Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Cuviosului Samson, primitorul de străini
(27 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


Samson cel Mare, despre care străbătuse vestea pretutindeni, a fost din cetatea Romei. El s-a născut din părinți cinstiți și bogați, de neam mare, care se trăgeau din sînge împărătesc. El, știind bine învățătura din afară, se deprinsese și la meșteșugul doctoricesc, nu de nevoie, nici pentru îmbogățirea sa, pentru că avea destulă bogăție ci, pe de o parte, ca să nu petreacă în deșertăciune, iar pe de alta, ca din meșteșugul său să poată sluji lui Dumnezeu și săracilor. El tămăduia pe cei cuprinși de boli netămăduite; pentru că pe lîngă meșteșugul doctoricesc, i se adăugase darul Domnului, cu care dădea tămăduiri.

Deci, pentru faptele lui cele bune în care sporea și pentru credința pe care o cîștigase în Dumnezeu, avea și înțelegerea dumnezeieștii Scripturi. El se îndeletnicea mult la citirea sfintelor cărți, și spre dragostea lui Hristos se deștepta cu credința și cu nădejdea. Apoi, murind părinții lui și lăsînd multe averi, n-a zăbovit a face cele cuviincioase lui; ci îndată a început ca bogăția cea degrabă pieritoare și vremelnică să o schimbe prin cea nepieritoare și veșnică, urmînd cuvîntul Evangheliei. El dădea milostenie cu îndurare, precum se grăiește, împărțind cu amîndouă mîinile la toate nevoile săracilor și flămînzilor, cîștigînd prin pîntecele lor cel stricăcios, vistieria cea nestricăcioasă. Aceasta o făcea în toate zilele vieții sale, că milostivirea o vedea născută și crescută împreună cu el. Acest fericit, voind să se îndrepteze la o viață și mai smerită, a eliberat mulțimea robilor, oprind numai pe unul pentru slujba sa. Căci ce nevoie avea de atîția robi, de vreme ce singur se dăduse rob Domnului cel adevărat? Astfel s-a dezlegat de bogățiile cu care era ținut ca și cu niște legături, mulțumindu-se cu o haină și cu o funie pentru ținerea mijlocului.

Dorind Samson ca pe sufletul său să-l îmbogățească mai bine prin duhovniceasca bogăție, a defăimat lumea și toate cele din lume și, urmînd lui Hristos, s-a făcut străin, căci, lăsîndu-și rudele și cunoscuții, a ieșit din Roma cea veche și s-a sălășluit în pustie, ca și Ilie cel de demult. Dar Dumnezeu, voind ca robul său să le fie multora de folos, l-a adus din pustie în Roma cea nouă, adică în Constantinopol. Acolo, găsindu-și o casă oarecare, petrecea într-însa, odihnind la el pe cei străini și săraci, slujindu-le în tot chipul, primind pe cei neputincioși și tămăduindu-i de boli, nu numai prin meșteșugul său doctoricesc; dar le slujea cu toată plăcerea la pregătirea hranei și a așternuturilor cu atîta osîrdie, încît se părea că acea milostivire este firească lui. Căci precum firea soarelui este ca să lumineze și a focului ca să ardă, așa lui Samson îi era din fire silința cu osîrdie spre cei săraci, bolnavi și străini.

Deci, Dumnezeu, Care S-a obișnuit a binecuvînta dragostea către aproapele ce se face pentru Dînsul și aceea pe care o face cineva săracilor a o socoti ca Lui, a cinstit ostenelile robului Său cu minuni mari, care se făceau la bolnavi. Pentru că pe toți îi primea în casa sa, avînd boli nevindecate, și îi tămăduia cu minuni. Astfel, darul și puterea facerii de minuni, care i se dăduse de la Dumnezeu, le acoperea cu meșteșugul chipului cel doctoricesc, ca să nu se cunoască sfințenia lui; pentru că, fiind smerit cu inima, nu voia să se slăvească și să se cinstească de oameni. Dar n-a putut să se ascundă sub obroc, nici cetatea deasupra muntelui, căci strălucind cu lumina lucrurilor celor bune și suindu-se la muntele plăcerii de Dumnezeu desăvîrșit, a venit tuturor în înștiințare. Aflînd și patriarhul de acest lucru, l-a chemat la el și l-a hirotonisit preot, deși el nu voia. Despre slava faptelor lui celor bune s-a aflat pînă la palatele împărătești în acest chip: "Împăratul Justinian căzuse într-o neputință trupească, adică în vătămarea părților ascunse ale trupului și acea durere era netămăduită. Chemînd el doctori mulți și stînd lîngă el după obiceiul lor, se consultau între ei și îi făceau multă vreme curaj de tămăduire, numai cu cuvintele; iar cu lucrul nu puteau să-l vindece, nici să dea ușurare celui ce pătimea.

Deci, au căutat prin toată stăpînirea grecească doctori foarte învățați, dar nici unul nu s-a găsit vrednic să poată tămădui pe împărat de acea nesuferită boală. Împăratul, mîniindu-se, a poruncit să gonească pe toți doctorii din ochii săi, iar el, întorcîndu-se spre Dumnezeu, Care este izvorul tămăduirilor și ziditor a toată făptura, și-a încredințat Aceluia boala sa, cerînd ajutor de la El cu lacrimi. Dar Dumnezeu n-a trecut cu vederea rugăciunea lui cea cu dinadinsul și, adormind puțin, a văzut în vedenie mulțime de doctori cu rînduială stînd înaintea lui îmbrăcați în haine luminoase. Apropiindu-se de el un tînăr oarecare de lumină, îi arăta pe fiecare dintre doctori cum și în ce fel de rînduială a fost. Între aceștia i-a arătat și pe unul smerit la față, cărunt la păr și îmbrăcat în haină preoțească, despre care, lăudîndu-l către împărat, a zis: "O, împărate, acesta poate să te tămăduiască de durerea cea aducătoare de moarte!"

Împăratul, deșteptîndu-se din somn, s-a bucurat de acea vedenie care i s-a făcut cunoscută pentru sănătatea sa și mulțumea lui Dumnezeu. Deci, avînd în minte chipul bărbatului văzut, a poruncit să cheme la dînsul pe toți doctorii, ca să-i vadă. Și căutînd între dînșii pe cel văzut în vis și negăsindu-l, a căzut iarăși în mîhnire și a început a se întrista. Însă, punîndu-și nădejdea în Dumnezeu, a poruncit să caute mai cu dinadinsul pe acel doctor, care i se arătase în vis, spunînd tuturor asemănarea feței lui și făgăduind multe daruri și cinste cui îl va afla pe el.

Mulți căutîndu-l pretutindeni și negăsindu-l, una din slugile împărătești care era cunoscută de împărat și de un prieten al lui Samson, auzind asemănarea spusă de împărat a omului văzut în vis, și-a adus aminte de fericitul Samson, care avea aceeași asemănare și tămăduia pe cei neputincioși. Deci, a spus împăratului de dînsul, iar el a poruncit să-l aducă pe Samson cu cinste la dînsul. Cînd l-a văzut pe el intrînd, îndată l-a cunoscut că este acela pe care îl văzuse în vis. Umplîndu-se de bucurie, împăratul s-a sculat degrabă de la locul său și, alergînd înaintea lui, i-a cuprins grumajii și i-a sărutat nu numai gura, ci și capul și mîinile bătrînului, zicîndu-i: "Cu adevărat, părinte, tu ești acela pe care mi te-a arătat mie Dumnezeu în vis; deci, prin tine mi-a făgăduit că mi se va da sănătate". Acestea zicînd, l-a băgat pe cuviosul în odaia lui și, șezînd cu dînsul de vorbă, se îndulcea de vederea feții lui. Apoi, lipind mîinile lui de ochii săi, le săruta cu dragoste și, udîndu-le cu lacrimi, cerea de la dînsul tămăduire.

Fericitul Samson, mîhnindu-se de atîta smerenie din partea împăratului, i-a zis: "O, împărate, nu face aceasta, nici nu te pogorî așa prin nemăsurată smerenie, ca să nu mă aduci pe mine în mîndrie și să fii pricinuitor al osîndirii mele. Pentru că în ce covîrșesc eu pe ceilalți oameni? Fiind sărac și păcătos, singur am trebuință de căutarea milostivirii lui Hristos pentru tămăduirea păcatelor mele. Numai credința cea mare și nădejdea cea fierbinte, vor pleca spre milă pe Împăratul Hristos. Acela te va tămădui, fiindcă toate cîte voiește, poate să le facă".

Acestea zicînd, s-a atins cu mîna de partea unde pătimea împăratul, ca și cum ar fi pus doctorie; și așa, vrînd să-și tăinuiască darul tămăduirii dat lui din cer, numai cu atingerea mîinilor lui i s-a făcut ușurare de boală și grabnică tămăduire. Împăratul, cîștigînd desăvîrșit sănătatea sa, se bucura nu numai pentru tămăduire, ci și pentru că s-a învrednicit de vederea unui bărbat plăcut lui Dumnezeu ca acesta. Apoi, vrînd să mulțumească sfîntului, i-a dat mult aur și argint. Iar sfîntul a grăit împăratului: "Împărate, aur, argint și o mulțime de alte averi am avut și pe toate le-am lăsat pentru Hristos, ca să cîștig celelalte bunătăți veșnice! Însă, de vrei să-mi arăți atîta bunătate, fă pentru Dumnezeu și pentru mîntuirea ta aceasta: zidește-mi lîngă locuința mea o casă, în care aș putea să odihnesc pe cei neputincioși și străini, cărora m-am obișnuit a le sluji și să-i primesc după puterea mea; pentru că așa și ție îți vei mijloci răsplătire de la Dumnezeu și mie îmi vei mîngîia bătrînețile".

Aceasta auzind împăratul și socotind-o mai mult o dăruire, decît o cerere, a poruncit să-i zidească o casă și o bolniță pentru străini, precum a poftit cuviosul. Sfîrșindu-se zidirea aceea, împăratul a îndestulat-o cu multe averi pentru nevoia străinilor ce se odihneau acolo și pentru bolnavii ce se tămăduiau.

Cuviosul Samson, petrecînd mulți ani în obișnuita slujbă a primirii de străini și a doctoriei și ajungînd la adînci bătrînețe, a slăbit cu trupul și s-a îmbolnăvit puțin. Iar cînd sufletul lui s-a despărțit de trup, s-a arătat luminos la față, cu nimic mîhnindu-se de moarte, precum este obiceiul la celelalte suflete, care sînt cuprinse de grijile trupești și mirenești și care se tem de moarte. Pentru că știa Cine îl cheamă pe el de la acele osteneli, la odihnă desăvîrșită și ce fel de răsplătire aștepta sufletul lui cel fericit; că vrednic era lucrătorul acesta de plata sa. Astfel sufletul lui, fiind plăcut lui Dumnezeu, s-a dus în părțile cerești, iar trupul lui a fost îngropat cu cinste în biserica Sfîntului Mucenic Mochie, din a cărui seminție se trăgea Samson, marele plăcut al lui Dumnezeu și moștenitor al faptelor lui celor bune și duhovnicești.

El a fost slăvit cu mari minuni nu numai în viața aceasta, ci și după moarte, din care aici se pomenesc cîteva: Odată a fost în Constantinopol un foc atît de mare - care începuse de la biserica Sfintei Sofia -, încît nimeni din oameni nu putea să-l stingă. Astfel, au ars toate palatele cele mai alese și cele mai frumoase zidiri din toată cetatea. Acel foc a ajuns și la casele Cuviosului Samson, cele primitoare de străini, care înconjurîndu-le de pretutindeni flăcările, nu puteau să se atingă de ele. Casele acelea fiind înconjurate de atîta văpaie, se vedea în mijloc ca rugul cel nears și mulți dintre oameni au văzut pe Cuviosul Samson, care se arăta deasupra zidirii, umblînd iute împrejur prin ograda casei și certînd cu mînie văpaia aceea ce se repezea. Focul, ca și cum s-ar fi rușinat de sfînta lui față, supunîndu-se poruncii, se dădea în lături de la casa aceea. Apoi deodată, auzindu-se dintr-un loc un tunet puternic, și vărsîndu-se o ploaie mare, tot jarul acela de foc s-a stins cu rugăciunile sfîntului.

El dădea la toate bolile tămăduiri, precum în viața sa, așa și după moarte. Unui om vestit, cu numele Teodorit și cu dregătoria spătar, i s-a întîmplat, cînd alerga din casa lui după oarecare trebuință, de și-a vătămat din încheieturi piciorul său. Din această cauză, zăcea foarte rău bolnav, neputînd să guste, nici mîncare, nici băutură, și nici măcar să doarmă puțin din pricina durerii piciorului. Nu putea nici să grăiască, fiind mut și fără de glas. Însă se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu și Sfîntului Samson, chemîndu-l în ajutor. Iar după a treia zi, venind noaptea, l-a văzut pe cuviosul pe care îl chema, stînd la picioarele sale și, atingîndu-se de glezna cea vătămată, i-a zis: "Scoală-te, că nimic mai mult nu vei pătimi". Acestea zicînd, s-a făcut nevăzut. Teodorit îndată simțindu-se sănătos, a început a mulțumi lui Dumnezeu cu mare glas, zicînd: "Cu adevărat, Sfîntul Samson este mare plăcut lui Dumnezeu". Apoi, pipăindu-și picioarele și văzîndu-le tămăduite desăvîrșit, s-a sculat și umbla. Făcîndu-se ziuă, s-a dus cu sîrguință la mormîntul cuviosului, și s-a închinat.

Un alt boier din Constantinopol, cu numele Leon, mergînd călare, din întîmplare și-a rupt un picior, lovindu-se de un zid de piatră. Din această pricină pătimea greu și, din zi în zi, durerea se întărea mai cumplit. Casnicii lui îl sfătuiau să cheme un doctor, ca să-i scoată sînge de la locul cel vătămat. Apropiindu-se a patra zi în care urma să cheme doctorul, s-a făcut într-acea noapte lui Teodorit, cel pomenit mai înainte, o vedenie în acest fel: "Vedea pe trei oameni intrînd în casa acelui boier, dintre care unul i se părea că este Sfîntul Samson, pe care îl văzuse în neputința sa; iar ceilalți doi sfinți doctori fără de arginți, Cosma și Damian și i-a întrebat, zicînd: "Unde mergeți?" Iar ei, privind cu dragoste spre dînsul, i-au răspuns: "Mergem la boierul Leon". Teodorit le-a zis: "Au nu știți, stăpînii mei, că el pătimește, fiind cuprins de durere și în viitoarea zi vor veni doctorii să-i tămăduiască piciorul cel sfărîmat?" Sfinții au răspuns: "Să nu fie aceea, căci noi vom veni la dînsul în ziua de vineri și-l vom tămădui". Teodorit, deșteptîndu-se din vedenie, a alergat la acel bolnav și i-a spus ceea ce a văzut și a auzit. Bolnavul, crezînd cuvintele lui, n-a primit la sine pe doctori; ci, nădăjduind spre Dumnezeu, aștepta ziua de vineri. Deci, rugîndu-se și sosind ziua de vineri, piciorul lui cel bolnav a primit desăvîrșit tămăduire și s-a făcut sănătos ca și celălalt, netrebuindu-i nici o doctorie. Atunci cel tămăduit a alergat la mormîntul Cuviosului Samson, dîndu-i mulțumire pentru cele ce arătase cu dînsul.

Dumnezeu, preamărind cu mai multe minuni pe plăcutul Său, Samson, a făcut ca din mormîntul lui să izvorască mir tămăduitor, din care bolnavii se ungeau cu credință și cîștigau sănătate pentru toate neputințele lor. S-a întîmplat iarăși aceluiași boier, Leon, de a căzut în neputință cu tot trupul. Astfel, zăcea ca un slăbănog, fiindu-i toate mădularele înțepenite. Iar cînd a fost uns peste tot trupul cu mirul care ieșea din mormîntul Sfîntului Samson, îndată s-a făcut sănătos. Asemenea, odată, durîndu-l ochii foarte tare, s-a tămăduit cu același mir tămăduitor.

Deci, dînd mulțumire doctorului său cel fără de plată, a luat asupra sa îngrijirea casei de străini a Sfîntului Samson, fiind atunci lipsită și dădu toate cele de trebuință din averile sale cu îndestulare. Aici este cu cuviință să pomenim și aceasta: în această casă de străini, în vremea aceea era un slujitor, anume Enesie, leneș cu viața și nebăgător de seamă la slujba sa, împlinind nevoile bolnavilor și ale străinilor cu nebăgare de seamă. Deci, într-o noapte, Cuviosul Samson, arătîndu-i-se lui, nu în vis, ci la arătare, l-a bătut cu toiagul, zicîndu-i cu mînie: "Pentru ce nu îngrijești de slujba ta și nu împlinești nevoile străinilor și ale bolnavilor?" Din acea bătaie Enesie atîta a zăcut, încît i s-a luat glasul și a rămas mut, și trupul i s-a făcut vînăt peste tot de bătăile ce i se dăduse.

A doua zi, venind mulți la el, nu putea să vorbească decît numai își arăta trupul său vînăt. Apoi, luînd o hîrtie și un condei, a scris pedeapsa care i-o dăduse sfîntul. Înștiințîndu-se Leon, cel mai sus pomenit, de acest lucru, a venit să cerceteze pe acel slujitor bolnav, și văzîndu-l peste tot trupul vînăt de bătaie și neputînd vorbi, a început a se ruga cu căldură către Sfîntul Samson: "Sfinte plăcutule al lui Dumnezeu, știi credința și osîrdia mea către tine, fă aceasta ca Enesie, ceea ce a pătimit și a scris, să o mărturisească singur cu limba sa, spre cea mai mare încredințare a minunii și spre preamărirea numelui lui Dumnezeu".

Astfel rugîndu-se el, s-a dezlegat limba lui Enesie și gura i s-a deschis și pe toate cele ce i s-au făcut lui le-a spus cu de-amănuntul și din acea vreme și-a îndreptat viața în bine. Sfătuindu-se poporul cel cucernic, a rugat pe patriarh, ca acea casă primitoare de străini a Cuviosului Samson, să o sfințească ca să fie biserică și s-a făcut așa. Iar, spre primirea străinilor și spre odihnirea neputincioșilor s-a zidit altă casă și bolniță lîngă biserica aceea. După aceasta, trecînd multă vreme era alt slujitor la acea casă de străini, cu numele Evstratie, asemenea neîngrijindu-se de cei bolnavi și străini, și pe lîngă aceasta era și zgîrcit. Într-o vreme, n-a dat unt-delemn multe zile. Pentru aceasta, cu dumnezeiască pedepsire s-a îmbolnăvit. Unul din prieteni lui, anume Leon, nu acela de care am grăit mai înainte, ci altul cu același nume, slujind în aceeași casă de străini, i-a zis lui Evstratie: "Dă untdelemn destul pentru cei bolnavi și străini și vei fi sănătos la ochi; iar de nu vei crede cuvintelor mele, îți voi da pentru aceasta zapisul meu".

Deci, șezînd a scris astfel: "Eu, Leon, nădăjduindu-mă spre Sfîntul Samson, făcătorul de minuni, și întărindu-mă cu credința neîndoită spre dînsul, chezaș mă pun ție de față, că, de vei da destul untdelemn spre mîncarea săracilor și a străinilor, te vei tămădui la ochi, pentru că Sfîntul Samson îți va cere de la Dumnezeu sănătate". Evstratie, luînd acest zapis și făgăduind să dea din destul untdelemn, în aceeași zi s-a făcut sănătos la ochi. Dar, de vreme ce era zgîrcit cu obiceiul, a început a nu da untdelemn. Într-o noapte, i s-a arătat Cuviosul Samson, grăindu-i cu mînie: "Oare și pe mine mă batjocorești?" Evstratie, înfricoșîndu-se de acea vedenie, a chemat dimineața pe prietenul său Leon și i-a dat untdelemn mult, rugîndu-l să se roage către sfînt, pentru iertarea păcatului său.

Un bărbat cinstit, anume Varda, unul din sfetnicii împărătești, a căzut într-o boală, care se numea cancer, din care cauză i s-au făcut pe piept și pe spate mari răni netămăduite. Din această pricină a pătimit multă vreme. Sosind pomenirea Sfîntului Mucenic Mochie, doctorii care erau lîngă el și ceilalți casnici s-au dus la biserica mucenicului, spre a lua parte la cîntarea cea de toată noaptea. Bolnavul zăcînd, se mîhnea foarte că n-a putut să se ducă în biserică la praznic și să se închine mormîntului cel făcător de minuni al Cuviosului Samson. El, mîhnindu-se de aceasta, i s-a arătat un bărbat bătrîn, zicîndu-i: "Scoală-te!" Bolnavul a răspuns: "Cum voi putea să mă scol, fiind toate mădularele mele slabe de durerile cele grele". Acela i-a zis: "Eu îți grăiesc să te scoli și să vii în biserica Sfîntului Mucenic Mochie, a cărui prăznuire este astăzi și să te rogi la mormîntul Sfîntului Samson". Zicînd aceasta, s-a făcut nevăzut.

Bolnavul, simțind putere în el, a început a se scula încetișor de pe pat, nemaisimțind durerea rănilor sale. Apoi, dezlegînd de la răni legăturile cele doctoricești și plasturile, a aflat rănile vindecate desăvîrșit. Atunci, umplîndu-se de bucurie, s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare și s-a dus în biserică. Văzîndu-l toți sănătos, deodată s-au minunat și au preamărit pe Dumnezeu. Pe atunci era obiceiul la mulți, că, de cădea cineva în vreo neputință, poruncea să-l ducă în bolnița Sfîntului Samson, și acolo, după credința sa, primea sănătate. O slugă oarecare, anume Gheorghe, a unui preot, anume Efedim, pătimea foarte tare de greutatea udului. Deci, stăpînul lui l-a trimis la bolnița Sfîntului Samson, unde a petrecut cîteva zile, și necîștigînd ușurare, s-a întors la casa stăpînului său. Stăpînul, văzîndu-l, s-a mîniat pentru necredința lui și l-a trimis iar la bolniță, poruncindu-i să ceară mir de cel izvorîtor din mormîntul cel făcător de minuni și să se ungă cu dînsul. Sluga s-a dus și a rămas noaptea acolo, iar dimineața s-a întors la stăpînul său sănătos și i-a spus cum s-a însănătoșit. "Am văzut - zicea el - în această noapte, în vedenia visului, pe Sfîntul Samson, arătîndu-mi-se și atingîndu-se cu mîna de pîntecele meu, și mi-a zis: "Du-te de aici, că ești sănătos!" Eu, deșteptîndu-mă, m-am simțit sănătos. De aceeași boală pătimea și o femeie a slujitorului bisericii, anume Irina. Aceea a văzut în vedenia visului venind la dînsa pe Sfîntul Samson cu sfinții cei fără de arginți Cosma și Damian și, atingîndu-se de ea, din acea vedenie s-a făcut sănătoasă.

Acestea și multe alte minuni se dădeau și se dau tămăduiri, cu rugăciunile Cuviosului Samson. Pentru aceasta toți cei credincioși preamăreau pe Dumnezeu cel minunat între sfinții Săi, Căruia și de la noi să-I fie cinste, slavă, închinăciune și mulțumire, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site