Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Arătarea icoanei făcătoare de minuni a Preacuratei Fecioare Maria, care se numește Tihfinsca
(26 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


În anul 6851 de la facerea lumii, pe vremea dreptcredincioasei stăpîniri a marelui domn Dimitrie Ioanovici, în zilele prea sfințitului mitropolit Pimen și ale lui Alexie, arhiepiscopul din marele Novgorod, s-a arătat preacinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, avînd însemnat pe mîna stîngă Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Arătarea ei a fost astfel: În hotarele marelui Novgorod, nu departe de malurile rîului Neva, niște pescari vînau pește și, fără de veste, i-a luminat de sus o strălucire cu rază luminoasă. Ei, uitîndu-se în sus, au văzut icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, strălucind în chipul soarelui și astfel mergea în văzduh pe deasupra apei, purtată de mînă nevăzută. Ei, minunîndu-se foarte mult de aceea și umplîndu-se de spaimă și de bucurie, și-au lăsat lucrul și și-au îndreptat ochii și mintea la acea minune care se vedea, voind să vadă în ce parte va merge și unde va sta acea preaslăvită icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Dar Domnul, nevoind să fie după voința lor, icoana a dispărut de la vederea lor și s-a făcut nevăzută. După aceasta, aceeași icoană s-a arătat în aceleași hotare ale marelui Novgorod, în satul ce se numea Vimoceniți, lîngă rîul Oiti - departe de o sută de stadii de la Tihfin -, stînd în văzduh și strălucind cu negrăită lumină. Văzînd-o oamenii din satul acela, s-au adunat toți și cu spaimă se mirau de minunea ce se vedea; deci, au început a se ruga cu dinadinsul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu.

Atunci minunata icoană a Stăpînei s-a pogorît din văzduh la acei oameni și stătea pe pămînt. Ei au luat-o cu negrăită bucurie și au zidit îndată o căsuță mică de rugăciune, unde mai pe urmă s-a făcut o biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei și slăvitei ei nașteri, și se făceau minuni și tămăduiri de boli la acea sfîntă icoană.

Nu după multă vreme, acea icoană s-a luat de acolo de mînă nevăzută și, purtîndu-se negrăit prin văzduh, s-a arătat la locul ce se numea Cojela, aproape de rîul ce se numește Pași, într-un munte departe ca la douăzeci de stadii de Tihfina. Cu asemenea chip, ca și în satul cel dinainte, așa și acolo strălucind cu minunată lumină, au văzut-o locuitorii acelui loc și, adunîndu-se cu mirare și cu spaimă, au făcut multe rugăciuni către Maica lui Dumnezeu, ca să stea cu dînșii la locul acela. Deci, și-au cîștigat cererea, căci acea icoană s-a pogorît jos din înălțime, și oamenii aceia i-au zidit acolo, asemenea, o casă mică de rugăciune, unde mai pe urmă s-a făcut biserică în numele Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitului ei acoperămînt. Dar nici în acel loc n-a voit Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, să-i rămînă mult icoana sa. Căci, după o vreme, s-a luat de acolo tot de mînă nevăzută și, mutîndu-se, s-a arătat în munte la Tihfina, aproape de rîul ce se numește Tihfini.

Ea s-a arătat după asemănarea arătărilor sale de mai înainte, stînd în văzduh și se purta ca un nor ușor pe sus. Deci, s-a adunat și acolo mulțimea poporului, văzînd acea mare minune și au venit de prin satele dimprejur preoții cu cinstitele cruci, cu sfintele icoane și cu cîntări de psalmi, făceau rugăciuni mereu și poporul striga cu lacrimi "Împărăteasă, vino la noi! Stăpînă vino la noi! Caută spre noi nevrednicii robii tăi. Trimite îndurările iubirii tale de oameni. Cercetează-ne de sus și ne luminează pe noi cei întunecați de păcate, prin venirea ta cu rază luminoasă".

Rugîndu-se ei astfel, cu osîrdie și vărsînd multe lacrimi, s-a pogorît în mîinile lor acea sfîntă icoană, pe care, cuprinzînd-o cu bucurie, au sărutat-o cu dragoste. Deci, făcînd multe închinăciuni, îndată au început a tăia lemne pentru biserică și au întemeiat-o în același munte. Tot în aceeași zi, au tăiat trei cununi și le-au pus împrejurul icoanei făcătoare de minuni. Apoi, sosind noaptea, poporul s-a dus fiecare pe la casele lor, lăsînd cîțiva oameni lîngă icoana cea făcătoare de minuni, ca toată noaptea s-o petreacă fără somn și în rugăciune.

Deci, au petrecut toată noaptea oamenii cei rămași, rugîndu-se; iar spre ziuă au adormit și s-a făcut, pe cînd dormeau ei, o minune ca aceasta: Icoana aceea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ridicîndu-se de acolo cu temelia, prin dumnezeiasca voie, s-a mutat în altă parte; asemenea și toate lemnele cele gătite pentru casa de rugăciune, cu icoana și temelia s-au luat de mîini nevăzute și s-au mutat în altă parte. Dar nu numai acelea, ci și surcelele pînă la cele de pe urmă, nu se știe cum s-au mutat de acolo, nevăzînd nimeni, nici auzind acea mutare vreunul din păzitori. Cînd s-au deșteptat oamenii aceia și n-au văzut chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, nici temelia, nici lemnele, au fost cuprinși de spaimă mare și de frică.

A doua zi a venit poporul să se închine preacuratului chip al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și să zidească casa de rugăciune cea întemeiată din nou, dar, negăsind nimic în locul acela, s-au înspăimîntat foarte și au întrebat pe cei ce stătuseră acolo: "Cum s-a făcut aceasta?" Ei le-au răspuns: "Petrecînd toată noaptea fără somn, spre ziuă am adormit puțin și, deșteptîndu-ne, nu se știe cum și de cine s-au luat toate de acolo împreună cu sfînta icoană și unde s-au dus".

Atunci toți s-au umplut de mîhnire și de jale, căci s-au lipsit de o bogăție duhovnicească și minunată ca aceea; deci, au început a plînge și a se tîngui și a face rugăciuni către Dumnezeu, strigînd: "O, Stăpîne, iubitorule de oameni, arată-ne dumnezeiescul Tău dar, pe care cu iubire de oameni și preaslăvit l-ai trimis în partea Rusiei, să nu ascunzi de noi acea neprețuită comoară, prin care nădăjduim a ne îmbogăți sufleteasca noastră sărăcie! O, Stăpînă, Maica milostivirii, unde te-ai dus de la noi nevredncii robii tăi? Ieri, prin venirea ta la noi, ne-ai umplut de mare bucurie, iar acum, prin ducerea ta, ne-ai lăsat în lacrimi și în tînguire; deci, arată-ne nouă, lumina noastră și prefă-ne întristarea în bucurie". Așa tînguindu-se, s-au dus prin muntele acela și prin toată dumbrava, căutînd cu plîngere, unii prin văzduh, alții pe pămînt, cercetînd cu dinadinsul pe cea dorită.

Ostenindu-se ei astfel, li s-a arătat spre răsărit o lumină minunată pe partea cealaltă de rîul Tihfina, în pustia cea tinoasă, departe de munte ca la două stadii. Văzînd poporul lumina aceea au alergat acolo degrabă și au găsit icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, împreună cu temelia și cu toate lemnele și surcelele. Temelia stătea întreagă precum era întemeiată în munte; iar sfînta icoană stătea în mijlocul temeliei pe peretele dinspre răsărit, în văzduh, nefiind cu nimic întărită în perete și strălucind ca soarele. Deci toți, căzînd cu lacrimi de bucurie, strigau: "Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, pentru Maica Domnului, că nu ne-a lăsat pe noi robii săi! Nu ne lăsa pe noi, Preasfîntă Fecioară, pînă în sfîrșit, ci totdeauna să petreci cu noi, mîntuind și păzind cuvîntătoarea turmă a Fiului tău".

Rugîndu-se din destul, s-au apucat de zidire și, alergînd bărbați cinstiți, s-au dus în marele Novgorod la prea sfințitul arhiepiscop Alexie și la mai marii cetății, înștiințîndu-i de preaslăvita arătare a icoanei celei făcătoare de minuni, care nu se știe de unde a venit la dînșii, purtîndu-se de îngeri prin văzduh. Arhiepiscopul și mai marii cetăți, toți, auzind de aceea, s-au minunat și s-au umplut de duhovnicească bucurie și, mulțumind, au preamărit pe Dumnezeu și pe Maica Lui. Au înștiințat de aceea și pe stăpînitorul lor, trimițînd înștiințare la cetatea împărătească Moscova. Apoi, arhiepiscopul, hirotonisind preoți și diaconi, i-a trimis la Tihfin, împreună cu bărbații cei vestiți, dîndu-le binecuvîntare pentru zidire, asemenea și Sfîntul Antimis pentru sfințirea bisericii, în numele Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei și a slăvitei ei adormiri. Ajungînd ei la Tihfin, au cîntat rugăciuni înaintea icoanei făcătoare de minuni și s-au apucat cu sîrguință de zidirea și săvîrșirea bisericii, pe care au și isprăvit-o.

Apropiindu-se praznicul cinstitei și slăvitei Adormiri, a trimis pe eclesiarh la satele dimprejur, ca la douăzeci de stadii și mai mult, ca să spună creștinilor ziua sfințirii bisericii și viitorul praznic al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, poruncindu-le ca, cu postire și rugăciune să vină la praznic spre sfințirea bisericii.

Deci, acel eclesiarh trimis era un bărbat cu viață curată, cucernic și plăcut lui Dumnezeu, cu numele Gheorghe. Acela, împlinindu-și cele poruncite, se întorcea la biserică în ziua dinaintea praznicului. Ei, fiind departe de biserică, ca la trei stadii în pustie, au simțit miros plăcut de tămîie și aromate mirositoare, căci darul Sfîntului Duh, prin venirea sa de față, a umplut acel loc de mireasmă, la care avea să se arate singură Preasfînta Născătoare de Dumnezeu. Deci, mergînd Gheorghe și cugetînd în sine de unde poate veni în pustie o mirosire plăcută ca aceea, fără de veste a văzut pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, strălucind în lumină negrăită și șezînd pe o creangă de brad. În mîna dreaptă avea un toiag roșu, cu care, ca și cum s-ar rezema, îi stătea înaintea ei un bărbat luminos în haine arhierești, împodobit cu căruntețe, care, după chip semăna a fi Sfîntul Ierarh Nicolae.

Văzînd eclesiarhul acea minunată arătare, s-a cuprins de frică și de spaimă și a căzut la pămînt ca un mort. Arhiereul cel ce stătea înaintea Născătoarei de Dumnezeu, apropiindu-se de el, l-a atins, zicînd: "Scoală-te și nu te teme!" Iar el cu cutremur și cu spaimă s-a sculat în genunchi, avînd mîinile strînse pe piept și privea la ceea ce vedea. Atunci Preacurata Fecioară ce ședea pe ramură, i-a zis: "Omule, ducîndu-te la biserică, să spui preoților și oamenilor, ca să nu pună crucea cea de fier, pe care vor s-o pună la biserica mea, ci să pună cruce de lemn; pentru că așa am voit eu". Eclesiarhul, luîndu-și puțină îndrăzneală, a zis cu frică: "Doamnă și Stăpîna mea, nu mă vor crede pe mine!" La aceasta, arhiereul i-a răspuns: "Cînd nu te vor crede, atunci va fi semn de încredințare".

După cuvîntul acesta, Preacurata Fecioară, care s-a arătat și arhiereul ce stătea înaintea ei, s-au făcut nevăzuți. Atunci eclesiarhul a înțeles că este adevărată arătarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar arhiereul cel ce stătea înaintea ei, este marele arhi-ereu și făcător de minuni, Nicolae. Deci, căzînd la locul acela, a dat mulțumiri și rugăciuni lui Dumnezeu, că s-a învrednicit de o vedenie preaslăvită ca aceea. Mergînd la biserică, a spus preoților și oamenilor, cele ce a văzut și a auzit; dar aceia nu l-au crezut, ci au poruncit să pună lucrătorii pe biserică crucea cea de fier. Cînd unul din acei lucrători, după porunca preoților, a luat crucea cea de fier și s-a suit cu ea pe biserică și a început s-o așeze, deodată s-a pornit vînt tare cu vifor mare, iar pe omul cu crucea de fier, apucîndu-l cineva nevăzut, ca și cu mîinile, l-a pus pe pămînt nevătămat, nu ca și cum ar fi căzut de sus, ci ca și cum s-ar fi pogorît cu picioarele.

Atunci preoții și oamenii, văzînd acea înfricoșată minune, s-au temut și au crezut cuvintelor eclesiarhului, preamărind pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu și au fericit pe marele făcător de minuni Nicolae. Apoi, îndată făcînd o cruce de lemn, au pus-o pe biserică și au prăznuit cu bucurie ziua sfințirii bisericii împreună cu praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Și se săvîrșeau atunci multe minuni, din acea icoană făcătoare de minuni a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și se dădeau tămăduiri celor cuprinși de boli, dar nu numai atunci, ci și după aceea.

După sfințirea bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tihfina, tot poporul s-a dus acolo, unde plăcutul lui Dumnezeu, eclesiarhul Gheorghe, a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu și pe făcătorul de minuni Nicolae și, rugîndu-se, a zidit o casă de rugăciuni în numele Sfîntului Nicolae, făcătorul de minuni; iar din ramura aceea pe care a văzut-o șezînd pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, a făcut o cruce și a pus-o în casa de rugăciuni, pentru închinarea poporului cel binecredincios ce venea acolo. Deci s-a făcut acolo aceasta, întru neuitata pomenire a celor de pe urmă, despre arătarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a Ierarhului Nicolae. Multe minuni se făceau acolo, ca și în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, spre slava Domnului și spre folosul oamenilor celor credincioși.

Iar după ce au trecut șapte ani, prin mînia lui Dumnezeu și prin negrija celor bisericești, într-o noapte s-a aprins biserica din lumînări nestinse și toată s-a făcut cenușă. Iar icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, scoțîndu-se din foc, cu puterea nevăzută a lui Dumnezeu, s-a aflat într-un loc depărtat de o jumătate de stadie stînd pe un ienupăr. În acel timp a ars și casa cea de rugăciuni din pădure, iar crucea care era făcută din ramuri și pe care șezuse Născătoarea de Dumnezeu, asemenea fără să fi căzut foc, s-a găsit întreagă la o mică depărtare, în desișul ienuperilor.

Deci, s-a făcut a doua biserică de lemn în locul celei arse, asemenea s-a făcut și în pustie, în același loc, o casă de rugăciune. Apoi s-a pus cu cinste în biserica cea nouă, la locul său, sfînta icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum și crucea și-a luat locul în noul locaș de rugăciune. După ce au trecut cinci ani, într-o noapte, iarăși s-a aprins biserica și a ars pînă la temelie; iar icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca rugul cel nears s-a găsit în cenușă, fără să fie cît de puțin vătămată de foc. Tot în acel ceas, nu se știe prin ce întîmplare, a ars și casa de rugăciune din pustie, iar crucea s-a găsit în cenușă nevătămată. Mirîndu-se toți de niște minuni ca acestea, preamăreau pe Dumnezeu și pe Născătoarea de Dumnezeu. Apoi sîrguindu-se, au făcut iarăși a treia biserică de lemn, mai mare și mai frumoasă decît cea dintîi, asemenea și casa de rugăciune din pustie au făcut-o pentru a treia oară.

Biserica a treia a stat o sută de ani și mai mult, pînă în zilele dreptcredinciosului și vrednicului de laudă a toată Rusia, marele domn Vasilie Ioanovici. Acela cu deosebită dragoste, din rîvnă și din osîrdie către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, pornindu-se către icoana ei făcătoare de minuni, a poruncit să zidească în Tihfini, din visteriile sale împărătești, o biserică de piatră. Dar, cînd pridvorul era gata întemeiat împrejur și cînd lucrătorii au început a netezi și albi pereții, atunci, cu judecățile pe care numai Dumnezeu le știe, zidirea pridvorului a căzut și a acoperit cu piatră pe cei 20 de lucrători ai bisericii; iar preoților, anunțătorilor și la tot poporul s-a făcut întristare mare, pentru lucrătorii îngropați sub piatră; pentru că socoteau ei, că au murit de greutatea pietrelor. Atunci ei au început a da pietrele la o parte și, după trei zile de muncă, i-au găsit pe toți vii, nevătămați întru nimic; fiind păziți cu milostivirea lui Dumnezeu și cu apărarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Cînd poporul a văzut aceasta, s-a umplut de bucurie și au dat mulțumire lui Dumnezeu și Preacuratei Fecioare, de o minune preaslăvită ca aceea. Deci, apucîndu-se din nou la lucru, au zidit pridvorul acela foarte frumos; iar după ce au sfîrșit toată gătirea și înfrumusețarea bisericească, cu învoirea stăpînitorului, a mers la sfințirea acelei biserici și Serapion, arhiepiscopul marelui Novgorod. Arhiepiscopul, sfințind biserica, a pus într-însa cu cinste icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; iar în pustia aceea, unde era casa de rugăciune închinată Maicii Domnului, acolo, din porunca marelui domn și cu binecuvîntarea arhiereului lui Hristos, Nicolae, s-a întemeiat o mănăstire pentru petrecerea călugărească.

După zidirea și sfințirea bisericii Preacuratei Născătoare de Dumnezeu din Tihfini, trecînd șase ani, binecredinciosul și marele domn Vasilie Ioanovici, din dragostea ce avea pentru Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a mers la Tihfini, ca să vadă icoana ei cea făcătoare de minuni și să se învrednicească a o săruta, cum și spre a-și săvîrși rugăciunile sale cele osîrdnice și spre a vedea biserica cea nouă, zidită cu bani din vistieriile sale. Ducerea sa la Tihfini a fost în zilele arhieriei preasfințitului Macarie al Novgorodului, care, cu voia lui Dumnezeu, a fost rînduit la scaunul mitropoliei a toată Rusia. Într-acea vreme, împreună cu marele domn, a mers și el la Tihfini, de unde, după multele sale rugăciuni făcute cu credință și cu lacrimi vărsate înaintea icoanei făcătoare de minuni, s-a întors la împărăteasca sa cetate plin de duhovnicească veselie.

După moartea acelui domn, scaunul singurei stăpîniri a toată Rusia, l-a luat binecredinciosul său fiu, marele domn Ioan Vasilievici, care s-a încoronat cu împărătească coroană; asemenea avînd și el mare credință și osîrdie după Dumnezeu către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu și către icoana ei, cea făcătoare de minuni din Tihfini. Acel împărat, urmînd tatălui său, a mers acolo singur la închinare, unde, văzînd biserica aceea ținută și ocîrmuită de preoți și diaconi mireni și multe locuințe de popor împrejurul ei, nu i-a plăcut, dorind ca acolo să fie petrecere călugărească.

De aceea, sfătuindu-se cu prea sfințitul mitropolit Macarie, cu Pimen, arhiepiscopul marelui Novgorod și cu toți voievozii și boierii săi, a poruncit ca locuințele acelea din jurul bisericii să se mute în alt loc departe, iar lîngă biserică să se sălășluiască rînduială călugărească, care să o chivernisească cu cîntare bisericească. Astfel, în scurt timp s-a întemeiat la Tihfini o mănăstire aleasă, întreținută din îndestulatele vistierii împărătești. Toată mănăstirea era de piatră și îngrădită cu zid de piatră; avînd într-însa viață de obște, ca și în celelalte mari locașuri. Cel dintîi egumen în locașul acesta a fost egumenul Chiril; apoi călugării cei îmbunătățiți, lăsîndu-și locurile lor în pustie, au venit în locașul Tihfinului, atrăgîndu-se acolo de minunile care se făceau de icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum despre aceasta ne arată povestirea ce urmează.

Începînd a se zidi locașul și Prea Sfințitul Pimen, arhiepiscopul marelui Novgorod, fiind de față pentru chiverniseala rînduielii mănăstirești, a venit acolo monahul Avram de la mănăstirea lui Serghie cea din pustie și care se afla în niște locuri ce se numesc Luni, ce erau departe de locașul Tihfinului ca la cinci sute de stadii. Avram, precum se spune, a fost bolnav în mănăstirea sa multă vreme și acum aștepta să moară de acea grea și lungă boală. Dar povățuitorul acelei mănăstiri, un bărbat plăcut lui Dumnezeu, anume Martirie, știind din auzite de icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tihfini și de multele tămăduiri ce se dădeau de dînsa neputincioșilor, a poruncit ucenicului său să se ducă acolo și să se roage Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Bolnavul, auzind aceasta, a făgăduit că va merge îndată să se roage Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și din ceasul acela a cîștigat tămăduire de boala sa cea lungă și grea, întorcîndu-se de la porțile morții; și astfel s-a sculat sănătos de pe patul durerii.

Bucurîndu-se el și slăvind pe Dumnezeu, împreună s-a bucurat și Martirie povățuitorul lui, de grabnica însănătoșire. Deci, Martirie a poruncit ucenicului său să meargă îndată să-și împlinească făgăduința sa. Avram, mergînd fără de zăbavă și ajungînd acolo, și-a îndeplinit făgăduința și, cu lacrimi pline de bucurie căzînd la preacurata icoană, o săruta cu buzele, ca după răsplătire pentru mare mulțumire și spunea la toți mila ce i s-a dat lui de către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu.

Acea minune a ajuns și la auzul arhiereului, care într-acea vreme punea începutul locașului, rînduind pe frați la slujbe; și, umplîndu-se de bucurie duhovnicească, a preamărit pe Dumnezeu și pe Stăpîna cea Preacurată care L-a născut. Pe Avram nu l-a mai lăsat să se întoarcă la povățuitorul său, ci i-au încredințat cheile bisericești, ca el întîiul și pe urmă să se afle înaintea icoanei făcătoare de minuni, pentru negrăita milă a Maicii lui Dumnezeu, care s-a săvîrșit spre dînsul. Starețul Martirie, după plecarea lui Avram, a început a plînge, de ce nu s-a dus și el cu ucenicul, spre a se închina icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și și-a pus în gînd să se ducă, atunci cînd se va întoarce ucenicul. Așteptînd el multă vreme pe ucenicul său, s-a supărat de zăbovirea lui. Deci, i s-a făcut în vedenia visului o arătare ca aceasta: În partea unde era Tihfinul se vedea un stîlp mare de foc și pe înălțimea stîlpului acela se vedea stînd chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, asemenea ca icoana din Tihfini.

Acel chip strălucea foarte luminos, iar el avea dorința să-l sărute și în acea dorință fiind s-a deșteptat. De atunci i-a venit mai mare dorință să vadă acea sfîntă icoană și să se învrednicească a o săruta. Pentru aceea a lăsat toate și s-a dus cu sîrguință la Tihfini, unde, ajungînd și văzînd icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a căzut înaintea ei cu multă bucurie și se ruga cu multe lacrimi. Apoi, văzînd și pe ucenicul său sănătos, n-a voit să se mai întoarcă la mănăstirea sa, ci a rămas în locașul Tihfinului, ca să poată vedea totdeauna icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dar după o vreme, cu bunăvoința lui Dumnezeu, s-a mutat în alt loc pustnicesc, care se afla ca la patruzeci de stadii de mănăstirea Tihfinului. Într-o seară, Avram a văzut deasupra acelui loc o cruce de stele închipuită pe cer, care lumina locul acela. Deci, mutîndu-se acolo fericitul stareț Martirie a luat însemnare cu el după icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și petrecea în liniștea aceea slujind lui Dumnezeu. El purta pretutindeni pe unde umbla, icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zugrăvită după icoana cea făcătoare de minuni. Într-o vreme s-a întîmplat de a venit în cetatea Tferului Simion, împăratul Cazanului și a petrecut acolo cu porunca dreptcredinciosului împărat și marelui domn Ioan Vasilievici.

Îmbolnăvindu-se fiul acelui Simion, anume Ioan, a murit și, întîmplîndu-se acolo starețul Martirie, a pus peste cel mort icoana Maicii lui Dumnezeu, ce o purta cu sine, și îndată a înviat. Atunci tatăl aceluia, umplîndu-se de bucurie, a dat mare mulțumire lui Dumnezeu și Preasfintei Născătoare.

Iar fericitul stareț Martirie, mulțumindu-i, i-a zidit în pustia lui o biserică de piatră din averea sa, în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a întemeiat acolo și o mănăstire. Dar noi să ne întoarcem la locașul Tihfinului și mai ales la icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ca să povestim măcar o parte din minunile ei.

De la arătarea sfintei icoane în Tihfini și pînă la zidirea mănăstirii au trecut o sută șaptezeci și șapte de ani. În această vreme, biserica a fost ținută de mireni și s-au făcut multe minuni de la acea icoană, dîndu-se și felurite tămăduiri, pe care nimeni nu le-a scris spre înștiințarea neamului din urmă; astfel că neînvățații de mai înainte ne-au lipsit de un mare folos. Dar, nici după ce s-a întemeiat locașul nu s-au scris multe, fie din neștiință, fie din nebăgare de seamă, ci numai cîteva ne-au rămas de la dînșii, pe care le adunăm ca niște spice mărunte după seceriș sau ca pe niște struguri ce rămîn după culesul viilor. Iată acele minuni: Un om anume Teofil, fiind orb patru ani și șase luni, după ce s-a rugat înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a văzut. În aceeași vreme, un copil, anume Haralambie, era îndrăcit și, fiind adus la icoana cea făcătoare de minuni, s-a mîntuit de duhul cel necurat. Zaharia orbul, cinci ani nu văzuse lumina cu ochii și, fiind adus înaintea icoanei sfinte, a căpătat vederea.

Femeia unui om, anume Climent, care locuia în Moscova, cetatea împărătească, a cărei nume era Paraschiva, fiind bolnavă și zăcînd în pat un an întreg, pătimea rău cu tot corpul de acea boală. Din pricina durerilor celor mari își pierduse mintea și ochii i-au orbit; de aceea bărbatul ei a umblat și a cheltuit foarte mult, ca s-o poată tămădui, dar nimic nu sporise; deci, se deznădăjduise de viața ei. El, auzind că Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, prin cinstita sa icoană cea din Tihfini, dă milă și grabnică tămăduire tuturor credincioșilor, s-a umplut de nădejde și și-a îndemnat femeia să făgăduiască că va merge să se închine chipului cel făcător de minuni al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Ea a făgăduit și îndată după cuvîntul făgăduinței, s-a sculat din neputințele cele cumplite ca din somn și s-a însănătoșit cu tot trupul, numai la ochi nu căpătase vederea. Deci, amîndoi, bărbatul și femeia, s-au dus la Tihfini, împlinindu-și făgăduința lor. El, ajungînd la locașul Preasfintei Născătoare, în sîmbăta cea dintîi a Marelui Post, au făcut cîntare de rugăciune înaintea icoanei celei făcătoare de minuni și, cînd a fost cîntarea cea de toată noaptea de sîmbătă spre Duminică, femeia a căpătat vedere din milostivirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Văzînd toți acea minune, au preamărit pe Dumnezeu și pe Născătoarea de Dumnezeu; iar cei ce au cîștigat o milă ca aceea, mulțumind mult, s-au întors cu bucurie la casa lor.

Odată a fost adus un om orb, cu numele Grigorie. Acela rugîndu-se, la praznicul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, înaintea chipului ei cel făcător de minuni, i s-a dăruit vederea și s-a dus la casa sa, slăvind pe Hristos Dumnezeu și pe Maica Lui cea preacurată, pentru acea tămăduire. După cîteva zile, a adus în mănăstire, la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născă-toare de Dumnezeu, pe un om, anume Andrei, care era slăbănog, mut și surd. Acela a pătimit în aceste neputințe cincisprezece ani; deci, făcîndu-se rugăciune pentru el, îndată s-a tămăduit de neputințele sale; și astfel i s-a dat auzire și i s-a dezlegat amuțirea limbii lui și s-a sculat sănătos din slăbănogire cu tot trupul.

O femeie, anume Mavra, care trăia la rîul Ostii, fiind cuprinsă de orbire și nevăzînd lumina șaptesprezece ani, a fost adusă la icoana cea făcătoare de minuni și a căpătat vedere. În același an, au adus în sfîntul locaș de la marele Novgorod, un copil, anume Gheorghe, care era cuprins de duhul cel necurat de șase ani și astfel era cumplit chinuit. Venind el înaintea sfintei icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îndată duhul cel întunecat, nesuferind lumina darului Preasfintei Născătoare, s-a stins ca întunericul înaintea soarelui și astfel s-a însănătoșit copilul.

O văduvă, anume Iuliana, era bolnavă de ochi așa de greu, încît nu mai văzuse lumina de doi ani. Auzind de făcătoarea de minuni icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tihfini, și de negrăitele tămăduiri care se dădeau oamenilor, s-a aprins cu căldura credinței către Născătoarea de Dumnezeu și s-a făgăduit să meargă la acea icoană spre închinare. Deci, îndată în ceasul acela i-a dat Stăpîna luminoasă vedere ochilor; iar ea, sîrguindu-se să-i mulțumească, s-a dus la mănăstirea ei, astfel împlinindu-și făgăduința și mulțumind Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru minunea ce i-a arătat ei.

În vremea aceea, un șchiop, anume Achindin, neputînd nicidecum să umble pe picioare doi ani, deoarece îi erau zbîrcite, a mers înaintea icoanei celei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare și îndată i s-au tămăduit picioarele. Deci, sculîndu-se înaintea tuturor, umbla sănătos, mulțumind lui Hristos și Preacuratei Lui maici.

În același an, a fost adus în sfîntul locaș un tînăr orb, anume Iona, din marele Novgorod, și a cîștigat vederea de la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Alt tînăr îndrăcit, anume Maxim, fiind adus de părinții săi la chipul cel făcător de minuni al Preacuratei, încă pe cale, diavolul a fost izgonit din el cu puterea lui Dumnezeu. Deci, mergînd în mănăstire, a spus de acea minune făcută, dînd mulțumire lui Dumnezeu și Preasfintei Născătoare.

O femeie, anume Elena, fiind oarbă de doi ani și șase luni, a luat tămăduire și a văzut chiar înaintea icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, într-o zi de Duminică, pe cînd se săvîrșea Sfînta Liturghie, în vremea cîntării axionului: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim..." Altă femeie oarbă, anume Maria, fiind adusă la praznicul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la icoana cea făcătoare de minuni, îndată a văzut, cu darul ei. Asemenea un om, cu numele Climent, lucrător de argint, fiind bolnav cu ochii și lipsit de lumină, a cîștigat sănătate și vedere, rugîndu-se la icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Alt orb, cu numele Filip, n-a văzut lumina cinci ani; deci, aducîndu-se la acea mănăstire în Duminica Ortodoxiei, stătea și se ruga înaintea icoanei celei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și, în vremea Liturghiei, la ieșirea cu Sfintele Daruri, a cîștigat vedere. În același an, a venit din cetatea împărătească Moscova, un om cu numele Chiril și, rugîndu-se Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cîștigat vedere. Acela spunea că a suferit mai înainte de cap și de ochi, iar după aceea, a orbit din marea durere de amîndoi ochii, nevăzînd lumina zilei o jumătate de an, nu avea nici o ușurare de durere. El, pentru aceasta, era mult îngrijorat de ai săi; deci, într-o noapte i s-a făcut soției sale o arătare în vedenia visului, poruncindu-i să meargă în Tihfini la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și va lua tămăduire; iar de nu va merge, va pătimi mai rău. Femeia, deșteptîndu-se, a spus bărbatului său cele ce auzise în vis. Începînd el a se ruga cu căldură Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și, făgăduind că va merge la Tihfini, din acel ceas i s-a ușurat durerea și a văzut lumina cu amîndoi ochii; astfel s-a însănătoșit desăvîrșit. Dar, de vreme ce a uitat făgăduința lui și nu și-a împlinit-o, după o vreme oarecare, a venit asupra lui boala cea de mai înainte.

Atunci, aducîndu-și aminte de făgăduința neîmplinită și cunoscîndu-și greșeala, a început a plînge și a se tîngui. Apoi iarăși, punînd făgăduință, s-a rugat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a cîștigat sănătate cu milostivirea ei, dar nu ca întîi, ci vedea numai cu un ochi, celălalt rămînînd orb; deci, neîntîrziind, a plecat pe calea spre Tihfini spre a se închina la icoana cea făcătoare de minuni, pe care, dacă a văzut-o cu un ochi, îndată i s-a deschis și celălalt.

Într-una din zilele lui decembrie, anume la nouă, au venit în mănăstire 23 de oameni, între care cei mai de seamă erau Grigorie și Mihail. Aceia, săvîrșind rugăciuni de mulțumire înaintea icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare, spuneau că odată, fiind ei departe pe oceanul mării spre vînarea fiarelor de mare, au stat multe zile la un mal pustiu din pricina învăluirii mării, astfel că s-au lipsit de hrană multă vreme, încît topindu-se de foame, erau aproape să moară de nemîncare. Deci, fiecare aștepta să moară, însă se ruga lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. Apoi și-au adus aminte de icoana făcătoare de minuni din Tihfini a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și au început a se ruga către dînsa și chiar în noaptea aceea, dormind, i s-a arătat unuia dintr-înșii grabnica ajutătoare, poruncindu-le să se hrănească cu iarba ce creștea acolo, pînă ce le va fi lesnicioasă calea apei, pentru a se întoarce la locul lor. Această vedenie și arătare spunînd-o tovarășilor săi, au gustat din iarbă și au aflat într-însa un gust ales și sațiu de pîine. Iarba aceea le-a fost lor precum a fost israelitenilor mana în pustie. Astfel s-au hrănit cu iarbă douăzeci de zile pînă ce a încetat furtuna mării.

După puțină vreme, o femeie, anume Elena, a venit și a spus că a fost oarbă trei ani. Aceea, pornindu-se cu credință, a poruncit să fie dusă la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; și, cînd era încă pe cale, îndată a văzut cu ochii; astfel că a ajuns sănătoasă la mănăstire, dînd mulțumire lui Dumnezeu, înaintea icoanei făcătoare de minuni. Asemenea și un bărbat, anume Mamant, care a venit din hotarele Iezerului Alb, a spus că multă vreme a fost orb și numai făgăduind ca să meargă la Tihfini, la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare, îndată a văzut.

Alt bărbat, din aceeași parte, anume Diomid, a spus că a căzut în slăbiciune un an întreg. Dar, aducîndu-și aminte de icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a început a se ruga către dînsa și a făgăduit că va merge acolo; deci, îndată s-a sculat sănătos și a împlinit făgăduința. Un oarecare om, Pimen, cuprins de un drac cumplit, a fost legat de ai săi cu lanțuri și dus la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe cînd ei erau pe la jumătatea drumului, s-a tămăduit cu milostivirea Maicii Domnului, pentru că a ieșit dintr-însul diavolul. Deci, ajungînd sănătos, s-a închinat grabnicei sale tămăduitoare.

Un bărbat oarecare, cu numele Codrat, îmbolnăvindu-se la cap, a orbit de ochi și n-a văzut lumina un an și jumătate. Auzind de icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Tihfini, s-a rugat cu umilință și a dat făgăduință că va merge la ea spre închinare și îndată a văzut. Dar, amînînd pe altă dată să se ducă, și-a uitat cu totul făgăduința și n-a mers să dea mulțumire tămăduitoarei sale, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. După zece ani de la căpătarea vederii sale, iarăși a orbit ca și mai înainte, însă nu și-a adus aminte de făgăduința sa cea mai dinainte, pînă ce a fost înștiințat prin vis. Căci a văzut pe cineva care i-a zis: "Mergi la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Tihfini, ca să-ți împlinești făgăduința; căci, de nu vei merge și nu-ți vei împlini făgăduința, nu vei cîștiga vederea ochilor". El, deșteptîndu-se, îndată și-a adus aminte de ceea ce a făgăduit și și-a recunoscut greșeala sa. Deci, fiind dus la locașul Maicii Domnului, l-au pus înainte icoanei făcătoare de minuni și se ruga cu căldură. Astfel a cîștigat vederea prin milostivirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Un om, anume Ion, fiind aproape de moarte, i s-a arătat în vis arhiereul lui Hristos, Nicolae, zicîndu-i: "De voiești să fii viu și sănătos, făgăduiește Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, că vei merge la icoana ei făcătoare de minuni de la Tihfini". Omul acela, deșteptîndu-se, îndată a început a se ruga cu lacrimi și a da făgăduință; deci, în acel ceas, s-a sculat sănătos și a mers la mănăstire, împlinindu-și făgăduința cu mulțumire.

Într-aceeași vreme, au adus și pe o femeie oarbă, anume Maria, care nu văzuse lumina zilei de zece ani. Și acea femeie și-a cîștigat vederea înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. O altă femeie, anume Evdochia, din marginea iezerului ce se numește Onega, fiind îndrăcită și slăbănoagă, avînd încă și o mînă uscată, cum s-a făgăduit a merge la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îndată s-a tămăduit în casa sa; pentru că a fugit din ea duhul necurat și slăbănogirea ei s-a prefăcut în sănătate. Dar numai mîna i-a rămas netămăduită ca să nu uite făgăduința sa; deci, a mers la Tihfini, s-a rugat Maicii Domnului și astfel mîna ei s-a făcut sănătoasă.

Un om șchiop și orb, anume Ioan, făgăduindu-se la icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a luat tămăduire în casa sa prin milostivirea ei; căci a văzut cu ochii cum i s-au îndreptat picioarele și astfel a mers la Tihfini ca să dea mulțumită tămăduitoarei sale.

În acest chip mulți oameni, cuprinși de diferite neputințe, în vremile acela și după aceea, făcînd numai făgăduință, ca să meargă spre închinare la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, îndată cîștigau tămăduiri. Duhurile cele necurate se goneau, orbii se luminau, slăbănogii se sculau sănătoși de pe paturile lor și, de orice neputință era cuprins cineva, făgăduindu-și rugăciunile sale Maicii lui Dumnezeu, se tămăduiau degrabă.

În zilele stăpînirii dreptcredinciosului împărat și marelui Vasilie Ioanovici, cel cu porecla Șuisca, prin știrea lui Dumnezeu, pentru păcatele omenești, era mare tulburare pe pămîntul Rusiei. Pe de o parte, din pricina războaielor dinăuntru, iar pe de altă parte din pricina celor dinafară. Deci, se vărsa pretutindeni sîngele credincioșilor creștini și s-a luat cetatea împărătească Moscova, de oameni de altă credință; iar marele Novgorod l-au luat în stăpînire șfezii, împreună cu hotarele cele dimprejurul lui. În acea vreme și mănăstirea Tihfinului era stăpînită de șfezi și suferea multă strîmtorare de la ei. Dar, cu milostivirea lui Dumnezeu și cu ajutorul Lui cel puternic, adunîndu-se cetele din oastea Rusiei, iarăși au luat împărăteasca cetate Moscova, împărățind pe vremea aceea binecredinciosul împărat și marele domn Mihail Teodorovici. El a trimis cetele sale și în hotarele marelui Novgorod, contra șfezilor și, făcînd cu ei război lîngă rîul ce se numește Ust, a biruit pe potrivnici. Atunci șfezii ce s-au găsit la Tihfini, de oamenii din oastea împărătească, unii au fost uciși iar alții prinși de vii.

Auzind despre aceea voievodul șfezilor, care stăpînise marele Novgorod și fusese într-însul cu cetele sale, s-a umplut de mare mînie și iuțime contra sfîntului locaș al Tihfinului și voia să-și facă izbîndire. Deci, a trimis pe ostașii săi să-l pustiască cu sabie și cu foc și să-l risipească desăvîrșit împreună cu locuințele cele omenești dimprejur. De acest lucru înștiințîndu-se, locuitorii cei din jur s-au adunat cu femeile și cu copiii în mănăstire, care era întărită cu ziduri de piatră și, închizîndu-se într-însa împreună cu călugării și cu puțini oameni împărătești, nădăjduia de scăpare, nu atît prin tăria zidurilor, cît prin ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care este zid nesurpat. Venind șfezii, au înconjurat mănăstirea și se luptau cu tărie contra ei; iar cei ce se închiseseră în mănăstire erau în mare frică. Deci unii, stînd pe ziduri, se băteau cu potrivnicii, iar alții, adunîndu-se cu călugării în biserică, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu și Preasfintei Născătoare, înaintea icoanei făcătoare de minuni, făcînd astfel rugăciuni de toată noaptea.

În acea noapte, unei femei cu numele Maria, care dormita și avea lacrimi pe fața ei, i s-a arătat Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, zicîndu-i: "Spune tuturor celor ce sînt în mănăstire ca să ia icoana mea și să înconjoare zidurile de jur împrejur și vor vedea mila lui Dumnezeu". Femeia aceea îndată a început a spune la toți despre aceasta. Auzind ei acest lucru, s-au umplut de bucurie și de nădejde și, luînd icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu cîntări de rugăciune, au înălțat-o pe zidul ogrăzii mănăstirești și făcînd litie au ocolit de jur împrejur, plîngînd și strigînd: "Împărăteasă, vezi primejdiile robilor tăi, izbăvește-ne de potrivnicii care ne stau împrejur. Arată-ți puterea ta, ca să înțeleagă toți vrăjmașii că tu ești cu noi, apărătoarea noastră!" Deci, în același ceas a căzut frică mare asupra șfezilor, care s-au tulburat și au fugit de la mănăstire negoniți de nimeni.

După aceasta, trecînd cîtăva vreme, șfezii au venit cu mai multă putere și, încojurînd mănăstirea, s-au luptat multe zile neîntrerupt; dar de vreme ce la înconjurare era mult popor de amîndouă părțile și de toată vîrsta, poporul nu se afla fără de păcat într-o strîmtoare ca aceea; căci focul, sălășluindu-se cu fînul la un loc, și mînia Domnului le era deasupra; deci, vrăjmașii se făceau tari cu voia dumnezeiască și, pentru păcatele lor, îi supăra cu asprime și cu meșteșugurile sale cele de multe feluri, încît acum le era aproape pierderea celor ce erau în înconjurare. Frica lor era mare, asemenea și nepriceperea; fiind slăbiți de neîncetatele războaie. De aceea poporul a început cu amară tînguire a alerga la icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare și cu umilință a strigat: "Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, vezi smerenia noastră și nu părăsi locașul tău, în care tu singură ești Împărăteasă. Prin venirea sfîntului tău chip ai voit a se zidi această mănăstire; deci, milostivește-te, Preasfîntă, de turma ta, că vezi, o, Stăpînă, pornirea cea cumplită asupra noastră, a potrivnicilor noștri. Nu ne lăsa pe noi robii tăi, care nu avem de nicăieri nici un ajutor afară de tine".

La înconjurarea aceea s-a întîmplat de era și un slujitor al mănăstirii Solovețului, anume Martinian, bărbat temător de Dumnezeu. Aceluia i s-a arătat în vedenie Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, cu ierarhul Nicolae, Cuviosul Varlaam Hutnischi și cu Zosima al Solovețului și i-au grăit: "Locul acesta este aproape de pierzare, pentru multele păcate cu care s-a prihănit sfîntul meu locaș". Iar bărbatul acela, deșteptîndu-se din vedenie, s-a spăimîntat foarte mult și, cu multe lacrimi, a spus acestea celor mai mari din mănăstire. Iar aceia, dacă au auzit, îndată au cercetat toate fețele făcătoare de păcate și le-au izgonit din mănăstire și astfel a curățit pridvorul bisericesc. Apoi, cu multe lacrimi și rugăciuni, milostivea pe Dumnezeu și pe Sfînta Fecioară, ca să nu fie dați pe mîinile vrăjmașului. Iar Domnul și iubitorul de oameni, prin mijlocirea Preacuratei Maicii Sale, mînia sa cea dreaptă a prefăcut-o în milostivire și din acea zi cei ce erau în înconjurare, au început a se întări, iar potrivnicii a slăbi. Deci, sfătuindu-se cei ce erau înconjurați și îngrădindu-se cu mila Preasfintei Născătoare, au ieșit și au pornit fără de veste asupra potrivnicilor, bătîndu-se cu dînșii foarte tare.

Dumnezeiasca pronie le ajuta lor, prin rugăciunile Maicii lui Dumnezeu, dîndu-le slăvită izbîndă și biruință asupra vrăjmașilor; pentru că, nefiind mulți, au biruit multe mii de potrivnici; iar pe alții de vii i-au prins și i-au dus în mănăstire. După aceea, șfezii, ca să se răzbune pentru rușinea lor, au venit cu mai multă oaste la mănăstire și cu pornire foarte tare s-au luptat asupra ei de toate părțile; deci, începînd a săpa gropi tăinuite pe sub poartă și ziduri, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat în vedenie de noapte lui Martinian, zicîndu-i: "Spune celor mai mari să meargă să gonească porcii de la casa mea, că au săpat-o de jur împrejur. Asemenea a săpat și pragul porții pe dedesupt". Aceeași arătare și poruncă a Preacuratei s-a arătat în același ceas și altui om, anume Grigorie; deci, amîndoi au spus acea vedenie la cei din mănăstire.

Într-acea noapte, Domnul a arătat o minune înfricoșată șfezilor, fiindcă ei au văzut venind la mănăstire din partea dinspre Moscova cete de ostași înarmați, cu multe steaguri luminoase și purtătoare de cruci, pe care văzîndu-le, ei s-au temut; pentru că socotea că este oaste împărătească care vine în ajutorul celor înconjurați; deci, voiau să fugă, avînd nădejde la săpăturile cele de dedesupt, pentru aceea se sîrguiau să surpe poarta și zidurile. Dar cei ce erau înconjurați, auzind porunca Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la acei doi oameni, Martinian și Grigorie, s-au întărit cu multă nădejde și făcînd cîntări de rugăciune înaintea icoanei celei făcătoare de minuni, au ieșit ca și mai înainte înarmați și au pornit asupra potrivnicilor.

Dumnezeu, ajutînd dreptcredincioșilor, a tulburat oștile șfezilor, căci a căzut peste dînșii frică și cutremur, din care pricină, înspăimîntîndu-se, s-au clătinat și au început să fugă de rușine, unul bătîndu-se de altul, nu atîta de cei văzuți, ci mai mult de ostașii cei nevăzuți. Atunci dreptcredincioșii, văzînd pe potrivnicii lor fugind, au luat mai multă îndrăzneală și, gonindu-i pe dînșii, îi tăiau ca pe niște paie; iar pe șfezii care erau în gropi, ieșind oastea din mănăstire, pe unii i-au ucis, pe alții i-au acoperit cu pămînt, iar pe cei vii i-au dus în mănăstire, unde spuneau că toată noaptea trecută au văzut venind în mănăstire multă oaste înarmată și după aceea, ieșind, au pornit cu mare fugă asupra lor.

Atunci dreptcredincioșii, auzind aceasta, au mulțumit cu lacrimi lui Dumnezeu și Preacuratei Lui Maici. Deci, la doi ani după aceea voievodul șfezilor, cel de la marele Novgorod, mîniindu-se asupra mănăstirii Tihfinului, unde a pierit atîta mulțime de ostași, a trimis mai multă putere, poruncind să risipească mănăstirea din temelie; iar icoana cea făcătoare de minuni a Preacuratei Născătoare să o taie în bucăți și, din biserica ei, cărămidă cu cărămidă să se arunce. Deci, pornind pe drum spre Tihfini puterile șfezilor, s-au înștiințat despre aceasta cei din locașul Tihfinului și, temîndu-se cu toții de frică, voiau ca, luînd icoana cea făcătoare de minuni, să fugă în împărăteasca cetate Moscova. Dar icoana stătea la locul ei nemișcată și, de cîte ori se ispiteau mîinile celor sfințiți cu cîntare de rugăciune, ca s-o ia de la locul ei, cu nimic n-au sporit. Astfel, au înțeles cu toții că Preasfînta Născătoare nu binevoiește a pleca de acolo. Deci, punîndu-și nădejdea în ajutorul ei cel puternic, s-au închis în mănăstire și așteptau venirea potrivnicilor la dînșii.

Dar grabnica ajutătoare a credincioșilor și păzitoarea neadormită a locașului său, n-a lăsat pe șfezi să ajungă pînă la mănăstire, ci le-a împiedicat calea cu o minune preamărită. Pe drum li s-a arătat o mare și înfricoșată oaste, care venea în grabă împotriva lor. Atunci ei, neputînd să stea împotriva unei puteri nebiruite ca aceea, și fără să mai aștepte ajutor, cuprinzîndu-se de mare frică, s-au întors în fugă, călcînd unii peste alții. Din acel timp, șfezii n-au mai îndrăznit să vină la mănăstirea Tihfinului. Astfel, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu de multe ori și cu preaslăvire și-a apărat locașul său. Dar nu numai acel locaș, ci a izbăvit și marele Novgorod cu toate hotarele lui din mîinile și stăpînirea șfezilor și le-a încredințat dreptcredinciosului împărat creștin. Astfel s-a făcut liniște în împărăția Rusiei cu rugăciunile Maicii Domnului.

După trecerea primejdiilor și a nevoilor ce s-au zis mai sus, netrecînd mulți ani și mănăstirea fiind în liniște, Dumnezeu a voit - după neștiutele Sale judecăți -, ca pe acea mănăstire care a păzit-o întreagă de șfezi să o cerceteze cu foc, spre curățirea spurcăciunilor și spre pedepsire. Cercetarea aceea s-a vestit mai înainte cu minune, astfel: La Tihfin era un om sărac, anume Nichita, care, făcîndu-se nebun pentru Dumnezeu, i s-a arătat nu în vis, ci la arătare, Cuviosul Macarie Jeltovodschi, zicîndu-i: "Mergi de spune egumenului și fraților să păzească cu dinadinsul înfrînarea. Mai ales să nu țină în mănăstire băutură, din care se poate îmbăta; deoarece beția se face pricinuitoare la toate răutățile, cum și fețele cele pricinuitoare de sminteală, adică partea femeiască. Apoi nici ei să nu plece afară din mănăstire și de lîngă biserică, ci să se roage lui Dumnezeu neîncetat și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, deoarece are să vie pedeapsă prin foc asupra mănăstirii".

Nichita se gîndea în sine: "Cine este acest stareț cinstit, împodobit cu căruntețe, care-mi grăiește mie unele ca acestea?" Iar cel ce i se arătase a zis: "Eu sînt Macarie Jeltovodeanul și am venit să mă închin cinstitei icoane făcătoare de minuni și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu". Zicînd aceasta, s-a făcut nevăzut. Nichita s-a dus de a spus egumenului și fraților, dar ei nu l-au crezut și îl batjocoreau ca pe un nebun.

După cîteva zile, dintr-o mică întîmplare, s-a aprins o chilie; din aceea îndată focul s-a lățit peste toate zidurile, încît s-a aprins toată mănăstirea și din mînia lui Dumnezeu era atît foc, încît toate s-au făcut cenușă, nu numai clădirile care erau din lemn, dar și cele de piatră, multe s-au stricat de acel foc cumplit. Atunci călugării au cunoscut că erau adevărate cele arătate de Cuviosul Macarie, nebunului Nichita. Deci, înainte de lățirea focului, ei au început a păzi cuvintele zise de Cuviosul Macarie și a se ruga lui Dumnezeu și Preasfintei Născătoare, prin a cărei milostivire în cîțiva ani s-a înnoit acea aleasă mănăstire.

Astfel acum stă întreagă, înflorind ca și crinul și îmbogățindu-se cu minunile cele făcute de icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; deoarece și acum, cei ce aleargă acolo cu credință, își capătă cerințele lor și toate neputințele omenești se tămăduiesc cu minune. Despre acele minuni nu se poate acum grăi și a le scrie cu de-amănuntul, dar sînt scrise în locașul acela, întru slava lui Hristos Dumnezeu și a Maicii Lui Preasfinte.

Dar de unde a fost adusă la Tihfini acea minunată icoană, prin neștiută cale a văzduhului, nu se știe desăvîrșit. Însă în cărțile cele vechi scrise de mînă se scrie: "Acea icoană a venit în Rusia, prin voia lui Dumnezeu, de la Constantinopol, pe vremea împărăției lui Ioan Paleologul, cu cîțiva ani mai înainte de luarea Constantinopolului de către turci. Că acea icoană este de acolo, se arată într-o povestire ca aceasta: În anii aceia, cînd acea icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a început a se preamări la Tihfini, prin minuni multe și mari, s-a întîmplat că erau în Constantinopol niște negustori, bărbați dreptcredincioși, din marele Novgorod, cu care vorbind prea sfințitul patriarh al Constantinopolului, le-a adus aminte de o icoană făcătoare de minuni, ce fusese la dînșii și îi întreba dacă n-au auzit cumva de o icoană ca aceea.

Ei au răspuns de aceasta prin adevărată mărturie, cum că icoana făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu, numai Dumnezeu știe de unde a venit prin văzduh în Rusia cu mare preaslăvire. Acea icoană se arăta în diferite locuri, trecînd din loc în loc, în hotarele marelui Novgorod, departe de la dînsa cu o sută optsprezece stadii; apoi, s-a arătat la rîul Tihfinului, asemenea cu preaslăvire, făcînd minuni de mirare și negrăite; deci, dînd nenumărate tămăduiri, petrece cu cinste și acum acolo în biserică.

Prea Sfințitul patriarh, auzind unele ca acestea și înțelegînd că acea icoană este cea de care întreba el, a început a suspina din adîncul inimii și a întreba de dînsa mai cu dinadinsul. După aceea spunea singur cum că acea icoană făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu se ducea pe mare cu preaslăvire de la Constantinopol, din împărăteasca cetate, oriunde o rînduia dumnezeiasca purtare de grijă și după cîtăva vreme iarăși se întorcea la împărăteasca cetate. Astfel făcea multe minuni și faceri de bine oamenilor credincioși, dîndu-le biruință și izbîndă asupra potrivnicilor, ca cea tare ajutătoare; iar pentru mîndrie, pentru ura de frați și pentru nedreptăți, a plecat de tot de la dînșii și nu s-a mai întors. Prea Sfințitul patriarh, spunînd acestea cu mare umilință, s-a dus în biserică și le-a arătat locul și chipul unde a stat acea icoană făcătoare de minuni. Acel loc era cum intri în biserică în partea de apus, la stîlpul din dreapta, în care loc se pusese altă icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, dar mai mică și deasupra ei ardea o candelă.

Bărbații aceia din Rusia, auzind și văzînd unele ca acestea, s-au mirat foarte mult și au preamărit pe Domnul Dumnezeu și pe Preasfînta Născătoare, care face nenumărate minuni peste fire în multe țări, prin chipul său cel făcător de minuni. Vorbind ei mult cu prea sfințitul patriarh și spunînd unul altuia minunile, adică patriarhul cele ce făcea în părțile grecești, iar bărbații aceia, cele ce se făcea pe pămîntul Rusiei, care l-au făcut a se minuna din aceste vorbiri și foarte mult s-au bucurat bărbații cei din Rusia, de înștiințarea chipului cel făcător de minuni. Apoi, cînd au plecat din Constantinopol și au ajuns în Rusia mare, îndată s-a aflat de la dînșii prin povestiri în toate părțile Rusiei. Întrebarea aceea a patriarhului s-a dat în scris pe scurt în toată lumea, adică povestirea de icoana făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu și arătarea locului unde a stat acea icoană făcătoare de minuni.

Așa se socotește de credincioși că nu este altă icoană, decît aceea care a plecat din Constantinopol. Pentru aceea, după chipul locului din Constantinopol, i s-a făcut loc în biserica din mănăstirea Tihfinului, potrivit chipului cel făcător de minuni al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la intrarea în biserică, în partea dinspre apus, la întîiul stîlp din dreapta, unde stă și pînă acum; făcînd multe și nespuse minuni.

Dar de vreme ce acea icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tihfini, se socotește că s-a adus de la Constantinopol, numindu-se de mulți Odighitria, Romanca sau Lideanca, este de cuviință să pomenim aici că în Constantinopol erau două icoane preaalese și preaslăvite în minuni ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Odighitria și Romanca, care se zice și Lideancă. Alta este Odighitria și alta este Romanca; deci, să pomenim pe scurt de amîndouă acele icoane făcătoare de minuni, ca fiecare să știe.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site