Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Cuviosului David din Tesalonic
(26 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


Acest mult lăudat părinte, îngerul cel pămîntesc și omul cel ceresc, s-a născut și a crescut în strălucita și marea cetate a Tesalonicului. El de mic a defăimat toată odihna trupească, lepădîndu-se de lume și de cele din lume. A părăsit prietenii și rudeniile, cinstea și slava cea vremelnică, banii, averile și orice altă norocire vremelnică, dar încă și sufletul său, după porunca Evangheliei, și a urmat Stăpînului, luînd crucea din tinerețe, fiindcă inima lui se rănise cu totul de dumnezeiasca dragoste. Deci, și-a tăiat perii capului, călugărindu-se, și a rămas în mănăstirea Sfinților Mucenici Teodor și Mercurie, care se numea Cunuliaton.

Acolo a petrecut în liniște, nevoindu-se mai presus de om și păzind toată fapta bună cu multă sîrguință. Lui îi plăceau îndeosebi înfrînarea și smerenia decît celelalte, știind bine, că săturarea pîntecelui gonește privegherea și întreaga înțelepciune, iar slava deșartă prăpădește toate faptele bune în chip desăvîrșit. Pentru aceasta se sîrguia să cîștige smerita cugetare ca un înțelept. Citind dumnezeieștile Scripturi ziua și noaptea, se minuna de faptele bune ale sfinților mai dinainte de Lege și după Lege, cum i-a slăvit Dumnezeu pe dînșii, pentru că I-au slujit și I-au bineplăcut, cum se cuvine. Adică, pe Abel l-a făcut minunat pentru jertfă, pe Avraam pentru credință, pe Iosif pentru înțelepciune, pe Iov pentru răbdare, pe Moise l-a arătat puitor de lege, pe Daniil și pe cei trei tineri i-a păzit nevătămați de foc și de lei.

Cuviosul David, socotind petrecerea acestora, se sîrguia cu tot sufletul a le urma cu toată puterea, ca să se facă împreună cu dînșii moștenitor în împărăția cerească. Citind și viețile cuvioșilor care s-au pustnicit după întruparea Mîntuitorului și au săvîrșit atîtea minunate nevoințe și vitejii, se înspăimînta și mai ales de Simeon din minunatul munte și de cel de un nume cu dînsul, de Daniil și de Patapie, stîlpnicii, care și-au petrecut viața, fără acoperămînt, muncindu-se de vînturi, de ploi și zăpezi. Viețile acestora citindu-le, plîngea și se umilea atîta, încît a luat hotărîre să petreacă cu aceeași strîmtoare, cîtă vreme va putea pururea pomenitul, ca astfel să afle lărgime după moarte.

Într-o zi s-a înfierbîntat atît de tare și s-a umplut inima lui, încît, suindu-se într-un migdal, care era în partea dreaptă a bisericii, s-a așezat pe o cracă a copacului, pe care și-a făcut un pat mic, cum a putut; și acolo se pustnicea cu îngrădire și cu minunată răbdare, muncindu-se de vînturi, de ploi și zăpezi, arzîndu-se de căldura soarelui din timpul verii și de alte strîmtorări chinuindu-se cumplit. O, ce îngăduire și ce răbdare minunată a mult pătimitorului mucenic! Cum răbda el atîta pătimire rea! Ceilalți stîlpnici, aveau cel puțin întărire, căci stîlpii erau zidiți și stătea; iar cînd dormea, ori își făcea altă trebuință de care avea nevoie, erau nemișcați. Dar acest diamant se mișca totdeauna pe lîngă copac și nu avea odihnă niciodată, muncindu-se de ploi, de vînturi și chinuindu-se cumplit de zăduf.

Astfel pătimind cel cu sufletul răbdător nu s-a lenevit cîtuși de puțin, nu s-a împuținat cu sufletul și nu s-a trîndăvit; iar fața lui de înger nu s-a schimbat, nici s-a prefăcut, ci era frumoasă ca un trandafir. Cu adevărat în acest fericit s-a împlinit proorocescul cuvînt. Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul din Liban se va înmulți. El a înflorit cu faptele și ca finicul, dînd rod primit lui Dumnezeu, mai dulce și mai mirositor decît migdalul și finicul. Avea și cîțiva ucenici evlavioși și iubitori de Hristos, ostenindu-se și trudindu-se împreună cu dînsul. Aceia de multe ori îl rugau să se dea jos din copac, să-i zidească o chilie unde îi va plăcea, ca să-i păstorească la pășune mîntuitoare. Iar el le răspundea, zicînd: "Fraților și fiii mei, eu sînt om păcătos și nevrednic, dar Stăpînul Hristos, Păstorul cel bun, Care își pune sufletul pentru oi, Acela, ca un bun ce este, să vă păzească de bîntuielile diavolului și să mă învrednicească Împărăției Sale cele veșnice; iar eu, viu este Domnul Dumnezeul meu, Iisus Hristos, că nu mă cobor din acest copac, pînă ce se vor sfîrși trei ani, și atunci numai cu porunca Lui; că fără de voie nu mă pogor nicidecum de aici". Atunci ei, văzînd neschimbarea voinței lui, nu l-au mai supărat pentru această pricină.

Cînd s-au împlinit trei ani, îngerul Domnului s-a arătat către dînsul și i-a zis: "Davide, Domnul a ascultat rugăciunea ta, și-ți dă darul acesta pe care de mult l-ai cerut, adică să fii smerit cugetător, să te temi de El și să-L cinstești cu evlavie cuviincioasă; de aceea, pogoară-te din copac și liniștește-te într-o chilie, binecuvîntînd pe Dumnezeu, pînă vei sfîrși și altă iconomie; după aceea vei afla odihnă de ostenelile trupești și sufletești". Cît timp a vorbit îngerul cu dînsul, cuviosul a ascultat cu frică și cu cutremur; iar după aceea, îngerul făcîndu-se nevăzut, cuviosul mulțumea lui Dumnezeu, zicînd "Bine este cuvîntat Dumnezeu, Care a primit rugă-ciunea mea și m-a miluit!"

Atunci, chemînd pe ucenicii săi, le-a arătat vedenia și le-a spus să-i zidească o chilie după stăpîneasca poruncă; iar ei au făcut cu sîrguință după cum li se poruncise, înștiințînd despre aceasta pe prea sfințitul arhiepiscop Dorotei. Acesta, luînd pe cei mai cucernici clerici, bucurîndu-se și suindu-se la Cuviosul David, l-au sărutat și l-au dat jos din copac cu multă cucernicie și, slujind, l-au dus în chilia lui, săvîrșind mare prăznuire. După aceea, ei s-au întors, veselindu-se; iar cuviosul a rămas în chilie liniștindu-se și binecu-vîntînd neîncetat pe Dumnezeu, care i-a dăruit atîta dar, încît gonea diavolii, lumina orbii și orice boală nelecuită o tămăduia, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos. Din semnele cele mai multe care le-a făcut, scriu două sau trei spre încredințarea celorlalte, precum leul se cunoaște după unghii și țesătura după margine.

Un tînăr oarecare avea diavol. Acela a venit într-o zi la chilia cuviosului și stînd afară la ușă, striga: "Eliberează-mă, Davide, rob al veșnicului Dumnezeu, că foc iese din chilia ta și mă arde pe mine". Atunci cuviosul, întinzînd mîna prin fereastra sa, a zis, apucîndu-l pe tînăr: "Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, îți poruncește ție, duh necurat, să ieși din zidirea Lui". Acestea zicînd, l-a însemnat pe el cu semnul Sfintei Cruci și îndată a ieșit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Cei de față, văzînd o minune ca aceea, au slăvit pe Dumnezeu, ca pe Unul ce slăvește pe cei ce-L slăvesc cu lucruri plăcute Lui. Mai ascultați și o altă minune, tot asemenea.

O femeie oarecare era cu totul oarbă. Auzind de faptele cele bune ale cuviosului și minunatului David, a venit la el, fiind purtată de mînă; și, mergînd la chilia lui, a căzut la pămînt afară de ușă, plîngînd și zicînd cu smerenie acestea: "Robul lui Dumnezeu cel binecuvîntat, ajută-mi, urmînd bunătatea Stăpînului Hristos. Izbăvește-mă de această muncă mult chinuitoare și-mi dăruiește lumina ochilor, cea de bucurie tuturor și cu totul veselitoare".

Acestea și multe altele zicînd, a plîns cu suspinuri și cu lacrimi fierbinți. Cuviosul, fiindu-i milă de chinuirea ei, ca un pătimitor și milostiv ce era, a făcut mult timp rugăciune către Domnul. Apoi, i-a zis să se scoale de la pămînt, de unde zăcea plîngînd, și să se apropie de fereastră. Atunci el și-a întins mîna dreaptă și, pecetluind ochii ei cu Sfînta Cruce, s-a rugat iarăși către Domnul, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, Care Te-ai întrupat din pururea Fecioară Maria și din Duhul Sfînt, ca să scoți din întuneric pe om și să-l aduci la lumina cea veșnică, iar pe orbul din naștere l-ai luminat; Însuți și acum, Stăpîne, luminează pe roaba ta aceasta, ca un Atotputernic, că Tu ești luminarea sufletelor noastre și pe Tine Te slăvim totdeauna, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfînt". Astfel rugîndu-se, îndată s-au luminat ochii ca mai înainte și vedea luminat și curat, mulțumind cuviosului și slăvind pe Dumnezeu.

Această mare facere de minuni auzind-o tesalonicenii, toată cetatea îl avea întru mare evlavie, cinstindu-l ca pe un înger dumnezeiesc. Iar dacă cineva avea oarecare neputință, venea la dînsul și cum își apropia dreapta de bolnav, îndată fugea toată neputința și se împrăștia, precum piere întunericul de lumină.

Deci, multe și nenumărate minuni săvîrșind el, a fost slăvit și cinstit foarte mult de oameni. Iar după cîțiva ani, murind Dorotei, mitropolitul Tesalonicului, a fost ales altul cu numele Aristid, care și acesta era om îmbunătățit. În acel timp se făceau în Tesalia mari pagube și multă tulburare de către barbari. De aceea, eparhul Iliricului a scris mitropolitului să meargă la împărat sau să trimită pe un om oarecare îmbunătățit, să-l roage să aleagă și să hotărască la Tesalonic eparh, căci în Tesalonic se afla numai epitrop. Deci, Prea Sfințitul Aristid, arhiepiscopul Tesalonicului, citind scrisoarea eparhului înaintea clericilor și boierilor cetății, le-a zis să aleagă pe un om iscusit și cuvîntăreț, ca să-l trimită la împărat pentru această pricină.

Deci, adunîndu-se toți cetățenii în biserică, au strigat toți, cu o împreună glăsuire, să trimită pe Cuviosul David, ca să se cucerească de dînsul dreptcredinciosul împărat, ca de un om îmbunătățit și sfînt. Aceasta s-a făcut cu iconomie de pronia dumnezeiască, ca să se împlinească mai înainte cuvîntul îngerului, care a zis cuviosului să se pogoare din copac, ca să se facă și altă iconomie și atunci să meargă către Domnul.

Arhiereul, luînd pe cei mai cucernici din clerici și din mireni, s-a dus la cuviosul și i-a vestit pricina, rugîndu-l să meargă la stăpînitor pentru cererea cea de sus. Cuviosul însă a spus că nu poate să meargă din pricina bătrîneților; apoi, văzînd că toți îl sileau să meargă, a primit, ca să nu se facă neascultător arhiereului și tuturor iubitorilor de Hristos. Aducîndu-și aminte de grăirea de mai înainte a îngerului, a zis către arhiepiscop: "Stăpîne, sfinte, facă-se voia Domnului; să știți că împăratul îmi va dărui cu ajutorul lui Dumnezeu cîte voi cere pentru rugăciunile voastre, dar pe David nu-l veți mai vedea viu! Căci, întorcîndu-mă către voi de la împărăție, cînd va lipsi încă o sută douăzeci și șase de stadii să ajung la această săracă chilie a mea, atunci mă voi duce către Stăpînul meu". Arhiereul, socotind că aceasta o zice ca să nu-l silească să se ducă, îl sfătuia iarăși, zicîndu-i: "Urmează pe Păstorul și Învățătorul nostru, Hristos, Care S-a omorît pentru noi ca un om; mori și tu pentru poporul tău ca să iei de la oameni mulțumire, iar de la Stăpînul Hristos laudă și slavă nemărginită, ca un următor al patimii Lui".

Atunci, ieșind din chilie, toți i s-au închinat; căci fața lui era cu totul minunată la vedere, perii capului său îi ajugeau pînă la brîu și barba pînă la picioare, iar cinstitul lui obraz era frumos ca al lui Avraam. Deci fiecare, văzîndu-l, se minuna: Cuviosul David luînd pe doi ucenici ai săi, pe Teodor și pe Dimitrie, bărbați cucernici și îmbunătățiți, asemenea lui nu numai la suflet, ci și la trup, s-a pogorît la malul cetății și, coborînd în corabie, au plecat. Și, ajungînd în Vizantia, s-a auzit vestea în toată cetatea despre venirea cuviosului.

Într-acea vreme era împărat stăpînitor dreptcredinciosul Iustinian care era dus atunci într-alt loc, iar împărăteasa Teodora a trimis niște postelnici și niște purtători de suliți și l-au primit cu multă cinste și evlavie. Ea, văzînd acea strălucită față de înger, cu niște căruntețe ca acelea, s-a minunat și i s-a închinat cu multă osteneală, cerînd rugăciune și binecuvîntare de la dînsul. Cuviosul s-a rugat pentru împărat, pentru dînsa și pentru toată cetatea. Împărăteasa l-a primit cu atîta bucurie și veselie, încît nu pot să povestesc mai pe larg cît de frumoasă primire i-a făcut pururea pomenita, socotind că a primit pe un înger al Domnului, iar nu pe un om. Împăratul întorcîndu-se, Augusta i-a vestit despre venirea cuviosului, zicînd: "Stăpîne, preabunul Dumnezeu S-a milostivit spre noi și a trimis la stăpînirea ta pe îngerul Său, care a venit de la Tesalonic și mi s-a părut că văd în adevăr pe Avraam.

Deci, a doua zi, împăratul a poruncit să se adune toată suita. Cuviosul, venind înaintea împăratului, a pus în palmele sale cărbuni aprinși și tămîie; deci, a tămîiat pe împărat și pe toată suita, fără a se vătăma de foc mîna lui cîtuși de puțin, trecînd mai mult de un ceas pînă a tămîiat tot poporul. Văzînd acest lucru minunat, toți s-au înspăimîntat; iar împăratul, sculîndu-se de pe scaun, l-a primit cu multă cucernicie. Deci, primind anaforele mitropoliei, dreptcredinciosul și iubitorul de Hristos împărat, le-a ascultat pe toate. Și a împlinit nu numai cele scrise în scrisori, ci și altele cîte a cerut cuviosul prin grai, le-a săvîrșit cu toată osîrdia, le-a iscălit după rînduială cu slove roșii, le-a dat cuviosului cu mîna sa și a zis: "Cinstite părinte, roagă-te pentru mine!"

Astfel, l-a eliberat cu multă cinste, precum se cuvenea. El a plecat la Tesalonic, însă n-a ajuns pînă la cetate, ci, cînd era în dreptul farului, a zis ucenicilor săi acestea: "Fiii mei, a sosit vremea sfîrșitului meu! Să îngropați moaștele mele în mănăstirea unde locuiam, și să îngrijiți de sufletele voastre, ca să aflați odihnă veșnică".

Zicînd acestea și alte cuvinte folositoare de suflet, au ajuns la marginea care se numește Emboli, și de acolo se vedea mănăstirea lui, la care privind și-a făcut cruce și, sărutînd pe ucenici, și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Atunci cînd a murit, era vînt groaznic, încît mai înainte corabia plutea în plin, dar, o, minune, corabia a stat multă vreme, cu tot vîntul, și nu s-a clintit din loc cîtuși de puțin. A venit și miros de tămîie nepovestit și se auzeau glasuri în văzduh care lăudau pe Domnul cu cîntări. Trecînd multă vreme, glasurile au încetat, apoi s-a pornit și corabia. Dar nu s-a dus după obicei la mal, ci s-a îndreptat către partea despre apus a cetății, la locul unde păgînii aruncaseră mai înainte moaștele Sfinților Teodul și Agatopod.

Atunci, auzindu-se de adormirea și venirea cuviosului, a ieșit înaintea lui toată cetatea cu arhiepiscopul și, purtînd cu multă evlavie sfintele lui moaște, le-au dus în mănăstire și le-au făcut o raclă de lemn în patru colțuri, în care le-au pus și le-au îngropat cu cinste. Apoi a mutat eparhia acolo la Tesalonic, după porunca împărătească; iar pe cuviosul îl prăznuiau în tot anul în numita mănăstire. Trecînd o sută cincizeci de ani, era acolo egumen un om îmbunătățit cu numele Dimitrie, care avea multă evlavie către cuviosul. Acela, avînd dor să ia o părticică din sfintele lui moaște, ca să o aibă spre sfințenie, a pus să sape mormîntul; dar îndată lespedea cea deasupra s-a crăpat în patru și văzînd că sfîntul nu voiește, s-a lăsat de lucru. Ucenicul acestui egumen, cu numele Serghie, care s-a făcut asemenea egumen și, mai pe urmă, pentru faptele lui cele bune, arhiepiscop al Tesalonicului, cinstea mult pe acest cuvios și avea multă evlavie către el. Acela de multe ori îl ruga, făcîndu-și rugăciunea, să-l ierte, a lua o părticică din sfintele lui moaște.

Adeverindu-se deplin de la Dumnezeu, că Cuviosul David a primit, a dezgropat mormîntul și îndată a ieșit o minunată mireasmă și, văzîndu-l întreg, n-a îndrăznit a lua vreo părticică dintr-însul, ci numai puțin peri din cap și din barbă. Acei peri iubitori de Hristos îi păzeau și îi sărutau în ziua sărbătorii lui, care se săvîrșea în ziua de 26 ale lunii iunie. Ziua aceea o prăznuiesc în tot anul cu veselie, lăudînd pe cuviosul, spre slava Tatălui, a Fiului și a Sfîntului Duh. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2014 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site