Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Nașterea Sfîntului Slăvitului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului
(24 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


Hristos, Mîntuitorul nostru, Soarele cel neapus, vrînd să răsară lumii, plecînd cerurile, S-a pogorît în cel mai curat pîntece fecioresc. Deci, se cădea mai întîi să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfîntul Ioan Înaintemergătorul, ca să meargă înainte, ca un vestitor, propovăduind și zicînd: Vine Cel mai tare decît mine, în urma mea. Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrînețile sale din pîntece sterp, precum demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naște Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Înaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea nașterea cea peste fire din cea îmbătrînită, să creadă nașterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nemăritată și să zică în sine: "Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrînei, aceea este împuternicită ca și pe Fecioara Maria cea neîntinată s-o facă maică".

Nașterea cea minunată a Sfîntului Ioan a fost înaintemer-gătoare Nașterii lui Hristos, cea minunată. Minunea se aștepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după nașterea cea minunată a Elisabetei, nașterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amîndouă Maicile, rînduiala nașterii covîrșea rînduielile firii, Dumnezeu voind așa, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor.

După ce Elisabeta a născut, vecinii care locuiau împrejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile și cunoscuții și toți se bucurau împreună cu ea; căci Domnul a făcut milă cu dînsa, ridicînd de la dînsa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au împlinit cuvintele Sfîntului Arhanghel Gavriil, care a zis către Zaharia: Femeia ta va naște fiu și mulți se vor bucura de nașterea lui! Deci, pe de o parte se bucurau rudeniile, iar de alta, aceia care erau cuprinși cu mare dorință de Mesia Cel așteptat; deși acum nu știau că a sosit taina întrupării lui Hristos, în vremea nașterii Mergătorului înainte lui Hristos. Deci, duhul lor se pornea într-înșii spre bucurie; iar Sfîntul Duh veselea inimile lor, ca și cum le dădea o înștiințare pentru cîștigarea așteptării lor.

În ziua a opta au venit preoții și prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur și toți voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia; dar maica lui nu se învoia, pentru că, fiind soție de prooroc și născătoare de prooroc, Sfînta Elisabeta era însăși plină de darul proorociei. Deci ea, proorocește a poruncit ca pruncul cel născut al lor, să nu se numească cu vreun nume pînă ce nu va auzi și de la bărbatul ei; de vreme ce el s-a întors de la biserică la casa sa mut și nu putea să spună soției sale nimic, de cînd a văzut pe îngerul, care i-a binevestit zămislirea fiului său, și care i-a zis: Vei pune numele lui Ioan. Deci, Sfînta Elisabeta, povățuindu-se de Sfîntul Duh, a numit pe prunc Ioan, ea care a cunoscut proorocește venirea la dînsa a Maicii lui Dumnezeu și i-a zis: De unde-mi este mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine? Iar cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau semne tatălui său, cum ar voi să-l numească. Iar el, cerînd o tăbliță, a scris: Ioan să-i fie numele lui! Și îndată a deschis gura Zaharia și limba lui s-a dezlegat din amuțire și îndată vorbind, binecuvînta pe Dumnezeu.

Atunci toți s-au minunat de acele mari minuni: cum a născut așa îmbătrînită, cum maica și tatăl cel mut s-au unit la un nume, cu care să numească pe fiu și cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit și, ce a scris cu mîna, aceea a grăit și cu limba. Deci, numele lui Ioan s-a făcut ca o cheie a gurilor părinților, deschizîndu-le spre lauda lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica pe toți cei ce viețuiau împrejur, pentru că toți cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu și se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, în cetatea preoților, unde era casa lui Zaharia. Acea cetate, încă din zilele lui Isus Navi a fost hotărîtă sfințitei seminții a lui Avraam; iar de la Ierusalim și pînă la dînsa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai înalt, și se numea "cetatea muntelui", pentru munții săi cei înalți, iar hotarele ei se numeau "părțile muntelui", precum se scrie în Evanghelie despre Preacurata Născătoare de Dumnezeu: Sculîndu-se Maria din Nazaretul Galileei, s-a dus la munte degrabă în cetatea Iudeei - adică în Hebron -, și a intrat în casa lui Zaharia și s-a închinat Elisabetei.

Deci, într-acea parte a muntelui, cei ce auzeau de măririle lui Dumnezeu, care se făceau în casa lui Zaharia, se minunau foarte mult și grăiau între ei: Ce să fie cu pruncul acesta? Că mîna Domnului era cu el. Dumnezeu înmulțea într-însul darul Său și-l păzea de sabia lui Irod. Căci despre minunata naștere a lui Ioan ajunsese vestea pînă la Irod, care se mira de aceea și zicea: "Ce să fie cu pruncul acesta?" Iar cînd S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeei și au venit magii de la răsărit, întrebînd de Împăratul cel de curînd născut, atunci Irod, trimițînd ostași în Betleem să ucidă pe toți pruncii de acolo, și-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, și a zis în sine: "Oare acela are să fie împăratul Iudeei? Și, gîndindu-se să-l ucidă, a trimis într-adins ucigași la Hebron în casa lui Zaharia. Dar trimișii n-au găsit pe Sfîntul Ioan, pentru că, începînd din Betleem acea ucidere de prunci fără de Dumnezeu, s-a auzit în Hebron glas și strigare, că nu stăteau așa departe, și s-a știut pricina acelei strigări.

Atunci Sfînta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan și a fugit în muntele cel mai înalt al pustiului; iar Sfîntul Zaharia, precum se scrie în viața lui, a rămas în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rînduiala săptămînii sale, care se întîmplase tocmai în acea vreme. Deci, ascunzîndu-se Sfînta Elisabeta în acel munte, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, s-o apere împreună cu pruncul. Dar cînd a văzut de sus pe ostași cercetînd cu de-amănuntul și apropiindu-se, a strigat către un munte de piatră ce se afla acolo: "Munte al lui Dumnezeu, primește pe maica cu fiul său!" Atunci îndată s-a desfăcut muntele acela și, primind-o înăuntrul său, s-a ascuns de cei care o căutau. Ostașii, negăsind pe cel căutat, s-au întors înapoi la cel ce-i trimisese.

Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicînd: "Zaharia, dă-mi pe fiul tău". Sfîntul Zaharia a răspuns: "Acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu nu știu unde este!" Irod, mîniindu-se, a trimis la dînsul a doua oară și a poruncit, că, dacă nu-și va da fiul, atunci să-l ucidă și pe el. Deci, s-au dus niște ucigași sălbatici ca niște fiare, sîrguindu-se să-și săvîrșească porunca, și au zis cu mînie către preotul lui Dumnezeu: "Unde ai ascuns pe fiul tău? Să ni-l dai nouă, că așa a poruncit împăratul, iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!" Sfîntul Zaharia a răspuns: "Voi îmi veți ucide trupul, iar Domnul îmi va primi sufletul". Atunci ucigașii, pornindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis între biserică și altar; iar sîngele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat și s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod și spre veșnica lui osîndă. Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu împreună cu pruncul Ioan, petrecea în muntele ce se desfăcuse; pentru că, prin porunca dumnezeiască, li se făcuse acolo peșteră. Tot acolo curgea și un izvor de apă și crescuse înaintea peșterii un finic plin de roade, iar cînd era vremea mîncării, acel pom se pleca și-și dădea roadele sale spre mîncare, apoi iar se ridica.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfînta Elisabeta, maica Mergătorului Înainte, a murit în peștera aceea. Iar Sfîntul Ioan, rămînînd singur, a fost hrănit de înger pînă la creșterea lui și păzit în pustietăți, pînă în ziua arătării sale către Israel. Astfel păzea și acoperea pe Sfîntul Ioan mîna Domnului, ca el să meargă înaintea feței Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie, să-I gătească astfel cale, că venea să mîntuiască neamul omenesc. Deci, pentru toate acestea să se slăvească Hristos Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site