Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfinții Cuvioși Părinți Iulie preotul și Iulian diaconul
(21 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


Mirmidonia, o latură din Grecia, a fost patria acestor doi Sfinți, Iulie și Iulian, care s-au născut dintr-un tată și dintr-o mamă. Ei din pruncie s-au luminat prin Sfîntul Botez, au crezut în dreapta credință creștinească și în învățătura sfintelor cărți. Ajungînd la vîrstă desăvîrșită, au voit să slujească lui Dumnezeu în curăție feciorească.

Pentru aceea petreceau în postiri și în rugăciuni, învățînd ziua și noaptea Legea Domnului. Pentru o astfel de viață, au fost primiți în ierarhia bisericească, Iulie fiind hirotonisit preot, iar Iulian, diacon. Ei erau ca doi luminători în Biserica lui Hristos, strălucind cu lucruri bune, preamărind astfel pe Tatăl Cel ceresc. Într-acea vreme, prin mijlocul grîului sfintei credințe, se aflau încă multe neghine ale rătăcirii închinării de idoli.

Deși Răsăritul și Apusul erau stăpînite de împărați creștini și pretutindeni înflorea dreapta credință, păgînătatea elinească nu era pierdută desăvîrșit, mai ales prin sate; ci popoarele cele orbite cu neînțelegerea, se țineau încă de slujirea idolească de demult.

Acești robi ai lui Hristos, umplîndu-se de rîvnă dumnezeiască, s-au dus amîndoi la Constantinopol la dreptcredinciosul împărat Teodosie cel tînăr și l-au rugat să le dea o scrisoare împărătească, ca să poată fără împotrivire să zdrobească idolii din stăpînirea grecească, să risipească și să ardă capiștile idolești, să taie pomii și sadurile cele sădite în cinstea idolilor, să zidească biserici lui Dumnezeu și să lărgească slava numelui lui Iisus Hristos.

Deci, împăratul le-a dat acea putere și a întărit-o cu o scrisoare, în care s-au adăugat și acestea: pretutindeni prin țări și prin cetăți, toți cei ce sînt în stăpînire, eparhi, domni și toți cei cu dregătorii și cu rînduitorii de cetăți, să-i asculte pe ei, să le ajute în toate lucrurile și să le dea cele trebuincioase pentru zidirea bisericilor lui Dumnezeu. Ei au luat binecuvîntare de la sfințitul patriarh ca să propovăduiască, să zidească și să sfințească bisericile. Deci, acești doi sfinți ostași ai lui Hristos au mers, ca doi apostoli, prin țările împărăției grecești, propovăduind astfel numele lui Iisus Hristos la cei necredincioși. Ei întorceau pe mulți la Hristos Dumnezeu, nu numai cu cuvîntul, dar și cu minunile încredințîndu-i, pentru că aveau dar și putere de la Dumnezeu a tămădui neputințele, a goni diavolii, a risipi pretutindeni capiștile idolești și a sfărîma idolii.

Însă unde elinii cei împietriți voiau să li se împotrivească, acolo arătau porunca împărătească la stăpînitor și la mai marii cetăților, luau ajutor de la dînșii și făceau cele ce li se cădea. Ei au zidit multe biserici, nu numai cu ajutorul visteriilor bisericești, dar și prin darea creștinilor celor dreptcredincioși, pentru că toți, pretutindeni, văzînd pe niște învățători luminători și făcători de minuni ca aceștia, nu-și cruțau averile lor pentru zidirile cele sfinte. Astfel au străbătut Răsăritul și Apusul și au zidit o sută de biserici, iar minuni au făcut nenumărate, dar care nu se pot povesti în scris cu de-amănuntul, decît numai cîteva din cele multe, care se pot aduce aminte.

Cînd prin sîrguința lor se zidea o biserică în Vivli, unul din lucrători, lucrînd cu o unealtă de fier, din nebăgare de seamă și-a tăiat degetul cel mare de la mîna stîngă curgînd mult sînge. Din acea pricină, slăbind de durere, omul căzu ca un mort. Sfinții, aflînd de acea întîmplare, au luat degetul cel tăiat, l-au lipit la locul lui și însemnîndu-l cu semnul Sfintei Cruci, îndată degetul s-a lipit și s-a prins de rădăcina sa, iar rana s-a tămăduit îndată. Ei, ridicînd de la pămînt pe omul cel sănătos, i-a dat în mîini acea unealtă de fier, și i-a zis: "Întărește-te și te ostenește în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh". După aceea, fiind ei în eparhia Mediolanului, aproape de cetatea ce se numea Gaudin, curățind un oarecare sat de îndrăcirea idolească, au zidit o biserică, - ce era a 99-a din cîte zidiseră ei -, și ajuta la acea zidire mulțime de popor credincios. În acel timp, niște oameni, trecînd cu căruțele pe lîngă locul acela și văzînd pe cei ce zideau, au zis între ei: "Aceștia ne vor opri și pe noi să le ajutăm la zidire și vom zăbovi; deci, chiar dacă n-am voi, ne vor pune cu sila". Dar de vreme ce nu aveau pe unde să treacă decît prin acel loc, au socotit un lucru ca acesta: pe unul dintre ei l-au pus în căruță ca pe un mort, făcîndu-se că-l duc să-l îngroape.

Cînd au ajuns în dreptul zidirii acelei biserici, sfinții au zis către dînșii: "Fiilor, ajutați-ne puțin și nouă la lucrul acesta, la care ne vedeți ostenindu-ne". Ei au răspuns: "Nu putem să zăbovim, fiindcă ducem pe un mort la îngropare". Sfîntul Iulie le-a zis: "Fiilor, nu mințiți oare?" Ei au răspuns: "Nicidecum, părinte!" Sfîntul Iulie a zis iarăși: "Să vă fie după cuvîntul vostru". Apoi oamenii aceia s-au dus în calea lor. După ce s-au depărtat puțin, au zis către cel ce se prefăcea mort să se scoale, iar el nu s-a mai sculat. Ei, socotind că doarme, au început a-l îmboldi, dar au văzut că-i mort cu adevărat. Acea minune aflîndu-se îndată de toți, au fost cuprinși de frică și de spaimă și din acel ceas nimeni nu mai îndrăznea să spună vreo minciună acelor sfinți părinți.

După aceasta, Sfîntul Iulie preotul a zis către Sfîntul Iulian diaconul fratele său: "Frate, rămîi tu aici să zidești această biserică care este a 99-a, iar eu mă voi duce să caut loc, unde să zidim pe cea de o sută, ca după zidirea cea de pe pămînt a celor o sută de biserici, cu darul lui Dumnezeu, să ne mutăm în Biserica cea nefăcută de mînă, care stă veșnic în ceruri". Zicînd aceasta, s-a dus. Mergînd el ca la două mile, a ajuns la un lac care se numea Mucoros, și care era foarte mare. În mijlocul lui a văzut o insulă mare și frumoasă, în care nu petrecea nimeni. Căutînd spre acea insulă, se gîndea cum ar putea ajunge acolo. Negăsind luntre, și-a plecat genunchii la rugăciune și s-a rugat, zicînd: "Doamne Dumnezeule, Atotputernice, Iisuse Hristoase, fă cu tăria Ta cea atotputernică, ca acest cojoc ce este pe mine, să-mi slujească în loc de luntre, ca ținîndu-mă neafundat pe dînsul cu dreapta Ta și îndreptîndu-mă să trec calea apei la acea insulă".

Rugîndu-se astfel, și-a întins cojocul deasupra apei și făcîndu-și semnul Sfintei Cruci, s-a suit pe dînsul și astfel cojocul i-a servit ca o luntre neafundată. Sfîntul, vîslind ca și cu o lopată cu toiagul ce-l avea în mîini și îndreptînd acea minunată luntre de cojoc, a ajuns la acea insulă. Deci, umblînd printr-însa, s-a minunat văzînd frumusețea ei. În mijlocul insulei a văzut o piatră mare care era foarte lată și sfîntul s-a gîndit să zidească pe dînsa biserica a o sută, în numele celor doisprezece Sfinți Apostoli. Insula aceea era plină de șerpi și de multe tîrîtoare veninoase, din care cauză nimeni nu îndrăznea să se apropie de ea. Sfîntul s-a suit pe piatra aceea și făcînd o cruce dintr-un lemnișor mic, a înfipt-o într-o mică crăpătură a pietrei. Apoi, rugîndu-se lui Dumnezeu, a chemat la el, cu numele lui Iisus Hristos, pe toți șerpii și pe toate tîrîtoarele. Deci s-a adunat la dînsul mulțime multă și a zis către ele: "Voi ați viețuit destul timp în locul acesta, acum în numele Preasfintei Treimi vă poruncesc să ieșiți din insula aceasta și să lăsați acest loc Casei lui Dumnezeu și robilor lui Hristos care vor să viețuiască într-însul".

Sfîntul, zicînd acestea, îndată toți șerpii și toate tîrîtoarele s-au supus poruncii sfîntului și au plecat împreună spre latura dinspre apus a insulei, apoi s-au afundat în lac și au înotat în partea dinspre muntele ce se numea Comunchin și s-au așezat acolo, iar insula a rămas curată de acele lighioane. Sfîntul, trecînd apa înapoi ca și mai înainte, s-a dus la locuințele creștinești de pe acolo și, căpătînd de la dînșii ajutor și toate cele de trebuință, a mers cu luntrea și cu lucrători în insula aceea. Deci, întemeind pe acea piatră biserica celor doisprezece Sfinți Apostoli, au început să o zidească. Într-acea vreme, fratele lui a sfîrșit biserica care era aproape de cetatea Gaudiam și a socotit să zidească într-însa un mormînt pentru fratele său Iulie. Sfîntul Iulie, auzind de săvîrșirea acelei biserici, s-a dus să o vadă și să cerceteze pe fratele său.

Venind acolo, Sfîntul Iulie a zis către el: "Iată, iubite frate, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile tale s-a săvîrșit toată zidirea bisericii. Acum a rămas a se mai face un mormînt pentru tine, ca după moartea ta să se odihnească acolo trupul tău". Sfîntul Iulie, fiind plin de darul proorocesc, a zis către Sfîntul Iulian: "Fă degrabă mormîntul pe care l-ai început, dar să știi că tu te vei odihni într-însul". Așa a și fost, căci, săvîrșindu-se mormîntul, Sfîntul Iulian diaconul s-a mutat la Domnul și Sfîntul Iulie, îngropîndu-l cu cinste, s-a întors în insula unde începuse a zidi biserica Sfinților Apostoli. Deci, săvîrșindu-o, și-a făcut într-însa mormînt, văzînd mai înainte că i s-a apropiat sfîrșitul, fiindcă acum îmbătrînise.

Într-acea vreme, împăratul a pus eparh în Mediolan, ca să stăpînească toată țara aceea, un oarecare bărbat de neam bun, cu numele Avdentie, îmbunătățit și plăcut lui Dumnezeu. Acela, auzind de Sfîntul Iulie, a zis către casnicii săi: "Să ne suim într-o corabie și să mergem în insula Mucoros și să vedem acolo pe omul lui Dumnezeu, Iulie preotul și zidirea lui. Avdentie, intrînd în corabie, a plecat și a ajuns cu bine acolo. El, învrednicindu-se de binecuvîntarea sfîntului și de vorba lui cea duhovnicească, privind zidirea bisericească, a zis către dînsul: "Stăpîne părinte, dacă voiți să mai faceți ceva să-mi spuneți mie, ca să adaug și eu din averea mea la lucrul vostru, căci sînt gata să slujesc cu bucurie la trebuința voastră". Sfîntul a răspuns: "Fiule, nu este trebuință să se mai zidească ceva, decît numai să-ți facem un mormînt aproape de mormîntul meu, ca după mutarea ta să ți se odihnească trupul în această biserică". Avdentie a zis: "Părinte, tu să-ți ai mormîntul aici, căci eu mi-am gătit mormîntul în Mediolan". Grăit-a sfîntul: "Fiule, să mă crezi, că nu se îngroapă în altă parte trupul tău ci aproape de al meu".

După multă vorbă cu Sfîntul, Avdentie, luînd binecuvîntare, s-a întors la Mediolan. Sfîntul Iulie nu după multă vreme s-a dus către Domnul și a fost pus în mormîntul său, iar de la mormîntul lui se dădeau multe tămăduiri bolnavilor. Iar după mutarea sfîntului, i-a luat locul preotul Ilie, care era plin de fapte bune.

După ce au trecut cîțiva ani, Avdentie, eparhul Mediolanului, și bărbatul cel plăcut lui Dumnezeu, a murit și a fost pus în mormîntul său din Mediolan. A doua zi, trupul lui s-a găsit scos afară din mormînt, nu ca un lepădat, ci ca unul ce a fost scos și pus cu cinste. După aceea l-au pus iarăși în mormîntul acela, dar și a doua oară a fost găsit scos afară din mormînt, asemeni și a treia oară. După această întîmplare, ei au voit să-l pună în alt loc, dar nici acolo nu-l primea locul.

Atunci casnicii lui și-au adus aminte de cuvintele Sfîntului Iulie, care le grăise către Avdentie, că nu se va îngropa în altă parte, decît numai alături de trupul lui. Și au dus trupul lui Avdentie la insula aceea, iar fericitul Iulie, întîmpinînd trupul eparhului, l-a primit cu cinste și l-a îngropat lîngă mormîntul Cuviosului Iulie. Așa s-a împlinit proorocia sfîntului, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru Cel slăvit, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site