Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfinților Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul
(18 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


Pe vremea împărăției lui Vespasian, era în Roma un oarecare bărbat din rînduiala senatorilor, cu numele Adrian. Acesta era cumplit la obicei, muncitor nemilostiv și aflător de toate răutățile. Deci, auzind de creștini că se îngrețoșează de mulțimea zeilor și de jertfele idolești și hulesc pe zeii ce se cinstesc de romani și de elini și spun că Unul este Hristos, adevăratul Dumnezeu, și pe mulți îi aduc la credința lor, s-a umplut de rîvnă pentru zeii cei spurcați și, ducîndu-se la împărat, a cerut putere de la dînsul asupra creștinilor ca să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu vor voi să se închine idolilor să-i muncească și să-i omoare. Împăratul i-a dat îndată acea putere și l-a trimis ca ighemon în țara Feniciei, ca să gonească de acolo pe toți cei care cred în Hristos. Ieșind el din Roma și apropiindu-se de Fenicia, a aflat în cetatea ce se numea Tripoli un oarecare începător de oaste cu numele Leontie, că ocărăște pe zeii cei vechi și întoarce pe oameni de la dînșii, învățîndu-i să nu le aducă jertfă, nici să li se închine, și că strică legile părintești și mulți îl ascultă. Ighemonul Adrian îndată a trimis în Tripoli pe un tribun cu mulți ostași, cu numele Ipatie, ca să prindă pe Leontie și să-l țină sub strajă pînă la venirea lui.

Leontie, robul lui Hristos, era de neam din Elada. El era mare la statura trupului, puternic și viteaz în războaie și arătase multe biruințe și pentru aceea avea mare slavă și cinste între ostași. El era înțelept în toate socotelile și așezările sale. Avea încă înțelepciune, iscusință și știință în Scripturi. Știind că Unul este adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos și slujea de-a pururea Aceluia, crezînd într-Însul, petrecîndu-și viața sa în întreagă înțelepciune. El era și foarte milostiv cu cei săraci, hrănea pe cei flămînzi, îmbrăca pe cei dezbrăcați și odihnea pe străini. Astfel se împodobea cu toate lucrurile cele bune, pentru care, după aceea, s-a învrednicit de la Domnul de cununa cea purtătoare de biruință.

Deci, apropiindu-se de cetatea Tripoli, deodată tribunul a fost cuprins de o boală grea, cu cutremur și cu fierbințeală și a zis către ostașii săi: "Știu pentru ce a căzut asupra mea această boală, deoarece s-au mîniat zeii asupra mea, căci, voind a veni aici, nu le-am adus cuviincioase jertfe, și pentru aceasta mă pedepsesc cu această boală". Ostașilor, văzînd pe tribunul lor că pătimea rău, le era milă de dînsul și erau mîhniți pentru el, că de trei zile nu gustase nimic și, din ceas în ceas, boala se întărea mai mult și îl îngrozea cu moarte. După trei zile, îngerul Domnului, venind noaptea, s-a arătat tribunului în vedenie, zicîndu-i: "De voiești să fii sănătos, strigă de trei ori către cer împreună cu ostașii, care sînt cu tine, zicînd: "Dumnezeul lui Leontie, ajută-mi! Și de vei face aceasta, îndată vei fi sănătos!"

Tribunul, deșteptîndu-se și deschizînd ochii, fiind bolnav de lingoare, a văzut pe sfîntul înger, asemenea ca un tînăr, cu podoabă frumoasă, îmbrăcat în haină albă ca zăpada, stînd înaintea lui și a zis către dînsul: "Eu sînt trimis cu ostașii ca să prind pe Leontie și să-l păzesc pînă la venirea ighemonului Adrian, iar tu îmi poruncești să chem spre ajutor pe Dumnezeul lui Leontie?" Bolnavul zicînd aceasta, îngerul s-a făcut nevăzut din ochii lui. Atunci el s-a înspăimîntat și a strigat pe prietenii săi care se odihneau aproape de el și le-a spus: "Fraților, ascultați ce am văzut în întîiul somn, cînd am adormit: Un tînăr oarecare prealuminat mi-a stat înainte și m-a sfătuit ca, împreună cu voi toți, să chem pe Dumnezeul lui Leontie și voi fi sănătos. Pe acel tînăr l-am văzut și în vederea ochilor, după ce m-am deșteptat din somn, apoi îndată s-a făcut nevăzut dinaintea mea". Prietenii i-au răspuns: "Nu este mare lucru să facem aceasta toți împreună, numai să te poți face sănătos".

Unul din prietenii lui, cu numele Teodul, se mira foarte mult de vedenia bolnavului, și-l întreba cu de-amănuntul, în ce fel era acel tînăr, pe care l-a văzut în vedenie. Bolnavul le spunea toată asemănarea îngerului Domnului. Și se aprindea inima lui Teodul cu dragoste către Dumnezeul lui Leontie, cel neștiut încă. Apoi, după ce toți ostașii s-au deșteptat din somn, s-au adunat la tribunul cel bolnav și, aflînd de vedenia ce a avut, au stat toți împreună privind spre cer și au strigat de trei ori cu bolnavul, zicînd: "Dumnezeul lui Leontie, ajută-mi!" Îndată tribunul cel bolnav s-a făcut sănătos ca și cum nu fusese bolnav deloc. Apoi, venind vremea prînzului, a început a mînca și a bea cu dînșii și a se veseli. Teodul, văzînd o minune ca aceea, a fost mai mult în mirare și ședea deoparte, tăcînd și gîndind în sine: "Cine este Leontie și Cine este Dumnezeul lui?"

Deci, tovarășii îl chemau să bea și să mănînce cu dînșii, iar el nu voia să guste nimic, ci petrecea flămînd. Dar, văzînd pe ostași dîndu-se la băutură și neîngrijindu-se de drum, a zis către dînșii: "Mîine sau poimîine ne va ajunge Adrian. Iar noi nu ne sîrguim să căutăm pe bărbatul care ni s-a poruncit să-l prindem; dar dacă voiți, mă duc eu și cu tribunul înainte de voi în cetate să căutăm pe acel bărbat după care sîntem trimiși". Zicînd aceasta, a sfătuit și pe tribun să meargă cu el în cetate. Deci, au plecat amîndoi înainte.

Suindu-se ei pe vîrful muntelui, pe care era zidită cetatea Tripoli, Leontie venea în întîmpinarea lor și li s-a închinat zicîndu-le: "Fraților, bucurați-vă întru Domnul". Tribunul și Teodul i-au răspuns: "Bucură-te și tu, frate!" Leontie a zis către dînșii: "Pe cine căutați aici?" Ei au răspuns: "Împăratul Vespasian a aflat că un oarecare bărbat cinstit, înțelept, desăvîrșit în fapte bune și viteaz în oaste cu numele Leontie, viețuiește în cetatea aceasta; la el sîntem trimiși, ca să-i știm casa, căci în urma noastră vine ighemonul Adrian, căruia i s-a încredințat de împărat această țară a Feniciei, spre îndreptare. El singur dorește să vadă pe Leontie, ca pe un om iubit al zeilor și voiește să-l trimită la împărat cu mare cinste, pentru că tot senatul Romei voiește să-l vadă și să-l știe, deoarece toți au auzit de bărbăteasca lui vitejie în războaie, de istețime la cîrmuirea cetăților și de cele mai multe lucruri însemnate ale lui, cum că și spre zei este foarte osîrdnic".

Fericitul Leontie, auzind acestea, le-a zis: "Văd că sînteți străini și nu știți cele ce se fac în cetatea aceasta; deci, veniți în casa mea și vă odihniți puțin, apoi vă voi arăta pe Leontie, de care ziceți că este prieten al acelor zei pe care voi îi cinstiți; dar să știți că acela este creștin și crede în Domnul Iisus Hristos". Ei, auzind aceasta, ziceau în gîndul lor: "Cine este acest bărbat care spune că Leontie este creștin? Oare nu este din prietenii lui? Apoi l-au întrebat: "Cum se cheamă numele tău?" El a răspuns: "Despre numele meu se scrie astfel în cărți: "Peste aspidă și vasilisc vei păși și vei călca peste leu și peste balaur; pentru că mi se cade a călca peste diavol, vrăjmașul cel nevăzut, și peste balaur, ighemonul vostru, vrăjmașul cel văzut; iar peste sfetnicii lui și peste cei mai calzi slujitori ai diavolului voi călca, precum pe aspidă și vasilisc; deci, după ce voi dănțui peste toată tabăra leului, atunci în fapte se va arăta luminos numele meu".

Tribunul și Teodul n-au înțeles cele grăite, însă socoteau în sine și se minunau; deci, nepricepînd cele auzite, au mers cu dînsul în casă. Sfîntul Leontie le-a pus masa și i-a ospătat. Mîncînd ei din cele puse înainte, au zis: "O, bunule bărbat, sîntem îndestulați de ospățul tău, ne-am săturat de facerile tale de bine, acum rămîne să ne spui de Leontie pe care-l căutăm; căci, dacă va veni Adrian, îi vom spune de tine, făcătorul nostru de bine că ne-ai arătat atîta dragoste. Deci, pentru toate acestea, el te va cinsti cu multă cinste și vei avea împărtășire cu prietenii împărătești". Sfîntul a zis către dînșii: "Eu sînt Leontie pe care voi îl căutați!" Eu sînt ostașul lui Iisus Hristos! Eu sînt acela la care v-a trimis Adrian să-l prindeți!" Atunci ei au căzut la picioarele lui, zicînd: "Rob al Dumnezeului Cel de sus, iartă-ne păcatul nostru și grăbește a ruga pe Dumnezeul tău pentru noi, ca să ne izbăvească și pe noi din păgînătatea idolească, Adrian, fiara cea preacumplită; - pentru că și noi voim să fim creștini!" Apoi i-au spus cum i s-a făcut celui bolnav arătare îngerească și cum, prin chemarea Dumnezeului lui Leontie, s-a tămăduit de boală".

Sfîntul Leontie, auzind aceasta, s-a bucurat de puterea lui Hristos și, întinzîndu-se la pămînt înaintea lui Dumnezeu în chipul Sfintei Cruci, se ruga cu lacrimi, zicînd: "Doamne Dumnezeule, Cel ce voiești ca toți oamenii să se mîntuiască și să vină la cunoștința adevărului, caută spre noi în ceasul acesta. Tu ai făcut ca cei ce au venit asupra mea să fie cu mine; deci, mă rog, păzește-mă și pe mine oaia Ta și pe cei împreună cu mine luminează-i cu lumina milostivirii Tale. Revarsă peste dînșii harul Sfîntului Tău Duh, zidește într-înșii inimă curată și, însemnîndu-i cu semnul Tău cel sfînt, fă-i ostașii Tăi nebiruiți. Înarmează-i și întărește-i împotriva vrăjmașului diavol și împotriva slujitorilor lui, ca acești robi ai Tăi să sfărîme capul nevăzutului balaur și al văzutului Adrian, fiara cea rea".

Sfîntul, rugîndu-se astfel cu căldură, un nor luminos s-a pogorît peste tribunul Ipatie și peste Teodul, prietenul lui, și, umbrindu-i, a lăsat ploaie peste ei și i-a botezat. Sfîntul, văzînd aceasta, chema peste dînșii, pe cînd îi ploua, numele Preasfintei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh. Apoi, după acea minunată botezare, a zis: "Slavă Ție, Dumnezeul meu, că nu ai trecut cu vederea rugăciunile celor ce Te iubesc și împlinești voia celor ce se tem de Tine". După aceea, Leontie a îmbrăcat în haină albă pe cei botezați din nou și a poruncit să poarte lumînări aprinse înaintea lor. În acea vreme, au sosit în cetate și ceilalți ostași care rămăseseră pe drum și întrebau asemenea de Leontie, de tribunul lor și de Teodul. Deci, aflîndu-i și venind la dînșii, au văzut pe tribun și pe Teodul în haine albe și lumînări arzînd înaintea lor, s-au minunat și nu pricepeau ce este aceea. Apoi, cunoscînd că s-au făcut creștini și s-au botezat, ostașii au început a se tulbura și a se mînia de aceasta. Aflînd despre cele petrecute și unii din cetățeni, au început a face tulburare în cetate, strigînd: "Să se ardă cu foc cei ce fac necinste zeilor noștri!"

Deci, s-a făcut gîlceavă și tulburare în cetate. Unii apărau pe Leontie și pe creștinii care erau cu dînsul, iar alții voiau să-i piardă; însă nu îndrăzneau să le facă lor ceva rău, ci așteptau venirea ighemonului. După două zile, Adrian ighemonul a venit în cetate și toți cetățenii, ieșind în întîmpinarea lui, i-au spus toate despre Leontie și cei ce erau cu dînsul, cum au crezut în Hristos și ziceau: "Un bărbat creștin oarecare, anume Leontie, pe mulți îi întoarce de la zeii noștri, amăgindu-i cu oarecare meșteșugiri diavolești și vrăjitorești. El preamărește pe un Om, Care a fost bătut de jidovi peste obraz și apoi dat la moarte pe cruce. Dar și pe ostașii cei împărătești, același Leontie i-a amăgit cu farmecele lui obișnuite, i-a tras la credința creștină și i-a îmbrăcat în haine albe. Sînt trei zile de cînd îi ține închiși în casa sa și, împreună cu dînșii, slăvește pe Hristos, Cel ce a fost răstignit și defaimă zeii noștri cu huliri fără de număr. Atunci Adrian îndată a trimis ostași ca să prindă pe Leontie, pe tribunul Ipatie și pe Teodul, să-i arunce în temniță și să-i păzească pînă la cercetare. Ighemonul a intrat în cetate, dar, fiind ostenit, s-a odihnit de cale în ziua aceea. Deci, Sfîntul Leontie, șezînd în temniță împreună cu ceilalți doi, toată ziua neîncetat îi învăța dreapta credință și-i întărea spre muceniceasca nevoință, mîngîindu-i cu răsplătirea ce are să fie. Apoi, sosind noaptea, a petrecut-o cu dînșii în rugăciune, în cîntări de psalmi și în preamărirea lui Dumnezeu.

Făcîndu-se ziuă, ighemonul a stat la judecată și, scoțînd din temniță pe sfinți și punîndu-i înainte la cercetare, a zis către Leontie: "Oare tu ești Leontie?" Sfîntul a zis: "Eu sînt". Ighemonul a zis: "Ce fel de om ești tu?" Cum ai întors cu vrăjile și cu farmecele tale pe ostașii cei ce cu credință slujeau împăratului nostru și i-ai înduplecat să slujească Dumnezeului tău?" Răspuns-a Leontie: "Eu sînt ostaș al Hristosului meu, Fiul luminii celei adevărate, Care luminează pe tot omul ce vine în lume; și cel ce vine la lumina aceea nu se poticnește. Știe și Ipatie și Teodul Cine este începătorul luminii aceleia, lucrarea și săvîrșirea; adică Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeul Cel fără de început, Cel de o ființă cu Tatăl, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Pe Acela ei cunoscîndu-L, au părăsit pe zeii cei făcuți din lemn, din piatră și din oase de dobitoace necuvîntătoare, deoarece sînt necuvîntători și neputincioși și cu înlesnire pot a se sfărîma".

Atunci ighemonul, auzind acele cuvinte îndrăznețe ale lui Leontie, a poruncit slujitorilor să-l bată pe el tare. Sfîntul Leontie, fiind astfel bătut, își ridica ochii săi spre cer, de unde aștepta ajutorul lui Dumnezeu, iar către ighemon grăia: "O, nebunule tiran, ție ți se pare că mă muncești pe mine! Nu vezi că singur, împietrindu-ți inima ta, mai mult te muncești pe tine?" Ighemonul, după ce l-a bătut mult pe el, a poruncit să-l ducă în temniță și, întorcîndu-se către Ipatie și Teodul, le-a zis: "Pentru ce ați lepădat obiceiurile părintești în care ați crescut și, lăsînd slujbele ostășești, ați mîhnit pe împărat?" Sfinții au răspuns: "Mai bune slujbe am găsit la Împăratul Cel ceresc; pentru că ni s-a dat de la Dînsul pîinea aceea, care se pogoară din cer și care nu se sfîrșește niciodată. Ni s-a dat paharul cel cu vin, care curge din coastele lui Hristos".

Adrian a zis către dînșii: "Aceste cuvinte netrebnice și neauzite v-a învățat pe voi spurcatul Leontie. Dar eu vă zic vouă să faceți cele plăcute împăratului! Au doară nu știți poruncile lui, că cei ce cinstesc pe zei, aceia să se cinstească cu mari cinstiri și cu mai mari rînduieli în oaste? Iar cei ce se întorc de la zei, aceia au să se piardă cu pedepse mai cumplite?" Deci, Sfinții Mucenici Ipatie și Teodul, răspunzînd la aceasta, au zis: "Slujba noastră este la ceruri; iar tu fă ceea ce voiești, pentru că ești rîvnitor către necurații tăi zei. Te înarmezi asupra noastră, fiind nevinovați, dar degrabă va pieri viața ta, pentru că vremea zilelor tale s-a scurtat".

Atunci Adrian, umplîndu-se de mînie, a poruncit să spînzure dezbrăcat pe tribun de lemnul de muncă și să-i strujească trupul lui cu unghii de fier; iar pe Teodul, întinzîndu-l la pămînt, să-l bată fără cruțare. Sfinții, răbdînd cu vitejie acele munci, nu grăiau altceva, decît numai se rugau lui Dumnezeu, după cum erau învățați de Sfîntul Leontie și strigau, zicînd: "Mîntuiește-ne pe noi, Dumnezeule, că a lipsit cel cuvios". Muncitorul, văzîndu-i pe dînșii petrecînd tari și nebiruiți în credința lui Hristos, i-a osîndit la moarte, adică să li se taie capetele cu securea. Deci, sfinții ducîndu-se la moarte, cîntau: "Tu ești scăparea noastră, Doamne... În mîinile Tale ne dăm sufletele noastre!" Astfel cu bucurie și-au întins pentru Hristos grumajii lor sub secure, fiind tăiați, și s-au dus către Domnul ca să-și ia cununa cea gătită lor, din dreapta puitorului de nevoință.

După aceasta, Sfîntul Leontie iarăși a fost scos la judecată și, ducîndu-l înaintea ighemonului, acesta a zis către dînsul: "Leontie, cruță-ți viața ta, ca să nu suferi munci grele, precum au suferit cei înșelați de tine, tribunul Ipatie și Teodul. Ascultă-mă pe mine și jertfește zeilor, că de mare cinste o să te învrednicești de la mine, de la împărat și de la mai marii Romei". Sfîntul Leontie a răspuns: "Să nu-mi fie mie aceea ce zici, ca să văd fața împăratului tău. Fața lui este vrăjmașă și urîtă lui Dumnezeu! Dar, de voiești tu, Adriane, fă-te prieten al Hristosului meu, că de o vei face aceasta, îți voi arăta cîtă cinste, bogăție și mîntuire veșnică vei cîștiga".

Atunci Adrian, de mînie, a zis: "Oare ce fel de mîntuire voiești să cîștig, precum a cîștigat tribunul și Teodul? O, spurcatule ce ești, oare nu știi cu ce fel de pedeapsă au pierit aceia?" Sfîntul a zis: "Pedeapsa aceea pe care ai dat-o lor, nu este pedeapsă, ci mai ales pace și bucurie; pentru că acum ei se bucură și se veselesc, sălășluindu-se împreună cu cetele îngerești". Adrian a zis: "Ia aminte, Leontie, la cele grăite de mine. Care din oamenii cei ce au minte, au defăimat cîndva acea strălucire prealuminoasă a soarelui și pe marii zei, ca: Die, Apolon, Poseidon, Afrodita și pe ceilalți și cu moarte necinstită și cumplită să-și sfîrșească viața lor? Cu adevărat nimeni, fără numai cei ce sînt fermecați de tine". Răspuns-a sfîntul: "Au n-ai auzit Scriptura, care zice: Zeii păgînilor sînt diavoli, și asemenea lor să fie și cei ce-i cinstesc pe ei. Deci, toți cei ce nu nădăjduiesc spre dînșii și cei ce au înțelegere sănătoasă, care ar fi voit să fie asemenea cu pietrele cele mute și cu lucrurile cele neînsuflețite, precum sînt zeii voștri, aducîndu-le jertfe, au să piară cu moarte fără de sfîrșit".

Atunci muncitorul, mîniindu-se, a poruncit să întindă la pămînt pe mucenic și patru slujitori tari să-l bată fără cruțare; iar propovăduitorul zeilor să strige: "Cei ce defăimează pe zeii noștri și nu se supun împărăteștilor porunci, cu o pedeapsă ca aceasta să piară".

Deci, sfîntul mucenic a fost bătut atît de mult, pînă au ostenit slujitorii cei ce-l băteau; iar sfîntul zicea către muncitor: "Chiar de-mi vei zdrobi tot trupul meu cu răni, mintea mea nu mi-o vei birui, nici vei fi stăpîn pe sufletul meu!" Atunci ighemonul a poruncit să-l spînzure de un lemn de muncă și tot trupul lui, coastele și fluierele, să le strujească cu unelte de fier ascuțite. Astfel sfîntul, fiind strujit, într-acele dureri cumplite își ridica ochii săi spre cer și se ruga: "Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, mîntuiește-mă pe mine, Doamne!" Apoi, muncitorul a zis către slujitori; "Luați-l pe el de pe lemn, căci știu că de aceea și-a ridicat ochii săi spre cer, ca să roage pe zeii noștri, să-i dea lui odihnă". Atunci Sfîntul Leontie, auzind aceasta, a strigat cu glas mare către dînsul: "Să piei și tu și zeii tăi, ticălosule și spurcatule muncitor! Eu mă rog Dumnezeului meu, ca să-mi dea tărie și putere de a răbda muncile cele date de tine".

Deci, muncitorul a poruncit ca iarăși să-l spînzure cu capul în jos și să-i lege de grumaji o piatră grea. Astfel mucenicul, stînd spînzurat multă vreme, se ruga zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai întărit pe robii Tăi, Ipatie și Teodul, întru mărturisirea Preasfîntului Tău nume, întărește-mă și pe mine, robul Tău, cel smerit și păcătos, ca să pot îndura muncile acestea. Nu te depărta de la mine, nădejdea mea!". Atunci Adrian a zis: "O, Leontie, știu că vei fi prieten zeilor noștri". Răspuns-a mucenicul: "Eu sînt rob al lui Dumnezeu Cel de sus, iar tu ești rob al zeilor tăi, cu care vei pieri împreună".

Sfîntul Leontie, pătimind toată ziua în niște munci ca acestea, s-a apropiat seara, cînd soarele se pleca spre apus; iar muncitorul a poruncit ca să ia pe sfîntul mucenic și să-l arunce în temniță pînă a doua zi. Sfîntul cînta toată noaptea în temniță, zicînd: Domnul este luminarea mea și Mîntuitorul meu, de cine mă voi teme? Deci, i s-a arătat îngerul Domnului și i-a zis: Îmbărbătea-ză-te, Leontie! Domnul Dumnezeu, Căruia tu îi slujești cu credință, este aproape de tine". Atunci sfîntul se bucura și se veselea întru Dumnezeul său.

A doua zi, ighemonul Adrian, șezînd iarăși la judecată, a pus înainte pe Sfîntul Leontie și i-a zis: "Ce ai socotit, Leontie, de tine?" Răspuns-a sfîntul: "Am socotit odată ca să nu iau aminte la cuvintele tale cele deșarte și de multe ori ți-am spus și acum îți spun același lucru, că niciodată nu voi lăsa pe Dumnezeul meu, Care a făcut cerul și pămîntul, marea și toate cele dintr-însele. Nu voi părăsi pe Domnul meu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a pătimit răstignire pentru mîntuirea noastră și în Care mi-am pus nădejdea mea". Ighemonul a zis: "Ascultă-mă, Leontie, jertfește zeilor; că de mă vei asculta, mă jur ție pe zeii mei cei scumpi, că mare cinste și multe bogății vei cîștiga". Răspuns-a sfîntul: "Ce fel de cinste și bogății sînt în partea cea de sub cer, pentru care te-aș fi ascultat și m-aș fi lepădat de Dumnezeul meu? Căci toată lumea nu este vrednică lui Hristos Stăpînul meu, pe Care cu toată inima mea Îl iubesc și pentru a Cărui dragoste pătimesc și sînt gata a le pătimi pe toate; iar diavolilor tăi nu voi jertfi niciodată!"

Muncitorul, văzînd că nu poate birui pe ostașul lui Hristos și nici a-l îndupleca spre a sa păgînătate, a dat contra lui osînda de moarte, în acest chip: "Pe Leontie, care n-a voit să se supună poruncii împărătești, adică să aducă jertfă zeilor; ci, mai cu seamă a ocărît pe zeii noștri cei părintești, poruncim: Să fie întins la pămînt în patru părți și să-l bată atît de tare, pînă ce rău își va lepăda sufletul său". Deci, Mucenicul Leontie, fiind întins și legat de patru pari, a fost atît de cumplit bătut, încît în acele munci grele și-a dat sufletul său cel sfînt în mîinile lui Dumnezeu. Iar trupul lui, tîrîndu-l, l-au aruncat afară din cetate, pe care, luîndu-l credincioșii, l-au îngropat cu cinste aproape de malul Tripoliei.

Această pătimire a Sfîntului Mucenic Leontie a scris-o Notarie, robul lui Hristos, care a văzut toate acestea cu ochii săi. A scris-o pe tăbliță de plumb și a pus-o în mormînt lîngă moaștele sfîntului, pentru neamul cel mai de pe urmă; deci, cel ce citește sau ascultă pe cel ce citește, să-și ridice spre cer mîinile sale și să dea slavă lui Dumnezeu, Care a întărit pe robul Său, spre atît de mare nevoință. Mucenicul lui Hristos, Leontie, și-a săvîrșit pătimirea sa în ziua de 18 iunie, în timpul stăpînirii lui Vespasian în Roma, iar peste noi, împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia să-I fie slava, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site