Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfinții Mucenici Vit, Modest și Crischentia
(15 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


În timpul împărăției lui Dioclețian, cînd ighemonul Valerian din Sicilia prigonea pe creștini, era acolo un copil de doisprezece ani, cu numele Vit. El era fiul unui bărbat bogat și de neam bun care se numea Ghilas.

Acela se ținea de necurăția păgînească, iar fiul lui, fericitul Vit, în copilăria sa, fiind luminat de sus cu minunatul dar al Sfîntului Duh, a cunoscut pe Unul și adevăratul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pămîntul și, crezînd într-însul, se ruga Lui ziua și noaptea, îmbrăcîndu-se într-o haină de păr. El s-a învrednicit a auzi dumnezeiescul glas de sus către dînsul, grăind: "Am auzit rugăciunea ta și voi trimite spre tine mila Mea". După glasul acesta, i s-a dat lui de la Dumnezeu puterea facerii de minuni, tămăduind neputințele omenești, sfătuind pe cei necredincioși ca să cunoască pe adevăratul Dumnezeu și povățuind pe mulți la calea cea dreaptă; pentru că Domnul Cel atotputernic a voit ca din gura pruncului acesta și din lucrurile lui, să-și săvîrșească lauda, spre înfruntarea închinării la idoli. Deci, mai presus de fire i-a dat aceluia, împreună cu înțelegerea, și darul facerii de minuni, ca întru anii cei tineri, fericitul Vit să fie bărbat puternic cu lucrul și cu cuvîntul și să se slăvească întru dînsul Dumnezeu Cel minunat întru sfîntul Său.

Înștiințîndu-se ighemonul Valerian de acest tînăr cuviincios, a chemat pe tatăl lui la dînsul și i-a zis: "Ce este aceasta care aud, că fiul tău se închină altui Dumnezeu, pe care Îl cinstesc creștinii; de voiești să-l ai pe el întreg și sănătos, sîrguiește-te să-l întorci de la acea sălbăticie". Ghilas, venind acasă, a început a sfătui pe fiul său să nu se întoarcă de la slujbele cele păgînești, care se fac zeilor lor. Iar fericitul prunc Vit a zis către tatăl său: "Eu nu știu pe alt Dumnezeu, fără numai pe Unul Cel ce este din veac, al Cărui Duh se poartă peste ape și a deosebit lumina de întuneric! Aceluia Îi slujesc eu. El este făcătorul cerului și al pămîntului, iar Fiul Său este Domnul nostru Iisus Hristos, Împăratul îngerilor. Pe Acela Îl mărturisesc și Îl voi mărturisi în toate zilele vieții mele!" Atunci tatăl său, mîniindu-se, a poruncit să-l bată cu vergi, zicîndu-i: "Cine te-a învățat pe tine să grăiești acestea? Au nu știi că ighemonul va auzi acestea și vei pieri?" Tînărul i-a răspuns: "Hristos, al Cărui rob sînt, m-a învățat pe mine, iar de mînia ighemonului nu mă tem".

Atunci Ghilas, chemîndu-l pe credinciosul său cu numele Modest, i-a zis: "Vezi, ca niciodată fiul meu să nu grăiască cuvintele care pomenesc pe Hristos". Sfîntul Vit nu băga în seamă îngrozirile tatălui, și precum purta totdeauna în inima sa numele lui Hristos, așa și în gură. El a fost mîngîiat de Iisus Hristos prin îngerească arătare, pentru că îngerul Domnului i s-a arătat în vedenie, zicîndu-i: "Nu te teme și îndrăznește în numele lui Iisus Hristos, că eu îți sînt dat păzitor să te păzesc pînă la sfîrșit; deci, fii vrednic de acest dar de la Domnul, că tot ce vei cere de la Dînsul, ți se va da".

Sfîntul Vit, veselindu-se și întărindu-se prin această îngerească arătare, și mai mult mărturisea și preamărea numele Domnului. Tatăl său plîngea pentru el, deoarece pe el singur îl avea, și se sîrguia cu cuvinte amăgitoare să-l întoarcă la închinarea idolească. Sfîntul Vit a întrebat pe tatăl său: "Tată, căror zei îmi poruncești să slujesc?" Tatăl lui i-a răspuns: "Fiule, nu știi oare pe zeii noștri: Die, Hercules, Junona, Artemida, Vesta, Apolon și ceilalți, cărora se închină împărații și boierii?" Sfîntul a zis către tatăl său: "Aceia cărora le zici că sînt zei, sînt idoli fără de suflet, făcuți de mîini omenești, care au gură, dar sînt muți, au ochi și sînt orbi, au mîini și picioare, dar nu se mișcă. Eu știu că unul este Dumnezeu viu și lucrător în Care viețuim și ne mișcăm, ziditor și atoatețiitor, Acela este Tatăl și Sfîntul Duh și mărturisesc, că Unul este Răscumpărătorul și Mîntuitorul neamului omenesc, Fiul lui Dumnezeu, Care a fost muncit pentru păcatele noastre și cu al Cărui sînge ne-am izbăvit".

Tatăl său i-a zis cu lacrimi: "O, prea dulcele meu fiu, ia aminte la sfatul folositor și sănătos al tatălui și întoarce-te la credința cea bună; de vreme ce tu te ostenești în zadar și cinstești pe un om mort, ca nu cumva mîniindu-se ighemonul să te piardă, căci va înmulți durerile inimii mele!" Fericitul Vit a răspuns: "O, tată! De-ai cunoaște și tu cine este Acela pe care tu Îl defăimezi, numindu-L om mort, te-ai fi închinat și tu Lui împreună cu mine. Acela este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, mielușelul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Ghilas a zis: Eu știu pe Hristos Acela, Căruia tu îi zici că este Dumnezeu, că a fost bătut în Iudeea din porunca lui Pilat. Acela a fost osîndit la moarte pe cruce și răstignit de iudei și de slugile lui Pilat". Sfîntul tînăr a răspuns: "Așa este tată, precum zici, dar taina acestui lucru este mare, minunată și sfîntă". Ghilas a zis: "Vorbind adevărul, aceea ai numi-o mai bine pedeapsă decît taină". Fericitul copil a răspuns: "O, tată, ascultă-mă cu blîndețe și cunoaște adevărul. Vinderea și răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos este mîntuirea noastră, de la a Cărui dragoste să știi că nimeni, cu nici un fel de munci, nu va putea vreodată să mă despartă". Ghilas a tăcut, mîhnindu-se cu inima pentru fiul său.

Multe minuni se săvîrșeau cu darul lui Dumnezeu, care petrecea în fericitul tînăr; orbii se luminau, neputincioșii se tămăduiau și diavolii se izgoneau. Și astfel, se mărturisea pe față toată sfințenia lui cea mare. Toate acestea nu s-au ascuns de ighemonul Valerian, care, șezînd la judecată, a zis către tatăl lui Vit, înaintea tuturor: "O, Ghilas, bărbat de neam bun, acum mi s-a făcut înștiințare cu adevărat că fiul tău cinstește și se închină cu toată osîrdia Celui răstignit, Care Se numește Hristos, iar pe zeii părintești îi defaimă; deci, este dator să stea de față la judecata noastră și să-l aduci aici". Sfîntul Vit fiind adus la judecata păgînească, ighemonul a zis către dînsul: "Pentru ce nu jertfești zeilor celor fără de moarte? Nu știi poruncile împărătești, că toți care cinstesc pe Cel răstignit se vor pierde cu pedepse grele?"

Fericitul tînăr, fiind plin de Duhul Sfînt, nu s-a înspăimîntat deloc; ci, făcîndu-și semnul Sfintei Cruci, a răspuns zicînd: "Eu nu voiesc să mă închin diavolilor, nici nu voi cinsti pe idolii cei de piatră și de lemn. Am pe Dumnezeul Cel viu, Căruia Îi slujește sufletul meu!" Atunci Ghilas, tatăl lui, a strigat către cei de aproape și către rudele sale cu mare plîngere, zicînd: "O, prietenilor, vă rog tînguiți-vă cu mine, pentru că văd pe fiul meu unul născut că piere". Sfîntul Vit a strigat împotriva lui, zicînd: "Nu pier, ci mă învrednicesc a fi numărat în ceata drepților, celor plăcuți lui Dumnezeu". Valerian a zis către dînsul: "Pentru cinstea bunului tău neam și de dragostea prieteșugului tatălui tău, m-am oprit pînă acum și n-am împlinit asupra ta poruncile împărătești asupra călcătorilor de lege. Dar acum, văzîndu-te întărit împotriva ta, voi începe - după lege -, a te munci, ca doar pedepsindu-te cu bătăi, poate vei lăsa nesupunerea ta". Ighemonul, zicînd aceasta, a poruncit să-l bată pe fericitul tînăr cu toiege.

Deci, el fiind mult bătut, muncitorul îi zicea: "Supune-te acum și jertfește zeilor". Mucenicul îi răspundea: "O, ighemoane, ți-am spus o dată că mă închin lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu!" Ighemonul, mîniindu-se, a poruncit să-l bată cu un lanț de fier. Dar, pe cînd slujitorii voiau să facă aceea, îndată li s-au uscat mîinile. Asemenea și mîna ighemonului, cu care arăta la slujitori și le poruncea, s-a vătămat de o boală năpraznică și a rămas uscată. Ighemonul, suspinînd, a strigat cu durere, zicînd: "Vai mie, mi-am pierdut mîna și pătimesc de durerea cea cumplită". Apoi, adresîndu-se către tatăl lui Vit, a zis: "Un fiu ai și acela vrăjitor". Iar Sfîntul Vit a strigat, zicînd: "Nu sînt vrăjitor, ci rob al Domnului meu Iisus Hristos Cel Atotputernic, Care, petrecînd cu oamenii pe pămînt, a înviat morții, a umblat pe ape ca pe uscat, a liniștit marea cea furtunoasă, a tămăduit toate bolile oamenilor cele nevindecate și acum tot Același face minuni cu tăria Sa cea atotputernică. Deci, sînt rob al Aceluia și mă silesc a împlini poruncile Lui. Spune-mi dacă zeii tăi, cărora le slujești, pot să-ți tămăduiască mîna?" Ighemonul a zis: "Dar tu poți s-o tămăduiești?"

Sfîntul a răspuns: "În numele lui Iisus Hristos, pot!" Ighemonul i-a zis: "Fă-mă întreg, ca să te cunosc cu dinadinsul, că ești rob al lui Dumnezeu, precum zici, iar nu vrăjitor". Atunci sfîntul mucenic, ridicîndu-și ochii către cer, a zis: "Doamne Dumnezeule, ascultă-mă pe mine, nevrednicul robul Tău, pentru cei ce stau de față, ca să vadă și să creadă Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul Tău Cel adevărat și atotputernic, Care, împreună cu Duhul Sfînt, împărățește în veci cu Tine; fă, ca în numele Aceluia, Unul născut Fiul Tău, să se tămăduiască mîna ighemonului". Sfîntul rugîndu-se, îndată s-a tămăduit mîna lui Valerian, și s-a făcut sănătoasă ca și mai înainte. Atunci ighemonul a încredințat pe acel copil tatălui său, zicînd: "Ia-ți pe fiul tău acasă și învață-l să aducă jertfă zeilor ca să nu piară".

Ghilas, luînd acasă pe copilul său, Sfîntul Vit, îl amăgea în multe chipuri spre păgînătatea sa, făcea ospețe și dansuri, cînta cu organe bine glăsuitoare, sunau chimvalele și lăutele, jucau înaintea ochilor lui fecioare frumoase, dănțuiau tinerii, cîntau cu glasuri dulci cîntece lumești de desfrînare și grăiau cuvinte înșelătoare ca astfel să se întoarcă inima tînărului spre deșertăciuni. Dar sufletul cel neîntinat al tînărului copil privea nemișcat la acele ispite. Pentru că, avînd într-însul dragostea lui Dumnezeu, Care biruiește toate cele lumești, nu lua aminte la nimic din cele ce se cîntau și din cele ce se făceau înaintea ochilor lui, decît numai spre cer își ridica ochii săi neîncetat și suspina din adîncul inimii, zicînd: "Dumnezeul meu, nu trece cu vederea inima cea umilită și smerită". Atunci tatăl său a poruncit să-i pregătească o cameră pentru fiul său, pe care a umplut-o cu tot felul de bogății. A împodobit pereții cu îmbrăcăminte țesută cu aur, iar pe jos a așternut covoare alese. Cearșafurile erau împodobite cu mărgăritare și patul de mult preț. În sfîrșit, toată camera era plină de podoabe de mult preț.

Deci, a închis într-însa pe fiul său, punînd pe lîngă el niște fecioare preafrumoase ca să-i slujească. Dar tînărul Vit, fiind întreg la minte și sfînt, își pleca genunchii și se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, Dumnezeule, Părinte al iubitului Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, caută spre mine, miluiește-mă și întărește-mă cu puterea Ta, ca să nu poată balaurul cel rău și fărădelegea a-și împlini dorința sa în mine robul Tău, nici să batjocorească străinii pe credincioșii robii Tăi și să zică: "Unde este Dumnezeul lor?" Astfel rugîndu-se sfîntul, deodată a răsărit în camera lui o strălucire de lumină negrăită și s-au văzut niște fețe purtătoare de lumină, ca niște făclii în chip de văpaie, în număr de douăsprezece. O mireasmă nespus de plăcută ieșea de la acele fețe, care, risipindu-se prin văzduh, a umplut toată casa aceea, încît tatăl Sfîntului Vit, minunîndu-se și înspăimîntîndu-se cu toți casnicii săi, au strigat, zicînd: "Mare este această minune. De unde ne vine o mireasmă plăcută ca aceasta pe care nici în capiștile zeilor noștri n-am mirosit-o vreodată?" Apoi, a zis: "Zeii au venit în casa mea la fiul meu!" Deci, a început a cerceta cu iscodire de unde este acea mireasmă plăcută.

Apropiindu-se de ușa cămării fiului și uitîndu-se înăuntru, a văzut fețele îngerilor celor înaripați ca niște vulturi, care străluceau luminos cu negrăită frumusețe și cîntare: "Sfînt Sfînt, Sfînt, Domnul...". Ghilas, văzînd această strălucire, îndată a orbit, de vreme ce, avînd ochii necurați, era nevrednic să vadă acea lumină îngerească, care stă ascunsă în ceruri, și numai cei ce aveau ochii sufletești curați puteau vedea acea lumină cerească.

Fericitul Vit, văzînd pe tatăl său orbit, s-a umplut de fireasca dragoste pentru el și se ruga lui Dumnezeu ca să fie miluit. Deci, sfîrșindu-și rugăciunea, zicea astfel: "O, Stăpîne, nu voia mea să se săvîrșească, ci voia Ta, și precum Ție Unuia îți este cu plăcere, așa să fie". Iar Ghilas, strigînd de durerea cea fără de măsură a ochilor, zicea: "Vai, mie, mi-am pierdut lumina ochilor mei și sînt cuprins de cumplită durere". Și plîngeau pentru el toți casnicii lui, robii și roabele, văzînd pe stăpînul lor orb. Atunci s-a auzit strigarea plîngerii lor prin casele cele dimprejur și toată cetatea s-a înștiințat de ceea ce i se întîmplase lui Ghilas. Mulți s-au adunat la casa aceea și a venit cu sîrguință și ighemonul Valerian, care, văzînd pe Ghilas orb sprijinindu-se de mîinile slugilor și văitîndu-se de durere, îl întrebă: "Ce i s-a întîmplat și din ce pricină a orbit?" Iar el a zis: "În cămara fiului meu am văzut niște zei cu aripi ai căror ochi erau ca niște stele. Vederea lor era ca fulgerul și, nesuferind acea strălucire a o vedea, m-am vătămat la ochi și mi-am pierdut vederea".

Valerian a zis: "Puternici au fost acei zei pe care i-ai văzut; deci se cade ție să te rogi lor ca să te tămăduiască". Valerian, luînd pe Ghilas cel orb, l-a dus în capiștea lui Die și acolo, Ghilas se ruga lui, zicînd: "O, Die, zeu atotputernic, de îmi vei tămădui ochii, îți voi aduce jertfe fără de număr și îți voi jertfi un vițel cu coarnele de aur". Asemenea și ție o zeiță Vesto, îți voi aduce niște fecioare curate, de voi cîștiga ajutor de la tine". Ghilas, rugîndu-se astfel către deșerții săi zei, nu numai că nu dobîndea tămăduire, ci simțea că durerea se mărește și mai cumplit într-însul.

Pe cînd Ghilas se ruga astfel, Sfîntul Vit, în camera sa, plecîndu-și genunchii spre Domnul, se ruga pentru tatăl său, zi-cînd: "Stăpîne, cel ce ai luminat pe orbul Tobie, fă milă cu tatăl meu, să te cunoască pe tine!" Apoi Ghilas, fiind adus acasă de slugi de la capiștea idolească, fără de folos văitîndu-se, a intrat în casa în care Sfîntul Vit aducea lui Dumnezeu jertfă de laudă și, căzînd la picioarele fiului său, i-a zis: "Iubitul meu fiu, tămăduiește-mă pe mine!" Sfîntul Vit a zis către el: "Tată, voiești să fii sănătos?" Ghilas a răspuns: "Voiesc, fiule, și aceasta o doresc foarte mult".

Sfîntul i-a zis: "Dacă voiești să cîștigi tămăduire, leapădă-te de Die, de Hercules, de Junona, de Artemida, de Vesta și de Apolon!" Ghilas a zis: "Cum mă voi lepăda de ei?" Sfîntul Vit a zis: "Nu-i mai numi pe ei zei, ci diavoli; iar idolii pe care i-ai cinstit pînă acum nu-i mai cinsti, ci să-i ai ca pe niște fără de suflet și netrebnici. De te vei făgădui a face aceasta cu inimă curată, îndată se vor tămădui ochii tăi și se vor lumina!" Ghilas a zis: "Mă lepăd de zei și făgăduiesc a face ceea ce-mi poruncești". Sfîntul a zis: "Știu inima ta cea împietrită și cuvintele tale cele neadevărate; însă pentru cei ce stau de față, ca să creadă și să preamărească numele Domnului meu Iisus Hristos, deși ești nevrednic, însă voi arăta spre tine puterea Stăpînului meu".

Aceasta zicînd-o sfîntul, a pus mîna sa pe ochii cei bolnavi ai tatălui său și s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Care ai luminat mai presus de fire ochii celui orb din naștere, luminează și ochii tatălui meu, deși nu este vrednic pentru necredința lui, însă să o faci aceasta, pentru slava numelui Tău cel sfînt, ca el să vadă și să creadă; iar vrăjmașii Tăi să fie înfruntați și să se bucure toți cei ce cunosc și iubesc numele Tău". Sfîntul rugîndu-se așa, îndată au căzut niște bube de pe ochii orbului ca niște solzi și s-a făcut sănătos. Dar Ghilas, după o vreme, în loc să cunoască pe adevăratul Dumnezeu și să dea mulțumire pentru tămăduirea ce a căpătat-o de la El, a început a huli pe Făcătorul său de bine, zicînd către fiul său: "Nu m-a tămăduit Dumnezeul tău, ci zeii mei, cărora le slujesc și cărora m-am făgăduit să le aduc jertfe!" Și astfel preamărea pe zeii lui cei necurați înaintea tuturor, zicînd cu glas mare: "Mulțumesc zeilor mei, celor ce m-au tămăduit pe mine!" Mergînd în capiștea lor, le aducea jertfe de mulțumire, precum făgăduise, și atît se împietrise inima lui de către diavol și se robise de răutate, încît fireasca dragoste ce avea către fiul său a schimbat-o în ură și se gîndea să omoare pe fiul său, cel sfînt și nevinovat. Dar Domnul, Cel ce păzea pe robul Său, a trimis pe un înger spre paza aceluia.

Deci, îngerul Domnului în chip de tînăr frumos și strălucitor de lumină, s-a arătat noaptea în vederea ochilor, celui mai înainte zis Modest, credinciosul lui Vit care crezuse în Hristos, bărbat bătrîn cu anii, și i-a zis: "Ia pe acest tînăr și mergi la mare și veți afla la mal o corăbioară; deci, să intrați în ea și să treceți în țara în care vă voi arăta-o eu". Modest a zis către înger: "Doamne, nu știu calea încotro voi merge". Zis-a îngerul: "Eu vă voi duce pe voi". Și îndată sculîndu-se Modest, a luat pe Sfîntul Vit, și a luat încă și pe Crischentia, maica lui, credincioasa roabă a lui Hristos, și a mers cu ei la mare, urmînd după îngerul cel ce-i conducea. Cînd au ajuns la malul mării, au aflat o corăbioară gătită de Dumnezeu. Și a zis îngerul către Sfîntul Vit, ca și cum îl ispitea: "În care țară te duci?" Răspuns-a sfîntul: "Oriunde ne va duce Domnul, acolo vom merge cu osîrdie". Zis-a îngerul: "Ai oare cu ce plăti?" Răspuns-a sfîntul: "Aceluia Căruia Îi slujim, îți va fi plată".

Intrînd în corăbioară au mers puțin mai înainte de Sicilia, și s-au aflat într-una din părțile Italiei, care se numea Lucania, la un loc care se numea Alectoria. După ce au sosit la mal, au ieșit din corăbioară la uscat și îndată, îngerul Domnului cel în chip de tînăr, ce era cu ei, s-a făcut nevăzut. Mergînd ei, au sosit la un rîu ce se numea Silar și care curgea din țara Lucaniei spre mare; deci, lîngă acel rîu s-au odihnit sub niște copaci cu umbră deasă. Acel loc era bun de petrecere, și au început a viețui acolo, iar hrană le trimitea Dumnezeu. Astfel precum pe Sfîntul Ilie îl hrănea corbul în pustie din porunca lui Dumnezeu, tot așa și pe acești sfinți îi hrănea un vultur, aducîndu-le în toate zilele hrană. Acolo au început a se face multe minuni prin Sfîntul Vit, că se preamărea numele lui Dumnezeu în țara aceea. Astfel Dumnezeu preamărea pe robul Său, că și diavolii fiind siliți de puterea lui Dumnezeu, strigau din oameni: "Ce este nouă și ție, Vit! Ai venit aici mai înainte de vreme să ne pierzi pe noi?" Popoarele se adunaseră la el cu neputincioșii lor; iar el, tămăduindu-i cu rugăciunea și cu semnul Sfintei Cruci, îi învăța cunoștința Adevăratului Dumnezeu și paza poruncilor Aceluia. Mulți necredincioși, întorcîndu-se la Hristos Dumnezeu, primeau Sfîntul Botez.

Într-acea vreme, împăratul Dioclețian avea un fiu cuprins de îndrăcire, iar diavolul striga prin gura aceluia: "Nu voi ieși de aici, de nu va veni Vit din Lucania". Iar împăratul zicea: "Unde putem afla pe acel om?" Răspuns-a diavolul: "Îl veți afla petrecînd lîngă rîul Silar". Deci, împăratul a trimis ostași înarmați în Lucania, ca să aducă îndată pe Vit la el. Mergînd ostașii acolo, au găsit pe ostașii lui Hristos lîngă rîu, făcînd rugăciuni către Dumnezeu, și au zis către dînsul: "Tu ești Vit?" Răspuns-a sfîntul: "Eu sînt". Zis-au ostașii: "Împăratul Dioclețian are trebuință de tine!" Iar sfîntul a zis: "Eu, un copil mic și prost, pentru ce sînt trebuincios împăratului?" Răspuns-au ostașii: "Fiul lui este muncit de diavol și de aceea are trebuință de tine". Și a zis Sfîntul Vit: "Să mergem dar întru numele Domnului".

Deci, ostașii au mers pe cale spre Coma; iar el mergea cu Sfîntul Modest, și fericita Crischentia pe urma lor de departe. Ajungînd la Roma, ostașii au spus lui Dioclețian despre venirea lui Vit; iar Dioclețian a poruncit să-l aducă înaintea lui. Sfîntul stînd înaintea împăratului, l-a făcut să se mire de frumusețea lui, pentru că era un copil tînăr și frumos, fața lui era ca de înger, iar ochii ca niște raze de soare, deoarece era plin de darul lui Hristos.

Atunci, Dioclețian a zis către el: "Tu ești Vit?" Iar sfîntul nu i-a răspuns. Deci, împăratul a început a întreba pe Modest, vrînd ca să știe despre dînșii. Dar Modest, fiind bătrîn și simplu la obicei, nu putea să dea răspuns cuviincios împăratului. Apoi împăratul, defăimînd cu necinstite cuvinte pe Modest, voia să-l gonească din fața lui. Sfîntul Vit, deschizînd gura, a zis către împărat: "Pentru ce întrebi cu așa îngrozire pe cel bătrîn ca și pe cel tînăr? Se cade ca pe cel bătrîn să-l cinstești pentru căruntețe". Împăratul a zis către Sfîntul Vit: "De unde este în tine atîta îndrăzneală, ca să vorbești cu noi așa semeț, neluînd seamă de puterea noastră?" Răspuns-a sfîntul: "Noi nu sîntem semeți, căci am luat Duhul nerăutății de la Hristos Dumnezeul nostru și sîntem următorii blîndeții porumbelului; pentru că Învățătorul nostru este blînd din fire, cu putere mare, cu obiceiuri fără răutate, smerit și blînd. Deci, ucenicii Lui sînt datori ca să fie blînzi și smeriți cu inima, iar nu iuți și semeți, cum ne numești pe noi". Acestea grăindu-le Sfîntul Vit, deodată diavolul, prin gura fiului de împărat, a răcnit cu spaimă: "O, Vit, pentru ce mă muncești cumplit mai înainte de vreme?"

Iar sfîntul nu răspundea diavolului. Dioclețian a zis către sfînt: "Poți să-mi tămăduiești pe fiul meu?" Răspuns-a sfîntul: "Poate să fie sănătos fiul tău, dar eu nu pot să-i dau sănătate. Hristos Fiul lui Dumnezeu, al Cărui rob sînt, Acela de va voi, poate cu înlesnire prin mine robul Său, să-l izbăvească de muncirea diavolească, pentru că este puternic!"

Deci Dioclețian a rugat pe Sfîntul Vit să tămăduiască pe fiul său; iar sfîntul, apropiindu-se de cel îndrăcit, și-a pus mîinile pe capul lui și a zis: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos, ieși, duh necurat, din zidirea lui Dumnezeu!" Și îndată a ieșit diavolul din fiul împăratului, însă nu fără de vătămarea celor ce stăteau acolo de față. Pentru că pe mulți necredincioși care, cu cuvîntul sau în gîndurile lor, batjocoreau pe Sfîntul Vit, deodată i-a ucis diavolul prin voia lui Dumnezeu și sufletele lor cele necurate le-a dus în iad, ca pe o dobîndă a sa. Împăratul s-a mirat și s-a înspăimîntat văzînd pe fiul său sănătos și pe cei mulți căzuți morți. Deci, în loc să cunoască puterea lui Iisus Hristos și să preamă-rească pe adevăratul Dumnezeu, gîndea în sine, cum ar putea să întoarcă pe Vit la păgînătatea sa.

Împăratul cel fără de lege se rănise de frumusețea lui și a început cu momeli a vorbi către dînsul, zicîndu-i: "Prea iubitule Vite, întoarce-te către mine și împreună să aducem jertfe zeilor; făcînd tu aceasta, îți voi da jumătate din împărăția mea, te voi îmbogăți cu mulțime de aur, de argint și de lucruri de mult preț; te voi îmbrăca în haină împărătească și îmi vei fi mie prieten de aproape". Răspuns-a Sfîntul Vit: "Împărăția și bogățiile tale îmi sînt netrebnice, pentru că am pe Domnul Dumnezeul meu, Căruia, de Îi voi sluji cu credință, mă va îmbrăca pe mine în haina cea nestricăcioasă și prea luminată a nemuririi în Împărăția cea cerească". Zis-a Dioclețian: "Nu grăi astfel, ci cruță-ți viața ta și jertfește zeilor ca să nu suferi diferite munci, dîndu-te la moarte amară". Răspuns-a sfîntul: "Eu, cu negrăită osîrdie, doresc aceste munci, cu care mă îngrozești, să merg la cununa pe care Domnul a făgăduit-o aleșilor Săi".

Atunci, Dioclețian a poruncit ca pe Sfîntul Vit și pe Modest să-i arunce într-o temniță întunecoasă și murdară și fiecăruia să-i pună fiare grele de cîte zece ocale și să pecetluiască ușa și fereastra cu inelul său cel împărătesc, ca să nu le dea lor cineva pîine sau apă, căci el voia să-i omoare pe ei cu foamea și cu setea. Sfinții fiind în temniță, îndată a strălucit o lumină înăuntru, pe care străjerii au văzut-o privind printr-o spărtură; iar Sfîntul Vit striga cu glas mare către Dumnezeu, zicînd: "Doamne, ia aminte spre ajutorul nostru, grăbește de ne izbăvește pe noi din legăturile acestea, precum ai izbăvit pe cei trei tineri din cuptorul cel cu foc și pe Suzana de la martorii cei mincinoși și fărădelege.

Astfel sfîntul rugîndu-se, s-a cutremurat pămîntul în temniță, și a strălucit mai multă lumină și o bună mireasmă negrăită s-a revărsat prin văzduh. Deci, Domnul nostru Iisus Hristos, i S-a arătat lui și a zis: "Scoală-te, Vite, și te îmbărbătează și fii tare, pentru că Eu totdeauna sînt cu tine". Acestea zicîndu-le Domnul, S-a făcut nevăzut; iar fiarele au căzut de pe sfinții cei legați, Vit și Modest, și s-au făcut ca praful, și amîndoi s-au sculat și au început a cînta: "Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut izbăvire poporului Său". Se mai auzeau și glasuri îngerești cîntînd împreună cu ei. Străjerii, văzînd lumina cea negrăită și auzind cîntînd glasurile îngerești, s-au umplut de spaimă și au rămas ca niște morți. Apoi, venindu-și în fire, au alergat la împărat cu cutremur și i-au spus cele ce au văzut și auzit. Împăratul, socotind acelea ca pe niște vrăji creștinești, a chemat pe mai marele circurilor și a poruncit să pregătească pentru a doua zi locul în care voia să dea pe cei legați la mîncarea fiarelor. Căci zicea: "Voi vedea de va putea Hristosul lor să-i scoată din mîinile mele".

A doua zi s-au scos la acel loc robii lui Hristos, iar Sfîntul Vit întărea pe fericitul Modest, credinciosul său, zicîndu-i: "Părinte, să nu te înfricoșezi, să nu te temi de armele diavolului, ci fii bărbat; pentru că se apropie cununa noastră cea mucenicească". Poporul care privea la acea priveliște, era ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și copii, care erau fără de număr.

Dioclețian a zis către Sfîntul Vit: "Vite, unde te vezi acum?" Iar sfîntul, nerăspunzînd nimic muncitorului, și-a ridicat ochii spre cer. Împăratul iarăși i-a zis: "Unde te afli acum, Vit?" Sfîntul i-a răspuns: "Mă văd în priveliște; iar tu să faci degrabă ceea ce voiești să faci". Dioclețian a zis: "Vit, cruță sufletul tău și jertfește marilor zei". Sfîntul a răspuns: "Să nu-ți fie ție bine, diavole, lup răpitor și înșelător al sufletelor; mă mir de nebunia ta că, văzînd puterile lui Dumnezeu, nu cunoști pe Dumnezeu și nu te rușinezi a mă întoarce de la Dumnezeul meu cu cuvintele tale. Eu ți-am spus de mai multe ori, că nu voi jertfi zeilor tăi, fiind diavoli, iar sfaturile tale cele păgînești și fără de rușine le întinzi spre mine? Cîinelui îi zic: "Ieși afară!" și el, rușinîndu-se, iese; dar tu nu te rușinezi! Eu am pe Hristos Dumnezeul meu, Căruia pînă acum Îi slujesc și aduc jertfă de laudă din inima mea; acum îmi mai rămîne încă să fiu Lui cu totul jertfă vie!"

Atunci împăratul, din mînia cea fără de măsură, în loc să dea drumul fiarelor asupra mucenicilor, a poruncit ca îndată să se pregătească un cuptor aprins și o căldare mare și într-însa să topească plumb cu pucioasă și cu smoală, și să bage pe Vit în acea căldare înfierbîntată, zicînd: "Acum vom vedea, de-i va ajuta Dumnezeul lui!" Sfîntul Vit, îngrădindu-se cu semnul Sfintei Cruci, a intrat în mijlocul căldării care fierbea ca o mare. Îndată îngerul Domnului, stînd de față, a luat puterea focului și a răcit fierbințeala căldării; iar mucenicul stătea ca în mijlocul unei băi calde, cîntînd Domnului și zicînd "Cel ce ai izbăvit pe fiii lui Israel din robia cea grea a Egiptului, prin Moise și Aaron, slugile Tale, fă milă cu noi pentru slava numelui Tău cel sfînt!" Privind spre împărat, i-a zis: "Mulțumesc, Dioclețiane, ție și slujitorilor tăi, că mi-ați făcut baie plăcută aici!" Tot poporul care privea a strigat cu glas mare: "O minune ca aceasta nu am văzut niciodată! Cu adevărat, mare și adevărat este Dumnezeul acestui tînăr!" Sfîntul a ieșit din căldare, neavînd nici o vătămare pe trupul său, ci dimpotrivă, mai vîrtos se lumina trupul lui cel curat ca zăpada și cînta, zicînd: "Lămuritu-m-ai pe mine, Doamne, ca aurul din foc! Cercetatu-m-ai și nu s-a aflat în mine nedreptate!" Apoi a început a ocărî pe împărat, zicînd: "Rușinează-te, împărate, cu tatăl tău satana, văzînd tu cît de mare putere arată Domnul în mine, robul Său!"

Împăratul, aprinzîndu-se de mai multă mînie, a poruncit să aducă un leu înfricoșat, mare și cumplit, a cărui răcnire oamenii nu puteau să o rabde. Împăratul a zis către sfînt: "Au doară și pe acest dobitoc îl vor birui vrăjile tale?" Iar mucenicul a răspuns: "Nebunule și nesocotitule, încă nu cunoști puterea lui Hristos, care este cu mine și prin care îngerul mă scoate degrabă din mîinile tale cele muncitoare". După ce a venit leul, sfîntul s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci; iar leul a căzut la picioarele lui și îi lingea gleznele.

Sfîntul Vit a zis către împărat: "Iată, fiara dă cinste Dumnezeului meu; iar tu nu poți cunoaște pe Făcătorul tău, în Care măcar acum de ai voi să crezi, tot ai cîștiga mîntuirea". Împăratul a răspuns: "Crede într-însul tu și neamul tău". Iar Sfîntul, zîmbind, a zis: "Bine ai zis, pentru că eu și tot neamul meu, prin baia Sfîntului Botez, născîndu-ne a doua oară, nădăjduim să cîștigăm cununa vieții în împărăția Dumnezeului nostru".

În acea vreme, mulți din popor, ca la o mie de bărbați, au crezut în Hristos. Împăratul a zis către mucenic: "Ce este aceasta Vite, că nu te vatămă focul și fiarele? Cu ce fel de vrăji le îmblînzești și faci pe popor să se mire și mulți cred în vrăjile tale?" Mucenicul a răspuns: "Eu nu îmblînzesc focul cu nici un fel de vrăji, ci toate acestea le lucrează puterea lui Hristos, Dumnezeul meu. Focul și fiarele, fiind zidirea lui Dumnezeu, se supun voinței Ziditorului lor și nu pe mine, ci pe El Îl cinstesc. Ție îți aduc mai multă rușine, pentru că focul, fiind făptură fără suflet și fiarele, zidire fără de cuvîntare, știu pe Dumnezeu, Care le-a zidit; iar tu, avînd suflet înțelegător, nu poți să-L cunoști și te faci mai prost decît făpturile cele fără de cuvîntare și fără de suflet". Împăratul a poruncit atunci ca să spînzure pe sfinții mucenici Vit și Modest și să-i muncească, și împreună cu dînșii și pe Sfînta Crischentia, maica lui Vit, care a venit acolo și a mărturisit că este creștină, iar pe împărat l-a vădit pentru păgînătatea și tirania lui. Muncitorul a poruncit apoi să le strujească trupurile cele golite cu unghii de fier. Sfîntul Vit a zis către împărat: "Puterea ta o arăți că este de rîs și neputincioasă, cînd muncești pe o femeie".

Deci sfinții au fost munciți foarte mult, încît strujindu-li-se trupurile, rămăseseră oasele goale și se vedeau toate cele dinlăuntru. Atunci Sfîntul Vit a strigat către Domnul: "Dumnezeule, în numele Tău mîntuiește-ne pe noi și ne izbăvește cu puterea Ta!" Și îndată s-a cutremurat pămîntul foarte tare, s-au făcut fulgere și tunete, capiștile idolești au căzut și mulți din poporul necredincios au pierit. Unii, împresurați de zidurile cele căzute, iar alții, fiind uciși de fulgere și tunete. Împăratul s-a umplut de frică și a fugit din acel loc, bătîndu-se peste obraz și strigînd: "Amar mie, că am fost biruit de un copil ca acesta!"

Îngerul Domnului, dezlegînd pe acei sfinți mucenici de la muncire, i-a dus la locul lor din Lucania, la rîul care se numea Silar și i-a pus sub copacul unde se odihniseră mai înainte, cînd au venit din Sicilia.

Sfinții odihnindu-se sub acel copac, s-au adunat la dînșii oameni credincioși din cei ce locuiau acolo aproape și Sfîntul Vit s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristose, Fiul Dumnezeului Celui viu, primește în pace sufletele noastre, iar cei ce în slava Ta vor voi să cinstească pomenirea pătimirilor noastre, pe aceia păzește-i de toate răutățile lumii acesteia și să-i treci fără de primejdie în cereasca Ta împărăție". Sfîntul rugîndu-se astfel, s-a auzit glas din cer grăind către dînsul: "Rugăciunea ta s-a auzit". Sfîntul a zis apoi către cei ce stăteau împrejur: "Fraților, să îngropați aici trupurile noastre; iar noi, după moarte, vom ruga pe Domnul pentru voi ca, toate cîte veți cere pentru mîntuirea voastră, să le primiți și Hristos vă va izbăvi de vrăjmășiile diavolului. După aceste cuvinte, sfinții mucenici într-un ceas și-au dat cu bucurie sufletele în mîinile lui Dumnezeu. Apoi oamenii, învelind cu pînze curate cinstitele lor trupuri și ungîndu-le cu aromate, le-au îngropat cu cinste în acel loc, care se numește Mariane.

Sfinții Vit, Modest și Crischentia au pătimit în ziua de 15 a lunii iunie, stăpînind în Roma Dioclețian; iar întru noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și slavă în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site