Pătimirea Sfîntului Mucenic Dula
(15 iunie)

Vieţile Sfinţilor pe luna iunie

Pe vremea cînd oamenii se închinau idolilor, iar fermecătoria şi rătăcirea închinării de idoli se întărea, era ca ighemon în Cilicia, Maxim. Acestui ighemon a fost pîrît, robul lui Hristos, Dula, fiind om din aceeaşi eparhie a Ciliciei, drept şi temător de Dumnezeu, care cu mărturia a tot poporul se încredinţa, că are viaţa îmbunătăţită şi că păzeşte adevărul întru totul. Ighemonul, aflînd de dînsul că este mărturisitor al credinţei lui Hristos, l-a aruncat în temniţă; iar notarii spuneau înaintea ighemonului astfel: "O, ighemoane, mai marii cetăţii, străbătînd, precum ai poruncit, partea aceasta pînă la cetăţile Zefirei, au prins pe un următor al credinţei creştineşti pe care l-am adus de faţă înaintea dreptei şi prealuminatei tale judecăţi". Ighemonul a răspuns: "Cînd voi veni să cercetez acele cetăţi, atunci pe toţi legaţii care sînt prin temniţe voi porunci să-i aducă după mine, şi-i voi munci la locuri însemnate".

După un timp oarecare s-a dus el la cetatea din ţara Zefiriei, care se numea Pretoriada şi, şezînd la judecată, a poruncit ca mai înainte să-i aducă de faţă pe fericitul Dula. Robul lui Hristos mergînd la încercare, se ruga Domnului astfel: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, izvor al milei, Tu ai zis prin gura lui David: Lărgeşte-ţi gura ta şi o voi umple! Tu şi în Sfînta Evanghelie ai grăit: Nu vă îngrijiţi cum şi ce veţi răspunde! Tu, care deschizi gura mea, trimite şi acum pe sfîntul Tău înger să-mi dea cuvînt, ca, mergînd la necuratul Maxim, să-i arăt păgînătatea lui, şi cîte va fi să pătimesc, să nu mă înfricoşez muncirilor lui, avîndu-Te pe Tine înaintea ochilor mei şi să-mi dau cu osîrdie ighemonului trupul meu spre muncire. Pentru că, de nu-mi voi da trupul meu astfel ca să fie ars cu foc, atunci de ce fel de bunătăţi voi putea să mă învrednicesc? Ce cunună voi primi, ce fel de răni îţi voi arăta Ţie, Domnul meu, pe care Tu de le-ai fi văzut, ai fi arătat spre mine mila ta şi mi-ai fi dat iertare de păcate". Grăind el acestea, ostaşii l-au dezbrăcat de haina cea de deasupra şi l-au dus legat înaintea ighemonului.

Maxim ighemonul a zis către dînsul: "Să-mi spui pe scurt cum te numeşti?" Sfîntul Dula a răspuns: "Eu sînt rob al lui Hristos". La acestea, Maxim a zis către fericitul: "Spune-mi numele tău adevărat, că ceea ce spui tu de numele cel creştinesc, nimic nu poate să-ţi folosească ţie". Fericitul a răspuns: "Au nu ţi-am spus cu adevărat numele meu? Eu mă numesc creştin, iar numele cu care oamenii mă cheamă este Dula; deci numindu-mă astfel, cu adevărat sînt rob al lui Hristos!" Ighemonul a zis: "Frica judecăţii şi a muncirii încă nu ai încercat-o, de aceea grăieşti către noi cu îndrăzneală; deci spune-ne nouă din ce ţară eşti, din ce loc şi din ce neam".

Sfîntul a răspuns: "Eu sînt născut în eparhia Siciliei, în cetatea pretoriană Zefiria. Sînt de neam slăvit, iar din copilărie sînt creştin". Atunci, ighemonul a zis: "Dacă din neam slăvit te-ai născut, atunci la nebiruiţii împăraţi să te supui. Deci, mergînd la capişte, jertfeşte zeilor ca să fii cinstit de noi, iar de la marii împăraţi să primeşti mare şi luminată cinste". Sfîntul a răspuns: "Cinstirile tale şi stăpînirile de la împăraţi nu le primesc. Acelea să fie cu toţi aceia care nu cunosc pe adevăratul Dumnezeu; iar pe acelea să le întoarcă de la mine Dumnezeul meu, ca într-alt lucru să sporesc, adică în credinţa Domnului nostru Iisus Hristos". Acestea auzindu-le ighemonul de la fericitul, a poruncit să-l întindă la pămînt şi să-l bată, zicînd slujitorilor: "Sfătuiţi-l să înceteze de a se înnebuni". Iar sfîntul, fiind bătut cu toiege, grăia: "Mulţumesc Ţie, Hristoase, că m-ai învrednicit să rabd acestea pentru mărturisirea numelui Tău cel sfînt". Auzind Maxim pe mucenic grăind astfel, îl defăima pe el, zicîndu-i: "Ce-ţi va ajuta ţie acum Hristos, cînd cu totul eşti rănit? Oare încă nu socoteşti tu aceasta, omule nebun?"

Răspuns-a mucenicul: "Nu grăieşte învăţătorul credinţei noastre, Sfîntul Apostol Pavel: Nimeni nu se încununează de nu se luptă după lege?" Atunci ighemonul a zis: "Dacă eşti muncit, te învredniceşti de vreo cunună?" Răspuns-a sfîntul: "Eu mă nevoiesc acum împotriva tatălui tău, diavolul; şi de voi birui războiul satanei, adică pe tine, sluga diavolului, voi primi în ceruri cunună!"

Muncitorul a zis: "De ce eşti aşa de nebun şi crezi în omul cel pironit pe Cruce?" Sfîntul Dula a răspuns: "Oare este mai bine a crede în idolii cei de piatră şi de lemn, care sînt lucruri făcute de mîini omeneşti? Sau în Omul Cel îndumnezeit, Cel viu, Care este adevăratul Dumnezeu şi Care S-a răstignit de voie pentru noi?" La acestea, Maxim a zis: "O, nelegiuitule, oare lucru de mîini omeneşti socoteşti că este Apolon, marele zeu?" La aceasta, sfîntul a răspuns: "Cu dreptate ai numit pe Apolon cu un nume ca acesta, care se tîlcuieşte "pierzător"; căci inima ta, lipind-o de dînsul, ţi-ai pierdut sufletul tău; şi nu numai al tău, ci şi pe al acelora pe care îi sfătuieşti să i se închine lui. Însă să ştii aceasta, că singur adevăratul Dumnezeu, Cel ce este în ceruri, va cere din mîinile tale sufletele lor, pe care, silindu-le spre închinarea de idoli, le-ai pierdut. Căci îţi voi spune ţie în ce fel a fost necuratul Apolon: El a fost precum eşti şi tu acum, neînfrînat; care, cuprinzîndu-se de dragostea unei femei ce se chema Dafni, i-a dat ei mult aur, dar făgăduinţa de la dînsa nu a cîştigat-o. Deci te întreb pe tine să-mi spui ce fel de zeu este acela, care, rănindu-se de trupeasca dragoste, n-a putut să-şi cîştige dragostea acelei femei, pe care foarte mult o iubea? Apoi cum nădăjduieşti tu ceva de la dînsul? Cu adevărat acestea sînt vrednice de rîs, iar mai mult, sînt vrednice de plîns; pentru că, acea femeie desfrînată, urîtă şi plină de toată necurăţia, întru nimic îl socotea pe Apolon al tău, şi în faţa aceluia scuipa. Aceluia te închini tu ca unui Dumnezeu? Vezi cît de vrednice de plîns sînt necuratele voastre lucruri?"

Maxim ighemonul, auzind acestea, a zis către slujitorii cei ce-l băteau: "Întorce-ţi-l pe cealaltă parte şi pe pîntece să-l bateţi". Iar Atanasie, cel mai mare peste tabăra oştirilor, a zis sfîntului: "Ascultă cuvîntul ighemonului, oare nu vezi că cele dinlăuntru ale tale se varsă?" Sfîntul mucenic a răspuns: "Tu, cel ce eşti sfetnic şi slugă a diavolului, pe tine şi pe ighemonul tău să te sfătuieşti aşa! Iar eu am pe sfetnicul meu, pe Domnul nostru Iisus Hristos".

Atunci muncitorul a poruncit să aducă un grătar de fier şi a zis către muncitor: "Înfierbîntaţi acest grătar şi să puneţi pe acest ocărîtor al zeilor noştri peste dînsul". Fericitul a zis: "Apolon al tău îţi mulţumeşte ţie în gheenă că îi înmulţeşti lui focul cel nestins şi îţi va da un dar ca acesta, ca, împreună cu dînsul, în întunericul cel mai dinafară să te arunci; atunci eu voi rîde de tine, necuratule făcător de bine al lui Apolon!" Deci, muncind trupul fericitului, dar nu arzîndu-l desăvîrşit, n-a sporit cu nimic; pentru că nu l-a plecat nici cu sfatul cel înşelător, nici cu minune n-a putut să silească pe robul lui Dumnezeu, ca să-şi lase credinţa cea întru Hristos. Atunci, ighemonul a poruncit ostaşilor ca pe cel atît de ars să-l păzească în temniţa cea mai dinăuntru şi nici o grijă să nu aibă pentru dînsul, zicînd şi acestea: "Nu cumva din ceilalţi oameni creştini să-l numească pe el fericit, căci, batjocorind pe zeii noştri, a suferit acele munci".

Deci, sfîntul a petrecut în temniţa aceea, preamărind neîncetat pe Dumnezeu şi rugîndu-se ca să-i dea lui putere să săvîrşească cu bine nevoinţa mucenicească. După cinci zile, ighemonul Maxim, şezînd la judecată, l-a întrebat: "Oare viu este acel om înrăutăţit şi următor al credinţei creştineşti? Aduceţi-l pe el aici". Atanasie, cel mai mare peste ostaşi, a răspuns: "Aşa de statornic spre apărarea mărturisirii sale este şi sănătos omul acela, ca şi cum nici o rană n-ar fi avut pe trupul său!" După aceea, a poruncit să-l aducă pe el. Văzîndu-l ighemonul sănătos cu trupul şi luminat la faţă, a zis către ostaşi: "O, ticăloşilor străjeri, oare nu v-am poruncit să nu aveţi pentru dînsul nici o grijă?" La acestea a răspuns Pigasie, mai marele notarilor: "Ne jurăm, pe măria ta, că a fost păzit în temniţa cea mai dinăuntru, după porunca ta, avînd spînzurat la grumaji chipul cel de fier al lui Iraclie, de greutate ca la trei sute de litre, iar în ce chip s-a tămăduit, nimeni din noi nu ştie". Atunci sfîntul mucenic a zis: "O, ighemon nebun, iată Hristos m-a tămăduit şi mi-a dat mie, spre primirea muncilor care iarăşi mi se vor pune de tine asupra mea, trup sănătos şi tare, ca să cunoşti că Dumnezeul nostru este doctor, Care, pe oamenii cei ce nădăjduiesc spre Dînsul în chip minunat S-a obişnuit a-i tămădui. Împreună cu ei nădăjduiesc să primesc şi eu îndoita cunună a muceniciei, iar tu să pătimeşti îndoit muncile cele veşnice. Dacă tu ai fi răbdat pentru Apolon al tău nişte munci ca acestea, ar fi putut oare acest zeu să te tămăduiască astfel precum m-a tămăduit pe mine Hristosul meu?"

Ighemonul, mîniindu-se, a zis: "Deoarece omul acesta nu încetează a ocărî zeii noştri cu cuvinte rele, turnaţi-i untdelemn pe capul lui şi să-i daţi foc". Mucenicul i-a grăit: "Dar vei arde şi creierii mei? Şi ce vei spori, păgînule? Scorneşte şi alte munci mai grele". Ighemonul a zis: "Turnaţi-i multe seminţe de muştar peste carnea lui". Mucenicul a răspuns: "Eu batjocoresc toate muncile tale!" Atunci a poruncit slujitorilor să zdrobească spatele sfîntului cu unghii de fier, să-i stropească rănile cu oţet tare şi să-l frece cu cioburi ascuţite.

Făcîndu-se toate acestea, după porunca ighemonului, sfîntul purtător de chinuri se ruga, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, stai de faţă înaintea robului tău, că pe spatele meu lucrează păcătoşii, înmulţindu-şi fărădelegile lor". Atunci Maxim le-a zis: "Pleacă-te măcar acum şi mărturiseşte pe zeii noştri". Sfîntul Dula a răspuns: "Zeii tăi, mai ales Afrodita şi Artemida, să-ţi ajute răutăţilor tale; iar de vei voi, îţi voi spune şi alte zeiţe ale tale, cum şi neruşinările lor". Ighemonul a zis: "Zdrobiţi-i fălcile ca să nu mai hulească pe zei; apoi să-l lăsaţi aşa, ca să nu mai poată zice nici un cuvînt". Sfîntul mucenic a zis: "O, ighemon fărădelege, oare pe mine mă vei bate, care-ţi grăiesc adevărul, că Afrodita şi celelalte zeiţe şi-au petrecut viaţa în desfrînări şi în poftele cele spurcate? Pentru ce te mînii, cînd eşti certat de lucrurile cele urîte ale zeiţelor tale celor spurcate? Dumnezeul meu adevărat este Acela, Care a binevoit a Se face om, a Se răstigni pe cruce, a Se îngropa şi a învia a treia zi şi, şezînd de-a dreapta Tatălui, are să vină cu foc să piardă pe zeii Tăi". Ighemonul, auzind acestea, a zis către sfîntul: "Vezi, o, ticălosule căci şi tu ai doi Dumnezei?"

Fericitul a răspuns: "Nu greşi, nici te înşela, zicînd doi Dumnezei, pentru că este Treime, aceea pe Care noi o cinstim!" Ighemonul a zis: "Atunci ai trei Dumnezei?" Mucenicul a răspuns: "Treimea O mărturisesc şi O cinstesc! Cred în Tatăl, mărturisesc pe Fiul şi mă închin Sfîntului Duh".

Ighemonul a zis atunci: "Spune-mi, cum crezi întru-un Dumnezeu şi mărturiseşti trei?" Sfîntul mucenic a răspuns: "Deşi omul cel trupesc nu înţelege cele ce sînt ale Duhului lui Dumnezeu, însă voi spune pentru cei ce stau de faţă: "Precum tu eşti om şi ai cuvînt şi suflare, aşa şi Dumnezeu Tatăl, Cel Atotputernic, din firea Lui are Cuvînt şi pe Cel întru tot Sfîntul Său Duh. Acest Dumnezeu al nostru la început a zidit pe om, l-a cinstit cu chipul Său, suflînd într-însul duh de viaţă şi l-a pus vieţuitor în Rai; iar satana, care acum îşi face voia sa prin tine, s-a sîrguit să silească pe om spre călcarea poruncilor lui Dumnezeu, precum face şi acum prin tine, şi l-a depărtat de la dumnezeieştile porunci. Dar Dumnezeu, voind să ridice lucrul cel căzut al mîinilor Sale şi pe cel rătăcit să-l întoarcă la calea cea adevărată, a trimis pe Fiul Său, Cuvîntul în lume. Deci acest Cuvînt al lui Dumnezeu, S-a sălăşluit în Preacurata Fecioară şi dintr-însa S-a născut Fiu prin Care Dumnezeu Tatăl a dat mîntuire lumii".

Atunci, ighemonul a întrebat: "Au doar cuvîntul naşte pe om?" Sfîntul a răspuns: "Nu înţelegi tainele lui Dumnezeu; că de ai fi cunoscut tăria Atotputernicului, ai fi ştiut că Cel ce a zidit pe om din ţărînă, a întemeiat pămîntul pe ape, a întărit cerul şi a făcut toată firea. Acela este Hristos. Pentru că de vreme ce firea omenească nu putea să vadă dumnezeirea, El fiind milostiv, S-a făcut om pentru dragostea Sa pentru neamul omenesc şi a luat asupra Sa smerenia omenească; că, precum prin omul cel zidit întîi a intrat moartea în lume, tot aşa printr-un Om, Domnul nostru Iisus Hristos, are să intre învierea morţilor". Ighemonul a zis: "Ce zici, oare va fi învierea morţilor?" Sfîntul mucenic a răspuns: "Va fi cu adevărat! Pentru că, precum va judeca Dumnezeu lumea, dacă nu se vor scula morţii?". Ighemonul a zis: "Nu vreau să-mi grăieşti acele cuvinte meşteşugite, ci lasă precum vom muri aşa vom zăcea şi morţi". Mucenicul a grăit: "Adevărat ai zis, că morţi sînteţi fiindcă credeţi în idolii cei mulţi; pentru aceea, niciodată nu veţi ajunge la învierea vieţii, ci veţi ieşi la învierea judecăţii şi a muncii celei veşnice; însă se cade ca toţi oamenii să stea înaintea judecăţii lui Hristos şi să dea răspuns pentru faptele lor".

Atunci ighemonul a poruncit ostaşilor să-l ferece pe mucenic cu legături de fier, să-l închidă în temniţă şi să-l păzească. Iar a doua zi de dimineaţă, ighemonul a poruncit să aducă înaintea judecăţii sale pe Dula, robul lui Dumnezeu. Stînd el de faţă, ighemonul i-a zis: "O, ticălosule, ce folos îţi este ţie să huleşti fără de cinste pe zeii noştri?" Fericitul a răspuns: "Primesc mare plată de la Dumnezeul meu, cînd ocărăsc pe zeii voştri, care nu sînt zei; iar pe tine, fiind încă viu, te va ajunge pedeapsa lui Dumnezeu". Maxim, voind să întineze pe sfînt cu cele jertfite idolilor, a zis către slujitorii care stăteau de faţă: "Băgaţi în gura lui carne jertfită şi vin". Fericitul a răspuns: "Chiar dacă vei spăla tot jertfelnicul tău cel urît de Dumnezeu şi-l vei turna în gura mea, cu aceea nu vei putea întina cît de puţin pe robul lui Hristos". Muncitorul a zis: "Omule ticălos, vezi că acum ai gustat din cele jertfite la jertfelnicele noastre".

Sfîntul mucenic a răspuns: " O, ighemoane, nimic nu mă vatămă din toate acelea!" Apoi ighemonul a poruncit să spînzure pe sfînt de un lemn, să-i strujească trupul pînă la cele dinlăuntru, apoi să-i scoată măselele cu gîtlej cu tot". Sfîntul mucenic a zis: "Nebunule, nu ştii oare că tatăl tău, satana, te-a învăţat să faci aceasta?" Astfel trupul mucenicului a fost strujit pînă la oase, i-au scos măselele din fălci; apoi ighemonul a poruncit să-l arunce în temniţă. După aceea ighemonul s-a dus la Tars, cetatea Ciliciei, şi a poruncit să-i aducă după dînsul pe cei legaţi.

După ce au mers ei o cale lungă ca de douăzeci de stadii, Sfîntul Mucenic Dula, făcînd semnul Sfintei Cruci, şi-a dat pătimitorul său suflet în mîinile lui Dumnezeu. Şi astfel îl duceau mort. Cînd era aproape de Tars, ca la 14 stadii, Comentarisie a spus ighemonului: "Dula, cel ce ocăra cu necinste pe zei, a murit şi trupul lui s-a adus pînă aici. Ce să fac cu el?" Ighemonul a poruncit să-l arunce într-o groapă adîncă, ca astfel să fie îngropat. Deci ostaşii, luînd trupul sfîntului, l-au aruncat în rîul ce curgea spre un sat, care se afla nu departe de cetatea Pretoriada şi zăcea lîngă mal. Cîinii păstorilor care se aflau pe acolo au mirosit trupul sfîntului, şi unul din ei îl păzea, nelăsînd nici o pasăre să se atingă de acel trup mucenicesc; iar alt cîine, luînd cu gura o haină păstorească a tras-o şi a acoperit moaştele mucenicului. Păstorii, văzînd aceasta, au spus în sat şi în cetate şi îndată a ieşit mulţime de popor credincios la moaştele sfîntului mucenic şi, luîndu-le cu dreaptă credinţă, au mulţumit lui Dumnezeu, Care nu i-a lipsit pe ei de un mărgăritar scump ca acela. Deci, de unde a ieşit trupul acela viu, acolo s-a întors, după săvîrşirea muceniciei. Ei, luîndu-l cu bună cucernicie, l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos Cel slăvit împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh în veci. Amin.

Notă. În altă parte se scrie, că acest Sfînt Mucenic Dula a fost eparh al Ciliciei şi că acela a fost cu neamul din eparhia Ciliciei. Sfîntul Simeon Metafrast nu pomeneşte că el ar fi fost eparh. Iar în Mineiul cel mare din această zi se scrie despre acesta, că a fost din ţara Zefiriei în cetatea Prestoriada şi din eparhia Ciliciei.

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.