Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pomenirea Cuviosului Dula, purtător de chinuri
(15 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


Fericitul rob al lui Hristos, Dula, a fost monah, într-una din viețile de obște din părțile Egiptului. El era smerit și defăimat la vedere, iar la înțelegere mare și cinstit. Acesta, defăimîndu-se și grăindu-se de rău și fiind scuipat de toți, se bucura și se înveselea cu duhul. Deci, pe cel ce-l defăima, îl făcea nevinovat și se ruga lui Dumnezeu pentru el, ca să nu i se socotească lui aceea întru păcat. Iar pricina o arunca asupra diavolului, căci acela tulbura pe frați. Fericitul Dula tare se înarma asupra lui, cu răbdare, cu bunătate și cu rugăciune, biruind meșteșugirile lui. Acest nevoitor a petrecut într-o răbdare ca aceea douăzeci de ani, avînd nemișcate blîndețea și smerenia inimii.

Diavolul, neștiind cum i-ar face lui rău, a scornit un meșteșug de acest fel, prin care a adus ispită și mîhnire nu numai Cuviosului Dula, ci și asupra tuturor fraților, și i-a tulburat pe cei din liniște. Căci pe un frate, ce petrecea fără frica lui Dumnezeu, l-a îndemnat să intre noaptea, tîlhărește, în biserică și să fure toate sfintele vase. Monahul acela, făcînd aceasta, a ascuns cele furate și s-a ascuns în chilia sa, ca și cum n-ar fi ieșit nicăieri. După ce a sosit vremea adunării la Utrenie, paraclisierul a intrat în biserică să aprindă candelele, a văzut că sînt furate toate vasele bisericești, și s-a dus și a spus părintelui. Deci, a lovit în toacă după obicei și s-au adunat toți frații în biserică la cîntarea Utreniei. După cîntarea Utreniei, părintele și paraclisierul au spus fraților că sînt furate vasele și toți au început a se tulbura.

Într-acea vreme, se întîmplase fericitului Dula, din cauza unei boli trupești, că n-a venit în sobor la pravila Utreniei. Unii din frați au zis: "Nimeni nu le-a furat pe acelea, decît numai fratele Dula, căci de aceea n-a venit în sobor, că, de n-ar fi făcut el acest furtișag, apoi ar fi venit mai întîi decît toți la slujba de noapte, precum s-a obișnuit a veni totdeauna". Deci, au trimis să-l aducă la sobor. Trimișii, ducîndu-se, îl găsiră bolnav, stînd la rugăciune; însă, apucîndu-l, îl trăgeau cu sila. Iar el îi întreba, zicînd: "Ce aveți cu mine, fraților? Pentru ce mă trageți cu sila, eu voiesc să merg singur la sfinții părinți?" Iar ei îl ocărau cu hulă și cu cuvinte necinstite și cu dosădiri, zicîndu-i: "Furătorule de cele sfinte, nevrednicule de viață, nu-ți este destul că ne-ai tulburat atîția ani? Iar acum și sufletele noastre le-ai batjocorit?" Iar el zicea: "Iertați-mă, fraților, că am greșit!"

Deci l-au dus pe el la părintele și la soborul părinților, care îmbătrînise în pustnicie și i-au zis: "Acesta este cel ce ne tulbură din început și strică viața noastră cea de obște". Unul după altul au început a cleveti contra lui. Unul zicea: "Eu l-am văzut în taină mîncînd verdețuri". Altul zicea: "Eu l-am văzut furînd pîine și dînd-o afară din mănăstire". Altul zicea: "Eu l-am văzut bînd în taină vin din cel bun". Alții ziceau multe rele contra lui care erau mincinoase.

Acestea toate auzindu-le părintele și cei care erau cu el, au crezut acele clevetiri. A întrebat pe Dula cel nevinovat, oare sînt adevărate cele grăite despre el? Dar mai ales îl certau pentru furtișag și-l întrebau unde a ascuns sfintele vase pe care le-a furat. Iar el, de la început îndreptîndu-se, le spunea că nu este vinovat cu nimic dintr-acelea. Apoi, văzînd că nu-l cred, a tăcut, zicînd numai aceasta: "Iertați-mă, sfinților părinți, căci sînt păcătos!"

Deci, părintele a poruncit să dezbrace de pe el chipul cel monahicesc și să-l îmbrace în hainele cele mirenești, zicîndu-i: "Unele lucruri ca acestea nu sînt ale chipului monahicesc".

După ce a dezbrăcat de pe fericitul Dula chipul monahicesc, el a plîns cu amar și privind către cer, a zis cu glas mare: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru numele Tău cel sfînt m-am îmbrăcat în chipul acesta; iar acum, pentru păcatele mele, sînt dezbrăcat de acest chip". Atunci părintele a poruncit ca, legîndu-l, să-l dea economului. Economul, dezbrăcîndu-i trupul, l-a bătut foarte tare cu vine de bou, întrebîndu-l de sînt adevărate cele grăite contra lui pentru furtișag. Deci, el se ruga cu lacrimi, și, în nevinovăția sa zicea: "Iertați-mă, fraților, că am greșit!" Iar economul, văzîndu-l că spune unele ca acestea, mai mult s-a mîniat. Deci, l-a aruncat în temniță și l-a bătut la tălpile picioa-relor. Apoi a scris o scrisoare la mai marele cetății, înștiințîndu-l de furtișagul fratelui Dula și a trimis-o degrabă. Iar domnul, citind scrisoarea, îndată a trimis niște slujitori răi, ca să aducă pe Dula ca pe un tîlhar.

Slujitorii, luîndu-l pe robul lui Dumnezeu, l-au pus pe un dobitoc, fără de șa, și punîndu-i niște fiare grele peste grumajii lui, îl trăgeau prin mijlocul cetății cu batjocură. Deci, ducîndu-l la judecată, domnul l-a întrebat: "De unde ești? Cum te numești? Pentru ce te-ai făcut călugăr? Cum ai furat sfintele vase și unde le-ai ascuns?" Dar purtătorul de chinuri Dula, nu răspundea altceva nimic domnului, fără numai aceasta: "Am greșit! Iertați-mă!" Apoi domnul, mîniindu-se, a poruncit să-l dezbrace și să-l întindă la pămînt și patru slujitori să-l bată cu bice fără de cruțare. Fiind bătut fără de milă multă vreme, zicea cu fața veselă către domnul: "Bate-mă, bate-mă, că argintul meu îl vei face mai curat!" Iar domnul a zis către dînsul: "Nebunule, eu îți voi face ție argint pe trupul tău, iar coastele tale mai curate decît zăpada". Deci, a poruncit să pună pe sub pîntecele lui cărbuni aprinși și să verse pe rănile lui oțet amestecat cu sare. Iar cei ce stăteau de față, se minunau de răbdarea lui și grăiau către dînsul: "Spune unde ai pus sfintele vase și vei scăpa de chinuri!" Iar el răspundea: "Nu am argint și nici un fel de vase!" Apoi domnul, slăbindu-l pe el de la muncire, a poruncit să-l ducă în temniță.

A doua zi, domnul a trimis un servitor la lavră, poruncind ca să vină la dînsul începătorul de obște cu călugării; și, adunîndu-se toți, au venit împreună. Atunci domnul a zis către dînșii: "Multe și grele munci am pus asupra celui numit de voi tîlhar, dar nimic rău n-am aflat într-însul!" Zis-au lui călugării: "Stăpîne, afară de furtișag, încă și alte multe răutăți a făcut ticălosul acesta, și pînă acum i-am răbdat lui pentru Dumnezeu, așteptînd să se întoarcă de la răutăți; iar el mai mult spre rău a venit". Domnul a zis către dînșii: "Atunci ce să fac cu el?" Iar monahii au zis: "Să faci precum poruncesc legile". Zis-a boierul: "Legea cetății poruncește, ca furului de cele sfinte să i se taie mîinile". Iar monahii au zis: "Să pătimească după lege și să-și ia pedeapsa după lucrurile lui".

Deci, domnul a poruncit, ca să aducă pe purtătorul de chinuri Dula, în mijlocul lor, și-l cerceta pe dînsul înaintea tuturor, zicîndu-i: "Ticălosule și împietritule, spune nouă adevărul pentru furtișagul cel mărturisit asupra ta, căci numai astfel vei scăpa de la moarte". Iar nevinovatul Dula a grăit: "Voiești oare să zic contra mea, ceea ce n-am făcut? Nu voiesc să mint contra mea, pentru că toată minciuna este de la diavol". Și iarăși a zis: "Despre lucrul de care mă întrebați acum pe mine, nimic nu știu că am făcut de acest fel". Domnul văzînd că nimic nu mărturisește contra sa; iar călugării îl sileau ca, după lege, să ia judecata, l-au judecat să-i taie mîinile. Și a fost dus nevinovatul bătrîn Dula, la locul unde iau pedeapsa cei osîndiți.

Într-acea vreme, monahul acela care făcuse cu adevărat răutatea aceea și furase sfintele vase, a venit întru umilință și a zis în sine: "Dacă cumva acum sau după aceasta se vor cunoaște cele făcute de mine; sau deși se va tăinui aici lucrul meu cel rău, apoi în ziua dreptei judecăți a lui Dumnezeu tot se va dovedi și ce voi face atunci eu ticălosul? Ce fel de răspuns voi da pentru un îndoit rău ca acesta, căci și vasele le-am furat și pe fratele cel nevinovat l-am dat la munci". Deci, a mers la părintele lavrei, și i-a zis: "Părinte, trimite degrabă în cetate, la domnul cetății, ca să nu taie mîinile fratelui, căci s-au aflat sfintele vase!" Auzind aceasta părintele, îndată a trimis la domnul cetății și a eliberat pe răbdătorul de chinuri, avîndu-și mîinile întregi.

După ce l-au adus pe el în lavră, s-a descoperit nevinovăția lui; pentru că acel lucru s-a arătat că este al altuia. Atunci au început frații a cădea la picioarele Cuviosului Dula, zicînd: "Iartă-ne, frate, că ți-am greșit ție!" Iar el, plîngînd, le zicea: "Iertați-mă pe mine, părinților și fraților, mare mulțumire dau eu vouă; căci pentru durerile cele de puțină vreme, pe care mi le-ați mijlocit mie, mă voi izbăvi de veșnicele munci și mă voi învrednici de mari bunătăți prin milostivirea lui Dumnezeu. Că auzind adeseori vorbele cele netrebnice și ocărîtoare, grăite de voi contra mea, mă bucuram cu duhul, nădăjduind ca, prin acelea, să scap de rușinea cea mare a păcatelor mele, cînd va veni Domnul întru slava Sa și va descoperi tainele și va arăta sfaturile inimii. Acum mă bucur mai mult de aceasta, că am pătimit fără vină; pentru că știu ce fel de bunătăți a gătit Dumnezeu celor ce rabdă munciri pentru dînsul. O singură mîhnire am eu pentru voi, ca să nu vi se socotească vouă păcat, lucrul cel făcut mie de voi fără de dreptate; și rog de aceasta pe înduratul Dumnezeu să vă dea vouă iertare".

După aceasta, Cuviosul Dula, mai trăind trei zile, s-a dus către Domnul, neștiind nimeni de moartea lui. Un frate, care era rînduit să deștepte pe frați la rugăciunea cea de la miezul nopții, mergînd la chilia cuviosului și, bătînd, nu a auzit nimic. Bătînd a doua și a treia oară și neprimind nici un răspuns, s-a dus de a chemat pe alt frate și, aducînd lumînare, au deschis ușa și au intrat înăuntru și au aflat pe cuviosul în mijlocul chiliei stînd cu trupul în genunchi, fiindcă făcuse închinăciuni; iar cu sufletul se dusese la Dumnezeu. Astfel, fiind în rugăciune și în plecarea genunchilor, și-a dat sufletul său Domnului. Deci, neîndrăznind să se atingă de dînsul, l-au lăsat așa și, ducîndu-se, au spus părintelui lavrei că fratele Dula a murit. După cîntarea Utreniei, părintele, mergînd singur și văzînd pe Dula mort, a poruncit să-i învelească trupul său și să-l aducă la biserică pentru îngropare.

După ce cinstitul lui trup a fost învelit și adus în biserică, părintele a poruncit să toace, ca toți frații să știe de sfîrșitul lui. Deci, s-au adunat toți și se atingeau de cinstitul lui trup, ca de al unui mucenic. Însă, de vreme ce părintele a voit să trimită la altă lavră, ca să vină și alt egumen cu frații să îngroape cu cinste pe fratele care a pătimit fără de vină, atunci părintele, văzînd că frații se îmbulzesc să îngenuncheze la acel mort, a poruncit să aducă trupul înăuntrul bisericii și să-l încuie, așteptînd și pe părintele cu clericii să vină de la cealaltă lavră, pînă se vor aduna monahii de la amîndouă lavrele. Cînd era vremea ca la al nouălea ceas, venind și celălalt părinte, și adunîndu-se toți, a poruncit ca să deschidă biserica și să pună trupul fericitului Dula în mijlocul soborului ca, văzîndu-l, să-l dea cinstitei îngropări cu cîntări cuviincioase.

Deci, apropiindu-se de trup, nu l-au aflat pe el, fără numai hainele și papucii singuri, și din această pricină toți s-au umplut de mare mirare și spaimă. După aceasta, părinții celor două lavre au zis către frați: "Vedeți, fraților, ce poate pătimirea cea cu multă răbdare, nerăutatea, blîndețea și smerenia? Iată acum fratele nostru nu numai cu sufletul, ci și cu trupul s-a dus de la noi, mutîndu-se de mîinile îngerești, nevăzut, aiurea; de vreme ce noi ne-am aflat nevrednici, să ne atingem de sfîntul lui trup. Iar de cinstea aceasta numai el s-a învrednicit de la Dumnezeu, pentru acea îndelungă răbdare a sa cu blîndețe și cu statornicie în smerenia inimii. Noi îl socoteam că este păcătos și nevrednic de viața omenească cea de pe pămînt; iar el s-a aflat sfînt și vrednic de viața cea cerească cu îngerii. Deci, noi sîntem rușinați, iar el s-a preamărit, noi sîntem defăimați, iar el se încununează de Domnul nostru Iisus Hristos.

Astfel, să ne sîrguim a ne învăța răbdarea și smerenia, blîndețea și nerăutatea, avînd spre pildă pe acest îndelung răbdător pătimitor. Aceasta cînd o ziceau părinții de la cele două lavre, frații au plîns cu plîngere mare și au așezat ca în tot anul să săvîrșească pomenirea Cuviosului părintelui Dula, răbdătorul de chinuri, spre folosul sufletelor lor și spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel slăvit împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site