Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața și minunile Sfîntului Prooroc Elisei
(14 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


Sfîntul Prooroc Elisei era de neam din cetatea Avelmeula și fiul lui Safat, care se trăgea din seminția lui Ruvim. El, de la naștere s-a arătat mare făcător de minuni; pentru că la nașterea lui era o juncă de aur în Siloam, căreia israelitenii, care se întorseseră spre închinarea de idoli, îi aduceau jertfele lor și i se închinau ca unui Dumnezeu; acea vițelușă fiind fără de suflet, în ceasul nașterii lui Elisei a mugit așa de tare, încît s-a auzit pînă la Ierusalim glasul ei.

De acest lucru minunîndu-se toți foarte mult, un preot oarecare, fiind plin de Duhul Sfînt, a zis: "Astăzi s-a născut un mare prooroc al lui Dumnezeu, care va strica pe idolii cei ciopliți și va sfărîma pe cei puternici". După ce Elisei s-a făcut bărbat desăvîrșit, își petrecea viața sa în curăția fecioriei, pentru a fi mai plăcut lui Dumnezeu. El a fost chemat la proorocie în acest fel: "Elisei ara pămîntul cu douăsprezece perechi de boi, iar Sfîntul Prooroc Ilie era la Horeb, vorbind cu Dumnezeu. Și i-a poruncit lui Ilie să se ducă și să facă prooroc în locul său pe Elisei. Sfîntul Ilie, ducîndu-se, a găsit pe Elisei arînd, și, punînd cojocul său pe dînsul, i-a spus voia Domnului, adică să fie prooroc în locul său. Deci, i-a poruncit să meargă după dînsul; și Elisei, lăsînd îndată toate, a urmat cu osîrdie Sfîntului Ilie, proorocul lui Dumnezeu; dar l-a rugat să-i dea voie să se ducă acasă, ca să se binecuvinteze de tatăl și de maica sa. Și Ilie i-a dat voie să se ducă. El, ducîndu-se, a luat o pereche de boi cu care ara singur și, înjunghiindu-i, a tăiat și plugul de lemn și făcînd foc cu el, a fript carnea și a pus-o înaintea oamenilor și a prietenilor care s-au întîmplat acolo și, ospătîndu-i, a luat binecuvîntare de la tatăl său și de la mama sa; apoi a alergat în urma lui Ilie și-i slujea, învățînd de la dînsul vederea multor taine ale lui Dumnezeu.

Astfel s-a făcut prooroc cu darul lui Dumnezeu nu mai puțin decît Sfîntul Ilie, povățuitorul și învățătorul său. Cînd Dumnezeu a voit să ia pe robul Său Ilie în nor de foc cu căruța sa spre cer și să-l mute în Rai, Ilie a zis lui Elisei să-i spună ce dar voiește să ceară de la Dumnezeu, pe care să-l mijlocească Sfîntul Ilie cu rugăciunea sa. "Cere, a zis el, ce vrei să-ți fac, mai înainte pînă ce nu voi pleca de la tine. Elisei nu a cerut oarecare lucruri vremelnice, pămîntești, că nu-i trebuia nimic pe pămînt, căci lăsase toate pentru Dumnezeu; ci, fiind sărac cu duhul și cu lucrul, n-a cerut nici sănătate trupului, nici lungime de zile, pentru că nu dorea petrecere lungă în această viață vremelnică; ci, așteptînd să moștenească viața cea veșnică, a cerut îndoit darul Sfîntului Duh, care era în Sfîntul Ilie: "Să fie, zicea el, Duhul cel din tine îndoit în mine", adică darul proorociei și al facerii de minuni. Pe oamenii cei rătăciți de la Dumnezeu și duși în urma idolului Baal să-i învețe cu cuvîntul proorocesc, iar cu facerea de minuni să întărească cele grăite și să-i întoarcă iarăși la Dumnezeul cel adevărat.

Deci el și-a cîștigat cererea, pentru că Ilie a grăit către dînsul: Dacă mă vei vedea cînd voi pleca de la tine, ți se va împlini dorința. Pe cînd mergeau și vorbeau, s-a văzut o căruță cu cai de foc. Acea căruță s-a așezat între amîndoi și a luat pe Ilie cu vifor spre cer. Elisei, văzîndu-l că se depărtează de la el, a strigat: "Părinte, părinte, carul și caii lui Israil!" Dar Elisei n-a mai văzut căruța aceea de foc care luase pe Sfîntul Ilie, că se dusese în înălțime, departe de la ochii lui; apoi a început a plînge după dînsul, ca după părintele său, rupîndu-și hainele. Și din înălțime a căzut de la Sfîntul Ilie cojocul, care se lăsase lîngă dînsul; iar el l-a luat spre mîngîierea necazului său și spre semnul darului cel îndoit cîștigat de la Ilie și ținea la el ca la o vistierie scumpă sau ca la o cinstită porfiră împărătească. Prin acel cojoc, ca și Ilie mai înainte, a făcut această minune: Elisei, voind să treacă rîul Iordan, a lovit apa cu cojocul și s-a despărțit în două și a trecut ca pe uscat!

Văzînd aceasta fiii proorocilor, care petreceau în Ierihon, au zis unul către altul: Iată duhul lui Ilie se odihnește în Elisei. Apoi, venind, i s-au închinat lui. Sfîntul Elisei s-a dus la Ierihon, voind să petreacă acolo cîtăva vreme; și oamenii cetății au zis către dînsul: Stăpîne, viața cetății noastre este bună, precum o vezi; însă apele sînt rele, de aceea și pămîntul este neroditor. Sfîntul Elisei a zis către dînșii: Aduceți-mi un vas nou de apă și turnați sare într-însul. Făcînd oamenii aceasta, el a luat vasul, s-a dus la izvoarele apelor, a turnat sarea acolo și a zis: Așa grăiește Domnul: Tămăduit-am apele acestea și de acum nu va mai fi într-însele moarte și nerodire. Și s-au tămăduit apele Ierihonului după cuvîntul lui Elisei. După aceasta Sfîntul Elisei s-a dus de la Ierihon în cetatea Betil, ai cărei locuitori se lepădaseră de Dumnezeu și se închinau idolilor.

Dacă s-au apropiat de cetate, copiii cei mici care ieșiseră din cetate să se joace, văzînd că vine sfîntul prooroc, care era pleșuv la cap, au început a-l batjocori, zicînd: Hai, pleșuvule, hai! Sfîntul, trecînd de dînșii, s-a uitat înapoi și, văzîndu-i că alergau în urma lui și strigau aceeași batjocură, i-a blestemat în numele Domnului. Atunci au ieșit din dumbravă două ursoaice și au sfîșiat patruzeci și doi dintr-înșii, iar ceilalți abia au scăpat fugind în cetate. Proorocul lui Dumnezeu a adus asupra acelor copii această pedeapsă cu dreaptă judecată, pe de o parte pedepsind și tăind batjocora lor, ca nu venind în vîrstă bărbătească să fie mai răi cu obiceiul; iar pe de alta, făcîndu-le răsplătire părinților lor pentru închinarea de idoli. Deci îi învăța, ca să-și crească copiii cu pedepsire, să știe să se teamă de Dumnezeu și să cinstească cu cucernicie pe slujitorii Lui. De aici, sfîntul s-a dus la muntele Carmelului și de acolo s-a întors în Samaria.

În vremea aceea s-au ridicat israelitenii cu război împotriva Moabitenilor, pentru o pricină ca aceasta: împăratul moabitenilor, al cărui pămînt era foarte bogat și avea cirezi de dobitoace, dădea dajdie împăratului lui Israil, în toți anii, o sută de mii de miei și tot atîția berbeci cu lîna lor. Murind Ahav, împăratul lui Israil, Mosa, împăratul moabitenilor, s-a depărtat de Israil și a încetat a mai da dajdia obișnuită.

Atunci Ioram, fiul lui Ahav, cel ce împărățea peste Israil în Samaria, și care ținea de păgînătatea tatălui său, a adunat puterea oștilor sale, chemînd în ajutor și pe plăcutul lui Dumnezeu, Iosafat împăratul Iudeii din Ierusalim, luînd asemenea și pe împăratul Edomului. După rînduiala lui Dumnezeu, era în rîndul ostașilor și Sfîntul Prooroc Elisei. Mergînd la cei trei împărați șapte zile cu oștile lor, nu aveau apă pentru ei și pentru dobitoacele lor și toți sufereau de sete. Ioram, împăratul lui Israil, a zis cu suspine: "Ne-a adunat pe noi Domnul, trei împărați, ca să ne dea în mîinile lui Moab". Dar împăratul Iudeii, Iosafat, a zis: "Nu este între ostași vreun prooroc al Domnului, ca prin el să ne mîntuim?" O slugă a împăratului lui Israil a răspuns: "Este Elisei, fiul lui Safat, care a fost sluga proorocului Ilie și care turna apă pe mîinile lui". Iar împăratul Iosafat a grăit către Elisei: "Într-acel bărbat este Cuvîn-tul Domnului".

Deci, acești trei împărați au mers la Sfîntul Elisei și l-au rugat să se roage Domnului, doar i se va descoperi despre ei. Sfîntul Elisei a zis către împăratul Ioram: "Mergi la proorocii lui Ahav, tatăl tău și al mamei tale, Isabela, și îi întreabă, să-ți spună de cele ce vă vor fi vouă". Iar Ioram a zis cu smerenie către ei: "Pentru aceasta ne-a adunat pe noi Domnul ca să ne dea în mîinile lui Moab?" Elisei i-a zis lui: "Viu este Domnul puterilor, Căruia îi stau înainte, că de n-aș fi cinstit pe împăratul Iosafat, plăcutul lui Dumnezeu, n-aș fi ținut seamă de tine și nici n-aș fi căutat spre tine, care ești închinător de idoli. Dar să aduceți la mine un cîntăreț".

Atunci ei au adus un cîntăreț, anume Levit, care știa a cînta bine psalmii lui David. Cîntînd Levit cîntările psalmilor, s-a făcut mîna Domnului, adică Duhul Sfînt peste Elisei, și a zis: "Săpați acum pîraie și gropi adînci, că așa zice Domnul: "Nu veți vedea nici vînt, nici ploaie, iar rîurile și gropile se vor umple de apă și veți bea voi, oamenii și dobitoacele voastre! Pe Moab îl va da Domnul în mîinile voastre și veți birui puterea lui; veți strica toate cetățile cele tari, veți tăia toți pomii cei roditori, veți astupa și veți pustii tot pămîntul moabitenilor".

Aceste cuvinte proorocești s-au împlinit toate, întocmai; fiindcă a doua zi, în vremea jertfei pe care Iosafat, dreptcredinciosul împărat al Ierusalimului, în toate diminețile o aducea lui Dumnezeu prin mîinile preoților. Deci, toate popoarele au văzut că prin porunca lui Dumnezeu curgea apă pe calea Edomului, care a curs mai întîi în ceata lui Iosafat, apoi în celelalte, încît se umplură de apă toate gropile, pîraiele și văile, umplîndu-se tot ținutul acela de apă. Deci, bînd toți și răcorindu-se, au mers asupra lui Moab; și au lovit oștile lui cu mare rană, robind și pustiind tot pămîntul acela - după cuvîntul proorocului lui Dumnezeu - și s-au întors cu veselie la locurile lor.

După aceasta, o văduvă, care fusese soția unuia din fiii proorocilor, a strigat către Elisei: "Robul tău și bărbatul meu pe care tu îl știi bine, a murit. El a fost rob și temător de Domnul; dar acum vine un datornic la care bărbatul meu a fost împrumutat, și nimic nu poate să ia de la mine, fiind săracă; deci, acela voiește să ia în robie pe cei doi fii ai mei, pe care, în mîngîierea văduviei mele, îi am ca pe luminile ochilor". Astfel striga acea femeie către proorocul lui Dumnezeu. Unii zic că femeia aceea a fost soția proorocului Avdie, care a fost rînduitor al casei lui Ahav și care a ascuns o sută de prooroci ai lui Dumnezeu dinaintea sabiei împărătesei Isabela, hrănindu-i la vreme de foamete și cheltuind cu ei toată averea sa. Acela a fost nevoit să se împrumute; dar, murind, a lăsat femeia și copiii în grija lui Dumnezeu, poruncindu-le să aibă nădejde către Domnul. Sfîntul prooroc Elisei, avînd milă de dînsa și de fiii săi, i-a zis: "Femeie, ce voiești să-ți fac? Spune-mi ce ai în casa ta?" Iar ea i-a zis: "În casa mea nu este nimic, decît numai puțin untdelemn într-un vas". Și a zis sfîntul către dînsa: Du-te acasă și cere de la vecinii tăi multe vase deșarte și, închizîndu-te în casă cu fiii tăi, toarnă din untdelemnul pe care-l ai prin toate vasele și le vei afla pline.

Deci, plecînd, femeia a făcut așa. A cerut vase și, ducîndu-le în casă, a închis ușa după sine și a turnat din vasul său în cele împrumutate; iar fiii, apropiindu-se, turnau și-i dădeau vasele; astfel că untdelemnul nu lipsea din vasele ei și curgea ca dintr-un izvor. După ce s-au umplut toate vasele, a zis femeia către fiii ei: Acum nu mai este nici un vas deșert. Alergînd femeia cu bucurie, a spus aceasta omului lui Dumnezeu. Și a zis către ea Elisei: Du-te și vinde untdelemnul și plătește datoriile celor ce ți-au împrumutat; iar din untdelemnul rămas să te hrănești cu fiii tăi.

Într-o zi, Sfîntul Prooroc Elisei trecea prin cetatea Soman, și acolo l-a oprit o femeie cinstită, ca să mănînce pîine în casa ei; deci, acea femeie a ospătat pe omul lui Dumnezeu cu osîrdie. Proorocul Elisei de multe ori umbla prin cetatea aceea, cînd mergea de la Carmel la Iordan, de la Galgala la Ierihon, sau se întorcea de acolo la Carmel; deci, totdeauna se abătea la casa acelei femei să mănînce pîine; pentru că era dreptcredincioasă și îmbunătățită. Și a zis acea femeie către bărbatul său: Am cunoscut că acel om al lui Dumnezeu, care trece adeseori prin cetatea aceasta, este sfînt. Deci, să-i facem un foișor mic și să-i punem un pat, scaun și fereastră, ca, abătîndu-se din drum la noi, să-și aibă odihna sa. Deci, s-a făcut astfel; așa că Sfîntul Prooroc, de cîte ori i se întîmpla să meargă în cetatea aceea, găzduia acolo.

Într-o vreme, omul lui Dumnezeu, odihnindu-se într-acel foișor ce era făcut pentru dînsul, se gîndea în sine cu ce ar putea mulțumi pe acea femeie primitoare de străini; pentru că vedea bunătatea ei cea mare. De aceea a zis către Ghehazi, sluga sa: Cheamă pe Șunamiteanca aceasta la mine. Chemînd-o pe ea sluga, omul lui Dumnezeu a zis către dînsa: "Minunată primire de oaspeți ne-ai făcut nouă! Deci, cu ce să-ți răsplătim ție? Nu ai vreo trebuință de ajutor de la împărat, de vreun boier sau voievod?" Atunci ea a răspuns: "Eu nu am nici un fel de nevoie; pentru că eu petrec în pace în poporul meu!" După ce a ieșit de la dînsul femeia, sfîntul a zis către Ghehazi: "Cu ce să mulțumim pe această femeie pentru facerile ei de bine?" Iar Ghehazi a zis către dînsul: "Iată, ei nu au copii, iar bărbatul ei este bătrîn; deci, roagă-te lui Dumnezeu pentru dînsa, să-i dea ei un moștenitor".

Atunci, plăcutul lui Dumnezeu a făcut multe rugăciuni pentru dînsa către Dumnezeu și, primind încredințarea, a zis către sluga sa: Cheamă la mine pe Șunamiteanca. Deci, chemînd-o pe ea sluga și intrînd iarăși la omul lui Dumnezeu, acesta a zis către dînsa: Într-această vreme și în acest ceas vei zămisli un fiu! Iar ea, închinîndu-se, a zis: Mă rog ție, stăpînul meu, nu mă amăgi pe mine roaba ta!" Iar sfîntul o sfătuia să creadă cuvîntul cel nemincinos. După aceea, femeia a zămislit și, împlinindu-se vremea, a născut un fiu și îl hrănea pe el. Pruncul crescînd, într-un an, la vremea secerișului a ieșit la tatăl său și la secerători; și, zăbovind puțin acolo, a zis către tatăl său: "Mă doare capul!" Atunci tatăl a zis slugii sale: "Du-l pe el la maică-sa". Copilul a zăcut pe genunchii maicii sale pînă la amiază, cînd a și murit. Atunci dînsa, luînd copilul mort, s-a suit cu el în foișorul proorocului și l-a pus pe pat, apoi ieșind a închis ușa. Ea chemînd pe bărbatul său, nu i-a spus nimic despre moartea fiului lor, ci l-a rugat pe el, zicînd: Trimite la mine pe o slugă și o asină, ca să mă duc la omul lui Dumnezeu în Carmel și îndată mă voi întoarce.

Bărbatul ei a zis către dînsa: "Pentru ce vrei să te duci la dînsul, că acum nu este lună nouă, nici sîmbătă - pentru că numai în acele zile se aduna poporul la Sfîntul Prooroc Elisei, pentru preamărirea lui Dumnezeu și pentru învățătură. Atunci femeia a zis: Măcar că nu este nici sîmbătă, nici lună nouă, însă eu mă voi duce. Și s-a dus cu sîrguință. Dar, pe cînd se apropia de muntele Carmelului, omul lui Dumnezeu a cunoscut venirea ei și a zis lui Ghehazi: "Iată, vine Șunamiteanca; aleargă întru întîmpinarea ei și-i zi: "Pace ție". Atunci, întîmpinînd-o pe ea, i-a zis: "Pace ție, pace bărbatului tău și pruncului tău". Iar ea a zis: "Pace". Deci femeia, alergînd la Sfîntul Elisei, a căzut înaintea lui și i-a apucat picioarele; iar Ghehazi s-a apropiat de ea, vrînd să o dea în lături. Dar Elisei i-a zis: "Ia-o pe ea, că sufletul ei este întristat acum; pentru că Domnul a tăinuit de mine supărarea ei și nu mi-a spus-o mai dinainte".

Atunci femeia a zis: "Au doar eu am cerut fiu de la Domnul meu? Au nu tu singur, domnul meu, mi l-ai dăruit pe el de la Dumnezeu, iar eu ție am zis: "Nu mă amăgi pe mine roaba ta? Iată dar că fiul meu acum a murit!" Omul lui Dumnezeu s-a umplut de milă pentru dînsa și a poruncit lui Ghehazi să ia toiagul lui și să-l pună peste pruncul cel mort. Dar mama pruncului, nemulțumindu-se cu aceasta, a zis către sfîntul prooroc: "Viu este Domnul și viu este sufletul tău, că nu mă voi duce de la tine". Deci, Sfîntul Elisei, sculîndu-se, a mers în urma ei; iar Ghehazi, apucînd înainte, a pus toiagul pruncului, dar nu era în el nici glas, nici suflare.

Atunci Ghehazi, întorcîndu-se, a întîmpinat pe omul lui Dumnezeu și i-a spus lui, că nu s-a sculat pruncul. Deci, ajungînd în cetate Sfîntul Prooroc Elisei, s-a dus la casa femeii și s-a suit în foișor, unde pruncul cel mort era pus în patul lui. Sfîntul Elisei, intrînd înăuntru, a închis ușa și s-a rugat Domnului, după aceea s-a suit și s-a culcat peste prunc, și punîndu-și gura sa peste gura lui, ochii săi peste ochii lui, mîinile sale peste mîinile lui, gleznele sale peste gleznele lui, și suflînd peste dînsul, s-a încălzit trupul pruncului; apoi, sculîndu-se proorocul și umblînd prin odaie încoace și încolo, s-a suit și s-a aplecat peste prunc, pînă de șapte ori și astfel i-a deschis ochii.

Apoi Elisei, chemînd pe Ghehazi i-a zis lui: "Cheamă la mine pe Șunamiteanca". Ghehazi, chemînd-o pe ea, Elisei a zis către dînsa: "Ia-ți pe fiul tău". Deci, femeia căzînd la picioarele omului lui Dumnezeu și, închinîndu-se lui pînă la pămînt, a luat pruncul viu și a plecat, bucurîndu-se și lăudînd pe Dumnezeu.

După aceea, proorocul lui Dumnezeu, Elisei, sculîndu-se de acolo, s-a dus la Galgala, pe unde, demult, poporul israelitean a intrat în pămîntul făgăduinței, trecînd rîul Iordanului. Sfîntul Elisei a zăbovit în Galgale multă vreme, fiind în pămîntul acela foamete mare, iar fiii proorocilor, care erau ucenicii lui, petreceau lîngă dînsul, urmînd vieții lui celei plăcute lui Dumnezeu, întru curăție și necîștigare, după asemănarea călugărilor celor din Legea nouă. Petrecerea omului lui Dumnezeu cu ucenicii lui era la un loc deosebit și liniștit; și a zis una din slugile sale: "Să pui o căldare mare pe foc, ca să fierbi fiertură fiilor proorocilor", căci erau ca la o sută de bărbați. Și, ieșind unul dintre dînșii să adune verdețuri sălbatice, a adunat un rod asemenea cu strugurii, care se numea colocuntidi, amari fără de măsură; de aceea, unii din ei au numit-o fierea pămîntului; fiind și vătămător vieții omului rodul acela, deși doctorii îl obișnuise ca doctorii; iar de ar mînca cineva dintr-însul peste măsură, moare.

Acela care l-a adus, neștiind puterea cea vătămătoare a rodului acela, a cules haina sa plină și a pus-o în căldare, ca să fiarbă. După ce fiertura aceea a fost pusă înaintea fiilor proorocilor și au început a mînca din ea, au simțit amărăciunea împreună cu vătămarea, și au strigat către dînsul, zicînd: "Omule al lui Dumnezeu, ce ai făcut? În căldare este moarte". Atunci ei nu au mai mîncat, pentru că nu le era lor cu putință. Dar Sfîntul Elisei le-a poruncit să toarne în căldare puțină făină; nu ca cum ar goni vătămarea aceea cu făină, dar cu aceea acoperea facerea lui de minuni. Și s-a îndulcit fiertura aceea, iar vătămarea s-a prefăcut în doctorie, încît toți mîncînd s-au săturat și au rămas sănătoși.

După aceea, a venit la proorocul lui Dumnezeu oarecare bărbat iubitor de Dumnezeu din cetatea Valsalisa și a adus 20 de pîini de orz, pe care l-a secerat întîi. Elisei, omul lui Dumnezeu, a poruncit să pună pîinile acelea înaintea celor ce viețuiau împreună cu dînsul; iar sluga lui a zis către el: "Aceste puține pîini, nu ajung la o sută de bărbați". Sfîntul i-a zis: "Pune-le înaintea lor să mănînce, că așa zice Domnul: Vor mînca și le va prisosi". Și așa a fost. Au mîncat și s-au săturat, o sută de bărbați și au rămas multe fărîmituri, după cuvîntul Domnului cel zis prin gura proorocilor.

În zilele acelea, era la împăratul Siriei un boier din cei puternici, adică voievod a toate puterile ostășești, cu numele Neeman, mare bărbat înaintea stăpînului său, viteaz și bine norocit în războaie; însă era foarte lepros, încît nu se găseau doctori, ca să-l poată tămădui. Odată, au ieșit din Siria niște ostași voinici și au răpit o fată tînără din pămîntul lui Israil și au adus-o femeie lui Neeman, voievodul lor. Acea tînără auzise de la părinții săi despre Sfîntul prooroc Elisei și despre minunile cele mari ale lui Dumnezeu, care se făceau cu rugăciunile lui. Aceea a zis stăpînei sale: "Dacă stăpînul nostru s-ar duce la Elisei, proorocul lui Dumnezeu cel din Samaria, ar fi bine, că acel prooroc l-ar curăți de boală".

Femeia lui Neeman i-a spus bărbatului său cuvintele acelei copile, zicînd: "Acestea îmi spune tînăra, care este din pămîntul lui Israil". Atunci Neeman s-a dus la împăratul lui Israil și l-a rugat să-l lase să se ducă în Samaria la proorocul lui Dumnezeu cel din neamul lui Israil, pentru tămăduire. Împăratul, nu numai că nu l-a oprit să se ducă acolo, dar i-a dat și o scrisoare din partea lui către Ioram, împăratul lui Israil, fiul lui Ahav. Atunci Neeman a luat zece talanți de argint, șase mii de galbeni și zece rînduri de haine frumoase pentru schimbat, ca toate acestea să le dăruiască lui Dumnezeu. Deci, s-a dus în pămîntul lui Israil și a dat împăratului scrisoarea de la împăratul său, în care era scris astfel: "Cînd vei primi această scrisoare a mea, să știi că am trimis la tine pe Neeman, sluga mea, ca să-l curăți de lepra lui".

Împăratul Ioram, citind scrisoarea împăratului Siriei, s-a supărat foarte tare și și-a rupt hainele, zicînd: "Eu sînt Dumnezeu ca să-l pot omorî și să-l înviez? Iată, el a trimis la mine pe acest bărbat lepros să-l curăț. De aici puteți vedea, că acesta caută pricini cu mine, ca să poată ridica război asupra mea".

Sfîntul Prooroc Elisei, aflînd de aceasta, că împăratul s-a supărat și și-a rupt hainele, a trimis la dînsul, zicînd: Împărate, pentru ce te-ai supărat și ți-ai rupt hainele? Să vină Neeman la mine și să cunoască că în Israil este proorocul lui Dumnezeu! Ducîndu-se Neeman cu caii și cu caretele, a stat lîngă ușile casei lui Elisei; iar sfîntul a trimis pe sluga sa să-i spună: Du-te și te scaldă de șapte ori în Iordan, că ți se va curăți trupul și te vei vindeca de lepră. Neeman s-a mîniat și s-a dus, zicînd: "Eu credeam că va ieși afară și, stînd lîngă mine, va chema numele Dumnezeului său, va pune mîna pe rănile mele și îmi va curăți lepra; însă el îmi poruncește să mă duc la Iordan. Nu sînt oare mai bune rîurile Damascului, Avana și Farfara, decît Iordanul și decît toate apele lui Israil ca să mă spăl într-însele și să mă curăț?" Zicînd aceasta, a plecat mînios din Samaria. Dar slugile l-au sfătuit să nu calce porunca proorocului lui Dumnezeu, zicîndu-i: Dacă ți-ar fi grăit proorocul vreun cuvînt mare, n-ai fi făcut porunca lui? El ți-a spus să faci numai acest lucru mic: să te speli în Iordan și te vei curăți, și tu nu voiești să asculți?

Atunci Neeman a primit sfatul slugilor sale și, apropiindu-se de rîul Iordan, s-a dat jos din caretă, s-a afundat în Iordan de șapte ori, după cuvîntul omului lui Dumnezeu, și s-a făcut trupul lui ca de copil, curățindu-se de stricăciune; apoi s-a întors iar la Sfîntul Elisei împreună cu toată suita lui. Neeman, stînd înaintea sfîntului, a zis: Acum am cunoscut că nu este Dumnezeu în tot pămîntul, fără numai în Israil. Deci primește de la robul tău aceste daruri pe care ți le-am adus. Și Neeman i-a dat proorocului lui Dumnezeu aurul, argintul și hainele. Sfîntul Elisei, văzînd acestea, i-a zis: Viu este Domnul, Căruia îi stau înainte, că nu voi lua nimic. Însă Neeman silea pe prooroc să ia cele aduse; însă el nu l-a ascultat, nici nu a luat nimic. Atunci Neeman a zis către dînsul: Dacă nu voiești să iei nimic de la mine, atunci dă-mi tu mie, robului tău, o sarcină de pămînt galben de acesta, cît voi putea duce cu două perechi de catîri, ca, ducîndu-l la casa mea, să facă din el altar Domnului Dumnezeului lui Israil; căci de acum robul tău nu va mai aduce jertfe și arderi întregi la alți zei, ci numai unui Dumnezeu Cel adevărat. Sfîntul Elisei nu l-a oprit să ia ce a cerut și l-a eliberat cu pace.

Ducîndu-se Neeman de la Elisei, omul lui Dumnezeu, Ghehazi, sluga sfîntului, a zis în sine: "Stăpînul meu a făcut hatîr lui Neeman Sirianul, de n-a luat nimic din darurile aduse! Viu este Domnul, că voi alerga în urma lui și-i voi lua ceva!" Deci, Ghehazi, sculîndu-se, a alergat după Neeman și, văzîndu-l că vine în urma lui, s-a uitat din caretă. Ghehazi i-a zis: "Pace ție." Neeman i-a răspuns asemenea și lui: "Pace!" Ghehazi a zis iar: "Stăpînul meu m-a trimis la tine, zicînd: Acum au venit la mine doi tineri din fiii proorocilor de la muntele lui Efrem, să dai pentru ei un talant de argint și două rînduri de haine". Neeman a zis: "Iată doi talanți de argint și hainele." Apoi Neeman a pus doi talanți în două pungi și două rînduri de haine și le-a dat la două slugi ale sale pe care le-a trimis cu Ghehazi.

Venind el seara cînd se întuneca la locul său cu acele lucruri, le-a luat din mîinile slugilor și, eliberîndu-i, le-a ascuns în casa sa. Apoi el singur s-a dus și a stat în fața stăpînului său. Sfîntul Elisei a zis către dînsul: "Unde ai fost, Ghehazi?" El a răspuns: "Nu am fost nicăieri". Sfîntul Elisei a zis către dînsul: "Inima mea a fost cu tine, și a văzut cum s-a uitat bărbatul din careta lui în întîmpinarea ta, cum ai luat de la dînsul argintul și hainele. Oare cu acel argint voiești să cumperi grădini, saduri de măslini, vii, oi, boi, slugi și slujnice? Pentru aceasta, lepra lui Neeman să se lipească de tine și de seminția ta în veci!" Și a plecat Ghehazi din fața lui Elisei înleproșat ca zăpada.

Într-o vreme, fiii proorocilor au zis către Elisei: "Iată, locul unde petrecem noi în preajma ta este strîmt. Deci, să mergem acum la Iordan, să luăm de acolo fiecare bărbat cîte o bîrnă și să ne facem locașuri, ca să petrecem acolo". Sfîntul le-a zis: "Mergeți". Iar unul i-a zis cu blîndețe: "Părinte, să mergi și tu cu slugile tale! Omul lui Dumnezeu, sculîndu-se, a mers cu ei. Deci, ajungînd la Iordan, tăiau lemnele; iar unul din ei, pe cînd tăia o bîrnă, toporul a ieșit din coadă și a căzut în apă. Acela a strigat: "O, Domnul meu, acest topor l-am împrumutat de la altul!" Omul lui Dumnezeu a întrebat: "Unde a căzut toporul?" Acela i-a arătat locul.

Sfîntul a tăiat un lemn și l-a aruncat acolo în apă, și fierul a ieșit deasupra. Sfîntul a zis către tăietor: "Ia-l tu singur". Iar el, întinzîndu-și mîna, l-a luat. Atît de mare era puterea acestui sfînt bărbat, încît și greutatea cea firească a fierului putea să o prefacă într-o ușurință ca aceea, ca securea de fier să plutească deasupra apei, ca o frunză căzută din pom. El vedea și pe cele depărtate, ca și cum s-ar face aici înaintea ochilor. Pentru că, de multe ori, împăratul Siriei, luptîndu-se contra lui Israil, se sfătuia cu slugile sale, zicînd: "Să trecem prin cutare sau cutare loc și să pîndim pe împăratul lui Israil". Iar Sfîntul Elisei, văzînd mai înainte aceea, trimitea la împăratul lui Israil, zicînd: "Ferește-te să nu mergi prin cutare loc, căci acolo te pîndesc sirienii!" Împăratul a trimis acolo să știe de este adevărat. Deci, înștiințîndu-se că este așa, se păzea cu dinadinsul, trimițînd pe ostașii săi care năvăleau fără de veste asupra sirienilor și-i băteau.

Aceasta a fost nu o dată, nici de două ori, ci de mai multe ori. Deci, s-a tulburat sufletul împăratului Siriei de cuvîntul acesta, și a chemat pe slugile sale și le-a zis: "Pentru ce nu-mi spuneți cine este cel care înștiințează tainele mele împăratului lui Israil și mă dă în mîinile lui? Unul din slugile lui a zis: "Stăpînul meu, împărate, nu de la noi se face aceasta, ci proorocul Elisei cel din Israil spune împăratului său toate cuvintele, orice ai grăi în ascuns în cămara ta". Împăratul Siriei a zis: "Mergeți ca să aflați unde este proorocul acela ca, trimițînd oastea, să-l aduc la mine". Ei i-au răspuns: "El acum petrece în Dotaim". Împăratul a trimis acolo cai, căruțe și putere mare și, sosind noaptea, a înconjurat cetatea. Dimineața, sculîndu-se sluga lui Elisei, a ieșit și, iată, puterea sirienilor înconjurase cetatea cu mulțime de cai și căruțe.

Atunci sluga a zis către Elisei: "O, stăpîne, ce vom face?" Sfîntul Elisei a răspuns: "Nu te teme, căci mai mare putere este cu noi decît cu ei". Elisei s-a rugat lui Dumnezeu și a zis: Doamne, deschide acum ochii slugii tale, ca să vadă puterea Ta! Dumnezeu a deschis ochii slugii și a văzut muntele plin de cai și de căruțe de foc împrejurul lui Elisei; Iar Sfîntul Elisei cu sluga sa a ieșit din cetate împotriva sirienilor. Deci, Elisei s-a rugat Domnului și a zis: Pedepsește, Doamne, cu orbirea, pe acest neam străin! Și Domnul i-a pedepsit cu orbirea, după cererea lui Elisei. Apoi el a zis către ei: Nu este aceasta calea, nici cetatea la care mergeți; ci veniți după mine, că eu vă voi duce la bărbatul acela pe care-l căutați. Deci, i-a dus în Samaria; și, după ce au intrat în Samaria, Elisei s-a rugat, zicînd: Doamne, deschide-le ochii să vadă unde sînt. Domnul le-a deschis ochii și au văzut că sînt în mijlocul Samariei. Împăratul s-a înștiințat de ei și i-a văzut. Atunci el a întrebat pe Elisei: Părinte, oare poruncești să-i lovesc cu bătaia? Sfîntul a răspuns: Să nu-i ucizi, căci nu i-ai adus tu pe aici, nici nu i-ai biruit cu armele tale! Ci, dă-le lor hrană și băutură ca să mănînce și să bea și după aceea trimite-i la stăpînul lor. Deci, împăratul le-a dat spre ospătare, bucate multe; și ei au mîncat și au băut și s-au dus liberi la împăratul lor, care nu a mai încercat să vină din Siria pe pămîntul lui Israil.

După aceasta, trecînd multă vreme, Venedad, împăratul Siriei, ridicînd război împotriva lui Ioram, împăratul lui Israil, a adunat toată oastea sa și, venind, a înconjurat cetatea Samaria, cea de scaun a împăraților lui Israil, unde era și proorocul Elisei. În cetate era atunci foamete mare, încît oamenii cei săraci își mîncau copiii lor. Odată împăratul lui Israil umblînd pe zidul cetății, o femeie a strigat la el, zicînd: "Împăratul meu, mîntuiește-mă pe mine!" Împăratul i-a răspuns: "De nu te va mîntui Domnul, apoi eu cum te voi mîntui pe tine? Oare din arie sau din călcătoare îți voi da hrană? Spune ce-ți trebuie?" Ea a început a se plînge contra prietenei sale, zicînd: "Această femeie mi-a zis: "Dă-mi pe fiul tău, fiind prunc, să-l mîncăm astăzi, iar mîine îl mîncăm pe al nostru!" Deci, am fript pe fiul meu și l-am mîncat. A doua zi am zis: "Dă-mi pe fiul tău să-l mîncăm!" Iar ea a ascuns pe fiul ei!" Împăratul, cînd a auzit cuvintele acelei femei, și-a rupt hainele și s-a mîniat foarte asupra proorocului lui Dumnezeu, căci cu sfatul său l-a oprit pe el să nu se supună împăratului Siriei și să nu dea cetatea în mîinile lui; ci să aștepte ajutor de la Dumnezeu. Împăratul a zis: "Aceasta să-mi facă mie Dumnezeu și aceasta să-mi adauge, dacă capul lui Elisei va mai fi la locul lui!" Și îndată a trimis pe un călău ca să taie capul proorocului.

Deci omul lui Dumnezeu ședea în casa sa și bătrînii lui Israil ședeau cu el. Sfîntul a zis către bătrîni: "Au nu știți că împăratul Ioram, fiul ucigașului Ahav, care a ucis fără de vină pe Navutia, acela a trimis pe acest călău, ca să vină să-mi taie capul? Deci, întăriți bine ușile și nu-l lăsați aici, pînă ce va veni după el însuși stăpînul lui care l-a trimis. Ascultați, oare nu se aude sunetul picioarelor stăpînului în urma lui? Grăind sfîntul acestea, împăratul a ajuns pe acel călău trimis; căci îndată s-a căit de acel cuvînt al său și alerga degrabă el însuși în urma trimisului, ca să nu se săvîrșească acea poruncă rea a lui; pentru că știa că Elisei proorocul este sfînt și nevinovat și este de bună trebuință împărăției lui Israil, căci a făcut mult bine la mulți. Împăratul, venind la proorocul lui Dumnezeu, a zis: "Atîta răutate s-a pornit de la Domnul asupra noastră, încît nu știu ce mai aștept? Deci, voi da cetatea împăratului Siriei, și mă voi închina lui ca să nu murim cu toții de foame; pentru că este mai bine să fim robi lui, decît să pierim de foame, împotrivindu-ne".

Sfîntul Prooroc Elisei a zis către împărat și către toți cei ce erau acolo: "Ascultați cuvîntul Domnului: Mîine, în ceasul acesta, în părțile Samariei măsura de făină de grîu va fi un siclu, și două măsuri de orz vor fi un siclu". Și a răspuns voievodul, pe a cărui mînă se odihnea împăratul, și a zis către Elisei: "De ar deschide Dumnezeu jgheaburile cerești și tot nu ar fi așa!" Iar Elisei i-a zis: "Iată, tu vei vedea aceasta cu ochii; însă din pîinea aceea nu vei mînca". Potolindu-se puțin, împăratul s-a dus la palat.

În noaptea aceea, rugîndu-se Elisei, proorocul lui Dumnezeu, pentru eliberarea cetății, Domnul a trimis tulburare în tabăra sirienilor; pentru că le-a făcut un zgomot de armă și a zis unul către altul: "Iată am ridicat asupra voastră pe împăratul lui Israil, pe împăratul Hateului, și pe împăratul Egiptului, venind asupra noastră cu puterea lor".

Deci s-au umplut sirienii de frică mare și au zis: "Să fugim de aici". Și, sculîndu-se noaptea cu împăratul lor, au fugit lăsînd corturile, caii, catîrii și toate cele ce erau în tabăra lor, scăpînd numai sufletele lor. În noaptea aceea, patru bărbați leproși ședeau lîngă porțile cetății și ziceau unul către altul: "Pentru ce noi așteptăm să murim șezînd aici? De vom intra în cetate, vom muri de foame pentru că acolo este foamete. De vom sta aici, asemenea vom muri; deci, să intrăm în tabăra sirienilor și, de ne vor lăsa vii, vii vom fi; iar de ne vor omorî, vom muri. Deci, în viața aceasta nu vom răbda mai multă pătimire, căci este mai bine să murim de sabie decît de foame".

Astfel sfătuindu-se, s-au sculat și au intrat în tabăra sirienilor, fiind noapte. Intrînd în tabără și trecînd prin mijloc și neaflînd nici un om, s-au mirat. După aceea, au intrat într-un cort unde au mîncat, au băut și au luat de acolo aur, argint și haine pe care le-au ascuns.

Întorcîndu-se, au intrat în alt cort și au luat de acolo ce au voit și cît au putut ascunde. Apoi au zis între ei: "Nu facem bine, pentru că ziua aceasta este zi de bună vestire, iar noi tăcem. Și de vom petrece pînă la lumina dimineții, ne vom afla vinovați păcatului; deci, să mergem în cetate să spunem și împăratului". Ducîndu-se la porțile cetății, au spus păzitorilor: "Am intrat în tabăra sirienilor și n-am aflat nici un om, nici glas de om, decît numai caii și catîrii legați, și corturile cu toate bogățiile ce sînt într-însele". Iar portarii ce păzeau, au spus aceasta în casele împărătești. Împăratul, sculîndu-se noaptea, a zis către slugile sale: "Eu vă voi spune meșteșugul sirienilor, pe care ei acum ni l-au făcut nouă. Ei au înțeles că noi sîntem flămînzi; deci, ieșind din conacul lor, s-au ascuns în sat, socotind: "Ei vor ieși din cetate flămînzi și îi vom prinde vii, după aceea vom intra în cetatea lor". Deci, slugile au sfătuit pe împărat să trimită ca să afle adevărul. Împăratul lui Israil a trimis doi călăreți care, intrînd în tabără și neaflînd pe nimeni, au alergat în urma sirienilor pînă la Iordan. Toată calea aceea era plină de haine și de arme pe care le aruncaseră sirienii, fugind de frică.

Întorcîndu-se, trimișii au spus împăratului și la toată cetatea tot ce văzuseră. Atunci, ieșind tot poporul, au jefuit toate corturile sirienilor și a fost măsura de grîu un siclu și două măsuri de orz iarăși un siclu, după cuvîntul Domnului. Iar împăratul a pus pe voievodul cel mai înainte zis, pe ale cărui mîini se odihnea, spre a păzi porțile cetății. Pe cînd acela se îndrepta să nu se îngrămădească poporul la porți, l-au călcat popoarele și a murit, precum a zis omul lui Dumnezeu, Elisei; pentru că acel voievod n-a crezut Cuvîntul lui Dumnezeu, cel zis prin gura proorocului, pentru îndestularea pîinii, ci a răspuns împotrivă, zicînd: "Măcar și jgheaburile cerești de ar deschide Domnul, tot nu va fi așa".

Era minunat acest mare plăcut al lui Dumnezeu și în alte fapte și daruri proorocești, precum se scrie pe larg în cărțile împăraților. O foamete de șapte ani, ce era să fie în pămîntul lui Israil, a spus-o mai înainte. Moartea lui Venadad împăratul a știut-o mai înainte, iar lui Azail i-a spus mai înainte despre luarea împărăției. Pe Iehu, unul din boierii lui Israil, l-a uns la împărăție și l-a ridicat spre pierderea casei lui Ahav, cea urîtă de Dumnezeu și închinătoare de idoli, care a și ucis pe doi împărați închinători de idoli, pe Ioram al lui Israil și pe Ohozie al Iehudeei, nepotul împăratului Iosafat și care nu a urmat unchiului său, ci s-a abătut la păgînătate. A ucis încă și pe Izabela, acea spurcată femeie a lui Ahav; iar mama lui Ioram a ucis pe toți slujitorii și vrăjitorii lui Baal. În toate acestea, avea ajutor dreapta credință și rugăciunile Sfîntului Prooroc Ilie.

După moartea lui Iehu a împărățit în Israil Ioahaz, fiul lui, apoi Ioaș, nepotul lui. Pe vremea împărăției aceluia, s-a îmbolnăvit de moarte în Samaria omul lui Dumnezeu, Elisei, fiind la adînci bătrîneți. Și a venit la dînsul Ioaș, regele lui Israil, spre cercetare și, plîngînd deasupra lui, a zis: "Părinte, părinte carul lui Israil și călărețul lui!" Și i-a zis Elisei: "Ia un arc și o săgeată și deschide fereastra cea dinspre răsărit, încotro se află Siria, și pune o săgeată în arcul cel întins". Împăratul a făcut aceasta; iar proorocul lui Dumnezeu, punîndu-și mîinile sale pe ale împăratului, a zis: "Dă drumul săgeții spre Siria". Și împăratul a făcut așa. Iar proorocul a zis: "Această săgeată este mîntuirea Domnului și vei birui pe sirieni". Și iar a zis împăratului: "Ia niște săgeți!" Și împăratul a luat. Și a zis către el proorocul: "Lovește în pămînt". Și a lovit împăratul de trei ori și a stat. Atunci s-a scîrbit asupra lui omul lui Dumnezeu și a zis: "Dacă ai fi lovit de cinci sau de șapte ori, ai fi călcat Siria pînă în sfîrșit, iar acum o vei birui numai de trei ori".

Astfel proorocind Sfîntul Elisei, a murit și s-a îngropat cu cinste. Dar nu numai în viață a făcut multe minuni, ci și după moarte era făcător de minuni; pentru că, în acel an, s-a întîmplat lucrul acesta. Ducînd pe un mort în cetatea Samariei la îngropare, deodată ostașii de la Moav au năvălit tîlhărește în pămîntul acela. Iar îngropătorii, văzînd de departe pe ostași venind, au aruncat pe acel mort în mormîntul lui Elisei și au fugit în cetate. Deci corpul celui mort, căzînd peste oasele lui Elisei, îndată a înviat și a stat pe picioarele sale; apoi, ieșind din groapă, a alergat în cetate. Astfel că, și după moarte, Dumnezeu a preamărit pe plăcutul său.

Pentru acel lucru, se cuvine Dumnezeului nostru de la toți slavă, cinste și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site