Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfîntul Ierarh Metodie, Patriarhul Constantinopolului
(14 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


Metodie, arhiereul lui Hristos, era din părțile Sicheliei. Din tinerețe a primit viața călugărească și a sporit în multe fapte bune. Pe vremea împărăției lui Leon Armeanul, luptătorul de icoane, scaunul patriarhiei Constantinopolului fiind ocupat de Prea Sfințitul Nichifor, Sfîntul Metodie avea rînduiala de apocrisarie. El a fost trimis de patriarh la episcopul Romei pentru trebuințele bisericești și a zăbovit acolo cam mult; deoarece Leon, rău credinciosul împărat, a izgonit de pe scaun pe Prea Sfințitul Nichifor, iar în locul lui a ridicat pe cel de un gînd cu dînsul, pe ereticul Teodot mincinosul, cel cu porecla Casiter.

Însă, după ce au murit, atît împăratul Leon cît și mincinosul patriarh Teodot, Sfîntul Metodie s-a întors din Roma cea veche în Roma cea nouă și, avînd rînduiala preoției, slujea Domnului întru cuvioșie și dreptate, luptîndu-se totdeauna împotriva eresului luptării de icoane, care într-acea vreme se întinsese foarte mult. După Leon Armeanul a luat împărăția Mihail, supranumit Valvos sau Travlos, de același eres cu dînsul, iar scaunul patriarhiei din Constantinopol se ținea de cei necredincioși. Deci, fericitul Metodie suferea multă osteneală, luptîndu-se cu ereticii, dovedindu-le și înfruntîndu-i; de aceea era chinuit în legături și în temniță de răucredinciosul împărat. Despre aceasta încredințează grecul Zonara, care spune că Mihai Travos, măcar că la începutul împărăției sale s-a arătat bun, căci pe mulți părinți care au fost surghiuniți de Leon Armeanul pentru cinstirea icoanelor, i-a iertat de pedeapsă și din legături le-a dat drumul; însă, nu după multă vreme, lepădînd acea fățarnică facere de bine, și-a dat pe față răutatea sa și a început a prigoni pe cei dreptcredincioși și, afară de mulți alții care au fost munciți, s-a sculat cu mînie și contra Sfîntului Metodie și a lui Eftimie, arhiepiscopul Sardicei. Deci, pe Eftimie l-a izgonit, pentru că cinstea sfintele icoane, iar pe Metodie l-a închis în temnița din Crit.

Același Zonara, scrie despre împăratul acela cît era de rău cu credința; astfel Mihail Travlul urma întru toate lui Copronim, că, fiind supus jidovilor, poruncea să postească sîmbăta, iar învierea morților nu credea că va fi. De aceea, bunătățile cele ce vor să fie le defăima și rîdea de sfinții prooroci, zicînd că sînt diavoli. Păcatele trupești nu le socotea ca păcate, iar pe Iuda vînzătorul îl socotea că este mîntuit, socotindu-l sfînt. Înțelepciunea Scripturilor îi era foarte urîtă și nu lăsa pe oameni să-și dea copiii la învățătura cărții, ca să nu se vădească nebunia lui, de cei ce știu puterea și tainele dumnezeieștilor Scripturi; ci voia să urmeze toți rătăcirii lui întru neștiință și fără de carte. Acestui rău credincios împărat se împotrivea foarte tare Sfîntul Metodie, ca un preaînțelept și iscusit în dumnezeiasca Scriptură, în dogmele credinței celei drepte și în rînduiala Sfinților Părinți; de aceea era chinuit ca un mărturisitor al adevărului, nu numai cu legături și cu temniță, ci și cu bătăi.

După moartea lui Mihail Travlul, împărăția grecească a luat-o fiul său, Teofil, care, precum a fost moștenitor al scaunului împărătesc, tot așa a fost și al credinței sale celei rele. El muncea pe mulți pentru dreapta cinstire a sfintelor icoane, însă iubea înțelepciunea Sfintei Scripturi. Școlile cele pustiite din Constantinopol le-a înnoit, poruncind ca iarăși să se învețe carte în ele. Tot el a eliberat pe Sfîntul Metodie, precum scrie despre aceasta istoricul grec Mihail: "Dumnezeu a scos din legăturile cele întunecoase pe Metodie cu oarecare închipuire nouă și minunată; căci, știind că Teofil iubea înțelepciunea Scripturii și îndeletnicindu-se adeseori la citirea cărților, a aflat oarecare carte greu de înțeles și nu putea să tîlcuiască cele scrise într-însa. Cînd cineva dintre ai săi i-a spus că nu este între oameni altul care să poată tîlcui cu înlesnire cărțile cele greu de înțeles, decît Metodie cel închis în temnița din Crit, împăratul îndată a trimis și a scos din legături pe Sfîntul Metodie. Deci, văzîndu-l și vorbind cu el, l-a cunoscut că el este acel bărbat înțelept și, lăsîndu-l liber, îl avea pe el în cinste".

După ce sfîntul a cîștigat libertate, iarăși se lupta cu ereticii, învățîndu-i să dea sfintelor icoane cinstea și închinăciunea cea vrednică. Astfel, iarăși a pornit spre mînie pe cei potrivnici și chiar împăratului i se aducea de știre despre aceasta, tulburîndu-se cu mînie asupra sfîntului, însă l-a răbdat pînă la o vreme.

Într-acea vreme, grecii au avut un război cu turcii și era nevoie ca împăratul singur să meargă la război. Deci, mergînd împăratul în tabără, a luat cu dînsul și pe Sfîntul Metodie; pe de o parte ca pentru rugăciune, iar pe de alta, pentru vorbele și întrebările din Sfintele Scripturi, ce le avea cu dînsul și pe care Sfîntul Metodie lesne le dezlega, pentru că se temea ca, rămînînd singur în Constantinopol, să nu facă tulburare în popor și sculare contra celor ce nu se închină sfintelor icoane; căci cuviosul era iubit poporului, ca un bărbat sfînt, învățător și iscusit nu numai în lucrurile cele duhovnicești, dar știa bine și ocîrmuirea cetății.

De aceea împăratul, nelăsîndu-l pe el singur în cetate, l-a luat cu dînsul printre ostași. Dar după ce, cu voia lui Dumnezeu, turcii au biruit pe greci și au sfărîmat toată puterea lui Teofil, încît abia a scăpat singur și cu puțină oaste, atunci mînia sa asupra Sfîntului Metodie, ținută în inimă, a dat-o pe față. Pentru că rău credinciosul împărat zicea: "De aceea ne-a lăsat pe noi Dumnezeu să fim biruiți de vrăjmași pentru că printre noi se află închinători de idoli!" Ticălosul, grăind astfel, numea sfintele icoane idoli. La acestea Sfîntul Metodie, răspunzîndu-i împotrivă, i-a zis: "Pentru aceea s-a mîniat Domnul împotriva creștinilor, fiindcă este necinstit de dînșii în sfînta Sa icoană, și de aceea i-a eliberat ca să fie călcați de vrăjmași". Atunci împăratul, umplîndu-se de mînie, i-a dat multe bătăi și l-a trimis la surghiunie într-o insulă oarecare.

Acolo a poruncit să-l închidă într-un mormînt săpat adînc în chip de peșteră, împreună cu doi tîlhari și să nu-l lase să vadă lumina zilei. Deci, Metodie petrecea acolo ca un mort în sînurile pămîntului, ca și Iona în pîntecele chitului și mulțumea lui Dumnezeu. Împăratul pusese pe un pescar oarecare să-i dea mîncare foarte puțină, atît cît să nu moară de foame, ci să i se lungească viața, ca astfel să pătimească cît mai mult în mormîntul acela. În acea vreme, Teofil a muncit pe doi sfinți mărturisitori, Teodor și Teofan, pentru cinstirea sfintelor icoane și, însemnîndu-le fețele cu scrisori de fier, i-a trimis în surghiun.

Deci, fiindu-le calea alături de insula în care Sfîntul Metodie ședea închis în mormînt, s-au întîlnit din întîmplare în cale cu pescarii care îl hrăneau pe cel legat și au aflat de la dînșii toate cele întîmplate Sfîntului Metodie. Dar, de vreme ce nu era cu putință a se vedea cu dînsul, căci erau cumpliți cei ce îi păzeau, au trimis prin acel pescar multe închinăciuni într-o scrisoare. Sfîntul Metodie, citind acea scrisoare și aflînd încă și din povestirile pescarului de acei sfinți purtători de chinuri, s-a mîngîiat cu duhul și a mulțumit lui Dumnezeu, Care i-a întărit într-o nevoință ca aceasta. Deci, le-a răspuns înapoi prin următoarele rînduri:

Celor scriși sus în cartea cea neuitată,

Din care fiecare este cu fața însemnată,

Pe legăturile acelora, le sărută cel legat,

Care, viu, mai înainte de moarte, este îngropat.

Sfîntul Metodie a petrecut în acea închisoare de mormînt pînă la moartea lui Teofil. După aceea, viteazul mărturisitor a văzut iar lumina zilei și și-a deschis gura spre mărturisirea dreptei credințe, după ce moartea închisese ochii lui Teofil în țărîna mormîntului și, gura hulitoare a aceluia închizînd-o în mormînt, i-a făcut tăcere limbii lui celei bîrfitoare. După moartea lui Teofil, a luat împărăția Mihail, al treilea fiu al lui, cu același nume; dar împărăția o conducea maica lui, Teodora, fiind prea tînăr împăratul Mihail, fiul ei. Acesta primind cîrmuirea împărăției, întîi a început a se îngriji de pacea Bisericii lui Hristos, care era foarte tulburată de luptătorii împotriva sfintelor icoane; pentru că acea luptă, începînd din zilele împăratului Leon Isaurul, a ținut pînă la moartea lui Teofil. Deci, trecuse 120 de ani de cînd icoana lui Hristos era călcată și batjocorită de creștini; de aceea se și veneau multe răutăți asupra împărăției creștinilor, pentru că, în acei ani, multe țări creștinești au fost supuse turcilor, care le-au luat în stăpînirea lor.

Pe vremea aceea, împărăția grecească și cea romană făceau o singură împărăție, pentru că, de la început, împăratul grecesc al Constantinopolului - Roma cea nouă -, stăpînea și Roma cea veche. Deci, Răsăritul și Apusul se stăpînea de un sceptru, adică de împăratul grecesc. Dar, pentru înmulțirea eresului luptătorilor de icoane și pentru vărsarea sîngelui mărturisitorilor celor fără de număr ai dreptei credințe, care erau munciți cumplit de luptătorii de icoane, Apusul s-a despărțit de stăpînirea împăraților grecești și și-a pus alt împărat. Deci, împăratul grecesc a rămas a stăpîni numai țara grecească singură și nici pe aceea întreagă, deoarece Sfînta Cetate a Ierusalimului cu Palestina, cu Siria, cu Arabia, și Egiptul cu părțile de sub stăpînirea lui, căzuse sub stăpînirea turcilor.

Toate acestea veniseră de la Dumnezeu pentru păcatele creștinilor, care se abătuseră de la dreapta credință, căzuseră în eresuri și călcau sfintele icoane în picioare. Privind și socotind acestea, dreptcredincioasa și plina de înțelegere împărăteasa Teodora, cea de Dumnezeu insuflată, s-a sîrguit să piardă din împărăția creștinească acel blestemat eres al luptătorilor de icoane; iar dreptcredincioasa cinstire a sfintelor icoane s-o întoarcă Sfintei Biserici, Mireasa lui Hristos, ca pe o frumoasă podoabă și astfel să întărească dreapta credință. Deci, a poruncit ca îndată să elibereze din legături și din temnițe și de la pedeapsă pe toți mărturisitorii dreptei credințe, să vină în Constantinopol la sinod și cinste cuviincioasă să aducă icoanelor celor sfinte din Bisericile lui Dumnezeu.

În vremea aceea, a fost scos și Sfîntul Metodie din închi-soarea mormîntului său. Dar, de vreme ce atunci era pe scaunul patriarhiei - ca o urîciune a pustiirii la locul cel mai de cinste -, mincinosul patriarh Ioan, cel numit Anie, ereticul și fermecătorul, acela care fusese ridicat la scaunul patriarhiei de împăratul Teofil, Sfinții Părinți nu voiau să aibă împărtășire cu dînsul. Pentru aceea, de la început, dreptcredincioasa împărăteasă l-a izgonit de la vie, ca pe un păzitor sălbatic, adică de la Biserica lui Hristos, și de la scaunul patriarhiei; deci, s-a ales ca patriarh, cu bunăvoința lui Dumnezeu, Metodie.

Acest sfînt mărturisitor și mucenic, a fost ridicat la scaun cu mare bucurie de întregul și credinciosul său popor. Această ridicare a lui, după alegerea lui Dumnezeu, mai mult decît după cea omenească, s-a încredințat mai înainte că se va face, prin proorocia Cuviosului Ioanichie cel Mare, de care lucru se scrie astfel în viața lui: Evstratie, egumenul mănăstirii Avgarov, a întrebat odată pe Cuviosul Ioanichie: "Părinte, pînă cînd vor fi călcate sfintele icoane și nu se vor da Bisericii, iar prigonitorii se vor înmulți și turma lui Hristos o vor răpi ca niște fiare sălbatice?" Sfîntul Ioanichie a răspuns: "Frate, să mai aștepți puțin și vei vedea puterea lui Dumnezeu. Pentru că va lua ocîrmuirea bisericească un oarecare Metodie cu numele. Acela, prin duhul dumnezeiesc, o va îndrepta și eresurile le va pierde și cu dogmele cele credincioase va cîntări Biserica și va aduce alinare și unire la un gînd; iar pe cei potrivnici îi va smeri dreapta Celui Preaînalt".

Această proorocie a Cuviosului Ioanichie s-a împlinit la Sfîntul Metodie, căci, după moartea lui Teofil, a fost numit patriarh al Constantinopolului. El a fost vrednic de o dregătorie ca aceea, ca unul ce era stîlpul cel tare al dreptei credințe, întărirea cea neclătită, ostașul lui Hristos cel împodobit cu mucenicie, cel mai înainte însemnat de Dumnezeu spre acea arhierie și de bărbatul cel înaintevăzător și mai înainte înștiințat. Acesta, cu împărăteasa Teodora cea drept credincioasă, adunînd în Constantinopol sinod de Sfinți Părinți, au întărit dogmele cele credincioase ale sfîntului și marelui a toată lumea al șaptelea Sinod, care s-a adunat mai înainte în Niceea, pe vremea împărăției lui Constantin și a Irinei, contra luptătorilor de icoane și a dat anatema pe cei ce se împotriveau la acele dogme așezate la al șaptelea Sinod a toată lumea, ținut în al doilea rînd.

Deci, veselind cu totul credința, a împăcat tulburarea bisericească, a prefăcut în alinare toată furtuna și învăluirea, și au adus icoanele în Biserica Domnului cu mare dănțuire, în cea dintîi Duminică a Sfîntului Marelui Post al Paștelui. Și s-a făcut bucurie nu numai în Constantinopol, ci în toată partea cea de sub cer, pe unde se afla dreapta credință cea creștinească.

Biruind pretutindeni dreapta credință și toți creștinii dănțuind creștinește, se rupeau de zavistie inimile acelora, în care era înrădăcinat eresul luptării de icoane. Unul ca acela era Anie, adică patriarhul Ioan, cel ce s-a numit mai înainte mincinos și care a fost lepădat de pe scaun de fratele lui, Arsabar, cel ce avea în palatul împărătesc rînduiala de patriciu, și alți oarecare, unii din boierii cei cu dregătorii, iar alții din rînduiala mai mică. Aceia, nepricepînd ce să facă, socoteau în sine că ar putea să aducă hulă asupra prea sfințitului Metodie.

Deci, Anie a îndemnat pe o femeie deșteaptă, care era de un gînd cu el și al cărui fiu a fost voievod în Smirna. Acelei femei i-a dat mult aur, ca, mergînd la împărăteasă și la credincioșii cei ce erau puși lîngă împăratul cel tînăr, să le spună, că Metodie, noul patriarh, a păcătuit cu ea. Aceasta au scornit-o ticăloșii, socotind că, dacă îl vor necinsti, se va duce vestea rea și nume hulit despre dînsul și atunci ei vor putea cu înlesnire ca și învățătura lui și sfintele icoane iarăși să le hulească pe față. Deci, ducîndu-se acea femeie la împărăteasă și la boierii cei puși lîngă împăratul cel tînăr, a spus acel lucru, dînd plîngere contra sfîntului și nevinovatului bărbat. Acea femeie, ca să i se creadă minciuna ca un adevăr, vărsa lacrimi din ochi, ca și cum ar fi fost silită de noul patriarh Metodie.

Atunci toți s-au minunat de acel lucru și s-au smintit; deci, îndată s-a lățit această veste prin toată cetatea, tulburînd pe cei dreptcredincioși. Iar cei răucredincioși se bucurau și dănțuiau. Unii batjocoreau pe cei dreptcredincioși și, ocărîndu-i, le ziceau: "Iată ce fel de patriarh aveți și unuia ca acesta urmați?" Prea Sfințitul Metodie, auzind aceasta, s-a minunat, de unde i-a venit acea năpastă. Însă, avînd conștiința curată, se bucura cu duhul de ispita cea fără de vină; dar s-a cuprins de mare mîhnire pentru sminteala poporului atît de mult și pentru batjocorirea care le venea la toți cei dreptcredincioși de la cei răucredincioși.

Deci, iată ce a făcut Metodie, marele arhiereu, bărbat nevinovat cu mîinile și curat cu inima, care și-a păzit fără de prihană curățenia trupului său din pîntecele maicii sale, vrînd ca nu atît pentru sine să lepede prihana cea mare cu minciuna, ci mai mult să ridice sminteala din Biserică și să astupe gurile cele mincinoase ale ereticilor. El a gîndit că, deși este cu rușine, o să-și descopere boala cea tăinuită a trupului său, care pînă atunci nu era știută de nimeni, adică, să arate și să dovedească cum că nu ar putea el să facă amestecarea păcatului trupesc. Deci, trimițînd la palatul împărătesc, a cerut judecată dreaptă, care să cerceteze faptele între el și femeia aceea.

Stînd înainte la judecata fețelor celor cinstite, și neavînd ce să grăiască altceva afară de nevinovăția sa, nici să nu se sfădească cu femeia cea fără de rușine, a lepădat rușinea cea firească și cuviincioasă a unui om ca acela - fiind silit de primejdie - în fața tuturor și-a descoperit haina pînă la goliciune; deci, și-a arătat locul cel tăinuit al trupului care era cuprins de vătămare. Atunci toți au cunoscut că clevetirea acelei femei era mincinoasă; pentru că au văzut că era cu neputință unui om atît de bolnav să se amestece cu păcatul trupesc. Deci, îndată s-au bucurat dreptcredincioșii că s-a ridicat ocara de la fiii dreptei credințe și s-a pierdut sminteala din Biserică. Vestea aceasta a cuprins pe cei răucredincioși și le-au astupat gurile lor cele hulitoare; iar durerea s-a întors la capul lor și batjocorirea spre rușinarea și defăimarea lor.

Prea Sfințitul Patriarh Metodie, fiind întrebat de acei cinstiți judecători, prin ce întîmplare i s-a făcut lui acea boală, el le-a răspuns: "Cînd am fost trimis de Prea Sfințitul Patriarh Nichifor la episcopul Romei, zăbovind acolo, mi-a venit de la ispititorul trupului - îngerul satanei -, o poftă foarte mare spre păcatul trupesc și o grozavă aprindere a mădularelor, încît mă luptam ziua și noaptea cu patima aceea, muncindu-mă cu postul, cu privegherea și cu tot felul de osteneli omorîtoare.

Dacă am văzut că nu se depărtează de la mine acea patimă, socotindu-mă aproape de cădere, m-am aruncat cu lacrimi înaintea Sfîntului Apostol Petru, încredințîndu-mă în ajutorul lui și cerînd ușurare de la dînsul, ca el, cu puterea darului său pe care îl primise de la Dumnezeu, să-mi ușureze patima și să mă izbăvească de războiul cel trupesc, ca să nu mă lase să-mi spurc trupul meu cel sfințit de curăție. Adormind eu puțin, în grija aceea, mi s-a arătat Sfîntul Apostol Petru și cu dreapta sa s-a atins de părțile cele rușinoase ale trupului meu. Din această atingere am simțit o durere, ca și cum a ars cu foc acel loc și am suspinat foarte tare. Apostolul mi-a zis: "De acum nu vei mai simți plăcere de păcatul cel trupesc; iar eu îndată deșteptîndu-mă, m-am aflat că primisem această vătămare și acest fel de boală precum vedeți".

Auzind acestea judecătorii de la sfîntul, s-au umilit și au judecat că este nevinovat păcatului. Iar pe femeia aceea au poruncit s-o muncească să afle de la cine a fost îndemnată să clevetească de rău pe arhiereul lui Dumnezeu, cel nevinovat și curat. Și îndată au stat de față muncitorii ca să ia pe acea femeie spre muncire. Însă, văzînd sabia trasă, locul pregătit și toiege cu ghimpi ascuțiți, s-a temut foarte mult și, mai înainte de a o munci, a spus adevărul, arătînd pe nume pe toți cei ce au îndemnat-o și au învățat-o pe ea, spunînd și aurul ce i se dăduse de îndemnătorii ei și în ce loc este pus în casa ei.

Atunci judecătorii au trimis slugi credincioase la casa ei, care mergînd, au găsit aurul la locul acela, în care a spus ea și l-au adus la judecători. Ei au hotărît dreapta judecată contra acelei femei și contra îndemnătorilor ei, adică să fie pedepsiți cu moartea.

Dar, Prea Sfințitul Patriarh Metodie, fiind fără de răutate, credincios și adevărat următor al Domnului său, n-a lăsat să se facă aceea și i-a iertat și i-a eliberat, nu numai de la moarte, ci și de la bătăile ce li se cădeau. Pe toți vrăjmașii săi îi pedepsea cu această pedeapsă: în toate sărbătorile mari de prăznuire să meargă de la biserica Vlaherna, a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, cu rînduială și cu lumînări aprinse, la biserica sobornicească a Sfintei Sofia, și acolo, stînd lîngă ușile bisericești, să-și primească anatema în urechile lor.

Atunci au tăcut gurile ereticești cele hulitoare, iar eresul luptătorilor de icoane din Constantinopol s-a pierdut pînă la sfîrșit, cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunile și cu sîrguința cea neadormită a plăcutului lui Dumnezeu Prea Sfințitul Patriarh Metodie, care pentru minciuna ce se scornise contra lui fără de vină, s-a arătat mai luminat și mai slăvit; iar potrivnicilor nu li s-a dat pedeapsa pe care David o cerea de la Dumnezeu, celor ce i-au greșit, zicînd: Umple fețele lor de ocară, și vor căuta numele Tău, Doamne. Pentru că, orbindu-i răutatea și împietrindu-li-se inima, la cele dintîi fapte rele ale lor au adăugat alte răutăți mai mari.

Astfel mincinosul patriarh Ioan, căruia îi zicea Anie, fiind începător al acelei răutăți, a fost trimis la pocăință într-o mănăstire. Iar pe cînd era acolo, a văzut sfintele icoane ale Mîntuitorului Hristos, ale Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și ale sfinților îngeri, înnoite de cei dreptcredincioși, după stricarea care se făcuse de luptătorii de icoane. Deci, a poruncit diaconului său să le scoată ochii sfinților de pe sfintele icoane. Diaconul a făcut după cum i s-a poruncit. Despre aceasta s-a înștiințat împărăteasa Teodora, care, rîvnind după Hristos Dumnezeu, a poruncit ca însuși acelui eretic patriarh mincinos să-i scoată ochii; dar, fiind rugată de oarecare cinstiți senatori, nu i-a mai scos ochii, ci a poruncit să-i dea două sute de lovituri cu niște bice tari, celui ce era vrednic de nenumă-rate munci de moarte; de vreme ce și el, la vremea stăpînirii sale de puțin timp, pe mulți i-a muncit pînă la moarte pentru dreapta credință, el care, fiind la pedeapsă, nu înceta a face batjocură la sfintele icoane.

Prea Sfințitul Patriarh Metodie, după toate acele tulburări bisericești și după multele sale primejdii, pe care le-a răbdat pentru sfintele icoane, a îndreptat ocîrmuirea bisericească în liniște și în pace, împodobind scaunul patriarhiei Constantinopolului, cu chipul și cu viața sa, cea asemenea cu îngerii, păzind bine turma cea cuvîntătoare a oilor lui Hristos și săturîndu-o cu pășunea învăță-turilor celor insuflate de Dumnezeu. El în toate zilele înmulțea cinstea sfintelor icoane, cinstind în icoane pe însăși fețele acelora care se închipuiesc prin zugrăvirea icoanelor. Împreună cu cinstirea icoanelor, s-a sîrguit să întărească în Constantinopol și venerarea cinstitelor moaște ale sfinților și plăcuților lui Dumnezeu, să li se dea iarăși cinstea vrednică; căci, pe vremea stăpînirii ereticești, împreună cu sfintele icoane erau necinste și moaștele sfinților, fiind călcate cu picioarele, tîrîte pe ulițe cu batjocură, aruncate în noroi, în gunoi și defăimate prin arderea focului sau prin înecare în apă. Numai acelea erau păzite întregi pe care mîinile drept credincioșilor s-au grăbit să le ascundă de la fața celor rău credincioși în sînurile pămîntului; astfel în Constantinopol nici nu puteai să auzi de moaștele plăcuților lui Dumnezeu.

Deci, Prea Sfințitul Metodie, arhiereul lui Hristos, se sîrguia iarăși să îmbogățească Constantinopolul cu moaștele sfinților și să învețe pe poporul cel drept credincios la cinstirea cea cu vrednică datorie a lor. Întîi moaștele Sfîntului Teodor Studitul, care, după 18 ani ai mutării lui la Dumnezeu, erau întregi, fără de stricăciune, au fost aduse cu cinste de la Heronis, la Constantinopol. Apoi moaștele Prea Sfințitului Patriarh Nichifor, stăpînul său, de care a fost trimis la episcopul Romei, le-a adus asemenea cu cinste în Constantinopol.

Despre aceasta s-a scris pe larg la 13 zile ale lunii Martie. Apoi și trupul său mult ostenit și mult chinuit, prin curăție, s-a prefăcut în moaște nestricăcioase și îl gătea, ca pe o vistierie de mult preț, Bisericii Constantinopolului; pentru că se apropia de fericitul său sfîrșit pe care l-a văzut mai înainte. El s-a înștiințat și din proorocia Cuviosului Ioanichie, de vremea cît va fi el patriarh și cînd și își va lua obștescul sfîrșit. Căci amîndoi, fiind înainte văzători în Sfîntul Duh, unul altuia și-au știut mai înainte moartea lor, precum se povestește aceasta în viața Cuviosului Ioanichie, astfel:

În al cincilea an al împărăției lui Mihail, părintele Metodie patriarhul, văzînd mai înainte că se apropie ducerea la Domnul a lui Ioanichie, a mers la el cu clerul său, cerînd cea mai de pe urmă binecuvîntare și rugăciune. Cuviosul Ioanichie, vorbind mult cu Sfîntul Metodie și învățîndu-i dreapta credință pe cei ce veniseră cu el, i-a proorocit lui Metodie că și el, după sfîrșitul lui, va trece din această viață vremelnică în cea veșnică. Apoi, făcînd rugăciune și sărutîndu-se unul pe altul cu sărutarea cea mai de pe urmă, s-au despărțit. Patriarhul s-a întors întru ale sale, iar Cuviosul părinte Ioanichie a rămas în chilia sa, rugîndu-se și pregătindu-se mai înainte de sfîrșitul său. A treia zi după plecarea patriarhului, Cuviosul și purtătorul de Dumnezeu, Părintele nostru Ioanichie, a trecut la Domnul în patru zile ale lunii noiembrie. În luna a opta după moartea lui, Prea Sfințitul Patriarh Metodie s-a odihnit și el întru Domnul, în 14 zile ale lunii iunie. Astfel s-a împlinit proorocia Cuviosului Ioanichie, pe care a proorocit-o patriarhului, că, fără întîrziere, va veni după el din această viață vremelnică la cea veșnică.

După ce Sfîntul Metodie s-a mutat către Domnul, multă plîngere și tînguire a fost pentru el în toată Biserica Constantinopolului, lipsindu-se de un mare și luminător părinte ca acesta a toată lumea. Apoi i-au făcut lui îngropare cinstită, precum se cădea unui atît de mare arhiereu.

Sfîntul Metodie, păstorind Biserica lui Hristos patru ani și trei luni, a trecut la viața cea nelipsită cu anii, numărîndu-se în ceata sfinților ierarhi și a stat înaintea Arhiereului cel Mare, Începătorul păstorilor, Cel ce a străbătut cerurile, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel de toți sfinții slăvit, Căruia și de la noi, păcătoșii, să-I fie cinste și slavă, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site