Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfîntul Vasian, Episcopul Lavdiei
(10 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


Vitejiile sfinților pe care i-a ajutat Dumnezeu de s-au luptat cu tărie împotriva poftelor trupești, ca să le scriem acum și să le dăm neamului celui mai de pe urmă pentru aducerea aminte, socotim că este de trebuință și de mare folos. Pe de o parte, pentru că, pomenind acum nebiruita lor mărime de suflet, credem că și ei ne pomenesc pe noi înaintea lui Dumnezeu; iar pe de alta, că scriind felul vieții lor celei îmbunătățite, pe noi înșine și pe alții îi deșteptăm spre urmarea lor. De aceea și viața și petrecerea cea aleasă a sfîntului și mărturisitorului nostru Vasian, episcopul Lavdiei, care s-a învrednicit de s-a făcut părtaș al Împărăției cerului, o vom scrie; deci, ne vom sîrgui a o arăta pe scurt, după cum el singur ne-a dat-o nouă.

Acest fericit bărbat, Vasian, încă din copilăria sa, bătrînețile cele ce nu se socotesc cu numărul anilor, le-a arătat prin înțelegere și prin bunul său obicei. Tatăl său se numea Serghie și era ighemonul Siracusei, iar cu credința era elin. El a fost trimis de tatăl său la Roma, pentru învățătura filosofiei celei dinafară, ca să poată să fie moștenitor al stăpînirii părintești și iscusit rînduitor al cetăților. Învățînd cu dinadinsul, el a sporit cu învățătura, făcîndu-se isteț și înțelept. Apoi, auzind de numele lui Hristos și de viața creștinilor, s-a cuprins de negrăită credință și dorință ca să treacă de la filosofia elinească la cea creștinească și la dumnezeiască iubire de înțelepciune. Deci el căuta să descopere această taină a inimii sale conducătorilor și slugilor, cărora era încredințat de tatăl său spre pază.

Domnul, nevoind să fie cuprins multă vreme întru neștiința ostășirii pe cel ce era să fie ostaș al său, i-a spus unui oarecare preot sfînt cu viața, cu numele Gordian, de trei ori în vedenia visului, scopul tînărului Vasian. Deci preotul, sculîndu-se din somn, s-a dus prin toată cetatea Romei, cutreierînd școlile și căutînd pe tînărul cel arătat lui în vis de Domnul. Deci, căutîndu-l și mult ostenindu-se, l-a găsit pe dînsul, ajutîndu-i Domnul, și l-a întrebat de unde este cu neamul, din ce părinți se trage și din care pricină trăiește în cetatea Romei.

Vasian, spunîndu-i toate cele despre dînsul cu de-amănuntul, preotul se minuna de vorba cea frumoasă și de înțelepciunea copilului. Și, cunoscînd că este acela pe care îl căuta, l-a cuprins pe el în brațe și l-a sărutat părintește, apoi l-a luat în casa sa și i-a spus lui vedenia cea despre dînsul, pe care o văzuse prin dumnezeiască descoperire și amîndoi au preamărit pe Dumnezeu pentru aceasta.

Atunci Vasian, căzînd la picioarele acelui sfințit bătrîn, îl ruga cu toată osîrdia, ca îndată să-l facă pe el creștin. Preotul l-a învățat mai întîi sfînta credință, spunîndu-i taina legii creștinești, iar tînărul, auzindu-le, se umilea și se aprindea cu inima de dragostea lui Hristos. Apoi, preotul l-a făcut catehumen, adică l-a învățat cum să se pregătească pentru Sfîntul Botez.

Din acea vreme, Vasian a început a veni la acel preot, numai cu o slugă mai bătrînă, care îi era lui întru toate credincios; și astfel se povățuia la dumnezeiasca filosofie creștinească, ieșită din gura cea insuflată de Dumnezeu a duhovnicescului său învățător. După învățătura sfintelor taine, el a luat viață aspră, pentru că postea și se ruga adeseori, dormea puțin, petrecînd vremea nopților în rugăciuni și în citirea cărților; iar cînd gusta hrană, mînca numai a treia parte a bucatelor ce i se puneau înainte; iar pe cele două părți le împărțea la săraci și flămînzi.

După vreme îndestulată, a sosit ceasul botezului lui și a venit la casa preotului cu sluga sa cea credincioasă; și, cînd a intrat în sfînta scăldătoare, după obișnuita rînduială a botezului, a văzut pe un tînăr preafrumos cu podoabă, strălucind ca soarele, slujindu-i la botez și ținînd haina cea albă, în care avea să se îmbrace noul botezat. Fericitul Vasian, îndrăznind, a întrebat pe tînărul acela, cine și de unde este. Iar el i-a răspuns, zicîndu-i: "Eu de mult sînt trimis din cer la tine, ca să-ți îndreptez scopul tău cel sfînt și să gonesc de la tine toate cele ce sînt potrivnice". Zicînd aceasta, s-a făcut nevăzut. Și atît de bună mireasmă a umplut casa aceea, încît a mirosit o jumătate de oră și toți care se aflau acolo socoteau că nu sînt pe pămînt, ci în cer. Vasian, după primirea Sfîntului Botez, a început a viețui și mai cu asprime, omorîndu-și și chinuindu-și tinerescul său trup, supunîndu-l cu totul duhului.

Păzitorii și slugile, cărora le poruncise stăpînul lor să aibă grijă de fiul lui ca de lumina ochilor, pînă atunci, neștiind tainele lui Vasian, se minunau foarte mult, văzîndu-l că se dădea la înfrînarea cea neobișnuită, primind foarte puțină hrană și băutură, iar nopțile petrecîndu-le toate fără somn și, veștejindu-și fața foarte mult, își obosea trupul cu postirea și cu priveghere și unul pe altul se întreba cu dinadinsul: "Pentru ce se chinuiește așa stăpînul nostru? Iar cel mai bătrîn - sluga credincioasă a sfîntului Vasian -, știind toate tainele lui, zicea către ei: "Nu vă mirați de aceasta, căci învățătura filosofiei are trebuință de niște sîrguitori ca aceștia, ca, lepădînd toate desfătările, să se îndestuleze numai cu acelea care sînt de nevoie firii. Deci să știți că și stăpînul nostru, de vreme ce s-a plecat la cea mai înaltă filosofie, de aceea și-a adăugat o înfrînare și trezvie ca aceasta".

Slugile, aducîndu-și aminte din copilăria lui, spunea unul altuia că Vasian, pe cînd era copil, scria cu degetul pe nisip semnul crucii, iar uneori punea paie pe pămînt în chipul crucii, de care lucru doica lui se mînia adeseori contra lui. Însă, cercetînd slugile din zi în zi și urmîndu-i toate căile, au început a cunoaște că Vasian, stăpînul lor, a luat credința și viața creștinească și se îndoiau, temîndu-se de pedepsele ce-i așteptau de la tatăl lui.

Ei s-au încredințat despre aceasta mai ales de aici: Într-o zi, fericitul tînăr, după nedormire de toată noaptea și după multe osteneli, slăbind cu trupul, a adormit. În somn el grăia cu gura cuvinte de rugăciune, chemînd numele lui Dumnezeu cel unul în Treime, ca să-i îndrepteze căile spre slava cea făgăduită celor ce-L iubesc pe El. Ei au mai auzit un glas de sus, zicîndu-i: "Bucură-te și te veselește, Vasian, preacredinciosule ostaș al lui Hristos, căci rugăciunile tale sînt bineprimite înaintea Domnului și loc ales ți s-a pregătit ție în ceruri!"

Slugile care erau lîngă el, auzind aceasta, au fugit în taină cîte unul și s-au dus din Roma la vechiul lor stăpîn din Siracuza, ighemonul Serghie, și i-au adus veste nemîngîiată despre Vasian, fiul lui, că a luat credința în Hristos. Tatăl lui, fiind închinător de idoli, s-a umplut de mare mîhnire și se gîndea cum ar face să întoarcă pe fiul său de la creștinătate, cu îmbunări, ori cu îngroziri. Deci, toate slugile lui Vasian fugind în taină din Roma, a rămas lîngă el numai un servitor, care era cel mai bătrîn și credincios al lui și care a crezut și el în Hristos. Tatăl lui voia să trimită alte slugi la Roma, să prindă pe Vasian și să-l aducă la el.

În acea vreme, i s-a întîmplat Sfîntului Vasian într-o noapte, la întîia cîntare a cocoșilor, de a intrat în biserica Sfîntului Evanghelist Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, unde, rugîndu-se după obicei, a văzut pe un bărbat cinstit, împodobit cu căruntețe, și zicîndu-i astfel: "Să știi, mărturisitorule al Domnului cel preacredincios, că ți se cade să mergi de aici în cetatea Ravena, cu sluga ta cea credincioasă; căci cel ce te-a născut pe tine trupește, scornește împiedicare contra mîntuirii tale, ca să poată a te întoarce, chiar fără de voia ta, din calea cea dreaptă. De aceea, înduratul Dumnezeu, Care nu părăsește pe robii Săi, m-a trimis pe mine apostolul Său, să-ți spun acestea, ca nu cumva, găsindu-te aici cei trimiși după tine de tatăl tău, să nu te lase să scapi de aici".

Aceasta zicîndu-i lui Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, s-a dus de la el. Iar fericitul Vasian, bucurîndu-se foarte mult, de arătarea cea apostolească, a făcut multe închinăciuni, rugîndu-se lui Dumnezeu să nu-l piardă. După acea rugăciune, el a spus slugii sale ceea ce a văzut și a auzit. Iar cînd s-a făcut ziuă, au împărțit toate lucrurile care erau la ei, celor ce aveau trebuință și, luînd binecuvîntare de la Gordian, duhovnicescul său părinte, au ieșit din Roma și au pornit spre cetatea Ravena.

După ce au mers cîteva zile, Sfîntul Vasian a văzut o cerboaică cu doi pui ai săi fugărită de vînători și, fiind obosită și slăbită, era cît pe ce să fie ajunsă de ei. Deci, fiindu-i milă de ea și de puii ei, a zis către ea: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos, îți poruncesc să vii la mine fără temere!" Iar cerboaica, ca și cum ar fi fost cuminte și prietenă cu oamenii, îndată a stat din grabnica sa alergare și, fără de teamă, a venit la sfîntul cu puii ei. Iar el o netezea cu mîna, ca și cum ar fi fost obișnuită de mult cu el, pe cînd ea îi lingea picioarele. Vînătorii care fugăreau cerboaica, văzînd că ea stă blîndă lîngă omul cel călător și el o mîngîie, s-au minunat foarte mult cum dobitocul cel atît de sălbatic s-a schimbat deodată în blîndețe. Atunci, unul din ei, rău la obicei și iute, a zis către tovarășii săi: "O, nebunilor, pentru ce zăboviți de nu luați vînatul?" Zicînd aceasta, a început a trage cerboaica din mîinile sfîntului.

Sfîntul Vasian a zis către dînsul: "Nu eu, ci Dumnezeu Cel Preaînalt îți poruncește să nu faci nici un rău acestui dobitoc sălbatic, nici puilor lui". Dar ei, cu mîndrie și cu mînie, au îndrăznit să împingă cu mîna pe plăcutul lui Dumnezeu și îndată, pentru acel lucru îndrăzneț, a năvălit diavolul asupra vînătorului cel cu obicei rău și a început a-l munci. Apoi, cel muncit a căzut la pămînt, strigînd cu glas înfricoșat, făcînd spume și înțepenindu-se și a rămas acolo ca mort.

Ceilalți vînători, înspăimîntîndu-se, tremurau de frică și, căzînd la picioarele sfîntului, cu lacrimi cereau iertare, temîndu-se să nu-i ajungă și pe ei aceeași pedeapsă. El, poruncindu-le să se depărteze din acel loc, s-a întins pe pămînt în chipul crucii și toată mintea punînd-o la Dumnezeu, se ruga, zicînd: "Dumnezeule Atotputernice, minunate Ziditorule, milostive Dumnezeule, Mîntuitorul neamului omenesc cel căzut, Care te veselești, nu de pierzarea celor morți, ci de mîntuirea celor vii, iartă pe ticălosul cel ce zace, care a greșit din neștiință și a mîniat bunătatea Ta!" Sfîntul, rugîndu-se cu acestea și cu mai multe cuvinte umilitoare, s-a sculat de la rugăciune, s-a apropiat de omul care zăcea și, apucîndu-l de mîna dreaptă, a zis diavolului care era în el: "Diavole, Cel ce te-a surpat pe tine din înălțimea cerului în adînc, Acela îți poruncește ca să lași degrabă chipul lui Dumnezeu și să te duci în chinurile cele gătite ție, în care ai să te muncești în veci".

Neisprăvind Sfîntul desăvîrșit această rugăciune, îndată a ieșit vrăjmașul neamului omenesc din omul acela, pe care în puțină vreme l-a muncit atît de cumplit, încît era aproape de moarte; pentru că abia se mai cunoștea duhul într-însul, neputînd să vadă nici cu ochii, și așa zăcea nemișcat pe pămînt. Sfîntul, rugîndu-se iar lui Dumnezeu, a însemnat cu Semnul Sfintei cruci mai întîi ochii lui cei nevăzători și îndată i s-au deschis ochii și a început a vedea. Apoi, îngrădindu-l peste tot cu semnul Sfintei Cruci, i-a poruncit să se scoale și s-a sculat omul sănătos, ca și cum n-ar fi pătimit nici o vătămare. Văzînd aceasta prietenii care stăteau departe și care cu cutremur se uitau, s-au apropiat de sfîntul și i s-au închinat. Dar se închina lui și omul cel tămăduit, cerînd iertare și mulțumind tămăduitorului său.

După aceea, s-a dus fiecare la locul lui, vînătorii s-au întors la casele lor, cerboaica cu puii a plecat în pustie, iar Sfîntul Vasian cu sluga sa s-au dus în calea începută mai înainte. După ce au sosit în cetatea Ravena, s-a arătat episcopului acelei cetăți, care se numea Ursul, și cu care era și rudenie. Episcopul, văzînd pe Vasian, rudenia sa, s-a bucurat de dînsul și s-a bucurat mai ales că și el crede în Hristos și că, pentru dragostea Lui, toate le-a defăimat și s-a dus în străinătate. Apoi, făcînd cele plăcute lui, i-a dat loc spre petrecerea cea deosebită la liniște, afară de cetate, lîngă biserica Sfîntului Sfințitului Mucenic Apolinarie, care a fost întîiul episcop al cetății Ravena, pus de către Sfîntul Apostol Petru, și care, pe vremea împărăției lui Vespasian, a pătimit pentru Hristos. Lîngă biserica aceluia era un loc plăcut Sfîntului Vasian, fiindcă era la liniște.

Deci el slujea lui Dumnezeu în post și în rugăciune, lepădîndu-se de lume și de toate cele dintr-însa. Iar Domnul preamărea pe robul Său, dîndu-i dar de minuni, ca să tămăduiască cu rugăciunea bolile trupești și să vindece neputințele sufletești prin învățăturile cele de Dumnezeu insuflate, pentru care era cinstit, iubit și slăvit de toți.

În acea vreme, a venit o poruncă de la împăratul Valentinian în Ravena, la eparhul cetății și la toți cetățenii, ca pe judecătorul cetății, adică Vitimnie, să-l dea la moarte, deoarece se aflaseră mari pricini ale lui înaintea împăratului, după clevetirea învrăjbitorilor. Deci, legînd pe Vitimnie și ducîndu-l la locul de moarte, unde avea să i se taie capul, și-a adus aminte de Sfîntul Vasian și a zis în sine: "Vasiane, robul lui Dumnezeu, vino în ajutorul meu cu darul ce ți l-a dat Dumnezeu". Eparhul singur era în același loc, iar mulțimea poporului privea la sfîrșitul lui Vitimnie.

Dar, pe cînd el și-a plecat grumazul la tăiere și călăul ținea în mîini o sabie ascuțită de-amîndouă părțile, ridicînd-o în sus și voind să-l lovească cu putere, îndată sabia i-a scăpat din mîini și a căzut departe. Călăul, luînd-o din nou și strîngînd-o în mîini mai tare decît prima dată, a ridicat-o în sus ca să-l lovească tare în grumaz; dar, pe cînd a repezit-o cu toată puterea, iarăși s-a smuls sabia din mîinile lui, ca și mai înainte, și a căzut departe. El, umplîndu-se de mînie, a apucat sabia a treia oară și, vrînd să-l lovească, a pățit același lucru. Atunci toți s-au mirat de o minune ca aceasta. Dar eparhul, crezînd că acel călău părtinește pe cel osîndit pentru vreo plată oarecare, l-a depărtat pe acela și în locul lui a pus alt călău, ca să-i taie capul lui Vitimnie. Dar și acela, ca și cel dîntîi, a întîmpinat același lucru, de două și de trei ori smulgîndu-se cu putere sabia din mîinile lui, fiind aruncată departe de o mînă oarecare nevăzută.

Atunci eparhul, umplîndu-se de spaimă și de mirare, a poruncit să ia pe cel osîndit de la locul de moarte, deoarece și poporul striga să fie liber Vitimnie, fiindcă Dumnezeu îl apără de la moarte cu puterea Lui. Atunci a pus pe Vitimnie în temniță și a trimis înștiințare împăratului, cum că cel osîndit la moarte nu s-a putut tăia de doi călăi. Dar, fără de zăbavă, a venit de la împărat poruncă de milostivire, care a iertat pe Vitimnie de pedeapsa cu moartea. Vitimnie nu tăinuia pe Sfîntul Vasian, folositorul său cel după Dumnezeu, pe care în rugăciune l-a chemat spre ajutor, ci la toți a propovăduit acea minune ce s-a făcut cu el.

După ce a fost lăsat liber a alergat la sfîntul și, sărutîndu-i picioarele, i-a mulțumit; iar sfîntul, plăcutul lui Dumnezeu, i-a poruncit să-i mulțumească lui Dumnezeu, Care l-a izbăvit de la moarte. Din acel ceas toți au început a cinsti mai mult pe sfînt și-l aveau ca pe un înger al lui Dumnezeu, alergînd la dînsul. Atunci clericii și cetățenii cei mai de frunte, sfătuindu-se, au vorbit cu episcopul să silească pe Sfîntul Vasian să primească rînduiala preoției, ca rugăciunea lui cea primită de Dumnezeu lîngă jertfa cea fără de sînge să fie și mai puternică înaintea Domnului. Deci, plăcutul lui Dumnezeu a fost hirotonosit preot, măcar că nu voia. El a petrecut mulți ani într-acea rînduială. După aceasta, credincioasa lui slugă, care ieșise cu el din Roma, s-a sfîrșit întru Domnul.

Sfîntul Vasian a început a aduce lui Dumnezeu jertfa cea fără de sînge pentru sluga sa. Iar în ziua a șaptea, după mutarea slugii sale, slujind sfîntul și rugîndu-se pentru odihna sufletului lui, a auzit un glas din cer că sufletul celui odihnit a cîștigat mila lui Dumnezeu, și este rînduit în ceata drepților. Această încredințare a spus-o Vasian și lui Vitimnie, pentru că și acela era la liturghie împreună cu el și amîndoi s-au bucurat pentru mîntuirea sufletului celui mort.

În vremea aceea, cetatea Lavdiei, cea din Liguria, era fără episcop, pentru că se mutase la Domnul. Pentru aceea, s-a poruncit în cetate post și rugăciune trei zile, ca să le trimită Dumnezeu un bărbat vrednic să ia scaunul arhieresc și să facă bună păstorire fiilor Bisericii lui Hristos. Deci, toți posteau și se rugau pentru aceasta. Iar unul din preoții soborniceștii biserici ai episcopiei, cu numele Clement, bărbat îmbunătățit și cinstit, odihnindu-se după ostenelile bisericești, a văzut în vis pe un oarecare purtător de lumină, zicînd: "Să știți că preotul Vasian din Ravena, bărbat împodobit cu darurile lui Dumnezeu, este gătit de Domnul, ca să ne fie nouă episcop!" Deșteptîndu-se îndată Clement din somn a chemat din rînduiala duhovnicească și mirenească pe cei mai cinstiți și le-a spus ceea ce i-a arătat Domnul în vis. Deci, alegînd pe niște bărbați vestiți, i-a trimis în Ravena cu rugăminte ca Vasian să vină la dînșii să ia scaunul arhieriei. Mai înainte de venirea trimișilor la Ravena, Dumnezeu a descoperit noaptea în vis Sfîntului Vasian venirea lor și a poruncit să nu se lepede a merge cu ei.

A doua zi, au venit trimișii de la cetatea Lavdiei și au spus sfîntului porunca lor. Iar el le-a zis lor: "Dumnezeu a zidit pe om fără de moarte, ca totdeauna să se supună la voia și porunca Făcătorului său; iar cînd a călcat în Rai porunca Lui, și-a gătit moarte lui și celor după el. Deci, se cade ca omul să nu se împotrivească la voia Dumnezeului său, nici să calce porunca Lui, ci să se sîrguiască a face ceea ce Dumnezeu voiește și poruncește. Noi, cu toate că nu dorim cinste, însă, pentru trebuințele fraților celor de o credință, nu ne lepădăm a primi jugul și sarcina, care, prin dumnezeiasca poruncă, se pune asupra noastră". Zicînd el acestea, voia ca să-i odihnească de osteneala drumului; iar ei, bucurîndu-se de cîștigarea celui căutat, n-au voit să se odihnească, ci îndată au voit să ducă înapoi la locul lor comoara cea aflată, sîrguindu-se astfel să plece mai degrabă în cale și cu multă rugăminte voia să meargă sfîntul cu ei.

Deci, plecîndu-se ziua spre noapte, au luat pe Sfîntul Vasian și s-au întors la locul lor. Apropiindu-se de cetatea Lavdiei, a ieșit întru întîmpinarea păstorului celui dăruit de Dumnezeu, toată cetatea cu bucurie și cu veselie. În popor era un bărbat vestit și slăbănogit de boală de mult timp, încît nici nu putea vorbi cu gura, fiind ca și un mut, pentru că boala îi luase limba. Între poporul ce se înghesuia spre sărutarea sfîntului era și acel slăbănog, care, apropiindu-se cu mare osteneală și sărutînd sfînta dreaptă a plăcutului lui Dumnezeu, îndată s-a făcut sănătos cu tot trupul și limba lui a început a grăi mai bine ca întîi, preamărind pe Dumnezeu. Tot poporul s-a bucurat că Dumnezeu le-a dat un păstor ca acesta, sfînt și făcător de minuni. La hirotonia în arhiereu a Sfîntului Vasian a venit în cetatea Lavdiei și Sfîntul Ambrozie, episcopul Mediolanului, și Ursul, episcopul Ravenei, cel mai sus pomenit, rudenia sfîntului.

Deci, Vasian s-a sfințit de Dumnezeu la episcopie în ziua întîia a lunii ianuarie, făcîndu-se mare bucurie și dănțuire în toată cetatea. Sfîntul Vasian, luînd scaunul său, a început a-și îndrepta turma sa cu cuvîntul și cu lucrul, învățînd și făcîndu-se chip turmei, prin viața sa cea îmbunătățită. El a cîștigat către Sfîntul Ambrozie mare dragoste întru Duhul Sfînt, asemenea și Sfîntul Ambrozie arăta către dînsul iubire duhovnicească și adeseori se cercetau unul cu altul cu scrisori prietenești.

După cîtva timp, Vasian, arhiereul lui Hristos, a zidit înaintea cetății dinspre răsărit o biserică aleasă în numele Sfinților Apostoli, la a cărei sfințire a chemat cu rugăminte de iubire și prieteșug și pe Sfîntul Ambrozie, episcopul Mediolanului și pe Felix al Comanii; pentru că Ursul, episcopul Ravenei, se odihnea acum întru Domnul. Pe cînd acești trei arhierei sfințeau această biserică, în mijlocul poporului ce se adunase la acea sfințire bisericească, o copilă îndrăcită care era acolo și prin a cărei gură diavolul striga cu mare glas, zicînd: "O, bărbații lui Dumnezeu, pentru ce v-ați sculat cu nedreptate și voi trei v-ați înarmat asupra mea, cu arma cea mai nesuferită? Oare puțin vă este vouă, că mi-ați luat puterea, de a vătăma pe cineva? Ci mă izgoniți și din aceea peste care luasem stăpînire. Deci, de mă izgoniți pe mine de aici, voi lua pe doi sau pe mai mulți cu mine și voi trece în alt loc, unde voi nu veți veni".

Auzind ierarhii lui Hristos acel răcnet diavolesc, au plecat genunchii înaintea Domnului la rugăciune. După ce s-au rugat lui Dumnezeu, diavolul, nesuferind puterile rugăciunilor lor, a aruncat pe copilă jos, fugind cu mare țipăt. Arhiereii, apropiindu-se de copilă, au ridicat-o de la pămînt și au dat-o părinților, poruncindu-le ca totdeauna să dea mulțumire lui Dumnezeu, pentru că fata a scăpat de muncirea diavolească. După sfințirea bisericii, s-au ospătat întru slava lui Dumnezeu, cu hrana cea trupească și duhovnicească, vorbind între ei cele folositoare. După destule vorbe cu iubire și cu prietenie între arhiereii cei ce veniseră, a plecat fiecare întru ale sale, petrecîndu-i pe Sfîntul Vasian cu cinste.

Sosind vremea secerișului, un copil oarecare, între cei ce secerau, adunînd snopi, a fost mușcat de un șarpe și a murit, iar părinții lui se tînguiau cu nemîngîiere după el. Deci, l-au adus să-l îngroape în biserica Sfinților Apostoli, care era zidită de arhiereul Vasian și unde chiar el era în acea vreme acolo, pentru că adeseori venea la biserica aceea, săvîrșind slujbele lui Dumnezeu; și, cîntîndu-se în biserică cîntarea cea obișnuită, glasul plîngerii părinților celor ce se tînguiau după copil, covîrșea glasurile cîntăreților.

Arhiereului lui Dumnezeu, fiindu-i jale de cei ce plîngeau, a poruncit ca toți să iasă afară din biserică. Rămînînd el singur înăuntru, a îngenuncheat la pămînt și se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să poruncească să se întoarcă în trup sufletul copilului. Acesta rugîndu-se cu dinadinsul Domnului, trupul mortului a început a se mișca; mai întîi încetișor și după aceea mai mult. Sfîntul, sculîndu-se de la rugăciune, a poruncit copilului să se scoale, luîndu-l de mînă, iar copilul, deșteptîndu-se ca din somn, și-a deschis ochii și a început a chema pe maica sa. Cei ce erau afară din biserică, părinții și poporul, auzind copilul, îndată au deschis ușile, nesuferind mai mult de bucurie a sta afară, și au intrat repede înăuntru. Văzînd pe copil înviat din morți, s-au minunat foarte și s-au înspăimîntat; deci, căzînd cu bucurie la picioarele sfîntului, îi sărutau mîinile și hainele lui. După aceea, Sfîntul Vasian, dînd mulțumire Atotputernicului Dumnezeu, a vorbit poporului multe cuvinte folositoare, eliberîndu-l în pace.

După cîțiva ani, Ambrozie, episcopul Mediolanului și arhiereul lui Hristos, s-a îmbolnăvit de moarte, de a cărui boală auzind Vasian, arhiereul lui Dumnezeu, s-a dus degrabă la Mediolan să cerceteze pe prietenul și iubitul său părinte întru Sfîntul Duh. Deci, văzîndu-l zăcînd pe patul durerii, a șezut aproape de el, mîngîindu-l și întărindu-l cu nădejdea lui Hristos, slujindu-i și rugîndu-se pentru el. În acea vreme, i s-a făcut Sfîntului Ambrozie o vedenie: i se părea că vede pe Domnul nostru Iisus Hristos venind la el, zîmbind cu dragoste și arătîndu-i fața Sa cea luminoasă.

Această vedenie, Sfîntul Ambrozie a spus-o Sfîntului Vasian, care ședea lîngă el; iar Vasian, cunoscînd că i se apropiase Sfîntului Ambrozie ceasul sfîrșitului, a plîns și s-a bucurat. Se bucura că sfîntul bărbat se duce la Hristos, Care-l chema la odihnă, și plîngea pentru că, în această viață vremelnică, se lipsește de iubitul său prieten; însă avea nădejde că va fi iarăși împreună cu el în ceata ierarhilor lui Hristos.

Murind Sfîntul Ambrozie, plîns de Sfîntul Vasian și de toată cetatea, sfîntul lui trup a fost îngropat cu cinste. După îngropare, Sfîntul Vasian, întorcîndu-se la cetatea sa, făcea pomenire și aducea jertfe fără sînge pentru Sfîntul Ambrozie, deși știa bine că sufletul lui este rînduit în ceata sfinților. Căci și pentru sfinți a aduce rugăciuni, nu este fără de folos, de vreme ce rugăciunea sfîntului, de nu are să-i mijlocească ceva, apoi se întoarce în sînul celui ce se roagă, precum zice David: Rugăciunea mea se va întoarce în sînul meu.

După ce a trecut vreme îndelungată, iarăși s-a întîmplat Sfîntului Vasian de a mers la Mediolan, chemat pentru oarecare trebuințe bisericești. Dar, pe cînd intra în cetate, a văzut într-un tîrg un neguțător care vindea marfa în cumpene, adică o cîntărea. Acel neguțător era nedrept, înșelînd pe mulți cu vicleșug și astfel își agonisea avere nedreaptă. Deci, sfîntul a văzut pe diavolul în chip de arap mic, șezînd deasupra unei părți și apăsînd cumpăna, pe care, nedreptul neguțător, o chivernisea spre atîrnarea la greutate și spre cîștig cu vicleșug. Arhiereul a întrebat pe cei ce erau lîngă el, dacă văd ei oare vreun lucru străin în cumpănă. Iar ei au spus, că nu văd nimic de acest fel. Atunci sfîntul s-a rugat să li se deschidă ochii și celorlalți, ca să vadă și ei ceea ce vedea el; deci, s-au deschis ochii sufletești ai preotului Clement și ai lui Elvonie diaconul. Și aceia au văzut ce vedea și arhiereul lui Dumnezeu, adică un arap mic șezînd pe o cumpănă și făcînd plăcerea vînzătorului.

Atunci ei au spus sfîntului ceea ce vedeau și cum că sînt adevărate cuvintele lui David: Mincinoși sînt fiii oamenilor în cumpene. Deci sfîntul, chemînd pe neguțător, l-a întrebat care parte este nedreaptă și înșală pe cumpărători? Iar neguțătorul zicea că niciodată nu face nedreptate în cumpene, și se jura pe sine, că pe toate le măsura cu dreptate. Apoi sfîntul, arătînd pe arapul iadului pe cumpăna lui, i-a zis: "Acela îndată va intra acum în tine, îți va sfărîma trupul tău, iar sufletul tău îl va smulge cumplit din tine".

Acel nedrept neguțător, umplîndu-se de spaimă și de cutremur, a căzut cu pocăință la picioarele sfîntului, făgăduind că va înceta de la nedreptăți. Iar sfîntul, învățîndu-l cuvintele lui Dumnezeu, i-a poruncit ca, toate cele dobîndite cu nedreptate, să le împartă la săraci și, rugîndu-se, a izgonit diavolul din cumpăna aceea și s-a dus în calea sa.

Deci, întorcîndu-se iarăși în cetatea sa, plăcutul lui Dumnezeu, Vasian, făcea obișnuitele lui plăceri dumnezeiești și îngrijiri pentru păstorie, petrecînd pe scaunul său cel păstoresc treizeci și cinci de ani. După moarte, el a fost îngropat cu cinste în biserica Sfinților Apostoli, cea zidită de el, fiind plîns de oile cele cuvîntătoare, care vărsau lacrimi pentru lipsirea unui părinte ca acesta. Sfîrșitul lui a fost pe vremea cînd Onorie împărățea la Apus, iar la Răsărit Teodosie, care era fiul lui Arcadie. Sfîntul Vasian, precum a fost în viața lui făcător de minuni, tot astfel și după sfîrșitul lui făcea minuni; căci din mormîntul lui se dădea cu minune tămăduiri bolnavilor, cu rugăciunile lui cele sfinte și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, I se cuvine cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site