Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Sfîntului Efrem, Patriarhul Antiohiei
(8 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


Sfîntul Efrem a fost mai întîi voievod al părților Răsăritului, pe vremea împărăției lui Anastasie și a lui Iustin, iar după aceea a fost patriarh al Antiohiei. El era bărbat dreptcredincios, cu viață îmbunătățită și plăcută lui Dumnezeu, foarte milostiv cu cei săraci, îndurător și împreună pătimitor cu cei ce erau în primejdii. Toate acestea îl făceau să fie iubit de toți. Alegerea lui la patriarhie a fost cu știința lui Dumnezeu și prin descoperirea ce s-a făcut unui sfînt episcop pe vremea cînd se zidea cetatea Antiohiei, după risipire.

În acea vreme, înmulțindu-se în Antiohia diferite eresuri, ca eresul nestorian, eutihian și altele, iar dumnezeirea lui Hristos fiind hulită și cinstea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu defăimată, mînia lui Dumnezeu s-a atins de cetate; iar în ziua de 29 mai, într-o joi la amiază, s-a făcut un cutremur mare de pămînt, cînd s-a aprins și un foc nestins.

Deci, din acel cutremur au sfărîmat și au căzut clădirile și zidurile cetății, iar focul le-a mistuit pe toate, arătînd prin aceasta cumplita mînie a lui Dumnezeu asupra oamenilor celor păcătoși; și puțin a fost de nu s-a asemănat Antiohia cu Sodoma și Gomora, pentru că a pierit cea mai mare parte a cetății. Mulți au fost uciși de zidurile ce cădeau și se sfărîmau și alții erau cuprinși de foc. Iar la sfîrșitul tuturor, căzînd un stîlp peste Efrasie, patriarhul Anti-ohiei, l-a omorît; și a fost în poporul cel rămas plîngere și tînguire mare și frica a cuprins toate cetățile și țările dimprejur.

Acea mînie a lui Dumnezeu, care s-a săvîrșit cu iuțime asupra Antiohiei, a fost văzută cu ochii cei mai înaintevăzători de unii din sfinții părinți care erau în locuri mai depărtate, precum Cuviosul Teodosie cel mare, care era în Palestina și Cuviosul Zosima, în Cezareea Palestinei, care se tînguiau, rugîndu-se lui Dumnezeu ca să nu piardă cetatea pînă la sfîrșit, asupra căreia s-a mîniat cu drept cuvînt.

După acel înfricoșat cutremur și ardere mare, împăratul Iustin a trimis în Antiohia, ca voievod al Răsăritului, pe fericitul Efrem, ca să înnoiască cetatea cu zidiri noi; deci el făcea cu sîrguință lucrul poruncit. Erau acolo între lucrători și un episcop oarecare, neștiut de nimeni, care, lăsîndu-și cinstea și rînduiala, lucra la zidire cu lucrătorii, în chip de sărac. Dar, într-una din zile, voievodul Efrem a avut despre episcop o descoperire ca aceasta: episcopul, fiind ostenit de muncă, dormea pe pămînt și un stîlp se vedea stînd deasupra lui care ajungea pînă la cer. Aceasta a văzu-t-o fericitul Efrem nu odată, nici de două ori, ci de mai multe ori și s-a înspăimîntat, pentru că acea minune era cu adevărat înfri-coșată și plină de spaimă. Voievodul nu știa că lucrătorul acela este episcop, căci cum era cu putință să-l cunoască cine este, fiind întocmai ca un om prost și sărac, capul plin de praf, hainele rupte și pline de țărînă, sărăcăcios cu totul, avînd trupul obosit de multă înfrînare și de osteneala cea fără de măsură.

Efrem, chemînd pe lucrătorul acela, l-a întrebat în singurătate cine și de unde este și cum se numește. El a răspuns: "Sînt unul din săracii cetății acesteia și nu am cu ce să-mi țin viața; de aceea lucrez, iau plată și Dumnezeu mă hrănește". Efrem, pornindu-se de Dumnezeu, a zis către dînsul: "Să nu crezi că te voi lăsa, pînă ce nu vei spune tot adevărul despre tine!" Atunci el, fiind silit și neputînd să se tăinuiască mai mult, a zis către voievod: "Dă-mi cuvînt înaintea lui Dumnezeu, că nu vei spune despre mine la nimeni nimic, cît voi fi între cei vii". Efrem s-a jurat, iar el i-a spus: "Eu am fost episcop, dar am lăsat episcopia pentru Dumnezeu și am venit aici între oameni necunoscuți, ca din osteneala mea, lucrînd, să-mi cîștig această puțină pîine. Numele meu și al cetății în care am fost episcop, nu-ți voi spune; iar tu, pe lîngă milostenia pe care o faci, mai adaugă încă îndurările tale, pentru că întru aceste zile Dumnezeu are să te ridice la apostolescul scaun al Bisericii Antiohiei, ca să paști poporul pe care l-a cîștigat Hristos, adevăratul Dumnezeu al nostru, cu sîngele Său. Deci fă mai multă milostenie, precum ți-am zis, și să te nevoiești bine, stînd împotriva ereticilor, să aperi credința cea dreptmăritoare, că Dumnezeu Se îmblînzește pentru niște jertfe ca acestea".

Zicînd acestea, acel neștiut episcop a plecat de la dînsul. Iar fericitul Efrem, voievodul, auzind de la acela unele ca acestea s-a minunat și a zis în sineși: "Vezi cîți robi ascunși are Dumnezeu, pe care numai El singur îi știe?" Deci, acel episcop, plecînd de acolo, de atunci nu s-a mai aflat printre lucrători, pentru că într-altă parte s-a dus, fugind de slava omenească. Iar proorocia lui s-a împlinit îndată, pentru că n-au trecut multe zile și fericitul Efrem, cu dumnezeieștile judecăți, a ajuns patriarh al marii cetăți a lui Dumnezeu, Antiohia.

Iată cîtă dragoste avea acest preasfînt patriarh Efrem pentru dreapta credință. Într-una din zile, i s-a spus despre un stîlpnic, care era în părțile Erapoliei cum că se împărtășește cu Sevirianii cei rău credincioși. Deci, singur s-a dus la dînsul, marele arhiereu al Domnului și îl învăța, rugîndu-l să se depărteze de la credința cea rea a lui Sevir și să vină întru împărtășire la Sfînta sobornicească și apostolească Biserică. Răspuns-a stîlpnicul: "Eu nicidecum nu mă voi împărtăși soborului vostru". Zis-a patriarhul: "Cum voiești să te adeveresc pe tine, că Biserica sobornicească și apostolească, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, este curată de învățăturile celor răucredincioși?"

Stîlpnicul, vrînd să înfricoșeze pe patriarh, a zis: "Stăpîne patriarhule, să poruncim să aprindă un foc mare și să intrăm în el; și cine din noi va ieși din foc nevătămat, cu acela este dreapta credință și aceluia să-i urmăm toți". Răspuns-a lui preasfîntul patriarh: "Ți se cade ție să mă asculți pe mine ca pe un părinte și nimic să nu încerci mai presus de puterea noastră; dar, de vreme ce ispitești lucrurile care covîrșesc puterea ticăloșiei mele, eu caut spre milostivirea Fiului lui Dumnezeu Cel Atotputernic și nădăjduiesc spre Dînsul că pentru mîntuirea sufletului tău va face și aceasta".

Atunci a zis patriarhul către cei ce erau de față: "Bine este cuvîntat Domnul... aduceți lemne aici". Aducîndu-se multe lemne, a poruncit patriarhul să aprindă un foc mare înaintea stîlpnicului și a zis către el: "Pogoară-te de pe stîlp, ca după judecata ta să intrăm amîndoi în foc". Iar stîlpnicul s-a minunat de credința cea mare a patriarhului și de nădejdea către Dumnezeu și nu voia să se coboare de pe stîlp. Zis-a lui patriarhul: "Nu ai judecat tu astfel și nu ai ales tu ca prin acest chip să ispitești pe Dumnezeu? Iar acum de ce nu voiești să intri în foc?"

Deci, luînd patriarhul de pe sineși omoforul și stînd aproape de foc, și-a ridicat ochii spre cer și s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai voit ca pentru mîntuirea noastră cu adevărat să Te întrupezi, să Te naști din Preacurata Stăpîna noastră de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, arată-ne nouă acum credința cea adevă-rată". Și sfîrșind rugăciunea și-a aruncat omoforul în mijlocul focului. Aprinzîndu-se bine lemnele și arzînd focul vreo trei ceasuri, a luat omoforul din foc, întreg și nevătămat cîtuși de puțin. Stîlpnicul, văzînd ceea ce s-a făcut, a cunoscut că este adevărată credința patriarhului și s-a lepădat de reaua sa credință. Și, blestemînd pe Sevir, a venit la Sfînta Biserică sobornicească și apostolească și, din mîinile preasfințitului patriarh Efrem, a primit Sfînta Împărtășanie cu dumnezeieștile Taine; și astfel a preamărit pe Hristos Dumnezeu.

Multe și alte semne a făcut acest mare plăcut al lui Dumnezeu, care, păstorindu-și bine turma, s-a mutat la Dumnezeu, Căruia în toate zilele vieții sale I-a slujit cu credință adevărată și a intrat întru bucuria Domnului său, pe Care, cu dreaptă credință, L-a preamărit pe pămînt. Acela acum îl slăvește la cer, împreună cu toți cei ce-L slăvesc pe El, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Notă. În viața Sfîntului Patriarh Efrem s-au pomenit doi cuvioși părinți mai înaintevăzători, care de departe au văzut risipirea Antiohiei: Teodosie cel Mare și Zosima. Viața cea sfîntă a lui Teodosie este tuturor știută pentru că este scrisă în 11 ale lunii lui ianuarie. Iar viața și sfințenia Cuviosului Zosima, de vreme ce pînă acum nu este știută, să se pună aici, ceea ce se poate ști despre dînsul de la Evagrie Grecul, scriitorul de istorie. Mai întîi să se știe aceasta, că în anii împărăției lui Iustin au fost în Palestina doi cuvioși Zosima: întîiul, cel ce se pomenește în viața Sfintei Maria Egipteanca; iar alt sfînt Zosima, cel ce s-a pomenit acum în viața Sfîntului Efrem, și de Evagrie în cartea a-IV-a, cap. VII, după cum scrie mai jos.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site