Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Cuviosul Ilarion cel Nou, Egumenul Mănăstirii Dalmat
(6 iunie)

Viețile Sfinților pe luna iunie


Fericitul Ilarion a fost fiul lui Petre Capadocianul, pitarul împărătesc, care avea de soție pe Teodosia; și amîndoi erau drept credincioși. Ei, fiind iubitori de Dumnezeu, l-au învățat bine Sfînta Scriptură. Apoi, cînd era de douăzeci de ani, a lăsat - după cum zice Evanghelia - pe tată, pe mamă, casă și bogăție, și s-a dus în mănăstirea lui Isihie, care era aproape de Bizanț. După aceea a venit în mănăstirea Dalmatului și acolo a luat îngerescul și sfîntul chip cel mare, și s-a făcut ucenic al Sfîntului Grigorie Decapolitul, care într-acea vreme viețuia acolo.

El petrecea în multă ascultare, în tăcere și în smerenie, avînd slujbă în grădina mănăstirească. El s-a ostenit întru-acea ascultare zece ani și se sîrguia astfel, ca, prin viață sa, să urmeze Cuviosului Ilarion cel Mare, cel de un nume cu el, a cărui viață îmbunătățită și plăcută Lui Dumnezeu, adeseori citind-o, căuta să se asemene aceluia, pe cît se putea, în postiri, în rugăciunile cele de toată noaptea, și în toate nevoințele monahicești, pentru care s-a și numit Ilarion cel Nou.

Deci, luminîndu-și sufletul ca soarele, a luat putere de la Dumnezeu asupra duhurilor celor necurate, ca să le gonească. Egumenul mănăstirii aceleia a voit să-l facă preot, după ce Sfîntul Grigorie Decapolitul, se dusese de acolo în alte locuri, dar n-a voit. Apoi, după cîțiva ani, murind egumenul acelei mănăstiri, Cuviosul Ilarion a aflat că frații voiesc să-l facă egumenul lor și a ieșit, neștiut de nimeni, noaptea din mănăstire și s-a dus în Vizantia (Bizanț), unde a căutat pe Sfîntul Grigorie învățătorul său, crezînd că-l va găsi acolo. Dar acela se dusese în Roma și de acolo s-a întors și s-a sălășluit în muntele Olimpului.

Ilarion a intrat într-o mănăstire din Vizantia, iar monahii mănăstirii Dalmatului, aflînd de dînsul, au trimis la Prea Sfințitul Patriarh Nichifor, rugîndu-l să-l facă egumen al lor, chiar de n-ar voi. Atunci împăratul a fost înștiințat de aceasta de către patriarh, și trimițînd au adus la dînsul pe Ilarion, și l-au îndemnat să ia egumenia mănăstirii Dalmatului. El, neputînd să se împotrivească voinței împărătești și patriarhicești, s-a supus poruncii lor și a luat stăpînirea egumeniei, păstorind astfel, mai bine de opt ani, oile cele cuvîntătoare încredințate lui.

După aceasta, a luat scaunul împărăției grecești Leon Armeanul - tiranul cel cu nume de fiară -, care a început a tulbura Biserica lui Hristos cu eresul luptării de icoane. Acela pe mulți îi silea să se unească cu el la ereticeasca luptare; iar pe cei ce nu se supuneau voinței lui, pe unii îi muncea, iar pe alții îi izgonea în țări foarte depărtate. Într-acea vreme, din porunca lui, a fost adus și Cuviosul Ilarion de la mănăstirea Dalmatului la palatele împărătești și silit la acel eres. Dar ostașul cel bun al lui Hristos, nu numai că nu s-a supus tiranului nicidecum, dar încă l-a și certat cu îndrăzneală, numindu-l fără de Dumnezeu și nou călcător de lege, pornindu-l astfel spre mai mare mînie. Atunci răucredinciosul împărat a pus asupra fericitului multe bătăi și diferite munci, apoi l-a închis în temniță.

După o vreme oarecare, punîndu-l iar de față la cercetare, dar nimic sporind la scopul lui, l-a dat patriarhului, cel de un gînd cu el, anume Teodot, cu porecla Casiter, care luase scaunul după izgonirea pentru dreapta credință a prea sfințitului Nichifor. Acel Teodot, mincinos, a făcut Cuviosului Ilarion același lucru ca și împăratul. Închizîndu-l într-o temniță întunecoasă, l-a chinuit multe zile cu foamea și cu setea, poruncindu-i să nu-i dea nici pîine, nici apă. Atunci, monahii mănăstirii lui s-au dus la împărat, zicînd cu rugăminte: "O, împărate, dă-ne pe păstorul nostru, iar noi îți făgăduim că ne vom supune voinței tale". Împăratul s-a bucurat de făgăduința lor și îndată le-a dat pe părintele lor.

Deci sfîntul, ducîndu-se la mănăstire, a petrecut cîtăva vreme și, primind puțină odihnă, după acele pătimiri și acea foame, s-a întors iarăși spre pătimiri. Căci împăratul, așteptînd făgăduința călugărilor, a cunoscut că este batjocorit de ei și a trimis ostașii săi asupra acelei mănăstiri, care au necăjit pe monahi, iar pe Cuviosul Ilarion l-au luat și l-au închis în temniță. După aceea, l-au trimis la mănăstirea lui Paneon, poruncind să-l închidă într-o temniță strîmtă. Sfîntul Ilarion a pătimit în temnița aceea șase luni, primind multe necazuri și ocări de la asprul egumen al acelei mănăstiri. După aceea, iarăși a fost scos de acolo, cu poruncă împărătească și adus la Constantinopol. Acolo a fost silit de împăratul să se lepede de icoane, uneori cu momeli, iar alteori cu îngroziri.

Însă, pătimitorul lui Hristos, Ilarion, neascultînd de porunca împăratului, a fost trimis la altă mănăstire care se numea Ciclovia. Și a petrecut într-însa doi ani și șase luni, fiind ținut și chinuit într-o temniță murdară. De acolo, fiind adus iarăși la împărat, și fiind bătut foarte mult, a fost surghiunit în cetatea Potilia. În acea vreme, acel răucredincios împărat, care a pierdut pe mulți, a pierit și el foarte cumplit; pentru că a fost tăiat cu săbiile în biserică de ostașii săi, chiar în acel loc unde a fost batjocorită și întinată sfînta icoană a lui Hristos, acolo și-a lepădat sufletul lui cel ticălos.

Deci, Mihai Travlul, luînd scaunul împărăției, a poruncit ca pe toți cei dreptcredincioși, să-i libereze din legături și de prin temnițe. Atunci Cuviosul Ilarion, fiind eliberat, nu s-a întors la mănăstirea sa, deoarece nu încetase eresul luptării de icoane, iar scaunele episcopale erau încă ocupate de arhierei și învățători mincinoși; ci a petrecut la o femeie oarecare credincioasă, care îi dăduse un loc liniștit la moșia sa, făcîndu-i chilie și grădină și slujindu-i lui cu toate cele de trebuință.

Într-acea vreme, Sfîntul Teodor Studitul, care asemenea pătimise multe răutăți de la eretici pentru dreapta credință, întorcîndu-se de la surghiunie, a trecut la Domnul. Iar sfîntul său suflet, înălțîndu-se de îngeri spre cer, a fost văzut de Cuviosul Ilarion, precum se scrie de aceasta în viața lui Teodor. Acea vedere s-a făcut astfel: În acea zi în care Sfîntul Teodor Studitul a murit, fericitul Ilarion, umblînd prin grădina sa, lucrînd și cîntînd psalmii lui David, a auzit deodată niște glasuri preaminunate și a simțit și un miros de negrăită bună mireasmă; deci, minunîndu-se, se gîndea de unde să fie acestea. Căutînd spre înălțimea cerului, a văzut o mulțime de cete cerești de îngeri în haine albe, strălucind cu luminoase fețe și venind din cer cu cîntări spre întîmpinarea oarecărei fețe cinstite.

Acestea văzîndu-le fericitul Ilarion, de spaimă mare a căzut cu fața la pămînt și a auzit pe oarecare grăindu-i lui: "Iată sufletul lui Teodor, egumenul mănăstirii Studitului, care a pătimit pentru Sfintele Icoane pînă la sînge și a răbdat pînă în sfîrșit în necazuri; iar acum a adormit și, dănțuind, se suie sus, întîmpinîndu-l pe el cereștile puteri!" Cuviosul Ilarion, învrednicindu-se de o vedenie preaminunată ca aceasta, s-a umplut de multă mîngîiere și a primit în inima sa o mare dulceață duhovnicească. Astfel a rămas multe zile veselindu-se cu duhul, iar fața lui strălucea de veselie ca a unui înger.

Cuviosul Ilarion a petrecut la acea femeie șapte ani și mai mult. După Mihail Travlul a venit la împărăție fiul său, Teofil, care, pe toți mărturisitorii adunîndu-i, a început iarăși, ca și mai înainte răucredincioșii împărați, a-i sili pe dînșii la luptarea contra sfintelor icoane, iar pe cei ce nu se supuneau lui, îi muncea. Atunci și Cuviosul Ilarion a fost luat și dus la împărat, unde, silit fiind, nu s-a supus poruncii împărătești, ci mai ales l-a certat pe el, ca pe un păgîn și călcător de lege, care strică dogmele cele drepte ale credinței. Față de această îndrăzneală a lui, a primit o sută și șaptezeci de lovituri, surghiunindu-l la insula Afusiei. Acolo avea această înlesnire, căci nu era ținut nici în temniță, nici în legături. Deci, zidindu-și o chilie foarte mică, a petrecut într-însa pînă la sfîrșitul lui Teofil.

După moartea aceluia, a venit împărăteasa Teodora, care adunînd în împărăteasca cetate pe toți mărturisitorii, a întărit credința cea dreaptă și Sfintele Icoane le-a pus în bisericile lui Dumnezeu. Atunci și Cuviosul Ilarion, eliberîndu-se, și-a luat mănăstirea Dalmatului, unde strălucea cu minunile. Deci, viețuind trei ani, și îndreptînd pe ucenicii săi cu dumnezeiască plăcere, s-a dus la Domnul. Iar cinstitul și sfîntul lui suflet, asemenea ca și al lui Teodor, cel văzut de dînsul, a fost dus de îngeri la cele cerești și a stat în ceata sfinților mărturisitori, înaintea scaunului slavei Tatălui, a Fiului și a Sfîntului Duh, a Unui Dumnezeu în Treime, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iunie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site