Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Cuviosul și Purtătorul de Dumnezeu Pavel Xeropotamianul
(28 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Cuviosul Părinte Pavel se trăgea cu neamul din Constantinopol. Tatăl lui a fost împăratul Mihail Curopalat, care se numea și Rangabe. El, nesuferind să vadă nerînduielile din zilele lui, care se făceau de cei fără de rînduială, ca un iubitor de pace și temător de Dumnezeu, s-a lepădat de împărăție și s-a făcut monah într-o mînăstire zidită de dînsul, cu numele Mireleia. Deci, viețuind cu plăcere de Dumnezeu, s-a odihnit în Domnul. Maica sa a fost Procopia, cea minunată în fapte bune, fiica împăratului Nichifor. Ea se mai poreclea Ghenicos. Pe cînd era îngreunată cu sfîntul, de care ne este vorba, în noaptea în care era să-l nască, a văzut în vedenia sa că a născut deasupra unui stog de grîu, un miel de parte bărbătească. După ce s-a pogorît de pe stog, au venit doi lei ca să-l sfîșie, iar mielul se lupta cu ei. Deci, împărăteasa, văzînd un lucru ca acesta, a alergat cu mare sîrguință să ajute mielului. Dar, cînd s-a apropiat de el, a văzut că nu era miel, ci un copil parte bărbătească, care ținea în mîinile lui o cruce, cu a cărei putere a omorît leii. Maica lui, deșteptîndu-se din somn, a născut pe fericitul Procopie, căci așa s-a numit din Sfîntul Botez.

Această vedenie are înțelegerea următoare: mielul însemna bunătatea și blîndețea copilului, iar partea bărbătească, însemna bărbăție și vitejie. Că a omorît pe amîndoi leii cu crucea, închipuia că are să fie monah și să ia asupra sa Crucea lui Hristos, adică omorîrea patimilor și a necazurilor celor multe, care au venit asupra lui. Cu crucea va birui și va omorî pe cei doi lei înfricoșați, adică pe cei doi vrăjmași ai monahului, pe diavolul cu toate puterile lui și lumea cu toate slavele și îndulcirile ei. Stogul de grîu însemna că prin cuvîntul său cel dăscălesc și prin pilda vieții lui celei îngerești, multe suflete flămînde va hrăni și pe mulți neroditori și netrebnici îi va face vrednici a se încuia în hambarul cel ceresc și a se arăta lui Dumnezeu pîine dulce.

Deci, s-a făcut bucurie mare în toată cetatea pentru nașterea pruncului, fiindcă de mic se arăta ce fel va fi cînd se va face mare. Cînd pruncul trecuse prin învățătura școlii, iar după ce tatăl său a lepădat scaunul împărătesc, după cum s-a zis, a împărățit în locul lui, Leon Armeanul. Acesta, temîndu-se ca nu cumva și Procopie, după ce va veni în vîrstă, să ia lua împărăția tatălui său, a trimis de l-a scopit.

Procopie, cînd a ajuns la vîrsta de 12 ani, s-a dat cu totul la învățătura Sfintelor Scripturi, cu istețimea cea firească pe care o avea. El cu sîrguința și cu ostenelile sale, care le-a pus la învățătură, a covîrșit pe toți înțelepții vremii, după cum adeveresc scrierile lui. El a făcut cuvîntul de laudă la Intrarea în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, precum și canoanele celor opt glasuri la Sfinții Patruzeci de Mucenici, canonul cel iambicesc, pe care îl are la cinstita Cruce, după cum mărturisește și împăratul Roman în hrisovul său, numindu-l Ipaton al filosofilor.

După ce a ajuns el la o desăvîrșire ca aceasta, s-a învrednicit și de fericita vedere, care i s-a pricinuit lui din lucrarea faptelor bune, pe care le săvîrșea din copilărie. El, socotind deșertăciunea lumii și învîrtind în mintea sa cuvîntul Sfîntului Macarie, care zice: "Sufletul care nu s-a izbăvit de grijile lumești, nici pe Dumnezeu nu-L va iubi cu adevărat, nici pe diavolul nu-l va urî după vrednicie", a judecat să fugă de lume și mai mult. Căci atît de frumos a viețuit, încît toți, în fiecare zi, aveau în gura lor pe minunatul Procopie. Adică, unul îl lăuda pentru dragostea pe care o avea către toți; altul, pentru smerenia lui; altul, pentru înțelepciune, pentru înfrînare, pentru milostenie și pentru lepădarea și trecerea cu vederea a slavei și a nălucirii cele lumești. În scurt, altceva nimic nu auzeai, decît lăudîndu-l pe el.

Fericitul Procopie, ca să scape de laudele oamenilor, a fugit din Constantinopol, schimbîndu-și îmbrăcămintea sa cu niște haine rupte, îmbrăcîndu-se ca un cerșetor. Așa a alergat, necunoscut, ca un cerb însetat, la Sfîntul Munte al Atonului și, înconjurînd tot muntele, a venit la mînăstirea pururea pomenitei fecioare, împărăteasa Pulheria. Acea mînăstire, care acum se numește Xeropotamu, pe care arabii o stricaseră cu puțin timp mai înainte. Ei veniseră tîlhărește la Sfîntul Munte și, stricînd multe mînăstiri, pe mulți monahi i-au făcut mucenici, precum pe cei din Sinai și din Rait. Fericitul Procopie, văzînd așezarea locului frumoasă și liniștită, și-a făcut acolo în zidurile mînăstirii celei surpate, o colibă mică și a rămas acolo singur, vorbind cu Dumnezeu.

În apropierea colibei sale era un om liniștit, preabun și îmbunătățit, cu numele Cosma, care l-a și tuns monah, numindu-l Pavel. De atunci s-a pus pe sine în mare rînduială și în bună așezare. Postea și se ruga mai mult; așternutul lui nu era altul decît pămîntul, iar la căpătîi avea o piatră. Lucrul mîinilor lui era dragostea, umilința, lacrimile și smerenia cea fără de măsură către toți. A socotit încă că, pentru a ajunge monahul la desăvîrșire, are trebuință să cîștige roadele Sfîntului Duh, pe care le pomenește Sfîntul Apostol Pavel, adică: dragostea cea duhovnicească, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blîndețea și înfrînarea poftelor. Acestea isprăvindu-le cuviosul cu multă osteneală și nevoință, s-a făcut cunoscut tuturor părinților, încît toți se minunau de dînsul și, slăvindu-l, îl măreau pe Dumnezeu, Care este minunat întru sfinții Săi. Asemenea l-a lăudat și Sfîntul Atanasie din Aton, precum se arată în viața lui.

Cu toate că preaînțeleptul Pavel se închipuia și se arăta ca un necărturar și ca un țăran simplu, s-a arătat ca o cetate ce stă deasupra muntelui. Drept aceea, a ajuns vestea despre dînsul pînă și la Protatul, adică mai-marele Muntelui Athos. Cuviosul Pavel avea obiceiul de mergea de trei ori într-un an, la cele trei praznice mari, la mînăstirea chiliilor, care se numește a Protatului. Deci, mergînd el odată, după obicei, la unul din cele trei praznice, l-a întrebat îndeosebi Protatul, cine și de unde este. Iar el a răspuns cu glas lin și cu față veselă: "Preasfinte părinte, eu sînt un monah sărac, precum mă vezi, dintr-un loc vechi ce se numește Xeropotamu". De aici a luat și numirea de Pavel Xeropotamianul, iar acea mînăstire s-a înnoit astfel.

Făcîndu-se împărat de-a pururea pomenitul Roman cel Bătrîn, care era rudenie cu sfîntul, a făcut mare cercetare, ca să-l afle. Deci, trimițînd oameni împărătești să-l caute pretutindeni, l-a aflat în Sfîntul Munte. Astfel, cu mare rugăminte și silire și cu îndemnare din partea Protatului, s-a înduplecat Cuviosul Pavel și s-a dus la Constantinopol. O, dar cine poate să spună bucuria pe care au avut-o rudeniile lui și toată cetatea, văzînd înger în trup și auzind cuvînt dăscălesc! Toate fețele cele împărătești și boierești au căzut și s-au închinat săracului acela, care nu avea altceva decît o rasă veche și o cruce. Lucru vrednic de minune este fapta bună, și în acest fel face pe lucrătorii săi.

Deci, s-a întîmplat atunci ca împăratul Roman să cadă la pat și să zacă bolnav de moarte. Îndată ce s-a dus cuviosul la dînsul și și-a pus mîinile sale peste el, împăratul s-a făcut sănătos, după cum se scrie aceasta în hrisovul său. Această minune și multe altele au preamărit numele Sfîntului Pavel. El a rămas în Constantinopol pentru rugămințile cele multe ale împăratului, păzindu-și însă toate rînduielile sale cele monahicești și nevoințele cele sihăstrești, învățînd pe copiii împăratului frica de Dumnezeu.

Cînd s-a împlinit vremea care a fost hotărîtă să șadă acolo, s-a dus la împărat și a zis către dînsul: "Împărate, precum peștele, cînd iese din apă, nu poate să trăiască mai mult, așa și monahul care iese din coliba lui, nu este chip a rămîne viu în lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Pentru aceasta vă las cu sănătate și mă duc la coliba mea, ca să mă aflu de-a pururea împreună cu Dumnezeu, Împăratul meu cel veșnic".

Dacă a auzit aceasta împăratul, s-a întristat foarte mult; însă nu a putut să-l împiedice, fiindcă avea și mare evlavie către dînsul. Deci, a zis către el: "Doream și socoteam, sfinte părinte, să nu ne despărțim niciodată, cît voi trăi, pentru ca să te am mîngîiere și dascăl spre mîntuirea mea; însă nu te pot opri. Te rog numai să iei bogăție cîtă voiești, ca să o împarți pentru sufletul meu". Atunci sfîntul a zis către dînsul: "Eu n-am trebuință de bogăție, nici nu țin să o împart; aici ai mulți săraci, deci împarte cît voiești. Atît numai îți zic: dacă voiești, înnoiește mînăstirea de-a pururea pomenitei împărătese Pulheria, care este surpată, ca astfel să ai pomenire veșnică".

Împăratul a primit cu mare bucurie cuvîntul cuviosului. El a trimis îndată oameni împărătești cu cheltuială și a zidit din temelie sfînta mînăstire, cu frumusețe neasemănată. După aceea, a trimis pe fiul său, Teofilact, care era atunci patriarh, și a sfințit biserica. Cînd Sfîntul Pavel a vrut să plece din cetate, l-a luat împăratul și l-a dus în vistieria împărătească. Însă este cu cuviință să pun înainte chiar graiurile împăratului, așa cum sînt scrise în hrisovul lui: "Am intrat cu oarecare slujitori din suita noastră în vistieria împărăției mele și am luat partea cea mai mare și mai vrednică de minune a cinstitului lemn și de viață făcătoarei Cruci. Acel sfînt lemn poartă întru sine pomenirea patimii celei stăpînești, pe care s-a pironit Trupul cel îndumnezeit al Domnului, iar prin curgerea Sfîntului Sînge, păcatele noastre s-au spălat. Sfîntul lemn avea lungimea ca de un cot și o palmă, lățimea ca de două degete, iar grosimea ca de un deget. Greutatea totală a lui era de o sută de dramuri, din care s-au făcut două cruci.

Luînd eu în mîini această preasfîntă vistierie, pe înfricoșata însemnare a Împăratului ceresc, Cel ce va judeca vii și morții, semnul Fiului Omului, care se va arăta pe cer înaintea Judecății de apoi, acest preadumnezeiesc semn al mîntuirii noastre, cu evlavie l-am pus în sfintele mîini ale Preacuviosului Pavel, ca să fie odor și afierosire nejefuită preasfintei mînăstiri, cea mai sus pomenită, a împărăției mele, pînă va veni Domnul. Apoi l-am condus, însoțindu-l pe dînsul cu petrecere bisericească și ostășească, ca să-l așeze în Sfîntul Altar, spre sfințirea și întărirea monahiceștii noastre mînăstiri".

Deci, fericitul Pavel, luînd cinstitul Lemn, a venit la Sfîntul Munte, iar după înnoirea cea desăvîrșită a mînăstirii și după sfințirea ei de către patriarh, a pus acel cinstit lemn al Sfintei Cruci în Sfîntul Altar, după porunca împărătească. Deci, fiind adus acel cinstit lemn al Sfintei Cruci, dar, fiindcă și vestea cuviosului a ieșit în tot pămîntul, s-au adunat mulțime de monahi în acea mînăstire. Însă cuviosul, fugind de tulburare, le-a pus egumen pe un oarecare monah foarte îmbunătățit, iar el, lăsînd mînăstirea și ducîndu-se la un loc deosebit, care se afla la poalele Atonului, s-a dus să-și petreacă viața sa în sihăstrie.

Cu toate acestea, aflîndu-l pe el acolo, s-au adunat mulți călugări, încît pustia s-a făcut ca o cetate. Fiind ca la șaizeci, numărul ucenicilor lui care se adunaseră acolo și, temîndu-se să nu-i robească sau să-i omoare arabii, care năvăleau adeseori asupra Sfîntului Munte și-l prădau, prin mijlocirea binecredincioșilor împărați, au zidit și o altă mînăstire, în numele și cinstea Sfîntului și Marelui Mucenic Gheorghe, care și pînă astăzi păstrează numirea cuviosului; căci se zice "mînăstirea sfîntului".

Însă Cuviosul Pavel, cînd a sfîrșit biserica de zidit, fiind foarte bătrîn, se apropia de sfîrșitul vieții sale, venind vremea să treacă către părinții săi. Deci, cunoscînd din dumnezeiască descoperire sfîrșitul, a chemat la sine pe toți ucenicii săi și pe cei ai mînăstirii celei noi și, deschizîndu-și sfînta sa gură, i-a învățat mult, cu învățături folositoare de suflet.

La urmă a adăugat și aceste cuvinte, zicînd: "Fiilor, după două zile sufletul meu va ieși din acest trup ticălos, și știți cum am petrecut eu în locul acesta sfînt, și cum, din tinerețile mele, toate poruncile părinților mei le-am păzit. Tot așa vă rog și pe voi, iubiții mei, să le păziți și voi pînă la sînge. Pentru că eu, în vremea tinereților mele, pe cînd era eresul luptătorilor de icoane, atît de mult m-am nevoit, încît eram gata să-mi vărs sîngele meu pentru Hristos. Deci am răbdat multe bătăi cu toiege, pînă cînd cu dovezi ale Scripturii și cu mărturii ale părinților, am pierdut eresul luptătorilor de icoane. Acestea vi le spun vouă, nu mîndrindu-mă, ci îndemnîndu-vă să suferiți toată ispita și necazul cu mărime de suflet, așteptînd cununile de la Dumnezeu".

Auzind frații acestea, au plîns cu amar și cu lacrimi au zis către dînsul: "Părinte, să nu ne lași pe noi sărmani și lipsiți de duhovniceștile tale învățături. Noi, din dragostea care o avem către sfinția ta, socoteam că nu vei muri niciodată, pe cînd acum, auzind acest amar cuvînt, inima noastră s-a întristat foarte mult, pentru că te aveam pe tine mîngîiere și ajutor întru necazurile și ispitele noastre, încît, ca tată, ca mamă și ca frate, te-am cunoscut". Acestea și multe alte cuvinte auzindu-le cuviosul, a lăcrimat, pentru că era lesne aplecat spre umilință și în toată viața sa a avut darul lacrimilor.

Odată, un frate l-a întrebat: "Ce să fac, părinte, ca să dobîndesc lacrimi de umilință?" El i-a zis: "Să ai totdeauna în mintea ta înfricoșatul divan al lui Hristos și, privind la păcatele tale, nu vor lipsi de la tine lacrimile". Deci, după ce a lăcrimat - după cum am spus -, a zis către cei ce stăteau de față: "Nu plîngeți, fraților, ci iertați-mă, că a sosit vremea pe care sufletul meu totdeauna o dorea și de care trupul se temea". Apoi, sculîndu-se, s-a îmbrăcat cu mantia de biserică și, făcînd multe rugăciuni, s-a împărtășit cu Preacuratele Taine. Atunci îndată a strălucit fața lui ca soarele, încît cei ce se aflau acolo au căzut la pămînt, neputînd să vadă atîta lumină ce strălucea pe fața cuviosului. După ce s-a împărtășit, a stat cu schimbarea cea bună și a zis obișnuita rugăciune, pe care totdeauna o zicea, adică: "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperămîntul meu este Duhul Sfînt; Treime Sfîntă, slavă Ție!" Apoi a început iarăși să le grăiască multe sfaturi, dar mai înainte de toate le-a zis: "Fiilor și fraților, să aveți dragoste, rugăciune, smerenie și ascultare, căci monahul care nu are aceste fapte bune, nu se cuvine să se numească monah, ci mirean".

După ce a isprăvit cuvintele acestea, întinzîndu-și picioarele sale și așezîndu-se în bună rînduială, și-a înălțat mîinile și ochii către cer și și-a dat fericitul său suflet în mîinile lui Dumnezeu, în ziua de 28 iulie.

După aceasta, monahii sfintei mînăstiri, gătind caicul și pogorînd la malul mării sfintele lui moaște, cu laude și cu cîntări duhovnicești, le-au pus în caic ca să le ducă în pădure, ca acolo să le îngroape precum a poruncit sfîntul. Deci, fiind atunci seară, au pornit cu corabia noaptea, ca să meargă în pădure. Dar dimineața, o, minunile Tale, Iisuse Împărate, s-au aflat în Constantinopol și, înștiințîndu-se împăratul, sfatul și tot clerul bisericesc, s-au îmbrăcat cu sfintele podoabe și, aprinzînd lumînări cu tămîieri, au ridicat sfintele moaște ale cuviosului cu laude și cu cîntări de psalmi și le-au pus în biserica cea mare, sărutîndu-le cu mare evlavie și mulțumind Domnului, Care i-a îmbogățit pe dînșii cu o vistierie ca aceasta.

Ucenicii sfîntului, după ce au sărutat sfintele moaște și după ce au chemat rugăciunile cuviosului în ajutor, au cumpărat pîini calde; și, intrînd în corabie, au plecat înapoi, vorbind de sfînt. Dar, o, cît sînt de minunate lucrurile Tale, Doamne! Ei în puțină vreme s-au aflat în curtea mînăstirii lor. Apoi, ducîndu-se în sfînta mînăstire, au povestit părinților cele întîmplate, arătîndu-le pîinile încă calde. Auzind ei acestea, s-au înspăimîntat, minunîndu-se de îndrăzneala cea mare, pe care o avea de-a pururea Pomenitul Pavel către Dumnezeu, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site