Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Cuviosul Moise Ungurul
(26 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Mult îndrăznețul vrăjmaș s-a obișnuit ca să ridice război împotriva omului, prin patima desfrînării, ca, prin acea întinăciune, întunecîndu-se omul, să nu priceapă lucrurile lui Dumnezeu, căci numai cei curați cu inima Îl vor vedea. Asupra acestui război fericitul Moise, nevoindu-se mai mult decît alții, a pătimit din destul, ca un bun ostaș al lui Hristos, pînă ce a biruit desăvîrșit puterea necuratului vrăjmaș, iar nouă ne-a lăsat pildă viața lui binecuvîntată.

Fericitul Moise era de neam ungur și iubit binecredinciosului, sfîntului și răbdătorului de chinuri domn al Rusiei, Boris. El îi slujea împreună cu fratele său, Gheorghe, care a fost ucis la rîul Alti împreună cu Sfîntul Boris, de către ostașii lui Sviatopolc cel fără de Dumnezeu; căci venise peste domnul său și i-a tăiat capul, pentru gherdanurile cele de aur pe care le pusese peste dînsul Sfîntul Boris. Deci, fericitul Moise, izbăvindu-se singur de moarte, s-a dus în cetatea Kievului, la credincioasa soră a lui Iaroslav, care se ascunsese acolo de frica lui Sviatopolc. Rugîndu-se el lui Dumnezeu cu dinadinsul, n-a încetat pînă ce n-a venit dreptcredinciosul domn Iaroslav, atrăgîndu-se de jalea fratelui său și a biruit pe Sviatopolc cel fără de Dumnezeu.

Sviatopolc, scăpînd în pămîntul leșesc, s-a întors iarăși cu Voleslav și a izgonit pe Iaroslav, iar el a stat în Kiev. Atunci Voleslav, întorcîndu-se în pămîntul său, a luat cu dînsul în robie pe două surori ale lui Iaroslav și pe mulți boieri de-ai lui, între care a fost și acest fericit Moise. El a fost dus ferecat cu fiare grele de mîini și de picioare și păzit cu tărie; pentru că era puternic la trup și frumos la față.

Acest fericit, fiind văzut în pămîntul leșesc de o femeie oarecare de neam bun, frumoasă și tînără, cu bogăție și putere multă și al cărei bărbat plecase cu Voleslav și nu se mai întorsese, pentru că a fost ucis în război, s-a rănit cu vederea de poftirea trupească spre acest cuvios și a început a-l îndemna pe el cu cuvinte înșelătoare, zicîndu-i: "O, omule, pentru ce suferi niște munci ca acestea, cînd tu prin mine ai putea să scapi de chinuri?" Moise i-a răspuns ei: "Așa a voit Dumnezeu". Iar femeia aceea a zis către dînsul: "De te vei supune mie, te voi izbăvi pe tine, te voi face mare în pămîntul leșesc și mă vei stăpîni pe mine și toată avuția mea".

Fericitul, pricepînd gîndul ei cel urît, i-a zis: "Care bărbat, ascultînd de femeie, s-a îndreptat vreodată? Adam cel dintîi zidit, ascultînd pe femeie, a fost izgonit din Rai. Samson, sporind cu puterea mai mult decît toți și pe vrăjmași biruindu-i, prin femeie a fost vîndut celor de altă seminție. Solomon, ajungînd la adîncul înțelepciunii, supunîndu-se femeii, s-a închinat idolilor. Irod multe biruințe a făcut, dar, robindu-se de femeie, a tăiat pe Ioan Înaintemergătorul. Deci, cum voi fi eu liber cînd mă voi face rob femeii, pe care n-am cunoscut-o niciodată?"

Ea a zis: "Eu te voi răscumpăra, te voi face slăvit și stăpîn peste toată casa mea. Eu voiesc să te am de bărbat, numai să faci voia mea. Pentru că nu pot suferi să văd frumusețile tale care se pierd fără de rînduială". Fericitul Moise a zis către dînsa: "Să știi bine că nu voi face voia ta, nici nu voi pofti stăpîniile și bogățiile tale. Decît toate acestea, mie îmi este mai bună curăția cea trupească și sufletească. Deci, să nu-mi fie mie a-mi pierde ostenelile mele cele de cinci ani, pe care mi le-a dăruit Domnul a le răbda în legăturile acestea, fiind nevinovat de niște munci ca acestea; pentru care nădăjduiesc a fi izbăvit din veșnicile munci".

Femeia, văzîndu-se lipsită de niște frumuseți ca acelea, s-a gîndit la alt sfat diavolesc, adică să-l răscumpere și atunci se va supune, chiar dacă nu va voi el. A trimis la cel care îl robise, spunîndu-i că va da cît va voi, numai să-l vîndă pe Moise. Acela, găsind prilej de a cîștiga o bogăție oarecare, a luat o mie de galbeni de la dînsa și i-a vîndut ei pe Moise. Femeia, luîndu-l în stăpînire, îl trăgea fără de rușine la păcat. Pentru că, dezlegîndu-l din legături, l-a îmbrăcat în haine de mare preț și îl hrănea cu bucate gustoase; apoi, îmbrățișîndu-l cu dragoste, îl silea la pofta trupească. Fericitul Moise, văzînd nebunia acelei femei, se silea mai mult la rugăciune și la post, dorind pentru Dumnezeu pîine uscată și apă, în curăție, decît bucatele cele de mare preț și vin gustos. Atunci el îndată s-a dezbrăcat de podoaba hainelor, precum a făcut Iosif și a scăpat de păcat, nesocotind pentru nimic viața lumii acesteia.

Deci, femeia, rușinîndu-se, s-a pornit spre mînie și s-a gîndit să omoare cu foame pe fericitul Moise, ducîndu-l în temniță. Dar Dumnezeu, Care dă hrană tuturor, Care a hrănit în pustiu pe Ilie, pe Pavel Tebeul și pe mulți alți robi ai Săi ce au nădăjduit spre Dînsul, n-a lăsat nici pe acest fericit, fiindcă a plecat spre milă pe o slugă a acelei femei, care în taină îi dădea lui hrană. Alții îl sfătuiau, zicîndu-i: "Frate Moise, de ce te împiedici și nu te însori cu această văduvă, care a trăit numai un an cu bărbatul ei, că ești încă tînăr? Ea este mai frumoasă decît alte femei, are bogăție nenumărată și putere mare în acest pămînt leșesc; că de ar voi, nici mai-marele cetății nu s-ar atinge de dînsa. Iar tu, fiind sărac și rob, nu voiești să-i fii stăpîn? Dar poate vei zice: "Nu pot să calc poruncile lui Hristos". Oare nu zice El în Evanghelie: Pentru aceasta omul va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amîndoi un trup... Asemenea zice și Apostolul: Mai bine este a se însura, decît a se aprinde. Același lucru zice și despre văduve: Vreau ca văduvele tinere să se mărite.

Iar tu, nefiind legat de rînduiala călugărească, pentru ce te dai la muncile cele rele și amare, pătimind astfel? De ți se va întîmpla să mori în primejdia aceasta, ce laudă vei avea? Pentru că cine din drepții cei dintîi s-au scîrbit de femei, precum a fost Avraam, Isaac și Iacov, nimeni din ei, decît numai monahii aceștia de acum? Iosif numai puțin a fugit de femei, dar mai pe urmă și el a luat femeie. Tu, de vei ieși cu viață de la femeia aceasta, mi se pare că mai pe urmă vei căuta singur femeie. Deci, cine nu va rîde de nebunia ta? Mai bine este a te supune acestei femei și să fii liber și stăpîn în casa ei".

Fericitul Moise le-a răspuns: "Așa este, fraților și bunilor mei prieteni; bine mă sfătuiți. Eu cunosc că mai cumplite cuvinte îmi puneți înainte, decît șoptirile șarpelui către Eva. Voi mă siliți să mă plec acestei femei, dar nicidecum nu voi primi sfatul vostru; căci, chiar dacă mi s-ar întîmpla să mor în legăturile acestea și în muncile cele amare, aștept să iau milă de la Dumnezeu cu totul. Dacă mulți drepți s-au mîntuit prin femei, eu unul sînt păcătos și nu pot să mă mîntuiesc prin femeie. Dacă Iosif s-ar fi supus mai întîi femeii lui Putifar, apoi n-ar fi împărățit după aceea cînd și-a luat femeia sa în Egipt. Dar Dumnezeu, văzînd răbdarea lui dinainte, i-a dăruit împărăția Egiptului. De aceea este lăudat și între neamuri ca un înțelept întreg, deși a avut fii.

Eu nu doresc împărăția Egiptului, nici să stăpînesc cu putere sau să fiu mare în acest pămînt leșesc; ci să mă arăt cinstit, departe în tot pămîntul Rusiei, că am defăimat toate acestea pentru împărăția de sus. De aceea, de voi ieși cu viață din mîinile acestei femei, nu voi căuta altă femeie, ci, voind Dumnezeu, mă voi face monah. Căci, iată ce zice Hristos în Evanghelie: Tot cel ce-și va lăsa casa, frații, surorile, pe tată sau pe maică, pe femeie, pe fii sau satul unde s-a născut pentru numele Meu, va lua însutit și va moșteni viața veșnică... Deci, pe voi să vă ascult? Sau pe Hristos? Apostolul zice: Cel neînsurat se îngrijește de ale Domnului, cum îi va plăcea; iar cel însurat se îngrijește de ale lumii și cum va plăcea femeii. Deci, vă întreb acum: Cui se cade a sluji mai mult? Domnului sau femeii? Știu că scrie și aceasta: "Slugilor, ascultați pe stăpînii voștri, dar la bine, nu la rău". Deci, să înțelegeți voi, cei ce mă țineți, că niciodată nu mă va înșela frumusețea femeiască, nici nu mă va despărți de dragostea lui Hristos!"

Femeia auzind acestea, i-a venit în cugetul său alt gînd viclean și a poruncit să pună pe fericitul pe cal și cu multe slugi să-l poarte prin moșiile sale și prin sate, zicîndu-i: "Toate acestea sînt ale tale, dacă îți plac, și cu toate să faci precum voiești". Apoi zicea și către popor: "Iată, stăpînul vostru și bărbatul meu; deci, toți, cînd îl veți întîlni, să vă închinați lui!" Fericitul, rîzînd de nebunia ei, i-a zis: "În zadar te ostenești, că nu vei putea să mă amăgești cu lucrurile cele stricăcioase ale lumii acesteia, nici să-mi furi duhovniceasca și nestricăcioasa mea bogăție. Deci, înțelege și nu te osteni în deșert". Femeia i-a zis cu mînie: "Oare nu știi că ești vîndut mie? Deci, cine te va scoate din mîinile mele? Eu nu te voi libera nicidecum viu, ci te voi da la moarte după multe munci". Fericitul i-a răspuns cu îndrăzneală: "Nu mă tem de nici un rău, că Domnul este cu mine, Căruia de acum, după voința Lui, doresc să-I slujesc în viața monahicească".

În acea vreme, povățuindu-l Dumnezeu, a venit de la Sfîntul Munte la fericitul Moise un monah oarecare, preot cu rînduiala, și l-a îmbrăcat în sfîntul chip îngeresc, adică monahicesc. Acel monah l-a învățat cum să trăiască în curăție, spunîndu-i să nu-și dea spatele său vrăjmașului și să nu se teamă de acea necurată femeie. După ce a plecat, a fost căutat pretutindeni, dar n-a putut fi aflat. Atunci femeia, deznădăjduindu-se de nădejdea sa, a făcut răni mari pe trupul Cuviosului monah Moise, căci, întinzîndu-l la pămînt, a poruncit să-l bată cu toiege, încît și pămîntul s-a umplut de sîngele lui. Cei care-l băteau, îi ziceau: "Pleacă-te stăpînei tale și fă voia ei; iar de nu vei asculta, trupul tău îl vom sfărîma în bucăți și după multe munci îți vei da sufletul tău cu amar. Deci, miluie-ște-te singur, leapădă aceste rupturi călugărești și îmbracă-te în haine scumpe boierești și numai astfel te vei izbăvi de muncile care te așteaptă".

Viteazul Moise le-a răspuns: "Fraților, faceți-vă porunca voastră, căci mie nu-mi este cu putință să mă lepăd de călugărie și de dragostea lui Dumnezeu. Nici un fel de muncă, nici focul, nici sabia, nici bătăile nu pot să mă despartă pe mine de Dumnezeu și de acest mare chip îngeresc. Iar acestei femei fără de rușine și întunecată, care și-a arătat pe față nerușinarea sa, defăimînd cu totul nu numai frica lui Dumnezeu, ci și rușinea cea omenească, silindu-mă pe mine fără de rușine la necurăție și la desfrînare, nu mă voi pleca, nici nu voi face voia ei!"

Femeia aceea, avînd multă grijă cum ar putea să-și izbîn-dească rușinea sa, a scris în urmă domnului Voleslav o scrisoare ca aceasta: "Știi singur că bărbatul meu a fost ucis în războiul ce a fost cu tine, iar tu mi-ai dat voie să iau de bărbat pe care voi dori. Eu am iubit pe un tînăr din cei robiți de tine. Acela fiind frumos, l-am răscumpărat și l-am luat în casa mea. I-am dat tot ceea ce a fost în casa mea, aur și argint, și i-am încredințat lui toată puterea, numai să voiască să-mi fie bărbat; iar el toate acestea le-a socotit întru nimic. De aceea, de multe ori l-am chinuit cu foame și cu bătăi, dar nimic n-am sporit. Nu i-a fost destul a fi ferecat cinci ani de cel care îl robise și, iată, acum este al șaselea an de cînd a petrecut la mine. El a fost mult muncit de mine pentru neascultare. Toate acestea singur și le-a atras asupra sa, pentru învîrtoșarea ini-mii sale; iar acum încă este și călugărit de un monah. Deci, tu ce poruncești să fac cu dînsul?"

Atunci domnul Voleslav a poruncit să vină acea femeie la dînsul și să aducă și pe Moise. Deci, ea a făcut după porunca lui. Voleslav, cînd a văzut pe cuviosul, îl silea mult să ia pe femeia aceea de soție, dar nu l-a putut îndupleca. La urmă, a zis către dînsul: "Cine este atît de nesimțitor ca tine, de a se lipsi de multe bunătăți și de cinste și a se da la munci amare? Să știi că de acum îți stă înainte viața sau moartea. Ori faci voia stăpînei tale, ca să fii cinstit de noi și să ai stăpînire mare, ori, neascultînd-o, după multe și cumplite munci ai să primești moartea!" Apoi a zis și către femeie: "Cu nici un preț să nu liberezi pe acest rob, ci ca o stăpînă să faci cu el orice voiești, ca să nu îndrăznească nici ceilalți a nu asculta pe stăpînul lor". Cuviosul Părintele nostru Moise, i-a răspuns: "Ce folos va fi omului - zice Domnul - de ar cîștiga toată lumea și își va pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul lui? Tu îmi făgăduiești slava și cinstea, din care tu însuți vei cădea degrabă, iar mormîntul te va primi, neavînd nimic. Asemenea și această femeie ticăloasă va pieri rău!"

Lucrul acela s-a și împlinit după proorocia cuviosului. Deci, acea femeie, luînd mai multă stăpînire asupra lui, îl îndemna cu mai multă nerușinare spre păcat, încît a poruncit cu sila să-l pună în patul ei, sărutîndu-l și îmbrățișîndu-l. Dar n-a putut nici cu această înșelăciune să-l atragă spre dorirea sa. Cuviosul a zis către ea: "O, femeie, în zadar este osteneala ta, căci să nu socotești că nu fac acest păcat ca un nebun oarecare sau ca și cum n-aș putea, ci pentru frica lui Dumnezeu mă îngrețoșez de tine, ca una ce ești necurată". Femeia, auzind acestea, a poruncit ca în fiecare zi să-i dea o sută de lovituri. Iar în urmă a poruncit să-i taie și mădularele trupești.

Deci, Cuviosul Moise, zăcea ca un mort din cauza curgerii sîngelui și abia avea în sine puțină suflare. Voleslav, învoindu-se la aceasta și vrînd să facă cele plăcute acelei femei, pentru mărimea neamului ei și pentru dragostea ce o avea către dînsa, a ridicat prigonire mare împotriva monahilor și i-a izgonit pe toți din stăpînirea sa. Atunci Dumnezeu a făcut îndată izbîndire pentru robii săi. Căci, într-o noapte, Voleslav a murit și din această pricină s-a făcut mare tulburare în tot pămîntul leșesc. Deci, popoarele, sculîndu-se, au ucis pe episcopi și pe boierii lor, între care și pe acea femeie fără de rușine.

Pentru această mînie a lui Dumnezeu, care a fost după izgonirea monahilor, pentru călugăria Cuviosului Moise, după mulți ani își aducea aminte doamna marelui domn al Kievului, Iziaslav, fiica lui Voleslav, rugîndu-l cu învățătură să nu gonească din stăpînirea sa pe Cuviosul Antonie și pe frații lui, din cauza tunderii Fericitului Varlaam și a lui Efrem famenul. Dar noi să vorbim despre ce ne stă înainte. Cuviosul Părintele nostru Moise, întărindu-se puțin, s-a dus la peștera Cuviosului Antonie, purtînd pe sine rănile mucenicești, ca un ostaș viteaz al lui Hristos și viețuia acolo cu dumnezeiască plăcere, nevoindu-se în rugăciuni, în post, în privegheri și în toate faptele bune monahicești, prin care a biruit desăvîrșit toate meșteșugirile necuratului vrăjmaș.

Deci, pentru multe biruințe ale patimilor celor necurate, care au năvălit împotriva acestui cuvios, Domnul i-a dăruit putere să biruiască aceleași patimi, care se luptă și împotriva celorlalți. Căci, un frate se lupta cu patima desfrînării și, ducîndu-se la cuviosul acela, îl ruga să-l ajute, zicîndu-i: "Orice îmi vei porunci, mă făgăduiesc că voi păzi pînă la moarte". Cuviosul i-a zis: "Niciodată în viața ta să nu vorbești cu femeie". Deci, el s-a făgăduit cu osîrdie, că va păzi această poruncă. Apoi sfîntul, urmînd celui dintîi Moise, care a făcut minuni cu toiagul său, s-a atins cu toiagul - fără de care nu putea să umble - de sînul fratelui și cu durerea rănilor, pe care le suferise mai înainte, îndată s-au omorît patimile cele necurate din trupul acelui frate și de atunci n-a mai avut nici o supărare.

Acest bun ostaș al lui Hristos a ajuns în pătimirea și nevoința sa cea plăcută lui Dumnezeu pînă la șaisprezece ani, fiindcă cinci ani muncindu-se în legături de cel ce-l robise cu nevinovăție, a răbdat cu mulțumire răbdarea lui Iov, pătimind cu bărbăție mai mult decît Iosif. Apoi, petrecînd liniștea de zece ani, asemenea cu îngerii din Muntele Athos, a strălucit mai mult decît alții, ca cel dintîi Moise, prin cele zece porunci date prin rînduirea îngerului din Muntele Sinai. De aceea și acest Cuvios Moise, s-a învrednicit cu adevărat a fi văzător de Dumnezeu, pentru că s-a aflat vrednic fericirii celor curați cu inima. El s-a mutat să vadă pe Dumnezeu față către față în ziua de 26 iulie, fiind încă viu Cuviosul Antonie. În peștera aceea zac și pînă acum făcătoarele de minuni moaște ale acestui sfînt bărbat, care nu și-a întinat curăția.

Deci, Sfîntul Moise și după moarte biruiește patimile cele trupești cu moaștele sale, precum a adeverit Sfîntul Ioan Mult-pătimitorul. Acela, fiind luptat de patima desfrînării, s-a închis în peștera cu moaștele Cuviosului Moise; și, îngropîndu-se pînă la umeri, se ruga lui Dumnezeu. După ce a pătimit mult, mai pe urmă a auzit glasul Domnului, zicîndu-i să se roage la moaștele sfîntului. După ce Ioan Multpătimitorul s-a rugat Cuviosului Moise, îndată s-a izbăvit de războiul cel dinlăuntru și a biruit patima desfrînării.

Asemenea și pe alt frate, pătimaș de aceeași supărare, l-a izbăvit același Sfînt Ioan, cînd i-a dat un os din moaștele Cuviosului Moise, ca să-l lipească de trupul său, precum se scrie în viața Cuviosului Ioan Multpătimitorul. Deci, să ne fie și nouă povățuitor spre a ne izbăvi din toate necurățiile, Cuviosul acesta, Moise, care îndreaptă prin rugăciunile sale la calea mîntuirii și cu dînsul să ne închinăm feței lui Dumnezeu Celui închinat în Treime, Căruia I se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site