Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Cuvioasa Fecioară Eupraxia
(25 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

În zilele dreptcredinciosului împărat Teodosie cel Mare, se afla în Constantinopol un bărbat cu numele Antigon, care era rudă cu împăratul. El era preaînțelept în cuvinte și în fapte, priceput în sfaturi și totodată sfătuia pe împărat cele bune și folositoare pentru binele împărăției. El avea obicei bun, era milostiv spre oameni, îndurat spre săraci și dătător tuturor celor ce cereau. Împăratul îl iubea, nu numai ca pe o rudenie a sa, dar și ca pe un sfetnic bun, dreptcredincios și iubitor de Hristos. Antigon era așa de bogat, încît, după împărat, nu mai era altcineva mai bogat decît dînsul.

Acela și-a luat de soție pe o fecioară frumoasă, de neam împărătesc, cu numele Eupraxia, dreptcredincioasă și foarte temătoare de Dumnezeu. Ea alerga întotdeauna pe la sfintele biserici și aducea rugăciunile sale Domnului cu lacrimi. Apoi dădea daruri multe și scumpe bisericilor lui Dumnezeu, spre împodobirea celor sfinte ale Domnului. Această cinstită doamnă, însoțită cu Antigon, fiind plăcută lui Dumnezeu și iubită împăratului și împărătesei, a născut o pruncă, parte femeiască și a numit-o pe ea tot cu numele său, adică Eupraxia. După nașterea ei, într-una din zile, Antigon a zis către Eupraxia, femeia sa: "Soția mea, știi că această viață este de puțină vreme și bogățiile acestei lumi deșarte nu sînt nimic, căci viața omului abia ajunge pînă la 80 de ani. Dar bogăția cea pregătită în ceruri, celor ce se tem de Dumnezeu și petrec în veacurile cele fără de sfîrșit, este bogăția cea mai mare. Noi însă ne lipsim de acele veșnice bunătăți, legîndu-ne cu grijile cele lumești, fiind în înșelăciunea vremelnicelor bogății; deci în deșert ne cheltuim zilele noastre, necîștigînd nici un folos sufletelor noastre".

Eupraxia, auzind aceste cuvinte, a zis lui Antigon: "Ce poruncești, domnul meu, să facem?" Antigon i-a zis: "Dumnezeu ne-a dăruit o fiică și ajunge aceea singură; de acum să nu ne mai împreunăm, ci să petrecem așa fără de păcat". Eupraxia, sculîndu-se, și-a înălțat mîinile în sus, și-a ridicat ochii spre cer și a zis către bărbatul său: "Binecuvîntat este Dumnezeu, Care te-a adus pe tine întru frica Lui și te-a povățuit la cunoștința adevărului. Cu adevărat, domnul meu, eu de multe ori m-am rugat lui Dumnezeu să-ți lumineze cugetul și să dea minții tale un gînd bun ca acesta, însă niciodată n-am îndrăznit să-ți arăt dorința mea. Dar, de vreme ce singur ai început a-mi vorbi de aceasta, dă-mi voie să-ți spun ceva". Antigon a zis: "Doamna mea, spune ce voiești".

Eupraxia a grăit: "Domnul meu, știi ce spune apostolul: Că vremea este scurtă, iar cel ce are femeie, să fie ca cei ce n-au; cei ce se bucură de averi, să fie ca cei ce nu se bucură și cei ce cumpără, să fie ca cei ce nu stăpînesc, pentru că chipul lumii acesteia trece. Pentru aceasta să petrecem în viața aceasta de puțină vreme precum voiești, ca să cîștigăm împreună viața cea nestricăcioasă în veci. Iar bogăția pe care o avem acum, la ce ne este de trebuință? Oare o vom lua cu noi în mormînt? Deci, împarte-o la săraci cu scop bun, pentru ca hotărîrea noastră să nu fie fără de roadă". Antigon, auzind aceste cuvinte ale soției sale, a preamărit pe Dumnezeu și a început a-și împărți averile sale la săraci. Cu soția sa petrecea ca fratele cu sora, neamestecați în viața trupească și în nedespărțită dragoste duhovnicească, plăcînd lui Dumnezeu cu un suflet și cu un gînd.

Antigon îndreptîndu-și viața în niște fapte bune ca acestea, s-a mutat către Domnul, viețuind numai doi ani cu soția sa. Împăratul și împărăteasa au plîns după dînsul, ca după o rudă a lor și ca după un bărbat drept și credincios. Lor le era milă de Eupraxia, care rămăsese văduvă de tînără. După îngroparea lui Antigon, împăratul și împărăteasa mîngîiau pe Eupraxia pentru durerea ei. Ea, luînd pe fiica sa, a dat-o în mîinile lor și, căzîndu-le la picioare, a zis către dînșii cu plîngere și tînguire: "Dau pe săraca aceasta în mîinile lui Dumnezeu și ale voastre, aducîndu-vă aminte de ruda voastră, Antigon. Deci, primiți-o și să-i fiți în loc de tată și mamă". Mulți din cei ce stăteau acolo de față, auzind acestea, au lăcrimat, și au plîns chiar împăratul și împărăteasa.

Trecînd patru ani de la aceasta și fata Eupraxia împlinind cinci ani, împăratul s-a sfătuit cu maica ei, ca s-o logodească cu un fiu de senator, copil de neam bun, făgăduind aceluia să aștepte pînă va ea veni în vîrsta. Deci, întărind cuvîntul, împăratul a poruncit Eupraxiei să ia daruri de la logodnic, ca semn de încredin-țare a logodnei. Trecînd cîtăva vreme, unul din senatori a voit să ia de soție pe văduva Eupraxia, fosta soție a lui Antigon, și a rugat pe împărăteasă prin niște femei, ca în taină să sfătuiască pe Eupraxia să-l ia de bărbat. Împărăteasa a trimis femei la văduva Eupraxia, sfătuind-o să se mărite după bărbatul care dorește s-o ia.

Ea, auzind de un sfat ca acesta, a plîns și a zis către femeile care veniseră la dînsa: "Amar va fi vouă în veacul ce va să fie, că mă sfătuiți unele ca acestea, pe mine, care m-am făgăduit lui Dumnezeu să viețuiesc în curăția văduviei. Deci, depărtați-vă de la mine, voi, care grăiți cele potrivnice voinței mele". Femeile, plecînd de la dînsa cu rușine, au spus împărătesei. Împăratul, aflînd de aceea, s-a mîniat pe împărăteasă și a certat-o, zicîndu-i: "Ai făcut un lucru ce nu ți se cade. Oare așa se cade unei împărătese creștine? Așa te-ai făgăduit lui Dumnezeu să împărățești în dreapta credință? Așa pomenești pe Antigon, iubitul nostru prieten și sfetnicul cel folo-sitor? Femeia lui, care a petrecut puțină vreme cu dînsul, încă de cînd trăia cu el se învoise și își alesese viață curată pentru Dumnezeu, iar tu o silești acum a se întoarce la viața cea lumească?"

Atunci împărăteasa s-a umplut de mare rușine din cuvintele acelea și a stat vreo două ceasuri negrăind nimic, ca o piatră fără de glas. Deci, nu era puțină neliniște între împărat și împărăteasă, pentru Eupraxia. Auzind Eupraxia acestea, s-a umplut de mare mîhnire, fața îi slăbise și se întrista pînă la moarte. Deci s-a gîndit să plece din Constantinopol în taină și, plîngînd cu amar, a zis către fiica sa, Eupraxia: "Fiica mea, în Egipt avem avere multă, să mergem acolo ca să vezi cîștigurile tatălui tău și ale mele. Pentru că toate acelea sînt ale tale". Astfel, luînd pe fiica sa împreună cu puține slugi și slujnice, a ieșit în taină din cetate și s-a dus în Egipt. Ea petrecea acolo căutîndu-și averile și umbla prin Tebaida cea dinlăuntru cu slugile și cu iconomii săi și, cercetînd bisericile și mînăstirile bărbătești, făcea multe daruri și milostenii, împărțind mult aur și argint.

Acolo, aproape de cetate, era o mînăstire de fecioare, avînd o sută treizeci de monahii, despre care oamenii povesteau lucruri mari și minunate și plăcute lui Dumnezeu, pentru că nici una dintre ele nu gusta vin, nici untdelemn, nici struguri și nici vreun fel de poame. Unele dintr-însele, intrînd în mînăstirea aceea din copilărie, nu văzuseră niciodată vreun fel de poame. Hrana lor era pîine cu apă, linte și verdețuri, dar și acelea fără untdelemn. Unele mîncau odată pe zi, adică seara; altele, a doua zi; iar altele a treia zi primeau puțină hrană. Odihnă și spălare nu-și făceau nici un fel. Cît despre baie nici vorbă nu era, pentru că nu sufereau nici să audă de goliciunea trupului; iar cuvîntul baie era la dînsele de ocară, de rușine și de rîs. Pentru somn, ele aveau fiecare cîte un sac de lînă așternut pe pămînt. Sacul era lung de trei coți și lat de un cot. Pe acela se odihneau puțin. Hainele lor erau făcute din păr, lungi pînă la pămînt, încît le acopereau picioarele. Ele se osteneau pe cît puteau fiecare după puterea sa.

Cînd se întîmpla de se îmbolnăvea vreuna, nu primea nici un fel de buruiană ca doctorie; ci răbda boala cu mulțumire, primind-o ca o mare binecuvîntare de la Dumnezeu și de la El singur aștepta ajutor. Nici una dintr-însele nu ieșea afară pe porțile mînăstirii, nici nu vorbea cu cei ce veneau. Numai portărița primea toate întrebările și răspunsurile, căci toată sîrguința lor era să vorbească numai cu Dumnezeu prin rugăciunea minții. De aceea și Dumnezeu le asculta rugăciunile lor, făcînd multe semne printr-însele și dînd tămăduiri de toate bolile celor ce alergau acolo. Fericita Eupraxia, cea văduvă, a iubit acea mînăstire foarte mult, pentru viața minunată a acelor monahii și mergea acolo adeseori cu fiica sa, aducînd la biserică lumînări și tămîie.

Odată, a zis către egumena și către celelalte surori mai bătrîne: "Voiesc să fac la mînăstirea voastră puțină milostenie, 20 de litre de aur, ca să vă rugați lui Dumnezeu pentru mine, pentru fiica mea și pentru Antigon, tatăl ei cel mort". Dar egumena, care era diaconiță, cu numele Teodula, i-a răspuns, zicînd: "Doamna mea, aceste roabe ale tale n-au trebuință de aur, nici doresc averi, pentru că ele le-au defăimat în lumea aceasta, ca să se învrednicească a se îndulci cu bunătățile cele veșnice; de aceea nu voim să avem nimic pe pămînt, ca să nu cădem din bogățiile cerești. Dar ca să nu te mîhnim pe tine, adu-ne puțin untdelemn în candelele bisericii, lumînări și tămîie, și pentru acestea vei lua plată de la Domnul". Eupraxia a făcut așa și a rugat pe egumena și pe toate surorile să se roage pentru Antigon, bărbatul ei, cum și pentru fiica sa".

Într-una din zile, Eupraxia, mergînd după obicei la mînăstirea aceea, egumena, pornind ca din Duhul lui Dumnezeu către fiica ei, a zis: "Doamna mea, Eupraxia, iubești această mînăstire și pe aceste surori?" Ea a răspuns: "Da, doamnă, vă iubesc pe voi!" Egumena a zis: "Dacă ne iubești, apoi să petreci cu noi în acest chip monahicesc". Prunca a zis: "Cu adevărat, de nu s-ar mîhni maica mea, apoi n-aș ieși din locul acesta". Egumena a zis: "Spune-mi adevărat, pe cine iubești mai mult, pe noi sau pe logodnicul tău?" Copila a răspuns: "Eu pe el nu-l cunosc, dar pe voi vă cunosc și vă iubesc. Deci, spuneți-mi și voi mie, pe cine iubiți mai mult? Pe mine sau pe Acela, pe Care Îl numiți logodnic?" Egumena a zis: "Noi te iubim pe tine și pe Hristosul nostru". Eupraxia a zis: "Și eu vă iubesc pe voi și pe Hristosul vostru!"

Eupraxia, maica sa, ședea și vărsa multe lacrimi, ascultînd cuvintele cele cu bună înțelegere ale fiicei sale, iar egumena asculta cu dragoste cuvintele ei și se mira că, fiind copilă și neavînd încă șapte ani împliniți, răspundea așa de cuminte. Atunci maica sa, umplîndu-se de jale, a zis către fiică: "Vino, fiica mea, să mergem acasă, căci acum este seară". Prunca a zis: "Eu voi rămîne aici cu stăpîna mea". Dar egumena i-a zis: "Mergi cu maica ta acasă, căci nu vei putea petrece aici. Aici nici o copilă nu poate să viețuiască, decît numai cele ce s-au făgăduit lui Hristos". Ea a întrebat: "Unde este Hristos?" Egumena, veselindu-se, i-a arătat cu degetul icoana Mîntuitorului.

Copila, alergînd, a sărutat icoana Lui și, întorcîndu-se spre egumenă, a zis: "Și eu mă făgăduiesc lui Hristos și de acum nu mă voi mai duce cu maica mea, ci voi rămîne cu voi". Egumena a zis: "Fiică, nu ai pe ce dormi și nu vei putea sta aici". Copila a zis: "Pe ce dormiți voi, pe aceia voi dormi și eu". Deci, apropiindu-se noaptea, maica și egumena amăgeau pe copilă în tot chipul ca să iasă din mînăstire și să meargă acasă, dar nimic n-au sporit, nevrînd deloc să iasă de acolo. Atunci egumena a zis către dînsa: "Fiică, de vei voi să rămîi aici, ți se cade să înveți Psaltirea și să postești pînă seara, ca și celelalte surori". Copila a răspuns: "Voi posti și voi învăța carte, numai lăsați-mă să rămîn aici!" Atunci egumena a zis către maica copilei: "Doamna mea, las-o pe ea aici, pentru că văd că darul lui Dumnezeu a strălucit într-însa; iar faptele cele drepte ale tatălui ei, viața ta cea curată, rugăciunile părintești și binecuvîntarea Domnului o vor duce la viața veșnică".

Atunci Eupraxia cea de bun neam, sculîndu-se și punînd pe fiica sa înaintea icoanei Mîntuitorului, și-a ridicat mîinile în sus și a zis cu lacrimi: "Doamne, Iisuse Hristoase, îngrijește Tu de copila aceasta, căci pe Tine Te-a dorit și s-a dat pe sine Ție!" Apoi, întorcîndu-se către copilă, i-a zis: "Fiica mea, Eupraxia, Dumnezeu, Care a întărit munții cei nemișcați, Acela să te întărească pe tine întru frica Lui". Zicînd acestea a dat-o în mîinile egumenei, plecînd și bătîndu-se în piept, încît toate monahiile plîngeau împreună cu dînsa; astfel a ieșit din mînăstire, încredințînd lui Dumnezeu pe fiica sa.

A doua zi dimineață, venind iarăși la mînăstire, egumena a luat pe fecioara Eupraxia, a dus-o în biserică și, făcînd rugăciune, a îmbrăcat-o pe ea în schima monahală, fiind de față mama ei. Apoi mama sa, văzînd-o pe ea astfel, și-a ridicat mîinile spre cer și a început a se ruga lui Dumnezeu pentru dînsa, zicînd: "Împărate cel veșnic, Care ai început într-însa lucrul cel bun, săvîrșește-l Tu. Dă-i ei să umble după voia Ta cea sfîntă, ca să cîștige milă de la Tine, Făcătorul ei, care s-a aruncat spre Tine din tinerețe". Apoi a zis către fiică: "Fiica mea, iubești haina monahicească?" Copila a răspuns: "Da, pentru că am auzit de la maica egumenă și de la celelalte monahii, că această haină o dă Hristos celor ce-L iubesc pe El ca semn de logodire". Maica sa a mai zis: "Fiică, Hristos, Căruia te-ai logodit, să te facă pe tine vrednică cămării Sale!"

Zicînd aceasta, a sărutat pe fiica sa, pe egumenă și pe toate surorile și a ieșit din mînăstire. După aceea a înconjurat celelalte mînăstiri ale pustiei din părțile Egiptului, de prin cetăți și de prin locuințele săracilor, dînd, tuturor lipsiților și celor ce aveau trebuință, din averile sale. Pretutindeni străbătea slava acestei fericite văduve, Eupraxia, pentru faptele cele bune și pentru milosteniile cele multe, încît a ajuns și la auzul împăratului Teodosie cel Mare și a oamenilor lui. Deci, minunîndu-se toți de o viață ca aceasta a ei, slăveau pe Dumnezeu, Care a întărit-o pe ea. Despre dînsa s-a zis că nu mînca pește, nici nu gusta vin, ci postea în toate zilele pînă seara tîrziu. Ea primea hrană pustnicească foarte puțină, linte sau verdețuri și cu adevărat, tuturor era de mirare o înfrînare ca aceasta a ei în mijlocul îndestulărilor celor îmbelșugate.

Trecînd cîțiva ani, egumena mînăstirii, chemînd pe Eupraxia, femeia cea îmbunătățită, i-a zis în taină: "Doamna mea, un lucru voiesc să-ți spun, dar să nu te tulburi". Ea i-a zis: "Spune-mi, doamna mea, ceea ce voiești". Egumena i-a zis: "De voiești să rînduiești ceva pentru fiica ta, rînduiește degrabă, pentru că am văzut în vis pe bărbatul tău, Antigon, stînd în slavă mare înaintea Domnului Hristos și Îl ruga să-ți poruncească ție să ieși din trup și de acum să fii cu dînsul, ca să te îndulcești cu el de aceeași slavă de care s-a învrednicit pentru viața sa cea îmbunătățită".

Dreptcredincioasa femeie, auzind acestea, nu numai că nu s-a tulburat, dar s-a bucurat foarte mult, pentru că dorea și ea să se dezlege de trup și să treacă la Hristos. Deci, îndată a chemat pe fiica sa, care se făcuse de doisprezece ani, și a grăit către dînsa: "Eupraxia, fiica mea, pe mine mă cheamă Hristos, după cum mi-a spus maica egumenă. Deci, apropiindu-se ziua sfîrșitului meu, toată averea mea și a tatălui tău o dau în mîinile tale, ca s-o rînduiești cu dreaptă credință și astfel să moștenești împărăția lui Dumnezeu". Fecioara Eupraxia a început a plînge, zicînd: "Amar mie, că sînt străină și săracă".

Iar maica sa a grăit către dînsa: "Fiică, ai pe Hristos tată și logodnic, deci nu ești străină, nici săracă. Ai maică în locul meu pe egumenă, decît numai să te sîrguiești a săvîrși ceea ce ai făgăduit lui Hristos. Teme-te de Dumnezeu, cinstește pe surori, slujindu-le cu smerenie și să nu gîndești în inima ta niciodată că ești de neam împărătesc, zicînd: "Se cade ca ele să-mi slujească mie, iar nu eu lor!" Fii smerită, ca să te iubească Dumnezeu; fii săracă pe pămînt, ca să te îmbogățești în cer. Toate le ai în mîinile tale și de va fi trebuință mînăstirii de vreo avere, dă cît va trebui. Roa-gă-te pentru tatăl tău și pentru mine, ca să aflăm milă de la Dumnezeu și să ne izbăvim de muncile cele veșnice". Fericita Eupraxia, sfătuind pe fiica sa acestea, a treia zi s-a mutat către Domnul și a fost îngropată în mînăstirea aceea.

Împăratul, auzind că Eupraxia, soția lui Antigon, a murit, a chemat pe senatorul acela, cu al cărui fiu era logodită fecioara Eupraxia, și i-a spus de dînsa că a intrat în mînăstire și s-a lepădat de lume. Acela a rugat pe împărat cu dinadinsul ca să trimită degrabă la dînsa și să-i poruncească să vină la Constantinopol la logodnicul său fără zăbavă, ca să se săvîrșească nunta. Împăratul a făcut îndată aceea. Mireasa lui Hristos, Eupraxia, luînd scrisoarea împăratului și citind-o, a rîs. Apoi, șezînd, a scris împăratului, astfel: "Stăpîne împărate, așa îmi poruncești mie, ca să las pe Hristos și să mă însoțesc cu un om stricăcios și muritor, care astăzi este, iar mîine îl mănîncă viermii? Să nu-mi fie mie a face aceasta și acel om să nu te mai supere pe măriata, deoarece eu m-am logodit cu Hristos și nu este cu putință ca să-L mint. Deci, mă rog stăpînirii tale, adu-ți aminte de părinții mei și ia toate averile lor și le împarte sfintelor biserici, la mînăstiri, la săraci, la văduve și la sărmani, iar pe robi și roabe liberează-i. Poruncește celor ce chivernisesc averile părintești, să ierte toate datoriile celor datori și rînduiește bine toate, ca un stăpîn al meu; iar eu să fiu fără de grijă și fără împiedicare cînd slujesc Hristosului meu, Căruia m-am încredințat cu tot sufletul. Stăpîne împărate, tu și împărăteasa ta rugați-vă Domnului pentru mine, roaba voastră, ca să mă facă vrednică slujbei Sale celei dulci".

Eupraxia, scriind cu mîna sa o scrisoare ca aceasta, a pecetluit-o și a dat-o trimisului. Acela, întorcîndu-se în Constantinopol, a dat împăratului scrisoarea Eupraxiei, iar el a citit-o împreună cu împărăteasa și, vărsînd multe lacrimi de umilință, s-au rugat lui Dumnezeu pentru Eupraxia. A doua zi, împăratul a chemat pe toți boierii și pe tatăl tînărului acela cu care fusese logodită Eupraxia și a poruncit să citească scrisoarea ei înaintea tuturor.

Auzind toți, s-au umplut de lacrimi și au zis: "O, împărate, cu adevărat fecioara este neam cu tine, fiică bună a părinților celor buni: Antigon și Eupraxia, ramură sfîntă a rădăcinii celei sfinte". Atunci toți într-un glas au slăvit pe Dumnezeu. Tatăl logodnicului n-a mai îndrăznit să zică nimic împăratului despre Eupraxia. Deci, împăratul a rînduit bine toate averile, care rămăseseră de la părinții ei, împărțindu-le la biserici și la săraci și făcînd toate după dorința sa. După aceea nici el n-a mai trăit mult și s-a dus către Domnul.

Eupraxia începuse a se nevoi mai cu osîrdie, slujind lui Dumnezeu mai presus de măsura sa. Cînd și-a ales viața cea aspră, era de doisprezece ani. Drept aceea, la început mînca numai odată pe zi, seara; apoi a început a posti pînă la a treia zi. Ea se ostenea slujind surorilor cu toată sîrguința, făcînd toate cu smerenie: mătura casa stareței și celelalte chilii, punea surorilor așternuturile, aducea apă și lemne în bucătărie, fierbea bucate și spăla vasele. Cu un cuvînt, în toate slujbele mînăstirii nu era nimeni mai sîrguitoare decît dînsa.

În mînăstirea aceea, era obiceiul, că dacă se întîmpla vreunei surori vreo ispitire de la diavol, era datoare să spună îndată egumenei de aceea; iar egumena se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi să izgonească pe diavol de la sora aceea. Apoi le poruncea să adune pietre și să le aștearnă sub așternutul lor, pe care se odihneau și deasupra așternutului să presare cenușă și să se odihnească pe acelea zece zile. Drept aceea, într-o vreme, Eupraxia, fiind bîntuită în vis de oarecare nălucire, a adunat pietre sub așternutul său de lînă, apoi l-a presărat cu cenușă pe deasupra. Egumena, văzînd aceea, a zîmbit și a zis către una din cele mai bătrîne: "Iată că și această fecioară a început a pătimi supărare de la diavol!"

Deci, a început a se ruga pentru dînsa, zicînd: "Dumnezeule, Cel ce ai făcut-o după chipul Tău pe roaba Ta, Eupraxia, și i-ai poruncit să ia această rînduială monahicească, întărește-o în frica Ta și păzește-o de asupririle vrăjmașului". Apoi, chemînd pe Eupraxia la dînsa, i-a zis: "Pentru ce nu mi-ai zis de ispitirea diavolească care ți s-a întîmplat și ai tăinuit de mine?" Ea, căzînd înaintea picioarelor egumenei, a răspuns: "Doamna mea, iartă-mă, că mi-a fost rușine să-ți spun". Egumena a grăit către dînsa: "Fiica mea, acesta este începutul luptei tale cu vrăjmașul; îmbărbătează-te ca să-l biruiești și să te încununezi!"

După o vreme, Eupraxia, fiind supărată iarăși de vrăjmașul, a spus unei surori cu numele Iulia, care o iubea foarte mult pe dînsa și o povățuia la nevoie. Iulia i-a zis: "Eupraxia, doamna mea, nu tăinui aceasta de egumenă, ci spune-i ei precum se cade, ca să se roage pentru tine; pentru că știu de dînsa, că în tinerețile sale a răbdat multe ispite de la diavol. Mai știu de dînsa și aceasta, că într-o noapte, ispitindu-se, a ieșit din chilie și, stînd afară într-un loc deosebit, și-a ridicat mîinile spre cer; și a petrecut patruzeci de zile și patruzeci de nopți, nemîncînd, nici bînd, nici dormind, ci stătea și se ruga lui Dumnezeu, pînă ce a biruit pe diavol. Și noi toate sîntem ispitite de potrivnic, dar nădăjduim spre Hristos. Căci cu ajutorul Lui vom birui pe ispititorul nostru. De aceea, soră, nu te mira de aceasta, nici nu te tulbura; ci spune-i egumenei ceea ce ți s-a întîmplat". Eupraxia, auzind acestea, a mulțumit Iuliei, zicîndu-i: "Să-ți ajute Dumnezeu soră, că m-ai folosit pe mine și mi-ai întărit sufletul. Cu adevărat voi merge și voi spune egumenei celei mari, ceea ce mi s-a întîmplat". Iulia a zis: "Nu numai să-i spui, dar s-o și rogi pe dînsa să se roage pentru tine și să adauge la nevoința ta".

Deci, mergînd Eupraxia, a spus egumenei de acea ispită diavolească, iar egumena a zis către dînsa: "Nu te mira de aceasta, fiica mea, pentru că diavolul întrebuințează toate armele și se scoală împotriva noastră; dar nu te teme, ci stai cu bărbăție și cu mintea nemișcată, ca să nu te biruiască, pentru că mult ai să fii ispitită de el; dar tu nevoiește-te ca să-l biruiești și vei lua de la Hristos, Mirele tău, cununile biruinței. Adaugă la pustniceasca ta nevoință cît poți să rabzi, căci cel ce se nevoiește, ia darul. Însă, spune-mi fiică, cum postești?" Eupraxia a zis: "A treia zi primesc hrană". Egumena i-a zis: "Adaugă încă o zi la postirea ta, ca să mănînci a patra zi după apusul soarelui". Eupraxia a primit porunca aceea cu bucurie. Apoi, cînd era în vîrstă de douăzeci de ani, se întărea în virtutea trupească și era frumoasă la vedere, ca una ce era cu adevărat de neam boieresc și împărătesc. Dar, pătimind iarăși ispitirea, i-a spus egumenei. Egumena i-a zis: "Nu te teme, fiica mea, căci Dumnezeu este cu tine!"

Într-un loc din mînăstire era o grămadă de pietre. Deci, egumena, vrînd să încerce ascultarea și smerenia Eupraxiei și s-o îndemne spre mai mare osteneală, i-a zis: "Vino, fiică, mută pietrele acestea de aici și pune-le aproape de cuptor". Eupraxia îndată a început a căra pietrele acelea, între care erau unele pietre mari, pe care abia puteau doi oameni să le ridice, dar ea singură le ridica, le punea pe umeri și le muta; căci era puternică cu trupul și mai puternică cu ascultarea. Ea nici uneia dintre surori n-a zis: "Ajutați-mă că pietrele sînt grele sau că sînt flămîndă și slăbesc", ci își îndeplinea porunca cu osîrdie. După ce a mutat toate pietrele acelea, trecînd cîteva zile, egumena i-a zis: "M-am gîndit că nu este bine ca pietrele acestea să fie aproape de cuptor; deci, mută-le la locul cel dintîi". Ea, ascultînd porunca, le-a mutat iarăși la loc; astfel făcea cu sîrguință ceea ce i se poruncise.

Surorile s-au minunat, văzînd ascultarea, răbdarea și iubirea ei de osteneală. Unele dintre cele tinere rîdeau, iar altele îi ziceau: "Întărește-te, soră Eupraxia, și îmbărbătează-te!" Iar ea se ostenea, bucurîndu-se. Osteneala ei s-a îndelungat pînă la treizeci de zile, pînă ce egumena i-a poruncit să înceteze lucrul acela. Deci a trimis-o în pitărie la ascultare, unde făcea cu bucurie toate cele poruncite ei. Cernea făina în pitărie, frămînta aluatul și cocea pîinea; uneori fierbea lintea în bucătărie și tăia lemne; alteori slujea la masa surorilor, și niciodată nu a cîrtit, nici nu s-a lenevit de vreun lucru, nici s-a lepădat sau n-a băgat de seamă; ci era ascultătoare, sîrguitoare și răbdătoare la toate slujbele. Ea n-a lăsat niciodată pravila cea obișnuită de rugăciune, adică Miezonoptica, cîntarea Utreniei, a Ceasului întîi, a celui de-al treilea, a celui de-al șaselea și a celui de-al nouălea; iar după cîntarea cea de seară, punea masa surorilor.

Diavolul a mai încercat odată s-o supere pe Eupraxia cu năluciri de noapte, căci i s-a arătat în vis, în chipul acelui tînăr cu care se logodise. Ei i s-a părut că vede pe acel tînăr, ca și cum ar veni cu mulți ostași și s-o ia cu sila din mînăstire. Ea, fiind culcată pe pat și dormind, a început a striga în somn, chemînd pe surori, ca să-i ajute și s-o scape din mîinile aceluia ce o fura. Deci, surorile s-au trezit la strigătul ei și, alergînd la dînsa și, deștep-tînd-o, o întrebau de pricina strigării ei. Atunci ea le-a răspuns de înfricoșarea diavolească pe care a văzut-o în vis și toate au început a se ruga pentru dînsa. După aceea, fiind iarăși supărată de ispititorul, egumena i-a zis: "Fiica mea, Eupraxia, ferește-te să nu-ți slăbească diavolul mintea, căci vei pierde osteneala. Mai rabdă încă puțină vreme, luptîndu-te bărbătește cu el, și el va fugi de la tine". De asemenea și Iulia zicea către dînsa: "Eupraxia, sora mea, dacă acum, cît sîntem tinere și tari, nu ne vom lupta cu vrăjmașul nostru ca să-l biruim, apoi la bătrînețe cum îl vom birui?" Eupraxia a zis către dînsa: "Iulia, sora mea, viu este Domnul, că de-mi va porunci maica egumenă, nu voi gusta pîine toată săptămîna, pînă ce Domnul îmi va ajuta să biruiesc pe vrăjmașul ce mă supără". Iulia a zis: "Adevărat este, sora mea, că eu nu pot să postesc atîta, iar tu bine faci că postești; pentru că nu este niciuna în această mînăstire care să poată petrece o săptămînă întreagă fără de hrană, afară de maica egumenă".

Deci, Eupraxia, mergînd la egumenă, a rugat-o ca să-i poruncească ei să primească astfel de post, adică să nu mănînce toată săptămîna. Egumena i-a zis: "Fiica mea, fă toate cele ce-ți sînt cu putință. Dumnezeu, Care te-a făcut pe tine, să te întărească și să-ți dea biruință asupra diavolului!" De atunci Eupraxia a început a posti cîte o săptămînă întreagă, mîncînd numai Duminica, și nedepărtîndu-se de la slujbele mînăstirești, nici de la slujbele surorilor, încît toate se mirau de nevoințele ei. Unele din surori ziceau: "Astăzi este un an de cînd căutăm să vedem pe Eupraxia șezînd vreodată, cel puțin chiar cînd mănîncă; dar n-am putut s-o vedem, decît numai atunci cînd se culcă să se odihnească". De aceea toate surorile o iubeau pe dînsa, că se ostenea și se smerea așa, fiind ea din sînge împărătesc. Pentru aceea se rugau lui Dumnezeu pentru dînsa, ca să-i dea putere și mîntuire.

Între dînsele era o monahie cu numele Ghermana, despre care se spunea că este născută din părinți robi și săraci. Numai ea nu iubea pe cea iubită de toate, pe fericita Eupraxia, fiind împinsă spre zavistie de diavol. Într-o zi, acea monahie cu numele Ghermana, aflînd pe Eupraxia slujind singură în bucătărie, i-a zis în batjocură: "Eupraxia postește toată săptămîna, ca și egumena, iar noi nu putem. Deci, ce vom face de ne va porunci egumena să postim și noi așa?" Grăit-a către dînsa Eupraxia: "Iartă-mă, că nu este așa. Stăpîna noastră, maica egumena, ne-a poruncit ca fiecare după puterea sa să se nevoiască și mie nu mi-a pus jugul acesta cu sila". Dar Ghermana, umplîndu-se de mînie, a zis: "Vicleano și plină de toată răutatea, cine nu știe că tu faci cu fățărnicie aceasta, spre arătare și spre slavă deșartă, vrînd ca după moartea egumenei să ți se dea ție această cinste? Eu cred că niciodată nu te vei învrednici să fii mai mare peste noi!"

Atunci Eupraxia a căzut înaintea picioarelor ei, zicîndu-i cu smerenie: "Iartă-mă, doamna mea, că am greșit lui Dumnezeu și ție!" Egumena, înștiințîndu-se de aceea, a chemat pe monahia Ghermana și a început a o certa pe ea înaintea tuturor surorilor, zicîndu-i: "Roabă vicleană și străină de Dumnezeu, ce rău ți-a făcut ție Eupraxia, de îi faci împiedicare în lucrarea ei cea plăcută Domnului? Deci, să fii străină de cîntarea bisericească și de masa cea de obște, ca o nevrednică". Eupraxia a rugat cu lacrimi pe egumenă să ierte pe Ghermana, dar n-a putut s-o înduplece pe ea pînă la treizeci de zile. După treizeci de zile, Eupraxia a luat pe Iulia și a rugat pe surorile cele mai bătrîne, ca ele să roage pe egumenă să ierte pe monahia Ghermana. Egumena, chemînd pe Ghermana, i-a zis: "Ticăloaso, oare n-ai socotit în mintea ta cît de mare rău este să împiedici pe cineva de la alergarea cea îmbunătățită? Nici la aceasta nu te-ai gîndit, că dînsa, fiind fiică de senator și de neam împărătesc, s-a smerit și s-a robit atît de mult pentru Dumnezeu, încît îți slujește și ție ca uneia nevrednice?" Atunci toate surorile au început a ruga pe egumenă pentru Ghermana și abia au înduplecat-o de a iertat-o. Deci, vrăjmașa cea văzută a încetat o vreme din răutate.

Însă diavolul, nevăzutul vrăjmaș, nu înceta luptîndu-se împotriva Eupraxiei, mîniindu-se foarte mult asupra ei, ca cel ce se biruia de o smerenie ca aceea. Într-o noapte a adus asupra ei niște năluciri mirenești, încît foarte mult a tulburat-o cu acelea. Dar ea, simțind acel cumplit război al vrăjmașului, care se înarmase asupra ei, a sărit jos din pat și, îngrădindu-se cu semnul Sfintei Cruci, a ieșit din chilia sa. Ducîndu-se afară într-un loc deosebit, a stat și și-a întins mîinile sale spre cer și, ridicîndu-și ochii și mintea în sus, stătea astfel, rugîndu-se ziua și noaptea. Așa a stat patruzeci de zile nemișcată ca un stîlp, nemîncînd, nici bînd, și fără să vorbească cu cineva, nedormind și nelăsînd mîinile în jos. Egumena, înștiințîndu-se de la început, a venit la dînsa și i-a zis: "Fiică, Dumnezeu să te întărească și să-ți dea răbdare". Eupraxia avea atunci de la nașterea ei douăzeci și cinci de ani. Deci, stînd paisprezece zile, egumena și surorile zîmbeau și se veseleau, văzînd-o pe dînsa răbdînd astfel.

Sfîrșindu-se treizeci de zile, surorile au zis către egumenă: "Doamnă și maică, precum vedem, Eupraxia voiește să săvîrșească osteneala ta de patruzeci de zile, precum ai stat tu altădată tot așa". Iar egumena a zis: "Să ne rugăm toate pentru dînsa, ca s-o întărească pe ea Dumnezeu". Deci, sfîrșindu-se cele patruzeci de zile, a mai stat după aceea încă cinci zile; apoi, slăbind, a căzut la pămînt, zăcînd ca o moartă. Adunîndu-se surorile, au dus-o pe ea în casă, dar nu puteau să-i mai îndoiae mîinile, pentru că erau înțepenite, și nici nu putea să vorbească un cuvînt. Deci, aducînd egumena oarecare hrană, a lipit-o la gura ei, zicîndu-i: "Fiică Eupraxia, gustă în numele Domnului nostru Iisus Hristos". Atunci, îndată luînd în gură, a gustat și a vorbit. Din aceasta luînd puțină putere, s-a sculat și a dus-o pe ea în biserică, dînd mulțumire lui Hristos Dumnezeu, Care a întărit pe roaba Sa spre atîta nevoință. După aceasta, Eupraxia, primind cîte puțină mîncare, a început să se îndrepteze.

Din acea vreme, diavolul n-a mai putut să supere pe Eupraxia cu nălucirile sale și cu ispite de patimi trupești, deoarece toate ispitirile lui au fost biruite de mireasa lui Hristos. Atunci el a început a socoti alte meșteșugiri împotriva ei, ca unul ce din început este ucigaș de oameni, vrînd să o piardă pe ea din viața aceasta. Astfel, într-una din zile, fericita Eupraxia s-a dus cu un vas la puț să scoată apă, dar diavolul, cu voia lui Dumnezeu, apucînd-o, a aruncat-o în puț. Și, după cum singură a spus, a căzut cu capul în apă și s-a apucat de funia de care era atîrnată găleata; deci a strigat, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi!" Apoi, dîndu-se de știre că Eupraxia a căzut în puț, surorile și egumena au alergat și au scos-o afară; iar ea, făcîndu-și cruce, a zîmbit și a zis: "Viu este Hristosul meu, iar tu, diavole, nu mă vei birui pe mine, nici îți voi da ție loc; că iată pînă în ziua de astăzi aduceam apă cu un vas iar de acum încolo voi începe a aduce cu două!"

Odată i s-a mai întîmplat ei că, tăind lemne pentru slujba bucătăriei, pe cînd a ridicat securea în sus ca să lovească lemnul, diavolul i-a împleticit mîinile și, lovindu-se cu securea la picior, și-a tăiat glezna și și-a făcut o rană mare de unde a curs mult sînge; deci, slăbind, a căzut la pămînt ca moartă. Atunci Iulia, văzînd aceea, s-a înspăimîntat și, strigînd, a alergat la surori și le-a spus că Eupraxia s-a tăiat la picior cu securea și a murit. Surorile și egumena, auzind aceasta, au venit și, înconjurînd-o pe ea, plîngeau. Apoi, turnînd apă rece pe fața ei și, însemnînd-o cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Eupraxia, fiica mea, ce este aceasta? Scoală și caută de vorbește cu surorile, că sînt în mare mîhnire pentru tine!" Ea, căutînd cu ochii spre ele, a zis către egumenă: "Nu plînge, doamna și maica mea, că sufletul meu este încă în mine!"

Atunci egumena s-a rugat Domnului, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, vindecă pe roaba Ta, că mult pătimește pentru Tine". Apoi, învelindu-i piciorul cu un petec de lînă, a ridicat-o să o ducă în chilie. Eupraxia, căutînd și văzînd lemnele, a zis: "Viu este Domnul că nu mă voi duce de aici, pînă ce nu voi aduna lemnele și nu le voi duce la bucătărie!" Atunci Iulia a zis: "Le voi aduna eu, iar tu să mergi să te odihnești". Însă Eupraxia n-a lăsat pe Iulia să adune lemnele, ci singură, umplîndu-și brațele cu lemne, le ducea. Ea avea de suit multe trepte. Dar cînd Eupraxia s-a suit pe treapta cea mai de sus, diavolul i-a împiedicat picioarele și, călcînd pe marginea hainelor ei, a făcut-o să cadă cu fața în jos pe lemnele pe care le ținea în mîini. Deci, i s-a înfipt o așchie în față aproape de ochi.

Atunci Iulia, strigînd, a alergat la dînsa și i-a zis: "Oare nu ți-am spus să te odihnești, că nu poți să duci lemnele, iar tu nu m-ai ascultat!" Eupraxia a zis: "Nu te mîhni, soră, ci scoate binișor așchia, căci ochiul meu, cu darul lui Hristos, este sănătos". Scoțînd lemnul, a curs mult sînge din rană; deci, egumena, luînd untde-lemn și sare, și făcînd rugăciune, i-a uns rana; și Iulia a zis către Eupraxia: "Mergi, doamna mea, culcă-te pe patul tău și odihnește-te, iar eu voi sluji surorilor noastre". Eupraxia a zis: "Viu este Domnul meu, că nu mă voi odihni pînă ce nu voi săvîrși ascultarea mea către surori". Deci toate surorile o rugau să se odihnească de durerile rănilor, dar n-a voit să se odihnească; ci stătea fierbînd bucatele, deși îi curgea sînge din amîndouă rănile. Ea nu s-a odihnit pînă ce n-a slujit și la masa surorilor. Deci, împlinindu-și desăvîrșit slujba sa, a mers seara tîrziu de s-a culcat. Dumnezeu, văzînd marea ei răbdare, a tămăduit-o îndată și a făcut-o sănătoa-să, iar diavolul crăpa de zavistie.

Odată, el s-a ispitit s-o piardă pe fericita Eupraxia; căci, suindu-se ea, pentru o trebuință oarecare, cu surorile la o chilie din catul al treilea, a aruncat-o pe ea jos, iar surorile care erau cu dînsa au alergat pe scară, pentru că li se părea că a murit, căzînd de la așa înălțime. Dar ea, sculîndu-se de jos fără vătămare, mergea spre dînsele; iar ele o întrebau: "Oare nu ți s-a întîmplat nimic?" Ea a răspuns: "Eu nu știu cum am căzut și cum m-am sculat". Atunci toate au preamărit pe Dumnezeu, că a păzit-o de la moarte.

Altădată, fierbînd verdețuri pentru surori, cînd a voit să ia căldarea de pe foc, diavolul i-a împiedicat picioarele și a căzut, iar căldarea cu mîncarea cea fiartă s-a prăvălit peste fața ei. Iulia, care slujea împreună cu dînsa, a strigat că Eupraxia s-a opărit. Deci, s-au adunat toate surorile care erau în apropiere; însă, Eupraxia, sculîndu-se degrabă, a zis zîmbind către Iulia: "Ce ai făcut, soră, că ai tulburat în zadar pe surori și pe egumenă?" Și toate au văzut fața ei sănătoasă, neavînd nimic. Egumena s-a uitat în căldare și a văzut fiertura care rămăsese pe fund, încă clocotind, și a zis către Eupraxia: "Nu s-a atins de tine fiertura?" Ea a răspuns: "Viu este Domnul, că pe fața mea am simțit apă rece, iar nu fiartă". Egumena s-a minunat și a zis: "Fiica mea, Dumnezeu să te păzească pînă la sfîrșit". După aceasta a zis către celelalte surori bătrîne: "Vedeți voi că Eupraxia s-a învrednicit de darul lui Dumnezeu? Căci, căzînd din catul al treilea, n-a murit, iar fiertura, vărsîndu-se peste fața sa, nu a vătămat-o!" Surorile au zis: "Vedem că Eupraxia este adevărata roabă a Lui și Domnul o păzește, căci a ferit-o de atîtea ispite".

Multe femei mirence din cetățile cele de aproape și din satele dimprejur veneau la mînăstirea aceea, aducînd pe copiii lor bolnavi și îndrăciți. Pentru că Domnul, precum s-a zis mai înainte, dădea tămăduiri de boli și izgonea diavolii cu rugăciunile egumenei și ale surorilor care viețuiau după Dumnezeu. Căci ele se adunau în biserică și făceau rugăciuni împreună pentru orice fel de bolnavi, iar aceia cîștigau tămăduire și se întorceau acasă sănătoși. În mînăstirea aceea era o femeie îndrăcită, căci petrecea într-însa mai- marele duhurilor celor necurate, pe care o muncea cumplit din tinerețe. Din această pricină, acea femeie era legată cu lanțuri de mîini și de picioare. Ea scrîșnea din dinți, fluiera, făcea spume, răcnea foarte tare, încît toate se spăimîntau de glasul și țipătul ei.

De multe ori, egumena cu surorile cele bătrîne se rugau lui Dumnezeu în biserică să izgonească pe diavol din femeia aceea care pătimea, dar rugăciunea lor nu era auzită; căci, după rînduiala lui Dumnezeu, acel lucru se păzea spre mai mare minune și spre arătarea Sfintei Eupraxia, mireasa lui Hristos, precum se va arăta mai la urmă. Atît de mult o muncea acel diavol, încît nimeni nu putea să se apropie de ea. Ea era legată într-o casă de dedesubt, de un stîlp, iar hrana și băutura i se dădeau de departe. Astfel se lega vasul cu mîncare de un băț lung, puneau pîine, bob și orice fel de verdețuri, și-i dădeau. Ea, de multe ori, apucînd vasul și bățul, le arunca în fața celor ce i le aduceau. Așa a fost ținută în mînăstire multă vreme.

Într-una din zile, portărița, venind la egumenă, i-a spus că a venit o femeie plîngînd, avînd cu sine un copil în vîrstă de opt ani. Copilul este slăbănog, mut și surd, și cere rugăciuni pentru tămăduirea lui. Egumena, știind, din descoperirea lui Dumnezeu, că acum se dăduse Eupraxiei darul tămăduirii și putere asupra duhurilor necurate, a chemat-o și i-a zis: "Du-te și ia pe copil de la maica aceea care stă dinaintea porții și adu-l aici". Ea, ducîndu-se și văzînd pe copil foarte bolnav, slăbănog, mut și surd, i-a fost milă de el și a suspinat. Deci, însemnîndu-l cu Sfînta Cruce, a zis: "Fiule, Dumnezeu, Care te-a făcut pe tine, Acela să te tămădu-iască". Și, luîndu-l de mîini, l-a dus la egumenă.

Copilul, fiind adus cu mîinile ei, îndată s-a tămăduit, a grăit și a început a chema pe mama sa. Eupraxia, văzînd pe copilul care grăia, s-a spăimîntat și l-a lăsat jos; iar copilul, sculîndu-se, a alergat la poartă, strigînd pe maica lui. Portărița s-a dus și i-a spus egumenei. Drept aceea, egumena, chemînd pe mama acelui copil, a zis către dînsa: "Soră, pentru aceea ai venit, ca să ne ispitești pe noi, aducîndu-ți copilul sănătos?" Maica copilului a răspuns: "Stăpîna mea, mă jur pe Domnul Hristos, că pînă în ceasul acesta, copilul meu nu grăia, nu auzea, nu lucra cu mîinile nimic, nici cu picioarele nu putea să umble". Atunci egumena a zis către acea femeie: "Cu darul lui Hristos, ai pe copilul tău sănătos; deci, du-te cu pace, slăvind pe Dumnezeu!"

Plecînd femeia cu pruncul său tămăduit, egumena a zis către Eupraxia: "Fiică, voiesc ca să hrănești cu mîinile tale pe acea soră care pătimește de îndrăcire în mînăstirea noastră, de nu te temi de ea". Eupraxia a zis: "Nu mă tem, doamna mea, și ceea ce-mi vei porunci, voi face". Eupraxia, luînd un vas cu fiertură și pîine, s-a dus la cea îndrăcită. Aceea îndată, scrîșnind din dinți, s-a repezit la dînsa și, apucînd vasul, voia să-l sfărîme. Iar Eupraxia, apucînd-o pe ea de mînă, i-a zis: "Viu este Domnul, că te voi arunca la pămînt și voi lua toiagul egumenei noastre și te voi bate pe tine, ca de acum să nu mai faci neorînduieli". Femeia îndrăcită, văzînd că Eupraxia este mai tare decît dînsa, Domnul întărind pe roaba sa, a început a se teme și a tăcut. Dar sfînta a început cu blîndețe a o îndemna pe ea, zicîndu-i: "Șezi, sora mea, mănîncă și bea și nu te tulbura". Atunci ea, șezînd, a mîncat, a băut și s-a odihnit.

Din acea vreme a început a nu-i mai da ei hrană de departe cu bățul, ci hrana o primea din mîinile Eupraxiei, minunîndu-se toate surorile. Cînd vreodată îndrăcita începea a se tulbura, a înnebuni și a striga, surorile îi ziceau: "Taci, că vine Eupraxia la tine și te bate cu bățul!" Atunci îndată îndrăcita se îmblîn-zea și tăcea. Din această pricină, monahia Ghermana, cea mai sus pomenită, a fost cuprinsă iarăși de zavistie și zicea către celelalte surori: "Oare nu sînt alte surori care să ducă hrană celei îndrăcite afară de Eupraxia? Dați-mi mie pîine, căci și eu, asemenea, voi sluji celei îndrăcite ca și Eupraxia!" Deci ea, luînd pîine și linte, s-a apropiat de dînsa și i-a zis: "Soră, primește aceasta și mănîncă!" Dar cea îndrăcită a apucat-o pe ea cu tărie și i-a rupt hainele de pe dînsa pînă la piele, scrîșnind împotriva ei cu dinții. Deci, aruncînd-o cu fața la pămînt, a stat pe ea și a început a o mușca de grumaji și de spate; apoi, făcîndu-se mare țipăt și nici una neîndrăznind să se apropie de dînsa, Iulia a alergat la bucătărie și a zis Eupraxiei: "Pe Ghermana o omoară femeia cea îndrăcită!"

Atunci Eupraxia, alergînd, a apucat pe cea îndrăcită de mînă și de grumaji și a izbăvit pe Ghermana, fiind rănită și însîngerată. Apoi, Eupraxia a zis către cea îndrăcită: "Oare ai făcut bine de ai rănit așa de rău pe această soră?" Dar ea stătea scrîșnind din dinți și spumegînd, iar Eupraxia i-a zis: "Viu este Domnul, că din ceasul acesta, de vei mai face rău vreunei surori, nu te voi mai ierta; ci, luînd toiagul egumenei, te voi bate fără milă". Atunci ea, culcîndu-se a tăcut. A doua zi de dimineață, Eupraxia, mergînd să o cerceteze pe dînsa, a găsit-o dezbrăcată, cu hainele rupte și, șezînd pe pămînt, își aduna gunoiul său și-l mînca; fericitei Eupraxia i-a fost mare jale de ea și a lăcrimat. Deci, a îmbrăcat-o pe ea într-o haină și, aducîndu-i pîine și apă, a hrănit-o și a adăpat-o. După aceasta toată noaptea a petrecut-o în rugăciuni.

Dar Dumnezeu a descoperit egumenei rugăciunea ei, căci a doua zi a chemat-o pe ea și i-a zis: "Fiică Eupraxia, pentru ce ai tăinuit înaintea mea rugăciunea ta, ce o faci pentru aceea care pătimește? De mi-ai fi spus mie, apoi și eu m-aș fi ostenit împreună cu tine". Eupraxia a zis: "Iartă-mă, doamna mea, căci văzînd-o pe ea făcînd foarte urît, mi-a fost milă de dînsa". Atunci egumena a grăit către Eupraxia: "Fiică, am să-ți spun ceva, dar păzește-te să nu te mîndrești. Hristos ți-a dat ție putere asupra diavolilor și asupra acestui diavol".

Eupraxia, auzind acestea, a căzut la pămînt și și-a presărat capul cu țărînă și striga, zicînd: "Cine sînt eu, ticăloasa și plină de toată necurăția, ca să izgonesc diavolul, pe care voi, atîția ani rugîndu-vă, nu l-ați putut izgoni?" Egumena a zis: "Fiica mea, pe tine te așteaptă lucrul acesta, ca să se știe că mare răsplătire este pregătită pentru tine în ceruri, deci să nu fii neascultătoare, ci să faci ceea ce ți se poruncește". Apoi s-a dus la biserică și, aruncîndu-se cu fața la pămînt înaintea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos, a udat pămîntul cu lacrimi, cerînd ajutor.

Deci, fiind silită din porunca egumenei, s-a dus la cea îndrăcită, iar surorile toate mergeau în urma ei, vrînd să vadă ceea ce era să se facă. Deci, Eupraxia, apropiindu-se de aceea care pătimea, i-a zis: "Domnul nostru Iisus Hristos, Care te-a zidit, te vindecă!" Zicînd acestea, a făcut pe chipul ei semnul Sfintei Cruci. Iar diavolul, răcnind foarte tare, a zis: "O, ce mincinoasă și spurcată este monahia aceasta. Iată că de mulți ani am petrecut în femeia aceasta, dar nimeni nu m-a izgonit pe mine pînă acum, iar nebuna aceasta vrea să mă izgonească". Eupraxia a zis: "Nu te izgonesc eu, ci Hristos, Dumnezeul meu, Căruia m-am făcut mireasă!"

Atunci diavolul a strigat: "O, ce necurată ești, nu voi ieși din această femeie, fiindcă n-ai luat putere ca să mă izgonești pe mine". "Eu sînt necurată și plină de toate spurcăciunile, precum și tu mărturisești, însă, poruncindu-ți Hristos, Dumnezeul meu, vei ieși din aceasta; iar de nu vei voi să ieși, apoi voi lua toiagul egumenei noastre și te voi bate pe tine!" Dar diavolul, răspunzînd, nu voia să iasă. Eupraxia, luînd toiagul egumenei, îl amenința pe el, zicînd: "Ieși, că te voi bate pe tine". Diavolul a zis: "Cum voi putea ieși, căci am făcut sfat cu dînsa și nu pot să-l calc".

Sfînta a lovit cu toiagul de trei ori și a zis: "Duh necurat, Domnul Hristos îți poruncește ție să ieși din zidirea lui Dumnezeu!" Însă diavolul, tînguindu-se, zicea: "Unde mă voi duce!" Sfînta a zis: "Du-te în întunericul cel mai din afară, în focul cel veșnic și în muncile cele fără de sfîrșit, care ți s-au pregătit ție, tatălui tău, satana, și tuturor care fac voia voastră". Iar surorile toate stăteau și priveau de departe, neîndrăznind să se apropie. Dar, de vreme ce diavolul nu voia să iasă pentru că se împotrivea mult, Sfînta Eupraxia, căutînd către cer, a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, nu mă rușina pe mine în ceasul acesta, ca să nu se bucure diavolul cel necurat!" Diavolul îndată, răcnind cu glas mare, a ieșit, iar femeia s-a făcut sănătoasă din ceasul acela. Apoi, luînd-o pe ea Eupraxia și sculînd-o, a îmbrăcat-o cu o haină curată. Deci, ducînd-o în biserică, toate surorile împreună au dat slavă și mulțumire lui Hristos Dumnezeu.

Sfînta Eupraxia, din ziua aceea, mai mult a început a se smeri, slujind tuturor surorilor ca o roabă. Iar cînd se aduceau copii neputincioși la mînăstire, egumena îi trimitea la Sfînta Eupraxia, care, deși nu voia, însă, supunîndu-se poruncii ei, îi tămăduia cu darul lui Hristos.

Cînd s-a apropiat vremea fericitului sfîrșit al Sfintei Eupraxia, egumenei i s-a arătat în vedenia visului descoperire de la Dumnezeu, că mireasa lui Hristos în curînd se va chema în cămara cea cerească. Deci s-a tulburat foarte mult de vedenia aceea, fiindu-i jale pentru despărțirea de dînsele a iubitei Eupraxia. După aceea, egumena a început a plînge și nici uneia n-a voit să spună acea vedenie.

Bătrînele, văzînd-o pe ea mîhnită și plîngînd, nu îndrăzneau să o întrebe pentru ce plînge așa. Apoi singure, umplîndu-se de mîhnire pentru întristarea ei, s-au apropiat de dînsa, grăind: "Doamnă și maica noastră, spune-ne nouă pentru care pricină ești în astfel de întristare, pentru că și inimile noastre s-au îndurerat văzîndu-te pe tine suspinînd?" Egumena a zis: "Nu mă siliți, că pînă mîine nu vă spun". Bătrînele au zis către dînsa: "Maica noastră, viu este Domnul, de nu vei spune, cu mare mîhnire vei răni sufletele noastre". Egumena a zis: "Nu voiam să vă spun pînă dimineață, dar de vreme ce mă siliți, am să vă spun. Eupraxia ne lasă pe noi, căci mîine se va duce din viața aceasta; dar nici una din voi să nu-i spuneți, ca să nu se tulbure și să nu știe această taină pînă va veni ceasul ei". Egumena spunînd acestea, surorile au plîns mult pentru că toate iubeau și cinsteau pe Eupraxia foarte mult, știind că este plăcută lui Dumnezeu și adevărată roabă și mireasă a lui Hristos; deci, socoteau că le este o mare pagubă a se lipsi de dînsa.

Plîngînd ele, una din surori, auzind plînsul bătrînelor și înștiințîndu-se de pricina plîngerii, a alergat la pitărie și a aflat pe Eupraxia cocînd pîine și împreună cu dînsa ostenindu-se și Iulia. Deci a zis către Eupraxia: "Doamnă, să știi că pentru tine plînge egumena cu bătrînele". Eupraxia și Iulia s-au mirat de cuvîntul acesta și stăteau tăcînd. Apoi Iulia a zis către Eupraxia: "Oare cel ce a fost altădată logodnicul tău, a rugat pe împăratul să te ia din mînăstire cu sila, și pentru acestea se întristează doamna egumena și bătrînele?" Sfînta a răspuns: "Viu este Domnul meu, Iisus Hristos, că, de s-ar aduna toate împărățiile pămîntului, nu vor putea să mă silească pe mine, ca eu să las pe Hristos, Mirele meu; însă, doamna mea, Iulia, du-te și înștiințează-te, pentru ce este plînsul acela, pentru că sufletul meu s-a tulburat foarte mult".

Deci, Iulia, ducîndu-se, a stat lîngă ușă și asculta cele ce vorbeau. Egumena spunea bătrînelor de acea vedenie, astfel: "Am văzut pe doi bărbați cinstiți, îmbrăcați luminos, intrînd în mînăstire și zicîndu-mi: "Lasă pe Eupraxia, căci îi trebuiește Împăratului!" Și iarăși au venit doi bărbați luminoși și mi-au zis: "Ia pe Eupraxia și o du pe dînsa la Împăratul!" Iar eu îndată, luînd-o pe dînsa, am plecat. Cînd am sosit la niște porți preaminunate, ale căror frumuseți nu pot a le spune, acelea s-au deschis de la sine, am intrat înăuntru și am văzut niște palate nefăcute de mînă, pline de slavă nespusă și un scaun înalt pe care ședea un Împărat prea- luminos. Deci, eu n-am putut să intru înăuntru, iar pe Eupraxia, luînd-o, au dus-o la Împărat. Ea, căzînd înaintea Lui, i s-a închinat și a sărutat Preacuratele Lui picioare. Am văzut acolo întuneric, apoi strălucire de îngeri și o mulțime de sfinți, toți stînd și privind la Eupraxia. După aceasta am văzut pe Maica lui Dumnezeu, pe Preacurata Fecioară Maria, stăpîna noastră, care, luînd pe Eupraxia, i-a arătat o cămară preafrumoasă și o cunună pregătită, strălucind cu slavă și cu cinste și am auzit un glas, zicînd către dînsa: "Eupraxia, iată răsplătirea și cununa ta! Deci, acum du-te, iar după alte zece zile să vii, ca să te îndestulezi de toate acestea întru nesfîrșiții veci"".

Această vedenie a spus-o egumena bătrînelor, vărsînd lacrimi din ochi, și le-a zis: "Iată, acum este a zecea zi de cînd am văzut această vedenie și mîine dimineață Eupraxia va muri!" Iulia, auzind aceasta, a început a se bate în piept și s-a dus la pitărie, plîngînd și tînguindu-se. Eupraxia, văzînd-o plîngînd, i-a zis: "Te jur pe tine cu Fiul lui Dumnezeu, să-mi spui ce ai auzit și pentru ce plîngi așa!" Iulia a răspuns: "Plîng căci astăzi ne vom despărți de tine, pentru că am auzit de la doamna noastră cea mare, că mîine te vei sfîrși!" Eupraxia, cînd a auzit de aceasta, îndată a slăbit și a căzut jos ca moartă. Iulia ședea lîngă dînsa și plîngea. Apoi Eupraxia a zis către Iulia: "Dă-mi mîna, sora mea, și spijinește-mă; scoate-mă pe mine în lemnărie și așează-mă acolo". Iulia a făcut așa.

Eupraxia, zăcînd la pămînt, plîngea, zicînd către Domnul: "Stăpîne, pentru ce Te-ai îngrețoșat de mine străina, care sînt în sărăcie și pentru ce m-ai trecut cu vederea? Iată vremea în care eu puteam să mă ostenesc și să mă lupt cu diavolul, dar Tu acum iei sufletul meu! Milostivește-Te, Doamne, spre mine, roaba Ta, și lasă-mă măcar numai anul acesta, ca să plîng pentru păcatele mele, căci sînt fără de pocăință și goală de fapte bune și n-am nădejde de mîntuire. Căci în mormînt nu este pocăință, nici lacrimi și nici morții nu Te vor lăuda pe Tine, Doamne, nici toți cei ce se pogoară în iad, ci cei vii vor binecuvînta numele Tău cel sfînt! Dăruiește-mi măcar un an, ca smochinului celui neroditor!"

Ea tînguindu-se astfel, a auzit-o una din surori și, alergînd, a spus egumenei și bătrînelor. Atunci egumena a zis: "Cine i-a spus cele grăite de noi și a tulburat sufletul ei? Nu v-am poruncit eu, ca nici una să nu-i spuneți această taină, pînă ce-i va veni ceasul? De ce ați făcut aceasta, tulburînd-o mai înainte? Mergeți și aduceți-o aici". Sfînta, fiind adusă, s-a aruncat la picioarele egumenei, zicînd: "Pentru ce nu mi-ai spus maica mea de sfîrșitul meu care s-a apropiat, ca să fi plîns păcatele mele? Iată, acum mă duc, neavînd nădejde de mîntuire, de vreme ce sînt străină de faptele cele bune; ci, miluiește-mă, stăpîna mea, și roagă-te lui Dumnezeu, să mă lase să mai viețuiesc un an, ca să mă pocăiesc de păcatele mele; căci, ducîndu-mă fără de pocăință, nu știu care întuneric mă va cuprinde și care muncă mă așteaptă pe mine".

Egumena a zis către dînsa: "Fiica mea, Eupraxia, viu este Domnul, că nestricăciosul tău Mire, Hristos, te-a făcut vrednică împărăției cerești și ți-a pregătit o cămară preafrumoasă și cununa slavei celei veșnice". Apoi egumena a început a-i spune toată descoperirea care o văzuse pentru dînsa și astfel i-a mîngîiat sufletul ei și a făcut-o cu bună nădejde. Egumena o ruga să mijlocească la Dumnezeu pentru dînsa, ca s-o învrednicească și pe ea de aceeași parte. Iar Eupraxia, zăcînd la picioarele egumenei, a început a slăbi cu trupul, căci mai întîi a început a căsca și a tremura, apoi au cuprins-o frigurile. Egumena a zis către surori: "Luați-o și duceți-o în casa cea de rugăciune, pentru că vine ceasul ei!"

Deci, luînd-o, au pus-o în casa de rugăciune, iar surorile ședeau lîngă dînsa triste, plîngînd pînă seara. Seara, egumena a poruncit surorilor să mănînce și doar Iulia să rămînă singură lîngă Eupraxia; pentru că aceea niciodată nu se depărta de dînsa. Iulia, închizîndu-se cu dînsa, a petrecut pînă dimineață. Ea se ruga de Eupraxia, zicînd: "Soră, să nu mă uiți înaintea Domnului; să-ți aduci aminte că am fost nedespărțită de tine pe pămînt, că te-am învățat la citirea cărților și că te-am îndemnat la nevoință. Deci, roagă pe Hristos, ca să mă ia și pe mine cu tine!"

Sosind dimineața, egumena a văzut că Eupraxia este în răsuflările cele mai de pe urmă și a trimis la surori, zicînd: "Să vină să sărute pe Eupraxia cu sărutarea cea din urmă, pentru că se sfîrșește!" Surorile, adunîndu-se, o sărutau plîngînd și zicînd: "Soră, pomenește-ne și pe noi în împărăția lui Hristos!" Ea tăcea, neputînd să vorbească. Mai pe urmă de toate a venit la dînsa și aceea pe care o izbăvise de muncire diavolească și îi săruta mîinile, plîngînd și zicînd: "Aceste sfinte mîini mult mi-au slujit mie, nevrednica lui Dumnezeu, și cu ele s-a izgonit din mine diavolul care m-a muncit". Eupraxia nu-i răspundea. Egumena i-a zis: "Soră Eupraxia, nu miluiești pe această soră și nu-i răspunzi nimic, pentru că plînge așa?"

Eupraxia, uitîndu-se spre sora aceea, i-a zis: "Soră, pentru ce mă ostenești? Lasă-mă să mă odihnesc, că sînt aproape de sfîrșit. Însă, teme-te de Dumnezeu, că El te va păzi pe tine". Apoi, uitîndu-se la egumenă, a zis: "Maica mea, roagă-te pentru mine, că mare osteneală este sufletului meu în ceasul acesta". Egumena a început a se ruga pentru dînsa cu toate surorile. Cînd a sfîrșit rugăciunea și a zis "Amin", Sfînta și Cuvioasa mireasă a lui Hristos, Eupraxia, și-a dat cinstitul și sfîntul ei suflet în mîinile lui Dumnezeu, viețuind treizeci de ani de la nașterea sa. Surorile, plîngînd mult după dînsa, au îngropat-o lîngă maica sa și au preamărit pe Dumnezeu, că s-au învrednicit să aibă între dînsele o soră atît de plăcută Lui.

Iulia a petrecut nedepărtată de lîngă mormîntul ei trei zile, plîngînd și tînguindu-se; iar a patra zi a venit la egumenă veselă și bucuroasă și i-a zis: "Maica mea, roagă-te pentru mine, că mă cheamă Hristos, pe Care L-a rugat fericita Eupraxia pentru mine, păcătoasa, ca să fiu împreună cu dînsa". Zicînd aceasta și sărutînd pe toate surorile, într-a cincea zi s-a sfîrșit; și a îngropat-o lîngă mormîntul Sfintei Eupraxia. După treizeci de zile, Cuvioasa egumenă Teodula diaconița, chemînd pe surori, le-a zis: "Să vă alegeți o altă maică în locul meu, care să vă poată povățui, pentru că pe mine mă cheamă Domnul, pe care Cuvioasa Eupraxia L-a rugat mult pentru mine, ca să mă rînduiască cu dînsa și cu Iulia, că și ele împreună s-au învrednicit cămării cerești, la care mă duc și eu acum".

Surorile toate s-au veselit pentru Eupraxia și Iulia, că au intrat în bucuria Domnului lor, și se rugau ca și ele să se învrednicească de aceeași parte; iar pentru maica care le lăsa, plîngeau, și și-au ales pe una din surori, anume Teognia, ca să le fie egumenă. Apoi, chemînd-o egumena, a zis către dînsa: "Știi bine toată rînduiala și tipicul vieții mînăstirești. Te jur cu Preasfînta și cea de o ființă Treime, să nu cîștigi la mînăstire averi, nici oarecare bogății, ca să nu întorci mintea surorilor spre grijile pămîntești și, pentru acelea, să se lipsească de cele cerești; ci mai vîrtos, defăimînd toate cele vremelnice, să cîștige pe cele veșnice". Iar către surori a zis: "Știți viața Sfintei Eupraxia, făceți-vă urmă-toare ei, ca să vă învredniciți părții celei cu dînsa întru cămara cea cerească". Apoi, dînd tuturor sărutarea cea din urmă, a poruncit s-o ducă în casa de rugăciuni, să închidă ușile și să nu intre la dînsa nici una pînă a doua zi. Surorile, intrînd a doua zi dimineață, au găsit-o sfîrșită întru Domnul și, plîngînd, au îngropat-o lîngă Sfînta Eupraxia. Din ziua aceea n-au mai îngropat pe nici una în locul acela.

Multe minuni se făceau la cinstitele moaște ale celor plăcute lui Dumnezeu; pentru că se dădeau tămăduiri de toate neputințele și se izgoneau diavolii, care strigau, zicînd: "O, Eupraxie, și după moarte ne biruiești și ne alungi!"

Într-acest fel a fost petrecerea și viața Cuvioasei Eupraxia, care s-a învrednicit slavei celei cerești. Deci, să ne sîrguim și noi să-i urmăm ei. Să cîștigăm smerenia, ascultarea, blîndețea, iubirea și osteneala, răbdarea, curăția și întreaga ei înțelepciune, ca și noi, cu rugăciunile ei, să ne aflăm vrednici bunătăților veșnice și bucuriei și petrecerii cu cetele îngerești și să ne învrednicim a ne sătura de slava Domnului nostru Iisus Hristos, întru împărăția Lui cea cerească, cu toți sfinții, întru nesfîrșiții veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site