Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfintei Mucenițe Hristina
(24 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

În cetatea Tirului era un bărbat de neam mare, cu numele Urban, care avea stăpînirea ighemoniei. El avea o fiică, fecioară tînără, care din anii tinereții sale a cunoscut pe Dumnezeu, Ziditorul său, punîndu-și sufletul pentru El și răbdînd cu bărbăție multe munci cumplite. Cînd s-a născut aceasta, părinții i-au pus numele Hristina și aceasta nu după înțelegerea elinească, ci după purtarea de grijă a lui Dumnezeu; căci singur numele acela însemna mai înainte, oarecare proorocie. Această fecioară, venind în vîrstă, avea să fie creștină și roabă, mireasă și muceniță a lui Hristos. Ea, de la vîrsta de unsprezece ani, și-a arătat frumusețea feței ei celei minunate, căci nu era între fecioare vreuna, care să semene cu ea la frumusețe. Deci, vrînd tatăl ei ca să o păzească de vederea omenească, i-a rînduit petrecerea ei în palatul cel mai înalt, dîndu-i slugile cele mai bune.

El, ducîndu-i zeii săi cei de aur și de argint, i-a poruncit să se închine lor și în toate zilele să le aducă jertfe. Mulți din cei de bun neam și bogați, auzind de frumusețea acestei fecioare, doreau s-o ia spre însoțire fiilor lor și rugau pentru aceasta pe tatăl ei. Dar Urban le răspundea: "Nu o voi da nimănui pe fiica mea, ci o voi dărui zeilor mei, pentru că mult au iubit-o milostivii; deci, fecioara va petrece pentru dînșii, slujindu-le totdeauna".

Fecioara Hristina, crescînd cu anii și înțelegerea, a început a veni la cunoștința adevărului, Dumnezeu luminîndu-i și înțelepțindu-i mintea cu darul Său. Pentru că, privind prin fereastră la cer și la luminătorii cei cerești, cunoștea pe Ziditor. Deci, ea, nesocotind pe idolii cei fără de suflet, nu putea să li se închine. Ci, privind în sus spre răsărit, suspina și plîngea, grăind în sine: "Pînă cînd inimile omenești vor petrece întunecate și pînă cînd cugetul lor cel neînțelegător nu va privi spre Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pămîntul și l-a împodobit cu această podoabă nevăzută?"

Astfel socotind în sine, a început a se închina adevăratului Dumnezeu, Cel ce petrece în cer și se ruga Lui cu lacrimi, ca să i se facă cunoscut spre a-L cunoaște desăvîrșit pe Acela, de a Cărui dragoste i se aprinsese inima. Petrecînd multe zile în rugăciuni și în postire, s-a învrednicit cercetării lui Dumnezeu; pentru că i s-a arătat îngerul Domnului și a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci. Îngerul a numit-o mireasă a lui Hristos și a înțelepțit-o desăvîrșit în cunoștința lui Dumnezeu; iar pentru nevoința cea pătimitoare, i-a spus că de trei muncitori va fi muncită, pentru Dumnezeu cel în Treime. Deci, a întărit-o spre nevoință, dîndu-i pîine curată să mănînce, fiind ea flămîndă de postire.

După acea îngerească arătare, fecioara se veselea cu duhul și se bucura în Dumnezeu, Mîntuitorul său, mulțumindu-i că a cercetat pe roaba Sa prin trimiterea sfîntului înger. De atunci, ea a început mai cu căldură a-și întinde către Domnul rugăciunile sale și a se îndulci de dragostea Lui. Umplîndu-se de rîvnă, a început a sfărîma idolii cei de aur și de argint, zdrobindu-i în bucăți pe cîte unul și aruncîndu-i jos de pe fereastră în uliță. A doua zi, cei ce treceau, adunau pentru ei aurul și argintul cel sfărîmat.

Într-una din zile, ighemonul Urban, vrînd să cerceteze pe fiica sa și să se închine zeilor săi, s-a suit în palatul cel de sus. Dar, nevăzîndu-și idolii, întrebă pe Hristina: "Unde sînt zeii?" Iar ea tăcea. Chemînd slugile, le-au întrebat de zei; iar ele i-au spus, ceea ce a făcut fiica sa zeilor. Umplîndu-se el de mînie, a început a bate pe fecioară peste obraz, zicîndu-i: "Ticăloaso, ce ai făcut zeilor?" Iar ea nu voia să-i răspundă. După aceea, sfînta, deschizîndu-și gura, a mărturisit pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce petrece în cer, pe Ziditorul a toate, iar pe cei ce se numeau zei, fiind făcuți din aur și argint, i-a numit diavoli și idoli fără simțire, spunîndu-i cum i-a sfărîmat cu mîinile sale.

Atunci Urban, umplîndu-se de mai multă mînie, a tăiat cu sabia pe toate slugile. Iar pe fiică a început s-o muncească cu diferite munci. Mai întîi a bătut-o fără cruțare cu vergi și vine de bou, apoi a legat-o și a aruncat-o în temniță. Înștiințîndu-se maica ei de acest lucru, a alergat la dînsa, plîngînd și tînguindu-se, și o îndemna să se lepede de Hristos și să se întoarcă la zeii părintești. Dar mucenița lui Hristos, nici nu voia să audă cuvintele maicii sale, ci mai ales se lepăda chiar de dînsa singură, zicînd: "Să nu mă numești pe mine fiica ta. Nu știi oare că am numele lui Hristos, pe Care nimeni din neamul vostru nu s-a învrednicit a-L cunoaște? Eu acum nu sînt din neamul vostru, ci din al lui Hristos, cu numele și cu lucrul; pentru că m-am unit cu Hristos, Împăratul cel ceresc. Aceluia-I sînt roabă și fiică și El îmi este tată și maică și stăpîn". De aceea, maică-sa plîngea mult și nesporind nimic, s-a mîhnit.

Trecînd noaptea și sosind ziua, Urban, fiind pornit de diavol spre răutate și uitînd dragostea cea firească către fiica sa, a șezut la judecată, vrînd să muncească pe Sfînta Hristina, nu ca pe o fiică a sa, ci ca pe o străină și mare făcătoare de răutate. Sfînta fiind scoasă din temniță la judecată, multe femei văzînd-o pe ea, ziceau: "Dumnezeul roabei Tale, Hristina, ajută-i, căci la Tine a alergat!" Deci, Hristina, mielușeaua lui Hristos, stătea înaintea lui Urban, nu ca înaintea tatălui ei, ci ca înaintea unui muncitor și a unei fiare mîncătoare de trupuri.

Urban a început a o momi pe dînsa, zicîndu-i cu vicleșug: "Mi-e milă de tine, fiica mea, și mă rog ție, apropie-te de zeii noștri cei mari și să le aduci jertfă cu mine, ca să te miluiască și să-ți ierte păcatul tău, pe care l-ai făcut. De nu vei face aceasta, apoi nici eu nu te voi milui și nu te voi numi fiica mea". Sfînta a răspuns: "Mare bucurie îmi vei face, de nu mă vei numi fiica ta; pentru că am ca tată pe Ziditorul meu". Urban, aprinzîndu-se de mare mînie, a poruncit să o spînzure pe fecioară la muncire, să-i strujească cu fiare ascuțite și să-i zdrobească curatul ei trup cel fecioresc. Atît i-au strujit trupul ei, încît i se vedeau oasele goale.

După ce au dezlegat-o de la muncire și a văzut carnea sa zdrobită și căzută de pe dînsa, zăcînd pe pămînt, ea, adunînd-o, a aruncat-o în obrazul tatălui său, zicîndu-i: "Iată, mănîncă carnea fiicei tale!" El, mîniindu-se mai mult, a întins pe sfînta pe o roată de fier și, aprinzînd foc sub dînsa, a poruncit să toarne pe trupul ei untdelemn fiert. Astfel, învîrtind roata, o trecea prin foc și fecioara se frigea ca un pește sau ca niște carne de mîncare. Deci, nu era cu putință firii omenești și mai ales celei femeiești, să fie într-o muncă ca aceea; dar Dumnezeu îi ținea viața roabei Sale și o întărea pe dînsa, spre mărirea numelui Său cel Sfînt și spre rușinarea păgînilor.

Sfînta Hristina, fiind astfel muncită, slăvea pe Dumnezeu și se ruga către El; iar sfinții îngeri stăteau nevăzuți înaintea ei, ușurîndu-i durerile. Apoi, fără de veste, ieșind o văpaie mare de foc, cu porunca lui Dumnezeu, s-a repezit la acei păgîni, care stăteau împrejur, și a ars ca la o mie din ei. Urban, neștiind ce să-i mai facă ei, a poruncit să o arunce în temniță. Sfînta rugîndu-se, i s-a arătat îngerul Domnului și a tămăduit-o de răni, făcînd-o sănătoasă peste tot trupul și i-a dat ei hrană pe care i-o adusese. Astfel s-a întărit mucenița și lăuda pe Dumnezeu.

După aceasta, tatăl ei a poruncit s-o arunce în mare; iar slujitorii, luînd pe roaba lui Hristos, au pus-o în corabie și au dus-o departe de mal. Deci, legîndu-i o piatră mare de grumaz, au aruncat-o în apă. Dar sfînta, sprijinindu-se de mîinile Celui fără de trup, umbla pe ape ca pe uscat. Marea aceea i-a fost ei scăldă-toarea Sfîntului Botez, pe care o dorea, și un nor luminos a umbrit-o pe ea și s-au auzit cuvinte de sus, grăindu-se deasupra ei, adică numele Preasfintei Treimi, după săvîrșirea Sfîntului Botez.

Ea a văzut pe Domnul arătîndu-i-se și zicîndu-i cuvinte aducătoare de bucurie. Deci, ieșind la uscat, s-a arătat înaintea feței tatălui său și l-a înspăimîntat. Pentru că păgînul se mira și se înspăimînta, văzînd pe sfînta fecioară, ieșind vie din mare. Văzînd el atîtea minuni, nu cunoștea puterile lui Dumnezeu, ci socotea că aceea este vrajă. Atunci el a poruncit s-o arunce în temniță, vrînd ca a doua zi s-o taie pe dînsa. Dar în acea noapte, el însuși a fost tăiat de coasa morții. Iar sfînta a rămas vie în temniță, slăvind și mulțumind lui Dumnezeu.

După pieirea neașteptată a lui Urban, a venit în locul lui un ighemon, cu numele Dion, căruia i s-a spus despre Hristina, care ședea în temniță. Scoțînd-o pe dînsa și punînd-o înaintea judecății sale, mai întîi se ispitea să înșele pe muceniță cu îmbunări și s-o depărteze de Dumnezeu. Apoi, văzînd-o nestrămutată în sfînta credință, a muncit-o mult, bătînd-o, strujind-o cu unghii de fier și arzînd-o cu foc. El, arzînd o tigaie de fier, a poruncit să întindă pe sfînta goală, silind-o să se închine idolului Apolon. Dar mucenița petrecea statornică în mărturisirea preasfîntului nume al lui Iisus Hristos, iar pe idolul Apolon l-a sfărîmat cu rugăciunea. Cînd idolul a căzut și s-a prefăcut în bucăți, atunci a căzut la pămînt și ighemonul Dion și a rămas mort.

Diavolul care locuia în idol, sfărîmîndu-i-se capiștea, a răpit sufletul slujitorului său celui osîrdnic și l-a făcut să viețuiască în iad împreună cu el, iar pe sfînta muceniță iarăși a primit-o temnița și legăturile. Pătimirea fecioarei lui Hristos nu era fără de roade, căci poporul, văzînd niște minuni ca acelea, slăvea pe Unul Dumnezeu, Iisus Hristos, și au crezut în El ca la trei mii de suflete. Mulți veneau la sfînta, care a fost ținută în temniță multă vreme, și se învățau de la dînsa, pînă ce a venit alt ighemon cu numele Iulian. Acela, scoțînd asemenea pe sfînta la judecată, i-a dat felurite munci. Mai întîi a aprins un cuptor mare, în care, arzînd trei zile focul, a aruncat în el pe muceniță și apoi l-a închis. Sfînta fecioară Hristina a petrecut în cuptorul acela cinci zile nearsă de foc, precum de demult tinerii cei din Babilon și, șezînd ca într-o cămară, cînta, slăvind pe Dumnezeu; căci îngerii Domnului erau cu dînsa, udînd și răcorind cuptorul.

După acele cinci zile, deschizîndu-se cuptorul, s-a aflat sfînta vie și întreagă, neatinsă de foc cîtuși de puțin și se preamărea Dumnezeul creștinilor, iar păgînătatea se rușina. Ighemonul acela, orbindu-se de răutatea diavolească, nu cunoștea puterile lui Dumnezeu, ci socotea vrajă o minune mare ca aceea. Deci, silindu-se să biruiască pe cea nebiruită, a chemat vrăjitorii și fermecătorii, care știau să farmece șerpi, vipere și scorpii și să le dea drumul împotriva muceniței, ca s-o omoare cu mușcăturile lor otrăvitoare; dar nici una dintr-însele n-au vătămat-o, deși se tîrau și se încolăceau împrejurul trupului ei. Fermecătorul cel mare stătea aproape și întărîta cu șoptiri și meșteșugiri pe acele tîrîtoare, ca să muște pe fecioară. Dar toate acelea, din porunca lui Dumnezeu, s-au întors cu mînie spre acel vrăjitor și îndată l-au omorît cu mușcăturile lor. Sfînta a zis către tîrîtoare: "Vouă, șerpilor, viperelor și scorpiilor, vă poruncesc în numele lui Iisus Hristos, să vă duceți fiecare la locul vostru și să nu vătămați pe nimeni". Atunci îndată s-au risipit, ducîndu-se fiecare la locul său.

După un ceas, Sfînta Hristina s-a milostivit spre cel omorît și, rugîndu-se Domnului, l-a înviat și l-a făcut creștin. Dar nu numai pe acela, ci și mulți, căci, văzînd niște minuni ca acelea preaslăvite, au crezut în Domnul. Ighemonul mîniindu-se, a poruncit să taie feciorescul piept al sfintei. Deci, tăindu-l, curgea din rănile ei lapte în loc de sînge. După aceea, i-a tăiat și limba, care slăvea pe Hristos Dumnezeu. Dar mucenița, chiar după tăierea limbii, vorbea bine. Ea, apucînd limba cea tăiată, a aruncat-o în fața ighemonului și, lovindu-l în ochi, i-a zis: "Păgîne, iată, mănîncă limba mea!" Ighemonul a orbit din lovitura aceea, iar sfînta binecuvînta pe Dumnezeu foarte mult, iar pe idoli și slujitorii lor îi ocăra. Ighemonul, nesuferind să audă mai mult acele ocări și mîniindu-se și pentru orbirea ochilor săi, a poruncit s-o dea la moarte. Deci sfînta, fiind împunsă de ostași cu fiare ascuțite, și-a dat cinstitul și sfîntul ei suflet în mîinile Domnului său.

Astfel sfînta fecioară cea fără de prihană și Marea Muceniță a lui Hristos Hristina, prin care Domnul a făcut minuni cu puterea Sa cea mare, a pătimit de la trei cumpliți muncitori; dar aceia n-au putut să biruiască pe această singură fecioară. Un oarecare om din neamul ei, crezînd în Hristos, a luat pătimitorul ei trup și l-a îngropat cu cinste. Acestea s-au făcut, împărățind peste romani și peste elini păgînul Sevir, iar peste noi stăpînind întotdeauna Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site