Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Cuviosul Policarp, arhimandritul Pecerscăi
(24 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Mult roditor, îmbunătățit și aducător de mult folos duhovnicesc a fost acest fericit și vrednic de laudă, Policarp, fiindcă a adeverit acel cuvînt al lucrătorului ceresc, care zice: Grăuntele de grîu, căzînd pe pămînt, de va muri, mult rod va aduce; și iar: Cel ce petrece în Mine și Eu într-însul, acela va face rod mult.

Acest fericit, uitînd slava cea trecătoare și chipul lumii acesteia și luînd sfîntul chip îngeresc al călugăriei, s-a sălășluit în mînăstirea ce strălucește cu peșterile, ca într-un pămînt arat. El își omora trupul cu tot felul de nevoințe pustnicești și totdeauna petrecea în Dumnezeu cu duhul. Așa a făcut multe fapte vrednice de pocăință și a arătat toate rodurile duhovnicești din el: dragostea nefățarnică spre Dumnezeu și spre aproapele, bucurie pentru știința cea fără de prihană, pace după biruința tuturor patimilor, îndelungă răbdare în ispite și în necazuri, bunătate în supunere către toți, milostivire în umilință spre cei nevoiași, credință neîndoită în ascultarea poruncilor, adevăr în împlinirea făgăduințelor, blîndețe în mînie, înfrînare în lepădarea bucatelor, a băuturilor celor multe și dulci și a tuturor poftelor trupești. Căci toate rodurile acestea le crescuse Dumnezeu în acest fericit Policarp și le sădise Sfîntul Simon, Episcopul Vladimirului și al Suzdalului; că acela, fiindu-i rudenie după trup, nu voia ca și după duh să se depărteze de la sine, ci, ca o bună rădăcină, se sîrguia să iasă din el ramură bună.

De aceea, cînd el a fost luat din sfînta Mînăstire Pecersca și dus la scaunul episcopiei Vladimirului și al Suzdalului, a luat cu el și pe fericitul Policarp. Acolo, îndemnîndu-l spre urmarea vieții celei îmbunătățite, i-a spus cuvinte folositoare de suflet din citirea și auzirea celor adevărate pe care le luase de la sfinții cei mai dinainte fericiții monahi ai Pecerscăi, cum s-au ostenit ei cu asprime și atît au plăcut lui Dumnezeu, încît și aici au strălucit prin nestricăciunea cea făcătoare de minuni a moaștelor lor, în semn de primire a cununei celei nepieritoare.

Fericitul Policarp, arîndu-și pămîntul inimii sale prin ascultare și primind acolo semințele învățăturii părintești, a rodit osteneli însutite. Dar nu numai el singur era mult roditor în bunătăți, ci și în toți cei dreptcredincioși, dorea să înrădăcineze aceeași aducere de roadă. Pentru aceea, toate nevoințele acestor cuvioși părinți ai Pecerscăi, auzite de la fericitul episcop Simon și plăcute lui Dumnezeu, pe acelea și pe ale altora ce se mîntuiau, se sîrguia a le scrie spre folos, precum sînt viețile cele minunate ale multor sfinți. Deci, fiind lîngă acel fericit bărbat, le-a scris în scrisoarea sa către fericitul Achindin, arhimandritul Pecerscăi, care sînt puse în partea a doua a Patericului.

Însă, deși fericitul Policarp s-a depărtat după aceea cu trupul de părintele și povățuitorul său, Simon, cînd s-a întors de la scaunul său iarăși în Mînăstirea Pecersca, totuși niciodată nu se depărta de faptele bune ale acelui sfînt bărbat; pentru că, înrădăcinîndu-se bine în inima sa învățăturile lui cele mai dinainte, se nevoia spre păzirea și creșterea lor. Dar Sfîntul Simon nu-l părăsea a-l învăța și aici, cercetînd prin scrisorile sale cele pline de învățături insuflate de Dumnezeu și de multe chipuri de fapte bune ale sfinților din Pecersca. Acea scrisoare avînd-o fericitul Policarp înaintea ochilor săi, toate cuvintele părintești le scria pe tăblița inimii sale și, citindu-le cu mintea, le împlinea cu lucrul. Astfel, nevoindu-se cu asprime, s-a înălțat foarte mult la fapta bună.

După ce fericitul Achindin, arhimandritul Pecerscăi, a păstorit turma lui Hristos bine și cu dumnezeiască plăcere, ajungînd la adînci bătrîneți, după ostenelile cele de lungă vreme, s-a mutat la Domnul la veșnica odihnă. Atunci în ceata cea aleasă de Dumnezeu a sfinților părinți, nu era altul mai bătrîn și mai iscusit în nevoințe călugărești decît Policarp. De aceea, el a fost ales ca egumen al marii Lavre Pecersca, ca unul ce era vrednic și în stare a ține cîrma egumeniei sfintei lavre. Aceasta s-a întîmplat pe vremea lui Rostislav Mitislavici, marele domn al Kievului și a mitropolitului Ioan al III-lea, care era al treilea după mitropolitul Clima, cel sfințit cu capul Sfîntului Clement.

Deci, fericitul Policarp, luînd egumenia sfintei și marii Lavre Pecersca, se sîrguia cu osîrdie să păzească toate rînduielile mînăstirești cele așezate de Cuviosul Teodosie, nebăgînd nimic străin înăuntru. El s-a arătat povățuitor spre mîngîiere, precum trebuia la acea lavră făcătoare de minuni, cu care foarte mult se împodobea, căci pretutindeni strălucea slava de buna ei rînduială. În vremea ocîrmuirii acestui fericit Policarp, mulți domni din cei de neam bun și puternici, folosindu-se de dînsul, se îndemnau spre multe fapte bune, încît, lăsîndu-și prealuminatele lor scaune, doreau să viețuiască împreună cu dînsul. Acest lucru s-a adeverit la pomenitul domn al Kievului, Rostislav Mitislavici, pentru că acel domn iubitor de Hristos, folosindu-se prea mult de îmbunătățitul chip al fericitului Policarp și-a așezat în sine o faptă bună ca aceasta: în Sfîntul și Marele Post, în toate sîmbetele și duminicile, punea pe vremea prînzului la masa sa, 12 monahi împreună cu al 13-lea, pe fericitul arhimandrit Policarp. Și astfel, ospătîndu-i, nu-i lăsa să plece deșerți; iar el în toate duminicile se împărtășea cu dumnezeieștile Taine, udîndu-și fața cu lacrimi, cu multe oftări și suspinări ale inimii, încît toți, văzîndu-l într-o umilință ca aceea a inimii, nu se puteau opri de la lacrimi.

După ce se sfîrșea Sfîntul și Marele Post, același domn iubitor de Hristos, în Sîmbăta lui Lazăr, chema pe toți fericiții stareți, cei cu sfîntă podoabă a Pecerscăi și, ospătîndu-i pe toți cu vrednicie și dîndu-le milostenie, îi trimitea cu cinste. El chema din toate mînăstirile pe frați și-i ospăta, dar mai mult mîngîia pe frații Pecerscăi, căci foarte mult iubea viața îmbunătățită a acestora; și mai ales a fericitului Policarp, povățuitorul lor, care urma cu totul celor mai mari povățuitori ai Pecerscăi, lui Antonie și Teodosie. De aceea, el de multe ori zicea fericitului Policarp să-l primească în călugărie la mînăstirea sa. Dar fericitul îi grăia: "Blagoslovite domn, Dumnezeu v-a poruncit, ca așa să fiți, dreptate să faceți, cu judecată dreaptă să judecați și întru închinarea Crucii să stați cu neclintire".

Voievodul Rostislav îi răspundea lui: "Sfinte părinte, domnia acestei lumi nu poate să fie fără de păcat. Deci, de acum m-am amărît și m-am obosit cu grijile cele de toate zilele; de aceea aș voi ca, cel puțin la bătrînețile mele, să mă fac monah și să slujesc lui Dumnezeu, și unor împărați și domni ca acestora să le rîvnesc, care, umblînd pe calea cea îngustă și cu necazuri, au aflat cereasca împărăție". Fericitul Policarp, auzind acestea, a grăit: "Frate, iubitor de Hristos, de dorești aceasta din inimă, să fie voia lui Dumnezeu!" Însă, voievodul, cu toate că n-a apucat să-și îndeplinească dorința, cu adevărat - fiind aprins de faptele bune ale acestui sfînt -, o dorință ca aceasta din inimă avea și spre aceasta cu dovedire s-a osîrduit.

Pe cînd el s-a îmbolnăvit în Smolensca și a poruncit să-l ducă la Kiev, Rognida, sora lui, văzînd pe fratele său foarte slab, îl ruga, zicîndu-i: "Să rămîi aici în Smolensc și te voi îngropa în biserica cea zidită de tine!" Dar el i-a zis: "Să nu faci aceasta nicidecum. De sînt slab, să mă duci la Kiev și de mă va lua Dumnezeu pe drum, să-mi pună trupul în împărăteasca zidire, în mînăstirea Sfîntului Teodor. Iar de-mi va ridica Dumnezeu boala aceasta și-mi va da sănătate, făgăduiesc că mă voi face monah în Sfînta Mînăstire Pecersca, la fericitul Policarp". După aceasta, boala lui îngreunîndu-se foarte mult și fiind aproape acum de moarte, a grăit preotului Simon, părintele său duhovnicesc: "Ai să dai seama lui Dumnezeu de aceasta, fiindcă m-ai oprit să fiu călugărit în Mînăstirea Pecersca de acel sfînt bărbat. Căci eu cu adevărat doream să nu-mi socotească Domnul păcat, deoarece nu mi-am săvîrșit făgăduința". Și astfel și-a dat fericitul sfîrșit.

Deci, prin atîtea fapte bune, acest pururea pomenit domnitor, a fost început și pricină de mîntuire la foarte mulți, întărindu-se duhovnicește din viața cea plină de nevoință și din vorbele cele de Dumnezeu insuflate ale Cuviosului Părintelui nostru Policarp, care a egumenit cu vrednicie, pe vremea domniei lui Rostislav, în Sfînta Lavră făcătoare de minuni a Pecerscăi, care, nu numai pe frați, ci și pe oamenii mireni cei numiți cu numele lui Hristos, îi trăgea prin lucrarea faptelor bune, spre urmarea sa și îi povățuia la calea pocăinței și a mîntuirii. Astfel a ocîrmuit păstoria cea încredințată lui de Dumnezeu, viețuind mulți ani și s-a mutat către Domnul la adînci bătrîneți, în ziua de 24 iulie, la praznicul sfinților răbdători de chinuri domni ai Rusiei, Boris și Gleb. Iar monahii, îngrijindu-i trupul lui, l-au îngropat cu cinste cu sfinții părinți.

După moartea Cuviosului Policarp a fost tulburare în mînă-stire, căci după acest stareț nu puteau să-și aleagă lor alt egumen. Că deși mulți din fericiții stareți de atunci erau vrednici de o treaptă ca acesta, dar nici unul nu voia să o primească, pentru smerenie și liniște, judecîndu-se pe dînșii a fi mai bine în supunere și a se nevoi în singurătate; pentru ca, comoara lor cea îmbună-tățită pe care o cîștigaseră prin multe osteneli, să nu se risipească cu grija și cu tulburarea, care s-a obișnuit a se atinge de cei mai mari. De aceea era mare necaz și mîhnire între frați, pentru că nu se cădea ca o turmă ca aceea să rămîie nici un ceas fără păstor.

Deci, bătîndu-se a doua zi în toacă, s-au adunat toți frații în biserică și au început a face rugăciuni către Dumnezeu, către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu și către Sfinții Părinți Antonie și Teodosie, chemînd în ajutor pe povățuitorul lor, pe fericitul Policarp cel adormit. Ei îl rugau pe el să-i încredințeze, de este plăcut Domnului, cînd îi vor cere semn de la dînsul, despre adevăratul ocîrmuitor în locul său; Deci, acest lucru minunat s-a făcut, căci toți într-o gură au zis: "Să mergem la Vasile, cucernicul preot din Ștecavița, ca el să ne fie egumen și ocîrmuitorul rînduielilor monahicești a mînăstirii Pecersca". Deci, mergînd cu toții, s-au închinat preotului Vasile și i-au zis: "Noi, toți frații și monahii din mînăstirea Pecersca ne închinăm ție și voim să te avem părinte și egumen". Iar preotul Vasile, fiind în mare uimire, s-a închinat înaintea lor și a zis: "Sfinților părinți, eu nici călugăria n-am luat-o asupra mea, iar pentru egumenie de ce v-ați gîndit la un prost ca mine?" Și certîndu-se mult cu dînșii și ei silindu-l prin rugăminte, li s-a făgăduit lor. Atunci ei luîndu-l, s-au dus cu el în mînăstire.

Deci, într-o zi de vineri, a venit la călugăria Părintelui Vasile, Prea Sfințitul Nichifor, mitropolitul Kievului și de Dumnezeu iubitorii episcopi: Lavrentie Turovschi, Nicolaie Poloțchi și toți preacinstiții egumeni. Astfel, el a fost călugărit de mîna Prea Sfințitului Nichifor și a fost povățuitor și păstor bun al monahilor din sfînta mînăstire Pecersca, după fericitul Policarp. Deci, cu rugăciunile și urmarea vieții Cuviosului Policarp, era tuturor chip de toate faptele bune, întru slava și cinstea cerescului povățuitor și începătorul păstorilor, Domnul Dumnezeu și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, împreună cu cel fără de început al Lui Părinte și cu preasfîntul, bunul și de viață făcătorul Duh, Căruia I se cuvine, de la toată făptura, neîncetată mărire și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site