Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfinții Mucenici Chiric și Iulita
(15 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

În cetatea Iconiei, din Licaonia, era o femeie tînără, de neam bun, anume Iulita. Ea se trăgea din seminția împăraților Romei și era creștină cu credința. Petrecînd puțin timp cu un bărbat legiuit, a zămislit și a născut de la dînsul un prunc de parte bărbătească. Apoi a rămas văduvă. Pruncul ce l-a născut, l-a luminat cu Sfîntul Botez și i-a dat numele de Chiric.

În acea vreme, Dioclețian, ținînd împărăția Romei, ridicase prigonire mare împotriva creștinilor de prin toate părțile stăpînirii sale. El a pus ca ighemon în țara Licaoniei pe un oarecare Domițian, om sălbatic la fire și fără de omenie, ce avea chip de fiară și nărav asemenea, bucurîndu-se de vărsarea sîngelui creștinesc. Deci, venind în Iconia, a început a munci cumplit pe cei ce credeau în Hristos și căuta cu tot dinadinsul pe cei ce țineau în taină credința creștinească. Iulita, credincioasa roabă a lui Hristos, văzînd aceasta și știind că dreapta sa credință nu se va putea tăinui de muncitor, s-a gîndit să fugă. Ea se temea ca nu cumva, neputînd suferi muncile cele cumplite, să se lepede de Hristos.

Deci, și-a lăsat toată averea sa și toată frumusețea lumii acesteia, casa, rudele, robii, slava deșartă, pentru dragostea lui Hristos și, luînd pe fiul său, Chiric, care era de trei ani, și două roabe credincioase, au ieșit noaptea din cetatea Iconiei și au plecat în străinătate, aducîndu-și aminte de ceea ce s-a zis în Scriptură: Aici nu avem cetate stătătoare, ci să căutăm pe cea viitoare. Ea s-a dus în Seleucia și acolo a aflat aceeași prigonire împotriva creștinilor, pentru că un oarecare Alexandru, luînd de la împărat stăpînirea ighemoniei, s-a dus în Seleucia și acolo ucidea fără milă pe toți cei ce mărturiseau numele lui Iisus Hristos.

Fericita Iulita, aducîndu-și aminte de ceea ce se scrie: Nu dați loc mîniei, adică fugiți de mînie, și iarăși: Cînd vă vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiți în cealaltă, a ieșit din Seleucia și s-a dus în Tars, cetatea Ciliciei, trăind acolo printre cei săraci. După o vreme oarecare, același Alexandru s-a dus și în Tars, ca să muncească pe creștini. Sfînta Iulita, fiind cunoscută de unii, au spus-o ighemonului. Acela îndată a poruncit s-o prindă și a șezut înaintea poporului în divanul din priveliște. Prinzînd-o ostașii împreună cu fiul ei, au fugit de la dînsa amîndouă slujnicile. Însă de departe o urmau, voind ca să-i vadă pătimirea și sfințirea ei. Mucenița a fost dusă înaintea ighemonului, avînd pe mîini pe Sfîntul Chiric, prunc de trei ani.

Întrebată de ighemon de nume, neam și patrie, ea răspundea cu îndrăzneală, mărturisind numele Domnului nostru Iisus Hristos, numindu-se creștină și zicînd: "Acesta este numele și neamul meu cel bun, iar patrie îmi este împărăția cerească a lui Hristos". Ighemonul, mîniindu-se, a poruncit să-i ia pruncul, s-o dezbrace și să o întindă la pămînt, ca să o bată fără de cruțare cu vine de bou. Pe cînd ostașii băteau pe muceniță, pruncul privea spre ea, plîngînd, și se smulgea din mîinile celor ce-l țineau, ca să se ducă la maica sa.

Văzînd ighemonul că pruncul este frumos, a poruncit să-l ducă la el. Deci, luîndu-l, l-a pus pe genunchii săi, îl mîngîia ca să nu plîngă, netezindu-i părul capului și sărutîndu-l, îi spunea fel de fel de cuvinte dulci. Dar pruncul se ferea, trăgîndu-se din mîinile lui și capul îl trăgea la o parte, ca să nu-i netezească părul și să-l sărute cu buzele lui cele întinate. Deci, privind la maica sa, pe cînd ei o băteau, striga: "Sînt creștin! Lasă-mă să mă duc la mama mea!" El zgîria fața ighemonului cu unghiile, smucindu-se cu mîinile de la el. Atunci ighemonul, umplîndu-se de mînie, a aruncat jos pe prunc, izbindu-l cu piciorul în coaste. Pruncul, căzînd de pe treptele de piatră, s-a zdrobit și a umplut tot locul acela de sînge. Astfel, Sfîntul Chiric și-a dat sufletul cel sfînt și fără de prihană în mîinile lui Dumnezeu, încununîndu-se cu mucenicii.

Iulita, maica lui, fiind cumplit bătută, pătimea ca fiind în trup străin, nesimțind ca un stîlp neînsuflețit. Ea nu striga altceva decît aceasta: "Sînt creștină și nu voi jertfi idolilor voștri". După ce a bătut-o și a ridicat-o de la pămînt, a văzut pe iubitul ei fiu mort, zăcînd în sînge. Drept aceea s-a umplut de bucurie și a zis: "Mulțumesc Ție, Doamne, că ai învrednicit pe fiul meu să primească cununa cea neveștejită întru slava Ta!" După aceea, ighemonul a poruncit s-o spînzure și cu piepteni de fier să-i strujească trupul, apoi să-i stropească cu smoală topită rănile sale. Sfînta fiind muncită astfel, propovăduitorul striga: "Miluiește-te, Iulito, pe tine singură; cruță-ți tinerețile tale și închină-te zeilor, ca să te izbăvești din munci, și să nu pieri cu moarte cumplită ca și fiul tău". Dar mucenița răspundea: "Nu mă voi închina idolilor celor surzi și muți, ci mă voi închina Domnului meu Iisus Hristos, Unul născut, Fiul lui Dumnezeu, prin Care toate le-a făcut Tatăl. Eu mă sîrguiesc ca să ajung pe fiul meu, ca împreună cu el să mă învrednicesc împărăției cerești".

Văzînd ighemonul răbdarea și puterea cea nebiruită de suflet a muceniței, a condamnat-o la tăiere cu sabia. Luînd-o, slujitorii au dus-o afară din cetate la locul cel de moarte, unde se ucideau cei osîndiți. Sfînta, bucurîndu-se, mergea ca la o nuntă. Ajungînd la locul acela, a cerut puțin timp pentru rugăciune. Deci, plecîndu-și genunchii, s-a rugat, zicînd: "Mulțumesc Ție, Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, că ai chemat pe fiul meu mai înainte de mine, învrednicindu-l a pătimi pentru numele Tău cel sfînt și înfricoșat, și i-ai dat lui, în locul acestei vieți deșarte, viața cea veșnică! Primește-mă și pe mine, nevrednica roaba Ta, și mă învrednicește să dobîndesc darul înaintea Ta, ca să fiu numărată cu fecioarele cele înțelepte care au intrat în cămara Ta cea neîntinată, ca să Te binecuvinteze sufletul meu pe Tine, pe Tatăl Tău cel fără de început și pe Duhul Sfînt, Cel împreună de o ființă în veci. Amin".

Sfînta rugîndu-se astfel, călăul, ascuțindu-și sabia, i-a lovit grumajii, tăindu-i cinstitul ei cap, iar trupul l-a lăsat în locul acela, fără a-l îngropa, spre a-l mînca cîinii și fiarele. Asemenea a pătimit și trupul Sfîntul Chiric, căci, tîrîndu-l din cetate, l-au aruncat lîngă trupul maicii lui și au plecat. Sosind noaptea, au venit cele două slujnice zise mai sus și au luat trupul stăpînei lor și a fiului ei și, ducîndu-le departe, le-au îngropat în pămînt. Una din aceste slujnice a trăit pînă în vremea marelui Constantin, întîiul împărat al creștinilor, în zilele căruia a biruit adevărul, iar bisericile lui Dumnezeu au luat îndrăznire, cu darul lui Hristos.

Atunci acea slujnică a arătat credincioșilor creștini acel loc, unde erau îngropate cinstitele moaște ale Sfinților Mucenici Chiric și Iulita, povestind și pătimirea lor. Drept aceea, ei au scos din sînul pămîntului sfintele moaște, nestricate și pline de bună mireasmă, care dădeau și tămăduiri de neputințe. Iar pătimirea aceasta au dat-o în scris, spre pomenirea și cinstirea sfinților mucenici, spre folosul credincioșilor și spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru Cel slăvit în veci împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site