Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfîntul Iulian, Episcopul Chenomaniei, din Galia
(13 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Sfîntul Iulian - care a viețuit în timpul Sfinților Apostoli și care se pare unora că este Simon stricatul, și despre care se pomenește în Evanghelie, deoarece din Sfîntul Botez și-a schimbat numele din Simon în Iulian - a fost numit episcop de Sfîntul și marele Apostol Petru. El a fost trimis de dînsul în Galia, să propovăduiască cuvîntul lui Dumnezeu. Deci, mergînd în cetatea Chenomaniei, a fost într-însa mai întîi apostol, după cum a fost și Sfîntul Dionisie Areopagitul, episcop al parisianilor. Că în aceiași ani, amîndoi puneau temeliile sfintei credințe în țările acelea și zideau biserici lui Hristos, ostenindu-se apostolește întru bunavestire și îngrijindu-se de mîntuirea sufletelor omenești.

Propovăduirea cea nouă, care se grăia necredincioșilor chenomanieni prin gura Sfîntului Iulian, era unora sminteală, iar altora spre rîs și batjocură. Dar cînd au văzut și minunile care se făceau în numele Mîntuitorului Hristos, toți au început a se încredința de aceasta. Căci prin mîinile propovăduitorului lui Dumnezeu se săvîrșeau multe minuni; diavolii se izgoneau, stricații se curățeau, orbii se luminau și toate bolile se tămăduiau. Deci, cele ce le spunea cu gura despre adevăratul Dumnezeu, pe acelea le întărea cu minunatele lui tămăduiri, chemînd spre cei bolnavi numele lui Hristos. Căci, însemnîndu-i pe dînșii cu semnul Sfintei Cruci, le tămăduia trupurile, și împreună le tămăduia și sufletele, încredințîndu-i despre Iisus Hristos și luminîndu-i prin Sfîntul Botez. Sfîntul avea de la început locuința sa într-o casă mică, care era înaintea cetății; deci, au început a veni la dînsul mulți din cei nou luminați, pentru învățătură, iar necredincioșii pentru tămăduiri, care, cîștigînd îndoită tămăduire, se adăugau la numărul credincioșilor.

Dar, de vreme ce locul acela în care petrecea sfîntul era fără de apă și toți cei ce veneau la dînsul și zăboveau pe lîngă el aveau mare nevoie de apă - căci apa se aducea de departe -, omul lui Dumnezeu, cu bărbații ce veniseră la dînsul, ieșind la o pădurice mică aproape de chilia lui, a înfipt toiagul său în pămînt și s-a rugat lui Dumnezeu în auzul tuturor, zicînd: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai izvorît în pustie apă din piatra cea vîrtoasă poporului Tău celui însetat, caută și spre noi robii Tăi și ne deschide vistieria milostivirii Tale și poruncește ca să curgă izvor de ape vii din acest pămînt uscat, ca să cunoască cei ce stau de față, că Tu ești adevăratul Dumnezeu, Care ai trimis în lume pe Fiul Tău, ca să ducă pe cei ce cred în Tine la Pămîntul Făgăduinței".

Astfel rugîndu-se, credincioșii ziceau: "Amin". Atunci, îndată a curs izvor de apă din locul acela în care era înfipt toiagul; și astfel s-a arătat popoarelor atotputernicia lui Dumnezeu, credința și îndrăzneala cea mare a Sfîntului către Dumnezeu. Atunci, credincioșii s-au întărit în credință, iar necredincioșii, căzînd la picioarele omului lui Dumnezeu, cereau Sfîntul Botez. Deci, sfîntul îi boteza pe dînșii în apa izvorului aceluia și astfel, din zi în zi, creștea și se înmulțea Biserica lui Hristos.

Sfîntul Episcop Iulian preamărindu-se cu minunile, mai marele cetății aceleia, cu numele Defensor, a voit să-l vadă pe omul lui Dumnezeu; deci a trimis cu cinste să-l cheme pe el la sine. Mergînd sfîntul la acel boier, cînd s-a apropiat de casa lui a văzut pe un orb șezînd lîngă poartă și cerînd milostenie. El, milostivindu-se spre dînsul, a chemat numele lui Iisus Hristos și, însemnîndu-l cu semnul Sfintei Cruci pe ochi, l-a făcut pe orb să vadă. Cel tămăduit s-a bucurat foarte mult, iar cei ce se întîmplaseră să fie acolo s-au mirat mult și îndată au înștiințat pe mai marele cetății de sosirea lui. Drept aceea, sîrguindu-se, a ieșit să întîmpine pe sfînt și să vadă și pe orbul cel luminat.

Văzîndu-i pe amîndoi, mai întîi s-a închinat propovădui-torului lui Dumnezeu și, ducîndu-l în casa sa, a căzut la picioarele sfîntului, rugîndu-l cu smerenie să-l povățuiască pe el cum ar putea să cîștige viața cea veșnică. Sfîntul Iulian, întinzînd apostolește propovăduirea, a învățat din destul pe mai marele cetății și pe toți casnicii lui cunoștința adevăratului Dumnezeu și a sfintei credințe. Apoi le-a poruncit să postească, învățîndu-i spre Botez.

După puține zile, el a botezat pe mai marele cetății împreună cu tot neamul său; iar acela a dat casa sa sfîntului, ca să o prefacă în biserică și i-a dăruit și averi îndestulate spre toate trebuințele bisericești. Asemenea și o parte din cetățenii mai de seamă, urmînd pe mai marele cetății, au primit sfînta credință în Hristos și s-au botezat. Ei au făcut multe dăruiri din averile lor arhiereului lui Dumnezeu; iar el a făcut o biserică aleasă și a înfrumusețat-o cu multe podoabe. Poporul se aduna în toate zilele în biserică și se învăța de la dînsul, încredințîndu-se din minunile ce le făcea, și se lumina prin Sfîntul Botez, pentru că sfîntul avea atîta putere de la Dumnezeu, încît învia și morții.

În cetate era un bărbat vestit, anume Anastasie, care nu primise încă sfînta credință, ci tot se mai ținea de închinarea idolilor. El avea un fiu iubit care, îmbolnăvindu-se greu, a murit. Tatăl său, umplîndu-se de mare jale și întristare din pricina morții fiului său, a alergat la Arhiereul Iulian, văitîndu-se cu tînguire și zicînd: "Iuliane, slujitorul lui Dumnezeu, care Îl propovăduiești pe Hristos că este adevăratul Dumnezeu, te jur pe tine cu același Hristos Dumnezeu pe care Îl propovăduiești, de poți, înviază pe fiul meu!" Sfîntul a zis către dînsul: "Anastasie, de vei crede în Cel propovăduit de mine, vei avea pe fiul tău viu și tu însuți vei cîștiga viața cea veșnică". Atunci Anastasie se făgăduia cu jurămînt, zicînd: "De voi vedea pe fiul meu viu, voi mărturisi pe Hristos, adevăratul Dumnezeu; iar de idoli mă voi lepăda cu totul!"

Deci, sculîndu-se Iulian, arhiereul lui Dumnezeu, cu clerul său, a mers cu Anastasie la casa lui, în care zăcea trupul copilului celui mort și, văzînd pe mulți plîngîndu-l și tînguindu-se cu strigare mare, a poruncit să fie tăcere. Atunci toți și-au întors ochii spre dînsul, zicînd în sine: "Ce voiește acesta să facă trupului celui mort?" Iulian, făcătorul de minuni, apropiindu-se de pat, a luat de mînă pe cel mort și, ridicîndu-și ochii la cer, s-a rugat zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Care ai înviat pe fiul văduvei din cetatea Nain și pe Lazăr, cel de patru zile și împuțit, l-ai chemat cu cuvîntul puterii tale din morți, poruncește și acestuia, ca să învieze din morți, ca, prin acesta, să învieze mulți cu sufletele. Deci, crezînd în Tine, să cunoască cei ce stau de față că Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, Care a mîntuit lumea prin porunca Tatălui și Căruia Îi dăm prin Tine vrednică mulțumire în vecii nesfîrșiți". La aceasta clericii au răspuns "Amin".

Atunci copilul, deșteptîndu-se ca din somn, s-a sculat viu și sănătos. Văzînd toți aceasta, s-au înspăimîntat și s-au mirat foarte tare. De atunci s-a făcut bucurie negrăită casei lui Anastasie și toți preamăreau pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos, și au crezut în El. Asemenea au crezut toți cei ce au văzut și au auzit aceasta și s-au botezat.

După cîtăva vreme, Domnul Hristos a binevoit să facă și altă minune prin plăcutul Său Iulian, și întru slava preasfîntului Său nume. Odată, Iulian, ieșind cu clerul din cetate ca să treacă prin hotarele Chenomaniei căutînd sufletele omenești cele pierdute, a văzut ducînd la cimitirul păgînilor, spre îngropare, pe un tînăr mort. Acela era singurul fiu al unui oarecare boier, cu numele Iovinian, și mult popor urma mortului acela. Sfîntul Iulian, venind la dînșii, a poruncit celor ce-l duceau să stea și, făcînd semn cu mîna spre popor ca să tacă, a zis cu glas mare către tatăl celui mort: "Ioviniane, Hristos, pe care eu Îl propovăduiesc și Care S-a făcut om pentru oameni, a înviat din morți, a izgonit pe diavoli cu cuvîntul și toate cîte a voit a făcut viețuind cu oamenii, ca să-Și arate puterea dumnezeirii Sale. De vei crede în acel Dumnezeu cu toată inima ta și de te vei boteza, vei avea bucurie de mîntuire și de învierea fiului tău".

Atunci Iovinian și tot poporul cu dînsul, căzînd la picioarele sfîntului, cerea milă să învieze pe cel mort. Iovinian zicea cu lacrimi: "Sfinte Iuliane, mare slujitor al lui Dumnezeu, de-mi vei învia pe unul născut fiul meu, care era lumina ochilor mei și bucuria vieții mele, nu numai eu voi mărturisi pe Hristos că este adevăratul Dumnezeu, ci și tot poporul acesta, lepădîndu-și zeii, va primi cu osîrdie credința cea propovăduită de tine".

Dumnezeiescul arhiereu, cel plin de darul facerii de minuni, plecîndu-și genunchii la rugăciune, înălțîndu-și ochii și ridicîndu-și mîinile spre cer, s-a rugat către Domnul în auzul tuturor, zicînd: "Stăpîne Atotputernice, Doamne, Iisuse Hristoase, Care ești pretu-tindeni și Care ai binevoit a Te face om pentru mîntuirea noastră, Cel ce ai petrecut cu oamenii pe pămînt și prin semnul Sfintei Tale Cruci ai alungat moartea din neamul omenesc, poruncește să învieze tînărul acesta, și cu puterea Ta, cea atît de mare, să se întărească credința celor ce cred în Tine; iar inimile necredincioșilor să se supună Ție, Unul născut Fiul lui Dumnezeu, pe Care, cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, Îl mărturisim că împărățește în vecii vecilor". Cei ce stăteau de față au zis "Amin".

Atunci, îndată s-a sculat mortul de pe patul pe care era purtat și toți s-au mirat cu spaimă de acea minune. Tînărul care a înviat, a început a striga cu glas mare: "Cu adevărat, mare este Dumnezeul creștinilor pe Care Îl propovăduiește Iulian, robul Lui." Iar către tatăl său a zis: "Cu adevărat, pînă acum rătăceam, neștiind pe adevăratul Dumnezeu; căci zeii care se cinsteau de noi sînt adevărat idoli, pentru că i-am văzut în iad, și am cunoscut că nu au odihnă în cumplitele și neîncetatele lor munci". Deci, toți au început a striga cu glas mare și a slăvi pe Hristos, adevăratul Dumnezeu. El, învățîndu-se de Sfîntul Iulian, a primit Sfîntul Botez împreună cu Iovinian, tatăl său. Astfel, păstorul cel bun căutînd oile cele rătăcite, s-a dus în cale și mulți din popor, urmînd după dînsul, doreau să se îndulcească din cuvintele lui cele insuflate de Dumnezeu și să vadă minunile Lui.

Sfîntul Iulian, apropiindu-se de satul care se numea Procliac, și înnoptîndu-se, a intrat în sat vrînd să se odihnească într-însul. Dar, de vreme ce în acel ceas murise un copil mic al stăpînului acelui sat, se auzea de departe tînguirea din casa lui. Deci sfîntul a intrat acolo, aducîndu-și aminte de cuvintele ecclesiastului: Mai bine este a merge în casa tînguirii, decît a merge în casa unde este veselie. Și i s-a dat lui o cămară deosebită pentru odihna cea de noapte, iar el a poruncit să aducă la dînsul pe copilul cel mort. Închizîndu-se în odaie, a petrecut în rugăciune pînă la ieșirea luceafărului, și astfel, cu rugăciunile lui, a înviat copilul și l-a dat părinților viu și sănătos, schimbînd plîngerea lor în bucurie. După ce s-a făcut ziuă, a străbătut vestea prin tot satul de minunea aceea și toți s-au adunat în casa stăpînului, ca să vadă pe cel înviat și pe cel ce l-a înviat.

Deci, văzînd pe Iulian, făcătorul de minuni, au dus la dînsul pe neputincioșii lor; iar el, rugîndu-se pentru toți și binecuvîn-tîndu-i, i-a făcut sănătoși. Atunci, întreg satul acela a primit sfînta credință în Hristos și s-au luminat cu Sfîntul Botez. Pe copilul cel înviat, părinții săi l-au făgăduit lui Dumnezeu, împreună cu satul acela, care era să fie moștenirea copilului, ca, venind el în vîrstă, să se rînduiască spre slujba bisericească, iar satul să fie de obște pentru venitul bisericii.

Sfîntul Iulian, plecînd de acolo și apropiindu-se de alt sat numit Ruiliac, ce era lîngă rîul Lida, l-au întîmpinat pe el niște trimiși ai stăpînului acelui sat, rugîndu-l să vie la dînșii. Căci fiica stăpînului, fiind îndrăcită, se muncea foarte mult cu necuratul duh, astfel că și mîhnirea părinților și prietenilor era mare din pricina aceea. Deci, arhiereul lui Hristos a mers cu sîrguință acolo și, izgonind pe diavolul din fecioara aceea, pe părinții ei i-a adus la credința lui Hristos, iar idolii lor i-a sfărîmat și a zidit o biserică. El a zăbovit la dînșii pînă ce pe toți din satul acela și pe cei dimprejur i-a luminat cu Sfîntul Botez.

De acolo, Sfîntul Iulian s-a dus la un alt sat, ce se numea Artina. Acolo era o mare capiște idolească și un idol vestit al necuratului Joe, în care locuia un diavol și înșela cu multe năluciri pe oamenii cei rătăciți. Auzind cei ce trăiau în satul acela că episcopul creștinilor vine la dînșii, s-au adunat întru puterea lor, nevrînd să-l lase pe el la dînșii. Ei se temeau să nu facă zeului lor, ceea ce a făcut zeilor de prin celelalte sate, sfărîmîndu-i pe aceia ca praful. Deci, cînd arhiereul lui Dumnezeu a venit la dînșii, strigau împotriva lui cu mînie, zicînd: "Să se ucidă ca un răzvrătit al obiceiurilor celor vechi, părintești". Iar alții strigau: "Să se ardă ca un vrăjitor, amăgitor și vrăjmaș al zeilor noștri". Ei se mîniau asupra lui, dar nu puteau să-i facă nici un rău, căci dreapta Celui Preaînalt îl apăra.

Deci, Sfîntul Iulian, înarmîndu-se cu zaua cea nevăzută a puterii lui Dumnezeu și cu arma trecînd ca un viteaz ostaș fără de temere prin mijlocul tulburării poporului, a intrat în capiștea idolească, unde, chemînd numele Celui Atotputernic, a poruncit idolilor să cadă și diavolului să iasă de acolo. Atunci idolul îndată a căzut la pămînt și s-a sfărîmat în bucăți; iar din idolul cel sfărîmat a ieșit diavolul la vederea ochilor, în asemănare de balaur mare și înfricoșat, care, scoțînd foc de pucioasă din gură și repezindu-se spre slujitorii săi - pentru că intrase în capiștea aceea mult popor necredincios -, a început a-i ucide pe dînșii și a-i omorî.

Poporul, neavînd unde să fugă de mînia și de otrava balaurului, a început a striga către Sfîntul Iulian, cerînd ajutor, ca să-i izbăvească pe ei din primejdia aceea. Sfîntul Iulian, slujitorul lui Dumnezeu, întinzîndu-și dreapta spre balaur și cu semnul Sfintei Cruci, ca și cu un toiag de fier, bătîndu-l pe acela și gonindu-l, a poruncit diavolului celui văzut ca, încetînd a vătăma pe oameni, să se ducă în adîncul pierzării sale. Deci, fugind balaurul din capiște, s-a făcut nevăzut.

Atunci poporul necredincioșilor, cunoscîndu-și rătăcirea lor, striga către Episcopul Iulian: "Robule al Dumnezeului Celui adevărat, mîntuiește-ne pe noi!" Sfîntul Iulian, învățîndu-i pe dînșii din destul, pe toți i-a adus la cunoștința lui Hristos; pentru că toți au primit cu osîrdie sfînta credință și s-au botezat. Capiștea aceea îndată au risipit-o, iar în locul ei au zidit o biserică, întru slava lui Hristos Dumnezeu și toți idolii ce se mai aflau pe aiurea i-au sfărîmat. Deci, s-a făcut mare bucurie în țara aceea, pentru izbăvirea din înșelăciunea idolească, astfel că păstorul cel ales, înconjurînd hotarele păstoriei sale, a adus la pășunea cea duhovnicească oile cele cuvîntătoare. El i-a scos din gura lupului cel din iad pe toți aceia, fără numai puțini au rămas în partea celor pieriți, care nu s-au lăsat de înșelăciunea cea mai dinainte.

Auzind Defensor, cel mai înainte pomenit, de toate cele făcute, adică cum arhiereul lui Dumnezeu, Iulian, a luminat hota-rele Chenomaniei, făcînd minuni multe cu darul lui Hristos, se bucura de aceasta foarte mult și slăvea pe Hristos Dumnezeu. Sculîndu-se el odată, s-a dus la Sfîntul Iulian și, cu dragoste sărutîndu-l, l-a rugat să vină în satul său, unde avea o casă aleasă și avere multă. El l-a chemat acolo pentru a izgoni îndrăcirile idolești, bucurîndu-se duhovnicește și făcînd cu veselie ospătare trupească întru slava lui Dumnezeu, mulțumind bunătății Sale celei iubitoare de oameni. Iulian, plăcutul lui Dumnezeu cel ce pretutindeni căuta mîntuirea sufletelor omenești, nu s-a lepădat de rugămintea lui Defensor și a mers cu dînsul în satul lui.

Mergînd el, a aflat pe un prunc tăvălindu-se în cale, pe lîngă care se încolăcise un balaur mare, cu coada legîndu-i picioarele ca și cu o funie; astfel că tot trupul copilului era încins împrejur și toți s-au temut văzînd aceea. Dar Iulian, omul lui Dumnezeu, mergînd aproape de el, s-a rugat, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce ai izbăvit prin Crucea Ta neamul omenesc cel căzut din rai prin amăgirea șarpelui, izbăvește și acum această zidire a Ta, de balaurul care a legat-o pe dînsa, ca să cunoască cei ce stau de față că Tu ești păzitorul tuturor celor ce nădăjduiesc spre Tine". Atunci balaurul îndată a crăpat în două și a murit, iar copilul, scuturîndu-se de el, s-a sculat sănătos și toți au slăvit pe Dumnezeu.

Apropiindu-se de satul unde voiau să meargă, le-a ieșit mult popor întru întîmpinare; iar doi îndrăciți au strigat către sfîntul, cerînd ajutor. El îndată a chemat numele lui Hristos și a izgonit dintr-înșii necuratele duhuri. Apoi, acei oameni care au cîștigat izbăvire și toți necredincioșii, cîți se aflau acolo, au crezut în Hristos. Sfîntul Iulian, arhiereul lui Dumnezeu, a fost primit în satul acela cu cinste și cu dragoste și au făcut ospăț mare, nu numai trupesc, ci și duhovnicesc; pentru că toate cuvintele lor erau pentru slava și puterea lui Hristos și pentru pierderea diavolilor celor biruiți și rușinați.

După ce a făcut acel ospăț întru slava lui Dumnezeu, Defensor a arătat sfîntului episcop toate vistieriile sale și-l ruga să-și ia pentru sine cît va voi. Dar Sfîntul Iulian n-a voit să ia nimic, nici aur, nici argint, ci căuta mîntuirea sufletelor omenești, care este mai scumpă decît toate vistieriile. Drept aceea, învățîndu-i din destul cu cuvintele cele de Dumnezeu insuflate, atît pe dregător, cît și casa lui, și tot satul, cîți i-a aflat nebotezați, i-a botezat și, întărindu-i în credință, s-a dus în cetate la casa sa. Intrînd el în cetate, legații ce erau în temnița cea de lîngă porțile cetății, văzînd pe sfîntul prin ferestruie, au strigat către dînsul cu glas mare, cerînd izbăvire din legături. Iar el, fiind milostiv și părinte iubitor de oameni, s-a umilit de dînșii și nu s-a dus mai întîi la casa sa, ci a mers la acei judecători, cărora le era încredințată rînduiala cetății, și i-a rugat, ca, cu prilejul venirii lui pe acolo, să lase în libertate pe cei legați. Dar aceia, fiind tari la inimă, n-au ascultat rugămintea episcopului, iar el a plecat de la ei mîhnit.

Mergînd el la biserică, a făcut lui Dumnezeu cîntare de mulțumire și de rugăciune, pentru că i-a ajutat să cîștige atît de multe suflete. După aceea a mers acasă la dregător, unde i-au dat să mănînce; dar sfîntul nu voia să guste, fiind mîhnit pentru cei legați. Domnul, Care face voia celor ce se tem de El, a trimis pe îngerul Său și a deschis ușile temniței, sfărîmînd toate legăturile, iar pe cei legați i-a lăsat liberi. Aceia, ieșind din temniță, mergeau prin mijlocul cetății către casa arhiereului, neobservîndu-i nimeni, nici zicîndu-le cineva ceva împotrivă, pentru că toți vedeau, că nu erau dezlegați din legături și liberați din temniță de mînă omenească, ci cu puterea lui Dumnezeu. Văzîndu-i Iulian, arhiereul lui Dumnezeu, venind la dînsul, s-a umplut de multă bucurie și i-a făcut pe ei părtași ai mesei sale; deci, ospătîndu-i din destul cu bucate trupești și duhovnicești, i-a trimis pe fiecare la locul său.

Sfîntul Iulian a petrecut pe scaunul său mulți ani ca episcop, conducînd bine Biserica oilor celor cuvîntătoare, cea luminată din nou, hrănind-o cu pășunea cea duhovnicească. Ostenindu-se el apostolește întru bunăvestirea lui Hristos, s-a apropiat de cinstitul său sfîrșit, izgonind din hotarele Chenomaniei închinarea de idoli și slujbele diavolești, ajungînd pînă la adînci bătrîneți. Înainte cu cîteva zile de sfîrșitul său, a ieșit din cetate la un sat, care era moșie bisericească, și acolo s-a îmbolnăvit. Deci, auzindu-se în cetate de boala lui, clericii s-au adunat la dînsul și mulți din cetățenii cei mai cucernici, cîți aveau dragoste duhovnicească către dînsul. Iar el, învățîndu-i multe pe toți, le-a poruncit ca, după moartea lui, să-l aleagă episcop al lor pe preotul Turevie, care s-a ostenit cu dînsul împreună pentru mîntuirea sufletelor omenești. Apoi, dînd tuturor cea de pe urmă sărutare, și-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu.

La sfîntul său sfîrșit s-a întîmplat să nu fie Defensor, boierul, fiindcă în acea vreme nu se afla în cetate, ci era dus în satul său cel depărtat. Însă i s-a descoperit lui despre aceasta, astfel: în ziua în care a murit sfîntul, Defensor, prînzind cu prietenii în casa sa, i s-au deschis ochii cei sufletești și a văzut pe Sfîntul Iulian îmbrăcat arhierește, împreună cu trei diaconi care purtau lumini, intrînd la dînsul și dîndu-i binecuvîntare; iar diaconii au pus pe masă cele trei lumini și s-au dus. Defensor a zis către cei ce ședeau cu dînsul: "Vedeți voi slava pe care o văd eu?" Aceia i-au răspuns că nu văd nimic. Atunci, el le-a zis: "Au n-ați văzut pe părintele nostru Iulian, care ne-a arătat atîtea bunătăți și a făcut atîtea minuni? Iată acesta a intrat acum aici la noi cu trei diaconi și cu trei lumini și, privind cu fața luminată și zîmbind, ne-a binecuvîntat; apoi, lăsînd luminile înaintea noastră, a ieșit. Eu socotesc din acestea, că el acum a murit, pentru că noi am auzit de boala lui".

Defensor, zicînd acestea, îndată s-a sculat și s-a dus degrabă la cetate și în satul acela în care a murit sfîntul; și, aflîndu-l pe el odihnit întru Domnul, a plîns mult. Asemenea și tot poporul a vărsat multe lacrimi după părintele și păstorul lor. El, punînd în caretă cinstitele lui moaște, le-a dus în cetate. Cînd a ajuns aproape de cetate la rîul numit Sarta, ce este foarte adînc și peste care se trecea pe pod, mai înainte de a se sui ei pe pod, caii, care trăgeau careta cu trupul sfîntului, îndreptîndu-se cu mînă nevăzută, s-au repezit spre rîu și mergeau pe apă ca pe uscat, neudîndu-și picioarele. Astfel au trecut pe celălalt mal, încît toți s-au spăimîntat de acea minune preaslăvită; pentru că Sfîntul Iulian, nu numai în viață a făcut minuni, ci și după moarte.

Sfîntul lui trup fiind dus cu slavă în cetate, toți alergau spre întîmpinarea sfintelor lui moaște. În acea vreme, o femeie, scăldînd pruncul său într-un vas de aramă, a pus puțin foc sub vasul acela, ca să se încălzească apa. Dar, văzînd că poporul ducea pe sfîntul și mulți erau cu lumînări aprinse, cu tămîieri și cu cîntări de laude, a căutat cu mintea spre acela și aprinzîndu-se de dragoste duhovnicească, a lăsat pruncul în scăldătoare și a alergat la acea slăvită petrecere a cinstitului trup al plăcutului lui Dumnezeu, ca să se uite mai bine. Deci, a zăbovit puțin pînă ce a trecut de casa ei. Apoi și-a adus aminte de scăldătoarea pruncului și, întorcîndu-se degrabă la el, a văzut focul de sub vasul acela foarte aprins, iar scăldătoarea înfierbîntată. Deci ea a strigat de spaimă și, apucînd degrabă vasul de pe foc și vărsînd apa cea fiebinte, a găsit pruncul viu și sănătos, nevătămat deloc. Această minune au văzut-o mulți din cei ce se întîmplaseră acolo și toți s-au încredințat că pruncul a fost păzit cu rugăciunile sfîntului. Ei au îngropat pe Arhiereul lui Hristos, Iulian, în biserica cea zidită de dînsul, pe locul unde mai înainte fusese casa boierului Defensor, acum dăruită sfîntului. La mormîntul lui se săvîrșeau multe minuni, căci se dădeau tămăduiri la toate bolile, cu rugăciunile lui cele sfinte și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste și slavă în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site