Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfînta și Dreapta Olga, Doamna Rusiei
(11 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Fericita Olga, care a strălucit ca un luceafăr pe pămîntul Rusiei, fiind mai înainte întunecată cu întunericul închinării idolești, a răsărit mai înainte de a sosi ziua prealuminată a sfintei credințe, luminîndu-se de Soarele Hristos. Ea era de neam strălucit, strănepoata lui Gostomislu, bărbatul cel mai vestit, și care, mai înainte de cnejii Rusiei, a strălucit în marele Novgorod, cu al cărui sfat, Ruric, cu frații săi, a fost chemat de la domnia nemțească la marea domnie a Rusiei.

Olga s-a născut în satul Vibuțca, care acum este aproape de cetatea Pscov, cetate care în acel timp nu era. Deci, Olga, măcar că a fost crescută de părinții săi în păgînătatea închinării la idoli, însă ea s-a dat la bună învățătură, pentru că era foarte înțeleaptă și întreagă la minte. Aceasta se va arăta din cuvîntul ce ne stă înainte. Murind Ruric, marele domn al Rusiei, a lăsat după dînsul pe fiul său, Igor, care, fiind încă mic cu anii, l-a încredințat lui Oleg, ruda sa, pînă cînd va veni în vîrstă.

După aceasta, Oleg, adunînd oaste multă, s-a dus în Kiev, luînd cu dînsul și pe micul Igor, moștenitorul tronului. Acolo, omorînd pe Oscold și pe Dira, a luat Kievul în stăpînirea sa și s-a făcut singurul stăpînitor al tuturor părților Rusiei, păzind acea mare domnie nepotului său Igor Ruricovici; iar el, de la începutul stăpînirii sale, uneori stătea în Kiev, alteori în marele Novgorod, de unde își ocîrmuia stăpînirea sa.

Tînărul Igor, ajungînd la vîrsta tinerească, se îndeletnicea cu vînatul. Deci, i s-a întîmplat lui odată, că, umblînd prin cetățile și satele de prin jur ale stăpînirii sale și alergînd după vînat, s-a dus pînă în acea parte, unde acum sînt hotarele cetății Iscovului, aproape de satul Vibuțca, ce s-a zis mai sus. Deci, vînînd, a văzut de cealaltă parte a rîului un vînat dorit de el, dar nu putea să treacă rîul, deoarece nu avea luntre. După puțin timp a văzut pe un tînăr venind pe rîu într-o luntre și, chemîndu-l pe acela la mal, i-a poruncit să-l treacă rîul.

Deci, plecînd ei, Igor s-a uitat la fața acelui vîslaș și a cunoscut că nu este tînăr, ci fecioară foarte frumoasă la față. Era fericita Olga, despre care ne este nouă vorba. Igor, la vederea ei îndată s-a rănit cu inima și aprinzîndu-se cu poftă spre dînsa, a început a grăi cuvinte tinerești și înșelătoare. Ea, înțelegînd tulburarea gîndului său și aprinderea spre poftă, a început a grăi către dînsul, nu cu judecată tinerească, ci bătrînească, tăindu-i vorba, și zicînd astfel: "Pentru ce te tulburi, domnule, și gîndești la deșertăciuni? Văd că voiești să mă necinstești, ceea ce nu se cade, căci eu niciodată nu voiesc să aud de aceasta. De aceea te rog, stăpîne, ascultă-mă și leapădă-te de aceste gînduri necuviincioase și fără de rușine, de care chiar tu trebuie să te rușinezi. Adu-ți aminte și gîndește-te în tine, că ești domn, iar domnului i se cade să fie luminător tuturor spre lucruri bune, întocmai ca un ocîrmuitor și judecător drept. Iar tu în ce fel de fărădelege voiești să cazi acum? De vei face singur răutăți, biruindu-te de pofta cea necurată, apoi cum vei putea să oprești pe alții de la fapte rele și să conduci cu dreptate stăpînirea ta? Deci, lasă-ți pofta ta de rușine, de care și oamenii cei de jos se îngrețoșează. Apoi să știi și aceasta că, deși mă vezi singură aici și neputincioasă împotriva puterii tale, însă nu mă vei putea doborî; că de voi fi biruită de silirea ta, atunci îndată adîncul rîului acesta îmi va fi scăparea. Căci mai bine este să mor în curăție și apa aceasta să-mi fie mormînt, decît să-mi fie batjocorită fecioria".

Unele cuvinte ca acestea și altele multe, grăindu-le despre curăție fericita Olga către Igor, el îndată și-a venit în fire, rușinîndu-se de a sa nebunie și, neputînd să răspundă nimic împotrivă, tăcea, rușinîndu-se. Deci, trecînd rîul, a plecat. Domnul Igor se mira de buna înțelegere și de curăția acestei tinere fecioare. Iată un început bun și vrednic de mirare al fericitei Olga. Căci ea, încă neștiind pe Dumnezeu și nici auzind de poruncile Lui, a arătat o nevoință ca aceea cu întreaga ei înțelepciune, păzindu-și fecioreasca sa curăție cu dinadinsul și vorbind cuvinte înțelepte din priceperea cea cu minte bărbătească, a îmblînzit pofta cea sălbatecă a tînărului domn, aducîndu-l pe el în simțire.

Nu după multă vreme, domnul Igor s-a dus iarăși la Kiev cu rudenia sa, Oleg. El a voit să așeze acolo scaunul domniei a toată Rusia. Și aceasta a făcut-o astfel, pentru că ședea cu domnia în Kiev, iar în marele Novgorod, precum și în celelalte cetăți mari ale Rusiei, punea neamuri de ale sale. Deci, venind vremea marelui cneaz Igor să se însoțească cu nunta și aducîndu-se multe fecioare frumoase, care dintr-însele ar fi fost vrednică de împărăteasă, voievodul n-a iubit pe nimeni. Ci, aducîndu-și aminte de înțeleapta și frumoasa Olga, a trimis îndată pe Oleg, rudenia sa, și, aducînd-o cu mare cinste în Kiev, s-a însoțit cu ea prin nuntă legiuită. După ce a murit Oleg, ruda și învățătorul voievodului, Igor a început a fi singur stăpînitor în tot pămîntul Rusiei și avea de la început războaie mari cu popoarele dimprejur. El a mers pînă la Constantinopol, unde, robind multe părți grecești și punînd dajdie, s-a întors cu izbîndă și cu slavă. După aceea a viețuit în liniște, avînd pace cu toate țările, cu care se învecina. El a avut de la Olga un fiu, numit Sviatoslav, care mai în urmă a fost tatăl marelui domn Vladimir. Igor stăpînea singur în domnia cea mare cu bună sporire, avînd scaunul în Kiev; iar bogăția îi curgea de pretutindeni cu îndestulare, că și cetățile cele îndepărtate îi dădeau dajdie și multe daruri.

Sfîrșitul lui a fost în acest chip: deoarece acum se ușurase de multe războaie și avea petrecere pașnică, a voit să-și vadă stăpînirea sa. Deci, a început a umbla prin cetăți și prin țările pămîntului Rusiei, luînd de la dînșii obișnuitele dajdii. Venind la Drevleni, și-a adus aminte de răutatea celor de mai înainte, că la începutul domniei sale, ei se depărtaseră de el și numai prin război i se supuseră. Pentru aceea, a îndoit dajdia asupra lor și i-a împovărat. Ei, mîhnindu-se, s-au sfătuit cu voievodul lor Maldit care se numea și Nizchin și au zis: "Dacă lupul se obișnuiește la oi, atunci scoțînd una cîte una, ar mînca toată turma, dacă nu l-ar ucide. Tot astfel și noi, dacă nu-l vom ucide pe Igor, apoi el ne va pierde pe toți". Astfel, sfătuindu-se ei, așteptau vreme prielnică să-l omoare pe Igor. Deci, cînd domnul Igor a trimis la Kiev dajdia luată de la Drevleni, iar el rămăsese încă la dînșii cu puțini tovarăși, atunci ei au găsit vremea nimerită și fără de veste au năvălit asupra lui și i-au tăiat pe toți tovarășii, iar pe el l-au ucis sub cetatea lor, Corostena, îngropîndu-l acolo.

Astfel a fost sfîrșitul marelui domn Igor Ruricovici, marele stăpînitor al pămîntului Rusiei și înfricoșătorul popoarelor dimprejur. După moartea lui Igor, a luat domnia povățuitorul său Oleg, stăpînind singur treizeci și doi de ani.

Marea doamnă Olga, auzind în Kiev despre uciderea bărbatului său, a plîns după dînsul foarte mult împreună cu fiul său Sviatoslav. Asemenea au plîns și toți locuitorii Kievului. Drevlenii, după uciderea marelui domn, au luat mare îndrăzneală și s-au sfătuit să ia pe doamna Olga de soție voievodului lor Maldit Nizchin, iar pe Sviatoslav, moștenitorul lui Igor, fiind copil mic, să-l omoare în taină, ca astfel voievodul lor să fie stăpînitor în toată Rusia. Deci, ei îndată au trimis în Kiev la Olga douăzeci de bărbați vestiți cu luntrele, pe de o parte s-o roage ca să se însoțească cu voievodul lor, iar pe de alta, dacă nu va voi, s-o amenințe ca și de nevoie să fie femeia stăpînului lor. Bărbații trimiși, mergînd pe apă, au ajuns la Kiev și au stat la mal.

Doamna Olga, auzind de venirea lor, i-a chemat la dînsa și a zis către ei: "Bine ați venit, cinstiți oaspeți!" Ei au răspuns: "Bine v-am găsit". Doamna a zis: "Spuneți, pentru ce ați venit la noi?" Bărbații au răspuns: "Locuitorii drevleni, ne-au trimis la tine, zicînd astfel: "Să nu te mînii că am ucis pe bărbatul tău, căci era ca un lup care răpea și jefuia, iar domnii noștri sînt buni. Ei au lărgit pămîntul drevlenilor, mai ales domnul nostru acum este mai bun decît Igor. El este blînd, iubitor și milostiv spre toți, tînăr de ani și frumos la față. Deci, să mergi după voievodul nostru, ca să ne fii nouă stăpînă, nu numai peste pămîntul Rusiei, dar și peste cel al drevlenilor".

Olga, ascunzîndu-și jalea și durerea inimii după bărbat, s-a prefăcut veselă și a zis către ei: "Cuvintele voastre îmi sînt plăcute, căci acum nu voi mai învia pe bărbatul meu. Deci, a petrece în văduvie nu este fără primejdie, nici aș putea, precum se cade, a ocîrmui o domnie atît de mare, fiind femeie și fiul meu este încă copil mic. Deci, voi merge de bună voie după voievodul vostru, fiind tînăr, căci și eu nu sînt încă bătrînă. Acum vă duceți să vă odihniți în luntrele voastre, iar mîine dimineață vă voi chema la ospăț cinstit, pe care îl voi face vouă, ca toți să știe pricina venirii voastre și voința mea. După aceea, voi merge la voievodul vostru. Însă voi, cînd trimișii noștri vor veni să vă cheme la ospăț, să știți cum să păziți cinstea voievodului care v-a trimis, cum și pe a voastră, ca în ce chip ați venit la Kiev, așa să mergeți și la palatele ospățului. Kievenii să vă aducă în luntrii purtate pe capete, ca toți să vadă cinstea voastră și să cunoască dragostea mea către voievodul vostru, pentru care vă cinstesc cu mare cinste înaintea oamenilor mei". Ei s-au bucurat și s-au dus la luntrele lor.

Însă, Doamna Olga se gîndea cu ce fel de moarte să-i piardă, ca să se răzbune pentru uciderea bărbatului său. Deci, a poruncit ca din acea noapte, să sape o groapă adîncă în curtea domnească, care era afară de cetate, unde erau și palate foarte frumoase, că acolo gătise locul pentru ospățul făgăduit. Făcîndu-se dimineață, doamna a trimis bărbați ca să cheme pe trimișii voievodului la ospăț. Ei, șezînd în luntre ca nebunii, ziceau: "Noi nu vom merge pe jos, nici călări, nici în carete, ci precum sîntem trimiși în luntre de marele nostru voievod, tot așa să ne duceți pe capetele voastre la doamna voastră". Kievenii, rîzînd de nebunia lor, le-au zis: "Voievodul nostru este ucis, iar doamna noastră merge după voievodul vostru și sîntem ca nevrednicii. Deci, facem ceea ce ni se poruncește. Punîndu-i pe cîte unul în luntrișoare mici, îi duceau astfel, umflîndu-se ei și mîndrindu-se. Și dacă i-au dus în curtea domnească, despre care s-a zis mai înainte, doamna Olga, privind din palate spre ei, a poruncit să-i arunce în groapa cea adîncă, care era gătită pentru dînșii. Apoi ea, ducîndu-se singură la groapă și uitîndu-se într-însa, a strigat, zicînd: "Vă este plăcută cinstea aceasta?" Ei au răspuns: "O, amar nouă, că am ucis pe Igor, căci bine n-am aflat, ci în schimb am cîștigat rele". Atunci Olga a poruncit să arunce pămînt peste ei.

Marea doamnă Olga, făcînd aceasta, a trimis degrabă la drevleni, zicînd: "Dacă voiți cu adevărat să mă luați pentru voievodul vostru, apoi să trimiteți la mine oameni mai mulți și mai vestiți decît cei dintîi, ca să mă ducă cu cinste la voievodul vostru. Să-i trimiteți fără de întîrziere, mai înainte pînă ce nu mă oprește poporul din Kiev". Drevlenii au trimis la dînsa, cu mare bucurie și cu sîrguință, cincizeci de bărbați aleși, care după voievod erau bătrîni mai de frunte în pămîntul drevlenilor. Cînd au sosit ei în Kiev, doamna Olga a poruncit să gătească pentru dînșii o baie mare. După aceea a trimis la ei să-i poftească, ca mai întîi după osteneala drumului, să se spele în baie și să se odihnească, apoi să vină la dînsa. Ei, bucurîndu-se de aceasta, au intrat în baie. Dar cînd au început a se spăla, îndată slujitorii au întărit ușile, închizîndu-le bine și împresurînd baia cu paie și cu vreascuri, i-a dat foc după porunca doamnei. Astfel au ars toți boierii drevlenilor cu slugile lor în acea baie.

După aceea, Olga a trimis iar veste la drevleni, înștiințîndu-i de grabnica sa venire spre însoțire cu voievodul lor și le-a poruncit să se gătească ospăț la acel loc, unde ei au ucis pe bărbatul său. Deci, ea venea la el ca să facă pomenire și ospăț bărbatului său cel dintîi, mai înainte de nunta a doua, după obiceiul păgînesc și după aceea să facă nunta. Drevlenii s-au bucurat mult de aceasta și au pregătit toate cu îndestulare. Marea doamnă Olga a mers la drevleni, după făgăduința sa, cu mulți oameni pregătiți nu atît pentru nuntă, cît pentru război. Și cînd s-au apropiat de Corestina, cetatea lor de scaun, drevlenii au ieșit în întîmpinarea ei, împodobiți în haine luminoase, unii călări, alții pe jos.

Ei au primit-o cu bucurie și veselie mare, iar ea a mers mai întîi la mormîntul bărbatului său, plîngîndu-l și săvîrșind pome-nirea. Și, după vechiul obicei păgînesc, a poruncit ca deasupra mormîntului să grămădească o movilă mare. Zis-au drevlenii către ea: "Stăpînă doamnă, am ucis pe bărbatul tău că era nemilostiv spre noi, ca un lup răutăcios, iar tu ești milostivă, ca și domnul nostru și de acum vom petrece bine". Răspuns-a Olga: "Nu sînt mîhnită acum de bărbatul cel dintîi, pentru că am săvîrșit asupra lui, cele ce se cădea a le săvîrși. Acum este timpul ca să merg la a doua nuntă, veselindu-mă cu voievodul vostru". Atunci au întrebat-o drevlenii de solii lor cei dintîi și cei de al doilea. Răspuns-a doamna: "Vin după noi pe altă cale cu toată bogăția mea".

După aceea Olga, lepădînd hainele de doliu, s-a îmbrăcat cu haine luminoase de nuntă, precum se cuvine cinstei domnești, arătîndu-se că este bucuroasă și veselă. Deci, ea a poruncit drevlenilor să mănînce, să bea și să se veselească. Iar oamenilor săi le-a poruncit să servească pe drevleni, să mănînce cu ei și să nu se îmbete. După ce s-au îmbătat toți drevlenii, fără de veste a poruncit doamna oamenilor săi, ca cu armele pregătite pentru aceasta, adică cu săbiile, cu cuțitele și cu sulițele să ucidă pe drevleni, încît mai mult de 5000 au căzut uciși. Astfel marea doamnă Olga a amestecat veselia drevlenilor cu sînge și, răzbunînd uciderea bărbatului ei, s-au întors la Kiev.

În al doilea an, adunînd Olga putere de oaste, s-a dus la drevleni cu fiul său Sviatoslav Igorovici, povățuindu-l spre răzbunarea morții tatălui său. Deci, au ieșit și drevlenii împotriva lor cu putere mare. Luptîndu-se cu putere amîndouă părțile și kievenii biruind pe drevleni și tăindu-i, i-au gonit pînă la Corestina, cetatea cea de scaun, și drevlenii s-au ascuns în ea. Dar Olga a bătut asupra lor un an întreg, stînd nedepărtată de cetate. Văzînd că nu este cu înlesnire a lua cetatea cu bătălie, înțeleapta doamnă s-a dat la purtarea de grijă cea cu meșteșug și a trimis la cei din cetate, zicîndu-le: "Nebunilor, pentru ce voiți să muriți de foame, nevrînd să vă plecați mie? Iată alte cetăți mi s-au supus și îmi dau dajdii, petrecînd acum fără frică prin cetăți și prin sate, lucrîndu-și țarinile lor". Ei au zis: "Am voi și noi să ne supunem ție, dar ne temem ca să nu te răzbuni asupra noastră pentru bărbatul tău".

Olga a trimis iarăși la ei, zicînd: "M-am răzbunat de mai multe ori pe mai marii voștri și pe ceilalți, iar acum nu-mi trebuie decît supunere și dajdie din partea voastră". Drevlenii au voit să-i dea dajdii, precum voia singură, iar Olga a zis către ei: "Știu că acum ați sărăcit de războaie și nu puteți să-mi dați dajdie de miere, ceară sau alte lucruri oarecare. Deci nici eu nu voiesc să vă îngreunez cu dajdii mai mari, ci să-mi dați o dajdie mică, ca semn de supunere. Să-mi dați cîte trei porumbei și cîte trei vrăbii de la casa fiecăruia și îmi este destul, văzînd supunerea voastră". Drevlenii socotind această dajdie întru nimic și batjocorind încă și înțelegerea ei femeiască, îndată au adunat cu sîrguință mare de fiecare cîte trei porumbei și vrăbii, trimițîndu-i la ea cu plecăciune. A zis Olga bărbaților care veniseră din cetate la ea: "Iată acum v-ați supus mie și fiului meu, deci să locuiți cu pace. Iar eu de dimineață mă voi depărta de cetatea voastră și mă voi duce la locul meu". Liberînd pe acei bărbați și auzind cei din cetate de aceste cuvinte ale Doamnei, s-au bucurat.

Olga a împărțit păsările la ostașii ei, poruncindu-le ca seara tîrziu, să lege la fiecare porumb și vrabie peticuțe mici, întocmite cu pucioasă aprinsă și la toate să le dea drumul în văzduh. Făcîndu-se aceasta, păsările au zburat în cetatea de unde erau luate și fiecare porumb a intrat în cuibul lui și fiecare vrabie în locul ei și îndată s-a aprins cetatea în mai multe locuri. În vremea aceea, Olga a poruncit puterilor sale ostășești să se apropie de cetate din toate părțile și să-i bată, iar oamenii cetății, neputînd suferi focul, au fugit și, ieșind, cădeau în mîinile potrivnicilor lor. Astfel a fost luată cetatea.

În acea luptă a fost ucisă o mulțime nenumărată din poporul drevlenilor; unii au ars în foc împreună cu femeile și copiii lor, iar alții s-au înecat în rîul de sub cetate. În vremea aceea, a pierit și voievodul drevlenilor, iar cei ce au rămas vii i-au dus pe mulți în robie și pe cei din urmă i-au lăsat să petreacă la locurile lor, punîndu-le dajdie grea. Astfel a răsplătit Olga drevlenilor moartea bărbatului său, iar pămîntul lor l-a supus ei.

Întorcîndu-se ea la Kiev cu biruință, cîrmuia toate părțile stăpînirii rusești, nu ca o femeie, ci ca un bărbat puternic și înțelept, stăpînind și ostășindu-se cu tărie împotriva vrăjmașilor. Dușmanilor era înfricoșată, iar popoarelor ei iubită. Fiind milostivă și bună la obicei, nimănui nu-i făcea strîmbătate, pedepsind cu milostivire pe cei răi, iar celor buni răsplătindu-le cu daruri, fiecăruia măsurîndu-le după lucruri și după vrednicie. Ea era înțeleaptă în toate lucrurile, miluind pe cei săraci, scăpătați și lipsiți, fiind plecată spre cei ce cer milă, auzind iute rugămințile și împlinind toate cererile drepte.

Lucrurile ei, deși se făceau în necredință păgînească, erau plăcute lui Dumnezeu și vrednice darului creștinesc, căci ea avea o viață înfrînată și curată, fiindcă n-a voit să se mărite după alt bărbat, ci petrecea în văduvie curată, păzind sceptrul monarhiei rusești fiului său, pînă la vîrsta lui. Fiul ei, după ce a crescut și s-a îmbărbătat, i-a încredințat lui toată ocîrmuirea domniei celei mari. Iar ea, ușurîndu-se de toate grijile și gîlcevile, petrecea fără de grijă, neîncetînd cu facerile de bine.

Cînd s-a apropiat vremea cea bine primită, în care Preabunul Dumnezeu voia să lumineze cu lumina sfintei credințe pe rușii cei orbiți cu necredința, să-i aducă la cunoștința adevărului și să-i povățuiască la calea mîntuirii, a binevoit ca începătura acestei luminări s-o facă prin neputinciosul vas femeiesc, prin fericita Olga, spre rușinarea bărbaților celor împietriți la inimă. Căci precum mai înainte mironosițele au propovăduit Învierea Domnului și prin împărăteasa Elena s-a arătat la toată lumea cinstita Cruce pe care S-a răstignit Hristos, scoasă din sînul pămîntului, tot astfel și după aceea pe pămîntul Rusiei, prin minunata femeie, Elena cea nouă, doamna Olga, a voit a sădi sfînta credință. Pe ea a găsit-o Duhul Sfînt vas ales Preasfîntului Său nume, ca să-l poarte în țările Rusiei.

Deci, a răsărit în inima ei raza darului Său cel nevăzut, deschizînd ochii minții ei spre cunoștința adevăratului Dumnezeu pe care nu-L știa. Ea acum a înțeles înșelăciunea și rătăcirea păgîneștii necurății și arătat știa că idolii pe care oamenii cei fără de minte îi cinsteau, nu sînt zei, ci lucru neînsuflețit, făcut de mîini omenești. De aceea, nu numai că nu-i cinstea, ci îi disprețuia. Dreapta și buna credință o căuta cu tot sufletul, ca un bun negustor pe mărgăritarul cel de mult preț, pe care a și aflat-o. Căci povățuindu-se prin dumnezeiasca purtare de grijă că Unul este adevăratul Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pămîntului și a toată făptura, în care cred grecii și că afară de Acela nu este alt Dumnezeu și, îndemnîndu-se de dorința adevăratei cunoștințe a lui Dumnezeu ca o nelenevoasă, a voit ca însăși ea să meargă la greci și să vadă rînduiala slujbei creștinești, ca să știe desăvîrșit cele despre adevăratul Dumnezeu.

Luînd cu sine niște vestiți boieri și curteni ai Rusiei, au mers la Constantinopol în corăbii, avînd cu ea avere multă. Acolo a fost primită cu mare cinste de împărat și de patriarh, cărora le-a adus și daruri multe, vrednice de unele fețe ca acelea. Ea a învățat acolo credința creștinească, ascultînd cu osîrdie în toate zilele dumnezeieștile cuvinte, luînd aminte la podoabele bisericești, la cîntare și la toată rînduiala dreptei credințe creștinești. Ea se aprindea cu inima de dragostea lui Dumnezeu, crezînd în El cu neîndoire și dorea să primească Sfîntul Botez.

Împăratul grecesc, într-acea vreme fiind văduv, voia să se însoțească cu dînsa, căci pe de o parte se biruia de frumusețea feței ei, iar pe de alta, era îndemnat de buna ei înțelegere, de slava, de vitejia și de mărimea țărilor Rusiei. Deci, a zis către dînsa: "O, doamnă Olga, tu ești vrednică să fii împărăteasă creștină și să locuiești împreună cu noi în această cetate a împărăției noastre". Astfel îi vorbea el despre însoțire. Dar ea se arăta ca și cum nu se lepăda de însoțirea împăratului, însă mai întîi cerea Botezul, zicînd: "Pentru Sfîntul Botez am venit aici, iar nu pentru nuntă. După ce mă veți boteza, atunci vom vorbi și despre însoțire. Căci nu se cade ca femeia cea nebotezată și necreștină să meargă după bărbat creștin". Atunci, împăratul se sîrguia ca s-o boteze degrabă, iar patriarhul, după ce a învățat-o din destul despre dreapta credință, a pregătit de botez.

Cînd s-a pregătit scăldătoarea Sfîntului Botez, Olga s-a rugat ca însuși împăratul să fie primitorul ei din sfînta scăldătoare, căci zicea: "Într-alt mod nu voiesc să mă botez, dacă nu-mi va fi însuși împăratul tată din botez. Deci, mă voi duce fără a mă boteza și voi veți da lui Dumnezeu răspuns pentru sufletul meu!" Deci, împăra-tul s-a învoit la dorința ei și fericita Olga a fost botezată de preasfin-țitul patriarh. Însuși împăratul s-a făcut ei tată de botez, primind-o din sfînta scăldătoare și i-a pus numele ei Elena, ca și cea dintîi împărăteasă între creștini, Elena, maica marelui Constantin.

După botez, slujind preasfințitul patriarh, a împărtășit-o cu Preacuratele Taine ale lui Hristos și a binecuvîntat-o, zicîndu-i: "Binecuvîntată ești tu între femeile Rusiei, că ai lăsat întunericul și ai căutat pe Unul adevăratul Dumnezeu și te-ai logodit cu viața cea fără de moarte. De acum vor începe a te ferici toți fiii Rusiei". Astfel a binecuvîntat-o patriarhul. Tot atunci s-au botezat mulți din cei ce veniseră cu dînsa, din amîndouă părțile și s-a făcut bucurie în Constantinopol pentru botezul marii doamne a Rusiei, iar împăratul a făcut ospăț împărătesc într-acea zi și s-a veselit, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos.

După aceasta, împăratul iarăși i-a vorbit fericitei Elena despre nuntă, însă dînsa i-a răspuns: "Cum ai putea să iei de soție pe fiica ta cea din Botez? Acesta este lucru spurcat și lepădat, nu numai în legea creștinească, dar și în cea păgînească, ca tatăl să aibă de soție pe fiica sa". Împăratul a zis către dînsa: "O, Olga, m-ai întrecut cu meșteșugul". Fericita Olga a zis către împărat: "Ți-am spus de mai înainte că nu pentru aceea am venit aici, ca să împărățesc cu tine, căci mi-e destulă împărăția Rusiei și fiul meu. Ci să mă fac mireasa Împăratului cel fără de moarte, Hristos Dumnezeu, pe Care L-am iubit cu tot sufletul meu și să mă învrednicesc împărăției Lui celei veșnice". Atunci împăratul, părăsind dorința sa deșartă și dragostea trupească, a iubit-o cu dragoste duhovnicească, ca pe fiica sa și dîndu-i daruri mari, a trimis-o cu pace. Ea, ducîndu-se din Constantinopol, a mers la preasfințitul patriarh, ca să ia binecuvîntare de cale și a zis către dînsul: "Părinte preasfinte, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, ca să mă întorc cu pace în țara mea, unde petrece fiul meu în păgîneasca rătăcire împreună cu toți oamenii cei întăriți în necurăția cea veche, care sînt împietriți, ca Domnul să mă izbăvească acolo de toate răutățile cu sfintele tale rugăciuni".

Patriarhul a zis către dînsa: "Fiica mea cea în Sfîntul Duh credincioasă și binecuvîntată, Hristos, în Care prin Sfîntul Botez te-ai îmbrăcat, singur să te păzească de tot răul, precum a păzit pe Noe în corabie, pe Lot din Sodoma, pe Moise cu poporul Israil de Faraon, pe David de Saul, pe Daniil din gurile leilor și pe cei trei tineri în cuptor. Tot așa și pe tine să te izbăvească de toată ispita, că binecuvîntată ești în neamul tău, iar nepoții și strănepoții tăi te vor ferici în anii cei de pe urmă".

O binecuvîntare ca aceasta, luată de la preasfințitul patriarh, fericita Elena a considerat-o mai scumpă decît toate darurile. Ea a luat învățătură pentru curăție și rugăciune, pentru post și înfrînare și pentru toate lucrurile cele bune, care se cuvin vieții creștine celei plăcute lui Dumnezeu. A mai luat de la dînsul cinstita cruce, sfintele icoane, preoți, cărți și multe alte sfințite lucruri și s-a dus întru ale sale. Se mai povestește încă și aceasta, că cinstita cruce pe care ea a luat-o din mîinile preasfințitului patriarh, avea deasupra această scriere: "Pămîntul Rusiei s-a înnoit către Dumnezeu prin Sfîntul Botez, pe care l-a primit fericita Olga". Această cruce, după fericitul sfîrșit al Sfintei Olga, a fost păzită de credincioșii ce rămăseseră după dînsa, pînă în timpul marelui domn al Kievului, Iaroslav Vladimirovici, care, zidind cea mai mare și cea mai frumoasă biserică a Sfintei Sofia, a pus într-însa crucea aceea în partea dreaptă a altarului. Dar acum nu se mai află, căci prin risipirile cele multe, cele dintr-însa s-au pustiit. Deci, să ne întoarcem iarăși la povestirea despre Sfînta Olga.

Venind în Kiev, Elena cea nouă, marea doamnă Olga, a început ca un soare a izgoni, prin lumina credinței, întunericul păgînătății idolești, luminînd pe cei întunecați, zidind biserici în numele Sfîntului Nicolae la movila Oscoldova și pe mulți din Kiev i-a întors la credința în Hristos. Pe fiul său Sviatoslav, însă, n-a putut nicidecum să-l aducă la înțelegerea cea adevărată și la cunoștința lui Dumnezeu, pentru că nu lua aminte la cuvintele ei. Toată îndeletnicirea lui era în lucrurile oștilor, fiind bărbat viteaz și iubitor de războaie, și toată viața sa și-a petrecut-o mai mult la oaste și în războaie decît în casă. Iar către maica sa, care îl învăța credința creștinească, zicea: "De voi primi botezul și credința creștină, apoi boierii, voievozii și toate popoarele se vor depărta de mine și nu voi mai avea cu cine să mă lupt împotriva vrăjmașilor, ca să apăr moștenirea noastră". Astfel răspundea voievodul Sviatoslav. Pe cei ce voiau să se boteze, nu-i oprea însă, dar nu mulți din boieri primeau Sfîntul Botez, căci pe cei ce se botezau îi batjocorea. Pentru că la necredincioși, credința creștină este o nebunie, iar din poporul cel simplu mulți veneau la sfînta biserică.

Deci, Sfînta Olga se ducea în marele Novgorod și în celelalte cetăți ale stăpînirii sale și pretutindeni aducea pe oameni la credința lui Hristos, iar idolii îi sfărîmau și în locurile lor puneau cinstitele cruci, de la care, după aceea, multe minuni se săvîrșeau spre încredințarea necredincioșilor".

După aceea s-a dus în patria sa, în satul Vibuțca, în care s-a născut. Acolo a început a învăța pe oameni și pe rudeniile sale cunoștința de Dumnezeu. Iar cînd s-a dus la malul rîului Mare, care curgea de la miazăzi spre miazănoapte și în dreptul locului acela era un alt rîu numit Iscova, care curgea de la răsărit și se vărsa în rîul cel mare. Atunci era în locurile acelea o pădure mare și dumbrăvi multe și ea a văzut de cealaltă parte a rîului trei raze prealuminoase, coborîndu-se din cer spre acele locuri strălucind; dar nu numai sfînta singură a văzut acea lumină minunată, ci și toți cei care erau cu dînsa. Fericita Olga s-a bucurat foarte mult și a mulțumit lui Dumnezeu de acea slăvită vedenie, care înainte îi însemna ei luminarea părților acelora prin darul lui Dumnezeu. Deci, întorcîndu-se la suita sa, a proorocit zicînd: "Să vă fie în știință că, prin voia lui Dumnezeu, în acest loc strălucit de trei raze strălucitoare, are să fie biserica Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi și o să zidim cetate mare slăvită și întru toate îndestulată". Aceasta zicînd, s-a rugat mult lui Dumnezeu și, punînd cruce acolo, este încă și astăzi într-acel loc casă de rugăciune.

Propovăduitoarea lui Hristos, înconjurînd multe cetăți ale lui Hristos, s-a întors în Kiev, unde făcea multe fapte bune. Dacă întru necredință fiind, era plină de fapte bune, cu cît mai ales luminîndu-se prin sfînta credință, se împodobea cu toate faptele bune, sîrguindu-se să placă lui Dumnezeu cel cunoscut din nou, Ziditorul și Luminătorul său. Apoi, aducîndu-și aminte de vedenia care a văzut-o la rîul Iscova, a trimis acolo mult aur și argint spre zidirea bisericii Sfintei Treimi, poruncind ca lîngă dînsa să se sălășluiască oamenii. Deci, în scurt timp s-a făcut cetatea cea mare Iscovul, care se numea de la rîul Iscov și se preamărea într-însa numele Preasfintei Treimi.

Într-acel timp, marele domn Sviatoslav, lăsînd pe maica sa, Sfînta Olga, în Kiev și cu dînsa și pe fiii săi, Iaroslav, Oleg și Vladimir, a plecat împotriva bulgarilor. Luptîndu-se el în pămîntul lor, le-a luat optzeci de cetăți și în cetatea lor cea de scaun anume, Pereiaslaveț, i-a plăcut a petrece. Iar fericita Olga, rămînînd în Kiev, învăța pe fiii lui Sviatoslav credința creștinească, pe cît ei puteau să înțeleagă. Însă n-a îndrăznit a-i boteza, ca să nu facă vreun rău fiului ei cel nesupus, ci i-a lăsat pe ei în voia Domnului. Sviatoslav, zăbovind mult la bulgari, pecenegii au venit fără de veste asupra hotarelor Kievului și, înconjurînd cetatea, se luptau asupra ei. Iar Sfînta Olga cu nepoții săi stătea închisă. Ei nu puteau să ia cetatea pentru că Domnul, păzind pe Olga, credincioasa roaba sa, a apărat cetatea de vrăjmași cu rugăciunile ei.

Înștiințîndu-se Sviatoslav despre năvălirea pecenegilor asupra Kievului, s-a sîrguit degrabă a veni cu puterea sa și fără de veste a năvălit în oștile pecenegilor, pe care, bătîndu-i, i-a izgonit departe. Deci, intrînd în Kiev, s-a închinat maicii sale, care era bolnavă. El voia să o lase și să se ducă la război împotriva bulgarilor, dar fericita Olga, plîngînd, a zis către dînsul: "Pentru ce mă lași, fiul meu, și unde te duci? Căutînd cele străine, pe ale tale cui le încredințezi, căci fiii tăi sînt încă mici, iar eu bătrînă și bolnavă și de acum aștept sfîrșitul meu și ducerea mea la doritul meu Hristos, întru care cred. Acum, de nimic nu mă îngrijesc, decît numai de tine, că mult te-am rugat și te-am învățat să lași păgînătatea idolească și să cunoști pe adevăratul Dumnezeu pe care eu L-am cunoscut. Dar n-ai băgat de seamă rugămintea mea și știu că, pentru neascultarea ta către mine, pe pămînt nu te așteaptă bun sfîrșit, iar după moarte munci veșnice, care sînt pregătite necredincioșilor. Însă acum, măcar această rugăminte de pe urmă a mea să o împlinești: Nu te duce nicăieri, pînă ce nu mă voi duce din viața aceasta. Iar după ce mă vei îngropa, atunci te vei duce unde vei voi. După moartea mea însă, să nu-mi faceți nimic deasupra mormîntului, după obiceiul vostru păgînesc, ci preoții mei să-mi îngroape păcătosul meu trup, precum este obiceiul creștinesc. Să nu îndrăzniți a grămădi movilă deasupra mea, nici să faceți priveliște. Ci să trimiteți aur preasfințitului patriarh din Constantinopol, ca acela să săvîrșească rugăciuni către Dumnezeu pentru sufletul meu și să ospăteze cu milostenie pe săraci".

Sviatoslav, auzind acestea, a plîns și a făgăduit că va face toate cele poruncite de dînsa, afară numai că nu primește sfînta credință. După trei zile, fericita Olga, venind la slăbiciunea cea de pe urmă, s-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine ale Preacuratului Trup și de viață făcătorul Sînge al lui Hristos, Dumnezeul nostru, și a făcut întru totul rugăciunea cea cu dinadinsul către Dumnezeu și către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, pe care ea o avea ajutătoare, după Dumnezeu. De asemenea, chema într-ajutor pe toți sfinții și mai ales făcea rugăciune pentru luminarea pămîntului Rusiei, pentru că vedea înainte cele ce aveau să fie. Ea, de multe ori, în zilele vieții sale, spunea înainte, proorocește, că Dumnezeu va lumina poporul Rusiei și mulți dintr-înșii vor fi sfinți mari. Acest lucru ea îl cerea degrabă de la Dumnezeu, ca să se împlinească mai aproape de sfîrșitul său. Fiind încă cu rugăciunea în gură, cinstitul ei suflet s-a dezlegat din legăturile trupești și a intrat în mîinile lui Dumnezeu ca un drept. Astfel s-a mutat ea de la cele pămîntești la cele cerești și s-a învrednicit a intra în cămara nemuritorului Împărat, Iisus Hristos Dumnezeu. Ea s-a numărat întîia sfîntă din ceata sfinților din pămîntul Rusiei. Fericita Olga, numită Elena din Sfîntul Botez, a murit la 11 Iulie.

Ea a petrecut în însoțire de la fecioria sa 42 de ani; iar mai înainte de însoțire era tînără și în putere desăvîrșită, avînd 20 de ani. După moartea bărbatului său, în anul al zecelea, s-a învrednicit de Sfîntul Botez, iar după Botez a viețuit cu dumnezeiască plăcere 15 ani. Astfel că toți anii vieții ei erau aproape nouăzeci. După dînsa a plîns fiul ei Sviatoslav, marele domn, nepoții, boierii, dregătorii și tot poporul și au îngropat-o cu cinste după obiceiul creștinesc.

După moartea Sfintei Olga s-au împlinit proorociile ei despre răul sfîrșit al fiului său și despre buna luminare a pămîntului Rusiei. Astfel, fiul ei Sviatoslav, după cîțiva ani, precum scrie Cuviosul Nestor al Pecerscăi, a fost ucis în război de voievodul pecenegilor, care se chema Curia. Acesta, tăindu-i capul, a făcut pahar de băut din țeasta capului, ferecînd-o în aur și scriind pe dînsa cuvintele acestea: "Cel ce caută cele străine, pierde pe ale sale!" El bea cu paharul acela cu boierii săi cînd benchetuia.

Astfel marele domn al Kievului, Sviatoslav Igorovici, care era viteaz și nebiruit în războaie, și-a trecut această viață, după proorocia maicii sale, căci n-a ascultat-o. Și s-a împlinit proorocia ei și despre pămîntul Rusiei. Pentru că, trecînd 20 de ani după moartea Sfintei Olga, Vladimir, nepotul ei, a primit Sfîntul Botez. Și astfel toate părțile Rusiei le-a luminat cu sfînta credință. Apoi, zidind o biserică de piatră în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a numit-o "Deseatnițe", căci Vladimir a dat pentru dînsa a zecea parte din averea sa.

Deci, sfătuindu-se cu Preasfințitul Leontie, Mitropolitul Kievului, care venise după Mihail, a scos din pămînt, întregi și nevătămate, cinstitele moaște ale Sfintei Olga, care erau pline de plăcută mirosire, și le-a mutat cu mare cinste în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ei nu le-au ținut în ascuns, ci le-au pus la vedere, pentru că cei ce alergau la dînsele cu credință își cîștigau împlinirea rugăciunilor lor. Căci de la aceste cinstite moaște se dau multe tămăduiri la toate neputințele.

Nu se cuvine a trece cu vederea nici aceasta: în peretele bisericii, deasupra mormîntului ei, era o ferestruie. Și atunci cînd cineva se apropia de sfintele ei moaște cu credință neîndoită, ferestruia aceea se deschidea singură și se arăta celui ce stătea afară, ca să vadă cinstitele ei moaște făcătoare de minuni, de la care cei vrednici, vedeau ieșind o minunată strălucire, și de o vedere ca aceea, de orice boală era cuprins cineva din cei ce aveau credință, îndată cîștigau sănătate. Însă celui ce se apropia cu puțină credință, nu i se deschidea ferestruica, nici nu putea să vadă cinstitele moaște, chiar de-ar fi intrat în biserică, ci vedea numai mormîntul. Unul ca acela nu putea să cîștige nici tămăduire. Iar cei ce credeau, cîștigau toate cele spre folosul sufletelor și trupurilor, cu rugăciunile Sfintei și dreptei Olga, care din botez s-a numit Elena, și cu ajutorul darului Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slavă, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site