Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Minunea Sfintei Mucenițe Eufimia, prin care s-a întărit dreapta credință
(11 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Sfînta Muceniță Eufimia s-a născut, a crescut și s-a încununat prin mucenicie în Calcedon, cetatea Bitiniei de lîngă gura Mării Negre, în dreptul Constantinopolului, fiind între ele Bosforul Traciei. Ea a pătimit pe vremea împărăției lui Dioclețian, în 16 zile ale lunii septembrie, în care zi se prăznuiește pomenirea ei. Acum se pomenește minunea care s-a făcut de cinstitele ei moaște în vremea Sinodului al IV-lea a toată lumea al Sfinților Părinți, ce s-a ținut în Calcedon la anul 451 și prin a cărei minune s-a dovedit și s-a întărit mărturisirea dreptei credințe. Această minune a fost hotar al Sfinților Părinți, ca să nu treacă spre partea celor rău credincioși.

Lucrurile s-au început astfel: "Dioscur, patriarhul Alexandriei și Eutihie, arhimandritul Constantinopolului, încă de pe vremea împăratului Teodosie cel Tînăr, au ridicat un nou eres de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, amestecînd cele două firi ale Lui într-una singură, adică firea cea dumnezeiască și firea cea omenească. Mulți din rînduiala duhovnicească și mirenească s-au amăgit cu această rea credință a lor. Pe mulți bărbați și boieri care erau în palatul împărătesc i-au vătămat cu acel eres și de la care aveau mare ajutor. S-a ținut în Efes un sinod local, după cel de al III-lea Sinod a toată lumea, care a fost acolo cu mulți ani înainte. Dar acestuia cum să-i zicem sinod? Mai bine să-i zicem adunare tîlhărească, deoarece preasfințitul Flavian, patriarhul Constantinopolului și mărturisitorul dreptei credințe, a fost ucis de cei de un gînd ai lui Dioscur și ai lui Eutihie. Atunci s-a întărit mai mult acel eres, astfel credința cea rea se primea ca o credință dreaptă. Deci, era de trebuință să se adune al IV-lea Sinod din toată lumea, al Sfinților Părinți, pentru lepădarea acelui eres și spre întărirea dreptei credințe.

În vremea aceea, împăratul Teodosie a trecut din această viață către Domnul. După el a luat împărăția îmbunătățitul și plăcutul lui Dumnezeu Marcian cu Sfînta Pulheria. Acești rîvnitori ai dreptei credințe, văzînd Biserica tulburată de eresuri și de diferite certuri ce se făceau în ea, au poruncit să se adune în cetatea Calcedonului toți Sfinții Părinți din toată lumea creștină și să stabilească adevărata credință. Adunîndu-se Sfinții Părinți în număr de 330, cu Preasfințitul Antonie, Patriarhul Constantinopolului și cu preasfințitul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului și cu trimișii preasfințitului Leon, Episcopul Romei, fiind de față răii începători și învățători de eresuri: Dioscor, patriarhul Alexandriei, Maxim al Antiohiei, rînduit la patriarhie de Dioscor în locul lui Domnos, împreună cu ceilalți arhierei de un gînd cu el, și Eutihie cu ai săi. Numărul ereticilor era fără de număr și toți împreună cu Sfinții Părinți făceau Sinodul. Cu toții s-au adunat în biserica Sfintei Mare Mucenițe Eufimia, care este în cetățuia dinspre Bosfor, pentru că acea biserică ținea de scaunul mitropoliei Calcedonului și era foarte mare, încît putea să încapă mult popor. Tot în acea biserică se odihneau moaștele acestei mari mucenițe, de la care se făceau minunate și preaslăvite minuni, care se cade măcar în parte să se pomenească.

În ziua sfintei ei pomeniri, în care a pătimit pentru Hristos, în toți anii izvora sînge din cinstitele ei moaște, ca și cum ar fi curs dintr-o rană, și se lua de acolo astfel: Mormîntul ei era de marmură și acoperit de o lespede tot de marmură, avînd înăuntru moaștele sfintei, puse într-un sicriu de lemn. În acel mormînt de marmură, în partea stîngă, era o ferestruie mică, cît încăpea o mînă omenească. Ferestruia era încuiată cu tărie și se deschidea numai la vremuri cuvioase. Prin acea ferestruie, numai episcopul singur, după cîntarea rugăciunilor de toată noaptea și înaintea Sfintei Liturghii, scotea acel sînge cu un burete legat de o verigă lungă de fier. Băgînd acolo buretele uscat, îl scotea plin de sînge și îl storcea într-un vas făcut pentru aceasta. Văzînd poporul sîngele acela, înălța rugăciuni atît lui Dumnezeu, cît și Sfintei Mucenițe Eufimia și se ungea cu el spre binecuvîntare și tămăduirea neputințelor lor.

Acel sînge era foarte plăcut la miros, ca și cum era amestecat cu un mir scump, însă nici un fel de mir din cele pămîntești nu putea să fie asemănător cu acela. Pentru că sîngele acela covîrșea cu neasemănare toate aromatele și tămăduia toate bolile. Sfînta muceniță izvora din cinstitele ei moaște un mir mirositor și tămăduitor ca sîngele, nu numai în vremea prăznuirii sale de peste an, ci uneori și în alte vremi. Dar mai ales, izvora cînd arhiereul acelei biserici era bărbat plăcut lui Dumnezeu, cu viață îmbunătățită. Se făceau încă și arătări multe, pentru că sfînta se arăta de multe ori celor ce se rugau ei cu credință; uneori celor ce zăceau în boli, alteori celor ce alergau la biserică și la mormîntul ei, iar alteori celor ce erau în primejdii și o chemau în ajutor. Multe popoare alergau din toate țările și cetățile la moaștele ei în Calcedon, spre închinare cu credință, dar mai ales din Constantinopol. Drept aceea, adunîndu-se Sinodul Sfinților Părinți celor din toată lumea, împărații au poruncit ca acolo să se întrunească.

La acel sinod al dreptcredincioșilor creștini, făcîndu-se multă neînțelegere și ceartă cu ereticii, pentru că ei nicidecum nu voiau să se supună la dogmele cele drepte, atunci Preasfințitul Anatolie, sfătuindu-se cu ceilalți părinți, a zis către eretici: "Voiesc să scrieți într-o carte despre mărturisirea credinței voastre și vom scrie și noi mărturisirea noastră și amîndouă scrisorile, pecetluindu-le, să le punem în mormînt la preacinstitele moaște ale Sfintei Mare Mucenițe Eufimia, apoi să ne rugăm lui Dumnezeu cu post, ca prin aceasta să ne descopere care este credința cea dreaptă". Aceasta zicînd Sfîntul Anatolie, toți au lăudat sfatul lui. Deci, au scris două cărți: dreptcredincioșii pe a lor, iar ereticii pe a lor. Apoi, pecetluindu-le cu pecețile lor și descoperind mormîntul sfintei, au pus amîndouă scrisorile pe pieptul ei. După aceea, acoperind mormîntul, l-au întărit cu pecete împărătească și cu păzitori și după aceasta s-au rugat trei zile cu postire.

Sosind ziua a patra, împăratul împreună cu tot sinodul, s-au dus la sfîntul mormînt al Sfintei Eufimia și, desfăcînd pecetea împărătească, au deschis mormîntul și au văzut scrisoarea celor dreptcredincioși șezînd în dreapta sfintei, iar scrisoarea celor răucredincioși zăcînd la picioarele ei. De mirare era și aceasta, că ea și-a întins mîna sa spre împărat și spre patriarh ca o vie, dîndu-le lor scrisoarea celor dreptcredincioși. Atunci toți s-au umplut de bucurie negrăită și au dat slavă lui Dumnezeu, cîntînd cîntări de laudă și de mulțumire sfintei mucenițe și închinîndu-se cu fierbinte dragoste moaștelor ei făcătoare de minuni.

Atunci toți au propovăduit credința cea dreptmăritoare, ca una ce era întărită de Dumnezeu prin sfînta și marea muceniță, iar credința ereticilor au dat-o anatemei. Mulți dintre eretici, văzînd acea minune, au trecut la dreptcredincioși, iar pe cei care se mai împotriveau, pe aceia i-au scos din dregătoriile lor și i-au trimis la închisoare. Din acel timp, zugravii au început spre aducere aminte de acea preaslăvită minune, care s-a făcut în timpul sinodului, a zugrăvi pe Sfînta Mare Muceniță Eufimia cu scrisoarea în mîna dreaptă, căci și pînă atunci, și după aceea, sfînta muceniță n-a încetat a face minuni și a izvorî din cinstitele ei moaște sînge mirositor ca mirul.

După ce au trecut mulți ani, împărăția Bizanțului a luat-o Mavrichie. Acest împărat, fiind la început dreptcredincios, mai tîrziu a cam slăbit în credință, îndoindu-se de minunile sfintei și de sîngele care curgea din rănile ei, socotindu-l că este prefăcut, iar nu adevărat. De aceea, vrînd să se încredințeze și să afle adevărul, a făcut astfel:

Mai înainte de a se face pomenirea sfintei și marii mucenițe, a poruncit ca atît mormîntul, cît și fereastra mormîntului să fie întărite cu pecetea sa împărătească. Deci, sosind ziua praznicului, s-a dus singur de la Constantinopol la Calcedon și, desfăcînd pecetea, a deschis fereastra. Atunci, deodată, a ieșit miros foarte plăcut, încît a umplut biserica, iar sîngele, mai bine-zis mirul, curgea din cinstitele moaște ale sfintei, mai mult ca altădată, pentru că nici într-un an n-a curs atît de mult sînge ca în acel timp. Aceasta spre înfruntarea credinței împăratului și spre întărirea credinței fără îndoire în puterea lui Dumnezeu, Care poate să le facă pe toate mai presus de fire. Domnul, care a putut scoate lui Samson izvor de apă vie dintr-un os uscat de falcă de măgar, oare nu putea ca din moaștele cele nestricăcioase ale plăcutei Sale să izvorască sînge și mir? Deci, împăratul cunoscînd greșeala sa, s-a căit și a cîștigat mare credință și evlavie către Sfînta Eufimia.

După aceasta, în timpul împărăției lui Eraclie, a fost, cu voia lui Dumnezeu, mare năvălire a perșilor asupra țării Bitiniei și la hotarele Calcedonului. Astfel, supunînd toate cetățile acelea, după obiceiul lor barbar, le-au pustiit. Apoi, intrînd în biserica marii mucenițe, tot ceea ce au găsit au luat și, voind să deschidă mormîntul sfintei, nicidecum n-au putut. Deci, ostenindu-se mult, nimic n-au sporit, pentru că, nu numai lespedea de marmură de deasupra era nemișcată, dar nici fereastra nu se putea deschide. Atunci perșii, adunînd mulțime de lemne și de vreascuri, au împresurat mormîntul și, făcînd pe dînsul ca un fel de stog, au pus materii arzătoare și le-au dat foc, așteptînd să se risipească marmura din acea cumplită ardere.

Dar nici așa n-au sporit, pentru că arzînd toată materia aceea a fost prefăcută în cenușă, dar mormîntul sfintei a rămas nevătă-mat, Dumnezeu făcînd pe plăcuta Sa minunată. După plecarea perșilor, împăratul cu patriarhul au ținut sfat, pentru moaștele Sfintei și Marii Mucenițe Eufimia și au socotit să le mute din Calcedon la Constantinopol, temîndu-se iarăși de năvălirea barbarilor împo-triva Calcedonului.

Zidind în Constantinopol, aproape de hipodrom, o biserică mare și frumoasă, după asemănarea celei de la Calcedon, au pus într-însa cu cinste sfintele moaște, împreună cu mormîntul, iar pe mitropolitul Calcedonului l-au rînduit să fie lîngă dînsele, spre mai mare cinste a sfintelor moaște. Mormîntul l-au pus în Sfîntul Altar în locul dumnezeieștii mese, și pe el se săvîrșea jertfa cea fără de sînge, pentru că înăuntru erau cinstitele moaște ale Sfintei Marii Mucenițe Eufimia, de la care se săvîrșeau minuni, precum în Calcedon, tot așa și în Constantinopol, iar sîngele și mirul cel mirositor izvora la timpul obișnuit.

Deci, trecînd mulți ani și schimbîndu-se mulți împărați, iar Sinoadele Sfinților Părinți a toată lumea, al V-lea și al VI-lea sfîrșindu-se, a venit ca împărat al Constantinopolului Leon Isaurul, cel cu nume și obicei de fiară. Acela a început a tulbura Biserica lui Dumnezeu cu eresul luptării de icoane, numind sfintele icoane idoli; iar către cei de un gînd cu el, zicea: "Iată acestea sînt de care zice proorocul: Ochi au și nu văd, urechi au și nu aud, gură au și nu vorbesc...". Împăratului Leon i se împotrivea Preasfințitul Patriarh Ghermano, însă acesta l-a izgonit cu necinste din scaun și în locul lui a rînduit pe un eretic de un gînd cu dînsul. Asemenea a izgonit și pe ceilalți arhierei dreptcredincioși; iar pe cei ce nu se învoiau la ereticia lui, batjocorindu-i, i-a izgonit. El hulea nu numai sfintele icoane, ci și împotriva moaștelor sfinților lătra ca un cîine cu neînfrînată limbă, defăimîndu-le cu totul.

Deci, văzînd și auzind de minunile ce se făceau de sfintele moaște ale Sfintei și Marii Mucenițe Eufimia, i se rupeau rărunchii de zavistie, dar nu îndrăznea să facă ceva rău moaștelor, temîndu-se de ridicarea și de tulburarea poporului. Însă a aflat un meșteșug ca acesta: s-a dus în ascuns cu cei de un gînd ai săi în biserica Sfintei Eufimia și a descoperit mormîntul ei, pe care perșii nu l-au putut descoperi, pentru că Domnul Hristos a lăsat să se atingă mîinile credincioșilor și ale celor răucredincioși de cinstitele moaște ale miresei Sale, dar le-a păzit neatinse de mîinile necredincioșilor păgîni. Perșii greșeau în neștiința lor, iar creștinii cei răucredincioși, știind, îndrăzneau. De aceea au fost lăsați spre mai marea osîndă a lor, ca să necinstească pe acea sfîntă.

Împăratul Leon, descoperind mormîntul, a scos de acolo racla cea de lemn în care erau nestricate moaștele cele făcătoare de minuni ale Sfintei Eufimia, iar în locul acelora a băgat în mormîntul cel de piatră niște oase putrede și puturoase, pe care le pregătise înadins și, acoperindu-le iarăși cu lespedea, s-a dus. El a luat tîlhărește acele sfinte moaște și le-au pus într-o cameră din palatul împărătesc. Surorile împăratului și cu fiicele sale, tăinuindu-se de el, mergeau la sfintele moaște și le cădeau cu miruri și le aprindeau lumînări, cinstindu-le cu osîrdie și închinîndu-se cu dragoste. Dar răucredinciosul împărat, înștiințîndu-se degrabă despre aceasta, îndată a luat racla cu sfintele moaște și, noaptea, a aruncat-o în mare.

A doua zi, strîngînd adunare din cei răucredincioși, ocăra la arătare pe poporul cel dreptcredincios, hulind și defăimînd moaștele sfintei marii mucenițe, zicînd: "O, oameni nebuni, mergeți și vedeți înșelăciunea cu care vă înșelați, spunînd că sînt nestricăcioase și făcătoare de minuni moaștele prealăudatei Eufimia; descoperiți mormîntul și vedeți dacă cele ce spun ei sînt adevărate!" Deci, îndată a trimis pe oamenii săi ca să descopere mormîntul și tot poporul a văzut oasele cele putrede și puturoase. Drept aceea ereticii au început a rîde și a batjocori pe cei dreptcredincioși, numindu-i închinători de oase puturoase, iar dreptcredincioșii, minunîndu-se de un lucru neașteptat ca acela, nu știau ce se întîmplase. Deci, s-au umplut de rușine și de jale.

Atunci, mulți socoteau că toate minunile sfintei nu sînt adevărate; de aceea, scuipînd oasele acelea puturoase, le-au aruncat afară. Asemenea și mormîntul acela de marmură l-au scos afară și biserica au prefăcut-o într-o pustie urîtă, căci au necinstit-o cu fel de fel de necurății. Biserica aceea era astfel ca o peșteră goală sau ca ocol de animale; încă și mai rea, pentru că toate spurcăciunile și necurățiile se puteau face acolo. Astfel, fierarii își făcuseră înăuntrul bisericii cuptoare de fierărie și lucrau într-însa meșteșugurile lor. Și, unde mai înainte se auzea glas de cîntări dumnezeiești, acum ieșea de acolo sunetul ciocanelor care băteau fierul pe nicovală și se auzeau cîntece necuviincioase, cuvinte spurcate și ceartă între oamenii fără de rînduială.

Astfel petreceau acei meșteri în acea biserică pustiită, cu femeile și cu copiii lor. Iar în Sfîntul Altar, ca într-un loc ascuns, își aveau locul unde își făceau nevoile trupești. Dumnezeu a răbdat îndelung acele fapte rele omenești, care spurcau pînă într-atît sfințenia Lui, pînă ce pe cei răi, rău i-a pierdut și iarăși a ridicat semnul credinței, adică crucea, curățind și sfințind locul Său, pe care l-a făcut iarăși sălășluire a slavei Sale.

Cinstitele și sfintele moaște ale muceniței, fiind aruncate în mare, atunci a plecat o corabie, după rînduiala lui Dumnezeu, de la malul care se numea al "Sofiei". Acea corabie era a fraților Serghie și Sergon. Văzînd ei sicriul purtat de valuri aproape de corabia lor, l-au luat în corabie, socotind că într-însul este vreo comoară lumească. Deci, dînd drumul la pînze, au plecat. Sosind la gura care se numește a lui Avid, au deschis sicriul și au văzut moaștele sfintei mucenițe nevătămate și cu bună mirosire, care ieșea din ele. Ei s-au bucurat de acea comoară duhovnicească, dar mai ales cînd s-au adeverit în vedenie de sfințenia acelor moaște. Pentru că în noaptea următoare au văzut în vis slavă mare deasupra moaștelor și un sfeșnic în care ardeau lumînări și niște bărbați luminoși cîntînd și lăudînd pe Dumnezeu.

După vedenia aceea, ei s-au rugat lui Dumnezeu să le descopere ale cărui sfînt sînt acele moaște. Deci, plutind, s-au apropiat de insula ce se numea Lemnos. În insula aceea se aflau moaștele făcătoare de minuni și izvorîtoare de mir ale Sfintei Mucenițe Glicheria. Rămînînd ei lîngă insula aceea, au văzut în vedenie pe Sfînta Muceniță Glicheria venind spre corabia lor, iar din corabie ieșind în întîmpinarea ei o fecioară foarte frumoasă, și amîndouă s-au îmbrățișat cu dragoste. Fecioara care venise a zis către cea care ieșise din corabie: "Bucură-te, mucenița lui Hristos, fericită Eufimia!" Aceasta, de asemenea, i-a răspuns: "Bucură-te, mucenița lui Hristos, fericită Glicheria!" Și sărutîndu-se una cu alta, s-au despărțit. Sfînta Glicheria s-a dus la locul său, iar Sfînta Eufimia s-a întors în corabie.

Această vedenie s-a făcut la amîndoi frații, pentru care s-au bucurat foarte mult, fiindcă s-au înștiințat ale cui sînt moaștele acelea. Deci, rugîndu-se cu căldură către Sfînta Mare Muceniță Eufimia, au căzut cu osîrdie la sfintele ei moaște și le sărutau, plîngînd de bucurie. Ei voiau să ducă acea vistierie fără de preț în patria lor, dar Dumnezeu și sfînta cea plăcută Lui n-au voit așa. Căci, după ce corăbierii au ridicat pînzele corăbiei, au pornit spre țara lor. Fiind departe insula aceea, deodată s-a ridicat o furtună și o învăluire mare, încît corabia, fiind purtată de valuri, iarăși a venit la aceeași insulă. Liniștindu-se marea, corăbierii au pornit din nou la călătoria lor.

Dar iarăși, din porunca lui Dumnezeu, valurile ridicîndu-se fără de veste, au adus corabia înapoi la insulă. Aceasta s-a întîmplat nu de două ori, nici de trei ori, ci de mai multe ori. Iar cei din corabie erau în mare nepricepere. Deci, în noaptea următoare, li s-a arătat mucenița lui Hristos, zicîndu-le: "Pentru ce vă siliți să mă duceți pe mine încoace și încolo? Nu se poate ca eu să ies de aici, nici nu voiesc să mă duc acolo unde voiți să mă duceți voi!" Apoi iarăși a zis: "Oare nu-mi ajunge acea mutare din Calcedon în Constantinopol și aducerea mea aici? Pentru ce mai voiți să mă duceți în părțile cele de jos? Aceasta nu vă este cu putință. Deci, să nu vă mai osteniți cu aceasta, ci să-mi faceți în insula aceasta o casă mică ca să mă odihnesc într-însa".

Zicînd acestea, sfînta s-a făcut nevăzută, iar acei frați cinstiți, Serghie și Sergon, îndată s-au supus cu osîrdie poruncii sfinte și, fiind la mal, au ieșit din corabie la uscat. După aceea, ducîndu-se ei, au spus episcopului insulei de moaștele Sfintei Eufimia, de arătarea și de porunca ei. Episcopul s-a bucurat de aceasta și le-a poruncit să păstreze în taină sfintele moaște, că și în acea insulă a ajuns porunca cea groaznică a împăratului cel răucredincios, adică să lepede și să dea focului sfintele icoane și cinstitele moaște ale sfinților.

Pentru această poruncă a răucredinciosului împărat, au fost ascunse moaștele Sfintei Mucenițe Eufimia, care izvorau mir. Căutînd un loc ales, episcopul a binecuvîntat pe Serghie și pe Sergon să zidească o biserică mică pentru mucenița lui Hristos, nu departe de malul mării. Săvîrșindu-se iute zidirea, episcopul a mers de a sfințit biserica, iar cinstitele moaște le-a pus în altar, sub pămînt, ca să nu se afle de ele luptătorii de icoane.

Săvîrșindu-se aceasta, acei doi frați s-au sfătuit și s-au făgăduit către sfînta, zicînd: "Sfîntă, mare și prealăudată Muceniță Eufimia, nu te vom lăsa pe tine niciodată și nici nu ne vom depărta de la sfintele tale moaște, ci aici îți vom sluji ție pînă la sfîrșitul vieții noastre!" Făcînd ei o făgăduință ca aceasta, și-au vîndut toată marfa lor ce o aveau în corabie și, lepădîndu-se de lume, viețuiau în postiri și rugăciuni lîngă acea biserică. Deci, după o scurtă vreme, plăcînd lui Dumnezeu, s-au mutat la viața cea fără de moarte prin mijlocirile Sfintei Mucenițe Eufimia, căreia i-au slujit cu atîta osîrdie.

Ei, mai înainte de sfîrșitul lor, au pus pe mormîntul sfintei mucenițe o lespede de piatră, ca să nu se uite locul acela, în care se păzea acea vistierie de mult preț, iar pe piatră au scris: "Noi, Serghie și Sergon, frați de un pîntece, înotînd cu corabia spre Elespont, am luat din mare aceste cinstite moaște, care se purtau de valuri, ale Sfintei și prealăudatei Mucenițe Eufimia și, după porunca ei, le-am pus aici". După aceasta, episcopul acelei insule a zidit o biserică aleasă și voia să mute într-însa moaștele Sfintei Eufimia.

Venind el în acea mică biserică zidită de acei doi frați, săvîrșea rugăciunea de toată noaptea. Deci, adormind, odată i s-a arătat sfînta, zicînd: "Cuvioase părinte, să nu începi a face ceea ce gîndești, pentru că nu te voi asculta; ci să mergi la sora mea, la Sfînta Muceniță Glicheria și s-o rogi pe ea să se mute în biserica ta. Iar pe mine să mă lași ca să mă odihnesc în locul acesta, pînă ce mă voi întoarce la locul meu". Episcopul, deșteptîndu-se din somn, s-a înspăimîntat și nu a mai îndrăznit să se atingă de acel lucru la care se gîndea. Deci, ducîndu-se la Sfînta Muceniță Glicheria, care se păzea în alt loc și făcînd rugăciuni către ea, a mutat-o în biserica sa și a pus-o sub țărînă. Pentru că așa erau tăinuite moaștele Sfinților înaintea luptătorilor de icoane, care vrăjmășuiau împotriva lor. Deși erau sub țărînă, însă cei dreptcredincioși se adunau la ele și săvîrșeau prăznuirile lor cu cinste. De la acele sfinte moaște se dădeau tămăduiri de toate bolile și neputințele.

Într-un an, în ziua pomenirii Sfintei Marii Mucenițe Eufimia, săvîrșindu-se praznicul în biserica ei, s-a întîmplat unui voievod oarecare, iubitor și rîvnitor al eresului luptătorilor de icoane, că mergea cu oastea într-o corabie pe lîngă o insulă și, ieșind la uscat, a văzut lîngă biserica ce era aproape de liman, un sobor mare de oameni. Întrebînd el și înștiințîndu-se de acea prăznuire, i s-a spus că poporul săvîrșește prăznuire pentru aducerea moaștelor Sfintei Mucenițe Eufimia, care se odihnesc acolo. Atunci răucredinciosul acela s-a umplut de mînie și s-a pornit cu oastea spre biserică răspîndind poporul și zicînd: "Așa vă poruncesc vouă împărații, închinătorilor de idoli și slujitori ai oaselor moarte?" Astfel batjocorea ticălosul pe creștinii cei dreptcredincioși. El a risipit acea biserică aproape pînă la temelie, iar moaștele sfintei s-au păzit întregi sub țărînă și s-a pustiit locul acela.

După moartea împăratului Leon Isaurul, a venit la împărăție fiul său Constantin, care se mai numea Copronim, odrasla rădăcinii celei rele. Acesta nu numai că lepăda cinstirea icoanelor, dar s-a lepădat în taină și de Hristos Dumnezeu, iar pe Sfînta Fecioară Născătoare de Dumnezeu o hulea cu spurcata lui limbă, batjocorind pe sfinții plăcuți lui Dumnezeu. El se deprinsese din tinerețe cu toată răutatea și cu viața cea spurcată, căci a învățat vrăji și farmece și mult sînge omenesc a vărsat fără cruțare.

Constantin Copronim era mai cumplit decît tatăl său, deoarece a ucis mulți bărbați nevinovați și drepți și a pierdut cu totul rînduiala monahicească din Constantinopol. El a împărățit mult, prin voința dumnezeiască, pentru păcatele oamenilor, făcînd multe răutăți, dar și el a murit cu amară moarte. După el a luat împărăția fiul său Leon care era tot asemenea luptător de icoane, dar nu se arăta atît de rîvnitor ca tatăl și moșul lui. Luînd Leon sfîrșitul vieții, a împărățit după el Constantin, fiul său, cu maica sa Irina, care nume înseamnă liniște, pace, de vreme ce a adus cu adevărat pace Bisericii lui Hristos.

Fiul ei fiind încă mic, ea singură ocîrmuia bine și cu plăcere dumnezeiască împărăția grecească, îndreptînd toate cele răsturnate și risipite de împărații cei luptători de icoane. Ea a întors de la surghiun pe Sfinții Părinți care fuseseră izgoniți pentru cinstea sfintelor icoane, deoarece era dreptcredincioasă și iubitoare de Dumnezeu. Ea a făcut de s-a adunat al VII-lea Sinod a toată lumea, cu Preasfințitul Tarasie, Patriarhul Constantinopolului. Astfel s-a dăruit sfintelor biserici împodobirea icoanelor, iar eresul cel luptător de icoane s-a blestemat de Sfinții Părinți.

Atunci și biserica din Constantinopol, care este aproape de hipodrom, a Sfintei Mucenițe Eufimia, de care s-a vorbit mai sus că se pustiise de Leon Isaurul, s-a reînoit iarăși de binecredincioasa împărăteasă Irina, pentru că ea a poruncit s-o curățe de spurcăciune și să-i înnoiască toată risipirea. A înfrumusețat-o cu toate podoabele, cu icoane bine încuviințate, cu veșminte și cu vase scumpe. După ce biserica a fost sfințită, se săvîrșeau într-însa iarăși ca mai înainte slujbele dumnezeiești, iar mitropolitul Calcedonului petrecea lîngă ea.

Împărăteasa Irina, iubitoarea lui Hristos, avea multă sîrguință pentru căutarea moaștelor prealăudatei Mucenițe Eufimia. În vremea aceea cînd Leon Isaurul a luat tîlhărește moaștele sfintei și le-a aruncat în mare, s-a răspîndit vorba între cei dreptcredincioși de fapta cea rea a împăratului. Deci, se povestea că cinstitele moaște s-au aflat într-un loc și se păzesc de credincioși. Împără-teasa se îngrijea să le afle unde sînt. Dar Domnul, Cel ce face voia celor ce se tem de El, a dat de știre împărătesei, despre moaștele dorite de dînsa ale sfintei mucenițe, în chipul acesta:

În insula care se numea Lemnos, unde se păzeau moaștele sub țărînă, precum s-a zis, era un bărbat oarecare slăvit, cu dregătoria comit și cu numele Anastasie. Aceluia i-a venit ca moștenire acel loc, pe care cei doi frați pomeniți mai înainte, Serghie și Sergon, au zidit biserica Sfintei Mare Mucenițe Eufimia, în care se aflau cinstitele ei moaște, avînd deasupra mormîntului o lespede de piatră scrisă.

Acel Anastasie, văzînd în stăpînirea sa că biserica preală-udatei mucenițe era risipită, a înnoit-o, zidind-o pe temelia celei dintîi și a înfrumusețat-o cu cuviincioasă podoabă. După o vreme oarecare i s-a întîmplat de a căzut într-o ispită, pentru niște clevetiri nedrepte ale unor oameni pizmuitori și a fost lepădat din dregătoria sa fără nici o vină. El s-a dus la Constantinopol să se apere de învinuirile cele nedrepte și să-și cîștige dregătoria.

Căutînd el acolo un mijlocitor către împărăteasă, i s-a spus de unii că Mitropolitul Calcedonului este puternic să-i mijlocească, pentru că are mai multă îndrăzneală decît alții, ca să folosească celor ce au strîmbătate. Anastasie, căutînd pe mitropolit, l-a găsit în palatele împărătești și, căzînd la dînsul, i-a spus pricina venirii sale. Deci, rugîndu-l să-i fie mijlocitor și ajutător, mitropolitul se lepăda, zicînd: "Nu pot să fac aceasta, pentru că nu-mi stă în puterea mea". Mitropolitul, zicînd aceasta, s-a dus din palatul împărătesc la casa sa. Anastasie, urmînd după dînsul pînă la curtea arhierească, a văzut biserica deschisă și a intrat într-însa să se roage.

Rugîndu-se el din destul cu plecarea genunchilor, a șezut la un loc, pentru că nu era cîntare bisericească într-acel loc. Unul din clerici, fiind de rînd în acea săptămînă, a venit la dînsul și l-a întrebat: "Cine și de unde ești?" Anastasie i-a spus acelui cleric toată întîmplarea și mîhnirea sa. După aceea, a întrebat pe cleric, zicînd: "A cărui sfînt este biserica aceasta?" Clericul a răspuns: "Această biserică este a Sfintei Marii Mucenițe Eufimia".

Anastasie, auzind acestea, îndată cu dragoste și-a pus mîna dreaptă la piept și a zis: "O, Sfînta mea Eufimia!" Clericul a zis: "Pentru ce o numești a ta?" Anastasie i-a răspuns: "Am pe locul meu o biserică cu cinstitele ei moaște; deci pentru aceea o numesc cu îndrăzneală". Clericul a zis: "Cum se poate să fie adevărat aceasta ce grăiești? Omule, păzește-te să nu fie mincinoase cuvintele tale, că-ți vei aduce singur primejdie asupra ta, fiindcă împărăteasa are mare grijă de aceasta. Împărăteasa de mult caută să afle moaștele Sfintei Eufimia și a poruncit mitropolitului să se roage lui Dumnezeu pentru aceasta, ca să dea înștiințare despre cinstitele moaște ale muceniței Sale".

Anastasie a zis: "Să mă crezi pe mine, cucernice părinte, că moaștele prealăudatei Eufimia, care a fost în Calcedon sînt la mine!" Clericul, auzind aceasta, l-a rugat să aștepte puțin la locul acela, iar el, alergînd cu bucurie, a spus cele auzite mitropolitului Andrei". Mitropolitul, auzind acestea, s-a umplut de bucurie și chemînd pe Anastasie, l-a întrebat de moaștele sfintei. El a spus toate cu de-amănuntul, cîte le auzise de la cei ce trăiau în insula aceea, despre cinstitele moaște ale Sfintei Eufimia. A spus, asemenea, și ceea ce este scris pe lespedea de piatră de către cei doi frați, care au scos moaștele sfintei din mare. Mitropolitul s-a dus îndată la preasfințitul patriarh Tarasie și i-a spus acestea.

Atunci Preasfințitul Patriarh Tarasie s-a dus împreună cu mitropolitul la împăratul și la maica lui, ducînd cu dînșii și pe Anastasie. Acela a spus împăratului și maicii sale, toate cele ce știa de cinstitele moaște ale muceniței lui Hristos și toți s-au bucurat și au mulțumit lui Dumnezeu. Pentru aceasta, lui Anastasie i-au dăruit multe daruri și l-a rînduit în cea dintîi dregătorie.

Deci, gătind o corabie aleasă, împăratul a trimis la insula Lemnos mulți bărbați din duhovniceasca rînduială și din palatele împărătești, împreună cu Anastasie comitul, ca să aducă de acolo la Constantinopol moaștele Sfintei. Mergînd ei cu bine, au ajuns la insula aceea. Locuitorii de acolo, aflînd că dregătorii Constantinopolului au venit să ia de la ei moaștele Sfintei Mucenițe Eufimia, s-au adunat cu mînie, voind să se împotrivească trimișilor împărătești și să nu-i lase să ia din insula lor, acea vistierie duhovnicească. Ei se mîniau mai ales împotriva lui Anastasie comitul, numindu-l vînzător, și se făcea ceartă în popor.

Episcopul acelei insule abia a potolit poporul, zicînd: "O oamenilor, nu vă împotriviți la o voință ca aceasta a lui Dumnezeu, nici să porniți pe împărat spre mînie, pentru că mînia împăratului este ca mînia leului". Poporul liniștindu-se, au descoperit mormîntul sfintei și au scos dinlăuntrul pămîntului, sfintele moaște ale miresei lui Hristos. Ei le-au scos ca pe o floare preafrumoasă și de mirosul lor s-a umplut văzduhul de bună mireasmă. Deci le-au dus în corabie cu cîntări de psalmi, cu lumînări și cu tămîieri. Poporul le-a petrecut cu lacrimi, plîngînd că se lipsește de o bogăție așa de scumpă ca aceea și a stat pe malul mării, petrecîndu-le cu ochii, pînă ce corabia nu s-a mai văzut.

Ajungînd corabia în Constantinopol, toată cetatea împreună cu împăratul au ieșit întru întîmpinarea lor. Asemenea a ieșit și maica împăratului cu preasfințitul patriarh și le-au primit cu bucurie, veselindu-se și prăznuind pomenirea sfintei mucenițe. Ei le-au dus cu slavă în biserică, de unde fuseseră scoase în taină de eretici, și le-au pus în același mormînt de piatră, precum fuseseră mai întîi. Astfel Sfînta și Marea Muceniță Eufimia și-a luat în Constantinopol cinstitul său loc de mai înainte și Dumnezeu, cel preamărit întru sfinții Săi, Se slăvea întru minunile ei, Căruia și de la noi să-I fie cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site