Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Sfîntului Sfințitului Mucenic Pangratie, Episcopul Tavromeniei
(9 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Părinții acestui sfințit mucenic au fost din hotarele Antiohiei, de pe vremea în care S-a pogorît la neamul omenesc Fiul și Cuvîntul lui Dumnezeu și pentru oameni S-a făcut om iubitor de oameni. Ei auzind de minunile prealuminate, care le făcea în Ierusalim Stăpînul Hristos, s-au dus acolo împreună cu fiul lor Pangratie. Auzind și de învățătura preadulce a Mîntuitorului, au crezut în ea și s-au botezat în numele Preasfintei Treimi. Apoi s-au întors la casa lor, lăudînd pe Domnul. Ei au trăit multă vreme cu cinstire de Dumnezeu și apoi s-au săvîrșit; iar Pangratie a rămas în casa lor, sporind în înțelepciune, pricepere, cugetare și în citirea dumnezeieștilor Scripturi.

După Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, Apostolul Petru, propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu în cetăți și în laturi, a venit și în părțile Pontului. Aflînd acolo pe Pangratie, acesta l-a primit cu dragoste, ca pe un apostol al Mîntuitorului Hristos, și l-a odihnit de-ajuns slujindu-i toți din casa lui. Petru spunîndu-le multe învățături, mulți au crezut, iar el i-a botezat împreună cu toți robii lui Pangratie, și le-a hirotonisit episcop, un bărbat preaînțelept și ucenic, cu numele Maximin. Pangratie și-a dat toată averea sa ca milostenie săracilor și ce îi mai rămăsese a dăruit-o robilor săi, zicînd: "Vă dau libertate și toate lucrurile ce se află în casa mea: aur, argint, pietre scumpe, haine și toate averile mele nemișcătoare, vii și țarini, deci Stăpînul nostru Hristos să vă întărească în frica Sa, că eu mă duc cu apostolul, să propovăduiesc Sfînta Evanghelie".

Preaînțeleptul Pangratie, așezînd bine acestea, a căzut la picioarele Sfîntului Petru, zicînd: "Apostole al lui Hristos, iată, mă dau în mîinile lui Dumnezeu și sufletului tău". Petru a învățat pe cei ce au crezut, să păstreze dreapta credință curată, Sfîntul Botez neîntinat și să sufere orice patimi și chiar moartea, pentru credință și pentru împărăția cerului. Întărindu-i cu acestea și cu alte mîntuitoare cuvinte, s-a dus la mare și, găsind o corabie, a plecat în Antiohia. Acolo a găsit pe unul din apostoli, anume Marchian, trimis din Ierusalim, și care întorsese pe mulți la adevărata credință. Petru i-a botezat și i-a întărit cu învățătura, și a făcut multe minuni, tămăduind bolile și gonind diavolii din oameni. Apoi a zis către Marchian și către Pangratie: "Fiii mei, luați și voi soarta episcopiei, și duceți-vă în părțile Apusului, ca să propovăduiți pe Hristos, după cum știți". Ei, ducîndu-se la țărmurile mării, prin îngrijirea lui Dumnezeu, au găsit două corăbii din Sicilia, care erau gata de plecare. După ce a spus aceasta apostolului, ei s-au dus să vorbească cu corăbierii. Aceia, văzînd pe apostoli îmbrăcați cu slava cea de sus, s-au cucernicit față de dînșii. Că, auzind cuvîntul lui Dumnezeu, i-a umbrit pe dînșii cu darul Preasfîntului Duh și, crezînd, s-au botezat cu toții.

Luînd cuvenita binecuvîntare și sfînta sărutare de la Sfîntul Petru, Marchian a intrat în corabia lui Gomil, iar Pangratie, în a lui Licaonid. După cîteva zile, Pangratie a ajuns într-un loc al Siciliei, care se numea Falcon, și unde era de mult timp o grădină a unei femei cu numele Falconia. Aceasta a născut un fiu foarte frumos și l-a numit Falcon. Plimblîndu-se ea odată prin grădină, deodată copilul a murit și, îngropîndu-l acolo, i-a zidit o capiște mare și frumoasă, iar deasupra mormîntului său a pus un idol mare cioplit din piatră, pe care l-a numit zeul Falcon. Aceluia îi jertfea trei tineri și șaptezeci și trei de viței aleși de parte bărbătească. De atunci încolo, rătăciții făceau în toți anii astfel de jertfă necuraților diavoli. Deci, după ce Sfințitul Pangratie a ieșit din corabie și a stat pe pămînt, ținînd în mînă un toiag în formă de cruce, diavolii care locuiau în idol, clătinîndu-l pe el tare, au strigat plîngînd: "O, zeule Falcon, foc a venit să te gonească pe tine, căci Fiul lui Dumnezeu, Care S-a născut din Fecioara Maria, a trimis aici o sabie ca un fulger. Aceea a luminat locul acesta, iar pe noi ne-a înfricoșat. O, Licaonide, cum l-ai adus aici și n-ai ars corabia ta!"

Atunci Pangratie a făcut semnul Sfintei Cruci, jurînd pe diavoli, să înceteze glasurile și sunetele, iar ei au tăcut. Atunci Licaonid a zis către Pangratie: "Să nu te apropii de necuratul Falcon, că pe mulți a omorît". Dar el a răspuns: "Noi avem darul Sfîntului Duh și nu ne temem de diavoli. Deci, vino după noi, ca să vezi slava lui Dumnezeu și pierderea lui Falcon". Apoi, luînd Sfînta Cruce, Sfînta Evanghelie și icoana Domnului Hristos și, apropiindu-se de necurata capiște, a făcut mai întîi rugăciune spre răsărit, către adevăratul Dumnezeu, ca să-i dea lui înțelepciune și putere, să întoarcă pe cei răi la adevărata credință și să gonească de acolo pe diavoli. Apoi, după rugăciune a strigat, zicînd: "O, necuraților diavoli, vă jur pe voi cu Sfînta Treime, să ridicați pe nesimțitorul Falcon și toată capiștea, așa cum se află, și să o aruncați departe în mare, ca la treizeci de stadii, și acolo să vă afundați împreună cu ea".

Deci, deodată cu cuvîntul sfîntului, s-a făcut zgomot mare și s-au arătat mulțime de diavoli în formă de corbi și vulturi, care au răpit capiștea și idolul și i-au aruncat în mare. Licaonid văzînd aceasta s-a minunat. După aceasta a cerut voie sfîntului să aducă dar, după cum avea obicei, ighemonului insulei, cu numele Bonifatie, asemenea și lui Avrilian, mai marele cetății. Iar sfîntul i-a zis: "Du-te cu pace și vezi să nu te despartă cineva de dragostea lui Hristos".

Plecînd el, a adus ighemonului daruri foarte scumpe. Ighe-monul l-a întrebat despre părțile Răsăritului, cum petrec dregătorii. Iar el i-a răspuns: "Toate eparhiile sînt în liniște, că pacea marelui și adevăratului Dumnezeu i-a umplut pe ei și păzește pe cei ce cred întru Dînsul". Atunci i-a povestit lui minunea cea mare pe care o săvîrșise sfîntul și L-a propovăduit pe Hristos, spunîndu-i toate cîte a văzut și a auzit de la Pangratie.

Pe cînd vorbeau ei, au venit acolo tînguindu-se toți necurații popi și au strigat fără de rînduială, zicînd: "O, preaputernice ighemoane, mare necaz am întîmpinat, căci doritul nostru zeu Falcon s-a prăpădit cu toată capiștea lui cea slăvită, încît nici locul jertfelnicului nu se mai cunoaște". Atunci Bonifatie le-a zis lor: "Popii marilor zei ai Travomeniei, mergeți și cercetați, dacă nu cumva a voit mai multă jertfă, și pentru aceasta ne-a defăimat pe noi și s-a dus în alt loc. Deci voi cerceta și eu, ca să știu cum a fost pricina".

Acestea zicîndu-le, i-a liberat pe ei, iar pe Licaonid îl întreba să-i spună iarăși despre Hristos. Căci multă veselie primea sufletul său auzind mărturisirea Evangheliei. Atunci i-a povestit lui pe larg cu de-amănuntul cîte a auzit despre Domnul Hristos, apoi despre Petru și despre Pangratie, cum a poruncit el diavolilor de a afundat capiștea și idolul în mare. Auzind acestea dregătorul, s-a bucurat și i-a zis lui: "Rogu-te pe tine, prietenul meu, mergi din partea mea și te închină Sfîntului Pangratie și-l roagă pe el să vină, ca să văd și eu pe un bărbat cinstit ca acesta". Atunci el i-a răspuns: "Ascultă-mă, domnul meu. De iubești pe Hristos, poruncește propovăduitorilor să dea de știre în toată cetatea și în părțile de primprejur, că vrei să faci alergarea de cai și să iei în scris pe toți. Cu ocazia aceasta, vei face praznic, și astfel va veni acolo și marele Pangratie".

Cuvîntul acesta a plăcut dregătorului și îndată a trimis veste în toată eparhia lui. Deci, s-au adunat ca la două sute de mii bărbați, și pe toți i-a ospătat cu cină îndestulată. Apoi, a doua zi dimineața, au venit toți la cîmp, iar Licaonid s-a dus la Pangratie și i-a spus lui despre multa evlavie a ighemonului, cum că dorește să-l vadă și să vorbească împreună; deci, să meargă acolo.

Pangratie n-a voit să meargă din pricină ca să nu se tulbure poporul. Dar a zis lui Licaonid să aducă pe ighemon la el, după ce va sfîrși praznicul. Așa a și făcut. Deci, cînd ighemonul a mers la Pangratie, l-a găsit îmbrăcat cu sfintele veșminte, șezînd pe scaun și avînd înaintea lui icoana Domnului Hristos și Sfînta Cruce. Ighemonul, văzîndu-l pe el cu atîta slavă, i s-a închinat lui pentru că a văzut lumină dumnezeiască, care îi înconjura fața lui. Iar sfîntul l-a ridicat și l-a sărutat. Apoi, sculîndu-se tremurînd, a strigat zicînd: "Mare este Dumnezeul creștinilor! Cred în Tine Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevărat!"

Atunci sfîntul l-a binecuvîntat cu semnul crucii și i-a poruncit să șadă aproape de dînsul. El însă a zis: "Cum să mă apropii de tine, că văd văpaie împrejurul tău?" Atunci sfîntul, cunoscînd că darul Duhului Sfînt era în veșmintele lui cele preoțești cu care era îmbrăcat, a poruncit să iasă toți puțin afară, și apoi iarăși să vină. După aceea s-a dezbrăcat de sfintele veșminte, și atunci Bonifatie n-a mai văzut focul, și astfel a stat lîngă dînsul și a ascultat cuvintele lui cele mîntuitoare.

După ce a cinat cu măsură din cele ce Dumnezeu le-a trimis, sfîntul le-a zis lor: "Fiii mei, ne-am ospătat trupește, acum să ne ospătăm și duhovnicește". Deci, mergînd în mijlocul casei, a luat sfintele veșminte și cînta slujba Utreniei. Dar cînd a ajuns la cîntarea "Sfinte Dumnezeule...", o minune s-a întîmplat: acoperămîntul casei s-a deschis și a venit un fulger la noi, iar noi de frică am căzut cu fețele la pămînt, însă sfîntul ne-a ridicat, zicînd: "Nu vă temeți, că Iisus Hristos, a venit să lumineze inimile voastre și să-L cunoașteți pe El". Atunci a luat o Evanghelie scrisă evreiește, în care erau scrise patimile și tainele Mîntuitorului Iisus Hristos, adică Nașterea, Răstignirea, Învierea și celelalte, și citind Evanghelia Sfințitului Matei, a învățat îndeajuns pe dregător pînă la miezul nopții. Mulțumind el sfîntului, a mărturisit că crede din toată inima în Domnul Hristos.

Deci, închinîndu-se sfîntului și luînd iertare s-a dus. Licaonid a zis către sfînt: Dregătorul a zis să mergem în cetate ca să-i binecuvintezi palatul". Iar el a răspuns: "Bine, fiule; dar necurații diavoli vor plînge pierderea lor, și vor căuta să se lupte cu noi. Deci, ia scrisoarea aceasta și după ce o vei citi prin toate capiștile, arunc-o în capiștea necuratului Lison și să fugi". În scrisoarea aceea zicea: "Pangratie, robul lui Iisus Hristos, către Lison, necuratul zeu al Tavromeniților. Primind scrisoarea mea să o citești și celorlalți necurați zei, și să nu faceți tulburare, ci să fiți ca niște surzi și muți".

Luînd Licaonid scrisoarea, s-a dus și a aruncat-o la idol. Deci, în ceasul al treilea din noapte a venit un glas către sfîntul, zicînd: "Robul lui Dumnezeu, am făcut după cum ai rînduit, mergi în cetatea ta". Atunci sfîntul și-a luat oamenii și a mers la ighemon, care i-a întîmpinat cu multă cinste și i-a ținut 40 de zile în palat. Dar popii idolilor s-au adunat în divan, zicînd: "O, ighemoane, s-a apropiat praznicul marelui zeu Lison, deci, poruncește poporului să-i facă jertfă de-ajuns, ca să nu se mînie și să fugă și el ca Falcon". Iar el a zis: "Mergeți de pregătiți cum voiți".

După aceea a întrebat în taină pe Pangratie, ce să facă, iar el i-a răspuns: "Păzește-te de astăzi să nu mai jertfești zeilor, ci să fii tare în credință; iar dacă dorești să iei Sfîntul Botez, să zidești o biserică unde să fac jertfa mea, fiindcă nădăjduiesc în Domnul nostru Iisus Hristos, că ne va izbăvi de nevăzuții vrăjmași". Bonifatie i-a zis: "Cinstite părinte, sînt gata să fac orice mi-ai porunci, numai arată-mi chipul și locul, și eu voi face cu bucurie". Atunci ei au mers împreună la marginea cetății despre răsărit, și i-a însemnat forma bisericii într-un loc bine potrivit. Iar biserica a fost gata în 30 de zile.

Pe cînd Pangratie săvîrșea Sfînta Liturghie, toți cîți erau în biserică, au văzut un foc înfricoșător, care, ca un fulger, lumina toată biserica în chip prealuminat. Cînd sfîntul a isprăvit Sfînta Liturghie, au căzut toți zeii Tavromeniei, zdrobindu-se. Popii nu știau nimic de acea pricină, pentru că nu erau acolo. Deci, sfîntul a împărtășit cu Sfintele Taine pe cei botezați, iar pe ighemon nu l-a împărtășit. Atunci acesta a întrebat pe Licaonid în taină de acea pricină și i-a spus: pentru că nu era creștin desăvîrșit; și deci, nu era vrednic de sfințita împărtășanie. După Liturghie, ighemonul a luat pe toți dregătorii ca să-i ospăteze în palatul său. Sfîntul, șezînd la masă, a pus la dreapta sa pe Licaonid, iar la stînga pe ighemon, după cum a făcut și alte dăți. Binecuvîntînd pîinea întru pomenirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a dat tuturor de au mîncat, iar după ce s-au ospătat, i-a liberat pe toți.

Necurații slujitori, mergînd în capiști să tămîieze pe idoli și negăsindu-i, au plîns pierderea zeilor lor. Deci, în toată cetatea s-a făcut tulburare mare. Cei mai mulți s-au adunat în palatul ighemonului, strigînd unele ca acestea: "Ce faci, Bonifatie, nevrednice ighemon? De ce nu vii să vezi ce au pătimit zeii tăi, cumplitule? Oare nu sînt ei care te-au îmbogățit și te-au cinstit atît de mult pe tine? Atunci pentru ce nu-i cinstești, și nu te mîhnești împreună cu noi? Pe cînd tu te bucuri și prăznuiești cu veselie, noi plîngem".

Auzind ighemonul ocările poporului, s-a înfricoșat. Deci, suindu-se în locul cel mai înalt al divanului, împreună cu 60 de soldați îmbrăcați în aur, a zis acestea către popor cu vorbă smerită și blîndă: "Preaînțelepți bărbați tavromeni, nu ocărîți ighemonia cu nedreptate și nu vă mîniați fără de socoteală asupra mea, care nu v-am greșit cît de puțin. Deci, faceți ceea ce v-am zis și altădată, cînd a pierit Falcon, adică căutați pe cărturarii cei mai înțelepți și rugați-i să caute în cărțile voastre, pînă ce vor afla pricina pentru care au fugit zeii noștri. Pentru că nu le mai facem jertfă, de aceea ne-au urît? Sau că a venit un alt Dumnezeu mai tare și mai puternic decît ei și Căruia neputînd să I se împotrivească, au căzut de frică? Și după ce vom afla adevărul vom face ce este mai de folos, adică, dacă au fugit pentru puținele jertfe ce li se aduc, să le înmulțim cît voiesc, iar dacă este un alt Dumnezeu mai tare, să credem în Acela, și să nu mai avem trebuință de ei. Deci, duceți-vă în capiște voi cei mai cucernici și cu rugăciune întrebați pe zei, să vă arate pricina".

Acest sfat al dregătorului a plăcut la toți. Deci, au ales pe unii ce știau vrăji și farmece și au pus treizeci și doi la tot jertfelnicul, strigînd și întrebînd mult timp. Însă le-a răspuns un drac, pe care îl numea Lison, zicînd: "Ce ați venit la mine și mă lăudați în zadar? Ce am făcut pînă acum, am făcut! Dar de azi nu vă mai nălucim, pentru că dumnezeirea cea în trei ipostasuri a cercetat zidirea Sa și a trimis Cuvîntul Său, tămăduind pe toți". Iar ei au răspuns: "Ce zici, Lison? Care zeu este mai puternic decît tine?" Iar diavolul a răspuns iarăși: "Acela Care a făcut cerul, pămîntul, marea și toată lumea și a zidit pe om. El a trimis acum asupra noastră sabie de foc, cu care a pierdut pe Falcon, pe Die și pe ceilalți zei și pe mine nelucrător m-a făcut de azi înainte, iar pe Licaonid, ucenicul lui Hristos l-a adus aici".

Auzind rătăciții acestea, se tînguiau că și-au pierdut nădejdea și se rugau iarăși neputinciosului lor zeu, să le dea ajutor. Deci, aruncînd vrăji, au scris numele celor de neam bun ai cetății și pe care va cădea vraja, să-l jertfească ca să îmbuneze pe diavol. Numele pe care l-au scos întîi, a fost al ighemonului. Atunci poporul s-a bucurat și înjunghiind tauri și țapi, a umplut pahare de sînge, și luînd ramuri de mirsină și de dafne, au alergat toți la palat, strigînd: "O, preabunule ighemoane, marele zeu Lison te-a cerut spre jertfă, și toți te fericesc, că și în lumea aceasta ai fost ca și în toată viața ta cinstit și slăvit, iar acum cu jertfa aceasta te faci ca un Lison și Joe după moarte fără de moarte. Zicînd acestea au alergat să pregătească cele potrivite jertfei. După aceea, Bonifatie s-a dus degrabă la biserică, și căzînd la picioarele sfîntului, i-a povestit primejdia cu preaamare lacrimi, că voiesc să-l aducă spre jertfă diavolului. Pangratie, i-a zis: "Fiule, du-te și să nu te temi de nimic, că mîine voi veni la jertfă împreună cu tine și atunci toți veți vedea puterea lui Hristos".

La al noulea ceas din noapte, sfîntul s-a sculat să-și facă pravila sa după rînduială. Însă în capiștea cea mare a lui Lison, închinătorii de idoli i-au ridicat și i-au pus pe zei la locurile lor, ca să zică ei către popor că s-au ridicat singuri. Dar cînd sfîntul a început trîmbița cea duhovnicească, făcîndu-și pravila sa în biserică, au căzut iar la pămînt toți idolii cei ridicați și s-au sfărîmat. Deci, poporul a fugit de acolo și alerga, minunîndu-se. Iar cînd au trecut pe lîngă biserică și au auzit pe sfîntul cîntînd, au rămas uimiți de acea cîntare duioasă, pe care n-o auziseră niciodată. Căci glasul sfîntului era foarte dulce și melodios, iar biserica nu se vedea, fiindcă era întuneric împrejurul ei.

Sfîntul după ce și-a săvîrșit pravila, a ieșit și a stat la ușă; apoi, gonind întunericul cu semnul Sfintei Cruci, a deschis ochii păgînilor. Văzînd ei biserica, și sfîntul arătîndu-li-se ca un înger cu adevărat al lui Dumnezeu, s-au înfricoșat și l-au întrebat, zicînd: "Te jurăm pe puterea marilor zei, să ne spui dacă ești Dumnezeu sau om?" Sfîntul le-a răspuns: "Eu nu sînt Dumnezeu, nici nu slujesc ca voi necuraților diavoli, ci sînt zidirea lui Dumnezeu precum sînteți și voi. Deci, sînt trimis de adevăratul Dumnezeu ca să vă propovăduiesc cuvîntul vieții și al adevărului și, de mă veți asculta, veți afla viața cea veșnică. Vă voi vesti despre marele și neurmatul Dumnezeu, Care a făcut lumea, a zidit firea omenească și dăruiește îndulcirea veșnică celor ce-L iubesc, iar aceia pe care voi îi numiți zei, sînt diavoli și cei ce cred într-înșii se duc împreună cu ei în munca cea veșnică".

Oamenii, auzind acestea, s-au umilit zicînd: "Noi vedem în tine darul cu adevărat dumnezeiesc și credem că vrednicia ta este mai puternică decît a zeilor, dar să nu-i pedepsești, fiindcă ne-au ajutat în războaie de multe ori". Sfîntul le-a zis: "Duceți-vă și pregătiți pe ighemon spre jertfa lui Lison, după cum ați cugetat, și acolo vă voi arăta puterea Dumnezeului meu".

Plecînd ei de la sfîntul, ziceau unul către altul: "Omul acesta se pare că grăiește adevărul, căci de nu era Dumnezeul lui mai puternic, n-ar fi prăpădit pe zeii noștri". Atunci Xantip, fiind mai mare peste filozofi, a zis către ceilalți: "Ascultați, bărbați preaînțelepți: Voi m-ați ales și m-ați rînduit la meșteșugul doctoricesc de care m-am îngrijit după putere. Acum cîteva zile a venit la mine un om cu chip minunat și vrednic, și mi-a dat o carte, zicînd: "Xantipe, ia această carte doctoricească, dată de puterea cea de sus". Zicînd acestea, s-a făcut nevăzut. Eu, citind cartea, am aflat că este scrisă de patru oameni, care cu un glas povesteau despre Iisus Hristos, că este adevăratul Fiu al lui Dumnezeu. Deci socotesc că acest om a venit să-l propovăduiască pe dînsul, căci cum am ajuns cu cartea în casa mea, toată s-a luminat de o lumină cerească și cîți neputincioși zăceau acolo, munciți de felurite boli, toți s-au tămăduit în acel ceas".

Poporul, auzind acestea de la Xantip, a voit să se întoarcă la sfînt, dar diavolul nu i-a lăsat pe nici unul, ci i-a silit să se ducă la palat. Ei, luînd pe ighemonul Bonifatie, l-au dus la Lison, și dezbrăcîndu-l, l-au legat cu mîinile înapoi, mulțumind pe necuratul diavol. Bonifatie căuta într-o parte și în alta să vadă pe Pangratie, și zicea cu plîngere amară: "O, păcatele mele, la ce fel de moarte amară sînt dat eu ticălosul! Unde ești, părinte Pangratie? Ai zis că vei veni la jertfă, să pierzi pe nesimțitorul Lison și acum nu te arăți, ci mă lași singur? Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă ca un milostiv!"

Fraților, Lison acesta avea un șarpe foarte mare și prea înfricoșat, care bea sîngele jertfelor. Marele Pangratie, îmbrăcîndu-se cu sfințitele veșminte, s-a făcut tot ca o văpaie de foc și, ajungînd cu cinstita Cruce la locul unde era legat Bonifatie, îndată s-au dezlegat legăturile singure, iar cei ce erau împrejur, toți au căzut la pămînt, nesuferind strălucirea sfințitelor veșminte. Atunci el i-a binecuvîntat și toți s-au sculat. Deci, apropiindu-se de pîngăritul Lison, a zis acestea: "Diavole necurat, te jur în numele Preasfintei Treimi să fugi din locul acesta și să te afunzi în mare împreună cu Falcon!" Atunci diavolul a făcut îndată un zgomot mare, încît toți s-au cutremurat; apoi idolul s-a dezrădăcinat din acel loc înfricoșat și neclintit, împreună cu diavolul care era sălășluit într-însul, și a căzut în mare, iar haina lui Lison, adică acel șarpe mare, a rămas în groapă. Atunci sfîntul l-a legat de grumaji și l-a tras afară. Șarpele, făcînd mai întîi o șuierătură groaznică, s-a despicat de sus pînă jos. Poporul, văzînd niște minuni ca acestea preaslăvite, a strigat: "Mare este Dumnezeul lui Pangratie!"

Apoi îndată au sfărîmat paharele, iar taurii și țapii care îi înjunghiaseră i-au aruncat să-i mănînce cîinii și, în scurt, toată jertfa au prăpădit-o. Sfîntul a poruncit să lege pe șarpe cu funii și să-l tîrască pînă la mare. Deci, pe cînd tinerii îl trăgeau pe pietre, i se dărăpăna carnea și i se vedeau oasele. Unul din aceia a scos cu multă osteneală securile, ca să-l păzească spre pomenirea minunii, și punîndu-l în cîntar, a tras șaptezeci de litre.

Fericitul Pangratie a dat tuturor arvuna Sfîntului Botez și i-a pecetluit cu cinstita Cruce. Iar ei au intrat în capiștile idolilor, au aruncat la pămînt pe idolii cei mici, i-au sfărîmat pe toți, i-au scuipat și i-au călcat în picioare. Apoi sfîntul s-a suit într-un loc înalt, ca să-l vadă toți cîți erau acolo, ca la o sută de mii și mai mulți. După aceea, făcînd rugăciune pentru dînșii, i-a binecu-vîntat, zicîndu-le: "Acum duceți-vă la casele voastre și vă curățiți, postind trei zile, și rugați-vă Domnului, să vă învrednicească să primiți Sfîntul Botez. După trei zile mulțimea a venit, aducînd fiecare lumînări și îmbrăcăminte pentru dumnezeiescul Botez.

Astfel Sfîntul Pangratie a botezat în acea zi douăzeci și patru de mii, și s-a făcut în toată cetatea bucurie mare și veselie. Veneau încă și cei ce locuiau aproape de muntele Etna și se botezau, auzind de facerile de minuni ale sfîntului. Căci el tămăduia șchiopi, orbi, slăbănogi, idropici, îndrăciți și alți neputincioși. Apoi Xantip filosoful a adus sfîntului Sfînta Evanghelie și i-a spus pricina, precum s-a zis mai sus. Iar Sfîntul a citit-o poporului și toți au primit-o cu bucurie și cu mare evlavie.

După două ceasuri, a venit la sfîntul o femeie leproasă, care era preoteasă a idolilor, și i-a zis cu vicleșug: "Dacă Hristos îmi va da tămăduire, mă voi boteza". Sfîntul, cu toate că știa bine gîndul ei cel viclean, totuși a tămăduit-o cu cuvîntul; căci, făcînd pe dînsa semnul cinstitei Cruci, îndată s-a tămăduit. Dar ea, în loc să dea mulțumire lui Dumnezeu și sfîntului, grăia cuvinte urîte și vătămătoare. Pentru aceasta, Sfîntul a zis către dînsa: "O, femeie, fiindcă ai îndrăznit să ispitești pe Dumnezeu, care ți-a dat sănătate, să știi că El poate să întoarcă iarăși lepra asupra ta".

Zicînd acestea, a luat de pe pămînt cojile leprei ce căzuseră de pe trupul ei, și i le-a aruncat în față, zicînd: "Fiindcă nu mărturisești darul tămăduirii, Dumnezeu să fie binecuvîntat și să-ți dea pedeapsa îndoită". Zicînd aceasta, îndată i s-a aprins ca o văpaie tot trupul ei, din creștet pînă în picioare. Din acea pricină ea a făcut bășici care s-au spart, încît de pe dînsa curgea apă fierbinte. Acestea îi făceau atîta durere, încît ticăloasa chinuindu-se, striga și zicea: "Miluiește-mă, robul adevăratului Dumnezeu, că nu mai nădăjduiesc în necurații zei, ci numai în tine; deci, roagă pe Domnul Iisus Hristos, să-mi dea tămăduire!"

Sfîntul, milostivindu-se, a făcut rugăciune pentru dînsa, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci și astfel s-a tămăduit, fiindcă a crezut din tot sufletul. Apoi, învățînd-o dreapta credință, într-a opta zi a botezat-o și a făcut-o diaconiță, punîndu-i numele Benedicta. Ea, după aceea, și-a sfărîmat toți idolii, a dus pe sfîntul într-o grădină a ei și arătîndu-i o mulțime de aur, i-a zis să-l împartă la săraci. Însă ea spunea că în țara aceea nu se găsesc săraci. Sfîntul i-a zis: "Dacă vrei să te mîntuiești, urăște aurul, că iubirea de avuții este rădăcina tuturor relelor. Deci fugi de dînsa, căci vei cîștiga bogăție în cer". De atunci ea și-a lăsat toată bogăția și slujea în biserica Domnului cu sîrguință.

Sfîntul a mai tămăduit și pe altă femeie, care avea la grumaji o patimă nevindecată, asemenea și pe mulți bărbați care aveau multe feluri de boli. El a botezat în ziua aceea opt mii de bărbați afară de femei și de copii, apoi a slujit Sfînta Liturghie ca să-i împărtășească. Atunci a sosit și ighemonul Bonifatie, cu mulțime de popor, iar cînd sfîntul a înălțat Sfintele Taine, biserica s-a deschis deasupra și a venit un foc ceresc, care l-a înconjurat. Cei ce vedeau, s-au înfricoșat și nimeni nu îndrăznea să se apropie de împărtășanie, pentru că vedeau fața lui ca o făclie de foc. Sfîntul le-a zis: "Fiii mei, apropiați-vă și nu vă temeți, căci focul acesta nu arde, ci luminează pe cei ce se împărtășesc". Atunci a împărtășit pe toți credincioșii care erau botezați, iar pe cei necredincioși i-a făcut catehumeni, adică i-a pregătit pentru Sfîntul Botez și a treia zi a botezat cinci mii.

După aceasta, Bonifatie a spus sfîntului, că vrea să facă război cu potrivnicii eparhiei lui. Deci, să-l binecuvinteze, ca să biruiască pe vrăjmași, și să-l sfătuiască în ce cîmp să facă războiul. Sfîntul i-a poruncit să adune acolo în Tavromenia ostașii din toată eparhia sa, adică de-ai săi, și să se roage pentru dînșii. Deci, a trimis vestitori în toată eparhia sa și în douăzeci de zile s-au adunat toți, care erau 540.000. Dar să nu fie cineva neîncrezător de mulțimea poporului, căci cetatea aceasta a Tavrului și a Meniei era mai bogată și mai cinstită decît toate cetățile Siciliei și Calabriei. Deci, s-a adunat la cîmp tot poporul, care avea dorință să vadă pe sfînt. El și-a luat sfintele veșminte, a ieșit în cîmp cu dregătorul și s-a suit într-un loc înalt ca să-l vadă toți. Ostașii, văzînd fața lui luminînd ca o lumină, credeau că este Dumnezeu și se întrebau unii pe alții: "De unde a venit un astfel de Dumnezeu minunat?" Credincioșii ziceau: "Oamenii nu sînt dumnezei, ci robi ai adevărului și Atotputernicului Dumnezeu". Atunci, cei mai mulți au crezut în Hristos, cerînd Sfîntul Botez.

Deci, sfîntul s-a pregătit să slujească acolo înaintea mulțimii, Sfînta Liturghie, ca să-i întărească mai bine. Credincioșii au venit să se împărtășească cu dumnezeieștile Taine, iar cei nebotezați, avînd dorință să vadă taina aceasta a Sfintei Liturghii, s-au apropiat de el și aruncînd armele la pămînt, priveau cu mare cucernicie. Atunci s-a făcut o minune ca aceea, care s-a făcut mai înainte cu Moise, cînd a dat în Sinai legea poporului, căci un nor s-a pogorît și a acoperit pe marele Pangratie, și poporul, văzînd aceasta, a căzut la pămînt minunîndu-se, iar cînd a înălțat Sfînta Pîine, norul s-a suit la cer. Mulți elini crezînd că sfîntul era Dumnezeu, îi ziceau: "Dumnezeule, miluiește-ne și ne învrednicește și pe noi de darul Tău". Sfîntul s-a suit pe piatră ca mai înainte, și le-a povestit pe scurt taina dumnezeirii. Pentru aceea toți au crezut din tot sufletul, cerînd Sfîntul Botez, mai înainte de a se duce la război. Deci, făcîndu-i catehumeni, le-a poruncit să postească trei zile, apoi i-a botezat pe toți.

Atunci s-a făcut în toată tabăra mare praznic și le-a hirotoni-sit preot în locul său pe un ucenic pe care-l avea, cu numele Evagrie, cel care a scris viața acestuia cu iubire de adevăr și încre-dințare. Pe acela l-a trimis să-i mărturisească și să-i împărtășească în război. El a pus pe un argintar de a făcut la steaguri, la cel dintîi, chipul Domnului Hristos, iar la celelalte, Sfînta Cruce, și astfel să le poarte în război înaintea tuturor. Cînd a voit să plece mi-a poruncit să slujesc Sfînta Liturghie, zice Evagrie cel mai sus numit, ca toți să se împărtășească cu dumnezeieștile Taine. Deci, săvîrșind cu frică dumnezeiasca Liturghie, Sfîntul Pangratie s-a împărtășit înaintea stătătorilor cetății, apoi am mers în cortul dregătorului și am ospătat. După aceea sfîntul ne-a binecuvîntat pe toți, și făcînd semnul Sfintei Cruci pe fruntea mea, m-a sărutat și m-a liberat. Deci, mergînd la mare, a făcut semnul Sfintei Cruci de trei ori și așa am plecat, iar sfîntul s-a întors la biserica sa.

Acolo, în cetate erau două fecioare frumoase, surori după trup, dar orfane, pentru că le muriseră părinții. Acestea, după ce s-au botezat, au venit la sfînt, zicînd: "Părinte cuvioase, la sfinția ta alergăm, rînduiește-ne împreună cu preoteasa Hrisina, și dă-ne dregătoria diaconească, pentru că noi am pus în mintea noastră să nu ne mărităm niciodată. Pe noi ne-au cerut cei mai de frunte dregători ai cetății, dar dorim să ne păzim fecioria noastră neîntinată". Sfîntul le-a zis lor: "Fiicele mele, cu adevărat ați ales partea cea bună, ca Maria". Deci, chemînd pe diaconița Benedicta, i-a zis: "Iată, Domnul ți-a trimis tovarășe". Apoi, hirotesind pe cea mai mare diaconiță, a lăsat pe cea mai tînără nehirotesită. Zidindu-și chilii aproape de biserică, au rămas acolo și ascultau toate slujbele. Iar mai marele cetății, pe care ighemonul Bonifatie îl pusese epitrop, era om cu rea socoteală, căci necuratul avea dragoste către idoli. Aceluia nu-i ajungea a avea țiitoare numai din fiicele elinilor, dar nesățiosul a poftit și pe una din fecioarele mai sus zise, pe cea mai tînără, ca pe una ce era mai frumoasă.

Deci, a trimis de a luat pe sora ei mai mare și i-a spus că are o dorință nepovestită să ia de femeie pe sora ei, făgăduindu-i multe daruri. Iar ea i-a zis: "Sora mea este făgăduită lui Dumnezeu și nu se mărită". Văzînd necinstitul, că cu binele nu face nimic, a înfricoșat-o, că Elid o va lua cu sila, căci astfel se numea răul înverșunat. Mucenița, ducîndu-se la mînăstire, a spus aceasta plîngînd Benedictei și surorii sale. După aceea s-au dus și i-au spus sfîntului, care le-a sfătuit, zicîndu-le: "Fiicele lui Hristos, nimic să nu vă despartă de dragostea Lui, nici necazul, nici strîmtorarea și nici chiar moartea. De vă vor băga chiar în temniță, sîrguiți-vă să păziți nestinsă făclia fecioriei voastre".

Auzind de la sfînt acestea și altele încă, s-au întărit mai bine, și ducîndu-se la chiliile lor, se rugau. Dar Elid cel fărădelege s-a silit să facă ceea ce a voit, dar n-a putut. După aceea, s-a sfătuit cu vrăjitorii, cum ar putea să o aducă pe copilă la voia sa. Deci, i-a dat unuia din ei o carte de vrăjitorie și după ce a citit-o a chemat diavoli, care s-au adunat nenumărați, negri ca arapii, ținînd în mîini curse și săgeți. Pe aceea i-au trimis la sfintele fecioare, ca să-și facă meșteșugul. Iar darul lui Dumnezeu n-a lăsat cît de puțin să se apropie de ele necurații diavoli. Deci, întorcîndu-se ei la Elid, mincinoșii au mărturisit adevărul, zicînd: "Am văzut la acele femei un mare ajutor și, nesuferind vederea lui, am fugit fără a face ceva. Deci, fă ce voiești, că noi fugim de acel loc, precum au fost izgoniți, de dumnezeiasca putere, Falcon, Lison și Joe".

Înverșunatul Elid, făcînd ospăț și sfătuindu-se cu prietenii, a trimis ostași de au adus la divan amîndouă fecioarele. El s-a sîrguit prin multe măguliri și momiri să aducă pe copile la voia sa, dar n-a putut. Pentru aceea le-a închis în temniță, poruncindu-i în taină fecioarei celei mari, să sfătuiască pe cea tînără să i se supună lui, că îi va da mari daruri. Însă ea i-a spus toate cele de la Dumnezeu, zicîndu-i: "Să ne nevoim, soră, ca să vedem pe Împăratul Hristos și să moștenim fericirea cea veșnică. Vezi cum trece viața aceasta, ca o umbră și ca un vis. Adu-ți aminte, cîți ne-au cerut să ne mărităm, pe cînd ne închinam idolilor și n-am primit, și acum cînd ne-am îmbrăcat cu Domnul nostru Iisus Hristos, să ne întinăm sufletele și trupurile? Să nu fie! Iată, îți spun cele ce vor să fie, ca să te gătești spre vremelnica moarte și să împărățești în veci cu Mirele Hristos. Pe mine mă vor omorî mîine iar pe tine te vor ține încă puțină vreme. Deci cercetează conștiința ta și păzește-te să nu te amăgești de făgăduințele lor cele deșarte și de cuvintele lor cele viclene. Rabdă pînă la sfîrșit, ca să iei cununa cea nestricăcioasă".

Auzind copila acestea de la diaconiță, a suspinat zicînd: "Cred atît de mult în Domnul nostru Iisus Hristos, încît momelile, înfricoșările și muncile lui nu mă vor despărți de iubitul meu Mire". A doua zi, le-au adus pe ele la Elid. Diaconița însă i-a spus, că n-a putut să o aducă pe cea tînără la voia lui. Mîniindu-se, el a poruncit să o bată fără milă înaintea surorii sale. După ce a bătut-o mult timp, încît s-a umplut pămîntul de sînge, i-a tăiat fericitul ei cap și l-a aruncat într-o peșteră, iar pe cea mai tînără a închis-o într-o casă, pe cînd ei stăteau la masă. Atunci marele Pangratie, a adunat pe cei credincioși și a luat din peșteră sfintele moaște ale diaconiței și le-a îngropat cu cinste, după cum se cade.

Cînd elinii s-au sculat de la îmbuibarea pîntecelui, au scos afară în mijlocul lor pe copilă și Elid i-a zis: "Jertfește marelui zeu Scamandru și mă ia pe mine de bărbat, ca să te cinstești, să ai toată bogăția și toată îndulcirea, iar de nu îți voi tăia capul". Dar ea i-a zis lui: "Eu mă închin Domnului Hristos, adevăratul Dumnezeu, Mîntuitorul meu, cu care m-am logodit, iar lui Scamandru nu voi jertfi și nici pe tine, pîngăritule, nu te voi lua de bărbat".

Auzind acestea urîtorul de Dumnezeu de la iubitoarea de Hristos, a poruncit să o bată ca și pe cealaltă, apoi să-i taie capul și să-l arunce în peștera mai sus zisă. După ce s-a făcut aceasta, sfîntul s-a dus cu toți credincioșii, cu făclii aprinse și cu tămîieri, și au luat sfintele moaște de le-au îngropat aproape de ale diaconiței. Auzind poporul de relele lucruri ale lui Elid, s-au pornit a-l arde cu toți idolii lui. Dar sfîntul nu i-a lăsat, ca să nu se facă ucideri și tulburare, pînă nu va veni Bonifatie ca să-l pedepsească după cum va voi. Astfel s-au liniștit ei și au zidit o biserică în numele sfintelor fecioare și mucenițe ale lui Hristos.

După aceea, iudeii și mondanii s-au sfătuit împotriva Sfîntului Pangratie ca să-l omoare. Cunoscînd el acel gînd rău și viclean, a adunat poporul și le-a arătat cele cugetate de ei. Pe cînd le spunea pricina, au sosit două străji de iudei și de mondani, care apropiindu-se au zis creștinilor: "O, oameni, pentru ce lăsați cinstea și credința voastră cea dintîi și v-ați lipit de acest înșelător și vrăjitor?" Sfîntul a tăcut, iar poporul a răspuns: "Voi vă amăgiți și vă închinați la idolii cei surzi și muți, iar noi am aflat adevărul, crezînd în Domnul Hristos". După aceea, sfîntul a zis către ei: "Dacă voiți să lăsați rătăcirea cinstirilor voastre deșarte și să vă apropiați de adevăratul Dumnezeu, vă vom spune cuvînt de mîntuire, iar dacă ați venit cu vicleșug, arătați-ne viclenia voastră". Ei au răspuns: "Noi nu vom crede cuvintelor tale, nici nu vom lăsa obiceiul nostru cel vechi". Sfîntul iar a zis: "Fraților, vă rog să fugiți de vicleșugul idolilor și să cunoașteți pe Ziditorul creaturii, dar mai ales voi, evreii, poporul lui Israil, pe care v-a scos Dumnezeu din Egipt, cărora vi s-a dat Legea și, cunoscînd-o și citind-o, ați lăsat pe Dumnezeu, Care v-a născut pe voi și v-a hrănit, și v-ați amestecat cu celelalte neamuri de la care ați învățat obiceiurile lor".

Acestea și altele încă zicînd cuviosul, creștinii au voit să închidă în temniță pe elini ca să-i pedepsească, pentru uciderea pe care au făcut-o, pînă va veni ighemonul. Iar ei au fugit îngroziți. În altă zi și-au luat toate averile, femeile și copii și au pornit cu o luntre, să se ducă în Siracusa. Iar sfîntul le-a vestit prin Xantip, să se întoarcă înapoi și să nu se teamă de nici un rău din partea creștinilor, însă ei nu s-au întors decît numai un mondan vrăjitor, acela care a dat cartea cea vrăjitorească lui Elid pentru copilă, după cum am zis. Acela s-a mărturisit la sfînt și s-a făcut creștin.

El a scris și pătimirile sfintelor, după ce s-a botezat, iar ceilalți elini au intrat în luntre și au plutit cu vînt bun. Dar sfîntul s-a suit într-un loc înalt și s-a rugat, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase Atotputernice, de este cu voia Ta, să se facă furtună și toți să se afunde în mare". Deci, cuvîntul s-a împlinit întocmai, căci toți s-au înecat, pentru că îndată s-a făcut vînt mare și s-au afundat caicele lor, iar el în puține zile învățînd pe popor, le-a zis: "Bonifatie a biruit pe vrăjmașii lui și va veni după două zile cu multă bogăție, veselindu-se cu tot poporul lui; deci să spuneți lui Elid, să pregătească luminile cetății".

Credincioșii se minunau că și cele ce se întîmplau departe, ca și cum ar fi de față, le știa Sfîntul Pangratie și le spunea mai înainte. Deci a doua zi s-au arătat corăbiile, după proorocia lui, și alergînd tot poporul la mare, a urat ighemonului de bună sosire, căruia i s-a închinat și Elid. Apoi, în cealaltă dimineață, au venit toți cei mai mari ai poporului împreună cu Bonifatie și, închinîndu-se sfîntului, i-au mulțumit pentru biruința care au dobîndit printr-însul. Sfîntul i-a binecuvîntat pe toți și mai ales pe dregătorul, către care a povestit uciderile pe care le-a săvîrșit necuratul Elid. El a poruncit să-l lege cu lanț și să-l păzească bine, pînă ce se va împărți bogăția care a adus-o oastea și să rămînă fără de grijă ca atunci să cerceteze fapta lui. El a adus încă și pe mulți robi avari la război, care, văzînd pe marele Pangratie slujind Sfînta Liturghie în ziua aceea, au crezut în Hristos. Ei au văzut amîndouă minunile, care le-am scris mai sus, adică focul care ieșea din gura lui și norul care-l acoperea pe el. Deci și ei au cerut Sfîntul Botez, prin tălmaci. Iar Sfîntul Pangratie, văzînd dorința lor, i-a botezat.

După ce dregătorul a împărțit la ostași aurul, argintul și celelalte bogății, a împărțit și robii și le-a zis să aibă purtare de grijă de ei, ca să-și mîntuiască sufletele lor. Apoi sfîntul a hirotonisit în toată eparhia preoți și diaconi, pe cei mai înțelepți și mai cucernici, și le-a zis să se îngrijească de sufletele oamenilor, să zidească biserici și să facă într-însele toate cele trebuincioase. Iar mie, adică lui Evagrie, și diaconului meu Epafrodit, mi-a poruncit să le scriem lor Tainele Bisericii, praznicele cele mari, citirile, poruncile și cîte alte se cuvine să le știe credincioșii. Deci, sfîntul, venind înaintea poporului, le-a dat pentru fiecare ținut, preot și diacon și astfel s-a dus fiecare în patria sa. După aceea eu am mers în toate eparhiile și i-am sfătuit cum să citească slujba Bisericii și celelalte de nevoie credinței. Și iarăși m-am întors la dascălul meu, adică la Sfîntul Pangratie.

Bonifatie a poruncit să-l aducă legat pe Elid și l-a întrebat pentru ce a ucis pe fecioare. El i-a răspuns: "Pentru că au batjocorit pe zei". Bonifatie i-a zis: "Voiești să te lepezi de acești zei nesimțitori și să te faci creștin, ori să te omor?" El a răspuns: "Să nu-mi fie mie a mă lăsa de rînduiala părintească. Zeii tatălui meu mi-au dăruit viața și pentru dragostea lor voiesc să mor. Deci, junghiați-mă înaintea zeului meu, Scamandru". Atunci ighemonul, luînd apă, și-a spălat mîinile, zicînd: "Sîngele tău, asupra capului tău". Apoi a poruncit unui rob de i-a tăiat capul la un anumit loc.

După doi ani au venit și preoții eparhiilor și au rugat pe sfîntul, să se ostenească și să meargă să le sfințească bisericile. Dar Sfîntul Pangratie l-a trimis mai întîi să binecuvînteze pe Bonifatie. Apoi ne-a luat dregătorul însuși pe mine, pe Epafrodit și pe Licaonid cu tot clerul, și a sfințit bisericile, punînd hotar la toată biserica, ca să-și ție fiecare locul său, să-l lucreze și să-și scoată hrana vieții lor. Bonifatie și ceilalți bogați au împărțit în trei părți toate averile lor, aurul și argintul și celelalte mișcătoare și nemiș-cătoare. El a dat a treia parte bisericii, cu care să se chivernisească preoții și diaconii, și să roage pe Domnul din tot sufletul lor, pentru făcătorii lor de bine. A mai făcut vase de aur, de argint și veșminte de mătase pentru toate bisericile. Pe acestea toate sfîntul le-a scris pe hîrtie, și astfel toți s-au întors în cetate.

A treia zi, în al șaptelea ceas, sfîntul a venit în uimire, auzind un glas zicînd așa: "Pangratie, hirotonisește preot pe Epafrodit și trimite-l singur în părțile Taraconiei". Dar sfîntul se îndoia de glasul acela, ca nu cumva să fie nălucire diavolească. Însă, auzind a doua oară același cuvînt, a așteptat să audă și a treia oară ca să se încredințeze de adevăr. Deci a auzit și a treia oară același glas, zicînd: "Ți-am zis să hirotonisești preot pe Epafrodit și să-l trimiți în partea Taraconiei". Atunci hirotonisindu-l pe el, după ce l-a sărutat și l-a binecuvîntat, l-a trimis. El a încălecat pe un măgar și, mergînd trei zile, a ajuns la un loc pietros, dar acolo dobitocul s-a oprit și nu voia să meargă mai înainte. Deci, Epafrodit preotul s-a odihnit acolo.

A doua zi voia să încalece iarăși, dar dobitocul n-a voit, căci voia lui Dumnezeu era să rămînă acolo; deci, scoțînd el crucea, își citea Sfînta Evanghelie. Atunci a trecut prin acel loc o femeie, al cărei bărbat secera acolo mai înainte și căruia îi ducea în coșniță pîine, vin și bucate. Acea femeie, văzînd pe Epafrodit, a stat pe loc multă vreme, minunîndu-se și socotind în sine că acolo este sau Dumnezeu sau vreun înger. Dar el i-a zis: "Ce stai, femeie, și nu te duci în drumul tău?" Ea a răspuns: "Eu n-am văzut niciodată atîta slavă la alt om, și socotesc că ești vreun zeu. Pentru aceasta ai atîta strălucire?" Epafrodit i-a zis: "Acestea pe care le vezi că le țin, sînt semne ale Atotputernicului Dumnezeu, Care a făcut toată lumea și a zidit pe om". Femeia i-a zis: "Dar tu cine ești, dacă nu ești zeu?" El a răspuns: "Sînt om ca și ceilalți oameni și de nu crezi, dă-mi să mănînc și să beau". Acestea le-a zis pentru că trecuseră trei zile de cînd nu mîncase. Atunci ea i-a dat, iar el, mîncînd, s-a întărit.

Femeia după aceea, s-a dus la bărbatul ei și i-a spus pricina întîrzierii ei. Apoi, lăsînd-o pe dînsa să caute de secerători, dînsul a alergat la locul unde era Epafrodit. Deci, văzînd de departe slava lui Dumnezeu care îl acoperea pe el, a căzut cu fața la pămînt. Dar el i-a zis: "Vino aproape de mine, omule". Atunci s-a apropiat cu multă frică și i-a zis: "Oare nu cumva tu ești Dumnezeu, de te arăți în acest chip?" El a răspuns: "Oare n-ai auzit nimic într-acest loc despre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu?" Omul i-a zis: "Am auzit de El, că S-a născut din Sfînta Fecioară de la Duhul Sfînt, S-a botezat, a făcut multe minuni, a fost răstignit și a înviat din morți, S-a înălțat la ceruri și a trimis pe ucenicii Săi în lume, să propovăduiască dumnezeirea Lui. Deci, de ești tu unul din aceia, învață-ne și pe noi, că avem mare dorință să te ascultăm".

Atunci Epafrodit i-a propovăduit pe Hristos și, crezînd îndată, a cerut Sfîntul Botez. Dar el i-a zis lui: "Du-te și adu-ți haine noi și atunci vei lua darul Preasfîntului Duh". Deci, după ce a adus hainele, s-a pogorît la rîu și l-a botezat, avînd acolo crucea pe care era zugrăvit Hristos răstignit. Apoi l-a întrebat al cui este chipul acela, iar el a zis: "Al Domnului Hristos". Cel luminat cu Sfîntul Botez i-a spus lui: "Așa este, căci, pe cînd eram în apă, L-am văzut că și-a întins mîna dreaptă peste capul meu". Apoi, luînd voie, s-a dus la țarina sa.

Secerătorii văzîndu-l pe el de departe, li s-a părut că este foc și toți fugeau de el. Dar femeia sa, cunoscîndu-l pe dînsul după vorbă, le-a zis lor: "Nu fugiți că acela este bărbatul meu. El vine să ne spună ce i s-a întîmplat". Deci, cu sila s-au oprit și fiind plini de groază, îl întrebau pe el, iar el le-a spus lor pricina, după cum am spus mai sus, că a crezut în Hristos și s-a botezat pentru aceasta a luat chipul cel frumos de înger. Ei, auzind acestea, au aruncat secerile, au alergat la Epafrodit și apropiindu-se de dînsul, au căzut la pămînt văzînd strălucirea feței lui. El îi îmbărbăta pe ei, zicînd: "Nu vă temeți!" Apoi, sculîndu-se, nu puteau să-l vadă pe el, pentru că fața lui era luminată de darul Sfîntului Duh.

Sfîntul binecuvîntîndu-i, ei au lăsat frica la o parte și, închinîndu-se lui, l-au întrebat cine și de unde este și cum a venit pe la ei. Deci el le-a povestit lor pricina, de la început pînă la sfîrșit, adică cum mai înainte a fost închinător de idoli, cum îngerul i-a dat lui Sfînta Evanghelie, pe care le-a arătat-o; apoi le-a propovăduit pe Hristos, în care crezînd cu toții au cerut Sfîntul Botez. El, chemîndu-i pe dînșii, le-a citit Sfînta Evanghelie, pe care auzind-o bărbații, se veseleau. Ei au rămas acolo pînă în cealaltă zi, ca să-i boteze, după cum le-a poruncit.

Deci, în ceasul al doilea din noapte, au venit mulțime de diavoli, în chip de oameni negri și grozavi și, stînd înaintea bărbaților, strigau: "O, cîtă nedreptate am de la robul lui Dumnezeu Pangratie și de la tine, nemulțumitorule Epafrodite, care te aveam bibliotecar. Oare acum ai venit aici, să-mi pierzi stăpînirea mea? Rău am pătimit eu neajutoratul, că în Tavromania m-a robit Pangratie, în Siracuza bătrînul Marchian, iar acum a venit aici prietenul meu Xantip, care mai înainte mi-a făcut atîtea jertfe, voind a-mi răpi robii mei, ca să-i facă robi lui Hristos Cel răstignit".

Atunci Epafrodit și-a făcut cruce anatematizînd pe diavol, iar pe oameni i-a învățat, zicînd: "Vedeți, fiii mei, cum Domnul nostru Iisus Hristos v-a chemat pe voi la împărăția Sa? Pentru aceasta se mînie diavolul și se nevoiește să răpească pe cei mai proști dintre voi. Deci voi, ca niște bărbați desăvîrșiți, suflați asupra lui, zicînd: "Ne lepădăm de tine, satano, și ne unim cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu"". Făcînd ei astfel, îndată s-a arătat la răsărit o sabie de foc care a gonit pe diavoli. A doua zi a venit și omul acela, care avea secerătorii, împreună cu femeia și cu copiii lui, aducînd haine cîte trebuia.

Deci, pogorîndu-se la rîu, i-a botezat și i-a trimis în diferite părți, ca să propovăduiască Evanghelia, dînd fiecăruia cîte o cruce de cedru, cu care să facă minuni. Apoi, ducîndu-se prin sate și prin multe cetăți, tămăduiau toată neputința cu dumnezeiasca putere, iar diavolii, nesuferind să vadă semnul Sfintei Cruci, fugeau. De aceea, oamenii din acel loc, minunîndu-se, au întrebat pe bărbații aceia, de unde au luat putere să facă astfel de minuni preaslăvite. Ei le-au arătat lor pe Domnul Hristos și, crezînd, mulți alergau în fiecare zi la înțeleptul Epafrodit și se botezau. Apoi, zidind acolo o biserică, slujea Sfînta Liturghie, împărtășindu-i cu dumnezeieștile Taine. Și pe cît trecea vremea, pe atît și credincioșii se înmulțeau.

Sfîntul Marchian, auzind acestea, a scris o epistolă către Sfîntul Pangratie, zicînd: "Mă minunez cum sfinția ta ai uitat atît de degrabă învățătura Apostolilor, care zice că episcopul să nu stăpînească alt popor, și ai trimis în eparhia mea pe Epafrodit. Însă de ai văzut de la Dumnezeu descoperire și pentru aceasta l-ai trimis, răspunde-mi ca să nu te osîndesc pe nedrept".

Pangratie, văzînd această scrisoare, a scris înapoi Sfîntului Marchian tot adevărul, adică, cum a văzut în uimire de trei ori, ca să hirotonisească pe Epafrodit. Deci mi-a dat mie scrisoarea să o duc în Siracusa. Ajungînd acolo, Sfîntul Marchian m-a întîmpinat și m-a primit cu dragoste, zicînd: "Socotesc că am mîhnit pe fratele Pangratie, dar Dumnezeu știe cum m-am amărît. Căci după ce v-am trimis scrisoarea, Domnul mi-a arătat lucrul, și m-am mîhnit că v-am supărat; dar acum mă bucur că te-am dobîndit pe tine. Deci mergi de te veselește împreună cu Epafrodit și după aceea să vii aici, ca să mergem împreună la Pangratie".

Eu m-am dus și am stat opt zile cu Epafrodit, spunîndu-mi cîte a săvîrșit cu dumnezeiescul ajutor. Apoi am luat pe Marchian și am plecat către Pangratie, care, cunoscînd din dumnezeiescul dar venirea lui Marchian, ne-a întîmpinat. Întîlnindu-se amîndoi, au căzut la pămînt, rugîndu-se unul de altul, ca să se binecuvinteze pentru smerenie. Deci, după un timp Sfîntul Marchian a zis: "Bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnului!" Apoi, sărutîndu-se unul cu altul, au intrat în biserică. După ce Marchian a făcut rugăciune ei au stat împreună de vorbă. Deci, Pangratie a zis către Marchian: "Cinstite părinte, cum ai venit către noi, păcătoșii?" El a răspuns: "Bolnavii vin la doctor ca să se tămăduiască". Pangratie i-a zis lui: "O, cuvioase părinte, de am fi și noi în măsurile tale!"

Însă ei erau la chip și la starea corpului asemenea. Văzîndu-i frații pe ei, se bucurau și îi cinsteau ca pe un Moise și Aaron. Deci, ighemonul și toți boierii au venit și au luat binecuvîntare de la Marchian. În cealaltă zi, care era Duminică, au slujit împreună dumnezeiasca Liturghie și, pogorîndu-se foc din cer, a înconjurat sfîntul prestol, în timpul cînd se cînta cîntarea cea întreit sfîntă. După Liturghie, sfinții s-au împărtășit cu dumnezeieștile Taine, iar mirenii se temeau să se apropie. Însă sfîntul le-a zis lor: "Apropiați-vă, fiii mei, și nu vă temeți, căci focul ce-l vedeți este umbrirea Sfîntului Duh, care face pe slujitorii lui văpaie de foc". Atunci toți s-au împărtășit de la Sfîntul Marchian cu multă frică.

Marele Marchian, zăbovind acolo cincisprezece zile și voind să se ducă în eparhia sa, a luat și pe Sfîntul Pangratie împreună cu el, și s-a dus cu bucurie, voind să vadă bisericile. Intrînd noi în corabie și suflînd vînt bun, într-o zi am ajuns în Siracuza, iar noaptea ne-am dus la episcopie. Ucenicii lui Marchian, văzîndu-l, au plîns spunînd că noaptea veneau diavolii și îi înfricoșau, zicîndu-le că s-a înecat în mare. Fericitul i-a îmbărbătat, să nu se teamă de nălucirile diavolilor. După aceea a trimis vorbă la boierii Gordie și Selefc să adune tot poporul ca să-l binecuvinteze Sfîntul Pangratie.

Adunîndu-se toți, au căzut la picioarele sfîntului și i-a binecuvîntat pe toți. El a rămas acolo șase zile, vorbind amîndoi duhovnicește și veselindu-se ca niște adevărați prieteni ai lui Hristos. Sfîntul a văzut atunci în vedenie, că împăratul Acvilin a luat șase sute de mii de ostași, ca să facă război Tavromenilor, dar n-a spus vedenia, ci a trimis vorbă de a venit acolo Epafrodit, și s-au veselit împreună. Sfîntul a scris apoi lui Marchian scrisori de încredințare, după canoanele Sfinților Apostoli, ca să stăpînească și eparhiile pe care le-a adus la credință Epafrodit. Deci, sărutîndu-se unul cu altul, am plecat de acolo și, ajungînd în Tavromenia, propovăduitorul a strigat ca toți să se adune a doua zi, că avea să le vorbească Marele Pangratie. Sfîntul a slujit Sfînta Liturghie și i-a împărtășit pe toți. Apoi a zis către dregător și către tot sfatul lui: "Fiii mei, diavolul s-a pornit să facă război cu noi, dar puneți nădejdea spre Domnul, că El va pierde vicleșugul lui". Zicînd acestea, a luat pe Bonifatie de o parte și i-a zis să aducă o carte în care erau scrise vitejiile lui Tavru.

În acea carte se povestește cum Acvilin, împăratul Calabriei, făcuse multe războaie și voia să ucidă și pe stăpînul lui Tavru, cu numele Revint, ca să-i ia locul cu nedreptate. Acest Revint avea o soție preaînțeleaptă și frumoasă cu numele Menia. Ucigînd Acvilin pe Revint, a năvălit Tavru, ca un viteaz ce era, cu șase mii de ostași și a ucis cincizeci de mii de luptători de-ai lui Acvilin. Menia, pentru această vitejie a lui, l-a luat de bărbat. Ea și-a luat toată bogăția și-a fugit din cetatea lor, zidind alta, pe care a numit-o Tavromenia, în care era arhiereu Pangratie, iar ighemon Bonifatie. Acvilin a adunat iar mult popor în Calabria și s-a dus în Sicilia. Acolo era Menia cu Tavru, pe care voia să-l ucidă și să ia pe Menia cu bogăția ei. Tavru însă a luptat singur cu Acvilin și, ucigîndu-l, a rămas biruitor. Și astfel stăpînea Calabria și Sicilia, dar locuia în cetatea numită cu numele său, adică Tavromenia.

Sfîntul citind cartea aceea, a zis către Bonifatie: "Fiule, vezi acel război vechi îl va izbîndi acest nou Acvilin. Dar să nu ți se tulbure inima, că dacă Tavru a biruit pe acela, cu atît mai vîrtos Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, du-te în palat și să nu spui poporului tău despre război, ci numai roagă-te Atotputernicului Dumnezeu și să ai nădejde într-Însul.

Acvilin a adunat poporul, zicînd: "Fraților, să mergem să răzbunăm sîngele fraților noștri, pe care l-a vărsat Tavru cu nedreptate, că acum nu este Tavru ca să ne biruiască, ci numai Bonifatie cu puțin popor și-l vom omorî". Adunînd șase sute de mii de bărbați, a trecut noaptea și au înconjurat deodată toată cetatea. Ei au oprit apele, au sunat din trîmbițe atît de tare încît s-au cutremurat cetățenii, care erau bărbați de război în număr de patruzeci de mii, pe care Bonifatie i-a pus după rînduială împrejurul cetății. Cînd s-a făcut ziuă, s-a dat prima luptă. Dar Domnul a voit ca în ziua întîi să biruiască vrăjmașii lor, ca să nu se mîndrească cetățenii pe urmă că au biruit cu puterea lor. Tavro-meniții, fiind strîmtorați, ocărau pe ighemon și pe Pangratie, zicînd: "Vrăjitorul acesta a venit aici într-un ceas rău, că a prăpădit pe zei și ne-a robit pe toți".

Acestea zicînd, nebunii au cugetat să ucidă pe ighemon și pe sfînt și să predea cetatea vrăjmașilor. Însă bunul Bonifatie îi sfătuia să nu cadă în deznădejde cu nerecunoștință, ci să cheme în ajutor pe Domnul Hristos, ca să le dea biruință ca un Atotputernic. Așa zicîndu-le, i-a împăcat puțin. Apoi, ducîndu-se la sfînt, i-a zis: "Cinstite părinte, ajută turmei tale și izbăvește cetatea ta din mîinile vrăjmașilor, că poporul se mînie și cîrtește împotriva noastră. El cheamă pe necurații zei și vor să mă ucidă cu nedreptate". Fericitul i-a zis: "Fiule, du-te și vorbește către dînșii: Ascultați ce zice Pangratie: "Fiii lui Hristos Dumnezeu, nu vă temeți de vrăjmașii voștri, că voi sînteți ostași ai Marelui Împărat. Dacă ați obosit de osteneala războiului, duceți-vă de vă odihniți în casele voastre, iar Domnul Hristos, Marele Împărat și Dumnezeu cel Atotputernic va lupta în război pentru voi. Deci, să nu se încingă cineva cu paloș, nici să ia săgeată, arc sau sabie"".

Poporul auzind acestea de la dregător, s-a mîniat, zicînd: "O ce sfat nebunesc, noi toți luptăm în război cu toată puterea noastră, ca să păzim zidurile cetății, iar tu ne zici să ne ducem la casele noastre. Cine va auzi are să rîdă și să zică că Bonifatie, pe care îl aveam om înțelept, cu vrăjitorul Pangratie, au voit să vîndă vrăjmașilor cetatea noastră". Dregătorul a spus și acestea sfîntului, zicînd: "Părinte, n-au voit nici să audă de cuvintele tale, ci mai mult s-au mîniat, și văzînd pe vrăjmaș că s-a apropiat de zidurile cetății, ticăloșii au voit să se omoare". Sfîntul le-a spus și a doua oară și a treia oară aceleași cuvinte, și abia cu sila i-a făcut de s-au întors la casele lor. Atunci vrăjmașii au înconjurat cetatea, iar Sfîntul Pangratie m-a luat pe mine și pe un diacon cu numele Tațian, zicînd: "Fiilor să mergem să luptăm cu armele noastre împotriva vrăjmașilor".

Deci, îmbrăcîndu-se cu sfintele veșminte, el a luat în mînă Cinstita Cruce cu icoana Domnului Hristos, iar Tațian, icoana Apostolului Petru și, ieșind afară, ne-am dus unde era puterea vrăjmașului. Sfîntul s-a suit pe un loc înalt, a făcut semnul Sfintei Cruci de patru ori, căutînd spre cetate, și a îngrădit-o cu zid nevăzut din patru părți, dinspre răsărit, apus, miazănoapte și dinspre mare. Apoi, înălțîndu-și mîinile spre răsărit, se ruga astfel: "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, deșteaptă-ți puterea Ta și vino ca să ne mîntuiești pe noi. Vrăjmașul să nu răpească cetatea Ta, ci arată spre ei puterea Ta, prin Sfînta Cruce cea făcătoare de viață și prin curata Ta icoană". După rugăciune, el a înălțat Cinstita Cruce, iar noi icoanele. Și atunci toți vrăjmașii s-au întunecat și întorcîndu-se înapoi se ucideau unul pe altul, socotind că ucideau pe cetățeni.

Sfîntul, văzînd pe vrăjmași că se ucideau unii pe alții, a făcut iarăși rugăciune, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, dă umilință în inimile oamenilor acestora, ca să cunoască puterea Ta și să se întoarcă la cunoștința dreptei credințe". Atunci vrăjmașii au cunoscut că se ucideau unii pe alții și îndată au fugit din fața cetății, tînguindu-se. Iar cetățenii, văzînd o astfel de minune înfricoșată, slăveau pe Domnul, mulțumind lui Pangratie.

Dintre acei vrăjmași, patru mii s-au despărțit și s-au apropiat de cetate, strigînd: "Miluiți-ne pe noi, bărbați mari ai lui Dumnezeu". Atunci sfîntul a poruncit să deschidă porțile cetății și, intrînd înăuntru, cum au văzut pe sfînt, au căzut la picioarele lui, strigînd: "Miluiește-ne pe noi, mare Dumnezeu!" Iar el le-a răspuns: "Eu nu sînt Dumnezeu, ci rob al Atotputernicului meu Dumnezeu!" Și învățîndu-i pe ei multe, au crezut în Hristos. Deci, alegînd pe cei mai cucernici dintre ei, i-a hirotonisit preoți și diaconi, și i-a trimis în Calabria să propovăduiască Evanghelia.

Unii din aceștia ne povesteau că au văzut trei sori pe zidurile cetății, strălucind mai mult decît soarele zilei, și a căror strălucire nesuferind-o, se întunecau. Atunci se ucideau unii pe alții, iar alții cădeau în prăpastie și se zdrobeau. Sfîntul le-a arătat Crucea făcătoare de viață și amîndouă icoanele, zicînd: "Aceștia sînt cei trei sori, pe care îi vedeați strălucind mai mult decît soarele". Atunci acei bărbați au sărutat sfintele icoane cu multă evlavie. Apoi luînd de la sfînt iertare și binecuvîntarea cea cuviincioasă, s-au dus. Ajungînd în Calabria, au propovăduit cuvîntul lui Dumnezeu și au adus pe mulți la dreapta credință.

Sfîntul Pangratie m-a trimis la marele Marchian, să-i dau de știre pentru lucrurile minunate cele zise și să-i spun lui că, pentru ca să nu-l mîhnească, nu i-a arătat pricina, cînd era acolo. Dar aceea a cunoscut-o din dumnezeiasca descoperire. Cînd m-am întors în Tavromenia, sfîntul mi-a zis: "Fiule Evagrie, să știi că după puțină vreme mă voi duce către Stăpînul meu și voiesc să rămîi în scaunul meu! Deci, ia pe Bonifatie și pe alți cucernici părinți, duceți-vă la Roma și să găsești pe fericitul Petru, ca să te hirotonisească pe tine episcop al acestei cetăți. Iar după ce vei veni aici, să botezi pe Bonifatie". Sfîntul zicînd acestea, lacrimile curgeau din ochii mei ca un rîu. Atunci sfîntul a zis iarăși: "Fiule, ia pe Tațian însoțitor și duceți-vă la eparhia în care am hirotonisit preot pe acela care a murit de trei zile, ca să pui în bună rînduială cele pentru poporul acela". Deci, lăsînd spre slujirea sfîntului un copilaș, ne-am dus cu diaconul Tațian la această slujbă.

În acel timp a ieșit din cetate și ighemonul, ca să meargă în altă latură și să facă război cu un tiran. El a lăsat în palat ca epitrop pe un moș al necuratului Elid, cu numele Artagar. Acela s-a arătat ca al doilea Iuda, căci avea nemărginită ură către sfînt. Deci, pierzătorul căuta vreme îndemînatecă ca să-l omoare. Dar cînd a văzut că am ieșit din cetate, a chemat pe cei împreună robi ai lui și le-a spus socoteala lui cea rea, după ce i-a ospătat și i-a îmbătat. În al noulea ceas, pe cînd fericitul se ruga, a auzit un glas, zicînd acestea: "Pangratie, vino credinciosule și înțeleptule iconom, de te îndulcește de bunătățile care ți-am pregătit". Deci, sfatul cel viclean a trimis pe un om să aducă pe sfîntul la divan. Acela s-a dus și i-a zis: "Sfinte părinte, te cheamă epitropul Artagar, să binecuvintezi masa".

Atunci sfîntul s-a dus mai întîi de s-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine și, punînd pe sine omoforul, s-a suit în palat și a șezut la masă, dar n-a mîncat nimic. Aceia, după ce s-au săturat, au adus vioara cu care cîntau, strigînd și jucînd fără de rînduială. Aducînd în mijloc pe idolul lui Scamandru l-au pus înaintea sfîntului și toți i se închinau în pizma lui, iar el le-a zis: "Încetați, fiilor, de a face rău și nu vă închinați nesimțitorului idol!"

Dar ei n-au băgat în seamă cît de puțin cuvintele lui. De aceea, sfîntul a făcut cruce, iar idolul a căzut la pămînt. Deci, acei oameni prearăi, văzînd pe zeul lor sfărîmat, au lovit pe Sfîntul Pangratie peste cap și peste fața lui cea îngerească, zicînd: "Vrăjitorule și pierzătorul marilor zei, ai făcut toată cetatea de se închină lui Hristos și se îngrețoșează de zeii noștri!" Apoi, luîndu-l, l-au trîntit la pămînt și l-au bătut fără milă. Iar altul îl tăia cu sabia, pînă ce fericitul și-a dat sufletul, zicînd acestea: "Doamne, Iisuse Hristoase, în mîinile Tale îmi dau sufletul meu!" Ucigașii au luat cinstitul lui trup și l-au aruncat într-o despicătură de piatră, departe de palat.

În acel ceas, s-a întîmplat de l-a văzut copilul unui creștin, care stătea în preajmă cînd l-au aruncat. De aceea a strigat, zicînd: "De ce ați ucis pe cel drept fără dreptate?" Atunci, ucigașii au alergat să-l ucidă și pe prunc, ca să nu-i vădească. Dar el fugind, căutînd să scape, a sărit într-o prăpastie. Atunci s-a întîmplat o minune, căci îngerul Domnului l-a răpit înainte de a cădea și l-a pus nevătămat într-un loc, departe de ucigași, ca să nu-l ucidă. Atunci era ceasul al cincilea din zi și într-al zecelea ceas am venit noi cu Tațian. După puțină trecere de vreme a venit ighemonul cu oastea. Deci, el a dat de știre sfîntului să meargă la palat, iar noi îl căutam prin toate locurile pe unde era obișnuit a umbla, dar nu-l găseam.

După ce a înnoptat, m-am dus pîndind pe la fiecare loc deosebit și depărtat, dacă nu cumva se roagă. Dar, căutînd în despicătura pietrei, am văzut o lumină ca un fulger și, apropiindu-mă, am văzut cinstitul lui trup zdrobit, sîngerat și fără de chip. Deci, strigînd cît puteam, mă loveam peste față, plîngînd, și din mare durere și necaz ziceam acestea: "Vai mie, ticălosul, cine a ucis pe păstorul și dascălul nostru? Ce om fără de lege a îndrăznit să-și pună mîna pe dumnezeiasca ta față? Vai mie, ticălosul, nu voi mai auzi glasul tău cel dulce și nici să-mi zici mie, fiule Evagrie! Pentru aceasta socotesc că m-ai trimis, ca să nu văd moartea ta cea nedreaptă și grozavă. De ce n-am fost de față, să fi murit eu mai bine în locul tău, părinte prea dulce!"

Acestea și multe altele asemenea zicînd, mulți au auzit glasul lui și s-au adunat. Dar mai ales Tațian, Licaonid și Bonifatie, către care am strigat, zicînd: "Ighemoane, vezi pe dascălul și luminătorul nostru cum zace însîngerat și ucis ca un tîlhar fără de lege?" Atunci dregătorul, văzîndu-l pe el, a plîns cu mare glas, sfîșiindu-și de durere hainele sale. Deci, pe cînd plîngeam, a venit și Cuvioasa Paula împreună cu celelalte fecioare, și căzînd la sfintele moaște, bocea peste măsură, vărsînd atîtea lacrimi, încît nu voia să se mîngîie și zicea: "Să vină aceia care au ucis pe stăpînul meu, să mă omoare și pe mine ticăloasa și să mă îngroape împreună cu domnul meu".

Văzînd că cu lacrimile nu aveam nici un folos, am ridicat sfintele moaște, le-am dus și le-am pus deocamdată așa cum le-am găsit, sîngerate. A doua zi dregătorul a poruncit unui argintar să-i facă o raclă scumpă de aur. După aceea a făcut cercetare în divan, ca să afle cine a ucis pe sfînt. Deci, pe cînd cerceta pe robii săi, iată a sosit acel copil care scăpase de ucigași cu ajutorul lui Dumnezeu, și a spus toate cele întîmplate. Acestea auzindu-le voievodul, a legat îndată pe Argatar și pe ceilalți, și a poruncit ostașilor de i-a bătut cu atîta nemilostivire încît li se vedeau oasele lor, apoi bunul Bonifatie luîndu-și sabia, ca Fines, a ridicat păcatul, adică a înjunghiat cu mîna sa pe aceia care au ucis cu nedreptate pe dreptul Pangratie, iar necuratele lor trupuri le-au aruncat în mare. După trei zile racla fiind gata, am pus într-însa sfintele moaște, și le-am lăsat ascunse acolo, ca să nu le afle poporul și să le împartă pentru evlavie.

După șapte zile, pe cînd stăteam în biserică, deodată am rămas uimit. Acolo în biserică stăteau doisprezece bărbați pe două rînduri, îmbrăcați în haine albe, iar în mijlocul lor am văzut pe domnul meu Pangratie, care mi-a zis: "Fiule Evagrie, pentru ce n-ai îngropat trupul meu în pămînt și m-ați ascuns în racla cea diavolească de aur? Văzutu-m-ai pe mine vreodată, să iubesc cîtuși de puțin aurul sau argintul? Nu, fiul meu, nu. Deci, să mă scoți din adîncul acela întunecos, și dă pămîntului ceea ce este al lui, după obiceiul cel de obște". Acestea auzindu-le, m-am cutremurat și am spus ighemonului, care mi-a zis să fac după cum mi-a poruncit sfîntul. De aceea, adunînd tot poporul, am făcut priveghere, cîntînd toată noaptea, iar dimineața m-am pogorît eu, Tațian, Licaonid și Bonifatie, și deschizînd racla de aur, am văzut o minune preaslăvită. Trupul lui nu era după cum îl pusesem, grozav de însîngerat, rănit și fără de cap, ci frumos și strălucind ca o lumină. El era întreg și nevătămat, curat de sînge și nu se vedea nici o rană sau întinăciune cît de puțin, nici pe trup, nici pe hainele lui.

Acestea văzîndu-le dregătorul, s-a spăimîntat și a plîns mult timp; apoi, scoțîndu-l deasupra, tot locul acela s-a umplut de o mireasmă plăcută. De aceea s-au adunat mulțime nenumărată de bărbați și de femei, tineri și bătrîni, care, sărutînd sfintele lui moaște, slăveau pe Cel ce Se slăvește prin cei care Îl slăvesc pe El. Astfel ne-am săturat cu toții de acea negrăită și bună mireasmă, minunîndu-ne și spăimîntîndu-ne de ceea ce covîrșea tot auzul și mintea. Deci, aducînd pietre cioplite din Lachedemonia, am făcut o mică hăinișoară și o raclă cioplită, apoi am pus în acea raclă sfintele moaște. Iar din racla cea de aur, am făcut vase pentru biserică, după cum se cădea.

După aceea, trecînd patruzeci de zile de la moartea sfîntului, am spus dregătorului cîte mi-a poruncit mie sfîntul, adică să ne ducem la Roma, după cum am spus mai sus. Deci, îndată gătind corabia și luînd bărbați cucernici și înțelepți am plecat. Astfel în cîteva zile, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns fără împiedicare în marea cetate. Dar fericitul Petru știa cu duhul toate cele făcute și le-a propovăduit către ucenicii săi, zicînd: "Pangratie, Episcopul Tavromeniei s-a săvîrșit. Și iată Evagrie, ucenicul lui, vine la noi".

Apoi, luînd pe orecare ucenici, ne-a întîmpinat afară la porțile cetății. Eu, văzînd pe Sfîntul Apostol Petru, am căzut la picioarele lui, iar el m-a ridicat. Deci, sărutîndu-ne unul cu altul, am plecat la locașul lui, bucurîndu-ne. Acolo am început să povestesc pătimirile lui Pangratie, dar el mi-a răspuns, zicînd: "Fiule, ceea ce vrei să spui, noi le știm din dumnezeiasca pronie. Deci, ia episcopia și cîte fapte bune ai văzut la dascălul tău, Pangratie, urmează-le". Apoi a chemat toată preoțimea și toți credincioșii și, făcînd cuvioasa slujbă, mi-a dat soarta episcopiei, zicînd: "Du-te, fiule, și urmează după așezămîntul dascălului tău".

Acestea zicîndu-le, a lăudat pe ighemonul Bonifatie, pentru credința lui în Hristos. Apoi, mulțumindu-i pentru osteneala sa, ne-a binecuvîntat și ne-a liberat. După ce am ajuns în cetatea noastră, am botezat pe Bonifatie, ca un evlavios către Hristos ce era. El, fiind iubitor fierbinte de cereasca împărăție, după ce a luat Sfîntul Botez a lăsat îndată vremelnica ighemonie și, chemînd pe un om cucernic, credincios și puternic în război, l-a hotărît ighemon al cetății, iar el și-a tăiat părul și s-a îmbrăcat în haine sărace. Deci, rămînînd între noi, n-a lipsit niciodată de la slujba și pravila Bisericii. După cîteva zile, i-am zis lui: "Fiule Bonifatie, să zidim o biserică întru slava lui Dumnezeu și a Sfîntului Mucenic Pangratie, care a făcut aici multe roduri ale dreptății și a mîntuit atîta lume". El primind cu bucurie cuvîntul, s-a dus în divan și mi-a adus o mulțime de aur. Din acesta cheltuind, am zidit o biserică bogată și frumoasă, apoi am poleit-o cu aur și am zugrăvit pe ea toate minunile Scripturii Vechi și Noi. Asemenea am zugrăvit cu multă sîrguință și icoana dascălului meu Pangratie, pe care, cînd o văd și o privesc, mă bucur, încît mi se pare că vorbesc cu dînsul.

Multe încă și nenumărate minuni și semne s-au făcut la sfîntul lui mormînt. Pe mulți bolnavi care sufereau de multe boli și se chinuiau, i-a tămăduit. Mulți diavoli din oameni a izgonit, cu nebiruitul dar și cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, pe care, pentru scurtimea istoriei, nu le-am mai scris aici. Ci am socotit, că ajung cîte am zis mai sus, întru slava Tatălui, a Fiului și a Sfîntului Duh, a unei dumnezeiri. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site