Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Cuviosul Patermutie
(9 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Acest Patermutie, precum a povestit Coprie despre dînsul, a fost la început închinător la idoli, vătaf de tîlhari, hoț și jefuitor de morminte, care dezbracă pe morți. El era plin de toate lucrurile cele rele și spurcate, vestit cu răutatea în părțile Egiptului. De la acestea toate, el s-a întors către Dumnezeu printr-o astfel de pricină.

Într-o noapte oarecare s-a suit pe acoperișul unei case, în care petrecea o sfîntă fecioară a lui Dumnezeu, și voia să desfacă în ascuns învelitoarea acelei case și să intre în ea, spre a face fapta cea rea. Ostenindu-se el mult timp, nimic nu i-a sporit, și adormind a văzut în vedenie pe un bărbat luminos, îmbrăcat împărătește, zicînd către el: "Încetează de acum cu răutățile tale, de a vărsa sînge omenesc, de a face tîlhării și a săvîrși spurcate fărădelegi; ci întoarce-te la pocăință și la osteneli plăcute lui Dumnezeu ca să primești chip de ostășie îngerească, viețuind de acum cu fapte bune, și Eu te voi pune domn și voievod la oștile Mele". El s-a făgăduit cu osîrdie să facă cele ce i s-au poruncit. Atunci bărbatul ce a apărut, i-a arătat o ceată de călugări și i-a poruncit să fie mai mare peste ei.

Acestea a văzut el în vis, și dormind încă pe casă s-a făcut ziuă. Urcîndu-se fecioara pe acoperișul casei și văzînd pe acela s-a înspăimîntat, iar el deșteptîndu-se și văzînd pe fecioară s-a înfricoșat și s-a uimit. Întrebîndu-l fecioara cine este și pentru ce a venit, el n-a răspuns nimic, decît numai o rugă să-i arate unde este biserica creștină. Înțelegînd fecioara că în el este un lucru dumnezeiesc, l-a dus la biserică și l-a pus înaintea preoților. El văzînd pe preoți, a căzut la picioarele lor, rugîndu-i cu lacrimi să-l facă creștin și să-l povățuiască la calea pocăinței.

Cunoscîndu-l preoții pe el, s-au minunat și nu-i credeau cuvintele, socotind că face vreo înșelăciune sau meșteșugire. Văzîndu-i lacrimile și nedepărtata rugăciune, au zis către el: "Dacă vei părăsi desăvîrșit lucrurile tale cele rele și vei viețui bine, făcînd fapte bune, te vom primi în creștinătate". Atunci el s-a făgăduit că va face ceea ce i s-a poruncit. Deci preoții l-au învățat și după cîteva zile l-au botezat. După primirea Sfîntului Botez, Patermutie a rugat pe preoți să-i dea poruncă, după care să se poată povățui pe calea mîntuirii. Ei i-au dat trei stihuri din psalmul întîi, ca să învețe să le citească fără carte. Deci el, socotind acelea, a zis: "Destule îmi sînt acestea spre mîntuire". După trei zile de la Botez, el s-a dus în pustie, unde a viețuit multă vreme, petrecînd ziua și noaptea în rugăciuni și în lacrimi, și se hrănea cu rădăcinile verdețurilor ce creșteau pe acolo.

După multă vreme s-a întors la biserică, deprinzîndu-se bine cu acele trei stihuri, nu numai a le grăi cu cuvîntul, dar și a le împlini cu lucrul. Preoții se mirau de o asemenea schimbare a vieții lui celei rele, spre cea cu fapte bune, și voiau să-l oprească de la înfrînarea cea nemăsurată, spre a-l învăța să citească cărți. Petre-cînd el cu dînșii o săptămînă, s-a dus iarăși în pustie. Acolo a petrecut șase ani, dar nu se mai hrănea cu rădăcini și verdețuri, ci cu pîine trimisă de Dumnezeu, și aceea o dată în fiecare Duminică. De fiecare dată, după săvîrșirea rugăciunilor, afla înaintea sa o pîine curată, pusă de o mînă nevăzută, pe care o mînca cu multă mulțumire, iar pînă în Duminica următoare stătea fără hrană. Dumnezeu i-a dat și darul înțelegerii cărților, și știa toată dumnezeiasca Scriptură.

După acei șapte ani, cu poruncă dumnezeiască, Cuviosul Patermutie s-a întors iarăși la locuințele poporului spre folosul multora. El, prin chipul vieții sale pustnicești, pe mulți i-a atras la sine, făcîndu-i ucenicii lui. Deci mergeau după el și urmau faptelor sale bune. Între cei care veniseră la el să se facă ucenici, era și un tînăr. Pe acela primindu-l, l-a tuns în rînduiala monahicească și-l povățuia spre cuviincioasă plăcere de Dumnezeu. Cuviosul Patermutie mai avea obiceiul de a căuta bolnavii și a ședea lîngă ei pînă la sfîrșitul lor. Iar murind, îi îngropa și din sîrguința sa le cîștiga îmbrăcămintea de îngropare. Acel tînăr monah, văzînd sîrguința cea mare a starețului pentru îngroparea morților, a zis către el: "Părinte, aș vrea ca și pe mine tot astfel să mă îmbraci și să mă îngropi, după ce voi muri". Răspuns-a părintele: "Așa voi face, fiule, și atît de mult te voi îmbrăca pe tine, încît singur vei zice: este destul".

După cîtva timp a murit monahul cel tînăr, iar starețul, după obiceiul lui, îmbrăcîndu-l cu îmbrăcămintea cea de îngropare și acoperindu-i fața, a zis către mort: "Fiule, îți sînt destule acestea pentru îngropare, sau să mai adăugăm ceva?" Iar mortul a răspuns în auzul tuturor: "Sînt destule, părinte!" Deci, toți cei de față s-au mirat de o minune ca aceea și au început a cinsti și a slăvi pe stareț, ca pe un făcător de minuni. Dar el n-a suferit a se slăvi de ei ci, îngropînd mortul, îndată s-a dus pe ascuns în pustie. După cîtăva vreme s-a întors iarăși să cerceteze frații, pe care îi povățuise spre viața monahicească.

Dumnezeu i-a descoperit pentru un frate bolnav, că este aproape de moarte și acela își avea chilia sa sihăstrească lîngă un sat oarecare. Deci, el s-a dus cu sîrguință să-l caute. Dar, deoarece calea era depărtată, a întîrziat și soarele era spre apus. Atunci sfîntul, fiind noapte, nu voia să meargă în satul acela, păzind cuvîntul Domnului: Umblați pînă aveți lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul; și de umblă cineva ziua, să nu poticnească. Drept aceea, cu mare credință a zis către soare, pe cînd trecuse crugul de jumătate: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos, să stai din cale și să aștepți puțin pînă voi ajunge în sat!" Soarele, care trecuse de jumătate crugul, a stat și a luminat și cealaltă jumătate de crug, așteptînd pînă ce cuviosul va ajunge în sat.

Văzînd oamenii satului că soarele a întîrziat a apune, s-au minunat și ducîndu-se în mijlocul satului, priveau acea minune. Peste cîtăva vreme au văzut pe Cuviosul Patermutie venind din pustie spre satul lor și, întîmpinîndu-l, l-au întrebat de oprirea soarelui. Iar el le-a zis: "Nu vă aduceți aminte de cuvintele Domnului din Evanghelie, Care ne învață să avem credință? Dacă cineva are credință cît un grăunte de muștar, acela poate să mute și munții. Deci, cel ce prin credință poate să mute munții, acela cu aceeași credință este puternic ca și soarele să-l oprească din mers".

Acestea zicîndu-le el, toți au înțeles că pentru dînsul s-a oprit soarele, care, după ce el a venit în sat, îndată a apus. Toți s-au închinat starețului cu frică, urmînd după el pînă la fratele cel bolnav. Intrînd în chilia lui, l-au găsit pe el mort întru Domnul. Deci, făcînd rugăciune, s-a apropiat și a sărutat trupul mortului, zicînd către dînsul: "Care este dorința ta, frate? Să te duci să viețuiești cu Hristos, sau să viețuiești cu noi în trup?" Atunci mortul îndată a înviat și a deschis ochii. Apoi, rugîndu-se, a stat și a început a grăi: "Pentru ce m-ai întors pe mine, părinte? Căci îmi este mai bine a mă duce la Hristos și să fiu viu cu Dînsul, decît a petrece în trup". Starețul i-a zis lui: "Dormi în pace și roagă-te pentru mine". El, culcîndu-se, a adormit iarăși și s-a făcut la toți, care erau de față, mare spaimă, zicînd: "Cu adevărat acesta este om dumnezeiesc". Cuviosul îngrijind de trupul mortului, a petrecut toată noaptea în cîntare de psalmi, iar a doua zi, îngropîndu-l cu cinste, s-a dus de acolo.

Altă dată, un oarecare frate fiind bolnav și aproape de moarte, cuviosul s-a dus la el spre cercetare. Văzîndu-l pe dînsul că se teme de moarte, pentru păcatele sale, a zis către dînsul: "Pentru ce nu ești gata, fiule, spre ducere? Gîndesc că conștiința, mustrătoarea ta, va merge cu tine acolo". Bolnavul a zis: "Rogu-mă ție, părinte, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, ca să-mi dea cel puțin timp spre pocăință". Răspuns-a starețul: "Acum cauți vreme de pocăință? Dar cea trecută unde este? Ce ai făcut în tot timpul călugăriei tale? Oare n-ai putut să-ți tămăduiești rănile cele de mai înainte, ci mai ales ai adăugat altele noi?" Dar bolnavul, nu înceta să roage pe stareț cu lacrimi, ca să se roage Domnului pentru dînsul. Deci starețul i-a zis: "De nu vei mai adăuga de acum alte rele, apoi mă voi ruga pentru tine. Pentru că bun este Domnul Cel iubitor de oameni și îndelung răbdător. El îți va da cîtăva vreme pentru curățirea păcatelor tale".

Aceasta zicînd-o, și-a plecat genunchii la rugăciune și, după ce s-a rugat mult, a zis bolnavului: "Iată, trei ani îți mai dă Domnul, să mai petreci în această viață, însă să te pocăiești cu adevărat". Apoi, luîndu-l de mînă, l-a ridicat din pat sănătos și l-a dus cu el în pustie. După ce au trecut trei ani, s-a întors cu dînsul iarăși la frați, și l-a pus înaintea lor ca pe îngerul lui Dumnezeu. Acolo la cuviosul, adunîndu-se mai mulți frați și ascultînd cu mare luare aminte cuvintele lui cele curgătoare, au spus către dînșii cuvînt despre rodurile pocăinței, vorbind toată noaptea pînă dimineața. Din acea vorbire, fratele acela își împlinea pocăința cea de trei ani. Deci el a fost văzut cum dormita, și astfel și-a dat sufletul său în mîinile lui Dumnezeu, fără durere și fără frică, ca și cum ar fi dormit un somn dulce.

Se mai povestește despre Cuviosul Patermutie și aceasta: el de multe ori a trecut rîul Nil, umblînd pe deasupra apei. Altă dată, cîțiva frați fiind adunați într-o chilie și vorbind pentru folosul sufletului cu ușile încuiate, sfîntul a stat în mijlocul lor, precum altădată Hristos a venit în mijlocul Apostolilor. Cuviosul Patermutie era mare întru minuni și plin de darul lui Dumnezeu. El, după mulți ani ai vieții sale cea plăcută lui Dumnezeu, s-a mutat către Domnul.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site