Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfîntul și Dreptul Procopie, făcătorul de minuni din Ustiog
(8 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Fericitul Procopie se trăgea cu neamul din nemți. Deci, fiind neguțător bogat, a venit cu multă marfă în marea cetate Novgorod. Văzînd el toată rînduiala Bisericii Răsăritului și cunoscînd că credința ortodoxă este bună, a iubit-o foarte mult, dorind să se povățuiască de la dînsa desăvîrșit și să o primească pe ea. Deci, căuta un bărbat insuflat de Dumnezeu, de la care s-ar fi învățat și luminat. Auzind de cuviosul părinte Varlaam, care nu departe de Hotin ridicase o mînăstire, că este bărbat iscusit și plin de duhovniceasca înțelepciune, a mers la dînsul și, învățîndu-se din destul dreapta credință, a primit Sfîntul Botez.

Apoi și-a împărțit toată averea săracilor, dînd și mînăstirii aceleia o parte oarecare, și astfel s-a făcut singur sărac de bună voie pentru dragostea lui Hristos. El a trecut cu vederea nu numai lumea cu poftele ei, ci și pe dînsul, pentru că a lepădat viața nebunească, făcîndu-se înaintea oamenilor ca un om fără de minte și nepriceput, avînd mintea sa adîncită către Dumnezeu. Acei care îl știau pe el, văzîndu-i viața, au început a-l ferici, zicînd: "Acest om este mare înaintea lui Dumnezeu, deoarece venind aici din alte părți și fiind de altă credință, s-a întors la dreapta credință și multa lui avere a împărțit-o săracilor și singur, iubind sărăcia, s-a făcut nebun pentru Hristos".

Auzind fericitul Procopie de multe ori niște cuvinte ca acestea, s-a mîhnit foarte mult și, nesuferind să fie lăudat de oameni, a plecat de acolo în părțile Răsăritului, luînd multe supărări de la cei neînțelegători. Deci, venind în cetatea Ustiog, a viețuit într-însa. Apoi, umblînd ziua prin cetate, se prefăcea a fi nebun, pentru care era batjocorit de mulți și chinuit cu bătăi, mai ales de copiii cei nepricepuți. Noaptea, mergînd el la biserici, se ruga Domnului cu lacrimi pentru cetate, pentru oameni și pentru slujitorii săi, zicînd: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta". Cînd avea nevoie să se odihnească de osteneală, se arunca pe gunoaie și murdării, iar iarna pătimea de ger și de zăpadă, într-o haină groasă și ruptă, fiind jumătate gol. Vara răbda zăduful și arșița soarelui și primea hrană foarte puțină de la oamenii cei temători de Dumnezeu și aceasta nu în toate zilele. De la cei bogați niciodată nu voia să ia nimic și adeseori petrecea multe zile fără hrană.

Petrecînd el o viață ca aceasta, s-a făcut mucenic de bună voie, chinuindu-se cu foamea și cu setea. Și rătăcind, umbla gol, luînd ocări, bătăi și batjocuri. El umbla prin ulițele cetății lipsit, necăjit și chinuit și nu-i era vrednică toată lumea. Haina ruptă ce o avea o purta aruncată pe umăr, avînd spatele gol, gata spre bătăi, încît și la dînsul se împlinea Scriptura: Spatele meu l-am dat spre bătăi și fălcile mele spre lovire cu palmele, iar fața mea nu am întors-o de la rușinea scuipărilor. Pentru o viață ca aceasta s-a sălășluit în el darul lui Dumnezeu și i s-a dat darul proorociei, ca mai înainte să vadă și să spună cele ce vor să fie, precum va arăta cuvîntul ce ne stă înainte. După aceasta el a început a locui în foișor lîngă soborniceasca biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, rugîndu-se totdeauna cu lacrimi și cerînd cu multe rugăciuni cele folositoare cetății. Rugăciunea lui era bineprimită înaintea lui Dumnezeu și mult putea, fiind puternică a întoarce de la oameni dreapta mînie a lui Dumnezeu, de care lucru se va spune îndată.

Odată a voit Dumnezeu ca, pentru înmulțirea păcatelor omenești, să piardă cetatea Ustiog cu fulgere și pietre căzute din nor precum altădată a ucis cu pietre din nori pe oamenii din Amoreia, care se împotriviseră lui Isus al lui Navi. Creștinii cei păcătoși care nu se pocăiesc și care se tăvălesc în legi spurcate ca în noroiul tinei, sînt potrivnici lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pornindu-l pe dînsul spre mînie și răsplătire, dar spre care Domnul, ca spre vrăjmașii Săi, se înarmează și îi pierde pe ei. Așa s-a înarmat Dreptul Răsplătitor asupra cetății Ustiog, care L-a mîniat pe Dumnezeu. Deci a lăsat astfel asupra acestei cetăți pedeapsa și pieirea, pe care Sfîntul Procopie, de mai înainte știind-o, a proorocit-o, precum de demult Proorocul Iona s-a făcut propovăduitor de pocăință în cetatea Ninive.

Într-o zi de Duminică, fiind, după obicei, cîntare de obște în biserică, Sfîntul Procopie a început a îndemna pe popor spre pocăință, zicînd: "Fraților, pocăiți-vă de greșelile voastre și milostiviți pe Dumnezeu prin post și rugăciuni, căci de nu vă veți pocăi, toți veți pieri prin grindină și foc, pentru că mînia lui Dumnezeu va veni asupra voastră". Dar ei nu s-au uitat la cele zise de dînsul, ci grăiau între ei: "Acest om este fără de minte, fiindcă niciodată nu grăiește ceva cu pricepere". Deci, după cîntarea dumnezeieștii Liturghii, Sfîntul Procopie stătea în pridvor plîngînd și tînguindu-se nemîngîiat ziua și noaptea; iar oamenii care veneau la biserică, văzîndu-l neîncetat plîngînd, îi ziceau: "De ce plîngi, nebunule? Care este necazul inimii tale?" Fericitul le răspundea: "Fraților, privegheați și vă rugați, ca să nu cădeți în ispită". Dar ei nu socoteau cuvintele lui întru nimic. A treia zi, ieșind el în pridvor, s-a dus prin cetate, propovăduind tuturor oamenilor cu multe lacrimi și strigînd că se apropie pedeapsa lui Dumnezeu, zicînd: "Pocăiți-vă, oamenilor, plîngeți pentru greșelile voastre și vă rugați că doar își va întoarce Dumnezeu dreapta Sa mînie și nu vă va pierde cetatea pentru înmulțirea fărădelegilor, ca pe Sodoma și Gomora". Însă oamenii cei împietriți la inimă, nu luau aminte de propovăduirea lui, ci mai ales îl batjocoreau ca pe un om fără minte. Dar sfîntul era răbdător fierbinte pentru toți către Dumnezeu, arătînd chip de pocăință prin el și milostivind pe Dumnezeu ziua și noaptea prin neadormite rugăciuni cu lacrimi.

În duminica următoare, la amiază, a venit peste cetate un nor întunecos, încît s-a întunecat lumina zilei, făcîndu-se ca o noapte întunecoasă, iar poporul văzînd neobișnuitul întuneric al zilei, făcîndu-se ca o noapte întunecoasă, nu se pricepea și zicea în sine: "Ce va să fie aceasta?" Apoi s-au ridicat nori mari cu fulgere neîncetate din patru părți, năvălind asupra cetății. Erau tunete așa de înfricoșate, încît nu se auzea om cu om vorbind. Pămîntul se clătina de înfricoșata groază a tunetelor, iar din fulgere se făcea arșiță mare. Atunci poporul a cunoscut că vine pierderea sa prin mînia lui Dumnezeu, care s-a pogorît asupra cetății. Deci și-a adus aminte de propovăduirea Sfîntului Procopie și de proorocia lui. Atunci toți au alergat în sfintele biserici, dar mai ales în biserica cea sobornicească a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, vărsînd multe lacrimi și rugîndu-se, ca să fie mijlocitoare către Fiul său și Dumnezeu, pentru oamenii care au greșit și au atras mînia lui Dumnezeu spre ei.

Rugîndu-se către Dumnezeu, ca Proorocul Moise cel de demult, striga: "Iartă, Doamne, acestui popor păcatele lor, iar de nu, șterge-mă din cartea Ta, în care m-ai scris". Făcîndu-se de Sfîntul Procopie și de tot poporul rugăciune lungă și cu plîngere către Dumnezeu, s-a arătat din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, o minune preaminunată. Din chipul ei a ieșit mir ce curgea ca din izvor. Din acel mir s-au umplut vasele bisericești și în ceasul acela s-a schimbat văzduhul. Norii cei înfricoșați cu fulgerele și tunetele s-au dus în locuri pustii, fiind departe de cetate ca la douăzeci de stadii și acolo, plouînd pietre mari înfocate, a sfărîmat multe păduri și le-a ars, iar din dobitoace pe nici una n-a ucis, prin apărarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cu rugăciunile Sfîntului Procopie. Pietrele acelea ce cu mînia lui Dumnezeu au căzut pe acele locuri pustii, se văd și pînă acum, ca păcătoșii să se întoarcă la pocăință. Iar din mirul acela, care a curs din chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, se ungea poporul pentru binecuvîntare. Cei ce erau bolnavi și pătimeau de vreo boală oarecare, aceia prin ungere cîștigau tămăduire și sănătate. Atunci s-a făcut bucurie mare cetății aceleia ce s-a izbăvit de văzuta pierdere și de dăruirea mirului cel tămăduitor, care l-au primit din darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Sfîntul Procopie, plăcutul lui Dumnezeu, după obiceiul său, își prefăcea nebunia sa, acoperindu-și cu înțelepciune faptele sale cele bune înaintea oamenilor. Iar ce fel era răbdarea lui în pătimirea cea rea și în ce chip era cu dînsul mila lui Dumnezeu, se vede din cele ce urmează. Într-un an, a fost o iarnă mai cumplită decît în alți ani. Gerul fiind nesuferit și vîntul suflînd cu furtună, a căzut atunci o zăpadă prea mare, încît multe case au fost acoperite și mulți oameni și dobitoace au degerat, nu numai pe drumuri, ci și în cetate și prin sate. Păsările cădeau moarte pe pămînt, săracii răbdau primejdie mare, suspinînd și tremurînd, încît mulți dintr-înșii au murit.

Acea nemăsurată asprime de iarnă a ținut multă vreme. Din acea pricină și Sfîntul Procopie a pătimit multe și cumplite răutăți, cu trupul său cel gol. Căci, ieșind noaptea din pridvorul bisericii, a mers la niște case mici ce erau în preajma bisericii, unde petreceau săracii și voia să se încălzească puțin la dînșii. Dar săracii, simțind venirea lui, unii încuiau ușile înaintea lui, iar alții, ieșind cu bețele împotriva lui, îl băteau și-l izgoneau de la dînșii, zicînd: "Du-te, nebunule, de aici! Du-te!" Plecînd el de la dînșii, a intrat într-o casă pustie și a găsit într-un ungher zăcînd cîini. Deci, s-a culcat lîngă ei ca să se încălzească puțin, dar cîinii, sculîndu-se, au fugit de dînsul. Robul lui Dumnezeu, văzînd că nu numai oamenii, dar și cîinii fug de el, zicea în sine: "Fie numele Domnului binecuvîntat de acum și pînă în veac!" Deci, s-a întors iarăși în pridvorul bisericii și a șezut acolo strîngîndu-se și tremurînd cu trupul. Deznădăjduindu-se de viața sa, aștepta cea mai de pe urmă răsuflare și se ruga ca Dumnezeu să-i ia sufletul.

După aceea, îndată a simțit în sine căldură și, deschizîndu-și ochii, a văzut înaintea sa pe îngerul lui Dumnezeu, arătîndu-i-se cu aceeași asemănare, precum altădată s-a arătat Sfîntului Andrei, cel din Constantinopol. Într-o vreme cînd gerul era mai cumplit, fiind deznădăjduit de viață, îngerul avea în mîinile sale o ramură de rai, înflorită cu diferite flori, cu care atingîndu-se de fața fericitului Procopie, i-a încălzit trupul lui prin frumoasa mirosire a acelor flori precum altădată lui Andrei. Astfel Sfîntul Procopie, în reaua sa pătimire, fiind văzut și acoperit cu mila lui Dumnezeu, a petrecut acea cumplită iarnă fără de vătămare. Toate acestea ce i s-au făcut lui, le-a spus iubitului său prieten, unuia din clericii bisericești, anume Simeon, care era plăcut lui Dumnezeu și plin de fapte bune. El a fost după aceea născătorul Sfîntului Ștefan al marelui Perm. Dar de vreme ce s-a pomenit de aici tatăl Sfîntului Ștefan, se cade ca și de maica lui să nu trecem cu tăcerea proorocirea Sfîntului Procopie, care la începutul venirii lui în cetatea Ustiog, a fost astfel:

În vremea cîntării Vecerniei în biserica sobornicească, o copilă mică, anume Maria, fiind de trei ani, a mers acolo cu părinții săi. Văzînd-o fericitul Procopie, i s-a închinat ei pînă la pămînt, apoi, în auzul tuturor oamenilor, a zis: "Iată vine maica marelui învățător Ștefan, episcopul Permului". Zicînd aceasta, mulți socotitori se mirau în sine, zicînd: "Oare se poate să fie în Perm episcop?" Într-acea vreme, țara Permului încă nu era luminată cu sfînta credință și nu se afla nici un creștin într-însa. Toți erau atunci în rătăcirea închinării de idoli, pînă în zilele Sfîntului Ștefan, care, după proorocia Sfîntului Procopie, s-a născut dintr-acea fecioară Maria, după ce ea a venit în vîrstă și s-a împreunat după lege cu Simeon cel de mai sus.

Era minunată proorocia acestui drept, căci, prefăcîndu-se nebun, purta în mîna sa trei vătraie, pe care, de le ținea în vreo vară cu capetele întinse în sus, el făcea îndestulare de pîine și de toate roadele pămîntului. Iar cînd le purta cu capetele întoarse în jos, atunci arăta lipsă și nerodirea pămîntului, deși nu cu cuvinte, însă prin închipuirea acelora se făcea prooroc. El se ducea adeseori la malul rîului care se numea Suhona, lîngă care era cetatea Ustiog. Acolo ședea pe o piatră și privea la cei ce înotau cu luntrele și se ruga cu jale lui Dumnezeu pentru dînșii să le facă înotarea ușoară. Deci, atît iubea acel loc și piatra de pe malul rîului, încît ruga de multe ori pe oamenii care se întîmplau pe acolo, ca după moartea lui, să-i îngroape trupul în acel loc și pe mormînt să-i pună acea piatră.

Viețuind ani destui și văzîndu-și mai înainte sfîrșitul său, s-a dus noaptea la mînăstirea Sfîntului Arhanghel Mihail și, lîngă acea mînăstire, s-a mutat către Domnul, neștiind nimeni de sfîrșitul lui, care a fost la 8 iulie, în ziua pomenirii celui de un nume cu el, plăcutul lui Dumnezeu, Sfîntul Mare Mucenic Procopie. În noaptea aceea a căzut zăpadă mare, ca de două palme, acoperind tot pămîntul și tot rodul și a fost frig, ger și vifor. Dar nimic n-a vătămat din rodurile pămîntului, căci arșița soarelui, topind repede zăpada, s-a făcut vreme bună. La cîntarea de dimineață a acelei nopți, preoții și clericii, nevăzînd pe Procopie în biserică, s-au mirat că niciodată fericitul nu lăsa cîntarea bisericească de zi și de noapte. Deci, căutînd împrejurul bisericii nu l-au găsit. Nevăzîndu-l nici la Liturghie, au început a-l căuta pretutindeni. Căutîndu-l trei zile, nu l-au găsit; iar a patra zi, l-au găsit mort lîngă mînăstirea Arhanghelului Mihail, pe marginea podului, acoperit de multă zăpadă, ce o adusese viscolul. El zăcea cu fața în sus, cu mîinile strînse pe piept, în chipul crucii, avînd și ochii închiși cum se cade.

Deci, luîndu-l ei, l-au dus cu cinste pe umerii lor în soborniceasca biserică, în pridvorul unde petrecea mulți ani și, cîntînd după obicei cele de deasupra gropii, l-au îngropat aproape de malul rîului Suhona, precum se rugase mai înainte.

Astfel a fost îngropat la locul plăcut lui, iar piatra pe care șezuse adeseori, o puseră pe mormîntul lui, însemnînd anul, luna și ziua sfîrșitului său. Dar mult chinuita lui viață și mai înainte vederea lui nu erau date în scris dintîi, ci se cunoșteau numai din povestiri, de cei de mai înainte, celor de pe urmă, pînă ce după mulți ani, începînd a se face minuni la mormîntul lui, s-a zidit o biserică pe cinstitele lui moaște.

Apoi s-a așezat a se prăznui ziua morții lui, pentru tămăduirile cele multe ce se dădeau de toată boala. Atunci și faptele minunatei lui vieți, multe, puține, cîte n-au fost trecute în uitarea de veci, fiind povestite de oameni vrednici de credință, s-au adunat și s-au scris întru cinstita pomenire a plăcutului lui Dumnezeu Procopie, spre folosul celor ce o citesc și o ascultă și spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel împreună slăvit cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site