Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfîntului Mare Mucenic Procopie
(8 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Sfîntul Mare Mucenic Procopie a crescut în Ierusalim. El n-a fost numit de părinții lui Procopie, ci Neania; iar Procopie a fost numit mai pe urmă de Însuși Hristos, în vremea botezului, precum ne va arăta cuvîntul care ne stă înainte. Tot asemenea și Ierusalimul, într-acea vreme, era numit de către păgînii închinători de idoli, nu Ierusalim, ci Elia; pentru că, după dărîmarea Ierusalimului de către Tit, fiul lui Vespasian, trecînd mulți ani, Adrian, împăratul Romei, al cărui nume din naștere era Elie, vrînd ca în acel loc pustiit al Ierusalimului să ridice iarăși cetate, a numit-o cu numele său, Elia. Deci, a poruncit ca nimeni să nu mai numească acea cetate Ierusalim, ci Elia. Iar aceasta a făcut-o, pentru că, purtînd ură împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, se sîrguia nu numai să piardă de pe pămînt numele Lui preasfînt, dar și locul unde a pătimit. El voia să-L dea pe Hristos în uitarea pomenirii oamenilor; de aceea a numit Ierusalimul, Elia.

În acea cetate era un bărbat slăvit și de neam bun al senatorilor, cu numele Hristofor. El era cu credința creștin, dar soția lui, cu numele Teodosia, se ținea de păgînătatea elinească. Aceea l-a născut pe acest Procopie, de care ne stă înainte cuvîntul, și l-a numit Neania.

Hristofor, după nașterea pruncului, s-a dus către Domnul cu sfîrșit mucenicesc; iar Teodosia, rămînînd văduvă, a crescut pe prunc în păgînătatea elinească și l-a învățat închinarea la idoli, în care ea însăși era osîrdnică slujitoare. Copilul, fiind isteț la minte, a fost dat de maica sa la învățătura cărții elinești și a trecut repede prin toată filozofia elinească cea din afară. Ajungînd la vîrsta bărbatului desăvîrșit, maica sa a vrut să-l facă ostaș al împăratului. Deci, cînd Dioclețian, păgînul împărat al Romei, a mers în Antiohia Siriei, care era lîngă rîul Orontiei, Teodosia înștiințîndu-se de aceea, a luat pe fiul ei și, ducîndu-l în Antiohia, l-a dat în slujba împărătească. Împăratul, văzînd pe acel tînăr frumos la chip și la statură și la minte înțelept, l-a iubit foarte mult și i-a poruncit să petreacă aproape de el în palatul său împărătesc cu cei asemenea lui. Apoi, nu după multă vreme, l-a făcut voievod și l-a trimis cu oastea în Alexandria Egiptului, poruncindu-i ca acolo să prigonească, să muncească și să ucidă pe toți creștinii, iar averile lor să le ia și să le pună în vistieriile împărătești.

Neania a zis către împărat: "O, împărate, am auzit de creștini, că ei cinstesc pe un fiu al lui Dumnezeu, care se zice Hristos și sînt buni la obicei, ascultători, îndrăzneți, tari și statornici în credința lor. Ei mai degrabă vor să moară, decît să-și lase pe Hristosul lor și să aducă jertfe zeilor noștri. De aceea mi se pare că cu greu ne va fi a-i pleca la legile noastre". Dioclețian, mîniindu-se, a început a huli pe Mîntuitorul Hristos, zicînd: "Dumnezeul lor, precum ei singuri zic, n-a avut femeie. Apoi cum a născut fiu? Iar Hristosul în care cred S-a născut din femeie, a fost bătut și osîndit de neamul jidovesc ca un tîlhar; apoi, încununat cu spini, batjocorit, răstignit pe cruce, fiind adăpat cu oțet și fiere, a murit în chinuri. Deci, dacă ar fi fost Dumnezeu, apoi pentru ce nu S-a mîntuit pe Sine din mîinile evreilor? Dacă nu și-a ajutat Lui în primejdie, apoi cum poate să ajute altora?"

Acestea și alte multe hule le-a grăit acest împărat rău la suflet; pentru că cuvîntul Crucii, precum grăiește dumnezeiescul Pavel, este nebunia celor pieritori, iar nouă celor ce ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu. Deci, Neania, fiind întărit cu multe cuvinte împărătești, s-a dus în calea ce i se poruncise, cu două cete de ostași. Dar, de vreme ce era mare zăduf și arșița soarelui îi slăbeau pe ei și caii lor, de aceea era nevoit să călătorească mai mult noaptea, iar ziua să se odihnească. După ce a trecut cetatea Apamia Siriei, pe la ceasul trei din noapte s-a cutremurat pămîntul, făcîndu-se multe fulgere strălucitoare și tunete înfricoșate. Deci toți de frică s-au făcut ca niște morți.

În acel timp, voievodul a auzit un glas din cer, grăind către dînsul: "Unde mergi Neania și asupra cui te scoli?" Iar el cu frică a răspuns: "Sînt trimis de împărat la Alexandria, ca să ucid pe toți cei ce cred în Cel răstignit". Apoi iarăși a auzit glasul din cer: "O, Neania, oare și tu vii asupra Mea?" Zis-a Neania: "Cine ești Tu, Doamne, că nu pot să Te cunosc?" Zicînd aceasta, s-a arătat în văzduh o cruce luminoasă și un glas, zicînd: "Eu sînt Iisus Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu!" Iar Neania a răspuns cu cutremur: "Împăratul mi-a spus că Acel Dumnezeu, pe Care Îl cinstesc creștinii, n-a avut femeie; deci Tu cum ești fiul Lui? Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, cum au putut iudeii a Te batjocori, răstigni și omorî?" Iar acel glas de pe cruce i-a grăit: "Am suferit de voie toate acestea, pentru ca să izbăvesc neamul omenesc, să scot pe cei păcătoși de sub stăpînirea diavolului, să caut pe cei pieriți și să înviez pe morți. Dacă n-aș fi fost Fiul lui Dumnezeu, apoi cum aș fi fost viu după moarte?"

După aceste cuvinte, crucea s-a suit la cer și îndată s-a auzit un glas din înălțimea cerului: "Cu semnul acesta pe care l-ai văzut, vei birui pe vrăjmașii tăi și pacea Mea va fi cu tine!" Astfel Neania, ca și Pavel oarecînd, prin arătarea Domnului în cale, din prigonitor s-a făcut vas ales al numelui lui Iisus Hristos. Deci, din acea vedenie minunată și din vorbirea cea dulce a Domnului cu el, i s-a umplut inima de negrăită bucurie și de veselie duhovnicească.

După vedenia aceea, Neania cu ostașii lui au mers la Schitopol și chemînd un argintar, i-a poruncit să-i facă o cruce după asemănarea aceleia pe care o văzuse noaptea. Însă argintarul nu voia s-o facă, zicînd: "Nu pot să fac aceasta, deoarece este semnul galileenilor, care se numesc creștini; și dacă va afla împăratul, rău mă va pierde!" Atunci Neania îi porunci să o facă în taină, jurîndu-se că nu va spune nici împăratului, nici la altcineva. Deci, acel argintar, luînd de la acel voievod aur și argint destul pentru facerea crucii, a lucrat-o în taină după asemănarea și măsura aceea, precum i-o însemnase voievodul. Isprăvindu-se crucea, deodată s-a arătat pe ea o închipuire de trei fețe, însemnate de o mînă nevăzută. În partea de sus era scris, cu slove evreiești, Emanoil; iar de amîndouă părțile, Mihail și Gavriil.

Văzînd argintarul aceasta, s-a minunat și nu putea să știe cine le-a însemnat, pentru că nimeni nu era în casa aceea, decît numai el singur. Luînd el o daltă, voia să șteargă închipuirea aceea, dar nu putea căci mîna lui se făcuse nelucrătoare, fiind ca și uscată. Văzînd voievodul crucea, a întrebat pe argintar: "Ale cui sînt fețele acestea și pentru ce sînt închipuite?" Argintarul, îi spunea cu jurăminte: "Cînd am isprăvit lucrul, s-au arătat aceste fețe închipuite singure și nu știu ale cui sînt, deși eu am voit să le șterg, dar n-am putut pentru că îmi amorțea mîna". Neania, cunoscînd că în cruce este oarecare putere dumnezeiască, s-a închinat ei și a sărutat-o și, învelind-o, o purta cu el, păzind-o cu o deosebită cinste. El de atunci nu se mai înarma asupra creștinilor, ci asupra păgînilor și îi biruia cu puterea lui Hristos, robind țările lor. Astfel s-a arătat biruitor și asupra nevăzutului vrăjmaș - diavolul; căci, înarmîndu-se cu ea, a ieșit la luptă și l-a biruit prin pătimirea cea tare pentru Hristos.

Pe cînd era el în cetatea sa, Ierusalim, care pe vremea aceea se numea Elia, l-au rugat cetățenii ca să-i izbîndească de strîmbătatea făcută de agareni, pentru că au năvălit asupra acelei părți și prădau pe cei ce se aflau afară din cetate, mai ales partea femeiască. Asemenea făceau și prin toate satele dimprejur. Viteazul ostaș al lui Hristos, cel înarmat cu puterea Sfintei Cruci, a ieșit cu îndrăzneală cu ostașii săi și a izgonit din urmă pe păgîni. El se ruga în sine, zicînd: "Iisuse Dumnezeule, fii spre ajutorul nădejdii mele!" Atunci a venit la el un glas de sus, zicîndu-i: "Nădăjduiește, Neania, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sînt cu tine!" Auzind voievodul glasul acela, s-a umplut de atît de mare îndrăzneală, încît cu putere i-a biruit pe ei și a liberat pe toți cei robiți. Agarenii uciși în acel război au fost șase mii; iar din oastea lui, nici unul, nici măcar vreunul să fi fost rănit. După această biruință, el a trimis în cetate la maica sa mai înainte vestitori, înștiințînd-o de biruința sa asupra vrăjmașilor. Maica sa, auzind aceasta, s-a bucurat foarte mult.

Întorcîndu-se cu dănțuire și cu slavă, l-a întîmpinat maica sa cu bucurie și, cînd a intrat în casă, a zis către el: "O, dulcele meu fiu, cînd ai ieșit la război, eu am luat cădelniță și tămîie și am intrat la zei, de m-am rugat pentru tine ca să-ți ajute, și iată că ai biruit cu ajutorul lor. Deci, intră la ei și le dă mulțumire, ca și în viitor să-ți ajute". Dar Neania i-a răspuns: "O, maică, bine ai făcut că te-ai rugat pentru mine; însă mie mi-a dat ajutor Dumnezeul meu". Zis-a maica sa: "O, fiule, să nu numești numai pe un zeu, ca să nu se mînie ceilalți, căci atunci se vor întoarce de la tine". Zis-a Neania către dînsa: "Nu te înșela, maică, cu acei mulți zei ai idolilor. Cum au putut ei oare să-mi ajute, fiind ei singuri fără suflet? Iar dacă ei mi-au ajutat, să-i întreb și să-mi spună, și atunci vom fi încredințați de puterea lor".

Zicînd aceasta, a intrat cu maica sa în camera unde erau idolii cei de aur și de argint și a zis către ei: "Spuneți voi, care vă credeți că sînteți dumnezei, cine mi-a ajutat mie la război?" Iar idolii tăceau, căci cum puteau ei să răspundă fiind muți. Atunci Neania a zis către maica sa: "Iată, maică, vezi cine sînt zeii tăi? Dacă un cuvînt nu pot să vorbească, apoi cum pot să ajute cuiva?" Iar maica sa i-a răspuns: "Ei nu mai vorbesc cu tine, pentru că îi batjocorești întrebîndu-i". Zis-a Neania către ea: "Deci, întreabă-i tu singură, că poate-ți vor răspunde ție, ca unei calde slujitoare". Ea, apropiindu-se cu multă cucernicie de ei, și-a plecat genunchii și a zis: "O, zei atotputernici: Die cel mare, Ira împărăteasa, Poseidoane, stîlpul mării; tu, Apoloane cel în chipul soarelui, tu împăratul cetății Palado și ceilalți zei, vă rog să-mi spuneți, nu ați ajutat voi oare la război robului vostru și fiului meu?" Dar ea n-a primit nici un răspuns de la ei. Atunci fericitul Neania, ținînd crucea în mînă, s-a umplut de rîvnă dumnezeiască și lepădîndu-și haina de deasupra și dînd la o parte pe maica sa de la idoli, a început a-i sfărîma, a-i arunca la pămînt, a-i călca în picioare și, zdrobindu-i bucăți, a împărțit aurul și argintul săracilor.

Maica sa, văzînd aceea, s-a umplut de mînie și de durere negrăită. Deci, uitîndu-și dragostea firească către fiu, a alergat repede în Antiohia la împăratul Dioclețian și i-a spus cu lacrimi, că fiul său i-a sfărîmat zeii și că nu le-a dat cinstea cuvenită, alungînd-o de la zei. Împăratul o mîngîia și o încuraja, pe de o parte cu îmbunări, iar pe de alta că va întoarce cu îngroziri pe fiul său la cinstirea zeilor cea dintîi, zicînd: "Dacă nu va voi să se întoarcă, atunci cel rău, după faptele sale, rău va pătimi; iar tu îți vei alege fiu pe care vei voi din sfetnicii mei".

Împăratul a scris îndată ighemonului Palestinei, cu numele Iust, de neam din Italia, om aspru la obicei. Aceluia i-a poruncit să adune oameni vestiți din cetățile dimprejur și să prindă pe voievodul Neania, fiul Teodosiei, care s-a abătut la credința creștinească. Deci, mai întîi să-l sfătuiască în tot chipul, cu cuvinte bune și prietenești, apoi cu certări groaznice, ca să se întoarcă la zei; iar dacă nu-l va asculta, să-l chinuiască cumplit. Scrisoarea aceea mai avea și cuvinte de hulă asupra lui Hristos.

Ighemonul Iust, luînd porunca împărătească și adunînd bărbați vestiți din cetățile Palestinei, s-a dus în Elia la voievod și, închinîndu-se, i-a dat scrisoarea împărătească. Voievodul, citind scrisoarea și nesuferind hulele cele scrise într-însa asupra Domnului nostru Iisus Hristos, a rupt-o în bucăți mici și a aruncat-o în văzduh, zicînd: "Eu sînt creștin, iar tu fă ceea ce ți s-a poruncit!" Ighemonul a zis: "Mă tem și de împărat și mă rușinez și de tine ca de un prieten. Mie-mi este jale, și nu știu ce voi face. Deci, ascultă-mă pe mine și pe acești bărbați cinstiți și adu jertfă zeilor înaintea feței noastre; iar de nu vei face aceasta, mă vei sili să fac cele poruncite". Neania a zis către ighemon: "Ai pomenit bine de jertfă; pentru că eu singur mă aduc jertfă lui Hristos, Dumnezeul meu".

Zicînd aceasta, și-a dezlegat brîul dregătoriei sale și l-a aruncat în fața ighemonului, lepădîndu-se de slujba împărătească. Apoi, voind să fie ostaș al Împăratului ceresc, ocăra păgînătatea închinării la idoli. Ighemonul și bărbații care veniseră cu dînsul, mîniindu-se, l-au prins și l-au dus în Cezareea Palestinei, care se mai numea "a lui Filip", Sevastia și Panead, în care, odată fiind pusă icoana lui Hristos pe o femeie care avea curgerea sîngelui, s-a tămăduit întocmai ca acea femeie care se atinsese de hainele Domnului.

Ighemonul, șezînd acolo înaintea poporului la divanul din priveliște, a pus pe Neania de față, la întrebare. Văzîndu-l poporul cel întunecat cu slujirea de idoli, a strigat către ighemon ca niște beți și niște îndîrjiți, zicînd: "Acesta este vrăjmașul și pierzătorul zeilor noștri și batjocoritorul poruncilor împărătești?" Ighemonul, fiind plin de sălbăticie și întărîtîndu-se de glasul poporului și mai mult spre amărăciune, a poruncit ca pe Neania să-l spînzure gol la muncire și să-i strujească trupul cu unghii de fier. Astfel, fiind muncit, sîngele îi curgea și carnea îi cădea bucăți, încît i se vedeau oasele goale. Unii din popor, văzînd o pătimire ca aceea a mucenicului, aveau milă de tinerețile lui și plîngeau pentru dînsul.

Mucenicul, văzîndu-i plîngînd, le-a zis: "Nu plîngeți pentru mine, ci pentru pierderea sufletelor voastre, pentru că acelea sînt vrednice de plîns, deoarece se vor munci în iad fără de sfîrșit". Apoi Neania, ridicîndu-și ochii spre cer, se ruga, zicînd: "Dumnezeule, întărește pe robul Tău, spre înfruntarea vrăjmașului și spre mărirea Preasfîntului Tău nume!" După ce slujitorii cei muncitori au slăbit, din porunca ighemonului, au luat pe mucenic de la muncire și l-au aruncat în temniță. Un păzitor al temniței, anume Terentie, aducîndu-și aminte de facerea de bine a lui Neania, i s-a făcut milă de dînsul și i-a așternut fîn și pînză curată. Deci mucenicul zăcea în temniță, abia viu.

Pe la miezul nopții, s-a făcut cutremur mare în cetate, pentru că venise Domnul cu îngerii Săi, să cerceteze pe robul Său. Atunci a strălucit în temniță o lumină mare, ușile temniței s-au deschis, legăturile tuturor legaților care erau acolo s-au dezlegat și doi îngeri s-au arătat cu asemănare de tineri preafrumoși, care ziceau către mucenic: "Caută spre noi și vezi!" Mucenicul, căutînd spre dînșii, le-a zis: "Cine sînteți voi?" Ei au răspuns: "Noi sîntem îngeri, trimiși la tine de Domnul!" Mucenicul le-a grăit: "Dacă sînteți îngeri ai Domnului, atunci închinați-vă Domnului înaintea ochilor mei și vă îngrădiți cu semnul Sfintei Cruci, ca să vă cred". Îngerii, făcînd aceasta, i-au zis: "Acum crezi că Domnul ne-a trimis la tine?" Mucenicul a grăit: "Știu că numai la cei trei tineri aruncați în cuptorul Babilonului a fost trimis un înger de la Domnul, ca să le răcorească focul; dar eu ce lucru am făcut, sau în ce foc sînt aruncat, ca să mă fac vrednic de cercetarea îngerească?"

Mucenicul grăind acestea cu smerenie, deodată i s-a arătat în slavă nespusă Domnul nostru Iisus Hristos și, atingîndu-se de mucenic, i-a tămăduit rănile și l-a făcut sănătos. Apoi, botezîndu-l, i-a zis: "De acum nu te vei mai numi Neania, ci Procopie. Deci, îmbărbătează-te și te întărește, pentru că, împuternicindu-te, vei putea să aduci Tatălui Meu turmă aleasă". Procopie, bucurîndu-se și înspăimîntîndu-se, a căzut la pămînt și s-a închinat Domnului, rugîndu-L să-l întărească în pătimiri, ca să nu se teamă de cumplitele munci. Domnul i-a zis: "Nu te teme, că Eu sînt cu tine!" Domnul, zicînd aceasta, s-a înălțat la cer. Sfîntul Procopie, din acea arătare a Domnului, avea inima plină de negrăită dulceață cerească și de bucurie duhovnicească, iar cu trupul era atît de sănătos, încît nu se afla nici urmă de răni din cele ce fuseseră pe dînsul, pentru că a nădăjduit spre Domnul, Care l-a ajutat și i-a înflorit trupul.

Ighemonul a trimis a doua zi în temniță pe unul din ostași să vadă dacă mucenicul mai este viu. El credea că a murit de cumplitele munci ce a suferit. Deci Terentie, străjerul temniței, a spus ostașului că toată noaptea a fost fără somn, deoarece pe la miezul nopții, s-a săvîrșit în temniță un lucru minunat și înfricoșat. S-a făcut cutremur mare și o lumină minunată a strălucit înăuntru. Ușile temniței s-au deschis și legăturile celor închiși s-au dezlegat și oarecare bărbați prealuminoși au vorbit cu Neania. Ostașul, privind în temniță, a strigat către mucenic, zicînd: "Ești viu, Neania?" Sfîntul a răspuns: "Sînt viu și sănătos, cu darul Dumnezeului meu". Ostașul a zis: "Nu pot să te văd!" Sfîntul a răspuns: "Acela care fuge de lumina lui Dumnezeu și slujește zeilor, este orb și umblă în întuneric, neștiind unde merge". Ostașul, ducîndu-se, a spus ighemonului cele ce a auzit, iar judecătorul, șezînd la judecată, a pus iarăși de față la cercare pe Neania mucenicul lui Hristos. Căutînd toți spre dînsul, au văzut fața lui luminoasă, iar corpul lui sănătos și alb, ca și cum niciodată nu ar fi avut răni.

Mulți din cei ce stăteau de față, minunîndu-se, au strigat: "Dumnezeul lui Neania, ajută-ne nouă!" Dar ighemonul, sculîndu-se de pe scaun și făcînd semn cu mîna spre popor, a strigat cu glas mare, zicînd: "Fraților, pentru ce vă mirați văzînd pe Neania sănătos? Zeii s-au milostivit spre el și au tămăduit pe Neania robul lor". Atunci sfîntul a grăit către dînsul: "Bine zici, că doar cu milostivirea lui Dumnezeu sînt tămăduit, iar de socotești că această minunată tămăduire este făcută cu puterea zeilor tăi, apoi să mergem la capiștea lor, ca să știm care Dumnezeu m-a tămăduit pe mine". Ighemonul, socotind că mucenicul voiește să se închine zeilor, s-a bucurat foarte mult și a poruncit ca drumul de la divan pînă la capiște să se împodobească, să se aștearnă covoare alese, iar propovăduitorul suindu-se pe o zidire înaltă, striga: "Neania, fiul Teodosiei cea de neam bun, pocăindu-se, s-a întors la zei și acum merge să le aducă jertfe". Atunci necredincioșii, auzind acestea, s-au bucurat, iar cei care erau creștini tăinuiți, s-au umplut de mare mîhnire.

Deci, mulțimea poporului, cu femei și copii, s-au adunat, iar ighemonul mergea cu slavă împreună cu Sfîntul Procopie și cu bărbații cei cinstiți către capiștea idolească. Sfîntul, intrînd înăuntru și rugîndu-se lui Hristos Dumnezeu în taina inimii sale, a însemnat cu semnul Sfintei Cruci asupra idolilor și le-a zis: "Vouă vă grăiesc, necuraților idoli. Temeți-vă de numele Dumnezeului meu și de puterea Sfintei Lui Cruci. Cădeți din locurile voastre și sfărîmîndu-vă, ca apa să vă vărsați!" Atunci îndată au căzut toți idolii și prin căderea lor au făcut un zgomot înfricoșător, zdrobindu-se în bucăți. Și ceea ce este de mirare, este că toată materia aceea din care erau făcuți idolii, din porunca lui Dumnezeu s-a prefăcut în firea apei, încît capiștea s-a umplut de apă și pîrîul curgea cu zgomot din capiște pe uși.

Văzînd această minune, toți s-au înspăimîntat foarte mult și au strigat, zicînd: "Dumnezeul creștinilor, ajută-ne nouă!" Ighemonul, fiind ca uimit de spaimă, nu pricepea ce să facă. Deci, venindu-și în fire, a poruncit să ducă pe mucenic în temniță, iar el, fiind foarte mîhnit, s-a întors în casa sa. Făcîndu-se noapte tîrziu, au venit în temniță la sfînt două cete de ostași cu doi tribuni ai lor, Nicostrat și Antioh și au rugat pe sfînt să-i facă pe ei ostași ai lui Hristos Dumnezeu, Împăratul ceresc. Dar, Sfîntul Procopie a rugat pe Terentie, străjerul temniței, să nu-l oprească pe el să iasă pentru puțin timp din temniță. Deci, străjerul nu l-a oprit, știind cu dinadinsul că nu va fugi, căci el singur dorea să pătimească pentru Hristos.

Sfîntul, ieșind, a dus pe ostași la Leontie, episcopul acelei cetăți, care de frică stătea ascuns și, găsindu-l, i-a poruncit să boteze pe acei ostași, iar el s-a întors singur la temniță. Deci episcopul, într-acea noapte, învățînd pe ostașii aceia, i-a botezat și i-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine ale Trupului și Sîngelui lui Hristos, iar ei, întorcîndu-se, au venit la temniță. Acolo, mucenicul lui Hristos i-a învățat să nu fie fricoși în pătimire, ci viteji.

Sosind ziua și ighemonul, după obiceiul lui, venind la divan în priveliște, ostașii aceia au stat înaintea lui și cu glas mare preamăreau pe Hristos, mărturisindu-se că sînt creștini și arătîndu-se că sînt gata la chinuri și la moarte pentru Hristos. Văzînd ighemonul atîta mulțime de ostași îndrăznind la moarte pentru Hristos, s-a umplut de spaimă și de mirare și îi îndemna pe ei să se lepede de Hristos și să se întoarcă iarăși la zei. Dar, după ce i-a văzut pe dînșii neînduplecați, a hotărît asupra lor pedeapsa cu moartea, ca prin tăiere cu sabia să se sfîrșească. Deci, scoțîndu-i pe dînșii afară din cetate la locul de moarte, unde se adunaseră un număr mare de ighemoni, pentru tăierea acelor ostași, a scos și pe Sfîntul Procopie legat cu lanțuri, ca, văzînd moartea atîtor de mulți ostași, să se înfricoșeze. Dar el, privind spre nevoința lor, se bucura cu duhul și se ruga lui Hristos pentru dînșii, ca să-i întărească pînă la sfîrșit și să le primească sufletele lor în cereasca împărăție.

Apoi, înconjurîndu-i pe ei ighemonul cu alți ostași păgîni, au tăiat acele două cete care crezuseră în Hristos și au tăiat și pe acei doi tribuni, Nicostrat și Antioh. Astfel, ostașii cei noi ai Împăratului Hristos, punîndu-și pentru Dînsul sufletele lor, au trecut cu dănțuire de la cele pămîntești la cele cerești. Atunci, un oarecare bărbat slăvit și binefăcător cu numele Evlavie, venind noaptea cu o mulțime de credincioși, au adunat trupurile mucenicilor și le-au îngropat cu cinste, iar Sfîntul Procopie a rămas în temniță păzit și legat cu lanțuri.

Mucenicul lui Hristos, stînd în temniță, au venit la dînsul douăsprezece femei de neam bun și au grăit printre ferestre cu sfîntul: "Noi sîntem roabe ale lui Hristos". De acest lucru fiind vestit ighemonul, îndată a poruncit să le bage și pe ele în temniță. Deci, intrînd cu bucurie, au zis: "Primește-ne pe noi, Doamne, în cereasca Ta cămară!" Apoi, intrînd înăuntru s-au închinat Sfîntului Procopie, au învățat de la dînsul sfînta credință, dumnezeiasca dragoste către Hristos și rugăciunea cea fierbinte către Dumnezeu. După puțin timp, ighemonul, șezînd la obișnuita sa judecată înaintea poporului, a poruncit ca pe acele cinstite femei, scoțîndu-le din temniță, să le aducă înaintea sa la judecată. Teodosia, maica Sfîntului Procopie, auzind despre acele sfinte femei, a mers la priveliște ca să le vadă nevoința lor.

Deci, fiind puse înaintea judecății, ighemonul le-a zis: "Oare veți asculta, să aduceți jertfe zeilor, ca să vă învredniciți de cinstea voastră? Sau petrecînd în împotrivire voiți să pieriți rău prin a voastră alegere?" Sfintele femei au răspuns: "Cinstea ta să-ți fie spre pierzarea ta! Noi sîntem roabele lui Hristos Cel răstignit, Care ne-a scos pe noi din pierzare. Acela este cinstea și slava noastră!" Ighemonul, mîniindu-se, a poruncit ca pe fiecare întinzîndu-le la pămînt, să le bată fără milă cu toiege. Apoi, dezbrăcîndu-le, le-a spînzurat la muncire, poruncind să le ardă cu foc coastele lor. Dar ele se rugau lui Hristos Dumnezeu, chemîndu-L în ajutor. Ighemonul a mai poruncit să le taie pieptul, zicînd: "Oare vă va ajuta Cel răstignit spre Care nădăjduiți?" Ele au răspuns: "Acum ne-a ajutat nouă, precum vezi, ighemon cîinos și urîtor de oameni, pentru că noi, fiind femei, te biruim pe tine, bărbat și stăpînitor fiind, neîngrijindu-ne de muncile cele puse de tine asupra noastră!"

Ighemonul, mîniindu-se și mai mult, a poruncit să ardă un fier în foc și să-l pună sub subțiorile lor, zicîndu-le: "Simțiți oare arderea focului sau nu?" Sfintele femei au răspuns: "Tu vei cunoaște durerea din arderea focului, cînd vei fi aruncat în focul cel nestins din iad; iar Domnul nostru, pe Care tu nu-L vezi, ca și orbii care nu văd soarele, ne stă de față aici, ajutîndu-ne!" Astfel pătimind sfintele femei, Teodosia, maica Sfîntului Procopie, stînd în popor și privind la răbdarea cea bărbătească a acelor femei, plîngea cu amar. Deci, răsărind în inima ei lumina cunoștinței adevărului, s-a umplut de rîvnă și, venind înaintea ighemonului, a strigat, zicînd: "Și eu sînt roaba Celui răstignit, Hristos Dumnezeu". Dar această luminare a ei s-a făcut cu rugăciunile sfîntului ei fiu, Marele Mucenic Procopie, care se ruga todeauna pentru întoarcerea ei către Dumnezeu.

Ighemonul și toți cei ce erau cu el, văzînd și auzind pe Teodosia, femeia cea de neam bun, maica Sfîntului Procopie, mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală, s-au mirat foarte tare cum s-a schimbat deodată, trecînd cu vederea cinstea și bunul său neam, bogăția și slava, netemîndu-se de muncile cele văzute. Ighemonul a zis către dînsa: "Doamnă Teodosia, cine te-a înșelat să vii în această rătăcire, ca să-ți lași zeii cei pămîntești și să grăiești unele ca acestea?" Ea a răspuns: "Acum nu sînt în înșelăciune și în rătăcire, ci mai înainte rătăceam, înșelîndu-mă de diavoli. Atunci eram înșelată, că în locul Dumnezeului celui adevărat, Care a făcut cerul și pămîntul, mă închinam urîților idoli, făcuți de mîini omenești".

Ighemonul, arătînd cu degetul spre femeile cele ce se chinuiau, a zis către Teodosia: "Aceste femei înșelătoare, precum văd, te-au amăgit și pe tine". Ea a răspuns: "Nu ele m-au amăgit, ci m-au învățat a cunoaște adevărul prin chipul pătimirii lor. Căci cum le-ar fi fost lor cu putință să fie îmbărbătate într-atîtea munci, dacă Cel ce le întărește n-ar fi fost Dumnezeu adevărat? Deci, ele nu sînt înșelătoare, ci tu ești înșelător, povățuitor al întunericului și al rătăcirii! Tu ești cel care tragi pe oameni la pierzare!" Ighemonul a zis: "O, Teodosia, învață-te și începe a-ți cere iertare de la zei, iar noi ne vom ruga pentru tine, ca să ți se ierte această greșeală a ta". Dar ea a răspuns: "De la Cel răstignit, de la Hristos Dumnezeu cer iertare pentru nesocotința mea și pentru lucrările cele rele care le-am făcut!" Deci, ighemonul, mîniindu-se, a poruncit s-o pună în temniță. Asemenea să închidă împreună cu dînsa și pe acele sfinte femei muncite.

Teodosia, intrînd în temniță, a văzut pe fiul ei, Sfîntul Procopie, și s-a bucurat foarte tare, pentru că se înștiințase prin Sfîntul Duh de întoarcerea ei către Hristos. Deci, a zis către dînsa cu bucurie: "Doamnă și maica mea, pentru ce ai venit aici și pentru care pricină ai lăsat pe zeii tăi?" Ea a zis către dînsul: "O, dulcele meu fiu, acum am cunoscut adevărul, pentru că, văzînd pătimind pe aceste sfinte femei, gîndeam în mine cum este cu putință acestor femei neputincioase, a suferi niște munci atît de cumplite, de nu le-ar fi întărit Hristos, pentru Care pătimesc? De n-ar fi fost Hristos Dumnezeu atotputernic, apoi cum ar fi întărit pe cele ce pătimesc pentru El? Gîndind eu acestea, inima mea s-a zdrobit de umilință și o rază a răsărit în mintea mea. De atunci am cunoscut înșelăciunea deșerților zei și am crezut că Unul este adevăratul Dumnezeu, pe Care tu și sfintele femei și ceilalți mucenici Îl mărturisiți".

Atunci Sfîntul Procopie a zis către dînsa: "Fericită ești, doamnă și maica mea, că te-ai învrednicit de o lumină ca aceasta de la Dumnezeu și ai venit în această închisoare pentru El!" Fericita Teodosia slujea în temniță sfintelor femei și ștergea sîngele lor cu pînze curate. Punea pe rănile lor plasturi tămăduitoare, pentru că era iscusită în meșteșugul doctoriei, iar Sfîntul Procopie învăța pe maică-sa sfînta credință și, luînd-o într-o noapte, a dus-o pe dînsa la episcopul Leontie și a botezat-o în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh, și iarăși s-a întors cu dînsa în temniță bucurîndu-se și slăvind pe Dumnezeu pentru luminarea ei.

După aceasta sfintele femei au fost scoase din temniță cu Teodosia și au fost puse înainte la judecată. Iar ighemonul a zis către dînsa: "O, femeie de neam bun, cunoaște că te cruț și nu voiesc să aduc asupra ta necinstire și munci. Deci, întoarce-te și cheamă cu bună osîrdie pe zei, ca să te învrednicești de iertare, iar de la noi de cinste mai mare". Sfînta a răspuns: "Nebunule și nepriceputule! Oare nu te rușinezi a numi zei pe idolii cei ciopliți? Și de este cu bunătate, cînd cineva după puterea sa se sîrguiește prin lucruri bune ca să fie asemenea lui Dumnezeu, apoi vouă cu totul se cade să fiți asemenea zeilor voștri, idolilor, adică: orbi, surzi, muți, neumblînd, nici lucrînd, precum sînt și zeii voștri".

Ea, zicînd acestea, ighemonul s-a mîniat și a poruncit ca s-o lovească cu putere peste gură. Apoi, întinzînd-o, a poruncit să o bată cu toiege, după aceea să-i strujească trupul cu unghii de fier. Celelalte sfinte femei, privind la pătimirea ei, se rugau lui Dumnezeu pentru dînsa ca s-o întărească și cîntau oarecare stihuri din psalmi, care le învățaseră de la Sfîntul Procopie, zicînd: "Veniți să ne bucurăm Domnului, să cîntăm lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru, căci El este scăparea noastră și puterea, ajutor în necazurile care ne împresoară". Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit ca să sfărîme cu vergi de plumb fălcile acestei sfinte femei. Toate mucenițele acelea, împreună cu Sfînta Teodosia, au fost legate cu lanțuri de fier. Deci, ighemonul a poruncit să le scoată afară din cetate și să le dea la tăiere de sabie. Femeile s-au dus la moarte cu veselie și cu bucurie, ca la un ospăț de nuntă, și acolo și-au pus capetele pentru Hristos Dumnezeu, învrednicindu-se de cămara cerească.

După sfîrșitul lor, Sfîntul Procopie a fost dus iar la judecată. Ighemonul, răcnind ca un leu către mucenic, a zis cu mînie: "O, cap necurat, te-ai săturat oare de pierderea atîtor suflete?" Sfîntul a răspuns: "Nu le-am pierdut, ci le-am izbăvit din pierzare și le-am adus de la moarte la viață". Atunci, ighemonul a poruncit să-l bată peste gură cu o vergea de fier și să-i rupă fața cu unghii de fier. Făcîndu-se aceasta, sîngele i se vărsa de roșea pămîntul. Apoi l-au bătut cu vergi de plumb peste grumazi, iar sfîntul stătea în acele munci ca un stîlp neclintit. După aceasta a poruncit să arunce în temniță pe mucenic, iar el s-a dus acasă foarte mîhnit, pentru că se rușina și se mînia că n-a putut să biruiască pe răbdătorul de chinuri al lui Hristos. Ighemonul, de supărare, n-a vorbit nici un cuvînt către nimeni în ziua aceea.

Deci, căzînd în niște friguri groaznice, s-a culcat pe pat și a murit în noaptea aceea, dîndu-și sufletul în mîinile diavolilor, cărora le slujea cu atîta osîrdie. Dar cuvîntul lui Dumnezeu creștea și se înmulțea. În toate zilele mulți bărbați și femei primeau credința în Domnul nostru Iisus Hristos, prin învățătura Sfîntului Procopie și prin minunile ce se făceau de dînsul. Cît a stat el în temniță, mulți oameni veneau la dînsul și aduceau pe neputincioșii lor, pe care îi tămăduia cu darul lui Hristos și izgonea dintr-înșii duhurile cele necurate și astfel aducea pe cei necredincioși la cunoștința lui Hristos Dumnezeu.

După moartea lui Iust ighemonul, a venit în Palestina, trimis de împăratul Dioclețian, un alt ighemon cu numele Flavian, de neam tot din Italia, dar cu obiceiul mult mai cumplit decît cel dintîi. Acela, venind în Cezareea Palestinei și aflînd despre Sfîntul Mucenic Procopie, l-a adus fără de întîrziere în fața judecății sale și l-a întrebat de nume, de neam și de credință. Ticălosul, hulind pe Hristos Dumnezeul nostru, a zis către mucenic: "Mă minunez cum spuneți voi, creștinii, că Dumnezeul vostru este născut dintr-o femeie și vă închinați Celui răstignit de oameni. Aceasta nu este nebunie oare?"

Mucenicul lui Hristos a răspuns: "O, ighemoane, dacă vei voi să mă asculți cu răbdare, îți voi arăta mărturii despre Dumnezeul nostru din cărțile voastre; însă de la început îți grăiesc că Unul este Dumnezeu adevărat, neschimbat din fire, fără patimă, născut mai înainte de veci și veșnic; iar nu zeii cei mulți care sînt supuși patimilor și schimbărilor, care s-au arătat sub ani și și-au luat sfîrșitul. Nu știi oare pe Hermes al vostru, cel numit Trismeghistos, adică întreit de mare? Asemenea și pe Socrat? Aceștia spun că unul este Dumnezeu, iar nu mulți. Mai întîi ascultă pe Hermes, care scrie astfel către doctorul Asclipie: "Stăpînul și Ziditorul tuturor, pe care Îl numim Dumnezeu, a zidit lumea aceasta văzută și simțită. Dar de vreme ce a văzut pe cea nevăzută, care este singură zidită preafrumoasă și preaplină de toate bunătățile, s-a minunat de dînsa și a iubit-o foarte mult, ca pe o făptură a sa".

O, ighemoane, vezi din acestea că Hermes al vostru nu mărturisește că ar fi mulți dumnezei, ci unul; căci dacă ar fi fost mai mulți dumnezei, atunci n-ar fi fost o singură fire a dumnezeirii, ci mai multe firi care devin în timp! Voi ziceți că unii din zei sînt mai dinainte, iar alții mai pe urmă. Dar voi numiți pe unul, zeul cerului; pe altul, al mării, iar pe alții, ai altor lucruri ce se văd pe pămînt. Oare nu pentru aceasta a fost osîndit de atenieni ca să bea otravă Socrate al vostru, fiindcă lepăda pe zeii cei mulți?

Iar pe aceia pe care voi îi numiți zei fără de moarte, întîi Die, mai-marele zeilor, ucigașul de tată și bărbatul surorii sale, oare nu petrecea în Creta și nu se vede acolo pînă astăzi mormîntul lui? Dar Poseidon al vostru nu era mai-marele tîlharilor, răpitor și pierzător și mormîntul lui nu se află în Calabria? Deci, cum ziceți că zeii voștri sînt fără de moarte, cînd ei au murit ca niște oameni și mormînturile lor se văd și toate lucrurile lor rele le știu bine scriitorii de cărți grecești și latinești? Aceștia sînt zeii voștri, care se mustră și se hulesc nu numai de creștini dar și de închinătorii lor".

Despre Hristos, Mîntuitorul și Dumnezeul nostru, a zis: "S-a născut din femeie și S-a răstignit. Deci, ascultă despre Dînsul tainele care se găsesc și în cărțile voastre. O proorociță a voastră, care se numește Sibila, ale cărei cărți le-a cumpărat cu mare preț Taroviniu, împăratul Romei, a scris în cartea sa a doua, despre întruparea lui Hristos din Preacurata Fecioară, astfel: "Pe Cuvîntul lui Dumnezeu, cînd Îl va naște Fecioara, într-o zi însemnată, se va arăta o stea de la Răsărit, vestind oamenilor muritori acea mare minune. Atunci va veni la dînșii Fiul Dumnezeului Celui mare, purtînd trup ca și al celor de pe pămînt. Aceluia filozofii îi vor aduce daruri: aur, smirnă și tămîie și toate acestea vor fi plăcute".

Asemenea și despre crucea lui Hristos, tot aceeași Sibilă grăiește: "O, fericite lemn, pe care va fi întins Dumnezeu, tu ești vrednic nu pămîntului, ci cerului!" Apoi grăiește încă și despre a doua venire: "Împăratul cel mare, Care stăpînește toți vecii, va veni din cer, voind singur să judece tot trupul și toată lumea. Credincioșii și necredincioșii Îl vor vedea că este Dumnezeu, căci va sta pe un scaun înalt și va răsplăti fiecăruia după faptele sale".

Dacă vei mai voi să auzi și oarecare vestiri ale lui Apolon Pitiul și al lui Amonie cel din Libia și ale lui Dodonie și Pegramen, citește cu luare aminte cărțile lor și vei ști că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost vestit de dînșii mai înainte. El are să vină spre mîntuirea și înnoirea neamului omenesc, căci Iason, boierul Agonaviților, ce întreba pe Apolon din Delfi despre capiștea ce era zidită mai întîi în Atena, zicea: "Proorocule Apolon, cel cu chip de soare, spune-ne al cui va fi lăcașul acesta în neamurile cele de pe urmă?" Apolon a răspuns: "Faceți toate cele ce vă îndeamnă spre cinstire, iar eu vă spun că un Dumnezeu este Care împărățește întru cei de sus și al Cărui cuvînt nepieritor se va zămisli într-o Fecioară curată. El, Care dintr-un arc de foc va pleca ca o săgeată și va trece prin mijlocul a toată lumea, prinzîndu-i pe toți și aducîndu-i spre darul Tatălui. Maica Lui va fi această biserică și numele ei va fi Maria".

Iar cînd Vatos a întrebat pe Apolon, i-a răspuns: "Un bărbat ceresc îmi aduce primejdie asupra mea. Acela va pătimi, fiind Dumnezeu, dar nu va pătimi dumnezeirea, că amîndouă vor fi în El, avînd de la Tatăl nemurire, viață și putere. După maică El va avea moarte, cruce și mormînt. Din ochii Lui vor curge lacrimi fierbinți și va sătura cinci mii de oameni cu cinci pîini, pentru care tot omul va zice: "Dumnezeul meu este Cel ce S-a răstignit, a murit, dar a înviat din mormînt și la cer S-a înălțat"".

Sfîntul Procopie, aducînd pentru Hristos Dumnezeu astfel de mărturii din cărțile elinești, ighemonul s-a făcut ca o aspidă, nevoind să audă și să înțeleagă. Deci, zicea sfîntului cu batjocură: "Ales tîlcuitor de lucruri dumnezeiești te-ai făcut pentru noi, ca și cum ai purta cheile și pecețile cerești. Mai înainte însă de a începe să te muncesc, te sfătuiesc ca să încetezi cu acea multă vorbă mincinoasă și, lepădîndu-te de creștinătate, să fii elin ca noi, supunîndu-te poruncii împărătești. Iar de nu, vei avea ca plată pentru împotrivirea ta cumplite chinuri. Atunci chiar nevoind, vei face cele poruncite".

Răspuns-a sfîntul mucenic: "Dacă nu voiești să cunoști pe Dumnezeul Cel adevărat, pe Care toți Îl vor vedea cu ochii cei sufletești, apoi tu ucide și înjunghie trupurile omenești, taie-le în bucăți mici pentru zeii tăi, căci eu jertfesc Dumnezeului meu jertfă de laudă. Pe noi ne numești nebuni, dar știm pe Unul adevăratul Dumnezeu Cel viu; dar oare nu ești tu nebun că aduci jertfe celor morți? Nu ești tu nebun că te închini pietrelor celor nesimțitoare? Dacă piatra căreia te închini ca unui dumnezeu este lucru bun, atunci pentru ce o cioplești și o împarți? Pentru ce, împărțind-o în multe bucăți, alegi o bucată făcută cu asemănare omenească și o numești dumnezeu și îi aduci jertfe, iar celelalte bucăți rămase le pui la vreo zidire proastă sau în noroi, călcîndu-le în picioare? Tot astfel faci și cu lemnul. Tăindu-l, scoți o bucată din care cioplești un idol și căruia te închini, iar bucata rămasă o pui la alt lucru mai prost, sau o bagi în foc.

Deci, dacă piatra sau lemnul îți este dumnezeu, apoi se cade să-l cinstești ca pe un dumnezeu. Iar dacă nici lemnul nici piatra nu este dumnezeu, atunci de ce, de la lemnul cel putred și de la piatra cea nesimțitoare, ceri sănătate și mîntuire? Dacă vei numi fierul dumnezeu, apoi și el este supus la puterea focului, se face moale și se bate cu ciocanul. Se cade oare a bate pe Dumnezeu cu ciocanul? Dar dacă și focul îl vei numi dumnezeu? Atunci și el este puternic, atît cît are ceva să ardă, iar dacă nu vei pune lemne pe el, își slăbește puterea. El se poate stinge și cu apă, deci cum poate să fie Dumnezeu niște materii ca acestea care se micșorează una pe alta?"

Nesuferind ighemonul să audă unele vorbe ca acestea, a poruncit unui slujitor, cu numele Arhelau, ca să lovească pe mucenic cu sabia peste grumaji. Deci, sfîntul îndată și-a plecat grumazii sub sabie, fiind gata a muri pentru Domnul. Arhelau a ridicat sabia cu amîndouă mîinile și, cînd a vrut să lovească cu putere în grumaji, îndată i-au slăbit mîinile și trupul și, căzînd la pămînt, a murit. Văzînd ighemonul aceasta, s-a înspăimîntat și a poruncit să lege pe mucenic cu lanțuri de fier și să-l ducă în temniță.

În ziua a șasea ighemonul, scoțîndu-l la judecată, a poruncit să-l bată cu vine de bou și să-l împungă cu țăpușe de fier înroșite, iar rănile să le ardă și să le frece cu oțet și cu sare. După aceea a adus un jertfelnic de aramă pe care erau mulți cărbuni aprinși. Deci, punînd în mîna dreaptă tămîie, a poruncit sfîntului să o întindă pe acei cărbuni aprinși, socotind că, nesuferind arderea focului, își va întoarce mîna și astfel tămîia va cădea în foc, ca să zică că a adus jertfă zeilor. Astfel, sfîntul a ținut mîna două ceasuri deasupra focului, iar el, avînd mintea adîncită la Dumnezeu, nu băga de seamă la mîna ce ardea și la jertfelnicul cel învăpăiat. Deci, toți cei ce priveau la aceea se minunau și preamăreau pe Hristos. Ighemonul și diavolul, stăpînul său, s-au umplut de rușine, iar sfîntul, ridicînd ochii spre cer, a grăit: Ținutu-m-ai de mîna dreaptă și în sfatul Tău m-ai povățuit. Dreapta Ta, Doamne, s-a preamărit întru tărie și a sfărîmat pe vrăjmași. Dreapta Domnului a făcut putere și tot ea m-a înălțat.

După aceea, ighemonul a poruncit să-i lege mîinile mucenicului și să-l spînzure spre muncire și să lege de picioarele lui două pietre grele. Astfel a stat spînzurat sfîntul multă vreme, întinzîndu-se de greutatea pietrelor atît de mult, încît oasele lui ieșeau de la loc. Luîndu-l de la chinuri și dezlegîndu-i pietrele, ighemonul a poruncit să arunce pe răbdătorul de chinuri într-un cuptor aprins. Iar Sfîntul Procopie, intrînd în cuptor, s-a îngrădit cu semnul Sfintei Cruci și a făcut rugăciune către Dumnezeu. Atunci îndată a ieșit o flacără din cuptor și a ars pe toți păgînii ce erau împrejur, iar sfîntul a rămas fără vătămare, deoarece focul se schimbase în răcoare. De această preamărită minune s-au mirat și s-au înspăimîntat toți și chiar ighemonul a fugit în divan de frică. Unii din cetățeni strigau la ighemon: "Pierde îndată pe vrăjmașul acesta, că de nu te vei grăbi, el va pierde toată cetatea cu vrăjile lui!" Atunci ighemonul a hotărît asupra lui judecata de moarte, adică să-i taie capul cu sabia.

Scoțînd pe sfînt la locul cel de moarte, el și-a cerut timp de rugăciune. Stînd spre răsărit și înălțîndu-și mîinile și ochii spre cer, s-a rugat pentru cetate, pentru popoare, pentru cei din primejdii, pentru sărmani și pentru văduve, ca toți să fie păziți prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Această rugăciune o făcea mai mult pentru ca păgîneasca necurăție să se întoarcă degrabă la creștineasca și dreapta credință, iar Sfînta Biserică a lui Hristos să crească, să se înmulțească și să strălucească pînă la sfîrșitul veacului.

Sfîrșind el rugăciunea, s-a auzit un glas din cer, prin care i se făgăduia să-i împlinească cele cerute, chemîndu-l în același timp la moștenirea împărăției cerești. Atunci Sfîntul Procopie cu bucurie și-a plecat sub sabie cinstitul lui cap și, tăindu-se, și-a pus sufletul pentru Domnul său, în 8 zile ale lunii lui iulie. Noaptea, venind oarecare credincioși, au luat cinstitul lui trup și învelindu-l și ungîndu-l cu aromate și cu giulgiu curat, l-au îngropat cu cinste la un loc vestit, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, Căruia se cuvine toată cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site