Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Sfinții Mucenici Epictet preotul și Astion monahul
(8 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Pe timpul lui Dioclețian, păgînul împărat al Romei, era în părțile Răsăritului un oarecare bărbat îmbunătățit, cu numele Epictet, care petrecea viața monahicească în rînduiala de preot. Din tinerețile sale a început a sluji lui Hristos. El făcea multe minuni, pentru că din pricina curăției vieții sale luase de la Dumnezeu darul de a tămădui toate bolile între oameni și a da lumină celor orbi; pe cei stricați îi curățea, pe cei slăbănogi îi întărea și izgonea diavolii din oameni. Spre vrednica încredințare a sfințeniei sale, să pomenim cîteva din minunile lui.

Șezînd el în chilia sa, care era într-un loc deosebit, departe de locuința omenească, și îndeletnicindu-se cu obișnuitele lui rugăciuni și gîndiri către Dumnezeu, un comit oarecare a adus la dînsul spre tămăduire pe o fiică a sa de cincisprezece ani, care era slăbănoagă de toate mădularele. Deci, căzînd la picioarele lui, îl ruga, zicînd: "Miluiește-mă, omul lui Dumnezeu, și nu mă izgoni din fața ta, precum și milostivul Dumnezeu, Căruia Îi slujești tu, nu izgonește pe nici unul cînd vine la Dînsul! Iată, am pe această fiică, una născută, care de trei ani zace întru slăbănogire, avînd toate mădularele înțepenite, încît abia stă vie. Deci, cred cu neîndoire că Acela, Care a tămăduit pe femeia ce avea scurgerea sîngelui de doisprezece ani, Acela este puternic, ca și pe fiica mea să o tămăduiască. Aceasta o va face numai cînd tu te vei ruga, milostivindu-te spre noi, căci și noi sîntem fii ai Bisericii lui Hristos și sîntem luminați prin Sfîntul Botez".

Atunci Epictet, slujitorul Domnului, rugîndu-se mult lui Dumnezeu, a uns cu untdelemn sfințit pe fecioara cea slăbănoagă și îndată s-a sculat sănătoasă. Deci, cu toții au mulțumit lui Dumnezeu. Apoi cuviosul a zis către comit: "De voiești, iubitule, să nu fie în casa ta nici un fel de neputință, în toate Duminicile să te împărtășești cu inimă curată cu toți ai casei tale din dumnezeieștile Taine ale Trupului și Sîngelui lui Hristos". Apoi, după ce i-a spus aceasta, l-a trimis întru ale sale cu pace.

Altădată, a fost adus la dînsul un om îndrăcit, pe care l-a ținut cuviosul la dînsul trei zile, muncind pe diavol cu rugăciunile făcute către Dumnezeu. Iar diavolul striga, zicînd: "Ce nevoie și ce primejdie rabd eu! Oare nu-mi era mai bine să stau în Frigia, în capiștea idolească și acolo să fiu cinstit de mulțimea oamenilor în toate zilele cu jertfe și închinăciuni? Iată acum sînt muncit de acesta, fără de vină". Dar Sfîntul Epictet, în ziua a treia, certînd pe diavol, l-a izgonit din omul acela.

Altădată, a fost adusă la sfînt o femeie bogată și de neam bun, care era în necurăția elinească. Ea era oarbă de ochi și, căutînd tămăduire de la mai mulți doctori, n-a aflat-o. Deci, a rugat pe omul lui Dumnezeu, ca numai mîna dreaptă să-și pună pe ochii ei orbiți, pentru că auzise de la mulți că multe minuni se fac prin cinstitele lui mîini și se dă bolnavilor tămăduiri. Sfîntul, văzîndu-i rugăciunea ei că este făcută cu toată credința, și-a pus mîna dreaptă pe ochii ei, chemînd numele lui Iisus Hristos, și îndată femeia aceea a văzut cu amîndoi ochii. Deci, striga, zicînd: "Slavă, Ție, Dumnezeul creștinilor!" De atunci, femeia aceea împreună cu toată casa sa, a crezut în Dumnezeul creștinilor. De vreme ce este mult a povesti cu de-amănuntul toate minunile acestui plăcut al lui Dumnezeu, cred că sînt destule aceste puține ce s-au zis pînă acum, spre arătarea sfințeniei lui; deci, să ne întoarcem către povestirea de față.

Un copil tînăr, cu numele Astion, din cetatea ce era în apropiere, fiul unui om puternic și bogat, fiind în vîrstă de optsprezece ani și petrecînd în rătăcirea închinării la idoli, a ieșit cu cei de o seamă cu el la obișnuitele plimbări tinerești. Trecînd el - după a lui Dumnezeu purtare de grijă - prim preajma locului unde era chilia slujitorului lui Dumnezeu, a voit să știe cine locuiește într-însa, acolo, departe de oameni. Deci, intrînd înăuntru, a văzut pe un bărbat cinstit la chip. Acela, primindu-l cu dragoste, a început a-l întreba, zicînd: "De unde ești, fiule, și cine sînt părinții tăi?" Tînărul a răspuns: "Tatăl meu este mai-marele cetății, maica mea este fiica senatorului Iulian, iar eu sînt fiul lor, unul născut. Ei se uită la mine ca la un mărgăritar scump".

Atunci sfîntul a zis: "Bine ai zis, fiule, că părinții tăi se uită la tine ca la un mărgăritar. Ei se uită numai, dar nu te au, pentru că fericitul tău suflet este mai scump decît tot mărgăritarul și mai iubit lui Hristos, Mîntuitorul nostru, Care, precum văd, l-a ales Lui spre a Sa trebuință. De aceea, ascultă-mă pe mine și leapădă toate deșertăciunile lumii acesteia trecătoare și vremelnice, ca să cîștigi cu toți sfinții, în veacul ce are să fie, veșnicile bunătăți cele nevăzute. Toate acestea, cîte se văd în lume, sînt trecătoare și degrab pieritoare, iar acelea ce le-a gătit Dumnezeu, celor ce-L iubesc și-L slujesc, acelea sînt veșnice, precum și Dumnezeu singur este veșnic. Aurul și argintul care se vede nu este adevărat, ci numai o amăgire vremelnică a oamenilor. Deci, eu îți voi spune în ce chip se cîștigă aurul cel adevărat, din ceea ce se scrie în cărțile noastre creștinești.

Eu te sfătuiesc să-ți cumperi de la mine aur lămurit prin foc, ca să te îmbogățești și să te îmbraci în haină albă, ca să nu se arate rușinea goliciunii tale. Aurul cel lămurit este Hristos Domnul nostru, Care cu dragoste dumnezeiască învăpăiază inimile omenești. Deci tu, fiule, de vei voi să-L ai în inima ta, îndată ți se vor găti bogățiile cerești și te vei îmbrăca în haine albe care sînt: credința, nădejdea și dragostea. În acestea îmbrăcîndu-te ca și cu niște platoșe, nu numai că vei fi mai presus decît lumea cea văzută, dar și pe diavolul, pe care voi toți îl cinstiți ca pe un Dumnezeu, și pe acela îl vei birui.

Pe lîngă aceasta, să mai știi, iubitule, că tatăl tău care te-a născut după trup, nu-ți este tată adevărat, fiindcă te-a născut cu trup stricăcios care moare, ci atotputernicul Dumnezeu este Tatăl tău cel adevărat; deoarece, zidind sufletul tău cel fără de moarte, l-a luat din trupul tău cel zămislit din porunca Lui. Deci, altul este tatăl tău cel văzut și altul cel nevăzut. Tatăl cel văzut este muritor și vremelnic, aflîndu-se sub primejdii și pătimiri, neputînd nimic; iar Tatăl cel nevăzut este fără de moarte, veșnic, nefiind supus sub nici o pătimire, atotputernic și atotțiitor.

Acela a zis și te-a zidit în pîntecele maicii tale. Acela a poruncit și ai ieșit din pîntecele maicii tale. Cu voia Lui ai ajuns într-această vîrstă tînără. Dacă fiii sînt datori să cinstească pe tatăl cel trupesc, cu atît mai vîrtos se cuvine să cinstească pe Acela, Care ne-a zidit pe noi după chipul și asemănarea Sa, pe Acela care ne-a dat minte și înțelegere și ne-a pus să stăpînim peste lucrurile făcute de El; căci noi fiind robii Lui, ne-a împărtășit cu darul Său ca să fim fii, frați și prieteni. Deci, pe adevăratul Părintele nostru, Care ne-a dat atîtea bunătăți, sîntem datori a-L cunoaște, a-L iubi, a-L cinsti și a ne închina Lui întotdeauna.

Asemenea și maica noastră cea adevărată, nu este aceea care ne naște trupește în lumea aceasta, ci cea care ne naște duhovnicește în viața cea veșnică. Aceea care este logodită cu Mîntuitorul nostru, cinstită de îngeri, înfrumusețată de prooroci, preamărită de Apostoli, înălțată de mucenici și de mărturisitori și căreia Domnul nostru Iisus Hristos i-a pregătit cămara cea cerească.

Aceea se numește de oameni Sfînta Maică Biserica, al cărei glas este ca glasul turturelei care se îngrijește pentru puii săi; din ale cărei buze izvorăște mirul învățăturilor apostolești; din ai cărei ochi iese credința cea adevărată și nădejdea cea fără de îndoială spre Dumnezeu; din ale cărei mîini pică smirna facerilor de bine și din al cărei piept ies cele două Legi: cea veche, propovăduită de prooroci, și cea nouă, propovăduită de Apostoli. Ea, prin Sfîntul Botez, naște spre nemurire pe fiii săi. Deci, apropie-te o, fiule, să sugi lapte de la pieptul maicii tale cea adevărată. Și, ascultînd sfatul meu, treci cu vederea bogățiile cele vremelnice ale părinților tăi, ca să te învrednicești a fi moștenitor al vistieriilor veșnice, care s-au pregătit fiilor lui Dumnezeu.

Ascultă pe Tatăl tău cel adevărat, care grăiește prin mine către tine acestea: "Ieși din pămîntul tău, din neamul tău și din casa părinților tăi, și mergi în pămîntul pe care ți-l voi arăta, în pămîntul care izvorăște miere și lapte; adică învățăturile proorocilor, ale Apostolilor și ale Sfinților Părinți". Deci, cînd vei împlini toate cele poruncite ție, atunci se va da ție moștenirea Raiului. Se vor deschide ție vistieriile cerului. Se va da ție slava împărăției celei de sus, unde vei vedea rînduielile îngerești și cetele tuturor sfinților. Acolo te vei sălășlui cu aceia, ca un adevărat frate și vei fi părtaș lui Dumnezeu ca un fiu".

Tînărul, pricepînd și ascultînd toate cuvintele cele insuflate de Duhul Sfînt, ale omului lui Dumnezeu, și crezînd adevărate cuvintele aceluia, s-a umilit cu inima; însă nu îndrăznea să-i grăiască ceva într-acea zi, temîndu-se de tinerii care erau cu dînsul să nu-l spună la părinții săi. Deci, închinîndu-se acelui cinstit bărbat, s-a dus.

A doua zi, foarte de dimineață, tînărul Astion s-a dus singur la Cuviosul Epictet, întocmai ca o albină înțeleaptă, ca să adune degrabă în acel loc mierea cea dulce. Intrînd în chilie la preotul Domnului, i-a dat o închinăciune ca aceasta: "Bucură-te, apostolul lui Hristos, slujitorul Legii celei noi!" Sfîntul i-a răspuns: "Bucu-ră-te și tu, tinere, cel preafrumos, pe care te văd că porți haină mucenicească și ai pe cap cunună din pietre scumpe". Deci, șezînd, au început a vorbi. Starețul i-a zis: "Fiule, sămînța Domnului, pe care cu darul lui Dumnezeu am semănat-o ieri în inima ta, a răsărit oare și voiește să aducă rod? Sau petreci încă în întunericul necredinței?"

Astion a zis: "O, sfinte părinte, ți-am spus ieri că sînt unul născut la părinții mei și foarte iubit lor. Mă tem a le pricinui lor această grea mîhnire, deoarece, cînd voi primi credința creștinească la arătare, ei, din întristarea cea fără de măsură, sau se vor arunca în mare, sau își vor pierde mintea, sau singuri își vor aduce moartea într-un fel. Astfel că, de unde eu mă nădăjduiesc de mîntuire, să nu fiu pricinuitorul morții părinților mei. Deci, de vei voi să primești sfatul meu, fă-mă pe mine creștin în taină, și povățuiește-mă cum mă voi pregăti spre Botez. După ce vei săvîrși asupra mea toate după rînduiala creștinească, atunci te rog să-mi faci mie această dragoste: să mă iei cu tine și să mergem spre o țară îndepărtată, unde te va povățui Dumnezeu, ca să nu vadă ochii mei lacrimile părinților. Să nu se vatăme conștiința mea, pentru mîhnirea și dragostea lor și acestea să nu fie împiedicarea mîntuirii mele".

Sfîntul stareț, ascultînd cuvintele acestea ale tînărului, s-a bucurat cu duhul și i-a poruncit ca în toate zilele să postească și să se ferească de spurcăciunile cele jertfite idolilor. Să se roage adevăratului Dumnezeu, Domnului Hristos, Mîntuitorul lumii. Deci, tînărul Astion făcea acestea cu osîrdie, iar în ascuns de casnicii săi, mergea la stareț și învăța de la dînsul sfînta credință. După ce a înțeles bine toate cele despre Hristos și a crezut în El fără de îndoială, atunci sfîntul stareț l-a botezat. Deci, nu după multe zile, au ieșit amîndoi noaptea de acolo și Astion a luat puțin argint, atît cît să le ajungă pe cale. Ducîndu-se ei la malul mării, au găsit o corabie plecînd spre părțile sciților și, intrînd într-însa, au călătorit multe zile. Apoi au ajuns la o cetate ce se numea Almirida, care era la hotarele sciților, lîngă fluviul ce se numește Dunărea. Nu departe de acea cetate, au găsit un loc deosebit, plăcut spre petrecere și s-au sălășluit acolo, zidindu-și o chilie mică.

După plecarea lui Astion din casa sa, părinții, nevăzînd pe iubitul lor fiu, au început a-l căuta pretutindeni și, negăsindu-l, făceau mare plîngere și tînguire, chemînd în zadar numele fiului lor. Tatăl striga, zicînd: "Astioane, preadulcele meu fiu, unde ești acum? Astioane, preaiubitul meu fiu, unul născut, ce ți s-a întîmplat? Oare vreo fiară te-a mîncat sau adîncurile apelor te-au primit? O, toiag al bătrîneților mele și lumina ochilor mei, unde te voi mai căuta de acum, nu știu! În ce țară voi trimite slugile mele pentru tine, nu mă pricep!"

Asemenea și maica sa, rupîndu-și hainele de pe sine și bătîndu-se cu mîinile peste piept, se tînguia, zicînd: "Astioane, cine te-a despărțit de mine, dulcele meu fiu? Socotesc că Dumnezeul creștinilor, trimițînd pe unul din ai săi, a întors inima ta, înșelîndu-te și te-a luat de la noi. Vai mie, ticăloasa! Vai mie cea plină de amărăciune și fără de sfîrșit. Toate durerile și ostenelile mele, ce le-am suferit cu nașterea și creșterea ta, mi-au fost în zadar. Rodul pîntecelui meu s-a uscat, pierindu-mi nădejdea și slava și șed ca o cetate pustie. Pînă acum am fost mamă, iar de acum nu mai sînt, fiind lipsită de unicul meu fiu iubit!" Astfel se tînguiau părinții în toate zilele cu nemîngîiere.

Petrecînd lîngă cetatea Almiridei, robii lui Hristos, Epictet și Astion, duceau viață monahicească, luptîndu-se cu nevoințele pustnicești. Dar fapta cea bună și sfințenia lor nu s-a tăinuit, deoarece prin mîinile sfîntului preot Epictet se făceau multe tămăduiri, încît poporul a început a veni la el. Într-una din zile, o femeie vestită a adus pe fiul său, care era cam la cinsprezece ani, mut, surd și uscat și, punîndu-l lîngă picioarele sfîntului stareț, a început a zice către el: "De unde ai venit aici, nu știu; însă cred că, dacă vei voi, poți să tămăduiești pe fiul meu. Văd că chipul tău te arată, că ești ucenicul Domnului Hristos, de Care am auzit multe și preaslăvite minuni. Deci, dacă ești ucenic al Aceluia, ajută-ne nouă, învață-ne să-L cunoaștem și să fim și noi robii Lui".

Sfîntul a zis către ea: "O, femeie, dacă crezi din toată inima că Unul este adevăratul Dumnezeu, Cel ce a zidit cerul și pămîntul și toate cele văzute de noi, îți va fi ție ceea ce dorești". Zicînd acestea, el a poruncit să ridice pe copil de la pămînt, și scuipînd de trei ori în gura lui cea amuțită, l-a întrebat: "Spune, fiule, în care Dumnezeu se cuvine să credem? În idolii cei făcuți de oameni, sau în Iisus Hristos, Cel răstignit, care acum te vindecă pe tine?" Iar copilul a strigat cu glas mare: "O, cinstite părinte, se cade să credem în Iisus Hristos, Cel ce întotdeauna arată oamenilor atîtea faceri de bine!" Văzînd oamenii din Almirida o minune ca aceasta, au preamărit pe Dumnezeu și în ziua aceea, mai mult de o mie de suflete, din amîndouă laturi, au crezut în Hristos Mîntuitorul nostru.

Darul lui Dumnezeu nu numai prin Sfîntul Epictet lucra minuni, ci și prin Sfîntul Astion. Așadar, ieșind el la rîul Dunării ca să aducă apă, l-a întîmpinat un om îndrăcit; dar el, făcînd semnul Sfintei Cruci spre acel îndrăcit, îndată a fugit diavolul din el, strigînd: "O, Astioane, credința și curăția inimii tale a luat mare putere de la Dumnezeu asupra noastră!" Astion, trimițîndu-se într-o vreme de către stareț la un loc oarecare, a văzut un om pe drum pe cînd venea, care căzuse de pe o zidire înaltă și zăcea la pămînt ca un mort, iar părinții lui se tînguiau pentru el. Fericitul Astion, milostivindu-se spre el, s-a rugat în sine, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, precum ai întors la viață de la porțile morții pe Evtih cel căzut jos de la etaj, prin Apostolul Tău Pavel, asemenea și pe Enea l-ai ridicat din slăbănogirea cea de opt ani, prin Apostolul Petru, și tot prin acel sfînt ai făcut să umble omul cel era olog din pîntecele maicii sale, întărindu-i pulpele și gleznele, așa și pe acest om ridică-l și fă-l viu și sănătos, prin mine, nevrednicul Tău rob!"

Rugîndu-se astfel, s-a apropiat de cel ce zăcea, zicînd cuvîntul Apostolului Petru: În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te și umblă! Deci, apucîndu-l cu mîna dreaptă, l-a ridicat viu și sănătos și, după aceea, el a mers împreună cu părinții lui în chilia fraților, strigînd: "Unul este Dumnezeul lui Epictet și al lui Astion! Cu adevărat Dumnezeul creștinilor este Unul Dumnezeu și nu mă voi duce de aici, pînă ce într-această zi nu ne veți face creștini pe mine și pe părinții mei!" Iar Epictet, preotul Domnului, chemîndu-i și învățîndu-i, le-a poruncit să postească și să se pregătească de primirea darului cel sfînt; iar după cîteva zile i-a luminat pe ei cu Sfîntul Botez.

Diavolul, văzîndu-se rușinat, nu numai de stareț, dar și de tînărul Astion, s-a lipsit de dobînda sa din sufletele omenești și se rupea de zavistie. Deci, s-a înarmat asupra lor cu toate meșteșu-girile sale, dar nimic nu sporea. Diavolul a gătit asupra tînărului, o vreme prielnică în chipul acesta. Ieșind într-o zi Astion la rîu ca să ia apă fără binecuvîntarea starețului și văzîndu-l vrăjmașul neîngrădit cu binecuvîntarea starețului, îndată - prin voința lui Dumnezeu - a năvălit asupra lui cu niște gînduri spurcate și a tulburat sufletul tînărului. Întorcîndu-se Astion în chilia sa se rușina să-și mărturisească părintelui său gîndurile acelea care l-au biruit; luptîndu-se cu ele trei zile, postea și se ruga cu lacrimi. El își obosea trupul cu osteneli, însă nicidecum nu se depărtau de la el gîndurile necurate, prin care, ca niște săgeți nevăzute, vrăjmașul îl rănea pe el.

Văzînd starețul pe ucenic tulburat și mîhnit, a zis către el: "Ce este aceasta, fiule, că te văd tulburat? Această mîhnire pe care o văd la tine, nu este mîhnirea sfinților care se îngrijesc de mîntuirea lor, ci arată pe față duhovniceasca întristare. Eu cred că mîhnirea ta este ruptură de moarte, precum și mîhnirea care a ucis pe Ahitofel, sfetnicul lui Avesalom, și care a pierdut pe Iuda, vînzătorul lui Hristos". Atunci Astion a început a mărturisi, zicînd: "Părinte, mai înainte de aceste trei zile, vorbeai cu niște cinstiți bărbați despre tainele cerești și eu aveam nevoie să ies la apă. Deci, m-am rușinat a cere binecuvîntarea ta înaintea acelor bărbați, căci n-am vrut prin aceasta să vă tai vorba voastră. Deci, neștiind tu, am ieșit la apă fără binecuvîntarea ta. Însă în cale a năvălit spre mine un nor întunecat de gînduri spurcate. Iată, acum au trecut trei zile de cînd mă lupt cu ele și nu pot să le gonesc și pentru aceasta sînt supărat".

Sfîntul stareț, căutînd cu groază la dînsul, a zis: "Pentru ce ai ieșit afară din ușa chiliei fără porunca mea? Pentru ce te-ai dus la rîu fără binecuvîntarea preotului lui Hristos? Nu știi oare că binecuvîntarea celui mai mare este zid nesurpat pentru cei tineri, că este paloș tare și armă nebiruită asupra diavolului?" Zicînd acestea, i-a poruncit să se întindă la rugăciune pe pămînt în chipul Sfintei Cruci și s-a întins și starețul. Și astfel s-au rugat amîndoi împreună lui Dumnezeu. Sculîndu-se ei de la pămînt, după multă rugăciune, fericitul Astion a văzut un copil negru cu o lumînare aprinsă, fugind de la dînsul și zicîndu-i: "Mărturisirea ta, Astioane, a sfărîmat astăzi puterile mele cele mari; iar rugăciunea voastră m-a lăsat fără arme".

Acei cuvioși părinți au viețuit astfel acolo și au întors multe suflete omenești de la înșelăciunea idolească la Hristos Dumnezeu. Un om oarecare, slujitor de idoli, s-a dus în cetatea Almiridei, la domnul acelei țări, care se numea Latronian, și i-a spus că cei doi sfinți sînt fermecători și înșală pe mulți cu vrăjile lor, întorcîndu-i de la aducerea de jertfe zeilor. Mai-marele cetății a poruncit să-i prindă îndată și să-i arunce în temniță. Deci sfinții, fiind legați, se rugau neîncetat și cîntau Psalmii lui David, iar starețul grăia către ucenic: "Iubitul meu fiu, dacă ne vor scoate la cercetare și ne vor întreba de nume, de neam și de patrie, să nu le răspundem nimic altceva decît numai acestea: "Sîntem creștini. Acesta ne este numele, neamul și patria și alt nimic nu sîntem, decît numai robi ai adevăratului Dumnezeu"".

A doua zi, mai-marele cetății a poruncit să gătească divan în mijlocul cetății, iar propovăduitorii să dea de veste poporului, ca să iasă la priveliște. Deci, venind pe la trei ceasuri din zi, a șezut la judecată și a trimis ca să scoată pe sfinți din temniță. Sfinții venind înaintea lui, el a căutat înspre dînșii și s-a spăimîntat, pentru că a văzut fața lor strălucind cu o oarecare lumină minunată a darului lui Dumnezeu. Sfîntul Epictet era de șaizeci de ani, înalt la stat și cu barbă lungă, împodobită de căruntețe. Asemenea, Sfîntul Astion era înalt la stat, foarte frumos la față, înflorit cu podoaba întregii înțelepciuni și avînd vîrsta de treizeci și cinci de ani.

Mai-marele cetății, uitîndu-se spre ei, a tăcut ca la un ceas, neputînd să zică ceva; apoi, abia deschizîndu-și gura, a zis: "Să ne spuneți cum vă numiți, de ce neam sînteți și din ce țară ați venit aici". Sfinții au răspuns: "Sîntem creștini!" Mai-marele cetății a zis: "Știu că sînteți din blestemata credință creștinească, dar să ne spuneți neamul și țara voastră". Sfinții au răspuns: "Sîntem creștini, știm pe Unul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos și Lui Unuia ne închinăm; iar de urîciunile idolești ne îngrețoșăm, și ne înstrăinăm de cei ce se închină lor, grăind cu Psalmistul: Asemenea lor să fie cei ce îi fac pe ei și toți cei ce se nădăjduiesc spre dînșii!"

Mai-marele cetății, auzind aceasta, s-a umplut de mînie și a poruncit să-i dezlege pe sfinți și să-i bată multă vreme fără milă. Ei, fiind bătuți, grăiau: "Doamne, Iisuse Hristoase, învățătorul nostru, voia Ta să se săvîrșească în noi!" Mai-marele cetății, văzîndu-i nebiruiți, se aprindea mai mult de mînie și le zicea: "Unde este Hristosul vostru, pe Care îl chemați neîncetat? Să vină acum să vă ajute și să vă scoată din mîinile mele!" Sfinții au grăit: "Sîntem creștini! Fie întru noi voia Domnului nostru!"

Atunci el, iuțindu-se și mai mult, a poruncit să-i spînzure la muncire, să le strujească trupurile cu unghii de fier și să-i ardă cu făclii aprinse. Ei strigau într-una: "Sîntem creștini! Fie întru noi voia Domnului nostru!" Sfinții, fiind astfel munciți, se sfîrșea la al șaptelea ceas din zi. După aceea mai-marele cetății a poruncit să-i ia de la muncire și să-i ducă iar în temniță. Dar unul din slujitorii care îi muncea, anume Vigilantie, auzind acele cuvinte ale sfinților pe care le grăiau neîncetat cînd pătimeau și socotind că într-însele este oarecare putere vrăjitorească care ușurează trupul de durere cînd este în munci, a început a le avea în mintea sa, cugetînd la ele ziua și noaptea.

După trei zile a început a striga către popor, zicînd: "Sînt creștin! Fie întru mine voia Domnului nostru". Apoi, alergînd la sfinți în temniță, a învățat de la dînșii sfînta credință și, după puține zile, s-a învrednicit de Sfîntul Botez cu toată casa sa. Sfinții, după întîia cercetare și muncire, au petrecut în temniță cinci zile; apoi iar au fost scoși la judecată. Mai-marele cetății, neputînd cu nici un fel să-i înduplece la păgînătatea sa, a poruncit a-i munci din nou. Mai întîi le-a frecat rănile lor de mai-nainte cu oțet și cu sare, după aceea a umplut o căldare mare cu smoală și fierbînd-o tare, a aruncat pe mucenici într-însa. Dar ei petreceau nevătămați în smoala cea fiartă ca într-o scăldătoare și ziceau adeseori cuvintele lor de mai înainte: "Sîntem creștini! Fie întru noi voia Domnului nostru!"

Mai-marele cetății se mira, văzîndu-i vii și nevătămați în căldarea cea fiartă și zicea: "O, cît de mare este puterea vrăjitoriei creștinești!" Apoi a poruncit să-i scoată din căldare și să-i arunce în temniță, nelăsînd pe nimeni să se ducă la dînșii ca să le dea pîine sau apă, ca astfel să se topească de foame și de sete. Sfinții au petrecut treizeci de zile fără hrană și fără băutură, hrănindu-se numai cu cuvîntul lui Dumnezeu și întărindu-se cu darul Duhului Sfînt.

Cînd sfinții mucenici se cercetau și se judecau la divanul cel din priveliște înaintea a tot poporul, s-a întîmplat de a venit în vremea aceea un bărbat oarecare din părțile Răsăritului, astfel rînduind Dumnezeu. Acel bărbat a cunoscut pe Astion, deoarece știa bine pe părinții lui. Acela, întorcîndu-se în țara sa, s-a dus la părinții lui Astion și le-a spus, zicînd: "Am văzut pe fiul vostru în Almirida, cetatea Sciților, cu un oarecare stareț, anume Epictet, suferind pătimiri pentru Hristos".

Părinții, auzind aceasta, au rugat cu căldură pe acel bărbat să le spună dacă este adevărat, iar acela a întărit cu jurămînt cele spuse. Deci, tatăl lui Astion a zis: "Dacă mă voi învrednici să văd fața iubitului meu fiu, voi face îndată toate cele ce îmi va porunci și mă va învăța". Asemenea grăia și maica sa: "Dacă îl voi vedea în viața mea pe fiul meu cel dulce, toate le voi lăsa și îl voi urma, chiar de-mi va porunci să fiu creștină, nu mă voi lepăda, și cu dînsul împreună nu mă voi teme de munci, nici a suferi moarte pentru Hristos". Grăind astfel, și-au încredințat casa și averea lor la niște prieteni credincioși ai lor; iar ei au luat multe slugi și slujnice și s-au dus cu corabia în Sciția. Însă mai înainte de a ajunge ei în cetatea Almirida, Sfinții Mucenici Epictet și Astion și-au săvîrșit cu bine nevoința pătimirii în acest chip.

După cele treizeci de zile, în care au fost chinuiți în temniță cu foamea și cu setea, mai-marele cetății, scoțîndu-i iar la judecată, le-a zis: "V-am întrebat de multe ori de numele vostru, de neam și de patrie, dar nu mi-ați spus adevărul. Eu socotesc că nu sînteți altceva decît niște diavoli în trup, de vreme ce numai aceia sînt fără nume și fără neam, de aceea vă numesc cu un nume ca acesta. Deci spuneți-mi, o, diavoli întrupați, veți aduce jertfe zeilor noștri sau nu? Dacă nu, atunci în această zi voi tăia capetele voastre". Sfinții au răspuns: "Noi sîntem creștini, nu diavoli. În numele lui Hristos izgonim pe diavoli din trupurile omenești. Deci, dacă tu voiești, poți să scapi de diavolul care petrece în tine, căci noi l-am putea izgoni pe el cu puterea lui Hristos, Dumnezeul nostru".

Atunci, mîniindu-se, mai-marele cetății a poruncit să-i bată cu pietre peste gură pe sfinții mucenici; iar după ce i-au bătut foarte mult cu toiege, i-au osîndit pe dînșii la moarte prin tăiere cu sabia. Deci sfinții, fiind scoși afară din cetate la locul de tăiere, au cerut de la ucigașii lor să le dea voie să-și facă rugăciune. Deci, stînd cu fața către răsărit, și-au înălțat mîinile spre cer și, înălțindu-și mintea către Dumnezeu, s-au rugat vreme îndelungată. După aceasta, Sfîntul Epictet s-a rugat ca să taie mai întîi pe Astion; dar acesta a grăit către dînsul: "Părinte, mai întîi ție ți se cade să primești această cinste, adică să te încununezi cu muceniceasca cunună, pentru că tu ești preotul Domnului, părintele și învățătorul meu, iar eu voi merge după tine!"

Sfîntul Epictet a răspuns: "Fiule, șaptesprezece ani te-am păzit curat și fără de prihană, cu darul lui Hristos, și acum să-mi pierd osteneala mea de atîția ani și să te las singur? Oare nu știi că meșteșugirile vrăjmașului sînt subțiri și greu de cunoscut? Deci, mă tem, ca nu cumva, fiind tînăr și văzînd moartea mea, te vei teme și vei fi vrăjmașului de batjocură. Nu așa, fiule, ci eu să fiu ca Avraam, care a adus spre jertfă lui Dumnezeu pe Isaac, iar tu să mergi mai înainte de mine, ca tu să primești întîi cununa pătimirii; și cred că Sfîntul Mihail cu îngerii, Abel cu proorocii, Petru cu apostolii, Daniil cu mărturisitorii, au ieșit întru întîmpinarea ta și așteaptă să te primească, ca apoi, cu cîntări dănțuitoare, să te ducă la scaunul lui Hristos, Mîntuitorul nostru".

Sfîntul Astion a răspuns: "Fie voia Domnului și a ta, sfinte părinte!" Deci, îngrădindu-se cu semnul Sfintei Cruci, a zis: "Tu ești apărătorul meu, Doamne, în mîinile Tale îmi dau duhul meu!" Apoi, plecîndu-și capul sub sabie, s-a sfîrșit. Sfîntul Epictet, căzînd peste trupul ucenicului său, ruga pe ucigașii săi, ca tot așa să-l ucidă și pe el. Deci, lovindu-l cu sabia, a fost tăiat pentru Hristos. Apoi toți cei ce erau acolo, păgîni și creștini, privind spre cinstitele lor trupuri, le-au văzut strălucind ca niște raze de soare, și o bună mireasmă umplea locul acela.

După ce s-a făcut noapte, Vigilantie, cel mai sus pomenit, împreună cu toți casnicii lui și cu ceilalți creștini, s-au dus și au luat în taină trupurile mucenicilor; și, învelindu-le în pînze curate, unse cu aromate, le-au îngropat cu cinste la un loc deosebit. Tot în aceeași noapte a căzut asupra lui Latronian, mai-marele cetății, un diavol cumplit; căci, sculîndu-se dimineața și voind ca de obicei să meargă la divan, a început a vorbi cu necuviință ca un nebun. Apoi, apucînd o sabie, s-a repezit la cei care erau cu dînsul și a început a-i lovi. Dar aceia, văzîndu-l pe el îndrăcit, l-au prins și smulgîndu-i sabia din mîini l-au bătut. Deci, legîndu-i mîinile și picioarele, l-au închis într-o casă mică, unde după două zile și-a lepădat sufletul său cel rău, fiind sugrumat de diavol.

După sfîrșitul sfinților mucenici, părinții lui Astion, mergînd cu corabia pe apă, s-au apropiat de cetatea Almirida, iar Sfîntul Astion s-a arătat lui Vigilantie, zicîndu-i: "Tatăl meu și maica mea vor veni aici ca să mă caute. Deci fă bine, frate, de ieși la mal și-i primește pe ei în casa ta. Odihnește-i și să-i mîngîi, deoarece pentru mine s-au întristat și obosit. Să-i înveți să cunoască mîntuitoarea credință și să le spui măririle lui Dumnezeu". Deci, Vigilantie, mergînd îndată la mal, a văzut o corabie venind, din care ieșind părinții lui Astion, întrebau pe oamenii care se întîmplau acolo, dacă n-au văzut pe un om tînăr cu numele Astion. Vigilantie, apropiindu-se de dînșii, le-a zis: "L-am văzut și l-am cunoscut pe el. Deci veniți mai întîi să vă odihniți în casa mea, apoi vă voi spune despre dînsul". Atunci ei, bucurîndu-se foarte mult, au mers la dînsul și s-au odihnit.

După aceasta, rugînd ei pe Vigilantie să le spună despre fiul lor, acela le-a spus acestea: "Nu este mult de cînd Astion a fost în cetatea aceasta; însă, mai înainte cu cîteva zile, s-a dus de aici cu un stareț cinstit, într-o țară depărtată, fiind chemat cu cinste de Împăratul cel slăvit ca să împărățească cu Dînsul în negrăita slavă". Apoi, Vigilantie le-a spus despre cealaltă viață veșnică, despre sălășluirile raiului și împărăția cerului, despre Hristos Domnul și Împăratul cel fără de moarte, despre îngeri și despre toate cetele sfinților, care împreună viețuiesc cu Hristos și întru care este numărat și fiul lor, Astion.

Auzind părinții lui cuvintele acestea pe care niciodată nu le auziseră, s-au minunat, s-au umilit și au simțit în inimile lor o oarecare bucurie duhovnicească; dar mai cu dinadinsul întrebau cum s-a dus iubitul lor fiu acolo. Vigilantie, luîndu-i pe dînșii, i-a dus mai întîi în chilia sfinților mucenici, unde le-a arătat o Sfîntă Cruce și o carte a Evangheliei, care rămăsese de la dînșii. Deci, vorbind mult cu dînșii din Evanghelie, i-a făcut să creadă în Hristos. Atunci le-a spus lor despre pătimirea Sfinților Mucenici Epictet și Astion și cum și-au dat sufletele lor pentru Hristos. Apoi i-a dus pe ei la locurile unde erau îngropate trupurile sfinților. Plîngînd ei acolo din destul, Vigilantie le-a poruncit ca de cu seară să stea la rugăciune și să se roage cu dinadinsul toată noaptea lui Hristos Dumnezeu.

Trecînd miezul nopții și începînd a răsări luceafărul, deodată a strălucit peste ei o lumină ca un fulger și o mireasmă minunată mirosea. Deci au văzut pe sfinții mucenici stînd înaintea lor într-o podoabă negrăită. Atunci Sfîntul Astion cuprinzînd pe maica sa cu dragoste și sărutînd-o pe dînsa i-a zis: "Bine ai venit aici, Marchelino, ucenică a lui Hristos și maica mea!" Asemenea și Sfîntul Epictet, cuprinzînd capul tatălui lui Astion, l-a sărutat, zicîndu-i: "Iubite frate Alexandre, bucură-te întru Domnul că te-ai învrednicit a te ridica în numărul credincioșilor și te-ai arătat vrednic de fericirea cea veșnică". După aceasta amîndoi au zis lui Vigilantie: "Bucură-te și tu, iubite frate, căci cu tine s-a împlinit Scriptura care zice: "De va întoarce cineva pe cel păcătos din rătăcirea lui, va mîntui suflet din moarte și va acoperi mulțime de păcate". Apoi, au mai vorbit cu dînșii din destul și alte cuvinte mîngîietoare și pline de dulceață duhovnicească; iar după un ceas s-au făcut nevăzuți.

Ei, din vedenia aceea și din vorbirea cea dulce cu sfinții, de ce fel de bucurie s-au umplut, nu este cu putință a spune. Deci, și-au vărsat inimile lor în rugăciune și mulțumire înaintea lui Dumnezeu, că s-au învrednicit a vedea în slava cerească pe iubitul lor fiu pe care îl căutau de atîta vreme îndelungată cu durere în inimă.

Într-acea vreme, în țara sciților era un episcop creștin, cu numele Evanghel. Acela, deși se ascundea în vremea prigonirii, însă înștiințîndu-se de moartea mai marelui Latronian, a mers fără de frică în cetatea Almiridei, cercetînd și întărind pe credincioși. Vigilantie s-a dus la acest arhiereu cu părinții lui Astion și i-a spus cu de-amănuntul toate cele despre dînșii, cum și despre sfinții mucenici. Episcopul, fericind pe sfinții mucenici, a primit cu bucurie pe părinții lui Astion, care se întorseseră la Hristos și i-a botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh.

După aceasta, Alexandru și Marchelina, petrecînd multe zile în postire și în rugăciuni lîngă mormîntul mucenicilor, s-au întors la ale lor. Deci, vînzînd averile cele multe pe care le aveau, le-au împărțit săracilor, oprind puțin pentru hrană. Astfel au viețuit cu dumnezeiască plăcere, pînă la sfîrșitul lor.

Sfinții Cuvioși Mucenici, Epictet Preotul și Astion Monahul, cu cununa mucenicească s-au preamărit în ceruri, iar Alexandru cu Marchelina, trecînd de la cele pămîntești, s-au învrednicit în partea sfinților cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, I se cuvine cinstea, slava și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site