Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfinților Mucenici Marin, Marta, Avdifax și Avacum, și cei împreună cu dînșii
(6 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Pe vremea lui Claudiu, împăratul Romei, a venit din Persia la Roma, un bărbat de neam bun și bogat, fiind de dreapta credință creștinească, cu numele Marin, împreună cu femeia sa, Marta, și cu doi fii ai lor, Avdifax și Avacum. Ei au venit ca să se închine la mormintele Sfinților Apostoli și ale celorlalți sfinți. Atunci au început a cerceta în Roma pe creștinii cei ținuți în legături și a îngropa trupurile celor uciși pentru Hristos. Deci, trecînd rîul Tibrului, au găsit acolo într-altă cetate ținut în temniță pe Sfîntul Mucenic Chirin, care pătimise multe bătăi pentru Hristos. Ei mergînd, s-au aruncat la picioarele lui, rugîndu-l să se roage Domnului pentru dînșii. Deci au început din averile lor a-i sluji lui și celor legați cu el pentru Hristos, și spălîndu-le picioarele, le stropeau cu apa aceea. Astfel au petrecut acolo opt zile, slujind sfinților.

În vremea aceea, Claudiu a poruncit să ucidă fără judecată pe toți creștinii ce se aflau acolo. Nu cu mult mai înainte de acea vreme, fuseseră prinși 260 de creștini, pe care-i osîndise împăratul să sape la pămînt; iar temnița lor era afară din cetate la locul olarului, lîngă calea ce se numește Salaria. Deci, împăratul a poruncit ca pe aceștia să-i săgeteze soldații cu săgeți în ziua priveliștii, iar trupurile lor să le ardă cu foc. Înștiințîndu-se de aceasta Marin și Marta cu fiii lor, s-au mîhnit foarte mult. Deci, ducîndu-se la acel loc, împreună cu Sfîntul Ioan preotul, scoteau în taină trupurile sfinților din foc, pe care le puteau lua, și învelindu-le cu pînze curate, le îngropau în peștera cea de lîngă calea Salariei, care se numea Cucumer. El a îngropat împreună cu ei și pe un tribun împărătesc, cu numele Vlast, fiind ucis pentru Hristos. Deci, au petrecut acolo în pustiuri, împreună cu Ioan preotul, multe zile în rugăciuni.

Înștiințîndu-se împăratul Claudiu de aceasta, a poruncit ca să caute pe Marin și pe soția lui; dar nu-i găsea pentru că se ascunseseră. Cînd s-au întors din acea peșteră și au venit la temnița de mai înainte, n-au găsit în ea pe Sfîntul Mucenic Chirin; pentru că în noaptea aceea, mai înainte de venirea lor, îl uciseseră cu sabia, și-l aruncaseră în rîul Tibrului. Înștiințîndu-se ei de locul unde era aruncat, au așteptat noaptea. Și fiind întuneric, au căutat pe mucenic în apă, și l-au găsit, apoi l-au îngropat în peșteră în gropnița lui Pontion.

După aceea, mergînd ei pe cealaltă parte a Tibrului și fiind încă întuneric de noapte, s-a auzit un glas de cîntăreți în foișorul unei case. Acolo se adunaseră creștinii cu episcopul Calist și săvîrșeau rugăciunile de toată noaptea. Auzind aceasta, Marin și soția lui s-au bucurat și s-au apropiat de poarta acelei case. Creștinii care erau înăuntru nu voiau să deschidă, pentru că se temeau să nu năvălească asupra lor închinătorii de idoli. Atunci, Sfîntul Calist episcopul a zis celor ce erau cu el: "Îndrăzniți, nu vă temeți, Hristos bate în ușa voastră, să-i deschidem, deoarece El ne cheamă pe noi". Zicînd episcopul aceasta, a mers singur și a deschis poarta. Văzînd Marin, Marta și cei doi frați ai lor pe episcop, s-au aruncat la picioarele lui, cerînd binecuvîntare. Episcopul împreună cu toți credincioșii, s-au bucurat de ei, și ducîndu-i înăuntru, i-au sărutat, făcînd rugăciuni împreună. Ei au petrecut în acel loc două luni, ziua ascunzîndu-se, iar noaptea se adunau la rugăciune.

În vremea aceea, împăratul Claudiu a pus la întrebare, înaintea judecății, pe un bărbat cinstit cu numele de Valentin preotul, care a fost prins și legat cu lanțuri grele, pentru mărturisirea lui Hristos, zicîndu-i: "Pentru ce nu te împrietenești cu noi, tu care petreci printre poporul nostru? Am auzit destul de înțelepciunea voastră creștinească, iar tu care ești deștept, de ce te smintești în basmele cele deșarte ale credinței voastre?" Răspuns-a fericitul preot Valentin: "De ai fi știut Darul lui Dumnezeu și ce este în credința noastră, ai fi primit-o cu bucurie și tu și poporul tău, și ai fi lepădat diavolii și idolii cei făcuți de mînă; apoi ai fi mărturisit pe Unul Dumnezeu, Tatăl cel atotputernic și pe Iisus Hristos, Fiul Lui, Ziditorul a toate, pe Făcătorul cerului și al pămîntului, al mării și al tuturor celor dintr-însele".

Un oarecare din cei ce stăteau înaintea împăratului, în-dreptător de lege al lor, a zis cu glas mare către sfîntul preot: "Ce ți se pare de zeul Die și de Hermes?" Răspuns-a preotul: "Eu nu socotesc altceva de ei că sînt decît numai aceasta, că au fost oameni ticăloși și spurcați, care în zilele vieții lor au petrecut numai în necurății și desfătări trupești. Chiar și tu, de-mi vei arăta neamul și faptele lor, vei vedea cît de spurcați au fost". Atunci acel îndreptător de lege a strigat cu glas mare: "Acesta hulește pe zeii îndreptători împărăției Romei". Împăratul Claudiu, ascultînd cu îngăduire, a zis către preot: "Dacă Hristos este Dumnezeu, de ce nu-mi arăți adevărul despre Dînsul?" Grăit-a preotul: "Ascultă-mă pe mine, împărate, și ți se va mîntui sufletul tău, împărăția ta se va înmulți și vrăjmașii tăi se vor stinge, iar tu vei fi biruitor peste toți. Aici te vei îndulci de vremelnica împărăție, iar în viața ce va să fie te vei îndulci de cea veșnică, numai să faci aceasta: Pocăiește-te de sîngele sfinților, pe care l-ai vărsat și crede în Hristos, primind Sfîntul Botez!" Atunci Claudiu a zis către cei de față: "Auziți, cetățeni ai Romei și tot poporul, cît de sănătoasă învățătură ne grăiește nouă omul acesta?" Eparhul, cel cu numele Calpurnie, a strigat: "Te înșeli, împărate! Învățătura acestuia e mincinoasă; oare cu dreptate ne este nouă să lăsăm zeii aceia, cărora din scutecele noastre ne-am învățat a ne închina? Singur judecați de aceasta!"

Zicînd eparhul acestea, s-a schimbat inima împăratului și i-a încredințat lui pe preot, zicîndu-i cu mîhnire: "Să-l asculți cu îngăduire și dacă învățătura lui ce o grăiește nu va fi sănătoasă, să faci cu dînsul după legea cu care se judecă furii de cele sfinte; iar dacă va fi sănătos și drept sfatul lui, atunci de ce nu-l ascultăm?" Atunci eparhul Calpurnie, luînd pe Sfîntul Valentin, l-a încredințat unuia din cei ce erau sub stăpînirea lui, dregător mai mare, cu numele Asterie, bărbat înțelept, zicîndu-i: "De vei putea să pleci pe acesta spre socoteala noastră cu cuvintele tale, voi spune împăratului de înțelepciunea ta, și vei fi prietenul lui".

Luînd Asterie pe preot, l-a dus în casa sa. Sfîntul Valentin, intrînd în casa lui Asterie, și-a plecat genunchii la rugăciune și a zis: "Dumnezeule a toată făptura cea văzută și nevăzută, Ziditorul neamului omenesc, Cel ce ai trimis pe Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să ne mîntuiască pe noi de înșelăciunea vrăjmașului și să ne aducă din întuneric la lumina adevărului, Care ne-a chemat pe noi la Sine, zicînd: Veniți la mine toți cei osteniți și însărcinați, și Eu vă voi odihni pe voi; întoarce casa aceasta la Tine, și dă ei după întuneric lumină, ca să Te cunoască pe Tine, Dumnezeu Fiul, întru unirea Sfîntului Duh, în veci. Amin!"

Astfel rugîndu-se sfîntul și Asterie auzind cuvintele lui, a zis către dînsul: "Mă mir, cum zici că Hristos al vostru este lumină!" Răspuns-a sfîntul: "Cu adevărat, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel născut de la Duhul Sfînt și din Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, este lumină adevărată, Care luminează pe tot omul ce vine în lume". Asterie a zis: "Dacă El luminează pe tot omul, atunci voi încerca, dacă sînt adevărate cele grăite de tine. Eu am o fiică oarbă încă de cînd n-avea doi ani; deci, dacă o vei vindeca cu numele Hristosului tău, atunci voi face tot ceea ce-mi vei porunci". Preotul a zis: "S-o aduci la mine". Asterie, alergînd cu sîrguință, a adus pe copila cea oarbă. Sfîntul Valentin, înălțîndu-și mîinile și ridicîndu-și ochii cu lacrimi spre cer, s-a rugat mult. Apoi, punînd mîna sa pe ochii cei orbi, a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, luminează pe roaba Ta, Tu, Care ești lumina cea adevărată!"

În urma acestora, copilița a văzut îndată. Asterie și femeia lui văzînd aceasta, au căzut la picioarele sfîntului, zicîndu-i: "Ne rugăm să faci ceea ce vei voi cu noi, ca să fim robii lui Hristos și să se mîntuiască sufletele noastre!" Sfîntul a zis către dînșii: "Să faceți ceea ce vă poruncesc. Dacă credeți în Hristos din toată inima, sfărîmați toți idolii care sînt în casa voastră, postiți, iertați datoriile tuturor datornicilor voștri, primiți Sfîntul Botez și așa vă veți mîntui!" Iar ei au voit să facă cu bucurie toate acestea. După aceea, poruncindu-le trei zile de post, îi învăța taina sfintei credințe. Deci, Asterie, care avea sub stăpînirea sa pe mulți închiși, i-a dezlegat pe toți din legături și i-a liberat din temniță. După ce au postit trei zile, sosind ziua Duminicii, Asterie s-a botezat cu toată familia sa, care era de patruzeci și șase de suflete, parte bărbătească și femeiască. După aceea au chemat în casa lor și pe Sfîntul Calist Episcopul și au luat binecuvîntare de la el.

Fericitul Marin auzind aceasta împreună cu Marta, femeia lui, și fiii lor Avdifax și Avacum, s-au dus la casa lui Asterie cu bucurie, mulțumind lui Dumnezeu. Deci au petrecut acolo treizeci și două de zile. După aceasta, împăratul aflînd că Asterie a crezut în Hristos și s-a botezat cu toată casa, după învățătura lui Valentin preotul, a trimis îndată ostași să prindă pe Asterie și pe toți ai casei lui. Ostașii, năvălind fără de veste, au prins pe toți care se aflau în casa lui Asterie, între care era și Sfîntul Marin cu casnicii lui, și pe toți i-a dus la împărat. Împăratul a poruncit să-i despartă, pe preotul Valentin și pe Marin cu ai lui să-i pună deosebit, iar pe Asterie cu ai casei lui i-a trimis legați în cetatea ce se numea Ostie, ca acolo să primească judecata și pedeapsa.

Ducînd în cetatea aceea pe Sfîntul Asterie și pe toți cei cu dînsul, i-a dat unui judecător cu numele Ghelasie. Acela, văzîndu-i, i-a aruncat în temniță. După douăzeci de zile, scoțîndu-i la judecată, le-a zis: "Ați auzit ce a poruncit împăratul și tot sfatul lui?" Sfinții au răspuns: "Nu!" Judecătorul a zis: "Este poruncă ca toți care se închină zeilor să fie vii și liberi; iar cei ce nu voiesc să se închine lor, aceia să fie uciși cu diferite chinuri". Sfîntul Asterie a răspuns: "Să se închine lor aceia care sînt ca dînșii și care voiesc să piară împreună cu ei; iar noi ne închinăm Dumnezeului cel adevărat și atotputernic, Care petrece în cer, numai Lui singur ne aducem jertfă". Judecătorul, mîniindu-se, a poruncit ca pe Sfîntul Asterie să-l spînzure la muncire și să-l chinuiască; iar pe toți ceilalți să-i bată cu toiege fără de cruțare. Astfel, chinuindu-i în acea zi, i-a aruncat iar în temniță, zicînd: "Se cade a găti chinuri mai cumplite asupra lor!" A doua zi a poruncit să fie gata prive-liștea și să se adune poporul.

Venind ziua următoare, judecătorul Ghelasie a șezut la judecata din priveliște și, aducînd de față pe Sfîntul Asterie cu ceilalți sfinți mucenici, a zis către dînsul: "Lasă-ți nebunia ta cea deșartă și te făgăduiește a jertfi zeilor, ca să nu pieri în chinuri tu și cei cu tine!" Sfîntul Asterie a răspuns: "Noi toți dorim ca să murim pentru Hristos, Mîntuitorul nostru, precum El a murit pentru noi păcătoșii, ca, curățindu-ne de întinăciunile lumii acesteia, să ne învrednicim a trece la împărăția cerească cea dorită!" Judecătorul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să-i arunce pe toți spre mîncare fiarelor.

Sfinții au fost duși la locul care se numea al fiarelor, aproape de o capiște de aur, pentru că acolo se hrăneau fiarele. Deci, intrînd în groapă, s-a deschis îngrădirea fiarelor și le-au dat drumul asupra lor. Sfîntul Asterie a strigat cu glas mare, zicînd: "Doamne, Dumnezeule Atotputernice, Cel ce ai miluit pe robul Tău, Daniil, în groapa leilor și prin Proorocul Avacum l-ai cercetat și l-ai întărit, cercetează-ne și pe noi, robii Tăi, prin îngerul Tău cel sfînt!" Fiarele, ieșind, n-au vătămat pe nimeni dintr-înșii, ci se plecau înaintea Sfîntului Asterie și celor ce erau cu dînsul. Ghelasie, văzînd aceasta, a zis către popor: "Vedeți cum aceștia, cu meșteșugiri de farmece, au îmblînzit fiarele?" Mulți din popor au grăit: "Dumnezeul lor îi păzește!"

După aceea, judecătorul a poruncit să-i scoată pe mucenici din groapă, să gătească un foc mare și să-i arunce în el, ca să ardă. Fiind aprins acel foc mare, Sfîntul Asterie a zis către ceilalți sfinți: "Îndrăzniți, nu vă temeți; pentru că Cel ce a fost văzut al patrulea cu cei trei tineri în cuptorul Babilonului, Acela stă acum în mijlocul nostru!" Cînd a aruncat pe mucenici în foc, îndată s-a stins văpaia și focul s-a schimbat în răcoreală, iar sfinții au rămas nevătămați. Judecătorul, văzîndu-se biruit și rușinat, a poruncit să scoată pe mucenici afară din cetate și să-i omoare cu moarte groaznică; adică pe unii să-i taie cu sabia, iar pe alții să-i ucidă cu pietre. Și astfel s-a sfîrșit nevoința muceniciei lor.

Pe cei rămași în Roma cu fericitul Valentin preotul, Sfinții Mucenici Marin, Marta, Avdifax și Avacum, împăratul Claudiu i-a adus înaintea judecății sale. Mai întîi a bătut fără de milă cu toiege pe Sfîntul Valentin, și pe urmă i-a tăiat capul. Apoi a zis către Sfîntul Marin și către cei cu dînsul: "De unde sînteți?" Sfinții au răspuns: "Sîntem din Persia". Împăratul a zis: "Pentru ce v-ați lăsat țara voastră și ați venit aici?" Sfinții au răspuns: "Am dorit să ne închinăm la mormintele Sfinților Apostoli și lîngă ele să dăm Domnului rugăciunile noastre". Împăratul a zis: "De unde aveți aur și argint, că aud de voi că sînteți săraci?"

Sfinții Marin și Marta au răspuns: "Din averile noastre care le-am avut în Persia. Pe acelea noi le-am vîndut și am împărțit la cei ce nu aveau, iar ceea ce ne-a mai rămas am luat cu noi, nu pentru noi, ci pentru slujirea sfinților. Cum că am fost bogați în Persia, poți să înțelegi din aceasta, că sîntem de neam bun. Căci tatăl meu, Maromei, a fost întîiul după împăratul Persiei, iar soția mea este fiica lui Cusinit, un boier slăvit din Persia".

Împăratul a zis: "Pentru ce ați lăsat zeii cei părintești, care se cinstesc în Persia, și ați venit aici să căutați oamenii cei morți?" Marin a răspuns: "Noi, robii lui Hristos, am venit să ne închinăm Sfinților Apostoli, ale căror nemuritoare suflete viețuiesc cu Dumnezeu, ca ei să fie pentru noi mijlocitori către Hristos, Dumnezeul nostru". Împăratul a zis: "Unde este aurul și argintul care l-ați adus din Persia?" Sfîntul Marin a răspuns: "L-am dat lui Dumnezeu, Care altădată ni-l dăduse nouă". Atunci împăratul, mîniindu-se, l-a dat pe el judecătorului său, cu numele Muschian, zicîndu-i: "De nu vor aduce jertfe zeilor, să-i pierzi cu felurite chinuri".

Atunci acela, luîndu-i pe ei, i-a dus la judecată în capiștea zeiței lor Teluda și, punîndu-i de față la cercetare, le-a arătat lor toate uneltele de muncă, îngrozindu-i cu cumplite chinuri și silindu-i la închinarea idolească. Dar, nesupunîndu-se voinței lui, a început a-i chinui. Deci, mai întîi pe Sfîntul Marin, întinzîndu-l la pămînt, a poruncit să-l bată cu toiege. El, fiind bătut mult, nu striga altceva decît numai: "Slavă Ție, Doamne, Iisuse Hristoase!". Pe Avdifax și pe Avacum, asemenea cu toiege i-au bătut; iar Sfînta Marta, privind la pătimirea fiilor săi, îi întărea cu sfaturi de mamă ca să rabde pentru Hristos, Cel ce a răbdat pentru noi mai mari pătimiri. După aceasta, spînzurînd pe acești trei mucenici, adică pe tatăl cu fiii săi, a poruncit să strujească trupurile lor cu unghii de fier și să le ardă coastele cu foc. Dar ei mai tare strigau: "Mulțumim Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, că ne-ai învrednicit a pătimi toate acestea pentru numele Tău!"

După aceasta, luîndu-i pe ei de la chinuri, a poruncit să le taie mîinile, iar Marta, adunînd sîngele lor, se ungea cu el cu bucurie. După aceea judecătorul, atîrnîndu-le mîinile de grumaji, a poruncit să-i poarte prin toată cetatea Romei. Deci, sfinții fiind purtați, propovăduitorul striga: "Nu huliți pe zei, că pentru aceasta sînteți munciți". Dar sfinții dimpotrivă strigau: "Zeii voștri nu sînt dumnezei, ci diavoli! Ei vă vor pierde pe voi cu împăratul vostru!"

După o pătimire ca aceasta, sfinții mucenici au fost scoși afară din cetate, departe ca la treisprezece stadii, la un loc care se numea Nimfa Catavasi, unde Sfinților Marin și Avdifax li s-au tăiat capetele, iar pe Marta au înecat-o în rîu. După aceasta, o femeie oarecare credincioasă, cu numele Filichita, luînd trupurile sfinților mucenici și al Sfintei Marta, le-a îngropat cu cinste în satul său, mărind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel împreună slăvit cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site