Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Cuviosul Părintele nostru Sisoe cel Mare
(6 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Cuviosul Sisoe, iubind din tinerețe pe Dumnezeu, a luat asupra sa jugul crucii și cu osîrdie a urmat lui Hristos. El a petrecut cu pustnicești nevoințe în pustiile Egiptului. Prin smerenie și prin rugăciuni se asemăna în viață cu îngerii, biruind taberele vrăjmașilor celor nevăzuți. Petrecerea lui era în pustiul muntelui, în care s-a nevoit Cuviosul Antonie cel Mare. Deci, fericitul Sisoe era următorul lui. El a luat atîta dar de la Dumnezeu, pentru smerita lui cugetare, încît a înviat și morți, precum este arătat în Pateric, unde se află scris aceasta:

Un om oarecare, mirean, a mers pentru binecuvîntare la Părintele Sisoe în muntele lui Antonie, avînd cu el un copil mic - fiul lui. Deci, s-a întîmplat că, copilul pe cale, s-a îmbolnăvit și a murit; dar tatăl nu s-a tulburat de aceasta, ci cu credință l-a adus pe mort la stareț. Intrînd în chilie la cuviosul, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care punîndu-l cu fața în jos, stătea ca și cum ar fi cerut binecuvîntare și rugăciune. Făcînd starețul rugăciune, și dîndu-i binecuvîntare, a ieșit afară, lăsînd copilul zăcînd mort la picioarele sfîntului. Starețul n-a știut că copilul este mort, ci, socotind că șade pentru rugăciune, i-a zis: "Scoală-te, fiule, și du-te de aici". Deci, îndată înviind mortul, s-a sculat și a mers în urma tatălui său. Văzînd omul pe fiul său viu, s-a întors cu el la stareț și închinîndu-se i-a dat mulțumire. Cunoscînd starețul învierea mortului ce se făcuse, s-a mîhnit foarte mult; pentru că niciodată nu voia să fie făcător de minuni. Deci a poruncit acelui om, ca să nu spună nimănui, ceea ce făcuse, pînă la sfîrșitul lui.

Pe acest părinte insuflat de Dumnezeu, l-au întrebat frații: "De va cădea vreun frate într-o greșeală oarecare, îi este destul un an de pocăință?" Răspuns-a starețul: "Aspru este cuvîntul acesta". "Dar șase luni, se cade să se pocăiască cel ce a greșit?" Răspuns-a starețul: "Este mult". Și iarăși au zis frații: "Dar patruzeci de zile îi este de ajuns pentru pocăință?" Răspuns-a starețul: "Este mult". După aceasta a zis: "Cred milostivirii Iubitorului de oameni, că de se va pocăi omul cu tot sufletul, trei zile sînt de ajuns pentru a primi Dumnezeu pocăința lui".

Alt frate a întrebat pe stareț, zicînd: "Ce voi face, părinte, căci am căzut în păcat?" Starețul a răspuns: "Scoală-te, fiule, și te vei mîntui". Zis-a fratele: "După sculare, iarăși am căzut". Starețul a zis: "Scoală-te iarăși". Fratele i-a zis: "Pînă cînd va fi căderea și scularea mea?" Starețul a răspuns: "Pînă ce sfîrșitul te va ajunge și te va găsi ori în cele bune ori în cele rele. Pînă atunci, totdeauna se cade să petrecem în sculare, ca într-aceea să ne ajungă sfîrșitul".

La acest cuvios părinte, era un ucenic, anume Apolos. Acestuia din meșteșugirile vrăjmașului, pe lîngă alte ispitiri și dorințe, i-a venit și pofta de rînduiala preoțească. Deci, dracii i se arătau lui în vis în chip de arhierei, hirotonindu-l pe el episcop. Deșteptîndu-se din somn, ruga pe stareț ca să-i poruncească să meargă în cetate la arhiereu, ca să ia sfințirea preoțească. Iar starețul îi poruncea și-l învăța, spunîndu-i să nu caute rînduială mai presus de vrednicia lui. Supărîndu-se el de multa învățătură și pedepsire a starețului, a fugit în taină de la dînsul și s-a dus în Alexandria, la rudeniile sale cele după trup, ca acolo, prin ajutorul acelora, să poată cîștiga rînduiala preoției.

Mergînd el pe cale și diavolul ieșind în întîmpinarea lui, i s-a arătat în chip de om înalt la statură, dar era negru la vedere, murdar la chip, avînd unghii de fier și arătînd asemănare de fiară. Acela era buzat, avea sînuri femeiești, arătîndu-se prin aceasta că este și o parte și alta a firii; deci, era foarte îngrozitor. El arăta atît de mare nerușinare înaintea ochilor lui, încît nici nu se cuvine a le spune. Acela căzînd pe grumajii lui Apolos, îl cuprindea și-l săruta adeseori. Dar Apolos se îngrădea cu semnul Sfintei Cruci și se retrăgea din mîinile lui. Dar el zicea către dînsul: "Pentru ce fugi de mine? Știu că ești al meu și îmi ești iubit, fiindcă faci voile mele; pentru aceasta am și venit ca să călătoresc cu tine, pînă ce voi sfîrși toate poftele tale".

Apolos, neputînd suferi murdăriile și nerușinarea lui, și-a ridicat ochii spre cer și a strigat foarte tare, zicînd: "Dumnezeule, ajută-mi pentru rugăciunile Părintelui meu, Sisoe, și izbăvește-mă din această primejdie!" Îndată diavolul, depărtîndu-se puțin de la dînsul, s-a închipuit în femeie frumoasă și a zis către dînsul: "Primește-mă și satură-ți pofta ta, de vreme ce mult m-ai odihnit în inima ta, prin gîndurile tale". Și iarăși a zis: "Eu am voit să te fac pe tine preot și episcop, dar rugăciunile lui Sisoe, starețul cel lacom, mă gonesc de la tine".

Diavolul zicînd aceasta, s-a făcut nevăzut. Atunci Apolos, cuprins de mare frică, s-a întors la stareț și, căzînd la picioarele lui, i-a spus toate cele ce i se întîmplaseră, cerînd iertăciune. El a spus încă și fraților ce a pătimit din înșelăciunea vrăjmașului și cum i-au ajutat rugăciunile Cuviosului Părinte Sisoe. Căci cu adevărat, rugăciunea lui era puternică spre gonirea diavolilor, care și dintr-un alt ucenic al său, anume Avram, a izgonit pe duhul cel necurat, care muncea trupul lui. Toate duhurile ispititoare fugeau de la dînsul, neîndrăznind a se apropia de viteazul și nebiruitul ostaș al lui Hristos.

Cuviosul Sisoe, petrecînd șaizeci de ani, s-a apropiat de sfîrșitul său. Deci, cînd era să moară, monahii șezînd lîngă dînsul, s-a luminat fața lui ca o lumină și a zis către ei: "Iată, a venit Părintele Antonie". Și tăcînd puțin iarăși a zis: "Iată a venit ceata proorocilor". Și iarăși fața lui mai mult a strălucit. Și a zis: "Iată a venit ceata apostolilor". Fața lui s-a luminat îndoit, și vorbea cu fețele cele nevăzute. Frații l-au rugat, zicînd: "Spune nouă, părinte, cu cine vorbești?" El le-a zis: "Iată, au venit îngerii să mă ia, și mă rog lor, ca să mă lase puțin să mă pocăiesc". Frații i-au zis: "Părinte, nu-ți este de trebuință ție pocăința". Starețul a răspuns: "Cu adevărat nu mă știu pe mine să fi pus început pocăinței mele". Atunci toți au cunoscut că este desăvîrșit.

Deci, el s-a luminat și mai mult, și fața lui se făcuse ca soarele, încît toți s-au temut. Starețul le-a zis: "Iată, vedeți toți că vine Domnul, și zice: "Aduceți-Mi vasul alegerii din pustie". Cuviosul zicînd acestea, îndată și-a dat duhul său Domnului; și s-au făcut niște fulgere, încît chilia s-a umplut de bună mireasmă.

Cu astfel de fericit sfîrșit, Cuviosul Sisoe și-a săvîrșit vremelnica viață și s-a mutat la viața cea fără de sfîrșit. Iar cetele sfinților care le-a văzut la sfîrșitul său, cu acelea acum sălășluindu-se, se îndulcește de vederea lui Hristos.

Fie ca de acele îndulciri să ne învrednicim și noi cu rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru Sisoe și cu Darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site