Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Viața Sfintei și Dreptei Marta, maica Sfîntului Simeon din Muntele Minunat
(4 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Sfînta și dreapta Marta s-a născut în Antiohia, din părinți binecredincioși. Ea, fiind silită de ei spre nuntă și neînvoindu-se, a dorit să viețuiască în feciorie. Pentru aceasta i s-a poruncit ei, printr-o dumnezeiască vedenie în biserica Mergătorului Înainte, ca să se supună părinților săi și să se însoțească cu bărbat. Deci, a zămislit fiu pe Sfîntul Simeon, după dumnezeiasca dăruire, care i s-a vestit prin arătarea Sfîntului Ioan Mergătorul Înainte, precum se scrie pe larg despre aceasta, în viața Sfîntului Simeon. Însă, nepetrecînd mulți ani cu bărbatul său, a rămas văduvă, iar pruncul creștea cu toată luarea aminte, păzindu-l după porunca Sfîntului Mergătorului Înainte, de vreme ce acela era să fie vas al Sfîntului Duh. Ea se ruga totdeauna lui Dumnezeu pentru fiul său, ca să-l primească de la dînsa spre slujba sa, ca altădată de la proorocița Ana, pe Samuil.

Odată, întrebîndu-se fericita Marta despre prunc ce ar putea să fie cînd va veni în vîrstă, a văzut în vis o vedenie ca aceasta: I se părea că se vede pe sine înaripată, zburînd deasupra și, ținînd pruncul pe mîini, îl înălța ca dar Domnului, zicînd: "O, fiule, astfel am dorit să văd înălțarea ta; deci, să mă libereze pe mine Ziditorul meu cu pace, pentru că am aflat dar de la El, ca una ce m-am învrednicit a-I da rodul pîntecelui meu". Această vedenie precum și descoperirile cele ce i s-au făcut ei mai înainte, ea le ascundea în inima sa și mulțumea lui Dumnezeu.

Fericita Marta totdeauna mergea la biserica lui Dumnezeu, nelăsînd niciodată pravila bisericească; de aceea își cîștigase și petrecerea sa aproape de biserică, unde se afla mai înainte de toți la cîntare și ieșea în urma tuturor. Ea avea o osîrdie a merge la praznice pe la sfintele biserici unde se făceau și stătea cu mare luare aminte la rugăciunile cele de noapte și la dumnezeieștile slujbe și cu sfărîmarea inimii vărsa lacrimi din ochi, împărtășindu-se adeseori cu dumnezeieștile Taine ale Trupului și Sîngelui lui Hristos. Iar cu cîtă vrednicie se împărtășea, aceasta era mărturia: după primirea dumnezeieștii împărtășiri, fața ei era strălucită cu o lumină minunată, ca altădată fața lui Moise.

Fericita Marta, la casa sa, în toate nopțile se scula la rugă-ciune înainte de miezul nopții și o săvîrșea în căldura duhului, udîndu-și fața cu lacrimi. Toată mintea ei era îndreptată către Dumnezeu, pe care Îl iubea cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată virtutea. Ea era și nespus de milostivă spre cei săraci, hrănind pe cei flămînzi și îmbrăcînd pe cei goi. Intrînd adeseori în bolniță, slujea cu mîinile sale bolnavilor, iar celor morți le pregătea din ostenelile sale cele de îngropare. Asemenea și celor ce se botezau, le dădea haine albe, lucrate cu mîinile sale. Era atît de blîndă la obicei, smerită și fără de răutate, încît nimeni nu a văzut-o mîniindu-se cîndva sau grăind împotrivă sau mîhnindu-se. Fericita Marta își păzea gura de multă grăire și nu vorbea decît numai cele de nevoie, căci iubea tăcerea foarte mult, de vreme ce aceea învață mintea și gîndirea despre Dumnezeu. Nu se auzea din gura ei cuvînt deșert sau mincinos, ori altceva neplăcut lui Dumnezeu, ci din comoara inimii sale scotea cele bune. Era și făcătoare de pace între prietenii care se mîniau, sfătuitoare celor ce nu trăiau bine, arătîndu-se model de viață curată, cucernică și plăcută lui Dumnezeu și tuturor, nu numai femeilor, ci și bărbaților, fiind plină de toate bunătățile, pe care este cu neputință a le spune cu de-a-mănuntul. Însă ajungea ca mărturie pentru viața ei sfîntă, sfințenia cea mare a Cuviosului Simeon, care s-a născut dintr-însa, căci un fiu ca acesta, o astfel de maică se cădea să aibă.

Cuviosul Simeon stînd pe stîlpul cel de la Muntele Minunat, i s-a făcut ei după rugăciunea cea din miezul nopții, într-o ușoară adormire, o vedenie ca aceasta: Sfîntul Ioan Botezătorul, către care ea, după Dumnezeu și după Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, avea mare osîrdie cu credință, și în toate zilele se ruga către dînsul, acela i s-a arătat ei cu Sfîntul Apostol Timotei și a zis către dînsa: "Eu în toată vremea mijlocesc către Dumnezeu pentru tine și niciodată nu te voi lăsa!" Ea, umplîndu-se de spaimă și de bucurie dintr-acea vedenie, s-a deșteptat și cu frică preamărea pe Dumnezeu. Deci vedenia aceasta a spus-o fiului său, Cuviosului Simeon, la care se ducea uneori spre cercetare.

Mergînd odată la fiul său, a văzut mulți din cei cuprinși de tot felul de boli, care se adunaseră lîngă stîlpul cuviosului pentru tămăduirile ce se dădeau cu rugăciunile lui, pentru că ea nu se înălța cu mintea, ci privea spre el cu frică, ca nu cumva vrăjmașul să întindă cursă picioarelor fiului său. Fericita Marta se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, ca să-l izbăvească pe Cuviosul Simeon de meșteșugirile potrivnicului, iar către el zicea: "Fiul meu, ți se cade pentru toate acestea să preamărești pe Dumnezeu, Cel ce lucrează prin tine, iar tu să-ți aduci aminte de neputința ta și să-ți păzești inima cu toată luarea aminte". Deci, cuviosul primea cu bucurie sfaturile maicii sale și de viața ei cea plăcută lui Dumnezeu se bucura cu duhul, înălțînd mulțumire lui Dumnezeu.

Fericita Marta, petrecînd mulți ani în fapte bune și plăcînd lui Dumnezeu, înainte de sfîrșitul său cu un an, pe la miezul nopții, în timpul cînd își făcea fierbințile ei rugăciuni către Dumnezeu, a căzut într-o mare uimire. A văzut o mulțime de îngeri cerești cu lumînări, dănțuind și zicînd către dînsa: "După ce va trece acest an, fiind dezlegată din trup, te vom lua la odihna făgăduită ție de Domnul". Tot asemenea i s-a descoperit și Cuviosului Simeon. Iar unuia dintre frați i s-a arătat o vedenie de acest fel: A văzut pe Maica Domnului, pe Preacurata Fecioară Maria șezînd pe un scaun în slavă, iar fericita Marta stătea înaintea ei, ridicîndu-și spre dînsa mîinile sale în chipul crucii și prefăcîndu-se într-o cruce de aur, strălucea ca o lumină asemenea razelor soarelui; și astfel se vedea că toată crucea aceea era luminoasă.

Cuviosul Simeon, auzind despre această vedenie, a zis: "Acesta este semnul că s-a apropiat fericitul sfîrșit al maicii mele". Deci, Sfînta Marta, sfîrșindu-se anul cel de pe urmă al vieții celei plăcute lui Dumnezeu, a mers spre cercetare la Cuviosul Simeon, fiul său, iar el s-a rugat către dînsa, zicînd: "Binecuvinteză-mă, maica mea, precum Avraam a binecuvîntat pe Isaac". Iar sfînta a zis: "De aceea am și venit aici, ca să mă învrednicesc binecuvîntării și rugăciunilor tale, pentru că de acum au mai rămas numai trei luni din viața mea. După aceea, mă voi duce la Domnul Dumnezeul meu, care te-a zidit pe tine din pîntecele meu. Acela să-ți dăru-iască ție darul și binecuvîntarea Sa, ca să-ți săvîrșești cu bine alergarea ta cea bine începută și să te învrednicească împărăției Sale".

Acestea grăindu-le, vărsa lacrimi din ochi, iar frații care erau acolo plîngeau, deoarece cu greu li se părea lor a auzi că după trei luni nu vor mai vedea fața ei. Deci, ziceau: "Maică, viu va fi sufletul tău și va lăuda pe Domnul". Iar ea întărea cuvîntul, grăind: "De nu va fi așa precum v-am spus, apoi pe mine, roaba voastră, să mă socotiți ca pe o mincinoasă". Atunci Cuviosul Simeon a zis către dînsa: "Binecuvîntarea ta o cerem noi acum, iar cuvintele tale ne sînt foarte dureroase inimii noastre". Sfînta a zis: "Binecuvîntați sînteți voi Domnului și binecuvîntați sînt cei ce vă binecuvintează pe voi".

După aceasta, toți i s-au închinat fericitei Marta, asemenea și ea, închinîndu-se lor, s-a întors în Antiohia la casa sa. După plecarea ei, Cuviosul Simeon, chemînd a doua zi pe cei mai iscusiți dintre frați, a zis către dînșii: "Cu adevărat se apropie vremea ducerii maicii mele din cele pămîntești, pentru că în noaptea trecută am văzut în vedenie un scaun pus înaintea mea și maica mea șezînd pe el, iar noi toți stăteam împrejurul ei. Atunci ea, ca o învățătoare, a zis către noi cuvîntul cel dintîi al psalmului: Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor... Și multe alte cuvinte sfătuitoare ne-a zis nouă, ca o maică. Apoi s-a sculat și, mergînd înaintea noastră la biserică, ținea în mîini o cruce luminoasă, iar noi urmam după dînsa, cîntînd psalmi de umilință".

După aceea, cu cîteva zile înaintea sfîrșitului său, s-a dus iarăși la Cuviosul Simeon pentru sărutarea cea mai de pe urmă și i-a spus lui toate dumnezeieștile descoperiri ce i s-au făcut în viața sa. Asemenea și lucrurile cele bune, ostenelile și nevoințele, care le făcuse în taină, pentru slava numelui lui Dumnezeu; și a rămas acolo în acea noapte. În vedenia visului, se vedea că era răpită spre înălțimea cerului, unde a văzut niște palate preaminunate și luminoase, a căror frumusețe nici un cuvînt nu o poate spune.

Umblînd ea prin acele palate și minunîndu-se de zidirea cea nefăcută de mînă, a văzut pe Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, cu doi îngeri prealuminoși, grăind către dînsa: "Ce te minunezi?" Iar ea cu frică și cu bucurie, închinîndu-se Preasfintei Născătoare, a zis: "Mă minunez, Stăpînă, că în tot timpul vieții mele pe pămînt, n-am văzut niște palate mai minunate ca acestea". Iar Preacurata a zis: "Și pentru cine socotești tu că sînt pregătite ele?" Dînsa a zis: "Nu știu, Stăpînă!"

Atunci Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a grăit către dînsa: "Oare nu știi că pentru tine s-a pregătit această odihnă, zidită de fiul tău și în care de acum vei petrece în veci?" Acestea zicînd, a poruncit îngerilor de a pus în mijloc un scaun minunat, apoi a zis către dînsa: "Această slavă ți se dăruiește ție, deoarece ai viețuit cu dumnezeiască plăcere în frica Domnului". Apoi iarăși a zis: "Voiești ca să vezi și pe cele mai slăvite?" Atunci i-a poruncit ei să vină după dînsa. Deci, suindu-se la cele mai înalte locuri cerești, i-a arătat ei alte palate mult mai minunate și mai luminate, fără să semene cu cele dintîi și care erau pline de slavă cerească, și a căror frumuseți nici mintea omenească nu o poate ajunge, nici gura nu o poate spune. Atunci Preacurata a zis: "Și pe aceste palate le-a zidit fiul tău și a început și la temelia celui de-al treilea".

Aceasta spunînd a dus-o pe dînsa iarăși spre răsăritul soarelui și i-a arătat ei din înălțime locuințele Raiului și într-însele mulțime de cete de parte bărbătească și femeiască, veselindu-se. Și i-a zis Stăpîna: "Aceste locuri le-a dăruit Fiul meu, celor ce au trăit în curăție și cu dreptate întru păzirea poruncilor Domnului, celor ce au făcut milostenii multe cu osîrdie, de aceea singuri de milă s-au învrednicit de la Domnul, pentru că: Fericiți sînt cei milostivi, că aceia se vor milui. Astfel a fost vedenia Sfintei Marta, care a spus-o fiului său.

Fiind într-o zi de Duminică, s-a împărtășit cu Preacuratele și dumnezeieștile Taine ale Trupului și Sîngelui lui Hristos. Fața ei strălucea din darul lui Dumnezeu și din negrăita bucurie duhovnicească, prin care se veselea, deoarece era încredințată de sfîrșitul și de mîntuirea sa. Apoi a petrecut toată ziua aceea și noaptea următoare, o parte întru cele de Dumnezeu insuflate multe vorbiri iubite ale ei cu fiul cel cuvios, iar alta, cu rugăciuni și cu lacrimi fierbinți către Dumnezeu.

Luni, dînd pace și binecuvîntare, precum și sărutarea cea mai de pe urmă fiului său și tuturor ucenicilor lui, s-a despărțit de dînșii, lăsîndu-i pe toți plîngînd. Apoi s-a dus la un sat care se numea Tivirint, care era departe de trei stadii de la Muntele cel Minunat, unde era biserica Sfîntului Ioan Botezătorul. Ea a vărsat multe lacrimi în acea biserică și a început a slăbi cu trupul. Locuitorii acelui sat au cinstit-o foarte mult și au rugat-o să se odihnească la dînșii de oboseală. Deci, s-a odihnit în ziua aceea, iar noaptea următoare și mai mult a slăbit cu trupul. Marți au dus-o cu căruța la casa ei în Antiohia, care era în cetățuia ce se numea Dafne. Miercuri s-a rugat lui Dumnezeu cu căldură. Apoi a vărsat multe lacrimi, avînd nădejde neîndoită de mîntuirea sa. Și astfel și-a dat sufletul său în mîinile lui Dumnezeu, în cinci zile ale lunii lui iulie.

Ea a rînduit ca, după moartea sa, să-i îngroape trupul la locul unde se îngroapă cei străini și săraci. Dar Cuviosul Simeon, fiul ei, avînd descoperire de la Dumnezeu despre mutarea maicii sale, a trimis pe unii dintre ucenicii săi și au adus trupul ei în Muntele Minunat, ca să-l îngroape lîngă stîlpul său. Despre dînsa se scrie și aceasta: Pe cînd sufletul ei se ducea către Domnul, cei care ședeau aproape de cinstitul ei trup, au văzut fața ei zîmbind cu bucurie și au auzit grăindu-se astfel de cuvinte: "Am luat mare dar de la Dumnezeu și sînt în lumină și bucurie negrăită". Aceia, spăimîntîndu-se, gîndeau că a cîștigat milă de la Domnul pentru fiul său. Ea a grăit aceasta: "Nu m-am proslăvit atît pentru fiu, cît pentru viața cea îmbunătățită, de vreme ce pentru Domnul am arătat multă răbdare și înfrînare în nevoințele pustnicești. Am umblat bine pe calea poruncilor Lui și pe urmele aceleia care L-a născut pe El și am iubit-o din toată inima".

Deci, cinstitul trup al Sfintei Marta, fiind dus de la cetățuia Antiohiei, care se numea Dafne, la Muntele Minunat, a fost dus cu mare cinste, într-o zi de vineri; și mult popor al Antiohiei cu rînduiala cea sfințită au petrecut-o, ca pe o mare plăcută a lui Dumnezeu, cu lumînări, cu cădiri și cu cîntări de psalmi. Iar cei ce duceau racla cu cinstitul ei trup, spuneau că nu simțeau greutate la ducere, pentru că nu era ca trupurile celorlalți morți, care au greutate obișnuită, ci era ușor mai presus de fire, ca și cum mergea singur prin văzduh.

Atunci un om din popor, anume Serghie, fiul unui cetățean cinstit cu numele Antonie, văzînd acea slăvită petrecere și poporul îmbulzindu-se spre raclă, unii plecîndu-și umerii sub raclă, ca s-o ducă cu osîrdie, iar alții voind să se atingă de cinstitul ei trup, a rîs și a socotit în sine: "Ce trebuință este să te atingi de un trup mort?" Deci s-a întors înapoi. Dar acela îndată a căzut într-o boală grea, încît a și amuțit dintr-însa și s-a prelungit boala aceea treizeci de zile și nu s-a tămăduit decît de la mormîntul sfintei, de care lucru se va spune mai pe urmă. Deci, cinstitul trup aducîndu-se în locașul Cuviosului Simeon, au săvîrșit lîngă trup cîntare de toată noaptea. Într-acea noapte s-a arătat vie la doi din frați, ucenici ai lui Simeon, într-o îmbrăcăminte luminoasă, avînd și fața luminată. Ei s-au spăimîntat de aceasta, știind-o că a murit; dar ea a zis către dînșii: "Nu vă temeți, că Domnul nu m-a rînduit între cei morți, ci între cei vii. Eu am venit la voi, să vă ajut asupra diavolului, ca, biruindu-l, să cîștigați viața veșnică". Zicînd aceasta, s-a făcut nevăzută.

Cînd a sosit ziua sîmbetei, s-a adunat la îngroparea Sfintei Marta mult popor de prin cetăți și de prin satele dimprejur, cu preoți și cu clerici. Toți au văzut sfînta ei față în mormînt, ne-schimbată de moarte, înflorindu-i frumusețea ca la o tînără, strălucind cu darul, și neieșind din trupul ei nici mirosul cel obișnuit la cei morți, deși era a patra zi după moarte; ci, se vedea dormind ca o femeie vie. Apoi, cîntînd cele cuviincioase, au îngropat-o cu cinste înaintea stîlpului Sfîntului Simeon. Aceasta a făcut-o din po-runca lui, pentru ca să poată vedea totdeauna mormîntul maicii sale.

După ziua sîmbetei, făcîndu-se cîntarea Învierii, unul din popor, anume Ioan, cu rînduiala de citeț bisericesc, dormitînd, a văzut pe Sfînta Marta strălucind ca o lumină și suindu-se pe trepte la stîlpul Cuviosului Simeon. Deasupra mormîntului ei a văzut o căruță de heruvimi trasă de niște îngeri cu cîte șase aripi. El a spus cuviosului această vedenie cu jurămînt. Iar cuviosul i-a zis: "Fiule, dă slavă lui Dumnezeu că te-a învrednicit a vedea căruța de heruvimi; iar maicii mele și mie, fiind zămisliți și născuți în păcate, ne trebuie mila lui Dumnezeu".

După aceasta a venit la Cuviosul Simeon tatăl și maica lui Serghie, cel pomenit mai înainte, care hulise petrecerea trupului Sfintei Marta și din care pricină căzuse în boală grea. Ei plîngeau și se rugau, ca, precum vindecă de boli pe mulți cu rugăciunile sale, să tămăduiască și pe fiul lor. Sfîntul le-a zis: "Duceți-vă și-l întrebați să vă spună singur pricina bolii sale, că acum poate să grăiască, fiindu-i mai bine". Părinții lui, întorcîndu-se acasă, au început a-l întreba, iar el le-a răspuns: "Această boală a venit asupra mea, fiindcă am hulit cinstita petrecere a trupului Sfintei Marta și mi-am întors fața de la dînsa, nevoind să duc racla pe umeri". Ei l-au pus într-o căruță și l-au dus la cuviosul din Muntele cel Minunat. Cuviosul le-a spus să-și caute tămăduire la mormîntul maicii sale. Deci, ei s-au rugat cu lacrimi la cinstitul ei mormînt și îndată bolnavul s-a făcut sănătos desăvîrșit, ca și cum nu bolise niciodată.

După îngroparea cuvioasei, frații se obișnuiseră a aprinde o candelă la mormîntul ei, ca să ardă ziua și noaptea, pentru cinstea sfintei. Dar, după mai multă vreme, au uitat a mai aprinde candela. Văzînd acest lucru, Cuviosul Simeon tăcea, nezicînd nimic de candelă, ca ucenicii lui să nu creadă că cinstește pe maica sa după moarte fără de măsură.

Într-acele zile, iconomul locașului aceluia s-a îmbolnăvit greu și se părea că este aproape de moarte. Deci, i s-a arătat Sfînta Marta în miezul nopții, zicîndu-i: "Pentru ce nu mai aprindeți candela mea? Să știți că, deși nu am trebuință de lumina de la candela voastră, fiind învrednicită de lumina cea cerească și veșnică de la Dumnezeu, atunci cînd faceți aceasta la mormîntul meu, pentru mîntuirea voastră o rînduiți, deoarece mă îndemnați să mijlocesc pentru voi înaintea Domnului". Sfînta, grăind acestea, ținea în dreapta sa, ca un mărgăritar prealuminos, o parte din făcătorul de viață Trup al lui Hristos, cu care, atingîndu-se de cel bolnav, a zis: "Într-aceasta să fii viu și sănătos". Aceasta spunînd, s-a făcut nevăzută.

După aceea, bolnavul s-a sculat sănătos și a alergat la gropnița sfintei unde, căzînd înaintea mormîntului ei, uda pămîntul cu lacrimi și, cerînd iertare de neîngrijirea sa, a mulțumit pentru tămăduire. Deci, a rînduit ca să ardă candela ei nestinsă și se săvîrșeau și alte multe minuni la mormînt. Orbii se luminau, diavolii din oameni se izgoneau și se dădeau tămăduiri grabnice de toate neputințele, cu rugăciunile Sfintei Cuvioasei Marta și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site