Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Binecredinciosul Voievod Ștefan Cel Mare și Sfînt
(2 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Odrăslit de pămîntul Moldovei, măritul Voievod Ștefan cel Mare a fost numit și cinstit dintotdeauna de către poporul dreptcredincios: bun, mare și sfînt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusința cu care a condus țara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi și trădători, sfînt pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creștinătăți și zidirea unui mare număr de biserici și mînăstiri.

Dreptcredinciosul Voievod Ștefan s-a născut la Borzești, din părinții binecredincioși, voievodul Bogdan al II-lea și doamna Maria Oltea. Încă din copilărie a arătat o dragoste deosebită față de țară și credința strămoșească. În toate cîte le făcea, era călăuzit de duhul dreptății și al iertării. Curînd, după uciderea tatălui său la Răuseni de către Petru Aron, Ștefan cel Mare este chemat la tronul Moldovei. Pe Cîmpia Direptate este întîmpinat de mulțimea poporului, în frunte cu mitropolitul Teoctist, în ziua de 12 aprilie, anul mîntuirii 1457. Întrebînd poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns într-un glas: "Întru mulți ani de la Dumnezeu să domnești".

Luînd Ștefan cel Mare domnia Moldovei cu voia lui Dumnezeu și venind turcii să jefuiască pe la Galați, i-a bătut, luînd Cetatea Albă și Chilia. Acesta a fost începutul războaielor cu vrăjmașii creștinătății pe care le-a purtat ca domn al Țării Moldovei, și așa s-a dat Ștefan cel Mare în mîna lui Dumnezeu și s-a sîrguit să împlinească voia Sa. Căci nu uita a săvîrși, chiar și războaiele, cu frică de Dumnezeu și cu rînduială; și multe războaie a purtat și cu dreptate le-a cîștigat, căci cîte lupte a avut, atîtea mînăstiri cu biserici a făcut.

Iar rînduiala sa aceasta era: înainte de vreo luptă se lega, el împreună cu toți oștenii săi, a posti trei zile cu pîine și apă, spre a se împărtăși cu dumnezeieștile Taine. Și nu uita a pleca la luptă fără icoana Mîntuitorului, dimpreună cu icoanele celor doi întîistătători și rugători înaintea Tronului dumnezeirii, adică a Maicii Domnului și a Sfîntului Ioan Botezătorul, care prin pronia dumnezeiască, se găsesc și astăzi la Sfînta Mînăstire Putna. Iar ca armă cerească lua întotdeauna Sfînta Cruce, pe care o însemnase pe toate armele și pavezele oștenilor săi. Și tot în chipul Sfintei Cruci rînduise a se face toate săbiile oștenilor, ca în lupta cu vrăjmașul cel văzut să biruiască și pe cel nevăzut.

Acest mare și dreptcredincios voievod, apărător al creștină-tății, pentru mulțimea sîngelui curs în războaie, a ridicat mînăstiri pe locul bătăliilor, ca, în veac, atît călugării, cît și preoții din sfintele altare, să-l pomenească în rugăciune dimpreună cu cei căzuți, binecredincioși sau vrăjmași, așa cum Domnul Însuși ne-a poruncit să ne rugăm.

Iar chipul ridicării Mînăstirii Putna, cum spune cronicarul Ion Neculce, acesta a fost: a tras Ștefan Vodă cu arcul dintr-un vîrf de munte ce este lîngă mînăstire; și unde a ajuns săgeata, acolo a făcut prestolul în altar. Și a pus și pe trei boieri de au tras, pe vătaful de copii și pe doi copii din casă; și unde a căzut săgeata vătafului de copii a făcut poarta, iar unde a căzut săgeata unui copil din casă a făcut clopotnița. Iar un copil din casă a întrecut pe marele Ștefan, căzîndu-i lui săgeata într-un delușor, ce se cheamă "Sion", care este lîngă mînăstire; și a zidit într-acel loc biserică de lemn.

Și a zidit Ștefan Vodă Mînăstirea Putna, să-i fie spre repaos de veci, lui și familiei lui, și spre mîngîiere poporului. Și a adus acolo pe Daniil Sihastrul, sfîntul său duhovnic, împreună cu ucenicii săi, toți rugători cu inima și desăvîrșiți scriitori de cărți sfinte, căci alte cărți mai frumos împodobite ca ale lor nu s-au mai văzut. Asemenea și Sfîntului Simeon Sihastrul, primul său duhovnic, și celor șaptesprezece ucenici ai săi le-a înălțat un schit în "Poiana lui Simeon", care mai apoi s-a numit Mînăstirea Pîngărați. Iar după săvîrșirea Cuviosului Simeon, a luat moaștele binemirositoare ale sfîntului spre păstrare în cetatea Sucevei, capul lui avîndu-l cu dînsul totdeauna, ca pe un odor de mare preț, pe care în fiecare zi îl tămîia și îl săruta.

Iar în al șaptesprezecelea an al domniei sale, s-au ridicat turcii cu multă oaste și au venit în Moldova, ca să-l supună pe domn și să stăpînească acest binecuvîntat pămînt. Dar, iscusit fiind voievodul la războaie, i-a atras într-o mlaștină de lîngă Vaslui, la Podul Înalt, unde a zdrobit o oaste de trei ori mai mare decît a sa, căci bunul Dumnezeu a rînduit aceasta, ca prin acest mic popor să smerească împărăția turcească cea păgînă și vărsătoare de sînge creștinesc. Dar pentru că știa marele Ștefan Voievod că în urmă se vor întoarce păgînii cu mai mare oaste împotriva Moldovei, a scris scrisoare către toți regii și împărații Europei, cerînd ajutor, după cum urmează mai jos:

Prealuminaților, preaputernicilor și aleșilor domni a toată creștinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată, sau de care ea va fi auzită. Noi, Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor, cărora vă scriu și vă doresc tot binele. Și vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor, Mahomed al II-lea, a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gîndește cum ar putea să supuie și să nimicească toată creștinătatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai susnumitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire în număr de 120.000 de oameni, al cărui căpitan de frunte era Soliman pașa-beglerbegul. Împreună cu acesta se aflau toți curtenii susnumitului turc și mulțime multă din Valahia și domnul Valahiei cu toată puterea lui Asan-beg și Ali-beg și Scheder-beg și Graba-beg și Oșu-beg și Valtival-beg și Serefaga-beg, domnul din Sofia, și Cuseran-beg și Tiri-beg, fiul lui Isac pașa, cu toată puterea lui de ieniceri. Acești mai sus numiți erau toți căpitanii cei mari, cu oștile lor.

Auzind și văzînd noi acestea, am luat sabia în mînă și cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Celui atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare și pe toți i-am trecut sub ascuțișul sabiei noastre, pentru care lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru.

Auzind despre acestea împăratul păgîn al turcilor, își puse în gînd să se răzbune și să vie, în luna mai, cu capul său și cu toată oștirea sa împotriva noastră și să supuie țara noastră creștinească, pe care Dumnezeu a ferit-o pînă acum. Dar dacă această poartă, care este țara noastră, va fi pierdută, atunci creștinătatea va fi în mare primejdie. De aceea ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteți nouă pe căpitanii voștri împotriva dușmanilor creștinătății pînă mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulți potrivnici și în toate părțile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mînă. Iar noi, din partea noastră făgăduim, pe credința noastră creștinească, și cu jurămîntul domniei noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta pînă la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți și voi pe mare și pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu cel Atotputernic, noi i-am tăiat mîna dreaptă. Deci fiți gata fără întîrziere.

Suceava, în ziua Sfîntului Pavel Tebeul, luna ianuarie în 15 zile, la anul 1475, Ștefan Voievod, domnul Țării Moldovei.

După această scrisoare a sa către mai marii creștinătății, prin care îi ruga de ajutor, de înfrățire și de lepădare a mîndriei, n-a primit nici un ajutor de la mîndrii stăpînitori ai Europei, dar, cu smerenie și tărie de mucenic, a îndurat înfrîngerea oștirii moldovenești la Războieni, fiind oastea păgînă de zece ori mai mare. Și a fugit voievodul Ștefan spre Cetatea Neamțului, să-și tragă sufletul și să afle încotro să apuce. Și fiind maica sa în cetate - după cum iarăși scrie Ion Neculce -, nu l-a lăsat să intre și i-a zis că orice pasăre în cuibul ei piere; deci, să se ducă în sus să strîngă oaste, că, cu ajutorul Domnului, izbînda va fi a lui. Și așa, pe cuvîntul mamei sale, s-a dus.

Și, mergînd în sus pe Moldova, a mers pe la Voroneț, unde trăia un părinte sihastru, pe nume Daniil. Și bătînd Ștefan Vodă în ușa sihastrului ca să-i descuie, a răspuns sihastrul să aștepte Ștefan Vodă afară pînă își va isprăvi rugăciunea. Și după ce și-a isprăvit sihastrul rugăciunea, l-a chemat în chilie pe voievod și s-a spovedit Ștefan Vodă la dînsul. Și a întrebat Ștefan Vodă pe sihastru: "Ce vom face, că nu mai putem să ne batem cu turcii? Închina-vom țara la turci, au ba?" Iar sihastrul a zis: "Să nu o închinați, că izbînda este a noastră. Numai după ce vei izbîndi, să faci o mînăstire acolo, în numele Sfîntului Gheorghe, al căruia să fie și hramul bisericii".

Deci, a mers Ștefan Vodă în sus, pe la Cernăuți și pe la Hotin și a strîns la oaste fel de fel de oameni și au purces în jos. Iar turcii, înțelegînd că va să vie Ștefan Vodă cu oaste în jos, au lăsat și ei Cetatea Neamțului de a o mai bate cu tunurile și au început a fugi spre Dunăre. Iar marele Ștefan a început a-i goni din urmă și a-i bate, pînă i-a trecut Dunărea. Și, întorcîndu-se voievodul, a făcut Mînăstirea Voroneț, cu hramul Sfîntul Gheorghe, unde se retrăsese și Sfîntul Daniil Sihastrul, și, prin lucrare dumnezeiască s-a rînduit că icoana hramului a fost găsită, în vremea lucrării ei, nefăcută de mînă omenească, cu chipul Sfîntului Gheorghe.

Iar mai tîrziu a zidit Mînăstirea Războieni, cu hramul Sfîntului Arhanghel Mihail, unde smeritul domn a pus și această pisanie: Eu și curtea mea am făcut cele ce mi-au stat în putință și s-a întîmplat ceea ce știți. Pe care lucru îl socot că a fost după voia lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, și lăudat fie numele Lui.

În Țara Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfînt a zidit multe sfinte mînăstiri, precum: Mînăstirea Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (1470), Mînăstirea Tazlău, cu hramul Nașterea Maicii Domnului (1487), Mînăstirea Voroneț, cu hramul Sfîntul Gheorghe (1488), Mînăstirea Borzești (1494), Mînăstirea Popăuți, cu hramul Sfîntul Nicolae (1496), Mînăstirea Războieni, cu hramul Sfîntul Arhanghel Mihail (1496), Mînăstirea Neamț, cu hramul Înălța