Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site


Pătimirea Sfîntului Mucenic Potit pruncul
(1 iulie)


Viețile Sfinților pe luna iulie

Pe vremea împărăției lui Antonin, fiind pretutindeni mare prigonire împotriva creștinilor, era în Sardica un bărbat cu numele Ghilas, care ținea la păgînătatea închinării idolești. Acesta avea un fiu, unul născut, copil de treisprezece ani, anume Potit, înțelepțit cu înțelepciunea lui Dumnezeu, prin care își săvîrșește El laudă. Copilul era luminat cu darul Sfîntului Duh ca să cunoască pe Făcătorul său și Aceluia Unuia să-I aducă rugăciunile și închinăciunile sale, iar de idolii cei fără de suflet să se îngrețoșeze. El, știind să citească cărțile, a găsit niște dumnezeiești Scripturi creștinești și, citindu-le pe acelea, s-a umplut de duhovniceasca înțelepciune și de înțelegere. Astfel, ducîndu-se la creștini, în ascuns de tatăl său, a primit Sfîntul Botez, întorcîndu-se de la spurcatele slujbe idolești.

Ghilas, tatăl lui, văzînd pe fiul său întorcîndu-se de la idoli, s-a mîhnit și-l îndemna cu multe îmbunări, ca, împreună cu el, să aducă jertfă zeilor lor elinești. Iar tînărul sfînt i-a zis: "O, tată, îmi grăiești cuvînt nefolositor, poruncindu-mi să jertfesc diavolilor. De mă iubești părintește pe mine, fiul tău, apoi să mă sfătuiești spre ceea ce mîntuiește sufletul, iar nu spre ceea ce-l pierde. Eu doresc ca și tu, cunoscînd adevărul, să te întorci de la necurata închină-ciune, să începi a sluji Unuia Dumnezeu, Care viețuiește în ceruri și pe toate le cuprinde, Făcătorul a toată făptura". Tatăl său, mîniindu-se, l-a dus într-o cameră osebită și a poruncit să nu îndrăznească nimeni a da copilului pîine și apă, zicînd către dînsul: "Vom vedea de-ți va da hrană și băutură Dumnezeul tău pe Care îl cinstești!".

Tînărul Sfînt Potit, plecîndu-și genunchii, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac nedreptate și răsplătește celor ce se luptă cu mine, căci doresc să-Ți slujesc Ție, Domnului meu Iisus Hristos, Care ai voit a veni din cer pe pămînt pentru mîntuirea omenească. Privește spre rugăciunea smeritului Tău rob și întărește-mă pe mine întru această foame, precum ai întărit pe Daniil proorocul Tău, cel aruncat în groapa leilor. Tu ai zis în Sfînta Ta Evanghelie: Fericiți cei ce flămînzesc și însetoșează pentru dreptate, căci aceia se vor sătura; Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a acelora este Împărăția cerurilor. Deci, și pe mine cel închis aici pentru dreptatea Ta, nu mă lăsa să fiu chinuit de foame și de sete".

Sfîntul a petrecut multe zile în închisoarea aceea, pedepsit de tatăl său cu foamea și cu setea, dar întărit de Dumnezeu prin hrana duhovnicească și adăpat prin darul Sfîntului Duh. Fața lui strălucea ca soarele, veselindu-se întru Domnul său, și zicea: "Îți mulțumesc, Stăpîne, că ai binevoit a mă sătura de duhovniceștile Tale bunătăți, care pe cît le primesc, pe atît mai mult le doresc. Încă mă rog, Ție, Dumnezeul îngerilor și al arhanghelilor, Care nu voiești moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, ascul-tă-mă pe mine, care strig către Tine cu toată inima, și dă tatălui meu cunoștința adevărului Tău și înțelegerea credinței. Deschide-i lui mintea, ca să poată a Te cunoaște pe Tine, Făcătorul său și Ție Unuia să-Ți slujească, iar nu zeilor celor elinești, ca să nu se bucure de el diavolul, vrăjmașul numelui creștinesc, ci să se preamărească tăria Ta cea atotputernică, care povățuiește spre mîntuire pe cei rătăciți!"

Astfel rugîndu-se el, i s-a arătat îngerul Domnului, întărindu-l și zicîndu-i: "Va fi ție ceea ce dorești, pentru că Dumnezeu, Căruia te-ai încredințat cu toată inima, totdeauna este cu tine și orice vei cere de la Dînsul, vei cîștiga. Însă să știi și aceasta, că diavolul, pierzătorul sufletelor omenești, s-a pregătit împotriva ta. Deci, ți se cade să primești toate armele lui Dumnezeu, ca să poți sta împotriva meșteșugirilor lui!"

Aceasta zicîndu-i, îngerul luminii s-a dus; iar sfîntul se ruga lui Dumnezeu, zicînd: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! Că spre Tine a nădăjduit sufletul meu și în umbra aripilor Tale voi nădăjdui, pînă ce va trece fărădelegea. Deci, trecînd puțin, deodată i s-a arătat îngerul întunericului, prefăcut în strălucire de lumină și i-a zis: "O, tînăr fără de răutate, iată am venit la tine ca să nu slăbești de foame și de sete cu sufletul și cu trupul. Să asculți pe tatăl tău și să te saturi cu el de mîncări, căci eu sînt Hristos. Deci, fiindu-mi milă de tine și văzînd lacrimile tale, am venit să te cercetez". Tînărul Sfînt Potit i-a răspuns: "Pleacă de la mine, satano, vrăjmaș al dreptății! Nu vei amăgi pe robul lui Dumnezeu, căci tu nu ești Hristos, ci potrivnic lui Hristos!" Sfîntul, zicînd aceasta, a început a se ruga astfel: "Doamne Iisuse Hristoase, alungă de la mine pe acest vrăjmaș necurat și-l aruncă în adîncul în care este osîndit cu slujitorii săi!"

Diavolul, schimbîndu-și asemănarea îngerească s-a prefăcut într-un uriaș mare, cu statura ca de cincisprezece coți, apoi s-a prefăcut într-un bou, care a mugit cu glas mare. Sfîntul, îngră-dindu-se cu semnul Sfintei Cruci, a zis către dînsul: "O, duh rău, încetează a ispiti pe ostașul lui Hristos, pentru că nu vei putea înfricoșa pe cel răscumpărat cu sîngele lui Hristos și îngrădit cu puterea Sfintei Cruci!"

Atunci diavolul îndată a pierit. Glasul lui se auzea de departe, zicînd: "O, ce fel de copil tînăr mă biruiește! Vai mie, de acum unde mă voi odihni? Spre cine voi îndrepta săgețile mele? De mă apropii de cel bătrîn, nu mă biruiesc atît de lesne, precum mă biruiesc de acest copil. Deci, mă voi duce și voi intra în fiica cea una născută a împăratului Antonin, și voi arăta într-însa puterea mea. Voi îndemna pe împărat asupra ta o, Potite, ca să te piardă cu multe munci!" Sfîntul i-a răspuns: "O, vrăjmaș netrebnic, în orice fel de munci voi intra, pretutindeni te voi birui; nu eu, ci Domnul meu Iisus Hristos!" Atunci diavolul a fugit, strigînd: "Amar mie, că sînt biruit de un copil!"

După aceasta, Ghilas, tatăl lui, scoțîndu-l de la închisoare, a zis către el: "Fiule, jertfește zeilor, pentru că este poruncă de la împărat ca cel ce nu aduce jertfă zeilor să fie ucis cu multe munci, sau să fie dat la fiare spre mîncare. Deci, mă doare inima pentru tine, fiind unul născut, ca să nu te pierd, moștenitorul meu". Sfîntul a grăit: "Căror zei să le aduc jertfă, ca să-i știu anume?" Tatăl i-a răspuns: "Fiule, nu știi pe zeul Die, pe Arpa și pe Atena?" Copilul a zis: "De cînd m-am născut, n-am auzit niciodată de unii ca aceștia, să fie zei, decît numai idoli! O, tată, dacă ai fi știut cît de puternic este Dumnezeul creștinilor, Care S-a smerit pe Sine ca să mîntuiască pe oameni, ai fi crezut într-Însul. El este Unul adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul și pămîntul. Iar toți ceilalți zei ai păgînilor sînt diavoli". Ghilas a zis: "De unde ai tu aceste cuvinte pe care le grăiești?" Sfîntul a răspuns: "Acela, Căruia Îi slujesc, grăiește prin buzele mele. Pentru că a zis în Evanghelia Sa: Nu vă îngrijiți cum sau ce veți grăi, că în acel ceas vi se va da vouă ce trebuie să grăiți".

Ghilas a zis: "Fiul meu, oare nu te temi de munci? Cînd vei fi dus la ighemon și te va pune la muncile cele cumplite, atunci ce vei face?" Sfîntul copil, zîmbind, a zis: "O, tată, ai zis cuvînt fără de judecată, deoarece Domnul meu Iisus Hristos, fiind răscumpă-rătorul sufletelor noastre, mă va întări pe mine robul Său. Nu știi oare că David, un copil neînarmat, în numele lui Dumnezeu, a ucis cu o piatră pe Goliat cel tare și, smulgîndu-i sabia, i-a tăiat capul?" Ghilas a zis: "Nădăjduind tu spre Dumnezeul tău, ești gata să pătimești toate pentru numele Lui?"

Sfîntul a răspuns: "Cred Tatălui, Făcătorul meu, Fiului și Sfîntului Duh, Unuia Dumnezeu în Treime, că mă va întări a suferi cu bărbăție, nu numai toate muncile, dar și a muri pentru Dînsul fără temere. Deci, să crezi și tu, tată, în Dumnezeu, despre Care îți grăiesc, și te vei mîntui. Acei zei cărora te închini acum, nu sînt nimic, nici n-au mîntuit vreodată pe cineva, nici n-au putut să facă ceva. Deci ce folos ai dacă te închini la arama cea neînsuflețită, la piatră și la lemn, care, cînd cad pe pămînt, nu pot să se scoale, ci se sfărîmă în bucăți, iar sfărîmîndu-se nu scot glas, fiind mute și nesimțitoare. Numele cu care numiți pe idolii voștri, cu acelea se numeau de demult oamenii cei întinați și fărădelege, care erau plini de vrăji diavolești și de toate faptele cele rele. Aceia erau vrednici de multe pedepse, precum și acum pe unii ca aceia îi judecă legile cetății și îi dă la pedeapsa cu moartea.

Sufletele cele ticăloase ale zeilor voștri neîncetat se ard în iad în focul cel veșnic, care nu se stinge niciodată; iar cei ce slujesc acum idolilor lor, se vor arde împreună cu dînșii, în același foc fără de sfîrșit. Dumnezeul nostru, Cel ce petrece în veci, le lucrează pe toate, îndreptează toată făptura cea văzută și nevăzută, stăpînește cele de sus și cele de jos, și pe cei ce cred într-Însul și Îi slujesc cu adevărat, îi preamărește la cer întru împărăția Sa, și chiar pe pămînt le face slăvit numele lor, îmbogățindu-i cu darul cel făcător de minuni, adică să facă și ei semne și minuni, pentru că zice: Semnele celor ce vor crede, acestea vor urma: în numele Meu vor izgoni diavolii, vor grăi în limbi noi, șerpi vor lua în mîini și de vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma. Pe bolnavi își vor pune mîinile și bine le va fi.

Pruncul grăind acestea și altele asemenea, Ghilas, tatăl lui, s-a minunat și a zis: "Acum cunosc că Dumnezeul creștinilor este adevărat. Căci grăiește niște lucruri atît de mari prin gura copilului acesta, pe care niciodată nu le-am auzit mai înainte. Deci, dacă n-ar fi fost în copil oarecare putere dumnezeiască, nu ar fi putut să grăiască cuvintele acestea din inima sa, ci precum văd, acel Dumnezeu singur grăiește prin gura fiului meu!" Atunci Ghilas, suspinînd și plîngînd, a zis: "Amar mie, păcătosul, că fiul meu, fiind copil tînăr, este mai înțelept decît mine, om bătrîn; pentru că el din copilărie a cunoscut pe adevăratul Dumnezeu, iar eu, îmbătrînind cu anii, nu L-am cunoscut pînă acum. Deci, cred cu inima și mărturisesc cu gura, că nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeul creștinilor!" Ghilas, crezînd astfel în Hristos, a luat Sfîntul Botez prin povățuirea Sfîntului Potit, fiul său.

Sfîntul Potit, după botezul tatălui său, urmînd ostenelilor apostolești, a plecat din Sardica, patria sa, și s-a dus în partea ce se numea Efir, propovăduind acolo pe Hristos. De acolo s-a dus în cetatea ce se chema Valeria. Aici era o femeie, anume Chiriachi, soția senatorului Agatonie, foarte leproasă, care nu putea să se tămăduiască de nici un fel de doctori. Sfîntul Potit, ducîndu-se la ușa casei ei, ședea acolo ca un sărac. Din întîmplare a ieșit din acea casă un famen oarecare; iar Sfîntul Potit a zis către el să-i dea apă să bea. Famenul a zis către dînsul: "Aici ai venit să ceri apă?" Sfîntul a răspuns: "Nu însetez atît de apa din casa aceasta, pe cît de mîntuirea sufletelor, și ca în casa aceasta să fie darul Domnului meu Iisus Hristos".

Minunîndu-se famenul de cuvintele sfîntului, l-a întrebat: "Copile, de unde ești tu și cum te numești?" Sfîntul Potit a răspuns: "Sînt născut din pămînt ca și tine, numele meu este Potit și sînt rob al Stăpînului meu Iisus Hristos, Care este Mîntuitorul sufletelor, celor ce cred într-Însul. El este tămăduitorul neputințelor trupești, Care pe cei leproși i-a curățit, pe cei slăbănogi i-a ridicat de pe pat, pe cei orbi i-a luminat și pe cei morți a înviat cu cuvîntul".

Famenul a zis: "Dacă ești rob al Aceluia, apoi oare vei putea ca să cureți pe cei leproși?" Sfîntul a răspuns: "Unde va fi credință, acolo va fi și tămăduire; pentru că Stăpînul meu Iisus Hristos, dă după credință celor ce cer de la Dînsul". Atunci famenul a zis: "Oare vei putea tu să tămăduiești de lepră pe stăpîna noastră?" Sfîntul a răspuns: "De va crede în Hristos, Dumnezeul meu, se va tămădui". Famenul a zis: "Dacă o vei tămădui, vei fi stăpîn al tuturor averilor ei". Sfîntul a răspuns: "Eu nu doresc aur, argint sau averile ei, ci caut să-i unesc sufletul ei cu Hristos, Dumnezeul meu!"

Famenul a înștiințat despre aceasta pe stăpîna lui și a adus la dînsa pe Sfîntul Potit. El, intrînd în camera ei, a zis: "Pacea Domnului meu Iisus Hristos să fie în casa aceasta". Atunci Chiriachi a zis către dînsul: "Tămăduiește-mă pe mine, rogu-mă ție; de poți, să mă tămăduiești!" Sfîntul a răspuns: "Crede în Dumnezeu Cel propovăduit de mine și primește Sfîntul Botez, că vei fi sănătoasă". Femeia a zis: "Învață-mă cum să cred". Sfîntul a învățat-o pe dînsa cum să creadă în Hristos Dumnezeu, arătîndu-i calea cea dreaptă a mîntuirii. Atunci femeia a zis: "Cred că nu este alt Dumnezeu, afară de Acela pe care tu mi l-ai spus. Toată nădejdea tămăduirii mele o pun într-Însul, iar tu fă ceea ce poți să faci".

După aceasta Sfîntul Potit, plecîndu-și genunchii la rugăciune, a început a grăi cu lacrimi: "Doamne Iisuse Hristoase, Împăratul împăraților, Mîntuitorul sufletelor noastre, Tu ai zis ucenicilor Tăi: "Întru numele Meu pe cei leproși să-i curățiți și pe cei morți să-i înviați. Auzi-mă și pe mine robul Tău, Stăpîne, și tămăduiește pe femeia aceasta. Darul Tău să fie peste dînsa, ca neamurile să cunoască, că Tu ești Dumnezeu și nu este altul afară de Tine!" Astfel rugîndu-se, a rînduit să se facă botezul. Iar cînd femeia aceea a intrat în scăldătoare și s-a botezat, îndată s-a curățit de lepră și a ieșit sănătoasă, avînd trupul curat ca o copilă tînără. Aceasta văzînd-o Agaton, bărbatul ei și ceilalți cetățeni, cu toții au primit sfînta credință și, binecuvîntînd pe Dumnezeu, ziceau: "Cu adevărat am văzut mare lumină prin copilul acesta, care ne-a scos pe noi din întunericul idolesc". Sfîntul Potit le grăia lor: "Iată, vedeți măririle lui Dumnezeu! Deci, să păziți poruncile Lui și vă veți mîntui în veci". El, ieșind de acolo, s-a dus la un munte în pustie, care se numea Gargara și acolo locuia împreună cu fiarele, ca și cu oile; pentru că, prin dumnezeiasca poruncă, fiarele i se supuneau lui și îl urmau.

În acel timp, diavolul a intrat în Agnia, fiica împăratului Antonin, și o muncea foarte mult. Pentru aceea împăratul era în mare mîhnire și se ruga zeilor săi pentru dînsa în deșert, făgăduind și zicînd: "Zeule Apolon, zeule Die, zeule Arfan, tămăduiți pe fiica mea, că vă voi aduce ca jertfă boi cu coarne aurite". Iar diavolul striga prin gura fecioarei: "De nu va veni aici Potit, care locuiește în muntele Gargara, eu nu voi ieși". Atunci împăratul îndată a trimis la muntele acela pe un boier al său, anume Gelasie, cu patruzeci de ostași, ca să caute pe Potit. Deci, acela ducîndu-se și străbătînd pustia Gargarei, a găsit pe robul lui Hristos șezînd în munte, iar împrejurul său erau o mulțime de fiare. Pe acele fiare văzîndu-le ostașii, s-au temut și voiau să fugă; pentru că fiarele se întorseseră și voiau să se repeadă spre ei. Dar sfîntul le-a certat, zicînd: "Duceți-vă la locurile voastre și nu vătămați pe nimeni!"

Atunci fiarele s-au supus, iar sfîntul a zis către Gelasie: "Pentru ce ai venit la mine cu atît de mulți ostași?" Iar Gelasie l-a întrebat pe el: "Tu ești Potit?" El a răspuns: "Eu sînt păcătosul, robul Dumnezeului meu Iisus Hristos". Atunci Gelasie a zis: "Împăratul Antonin are nevoie de tine; deci, să mergi cu noi la dînsul". Sfîntul a zis: "Ce nevoie are împăratul cel necurat de un om creștin?" Apoi ostașii, luîndu-l pe Sfîntul Potit, l-au dus la Roma.

După ce Sfîntul Potit a fost dus înaintea împăratului, acesta l-a întrebat: "De ce neam ești?" El a răspuns: "Sînt creștin și născut din părinți creștini". Atunci Antonin a zis: "Oare nu știi poruncile noastre împărătești, că acela care nu se închină zeilor noștri, cu moarte va muri?" Sfîntul a răspuns: "Și eu doresc aceasta, ca să mor pentru Hristos, Dumnezeul meu!" Atunci împăratul i-a zis lui: "Am auzit despre tine cum că poți să tămăduiești pe fiica mea. De vei face aceasta, apoi te voi cinsti pe tine cu multe daruri și cu multe bogății". Sfîntul a zis către dînsul: "Zeii tăi, pentru ce n-o tămăduiesc?" Împăratul a zis: "Pentru ce îmi răspunzi mie cu așa mîndrie?" Sfîntul Potit a zis: "De voi tămădui pe fiica ta, vei crede în Dumnezeul cel adevărat în Care cred eu?" Împăratul a făgăduit că va crede, iar sfîntul a grăit către el: "Știu că nu vei crede, fiindcă inima ta este împietrită; dar pentru poporul care stă de față, voi face aceasta cu puterea Dumnezeului meu, ca să vadă, să creadă și să preamărească numele lui Iisus Hristos".

După aceea, fiica împăratului fiind adusă și pusă înaintea lui, diavolul a zis prin gura ei către sfînt: "Ce, Potit, oare nu ți-am spus că, fără voia ta, te voi face să vii la împărat?" Iar sfîntul, suflînd peste fața copilei, a zis către diavol: "Domnul meu Iisus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, Căruia I se supune toată făptura cerească, pămîntească și cea de sub pămînt, te ceartă pe tine necuratul duh, și-ți poruncește să ieși din această zidire a Lui și să nu mai ai multă stăpînire a intra într-însa!" Aceasta zicînd, sfîntul a lovit peste obraz pe copilă, și îndată s-a văzut de toți ieșind din gura ei un balaur înfricoșat, care după ce a ieșit s-a stins.

Atunci văzînd aceasta toți cei ce erau de față, s-au umplut de spaimă și au grăit: "Cu adevărat, mare este Dumnezeul acestui copil!" Din acea zi mulți au crezut în Hristos; iar împăratul s-a mirat văzînd aceasta, și zicea: "O, cît de mare este vrăjitoria creștinească!" Atunci sfîntul a zis către dînsul: "Amar ție, împărate nebun, că văzînd măririle lui Dumnezeu, nu crezi într-Însul!" Împăratul a zis: "Dau mulțumire zeilor mei, că mi-au tămăduit pe fiica mea". Grăit-a sfîntul: "Minți, împărate, că nu zeii tăi, ci Hristos Domnul și Dumnezeul meu a tămăduit pe fiica ta!" Atunci împăratul a zis: "Lasă-ți cuvintele tale și jertfește zeilor mei, că te voi face mare în palatele mele împărătești. Îți voi da aur, argint și multe bogății". Sfîntul a răspuns: "O, împărate, să nu-ți fie bine ție, care îmi făgăduiești acelea pe care eu le socotesc gunoi al pămîntului. Eu am în cer bogății nestricăcioase și negrăite, pe care Hristos, Domnul meu, le-a gătit tuturor celor ce-L iubesc; iar aurul și argintul tău, cum și toate bogățiile tale le va mînca focul".

Atunci împăratul a zis cu mînie: "Încă grăiești cu mîndrie împotriva mea?" Sfîntul a răspuns: "Grăiesc, fiindcă nu mă tem de tine. Domnul meu Iisus Hristos mă va scoate din mîinile tale". Împăratul a zis: "Mă ocărăști și mă necinstești; însă eu rabd, cruțîndu-ți tinerețile tale. Te sfătuiesc însă, să aduci jertfă zeilor, pînă nu încep a te munci". Sfîntul a răspuns: "Cruță-te pe tine, împărate, căci ți se gătesc mari munci. Tu vei pieri împreună cu împărăția ta și vei arde în focul cel nestins, împreună cu diavolul, tatăl tău".

Împăratul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să-l dezbrace pe Sfîntul Potit și să-l bată cumplit cu toiege de fier. Iar sfîntul grăia pe cînd îl bătea: "Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai învrednicit a pătimi pentru numele Tău!" Împăratul a zis către mucenic: "Potite, ce voiești să faci? Să mori, ori să jertfești zeilor, ca să fii viu și întreg?" Sfîntul a grăit: "Căror zei voiești să jertfesc?" Împăratul, poruncind să înceteze a bate pe mucenic, a zis către dînsul: "Dar nu cunoști pe Die, marele zeu, pe Arfan și pe Atina?" Sfîntul Potit, zîmbind, a zis: "Să-i vedem ce fel de zei sînt aceia și voi face ceea ce-mi poruncești". Împăratul l-a dus cu bucurie în ca-piștea idolească și acolo sfîntul începînd să se roage Dumnezeului celui adevărat, îndată au căzut idolii și s-au sfărîmat în bucăți. Atunci sfîntul a zis către împărat: "Dacă idolii voștri sînt zei adevărați, de ce au căzut și nu se pot scula, ca să-și ajute lor? Deci vezi, o, împărate, cît de mare este puterea Dumnezeului meu?" Împăratul, umplîndu-se de rușine și mînie, a poruncit să lege pe mucenic cu fiare grele și să-l arunce în temniță.

Șezînd sfîntul în temniță și rugîndu-se, i s-a arătat un înger purtător de lumină, întărindu-l și mîngîindu-l. Atunci, deodată s-au topit ca ceara fiarele cele grele de pe dînsul, temnița s-a umplut de lumină în miezul nopții și a început să iasă un miros de bună mireasmă. Străjerii, mirosind acea bună mireasmă, s-au mirat și se întrebau de unde iese. Deci, uitîndu-se în temniță pe o fereastră, au văzut o lumină minunată și pe sfîntul dezlegat din fiare, bucurîndu-se și slăvind pe Dumnezeu și vorbind cu acel înger. Iar ei s-au umplut de frică și de spaimă. Luminîndu-se de ziuă, s-au dus și au spus împăratului cele ce au văzut. Împăratul, auzind acestea, a poruncit ca îndată să se gătească locul unde era să-l chinuiască, iar propovăduitorii să strige ca poporul să se adune la acea priveliște.

Adunîndu-se mult popor, împăratul a venit și a șezut la judecată pe divanul cel obișnuit, poruncind să scoată pe mucenic din temniță și să-l aducă de față la judecata sa. Mucenicul, fiind adus acolo, s-a îngrădit cu semnul Sfintei Cruci și a stat înaintea împăratului cu fața luminoasă. Antonin, iuțindu-se de mînie și căutînd cu groază spre dînsul, i-a zis: "Potite, unde ți se pare că stai acum?" Sfîntul a răspuns: "Mă văd că stau pe pămîntul Dumnezeului meu". Împăratul a zis: "Acum îți va veni pierzarea. Deci, care Dumnezeu te va scoate din mîinile mele?" Sfîntul a răspuns: "O, împărate, să se umple de rușine fața ta că mai bună pricepere are cîinele decît tine. Acela, dacă ia pîine din mîinile cuiva, se bucură pe lîngă dînsul; iar tu ai cîștigat tămăduire fiicei tale de la Dumnezeul meu și Îl hulești?"

Atunci împăratul a poruncit să dezbrace pe mucenic, să-l spînzure la muncire și să-l ardă cu făclii. După aceea a poruncit să-i strujească trupul cu unghii de fier. Sfîntul, răbdînd toate acestea ca fiind în trup străin, batjocorea pe împărat, zicînd: "O, împărate, unde sînt îngrozirile tale? Te-ai lăudat că mă vei pierde cu muncile, dar fiind chinuit, nu simt nici o durere! Deci, să știi și să înțelegi, că aceste munciri nu aduc dureri trupului meu, ci inimii tale; de vreme ce eu le biruiesc prin răbdarea mea și mă veselesc mai mult într-însele". Împăratul, mîniindu-se mai mult pentru rușinea sa, a poruncit să-l scoată de la muncire și să-l dea spre mîncarea fiarelor sălbatice. Fiarele fiind lăsate cu dînsul, alergînd, cădeau înaintea lui și îi lingeau picioarele. Atunci sfîntul striga către împărat: "Ce mai zici acum, muncitor necurat? Nu vezi încă puterea lui Hristos, Dumnezeul meu?" Împăratul poruncind să ducă înapoi fiarele, a zis către slujitorii care îl munceau: "Tăiați în bucăți pe ticălosul acesta, și-l aruncați spre mîncarea cîinilor".

Cînd slujitorii au luat securea să înceapă a tăia pe sfînt, atunci, cu o minunată putere dumnezeiască, trupul lui s-a făcut atît de tare, încît securea nu putea să-l vatăme cît de puțin, ci mai mult se răneau unul pe altul cu securile. Poporul care privea, văzînd aceasta, s-a minunat foarte mult și mulți au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, ca la două mii, și toți strigau: "Cu adevărat același Dumnezeu lucrează în tînărul acesta, care a lucrat mai înainte în Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care au pătimit în această cetate".

Muncitorul, văzînd aceasta și auzind și glasul poporului, s-a tulburat. Deci, oftînd din adîncul inimii, a zis: "O, cît de mare este vrăjitoria acestui necurat creștin!" După aceea a poruncit să gătească un cazan de fier, să fiarbă untdelemn într-însul și să pună pe mucenic să-l ardă; mai adăugînd să topească și plumb, cu care să stropească trupul mucenicului. Sfîntul, fiind ca într-o răcorire oarecare, se veselea și slăvea pe Dumnezeu, zicînd împăratului: "Te jur pe cinstea ta de împărat, ca să-mi mai adaugi încă plumb topit de acesta; pentru că simt foarte mare răcorire într-însul". Împăratul nu pricepea ce fel de muncă mai cumplită să scornească asupra lui. Deci, scoțînd pe sfîntul din cazan, a poruncit să aducă un piron de fier lung, să-l înroșească în foc și să-l bată deasupra în capul mucenicului.

Săvîrșindu-se aceasta, cu putere dumnezeiască s-a făcut, că mucenicul, primind pironul în cap, petrecea viu, sănătos și fără durere. Iar durerea care ar fi trebuit s-o simtă mucenicul, s-a suit la capul împăratului, care, durîndu-l așa de cumplit, striga către mucenic, zicînd: "Miluiește-mă, robul lui Hristos, și mă izbăvește din durerea aceasta, căci acum cunosc puterea Dumnezeului tău". Sfîntul i-a grăit: "Să te tămăduiască zeii tăi!" Dar împăratul îl ruga neîncetat pe mucenic pentru tămăduirea sa. Sfîntul i-a zis: "Pînă ce nu va veni aici fiica ta, pe care a făcut-o sănătoasă Hristosul meu, tu nu vei putea să te tămăduiești. Atunci împăratul îndată a chemat pe fiica sa, care, căzînd la picioarele mucenicului, zicea: "Mă rog ție, robul lui Dumnezeu, botează-mă pe mine în numele Atotputernicului Dumnezeu, pe care îl propovăduiești!" Sfîntul a poruncit ca îndată să pregătească scăldătoarea. Deci, el însuși a botezat-o înaintea tuturor, căci nu era cu putință ca întru acea vreme să se găsească preot, fiind toți preoții ascunși din cauza prigonirii.

După botezul fiicei împăratului, mucenicul, întinzîndu-și mîinile spre Dumnezeu, a făcut rugăciune pentru tămăduirea împăratului și îndată acela s-a făcut sănătos. Dar orbirea și nebunia închinării de idoli așa l-a întunecat, încît, în loc să cunoască pe adevăratul Dumnezeu și să-I mulțumească, necuratul împărat a început a mulțumi spurcaților zei, zicînd: "Mulțumesc ție, zeule Apolon, zeule Arie și zeiță Atina, că m-ați tămăduit!" Atunci sfîntul a început a ocărî foarte tare pe împărat, defăimîndu-l pentru nebunia și împietrirea lui; căci se dăduse cu totul la înșelăciunea diavolească.

Împăratul, mîniindu-se ca un îndrăcit, a poruncit să taie limba sfîntului și să-i scoată ochii. Dar mucenicul lui Hristos și după tăierea limbii vorbea bine, slăvind pe Dumnezeu și zicînd: "Bine voi cuvînta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea... Voi binecuvînta pe Cel ce a pus în gura mea cîntarea nouă și voi cînta Dumnezeului meu întru veselie și bucurie". Apoi sfîntul a zis: "Ce ai cîștigat, păgînule, tăindu-mi limba? Ai nădăjduit că, tăindu-mi limba, îmi vei lua cuvîntul din gura mea? Iată, mă vezi și mă auzi grăind bine cu darul lui Hristos Dumnezeul meu, Care te va birui, ca și altădată pe Faraon". Împăratul, văzîndu-se biruit și rușinat, a rămas uimit, nepricepînd ce să mai facă mucenicului. Deci, vrînd să se izbăvească de ocara poporului, a poruncit să taie pe mucenic cu sabia. Astfel, tăindu-se capul sfîntului, el și-a săvîrșit nevoința pătimirii sale. Sfîntul Mucenic al lui Hristos Potit și-a dat sufletul pentru Hristos, în anii copilăriei. El împărățește în ceruri din viața cea fără de moarte, căreia și noi să ne învrednicim cu rugăciunile Sfîntului Mucenic Potit și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slavă, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna iulie


Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.



Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site