Make your own free website on Tripod.com

Cuviosul Nichita Zăvorîtul (Închisul) din Pecersca,
episcopul marelui Novgorod
(31 ianuarie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Sînt unii ostași viteji, care nu în ceată s-au obișnuit a face război, ci cîte unul se reped asupra vrăjmașului lor; pe care, deși de multe ori îi lasă Domnul să cadă, ca să nu se înalțe, însă văzînd lupta și bărbăția lor mai dinainte, nu-i lasă pînă în sfîrșit, ci îi ridică și nebiruiți îi pune în față. Din unii ca acei ostași viteji ai lui Hristos s-au aflat în sfînta Mînăstire Pecersca, Cuviosul Isachie, închisul, cum și acest fericit Nichita, despre care vrednicul de laudă Policarp, înștiințîndu-se de la Sfîntul Simeon, mărturisește astfel:

În zilele Cuviosului egumen Nicon, a fost un frate în sfînta Mînăstire Pecersca, anume Nichita; acesta a început a se ruga egumenului să-l binecuvînteze, ca să se nevoiască în singurătate. Iar egumenul îl oprea, zicîndu-i: "O! fiule, nu-ți este de folos, tînăr fiind, să șezi degeaba; mai de folos îți este să șezi cu frații, slujindu-ne, că nu-ți vei pierde plata ta. Singur ai văzut pe fratele nostru Isachie, cum se ispitea în închisoare de diavol, și s-ar fi înșelat, dacă marele dar al lui Dumnezeu nu l-ar fi mîntuit, pentru rugăciunile Cuvioșilor părinților noștri Antonie și Teodosie".

Nichita a răspuns: "Nicidecum, părinte, nu mă voi înșela de un lucru ca acesta; ci cu tărie doresc a sta împotriva mește-șugirilor diavolești, iar iubitorului de oameni Dumnezeu, mă voi ruga ca și mie să mi se dea darul facerii de minuni, precum a dat lui Isachie cel închis, care și pînă acum face multe minuni". Zis-a lui iarăși egumenul: "Mai presus de putere este dorința ta, fiule, ferește-te ca, înălțîndu-te, să nu cazi; eu îți poruncesc ca mai ales să slujești la frați, că pentru ascultarea ta te vei încu-nuna de la Dumnezeu".

Iar Nichita nicidecum nu voia să ia aminte la cele grăite de egumen, neputînd înăbuși rîvna cea mare către viața retrasă; și ceea ce a voit, a și făcut, căci închizîndu-se, a astupat ușa și petrecea, rugîndu-se, fără să iasă. Însă nu după mult timp n-a scăpat de cursele diavolului, căci, în vremea cîntării sale, auzea glas rugîndu-se împreună cu el, și-i venea bună mireasmă negrăită; apoi, de aceasta amăgindu-se, zicea în sine: "De n-ar fi acesta înger, nu s-ar ruga cu mine, nici mirosirea Sfîntului Duh n-ar fi aici".

Deci, a început cu dinadinsul a se ruga, zicînd: "Doamne, arată-te singur mie, ca să Te văd". Atunci s-a făcut glas către dînsul: "Nu mă voi arăta ție, căci ești tînăr, ca nu înălțîndu-te, să cazi". Iar dînsul cu lacrimi a zis: "Nicidecum Doamne, nu mă voi înșela, că m-a învățat egumenul ca să nu iau aminte la înșelăciunea diavolească, ci la Tine, și cele poruncite mie, le voi face". Atunci, balaurul cel pierzător de suflete luînd putere asupra lui, i-a zis: "Cu neputință este omului ca, în trup fiind, să mă vadă; dar iată, îți voi trimite pe îngerul meu, ca să petreacă cu tine, iar tu să-i faci voia lui".

Apoi îndată a stat înaintea lui diavolul în chip de înger, iar Nichita căzînd, i s-a închinat lui ca unui înger, și i-a zis diavolul: "De acum să nu te mai rogi, ci citește cărți, și așa te vei afla cu Dumnezeu vorbind, și vei da cuvînt folositor celor ce vor veni la tine, iar eu de-a pururea mă voi ruga Făcătorului tuturor pentru mîntuirea ta". Crezînd închisul cele grăite, și înșelîndu-se și mai mult cu mintea, nu se mai ruga, ci se sîrguia la citirea cărților, iar pe diavol îl vedea neîncetat rugîndu-se pentru dînsul. Apoi cu cel ce venea la el, vorbea mult din Scriptură, pentru folosul sufletului, după aceea a început a prooroci. Și se făcuse slăvit, încît toți se mirau de împlinirea cuvintelor lui.

Altădată a trimis la voievodul Iziaslav, zicînd: "Astăzi unii uciseră pe voievodul Gleb Sviatoslavici în Zavolocia; degrab să trimiți pe fiul tău Svatopolk, la scaunul Novogradului". Și precum a zis, așa a și făcut; căci, după cîteva zile, a venit înștiințare despre uciderea voievodului Gleb. Și după aceasta mai mult a străbătut vestea că cel închis este prooroc și foarte mult îl ascultă domnii și boierii. Că, deși nu știe diavolul ceea ce are să fie, ci ceea ce singur a făcut și a învățat pe oamenii cei răi, adică să ucidă, sau să fure, acestea le spune. Deci, cînd veneau la cel închis cei ce voiau să audă cuvînt de mîngîiere de la el, atunci diavolul, cel ce i se părea înger, îi spunea lui toate cele ce li se întîmplau lor, și el aceleași le proorocea.

Deci, nu putea nimeni să se întrebe cu Nichita din cărțile Legii vechi, căci știa pe de rost: Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii, Judecătorii, Cărțile împăraților și toate proorociile după rînduială, cum și toate cărțile evreiești le știa bine; iar sfintele cărți evanghelicești și apostolești, care s-au dat spre îndreptarea și întărirea noastră, niciodată nu voia să le vadă sau să le audă, nicidecum să le citească, dar nici pe altul să vorbească către el din Noul Așezămînt; pentru aceea s-a cunoscut de toți că este înșelat de vrăjmașul.

Deci, aceasta nesuferind-o, au mers la cel înșelat cuvioșii părinți: Nicon egumenul, Ioan, care a fost egumen după dînsul, Pimen pustnicul, Isaia, care a fost episcopul Rostovului, Matei, mai înainte văzătorul, Isachie, închisul Pecerscăi, Agapit, doctorul, Grigore, făcătorul de minuni, Nicolae, care a fost episcop al Tmutaracanului, Nestor, scriitorul de ani, Grigore, făcătorul de canoane, Teoctist, mai înainte văzător; toți aceștia, străluciți cu faptele bune, mergînd acolo, făceau rugăciuni către Dumnezeu pentru Nichita, gonind pe diavol dintr-însul. Apoi, scoțînd pe Nichita afară, îl întrebau ca să le spună ceva din Vechiul Așezămînt, iar el se jura că niciodată n-a citit acele cărți, pe care mai înainte le știa pe de rost. Ba încă nici un cuvînt nu știa, încît abia l-au învățat pe el slovele.

Atunci, cu rugăciunile cuvioșilor părinți, venindu-și în sine, și-a mărturisit greșeala sa cu amar, deprinzîndu-se apoi spre mare înfrînare și ascultare; apoi a avut o curată și smerită viață, încît a covîrșit pe toți cu fapta bună. Iar iubitorul de oameni Dumnezeu, văzînd atîta nevoință a fericitului și netrecîndu-i cu vederea cele de mai înainte fapte bune ale lui, în care din tinerețe se deprinsese, a primit adevărata lui nevoință; și precum a primit pocăința Sfîntului Petru, cel ce se lepădase de trei ori, zicîndu-i: Paște mielușeii Mei, păstorește oile Mele, același semn de pocăință bine primită i-a dat fericitului Nichita.

Căci, pentru multa sa dragoste, spre paza poruncilor, l-a făcut păstor al cuvîntătoarei Sale turme, suindu-l la scaunul episcopiei Novgorodului, unde, spre încredințarea iertării sfîntului de alunecarea cea mai dinainte, i-a preamărit îmbunătățita lui viață cu darul facerii de minuni; căci, odată, fiind secetă, s-a rugat lui Dumnezeu și a căzut ploaie din cer. Asemenea și aprinderea cetății, cu rugăciunile sale a stins-o; și multe alte minuni făcea.

Astfel bine păscînd turma sa cea cuvîntătoare, s-a mutat către Domnul, la veșnica viață, în anul 6606 (1098, d. Hr.), în 31 de zile ale lunii ianuarie; el a fost pe scaunul marelui Novgorod 13 ani și l-au îngropat cu cinste în preajma bisericii celei mari, a sfinților dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana. După aceasta, au trecut 453 de ani, de cînd trupul fericitului Nichita era ascuns în mormînt; iar la anul 7059, (1551 d. Hr.), în vremea stăpînirii dreptcredinciosului împărat Ioan, singur stăpînitor a toată Rusia, fiul marelui domn Vasile, în zilele mitropolitului Macarie și ale arhiepiscopului marelui Novgorod, Teodosie, s-au aflat moaștele arhiereului Nichita, întregi și nerisipite, care izvorăsc multe tămăduiri celor ce merg cu credință acolo pînă astăzi.

Dumnezeului nostru fie slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.