Make your own free website on Tripod.com

Viața Sfîntului Ierarh Efrem, Episcopul Periaslavului
(28 ianuarie)

(Culeasă din Patericul de la Pecersca)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


După fericitul Varlaam, care era fiu de boier, acest fericit Efrem, fiind slăvit și de bun neam, iar domnului Iziaslav fiind foarte iubit, și ținînd toți la dînsul, a plecat din casa domnească la Cuviosul părintele nostru Antonie, în peșteră; rugîndu-se ca să-l numere, în locul slujbei de voievod, cu slugile Împăratului ceresc, punînd pe dînsul sfințitul chip îngeresc al monahiceștii rînduieli. Iar Cuviosul Antonie învățîndu-l pentru mîntuirea sufletului, l-a dat fericitului Nicon, ca să-l tundă monah. Iar el făcîndu-i porunca, a tuns pe fericitul Efrem, și l-a îmbrăcat în haină monahicească.

Dar despre necazul ce a ridicat diavolul, vrăjmașul și urîtorul binelui, asupra Cuviosului Efrem, precum și asupra fericitului Varlaam, s-a scris în viața Cuviosului Antonie și a lui Nicon. Pentru că domnul întunericului fiind biruit de acea sfîntă turmă, care se aduna în peștera cea întunecoasă, și înțelegînd că de atunci avea să se preamărească acel loc, plîngea de a lui pierzare diavolească.

Deci, diavolul a început, cu meșteșugirile sale cele rele, a ațîța inima voievodului Iziaslav asupra cuvioșilor, ca să risipească acea sfîntă turmă. Dar, nicidecum nu a putut, ci singur s-a gonit cu rugăciunile cuvioșilor și a căzut în groapa care și-a făcut-o el. Căci și cel ce a tuns pe acest fericit, adică Cuviosul Nicon, a fost dus la voievod și de acela a fost ocărît. Atunci, chiar egumenul, adică Cuviosul Antonie, cu frații din peșteră, s-au izgonit prin mînia voievodului, însă degrab, prin mijlocirea doamnei către voievodul Iziaslav, dar mai ales prin rugăciunea cereștii împărătese, a Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, către Împăratul slavei Hristos Dumnezeu, monahii s-au întors în peștera lor, ca niște viteji de la război, biruind pe luptătorul lor, diavolul; și erau întotdeauna în peșteră, lăudînd și binecuvîntînd pe Dumnezeu.

Apoi, Cuviosul părintele nostru Efrem, văzînd că pentru tunderea lui a pornit vrăjmașul o tulburare ca aceea asupra sfintei turme, s-a înarmat în peșteră foarte tare asupra lui, prin viața cea plăcută lui Dumnezeu, prin rugăciuni și post și prin priveghere de toată noaptea. Deci, supunîndu-se întru toate la învățătura părintelui și povățuitorului său, Cuviosului Antonie, mare rîvnă avea să urmeze faptele lui. Pentru aceea, precum Antonie a călătorit din Rusia la Sfîntul Munte, asemenea și Cuviosul părintele nostru Efrem ardea cu duhul de Sfintele Locuri, ca și acolo fiind văzător al vieții Sfinților Părinți celei întocmai cu îngerii, să se îndemne spre îmbunătățitele lor osteneli, prin dragoste.

Deci, se ruga Cuviosului Antonie să-i dea binecuvîntare, ca să meargă în țara grecească. Iar el nevrînd ca să-l lipsească de plata străinătății, l-a liberat cu binecuvîntare și cu rugăciune, după cum altă dată Noe a trimis porumbița din corabie, ca să aducă ramura de măslin.

Atunci Cuviosul părintele nostru Efrem, luînd ca două aripi de plumb binecuvîntarea părintească și rugăciunea, a pornit pe calea ce îi era înainte și, sosind la Constantinopol, a privit pretutindeni, cercetînd locașurile oamenilor cerești și ale îngerilor celor pămîntești; apoi, săturîndu-se cu îndestulată duhovnicească hrană, prin cuvinte de suflet folositoare și prin învățătura acelor sfinți părinți, a zăbovit acolo cîtăva vreme. Și atrăgîndu-l dragostea părintească înapoi iarăși, ca să nu se mai întoarcă în corabia sa cea gîndită fără vreo ramură de măslin, a scris tipicul Sfintei Mînăstiri a Studiților, și în Mînăstirea Pecersca l-a adus; pentru care a trimis la dînsul fericitul Teodosie, fiind egumen al Cuviosului Antonie. Iar după întoarcerea de la Sfintele Locuri, a viețuit în Mînăstirea Pecersca timp puțin, unde a dat pildă de multe fapte bune, spre folosul sufletesc; încît toți mulțumeau lui Dumnezeu pentru dînsul. Într-acea vreme a murit fericitul Petru, episcopul Periaslavului; deci, prin dumnezeiasca bunăvoire, și cu sfatul tuturor, după voirea marelui domn Vsevolod Iaroslavici, cuviosul părintele nostru a fost ales episcop al Periaslavului, prin ajutorul preasfințitului mitropolit Ioan al Kievului.

Astfel, luînd vrednicia arhieriei, a început în episcopia sa a avea mare sîrguință, socotind acest lucru mai cinstit și mai iubit decît toate, ca adică să înmulțească lauda preasfîntului nume al lui Dumnezeu; iar Dumnezeu i-a ajutat lui în chipul acesta: căci, în puțini ani a întemeiat o biserică de piatră, mare și prea frumoasă, în cinstea Sfîntului Arhanghel Mihail, pe care a făcut-o scaun al episcopiei Periaslavului. Asemenea, a zidit și o altă biserică de zid Sfîntului Teodor, în poartă, cum și Sfîntului Apostol Andrei, întîiul chemat, lîngă poartă; și a împodobit cetatea Periaslavului cu diferite feluri de zidiri bisericești, toate de piatră, cum nu mai fuseseră pe acolo. Dar toate acestea după multă vreme întru neființă au venit; căci voind Dumnezeu, a dat tot pămîntul Rusiei pentru păcatele noastre, spre pedepsirea păgînului împărat al sciților, Batie, și astfel a căzut soarta pe preaslăvita cetate a Periaslavului.

Apoi, a fost acest cuvios emblema episcopiei sale, și la mutarea cinstitelor moaște ale cuviosului părintelui nostru Teodosie al Pecerscăi. Deci, viețuind bine și cu dumnezeiască plăcere, a luat sfîrșit vremelnicei vieți, iar cu sufletul s-a suit la scaunul Stăpînului, cel nefăcut de mînă; unde să ne învrednicească și pe noi a fi ca oile adunate de glasurile rugăciunilor păstorești, ale Cuviosului părintelui nostru Efrem; ca împreună cu dînsul să preamărim pe Începătorul păstorilor, Iisus, și pe Dumnezeu Tatăl și pe Sfîntul Duh, întru nesfîrșiții veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.