Make your own free website on Tripod.com

Sfîntul Paulin Milostivul, Episcopul Nolei
(23 ianuarie)

(Din Patericul Sfîntului Grigore Dialogul)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Plăcutul lui Dumnezeu Paulin era de neam din părțile Acvitaniei; în viața mirenească a fost unul din sfetnicii senatori ai Romei, dreptcredincios și temător de Dumnezeu, avînd ca soție pe Tarasia, asemenea lui în credință și în faptele bune. Neavînd copii firești, luau copii săraci și pe aceia în loc de fii avîndu-i, îngrijeau de dînșii hrănindu-i și frica lui Dumnezeu învățîndu-i; apoi au sporit din zi în zi în toate faptele bune, făcînd multe milostenii la săraci, pe urmă și singuri au voit să fie săraci pentru Dumnezeu.

Vînzînd averile lor cele mari, și pe toate împărțindu-le la cei ce le trebuiau, viețuiau în sărăcia cea de bună voie, ca unii din săraci, spre dumnezeiasca purtare de grijă punîndu-și nădejdea. Deci, sărăcind ei acum cu totul, a venit un sărac cerînd milostenie, și nu aveau la dînșii mai mult decît o pîine; atunci a poruncit fericitul Paulin soției sale ca și pe cea mai de pe urmă pîine s-o dea săracului. "Se va îngriji - zicea dînsul -, Dumnezeu de noi; iar noi să nu cruțăm a da celui ce ne cere pentru Dumnezeu".

Tarasia, însă, nu a dat-o, ci a ținut-o pentru a sa trebuință, fiindcă nu avea ce să pună înainte la masa lor într-acea zi. Și iată a intrat la fericitul Paulin un trimis de la oarecare prieten al său bogat, spunîndu-i că i se trimit de la dînsul, pe mare, o mulțime de bucate; dar o corabie ce era mai pe urmă cu bucate s-a scufundat și a pierit în adîncul mării. Aceasta auzind-o Paulin, a zis către soția sa: "Vezi, că de ai fi dat săracului pîinea cea mai de pe urmă, nu s-ar fi cufundat în mare cea mai de pe urmă corabie cu bucate; căci pentru zgîrcenie, averile multora le pierde Dumnezeu".

Apoi, cu averile, pierzînd și slava lumească și toată deșertăciunea lumii acesteia, au ieșit din Roma în părțile Campaniei, fiindcă își lăsaseră acolo puțină avere pentru hrana lor; și în cetatea ce se numea Nola, viețuiau lîngă mormîntul Sfîntului Mucenic Felix, slujind Domnului, și de lume tăinuindu-se; dar nu putea să se tăinuiască mult timp fapta cea bună a lui Paulin, și pentru aceea a fost luat cu sila la scaunul Bisericii Nolei și, fără de voie, a primit vrednicia episcopiei; deci, povățuia turma sa cu sfințenie și cu dreptate, ca un credincios ocîrmuitor înțelept, pe care l-a pus Domnul peste slugile Sale; pentru că-i hrănea pe ei nu numai cu hrană sufletească, învățîndu-i pe fiecare, povățuindu-i la calea adevărului, ci și de hrana trupească și de toate trebuințele oilor sale cuvîntătoare se îngrijea; pe săraci și pe scăpătați, pe sărmani și pe văduve hrănindu-i și îmbrăcîndu-i, și pe cei robiți răscumpărîndu-i pentru libertate.

În anii aceia s-a făcut, prin voința lui Dumnezeu, năvălirea vandalilor asupra pămîntului Italiei, pe care prădîndu-l de tot, au venit și în părțile Campaniei, unde este cetatea Nola, și acolo multe cetăți și sate pustiind, au venit și în eparhia lui Paulin, unde au prădat mulțime de popor și în țara lor l-au dus pe mare în Africa. Într-acea vreme fericitul Paulin, episcopul, pe toate cele ce le-a avut în episcopie le-a împărțit spre răscumpărarea celor robiți, și spre hrana celor ce sărăciseră de năvălirea barbarilor și acum nu-i rămăsese lui nimic. Ostașii vandalilor fiind cumpliți și fără de omenie, chinuiau pe creștini ca să spună comorile cele ascunse în pămînt. Sfîntul Paulin pătimea cu inima împreună cu ei, strigînd către Dumnezeu: "Doamne, fă ca pe mine pentru aur și argint să mă chinuiască, că Tu știi unde am ascuns bogăția mea, adică în mîna robilor Tăi, săracilor și scăpătaților".

Odată a venit la dînsul o văduvă săracă, plîngînd: "Fiul meu este robit de vandali și aud despre dînsul că se află în Africa, la ginerele lui Riga, împăratul vandalilor; deci, mă rog sfinției tale, pentru el, singură nădejdea hranei mele și toiagul bătrînețelor". Iar omul lui Dumnezeu, cu toată sîrguința căutînd de va afla ceva ca să dea celei ce cerea și neaflînd nimic, a zis către văduva cea săracă: "Femeie, nu am nicidecum ce să-ți dau, fără numai pe mine singur să mă iei, că iată întru a ta stăpînire mă dau ca un rob, deci, să mă vinzi pe mine și să-ți răscumperi fiul sau pe mine în robie să mă dai pentru fiul tău".

Ea auzind acestea din gura unui astfel de bărbat, socotea aceasta că este batjocură, mai mult decît milă; dar acest sfînt a încredințat-o pe femeie, că nu batjocură, ci adevărul grăiește; și a sfătuit-o ca, crezînd cele grăite, să nu se înfricoșeze luînd pe episcop în robie pentru libertatea fiului ei.

Deci, au mers amîndoi în Africa și mergînd la vandali, sta la poarta boierului, ginerele împăratului, la care era fiul acelei văduve și, ieșind boierul din casă, văduva a căzut înaintea lui, rugîndu-l cu plîngere, ca să elibereze pe fiul ei. Iar bărbatul acela fiind mîndru nu numai că n-a voit să-l elibereze pe fiul ei, dar nici să-i asculte cererea. Atunci văduva, arătînd pe slujitorul lui Dumnezeu, Paulin, a zis: "Iată pe omul acesta îl dau în locul fiului, numai să faci milă să-l liberezi pe fiul meu, căci unul născut îmi este".

Iar el, cu fața blîndă căutînd spre om, l-a întrebat, zicînd: "Ce meșteșug știi?" Răspuns-a lui Sfîntul Paulin: "Nu știu nici un fel de meșteșug, fără numai a lucra la grădină, aceasta știu bine". Acestea auzindu-le boierul s-a bucurat, căci un om ca acela îi trebuia, și a dat pe fiul văduvei, pe care ea luîndu-l, s-a întors la locul său; iar Sfîntul Paulin, rămînînd în robie, a luat sub îngrijire grădina și lucra ostenindu-se, iar stăpînul lui a început a veni adeseori în grădină, și pentru oarecare lucruri se întreba cu grădinarul său; văzîndu-l înțelept și cunoscător, vorbea cu el despre toate, apoi de multe ori lăsîndu-și pe casnicii și prietenii săi, se îndulcea de cuvintele aceluia foarte mult.

Într-o zi, stăpînul vorbind cu el, Sfîntul Paulin a zis către dînsul în taină: "Păzește-te acolo unde voiești să mergi, căci se cade ție să te îngrijești pentru luarea împărăției vandalului, căci împăratul acesta, socrul tău, va muri deodată de moarte grabnică, iar tu de te vei duce, apoi altul fără de tine va lua împărăția". Acestea auzindu-le boierul de la grădinarul său, nicicum n-a tăcut, ci mergînd, a spus despre aceea împăratului; căci sfîntul îi era foarte credincios lui, de vreme ce mai mult decît pe toți îl iubea. Iar împăratul îndoindu-se, a zis: "Voi să văd pe bărbatul acela de care spui". Iar ginerele împăratului a zis: "Acum îi voi porunci, ca să-ți aducă la prînz verdețuri din grădină și-l vei vedea pe el".

Deci, șezînd împăratul să prînzească, a intrat la dînsul Paulin aducînd verdețuri la masa împărătească, după porunca stăpînului său, iar împăratul văzîndu-l, odată s-a cutremurat și chemînd pe stăpînul lui, adică pe al său ginere, taina pe care voia s-o ascundă i-a arătat-o lui, zicînd: "Sînt adevărate cele ce ai auzit de la omul acela pentru că noaptea aceasta am văzut în vis niște boieri șezînd pe scaune și făcînd judecată asupra mea, dar ședea și acesta în mijlocul lor și cu judecată mi s-a luat toiagul și puterea pe care dintîi o luasem". Deci, l-a întrebat pe el cine este. "Pentru că eu pe acest bărbat nu-l socotesc să fie vreun om din cei proști, de vreme ce în mare vrednicie l-am văzut pe el".

Atunci ginerele împăratului luînd pe fericitul Paulin de o parte, l-a întrebat pe el cine este. Și a răspuns către dînsul omul lui Dumnezeu, zicînd: "Robul tău sînt, pe care pentru fiul văduvei m-ai luat". Iar el cu dinadinsul întreba ca să-i spună, nu ce este acum, ci ce a fost în țara sa. Și-l sfătuia cu multe jurăminte ca să nu ascundă înaintea lui taina sa, să-i arate adevărul. Iar omul lui Dumnezeu supărîndu-se și neputînd să calce jurămintele, i-a spus despre sine că este episcop; iar stăpînul lui auzind de aceasta, foarte mult s-a temut și cu smerenie i-a zis: "Cere de la mine ce voiești, astfel încît cu mari daruri să te întorci la pămîntul tău". Și a zis către dînsul plăcutul lui Dumnezeu Paulin: "O facere de bine de la tine doresc, pe care poți s-o faci, adică: ca pe toți robiții din țara mea aduși aici, să-i lași liberi la locul lor".

Îndată, prin sîrguința boierului aceluia, prin toată Africa au fost cercetați creștinii cei robiți din pămîntul Campaniei, și i-au adus la Sfîntul Paulin. Atunci a fost eliberat cu cinste sfîntul păstor cu toate oile păstoriei sale cele cuvîntătoare și cu multe alte daruri și cu hrană îndestulătoare; apoi au mers cu corăbiile în țara lor, cu veselie și cu bucurie. Iar nu după multă vreme, a murit Riga, împăratul vandalilor, după cum proorocise sfîntul; iar în locul lui a luat împărăția ginerele său. Astfel Sfîntul Paulin vînzîndu-se pe sine singur în robie, multe popoare a scos din robie la libertate, urmînd lui Hristos Domnul, Cel ce a luat chipul de rob și a izbăvit neamul omenesc din robia diavolului.

Viețuind Sfîntul Paulin, după ieșirea din robia vandalilor, ani îndelungați, iar turma cea încredințată lui, ca un păstor bun bine păscînd-o, și-a pus sufletul său pentru oi, apoi dînd multe milostenii la frații cei săraci, și necruțîndu-se pe sine singur, a trecut către începătorul păstorilor, Hristos, Domnul său, de la care acum însutit primește, și viață veșnică moștenește, slăvindu-L pe El, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.