Make your own free website on Tripod.com

Pătimirea Sfinților Mucenici și frați Pevsip, Elasip,
Mesip și moașa lor, Neonila, și cei împreună cu dînșii
(16 ianuarie)

(Scrisă de sfîntul mucenic Neon, care a pătimit după sfîrșitul lor)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Sfîntul Policarp, episcopul Smirnei, ucenicul Sfîntului Apostol și Evanghelist Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, cel plin de Duhul Sfînt, vrînd să înmulțească turma cea cuvîntătoare a lui Hristos, a trimis pe ucenicii săi în diferite țări, ca să propovăduiască cu îndrăzneală cuvîntul lui Dumnezeu. Dar auzind cum că în Galia era mai multă prigonire asupra creștinilor - căci împărăteasca poruncă, ce se dăduse spre uciderea credincioșilor, se lățise pretutindenea -, a trimis acolo doi preoți ai lui Dumnezeu, pe Antioh, pe Benign și pe diaconul Tirs, bărbați cu adevărat îmbunătățiți, de Dumnezeu iubitori, întru nevoințe sîrguitori și gata la osteneală pentru dragostea lui Hristos, uitînd primejdiile mării, iubind străinătatea cu osîrdie și dorind muncile și moartea.

Aceștia, luînd poruncă de la episcopul lor, s-au suit în corabie; iar Sfîntul episcop Policarp a vorbit către dînșii astfel: "Mergeți, bărbați puternici întru tăria lui Hristos, tare oștindu-vă, cîștigați, prin sfînta mărturisire a preasfîntului nume al lui Hristos, pe mulți ostași, cu care bucurîndu-vă pentru biruință, să puteți cîștiga nume slăvit și veșnică cinste; apoi, roadele ostenelilor voastre să se înmulțească cu îndestulare și să dobîndiți sălășluirile în raiul drepților". Sfîntul Policarp, cu acestea și cu multe alte binecuvîntări a pregătit de cale pe trimișii săi; iar ei plutind cu bună sporire, prin dumnezeiasca povățuire au sosit degrab la malurile Marsiliei, și ieșind la uscat, călătoreau, avînd înainte călător pe îngerul lui Dumnezeu.

Intrînd în cetatea care se numea Edua, au aflat după rînduiala lui Dumnezeu un bărbat numit Faust, de neam bun, cu cinste, senator luminat, de care au fost primiți cu frumoasă primire. Acela, înștiințîndu-se de dînșii că sînt prezbiteri, i-a rugat cu osîrdie să facă creștini pe casnicii, rudeniile și prietenii lui, luminîndu-i prin Sfîntul Botez, căci el, din pricina prigonirii de atunci, era creștin în taină. Apoi, a adus la dînșii pe fiul său tînăr, Simforian - care prin povățuirea sfinților și prin alegerea dumnezeiască mai pe urmă avea să fie mucenic al lui Hristos -, pe acela încredințîndu-l în mîinile preoților, se ruga ca Sfîntul Benign să-l boteze, iar Sfîntul Antioh să-i fie naș copilului. Deci, au făcut dumnezeieștii slujitori toate, după dorința lui Faust.

Aducîndu-și aminte de sora sa și de nepoții ei, Faust a zis către sfinți: "Am o soră de o mamă cu mine, anume Neonila, care locuiește în cetatea Lingoniei și are trei nepoți, născuți din fiul ei, care au ieșit împreună în lumea aceasta, din pîntecele maici lor; apoi învățînd bine științele libere și înțelepciunea din afară și urmînd obiceiurilor părintești, viețuiesc în rătăcirea păgînească, slujind idolilor; dar sora mea dorește să-i facă ostași ai lui Hristos și să-i supună la sfînta Lui slujbă; deci, rogu-vă pe voi, o! preoți ai lui Dumnezeu, să-i ajutați pe ei și să luminați casa cea de neam bun, precum ați început". Auzind sfinții acestea, au făcut sfat ca să se împartă la propovăduire; drept aceea Antioh și cu Tirs s-au dus în satul Augustuduniei, unde pe mulți aducîndu-i la credința lui Hristos, mai pe urmă s-au încoronat cu cunună mucenicească; iar pe Sfîntul Benign l-a trimis Faust în cetatea Lingoniei, la sora sa.

Neonila, sora lui Faust, a primit pe Sfîntul Benign cu toată cinstea, ca o mană pogorîtă din cer; dar în acea zi nepoții ei erau duși într-un sat, ce se chema Pasmasia, aducînd jertfe idolului ce se numea Nemesis și, din acele jertfe păstrînd rămășițele, le-au adus la bătrîna lor; iar ea îngrețoșîndu-se de urîciunile idolești, le-a aruncat spre mîncare cîinilor; apoi a început, înaintea Sfîntului prezbiter Benign, a grăi cu dînșii așa: "Iubiții mei nepoți, cunoașteți pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat și viu, Căruia îngerii și toată făptura Îi slujesc cu vrednică datorie, Care toată lumea a făcut-o cu cuvîntul, Care cu porunca a întins înălțimea cerului, a lărgit lățimea pămîntului, a adunat adîncurile mării și cu nisip le-a îngrădit; Care a înfrumusețat cerul cu stelele și a pus doi luminători mai aleși, cărora le-a poruncit ca toate cele zidite de El să le lumineze cu razele lor; Care a dat apele spre viața peștilor și cu feluri de copaci și iarbă a îmbrăcat pămîntul și a făcut toată ființa după voința Sa.

Apoi a binevoit a zidi pe om după chipul și asemănarea Sa; și l-a îmbogățit cu deosebită înțelepciune, cu darul științei și al înțelegerii, ca să caute pe Domnul a toată făptura mai cu dinadinsul, iar nu prin neștiință să defaime pe Ziditor; ca să cunoască binele și să-l deosebească de rău, ca pe idolii cei făcuți cu mîinile din multe feluri de materii, fiind nesimțitori și neînsuflețiți, spre înșelarea oamenilor, închipuiți prin diavolească scornire, nu numai cu nici un fel de cinste să-i cinstească, dar să-i lepede ca pe cei necurați și să fugă de împărtășirea lor; pentru că diavolul, prin meșteșugul cel viclean, a închipuit pe idoli în lumea aceasta și a înșelat în Rai pe Adam, omul cel dintîi.

Deci, lăsați, o! preaiubiți nepoți pe idolii cei diavolești, iar pe Ziditorul a toate, Domnul nostru Iisus Hristos, să-L mărturisiți fără nici o îndoială, că iată vedeți înaintea voastră pe acest bărbat sfînt care a venit din țări îndepărtate, trimis la voi din bunătatea lui Dumnezeu; deci luați aminte la cuvintele gurii lui, căci cele ce ies din gura lui sînt porunci dumnezeiești; învățați-vă de la dînsul învățătura cea sfîntă, care va fi mîntuirii voastre mai folositoare decît toate".

Cu aceste învățături mîntuitoare fericita Neonila cu Sfîntul Benign, sfătuind pe nepoții ei, întărea în inimile lor dumnezeiescul dar, care în taină se insuflase într-înșii; iar ei stăteau cu mirare, privind unul spre altul, socotind toate cele grăite de dînșii; apoi întorcîndu-se către bătrîna lor, i-au zis cu un glas: "Pentru ce ai ținut acoperit prin tăcere pînă acum un lucru atît de mare și de ales? De ce ai tăinuit calea adevărului și lumina cea prealuminoasă de atîta vreme?"

Iar ea, ridicîndu-și ochii spre cer și înălțîndu-și mîinile, mulțumea lui Dumnezeu că nepoții ei încep a cunoaște adevărul și a zis către dînșii cu dragoste: "Fiul meu, adică tatăl vostru, care acum este cufundat în tartar, era atît de împietrit cu inima, întunecat în negura păgînătății și străin de înțelepciune și înțelegere, încît nu voia nici a crede în Hristos Dumnezeu, nici a pomeni cu gura numele Lui cel sfînt. Deci, ce putea să folosească unuia ca aceluia dumnezeiescul cuvînt, căruia răutatea necredinței îi cuprinsese cu totul cele dinlăuntru ale inimii și nu putea să vadă lumina dreptății, fiind orbit de rătăcirea idolească?

Din cauza lui am tăcut pînă acum, negrăindu-vă cele folositoare, că mă temeam ca nu cumva el, prin sfatul cel pierzător, să vă facă să rătăciți în veci din cărarea cea dreaptă; iar cu învoirea lui Dumnezeu, murind acela, toate împiedicările s-au ridicat și acum este vreme bine venită. Deschideți-vă ochii inimii și ai trupului, privind mai ales spre cer și, umplîndu-vă de darul Domnului nostru Iisus Hristos, dezrădăcinați din sufletele voastre cinstirea de idoli cea vrăjmașă mîntuirii voastre, ca să puteți trece spre bucuria veșnică".

După ce au grăit acestea și multe altele, fericita Neonila și sfîntul preot, tinerii și-au adus aminte de vedeniile lor, pe care le văzuseră în noaptea trecută și care erau înainte însemnare a încredințării lor; deci spuneau unul altuia cele ce văzuseră. Cel dintîi, cu numele Pevsip, a zis: "Eu m-am văzut primit la sînul bunicii mele și sugeam din piept lapte îndestulat, iar ea mă îndemna, zicîndu-mi: Pevsipe, bea mîntuitorul lapte, ca, întărindu-te cu acesta, să poți sta asupra potrivnicilor și să cîștigi slăvita biruință". Iar Elasip a zis: "Eu am văzut pe cineva șezînd pe un scaun în cer, strălucind cu negrăită slavă, de a Cărui strălucire mi s-au întunecat ochii, apoi spaimă și frică au căzut asupra mea; însă Cel cu fața luminoasă, chemîndu-mă îmi zicea: "Nu te teme, căci te vei învrednici a lua cununa biruinței".

Al treilea frate, Mesip, spunîndu-și vedenia sa, a zis: "Am văzut și eu, nu știu pe care împărat mare, ținînd sceptrul și care pe noi, aceștia trei împreună, ne rînduia în a sa ostășire încingîndu-ne cu brîu ostășesc; apoi cu mare preț răscumpărîndu-ne din legăturile robiei, ne scria cu litere de aur veșnică libertate și zicea către mine: "Mesipe, pe voi acești trei frați am gîndit ca să vă pun în palatul Meu și cu veșnice răsplătiri de asemenea să vă încununez; căci bunica voastră neîncetat, ziua și noaptea, se roagă Mie pentru mîntuirea voastră, ca să fiți povățuiți la calea cea dreaptă; și izbăvindu-vă de întunericul cel diavolesc, să puteți vedea lumina cea adevărată și să treceți din moarte la viață".

O! cît de minunate sînt vedeniile acestor trei frați, care însemnau întoarcerea lor către Dumnezeu. Acestea văzîndu-le și cu îndemnările Neonilei și ale preotului povățuindu-se, au zis la sfîrșit către fericita lor bunică: "Spune-ne ce să facem, ca astfel propovăduirea voastră, izgonind toată rătăcirea, să poată ajuta mîntuirii noastre?" Atunci s-a bucurat Sfînta Neonila cu dumnezeiescul preot și, dînd mulțumire lui Dumnezeu, a zis către dînșii: "Toate poruncile lui Dumnezeu să le păziți și pe Hristos, împăratul împăraților, cu neîndoire să-l credeți că este Dumnezeu; să vă depărtați de necurățeniile idolilor și singuri să vă dați Ziditorului vostru Dumnezeu".

Apoi Sfîntul Preot Benign, învățîndu-i multe despre sfînta credință, i-a luminat cu Sfîntul Botez și i-a întărit desăvîrșit întru mărturisirea lui Hristos, prin povățuirea sa. Iar după aceea singur s-a dus în cetatea Lingoniei, unde adunînd multe roduri ale ostenelilor, nu după multă vreme, cu cununa muceniciei s-a încununat.

Iar acești trei sfinți frați, împreună născuți întru credința lui Hristos, fiind întăriți, au trimis slugile lor ca să sfărîme pe idolul de mai sus al zeiței Nemesis. Apoi au sfărîmat și alți doisprezece idoli, care erau în casa lor. Îndată a străbătut vestea prin toate hotarele Lingoniei, că nepoții Neonilei, tinerii cei de prea bun neam, crezînd întru Hristos, au sfărîmat pe zei.

Deci, s-a pornit asupra lor poporul, s-au sculat stăpînirile, judecătorii și slujitorii idolești s-au aprins cu mînie fără de măsură; și adunîndu-se la dumnezeieștii tineri de pretutindeni, începătorii ziceau către dînșii: "Ce fel de nebunie a năvălit asupra voastră? Cine v-a sfătuit pe voi ca să lăsați cinstea zeilor noștri și ai voștri, care din vremile vechi se vede că i-au cinstit? Așa lepădați porunca împărătească? Căci pe Hristos în loc de Dumnezeu îl aveți, pe Acela pe care iudeii la moarte osîndindu-L, pe cruce L-au pironit".

Atunci fericiții tineri, umplîndu-se de Duhul Sfînt, au răspuns către dînșii: "O! orbiților cu inima și afundaților întru întunericul cel adînc, cei ce sînteți acoperiți cu negura cea veșnică și cu marea greutate a păcatelor fără sfîrșit! Pentru ce singuri fiind înșelați de vrăjmașul cel de demult și pe noi ne siliți ca să ne închinăm la pietre și la alte materii făcute întru asemănarea omenească, care nici un fel de viață nu au, nici simț și în totul nu sînt nimic, însă de voi nebunilor se cinstesc? Domnul nostru Iisus Hristos, Acela este Dumnezeu viu și adevărat, cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, o Dumnezeire în Treime, și Treimea întru unirea slavei crezîndu-se, Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, strălucire din strălucire ieșind, Cela ce totdeauna este, și mai înainte totdeauna a fost, și totdeauna fără de sfîrșit va fi, Acela a făcut toate cele ce sînt pe lume".

Auzind unele ca acestea toți păgînii, cu slujitorii idolilor și mai marii lor, s-au amărît foarte mult și sculîndu-se unul dintre dînșii, anume Cvadrat, plin de mînie, a lovit peste obraz pe Pevsip și pe Elasip, pentru că numai aceia doi grăiau împotriva lor. Mesip văzînd pe frații săi pălmuiți, a strigat, zicînd: "Pentru ce nu mă bați și pe mine ca pe frații mei? Pentru ce mă lipsești de o facere de bine ca aceea? Întru dînșii ai arătat începătura patimilor celor dorite de noi, iar pe mine, ca pe un necredincios, ca și cum cinstindu-mă cu necredincioșii tăi, m-ai lepădat de la sfînta pătimire. Cu tot sufletul sînt gata pentru mărturisirea lui Hristos și deopotrivă lepădîndu-ne de păgînătatea voastră, credem întru Hristos și așteptăm să cîștigăm răsplătire întocmai". Iar Cvadrat a răspuns: "Acum vă vom pedepsi pe voi pentru necinstirea zeilor noștri, cu felurite chinuri". Iar Elasip a zis: "Cu cît mai multe munci ne veți găti, cu atît mai mult ne veți întări în dumnezeiescul dar.

Altul dintre începătorii păgînești, anume Palmat, a zis: "De nu le vom tăia limbile din rădăcină, nu vor înceta a grăi cele necinstite asupra noastră și a zeilor noștri". Iar Pevsip a răspuns: "Dacă cruzimea voastră ne va tăia limbile cele trupești, cu limbile noastre cele dinăuntru vom povesti măririle lui Dumnezeu, și de la sfînta credință, cea întru Hristos, niciodată nu ne va despărți cruzimea voastră". Palmat și al treilea cu dînsul, Hermogen, ziseră: "O! ticăloșilor, cu un suflet vă sîrguiți spre pierzarea voastră". Iar Pevsip a răspuns: "A muri pentru Hristos este plăcut, pentru că numai așa vom trece spre viața veșnică mai degrabă, unde nu este întristare, ci neîncetată bucurie".

Văzînd Palmat, Cvadrat și Hermogen, judecătorii Lingoniei, credința cea neclintită întru Hristos a sfinților tineri, s-au sfătuit între ei cu ce fel de chinuri mai grele să-i chinuiască și cu ce fel de moarte mai cumplită să-i piardă, ca să aibă frică și ceilalți.

Într-acel sfat îndeletnicindu-se, au chemat la dînșii pe cinstita Neonila, vrînd ca prin ea să-i întoarcă de la Hristos și la închinarea de idoli iarăși să-i apropie; deci au zis către dînsa: "Dacă voiești să scapi de chinuri pe nepoții tăi și din pierzarea morții să-i izbăvești, mergi și sfătuiește-i pe ei, ca pe zeii pe care i-au sfărîmat, iarăși să-i facă și să li se închine lor".

Acestea și altele grăind judecătorii către Neonila, ea le-a răspuns: "Voi merge cu sîrguință și-i voi sfătui cele cuviincioase izbăvirii lor". Deci, mergînd la sfinții săi nepoți, cînd i-a văzut că sînt nemișcați în sfînta mărturisire, s-a umplut de multă bucurie, și pe fiecare din ei cu dulceață îl săruta; apoi plîngînd de bucurie și mulțumind lui Hristos Dumnezeu și rugîndu-se pentru dînșii mult, a zis către ei:

"Nici unul întru seminția voastră nu este mai de bun neam, nici unul mai bogat, nici unul mai bun, nici unul nu s-a aflat mai bine primit lui Dumnezeu; căci tot neamul vostru îl luminați prin mărturisirea lui Hristos, și, deși sînteți tineri, pe toți bătrînii din neamul vostru i-ați întrecut cu înțelepciunea. Comoara cea nemăsurată și care nu se poate prețui, voi ați aflat-o făcîndu-vă ostași ai lui Hristos. Drept aceea fiți statornici și tari întru sfînta lege a lui Hristos; de îngrozire și de chinuri să nu vă înfricoșați, ci îmbărbătați-vă și fiți înarmați cu credința lui Hristos! Împărățiile cele văzute ale lumii acesteia, cum și viața aceasta de aici nu sînt nimic, pentru că degrabă își vor lua sfîrșitul; iar împărăția lui Dumnezeu cea nevăzută este veșnică, deci a o dori și a o căuta pe aceea este cea mai desăvîrșită înțelepciune, pe care o veți cîștiga cu ostenelile cele vremelnice, iar prin chinurile cele degrab trecătoare, la veșnica veselie vă veți muta". Acestea zicîndu-le și văzîndu-i plini de darul Domnului, și tari întru credință, i-a încredințat lui Hristos, și s-a dus.

După aceasta, judecătorii au întrebat pe sfinți dacă voiesc să se închine zeilor. Deci, le porunceau lor cu mare glas să spună aceasta înaintea a tot poporul. Iar ei tuturor au adeverit pe față credința lor întru Unul și adevăratul Dumnezeu și pentru dragostea Lui s-au arătat gata de bătăi și de moarte; iar de zeii păgînești se lepădau ca de niște mincinoși și deșerți.

Deci, i-au legat de mîini și de picioare și de un lemn i-au spînzurat și i-au întins tare, ca pe coardele de la vioară, încît oasele și alcătuirile lor s-au despărțit. Iar ei întărindu-se cu puterea lui Hristos, răbdau bărbătește și își băteau joc de tiranii judecători, către care Sfîntul Mesip zicea: "Domnul și Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a fost pironit cu piroane pe Cruce, spînzurat pe sfîntul lemn, pentru a noastră răscumpărare, de unde acum avem semnul Crucii, spre apărarea și îngrădirea noastră. Iar noi trei robi ai Lui, pe acest lemn spînzurîndu-ne, pentru numele Lui, ne numim mucenici slăviți. Fericit este rodul lemnului aceluia ce poartă pe acești trei mucenici, care s-au adus ca jertfă Sfintei Treimi".

Văzînd judecătorii cum că sfinții tineri întru nimic nu se tulbură în chinuri, ci mai mult se întăresc, au zis către dînșii: "Nu veți muri pe acel lemn precum voiți voi, ci prin moarte de foc veți pieri". Mesip iarăși le-a răspuns: "Mai mare fericire se va adăuga nouă, dacă prin foc vom fi lămuriți înaintea lui Dumnezeu, și din întuneric vom trece, prin văpaia focului, la lumina cea nestinsă". Atunci judecătorii au poruncit ca să se adune lemne și vreascuri, cum și toate cele lesnicioase pentru aprindere; deci, au aprins un foc mare, în care i-au aruncat pe sfinții trei frați, spre ardere.

Iar sfinții, cu ajutorul lui Hristos, Mîntuitorul lor, fiind în foc, au rămas nevătămați. Apoi s-au dezlegat legăturile lor și umblau prin mijlocul văpăii, binecuvîntînd pe Dumnezeu, precum odinioară cei trei tineri în Babilon.

Apoi, păgînii aprindeau foc mare, vrînd ca să prefacă în cenușă pe robii lui Hristos; dar cu cît mai sus se înălța văpaia, cu atît mai mare era slava sfinților. Și după arderea cea îndelungată, stingîndu-se focul, sfinții se vedeau vii, întregi și neavînd nici o vătămare de puterea focului, și batjocoreau pe tirani, zicîndu-le: "Nouă ni s-a dat putere, ca îndată să trecem la Hristos, Dumnezeul nostru, de am voi; dar am judecat ca încă întru această viață să mai rîdem de nebunia voastră; însă nezăbovind, ne vom sîrgui spre ospățul cel de sus".

După aceasta, cei trei sfinți frați, văzînd înaintea lor cetele sfinților îngeri, fiind gata a lua și a conduce sufletele lor la cereasca împărăție, și-au plecat genunchii la pămînt și, rugîndu-se împreună, și-au dat sfintele lor suflete. Iar cinstitele lor trupuri au fost îngropate ca de două stadii departe de cetate, în satul ce se numea Urvat, unde mai pe urmă s-a zidit și o biserică în numele lor, întru care multe minuni se săvîrșeau și se dădeau tămăduiri bolnavilor.

Sfîrșindu-se sfinții mucenici, o femeie, anume Iovila, aprinzîndu-se cu rîvnă dumnezeiască și neîngrijindu-se de bărbatul său și de pruncul său mic, a strigat în mijlocul necredinciosului popor, zicînd: "Și eu sînt roaba lui Hristos; deci pe Hristos, Dumnezeul cel viu și adevărat, fără îndoială îl propovăduiesc, iar pe idolii voștri cei necinstiți și deșerți, îi lepăd cu totul". Acestea cu îndrăzneală strigînd ea în popor, îndată au prins-o și degrabă au spînzurat-o și au chinuit-o mult.

Dar nevrînd să se lepede de Hristos, au dus-o la Urvat, satul ce s-a zis mai înainte, împreună cu Sfînta Neonila bunica sfinților, și acolo pe amîndouă le-au tăiat cu sabia. Iar pe un oarecare Neon, care a privit la nevoința sfinților și a scris pătimirea lor, dînd cartea lui Turvon, a mărturisit pe Hristos pe față; și atît de mult l-au bătut, pînă ce și-a dat sufletul său în mîinile Domnului, și muce-nicește s-a sfîrșit. Dar și Turvon, urmînd sfinților răbdători de chinuri, nu după multă vreme, prin cale mucenicească a trecut la veșnica viață.

Deci, s-au întîmplat acestea în vremea împărăției lui Marcus Aelius Aurelius Verus (161-180), care se numea și Antoninus, în 16 zile ale lunii ianuarie. Iar întru noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, I se cuvine cinstea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.