Make your own free website on Tripod.com

Viața Cuvioșilor Părinți Simeon și Sava,
ctitorii Mănăstirii Hilandarul,
care au trăit în anii 1190 de la Hristos
(14 ianuarie)

(Tradusă din limba greacă)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Sfinții aceștia erau din Serbia; Sfîntul Simeon era tatăl Sfîntului Sava și împărat al Serbiei. Iar femeia lui se numea Ana. Ei erau din neam împărătesc, creștini binecredincioși și evlavioși.

Mai întîi au născut doi copii, un fiu și o fiică. După aceasta s-a îmbolnăvit împărăteasa și n-a mai născut fii. Dar avînd ei împărăție și bogăție multă, se rugau lui Dumnezeu cu lacrimi și cu postiri ca să le mai dea și alt fiu. Dumnezeu, auzindu-le rugăciunea, le-a dăruit și al treilea fiu, pe de-a pururea pomenitul Sava, pe care din vîrsta cea dintîi l-au pus să învețe Sfînta Carte.

În puțină vreme a învățat toate cărțile cele bisericești, care se aflau în limba sîrbească; și atîta înțelepciune, bună rînduială, smerenie și blînd obicei avea, încît oricine văzîndu-l, îl iubea și de dînsul se cucernicea. Cu cît creștea, cu atît se aprindea de dragostea cea către Dumnezeu. Și alt nimic nu avea în mintea sa, decît numai cum să placă lui Dumnezeu, Făcătorului și Ziditorului său. Ziua și noaptea neîncetat se ruga, nevoindu-se cu postul, cu privegheri și cu toate alte pătimiri, fiind atunci de 17 ani cu vîrsta. Și se ruga lui Dumnezeu ca să-l învrednicească vieții celei după Hristos, de vreme ce foarte mult iubea fecioria. De aceea l-a învrednicit iubitorul de oameni, printr-un chip ca acesta.

Niște părinți de la Sfîntul Munte s-au dus în patria sfîntului pentru milostenie, unde au auzit de faptele bune ale Sfîntului Simeon, tatăl Sfîntului Sava, dar mai vîrtos că era foarte milostiv către săraci. Între aceștia era unul de la mînăstirile Sfîntului Munte, ce se numește Rusicon, care era rus de neam și foarte îmbunătățit.

Pe acesta văzîndu-l fericitul Sava, și vorbind cu dînsul, l-a întrebat despre mînăstirile Sfîntului Munte și despre rînduiala și petrecerea părinților, ca și despre altele care erau de trebuință la scopul lui. Aflînd toate de la dînsul, a plîns cu lacrimi, după aceea a zis către dînsul: "Văd, părinte, că Dumnezeu, cunoscînd adîncul inimii mele și scopul meu, te-a trimis la mine păcătosul, ca să mă povățuiești la calea cea dumnezeiască a mîntuirii; căci mult s-a veselit sufletul meu din dumnezeieștile tale cuvinte și mai mult nu pot să rămîn în această lume înșelătoare, nici să mai văd slăbiciunile și nălucirile ei cele mincinoase.

Deci, te rog să mă înveți cum să fug de deșertăciunea lumii și să mă învrednicesc vieții pe care o duceți sfinția voastră; pentru că părinții mei cugetă să mă însoare și pentru aceasta am hotărît, cu un ceas mai înainte, să fug și să mă duc la Sfîntul Munte și iată acum cer sfat de la tine".

Acestea auzindu-le bătrînul, i-a răspuns: "Văd, fiule, că scopul tău este dumnezeiesc și că dragostea lui Dumnezeu a stăpînit sufletul tău și de aceea cele ce cugeți se cuvine să le săvîrșești mai degrab, iar eu voi fi împreună călătorul și povățuitorul tău, pînă ce te voi duce la Sfîntul Munte". Atunci, aflînd chipul plecării din lume, fericitul Sava a trimis înainte la un loc pe bătrînul să-l aștepte, iar el s-a dus la părinții lui și a zis către tatăl său: "Tată, am auzit că în cutare munte este mult vînat, deci, mă rog să-mi dați voie să mă duc acolo să vînez și să mă și plimb puțin; iar de voi zăbovi puțin timp, vă rog să nu vă mîniați pe mine".

Tatăl său i-a dat voie și slugi cîte a voit, apoi l-a binecuvîntat. Deci, venind Sava cu multă bucurie, a sosit la locul unde aștepta bătrînul despre care am zis, iar robilor le-a poruncit să șadă acolo și să-l aștepte; iar el împreună cu bătrînul s-a dus într-un sat ce era aproape, și acolo, schimbîndu-și hainele cele împărătești, într-o casă a unui sărac, și îmbrăcîndu-se în ale săracului aceluia, s-au dus amîndoi la Sfîntul Munte. Mergînd în Mînăstirea Rusicon, de unde era bătrînul, precum mai sus s-a zis, acolo învăța de la bătrînul acela faptele bune ale vieții monahicești, pe care le săvîrșea cu mare sîrguință și ascultare, supunîndu-se și cucernicindu-se înaintea bătrînului, ca înaintea lui Dumnezeu. Iar slugile lui așteptîndu-l mult timp acolo unde le poruncise să-l aștepte și văzînd că nu mai vine la dînșii, au început a-l căuta prin locurile cele din jur, dar negăsindu-l, s-au întors înapoi și au spus părinților lui cele despre fiul lor.

Părinții înștiințîndu-se despre fuga fiului lor, plîngeau fără mîngîiere și au trimis cu durere oameni în tot locul ca să-l caute. Căci nu puteau să sufere lipsa unui fiu frumos și preaînțelept ca acesta, pe care îl avea tatăl său moștenitor al împărăției sale. Umblînd oamenii cei împărătești pretutindeni, au mers la Sfîntul Munte trei boieri dintr-înșii și făcînd cercetare cu dinadinsul, l-au aflat în mînăstirea sus zisă și au căutat să-l ia. Dar Sava în noaptea aceea, pe ascuns, s-a suit în turnul mînăstirii și a rugat pe starețul său de l-a îmbrăcat în schima îngerească a monahilor.

Apoi scriind o epistolă despre deșertăciunea lumii, sfîrșitul veacului, fericirea sfinților și despre munca cea nesfîrșită, a trimis-o părinților lui. Și atîtea le-a spus prin scrisoarea lui, și într-atîta umilință i-a adus, încît i-a hotărît pe amîndoi să se facă monahi. Maica lui ducîndu-se la o mănăstire femeiască, unde îmbrăcîndu-se în chipul îngeresc și nevoindu-se, s-a dus către Dumnezeu. Iar tatăl lui, lepădîndu-se de toate ale lumii, și lăsînd moștenitor al împărăției sale pe Ștefan, fiul său cel mai mare, a plecat la Sfîntul Munte și întîlnindu-se cu Sava, prea iubitul său fiu, a rămas acolo, căutînd să se îmbrace în chipul îngeresc și să viețuiască împreună cu fiul său, lucru care s-a și făcut.

Căci după obișnuita cercare și ispitire, fiul a primit pe tatăl său prin dumnezeiescul și îngerescul chip, și astfel Sava, fiul cel după trup, s-a făcut părinte după duh al lui Simeon, tatăl cel după trup. Deci au petrecut amîndoi vreme destulă în Mînăstirea Vatopedului, căci acolo a aflat Sava pe tatăl său Simeon; fiindcă cel dintîi (protosul) al Sfîntului Munte mai înainte l-a trimis pe el acolo ca să se ascundă, ca nu cumva să fie căutat iarăși de tatăl său. Nevoindu-se ei cu nevoința cea bună, cu privegherile în fiecare zi, cu stările cele de toată noaptea, cu rugăciuni neîncetate și cu toate grelele pătimiri ce se cuvin viețuirii monahicești celei adevărate și lui Dumnezeu bine plăcute, în puțin timp au biruit și au supus patimile trupului și au ajuns la săvîrșirea faptei bune; încît au întrecut și covîrșit cu faptele lor cele bune pe toți părinții care în acea vreme se aflau la Sfîntul Munte, și s-au făcut vase ale Sfîntului Duh.

Deoarece vestea faptelor lor bune a îndemnat și pe mulți alți sîrbi din împărăția lor, care au venit la dînșii și s-au făcut monahi; apoi văzînd că în fiecare zi se îmulțeau cei ce veneau, au fost siliți să zidească o mînăstire.

Deci, postind ei multe zile, priveghind și rugîndu-se Doamnei noastre Născătoarea de Dumnezeu, ca să-i povățuiască unde este voia Ei cea sfîntă să zidească mînăstire; prin descoperire și prin arătarea în vedenia nopții de Dumnezeu insuflîndu-se și îndemnîndu-se, au zidit din temelie cu a lor cheltuială o prea frumoasă mînăstire a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care se numește a Hilandarului, în care Simeon, tatăl Sfîntului Sava, viețuind restul vieții lui cu cuvioșie și cu plăcere lui Dumnezeu, s-a odihnit întru Domnul, în ziua a treisprezecea a lunii februarie; iar după cîtăva vreme, cînd s-a apropiat ziua sfîrșitului său, fericitul Sava a chemat pe cel dintîi (protosul) al muntelui și pe părinții cei mai cucernici și au făcut priveghere pentru fericitul suflet al tatălui său.

În vremea doxologiei a ieșit din mormîntul Sfîntului Simeon o negrăită bună mireasmă, încît a umplut toată mînăstirea; și apropiindu-se de mormîntul lui, au văzut izvorînd mir din mormînt și au slăvit pe Dumnezeu, Care preamărește pe cei care-L preamăresc. Iar fericitul Sava a avut mare bucurie în sufletul său, căci s-a încredințat despre fericita desfătare a sufletului tatălui său și de sfințirea sfintelor lui moaște; iar de atunci a început a-și adăuga mai mult postul, privegherile și celelalte nevoințe ale pustniciei, pe care cu neputință este a le scrie cineva cu amănuntul.

Dar de vreme ce nu era chip să se ascundă fapta cea bună a Sfîntului Sava, fiindcă se făcuse cunoscută tuturor, pentru aceasta veneau la dînsul mulți în fiecare zi, cerîndu-i învățătură și povățuire duhovnicească, și mai ales cel dintîi (protosul) al muntelui; cu toate că era și el îmbunătățit și purtător de duh, însă avea pe fericitul Sava cel dintîi sfetnic; ba încă și ceilalți proiestoși ai celorlalte mînăstiri nu săvîrșeau nici un lucru fără sfatul și socoteala lui; fiindcă darul Sfîntului Duh, care locuia într-însul, îl lumina să înțeleagă și să grăiască toate cele de suflet folositoare și mîntuitoare. Și într-atîta dragoste îl avea cel dintîi (protosul) al Sfîntului Munte și ceilalți, încît l-au silit foarte mult să se hirotonească preot. Iar smeritul cugetător Sava zicea către dînșii că nu este vrednic, și, de multe ori fiind silit, se ascundea.

Mai pe urmă de toate, ca să nu se arate neascultător, văzînd că era și voia lui Dumnezeu să se hirotonească, a zis: "Facă-se voia Domnului". Și așa s-a hirotonisit diacon și preot în mînăstirea sa, de către Nicolae, care atunci era episcop al Erisului. Iar Constantie, care era atunci mitropolit al Tesalonicului, auzind de faptele bune ale sfîntului, l-a adus în Tesalonic cu multe rugăciuni și vorbind cu el cîteva zile și mult folosindu-se el cum și episcopii, clericii lui și tot poporul; apoi întărindu-se toți din obște din învățăturile lui cele de suflet folositoare, mitropolitul înțelegîndu-se cu episcopii lui și cu tot clerul, într-o duminică, cînd sfîntul învăța pe popor în mitropolie, fără de veste l-a făcut arhimandrit, chiar nevrînd el. Sfîntul, pentru cinstea cea mare ce îi făceau mitropolitul, episcopii și tot poporul, a fugit pe ascuns de acolo și a venit la mînăstirea lui.

În vremea împăratului Teodor I Lascaris (1204-1222), fericitul Sava a fost trimis la împărat, de cel dintîi (protosul) al Sfîntului Munte și de ceilalți proestoși, pentru oarecare trebuințe ale muntelui. Împăratul cu toată suita, cu patriarhul și cu tot clerul ședeau atunci în cetatea Niceei, fiindcă Constantinopolul îl luaseră atunci latinii de la Duca împăratul, care se poreclea Murțuflon (l204), și împărăția grecilor era atunci în Niceea.

Deci, s-a dus acolo sfîntul și întîlnindu-se cu împăratul, care îi era și rudenie, căci nepotul sfîntului luase în însoțire pe fiica împăratului, și nu atît pentru rudenia aceasta, cît pentru fapta cea bună a lui, împăratul dorea de foarte multă vreme să-l vadă. Deci s-a bucurat cu mare bucurie dacă a văzut pe sfîntul și l-a primit cu mare cinste, vorbind cu dînsul și mîngîindu-se de fapta bună a lui, i-a împlinit deci îndată toate cererile lui, și-l avea în mare evlavie.

A isprăvit nu numai treburile Sfîntului Munte, pentru care fusese trimis sfîntul; dar a vestit împăratului și despre Serbia, patria lui, că nu are arhiereu și l-a rugat să vorbească cu patriarhul care era atunci și să facă pe cineva arhiereu al Serbiei. Deci, chemînd împăratul pe patriarh, a vorbit despre sfîntul și despre Serbia, că nu are arhiereu și că ar trebui să facă pe cineva, care ar fi vrednic și împodobit cu fapte bune.

Patriarhul, vorbind cu sfîntul multe zile și încredințîndu-se despre petrecerea lui cea îmbunătățită, a cunoscut că el este bun de vrednicia cea apostolească a arhieriei; apoi întîlnindu-se cu împăratul, și vorbind amîndoi despre pricina aceasta, a hotărît să facă arhiepiscop al Serbiei și al Peciului pe Sfîntul Sava. Dar el nevrînd și silindu-l așa multe zile, patriarhul l-a hirotonisit arhiereu și mitropolit al Serbiei și Peciului; iar împăratul a făcut în ziua aceea bucurie și ospăț mare.

Sfîntul, după ce s-a hirotonit, s-a dat la mai multe nevoințe și la pustnicie; și astfel s-a dus la eparhia lui, învățînd în fiecare zi turma sa cuvîntul Evangheliei și petrecerea cea după Hristos, iar pe cei dreptcredincioși îi întărea în buna credință și în fapta bună; apoi pe eretici, cu darul și cu dulceața învățăturilor lui, îi întorcea de la eres către buna credință, încît, în puțină vreme, pe cei necredincioși și eretici, care erau în eparhia lui, i-a făcut drept-credincioși. Și toți îl aveau nu numai ca păstor și dascăl, dar și izbăvitor și mîntuitor al lor.

Punînd în bună rînduială cele ale mitropoliei și eparhiei sale, s-a dus iarăși în Sfîntul Munte, unde a întîlnit și a văzut pe părinții mînăstirii sale; iar după cîteva zile a adunat pe toți frații și le-a spus că de multă vreme a avut o mare dorință, să se ducă la Ierusalim, ca să se închine Preasfîntului Mormînt al Domnului nostru Iisus Hristos; învățîndu-i mult și luînd rugăciunile lor în-tr-ajutor, a plecat în Palestina. Deci, cu ajutorul lui Dumnezeu, în puține zile ajungînd acolo, l-a primit Atanasie, patriarhul Ierusalimului, care într-o Duminică a slujit Sfînta Liturghie cu sfîntul, către care a zis să se roage pentru popor și să-l învețe.

Apoi într-atîta dragoste și evlavie îl avea patriarhul, clericii lui și tot poporul, încît nu voiau să se despartă de dînsul și veneau în toate zilele să audă învățăturile lui cele folositoare de suflet. Deci, închinîndu-se pe la toate Sfintele Locuri cu multă evlavie și umilință, vărsînd lacrimi multe peste Sfîntul Mormînt, s-a întors.

Voind să se întoarcă iarăși în eparhia sa și plutind către împărăteasca cetate, în puține zile a ajuns la cetatea Niceei și s-a întîlnit cu împăratul Ioan III Vatațes (1222-1254), care era rudenie cu sfîntul, și l-a primit cu mare evlavie și cinste; apoi împăratul s-a bucurat foarte și a preamărit pe Dumnezeu că l-a învrednicit să ia rugăciune și binecuvîntare de la dînsul; asemenea și împărăteasa; și l-au făcut amîndoi părinte duhovnicesc al lor.

Zăbovind sfîntul acolo, pe urmă a hotărît să se ducă iarăși la Sfîntul Munte. De vreme ce împăratul îl avea rudenie și părinte duhovnicesc, i-a dăruit cinstitul lemn, sfinte moaște și alte vase scumpe, apoi l-a trimis la mînăstirea sa Hilandarul, cu o corabie împărătească, unde, ajungînd cu ajutorul lui Dumnezeu, a lăsat cinstitul lemn la sfințita sa mînăstire, împreună cu sfintele moaște și cu cîte i-a dăruit împăratul.

Rămînînd destulă vreme și povățuind pe părinți și punîndu-le egumen îmbunătățit, ca să-i păstorească, s-a dus iarăși la eparhia sa și, păscînd pe cei de acolo cu plăcere de Dumnezeu, a luminat toată Serbia cu razele faptelor sale bune și cu ale dumnezeieștilor lui învățături, păzind-o nevătămată de lupii cei gînditori, pregătind-o cu înțelepciune pentru staulul ceresc.

Dar de vreme ce și în părțile acelea erau atunci multe eresuri, sfîntul a ieșit și în alte eparhii și le învăța apostolește, înconjurînd multe feluri de locuri și povățuind către buna credință pe mulți eretici și necredincioși; apoi s-a dus și a doua oară spre închinare la Sfîntul Munte.

De acolo iarăși trecînd prin cetăți, învăța popoarele și multe minuni făcea, pe care le-am lăsat deoparte, spre scurtare. Însă numai aceasta o spunem: învățînd în multe feluri de locuri popoarele, împreună cu alți trei pe care îi avea cu sine, a venit la Tîrnovul cel mare și l-a primit cu mare cinste Asan, atunci împărat al Tîrnovului (1218-1241), ca o rudenie a sfîntului; apoi venind praznicul dumnezeieștii Arătări (Botezul Domnului), Sfîntul a slujit Sfînta Liturghie, făcînd și sfințirea cea mare a apei și s-a făcut o minune.

Cînd a pus, după obicei, cinstita Cruce în apă ca s-o sfințească, s-a desfăcut apa prin mijloc și a stat ca un zid. Iar cei ce erau de față, văzînd acestea, s-au minunat și au preamărit pe Dumnezeu. Împăratul s-a cucernicit foarte mult înaintea sfîntului și l-a rugat să șadă acolo pînă la Sfintele Paști - căci el s-a dus în alte locuri pentru niște treburi împărătești -, și astfel sfîntul a rămas acolo.

După puține zile, îmbolnăvindu-se, și mai înainte cunoscînd sfîrșitul său, a chemat pe ucenicii săi și i-a învățat cele către mîntuire, apoi le-a dat sfintele moaște și alte sfinte odoare bisericești cîte avea la sine. Deci, auzind arhiereul care era atunci al Tîrnovului, despre boala sfîntului, a mers la el și văzîndu-l foarte bolnav, a voit să vestească împăratului. Iar sfîntul, cu smerenia sa cea obișnuită, nu l-a lăsat, ci mai ales i-a zis: "Te rog foarte mult să nu înștiințezi pe împăratul, nici preasfinția ta să nu te mai ostenești venind aici, ci mergi cu pace și roagă-te pentru mine, ca milostivul Dumnezeu să ne învrednicească a ne întîlni și a ne vedea în Ierusalimul de sus".

Și astfel, într-o noapte de sîmbătă, mai înainte de a se lumina spre duminică, s-a împărtășit Sfîntul iarăși cu Sfintele și Preacuratele Taine și atunci a strălucit fața lui și s-a umplut de bucurie și de veselie; apoi zicînd de trei ori: "Slavă Ție, Dumnezeule", și-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu.

Iar dimineața a venit mitropolitul Tîrnovului, cu clerul său și cu tot poporul, ca să îngroape sfîntul lui trup, din care ieșea o bună mireasmă negrăită, încît toți s-au minunat și nu știau unde să-l îngroape. Și fiindcă atunci era aproape de acolo împăratul, i-au făcut înștiințare acestuia, care a poruncit să-l îngroape în mînăstirea sa, cea zidită în numele celor 40 de sfinți mucenici; deci, acolo cu multă evlavie și cinste l-au îngropat. Iar după puține zile, venind și împăratul, a mers mai întîi la mormîntul sfîntului și cu lacrimi l-a rugat să-l ierte, că pentru păcatele sale nu s-a întîmplat acolo. Apoi a poruncit și a pus deasupra mormîntului sfînt o cruce și marmură prea frumoasă și a aprins candelă; iar cîți bolnavi mergeau cu credință și cu evlavie la dînsul, se tămăduiau.

Sfîntul avea doi nepoți: Rautoslav, care era ginere al împăra-tului Teodor Lascareos, și Vladislav, care era ginerele împăratului Asan, care împărățea atunci în Serbia (1228-1234). Acesta înștiințîndu-se despre moartea sfîntului, asemenea și Arsenie, care era atunci mitropolit al Serbiei, pe care sfîntul îl hirotonise mai înainte ca diadoh (urmaș) al său, s-au întristat foarte.

Auzind împăratul despre minunile ce făcea sfîntul, a hotărît să ceară sfintele moaște împăratului Asan, socrul său. Deci, Vladislav (1234-1243) a scris către socrul său cu rugăminte, trimițînd și cîțiva boieri, ca să ia sfintele moaște, însă împăratul Asan nu le-a dat.

A scris apoi și a doua oară ginerele său cu multe rugăminți, trimițînd și pe boierii cei mai mari, cu multe daruri, dar nici atunci nu le-a dat, ci numai i-a răspuns: "Fiindcă Dumnezeu a iconomisit să moară sfîntul aici, nouă ne-a dăruit această vistierie. Și deci, cine sînt eu să stau împotriva sfîntului Domnului?" Astfel a trimis înapoi pe boierii cei trimiși.

Atunci Vladislav, văzînd că nu reușește nimic cu trimișii săi, a luat cu sine pe boierii cei mai de frunte și a pornit să se ducă el să ceară pe sfîntul. Ajungînd la orașul Tîrnovo, s-a dus mai întîi la mormîntul sfîntului și plîngînd cu lacrimi ferbinți, a zis: "O! Sfinte al lui Dumnezeu și al nostru părinte prea cinstit, pentru ce ne-ai urît pe noi păcătoșii și nu voiești a veni în patria ta, căreia ai fost nu numai păstor, ci încă și mîntuitor?

Tu ne-ai mîntuit din rătăcirea diavolului și la adevăr ne-ai povățuit; tu ai izbăvit turma de eresuri; fiind bolnavă, ai tămăduit-o; primejduindu-se cu moarte sufletească, ai înviat-o; cu slujbe duhovnicești ai împodobit-o, cu sfințite rînduieli, cu puneri de legi mîntuitoare și acum o lași, sfinte al lui Dumnezeu, lipsită de sfințenia dumnezeieștilor tale moaște? Cum o lași cu totul săracă de comoara dumnezeiescului tău dar și uscată de prea dulcele izvor al minunilor tale? Părinte prea milostiv, fie-ți milă și treci cu vederea păcatele mele și ale poporului tău, care în tot chipul am greșit ție și vino la noi, deși sîntem nevrednici și păcătoși; deci, nu ne lăsa lipsiți de venirea și ocrotirea ta".

Astfel rugîndu-se Vladislav, împăratul Serbiei, cu multă umilință, pe mormîntul sfîntului, a mers în urmă la socrul său. În noaptea aceea a văzut socrul său pe sfîntul ca un înger purtător de fulger, poruncindu-i să dea sfintele lui moaște ginerelui său, ca să le ducă în patria sa.

Deci, dimineață, împăratul Asan adunînd tot poporul și pe mitropolit cu clerul său, arătîndu-le pricina, a luat pe ginerele său, și cu cîntări de psalmi, cu făclii și cu tămîieri, au deschis mormîntul sfîntului. O! minunile Tale, Hristoase Împărate! Locul acela s-a umplut de bună mireasmă negrăită; fața sfîntului strălucea ca soarele și toți minunîndu-se, strigau: "Doamne miluiește".

Atunci, cu mare bucurie și cu litanii, călătorind pe jos, amîndoi împărații, socrul și ginerele, au scos sfintele moaște pînă afară din Tîrnovo. Aici, luîndu-le împăratul Vladislav, le-a dus cu mare bucurie în patria sa. Iar cîtă bucurie s-a făcut în ziua aceea, cine poate s-o scrie cu amănuntul?

Cine poate spune minunile care s-au făcut, întru slava Tatălui și a Fiului și a Sfîntului Duh, a Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine slavă, stăpînire, cinste și închinăciune, în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.