Make your own free website on Tripod.com

Părintele Marchian, prezbiterul și iconomul
bisericii celei mari din Constantinopol
(10 ianuarie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna ianuarie



În vremea împărăției lui Marchian și a Pulheriei (450-457), a înflorit cu bunătățile în Constantinopol, prea minunatul bărbat Marchian fericitul, care avea ca patrie Roma cea veche, fiind născut din părinți dreptcredincioși, de neam bun și bogați; care, mutîndu-se din Roma cea veche în cea nouă, au luat cu dînșii și pe fiul lor Marchian, copil tînăr, care străbătea bine învățătura cărții și se deprindea la obiceiuri bune și, de vreme ce dorea ca să fie totdeauna în casa lui Dumnezeu, cu sîrguință venea la cîntarea bisericească. Pentru acest lucru era iubit de patriarhul din acea vreme, care l-a rînduit între clericii săi.

După puțină vreme, deși tînăr de ani, dar bătrîn cu înțelepciunea și cu curățenia vieții - căci căruntețile sînt înțelepciunea oamenilor și vîrsta bătrînilor, și viața neîntinată -, l-a judecat a fi vrednic de rînduiala preoției, apoi l-a pus și iconom al bisericii celei mari.

Murind părinții săi, multe averi i-au rămas fericitului Marchian, pentru că era la dînșii unul născut; pentru aceea toate bogățiile părinților au intrat în mîinile lui, pe care nu le-a cheltuit în deșert, ci pe toate le-a dat lui Dumnezeu, îndestulînd pe cei săraci, iar bisericile Domnului le-a înnoit, zidind și altele din temelie. Între acestea a zidit cu multă cheltuială o biserică nouă și prea frumoasă, în cinstea Sfintei Mucenițe Anastasia.

Cînd unul din prietenii lui se mira de atîta cheltuială de aur la zidirea și înfrumusețarea bisericii, sfîntul a zis către dînsul: "De-aș avea o fiică și aș voi ca s-o logodesc cu cineva dintr-un neam bun, oare n-aș cheltui mulțime de aur ca s-o pot dărui cu mulțime de podoabe? Acum, hotărînd în mintea mea ca să zidesc biserica cea mai frumoasă a miresei lui Hristos, care mireasă și-a vărsat sîngele pentru Dînsul, voi putea oare să-mi cruț averile mele?

Oare de împodobirea aceasta nu mă voi îngriji mai mult?" Astfel era de milostiv pentru buna podoabă a bisericilor; iar pentru sine era scump și nemilostiv, neiubind împodobirea cu haine, ba încă uneori dezbrăcîndu-se de haina sa cea simplă și dînd-o celor săraci, precum va arăta cuvîntul de față; căci după ce s-a săvîrșit biserica Sfintei Anastasia și cu toată podoaba s-a înfrumusețat, a sosit sfințirea ei, chiar în ziua pomenirii acestei mucenițe, la 22 decembrie, în care s-a sfîrșit mucenicește pentru Hristos.

Mergînd preasfințitul patriarh Ghenadie la acea biserică cu tot clerul, împăratul cu toată suita sa, precum și poporul, s-au mutat moaștele Sfintei Mucenițe Anastasia din biserica cea mică și veche în cea mare și nouă, zidită de Marchian. Atunci Cuviosul Marchian mergînd cu ceilalți prezbiteri în felon (sfită) înaintea caretei în care erau moaștele sfintei, un sărac, apropiindu-se de dînsul, cerea milostenie; iar el neavînd nimic afară de haina în care era îmbrăcat (pentru că două haine niciodată n-a purtat în viața sa), dar nevrînd să lase deșert pe cel sărac, tăinuindu-se de toți, a mers la un loc ascuns, și dezbrăcîndu-se de haina sa, a dat-o săracului, iar el a rămas gol, îmbrăcat numai în felon, făcînd acest lucru după cuvîntul Domnului: Celui ce cere de la tine, dă-i. Apoi intrînd în rîndul său între prezbiteri, a mers înainte, neștiind nimeni ce făcuse.

Intrînd toți în biserică și făcîndu-se sfințirea, iar moaștele Sfintei Mucenițe Anastasia fiind așezate cu cinste, preasfințitul patriarh a poruncit fericitului Marchian ca să săvîrșescă dumnezeiasca slujbă. Venind ceasul spălării mîinilor, se acoperea Marchian cu felonul său, luînd seama ca să nu-l vadă cineva că este gol. Iar diaconii și prezbiterii cei ce erau acolo, căutînd spre dînsul, l-au văzut că avea pe sub felon o haină prea minunată, ca o porfiră împărătească de mare preț, strălucind ca aurul; de care unii se minunau iar alții se mîniau, grăind între dînșii că un prezbiter nu se cade să fie într-o haină ca aceasta și să slujească Sfînta Liturghie.

Acea haină nevăzută, cu care Dumnezeu a acoperit goliciunea robului Său, toți au văzut-o, cînd cuviosul s-a apropiat ca să se împărtășească cu Preacuratele și de viață făcătoarele Taine. Unii dintre prezbiteri au spus despre aceasta preasfințitului patriarh Ghenadie, care a zis: "Și eu l-am văzut astfel, precum ziceți voi".

Sfîrșindu-se slujba, l-a chemat patriarhul în camera sfintelor vase și a început a-l ocărî, zicîndu-i: "De ce te împodobești, frate, cu astfel de haină? Oare se cade ție să slujești într-o haină ca aceasta, care este cuviincioasă mai mult împăratului decît prezbiterului?" Iar el cu smerenie a căzut la picioarele lui, zicînd: "Iartă-mă, stăpîne, n-am făcut aceasta ce mi se spune de voi; pentru că din tinerețe nu m-am obișnuit a purta haine frumoase și de mare preț, deci cum aș putea acum a mă îmbrăca într-însele?".

Patriarhul i-a zis: "Noi toți te-am văzut în haină împărătească, pentru ce te aperi?". Atunci a poruncit să-i ridice felonul și, văzîndu-l gol, s-au mirat. Iar patriarhul întrebîndu-l despre acest lucru, fericitul, chiar nevrînd, i-a spus ceea ce se întîmplase; cum că pentru Hristos a dat săracului haina cea de pe urmă. Auzind toți aceia, care văzuseră la dînsul sub felon haina cea împărătească, au preamărit pe Dumnezeu, Cel ce dă un dar tăinuit ca acesta, celor ce-L iubesc; și de atunci s-a știut de către mulți viața lui cea milostivă.

Apoi cuviosul într-atîta sărăcie a ajuns, încît, odată umblînd prin ploaie, i s-a udat haina, și intrînd în casa sa, închizînd ușile după dînsul, a aprins cărbuni și usca acea haină udă, pentru că nu avea alta. Într-acea vreme s-a întîmplat că patriarhul avea trebuință de iconom pentru niște lucruri. Mergînd trimișii să cheme pe Marchian, au aflat încuiată casa lui; deci îl strigau de afară ca să meargă degrabă la patriarh. Iar el spunea că merge, dar nu pleca, de vreme ce nu i se uscase haina. Apoi au venit iarăși trimișii și-l supărau, chemîndu-l. Unul dintr-înșii, privind prin ușă, l-a văzut uscîndu-și haina la cărbuni și a spus celor ce erau cu dînsul; deci, ducîndu-se, au spus și patriarhului. Iar el a zis: "Să nu vă mirați de aceasta, pentru că Marchian din tinerețe s-a învățat la sărăcie de bunăvoie și la smerenie, cu totul încredințîndu-se lui Dumnezeu, săvîrșind apostolescul cuvînt cu fapta; căci avînd hrană și o haină, cu aceasta se îndestulează". Cei ce au auzit aceasta, au lăudat pe Domnul, care are astfel de slujitori.

Pentru viața lui cea atît de îmbunătățită, i-a dat Dumnezeu darul facerii de minuni, ca să izgonească diavolii și să tămăduiască bolnavii. Odată săvîrșindu-se praznicul în biserica Sfintei Anastasia și adunîndu-se mult popor, o femeie care era îngreunată s-a suit în foișorul bisericii pentru că înăuntru era îmbulzeală, și din întîmplare a căzut de acolo la pămînt și a murit. Sfîntul Marchian nerăbdînd să se facă tînguire la praznic, a ridicat mîinile sale cele cuvioase în sus și a făcut rugăciune cu dinadinsul către Dumnezeu; atunci, îndată femeia aceea a înviat și a stat pe picioare sănătoasă, încă și rodul purtat în pîntecele ei era viu, încît se minunau oamenii de acea minune preamărită.

Odată, fiind un mare foc în Constantinopol, Cuviosul Marchian, înconjurînd biserica Sfintei Anastasia, s-a suit pe acoperiș și, ridicîndu-și mîinile spre cer, se ruga; atunci, îndată focul și-a întors flacăra cea neîmblînzită, prin rugăciunile sfîntului și cu totul s-a stins, ca și cum ar fi fost multă apă, nevătămînd bisericeasca zidire cu nimic. Apoi a zidit Cuviosul Marchian și o altă biserică Sfintei Mucenițe Irina, în locul unde era biserica cea veche și care căzuse, adică cea de lîngă mare.

După aceea a înnoit și altele care erau acolo aproape, adică a Sfîntului Teodor și a Sfîntului Isidor și le-a îndestulat cu toate cele trebuincioase. Ajungînd la adînci bătrînețe, s-a apropiat de fericitul său sfîrșit și umblînd noaptea prin ulițe, oriunde afla un mort zăcînd, îl spăla și-l îmbrăca, apoi zicea celui mort: "Scoală-te, frate, să ne îmbrățișăm". Sculîndu-se mortul, după cuvîntul sfîntului, îi dădea lui sărutarea cea mai de pe urmă și iarăși se odihnea.

El a mîntuit și multe desfrînate, pe unele prin cuvinte, pe altele prin ale sale faceri de bine, îndemnîndu-le să-și ia bărbați și să viețuiască după lege; iar pe cele ce din sărăcie se dedau la o petrecere necurată ca aceea, pe acelea în taină miluindu-le din averile sale părintești și îndestulîndu-le, le întorcea la viața cea cu înțelepciune. Pe acest fericit bărbat Dumnezeu l-a iubit, îngerii l-au lăudat și arhiereii l-au cinstit; iar împărații s-au rușinat de el, popoarele s-au minunat și au preamărit pentru dînsul pe Dumnezeu; apoi diavolii s-au temut de dînsul și au fugit. Pentru că era cu Dumnezeu și Dumnezeu într-însul, la Care s-a și mutat, fiind plin de ani și de fapte bune, răposînd mai înainte de săvîrșirea și sfințirea bisericii Sfintei Irina. Sfîntul a grăit la sfîrșit cuvintele acestea: "Doamne, în mîinile Tale dau acestea amîndouă, adică: sufletul pe care Tu însuți mi l-ai dat și Biserica, pe care eu, cu a Ta voie, am zidit-o".

A fost îngropat cu slavă în Mînăstirea Sfîntului Ioan Înaintemergătorul, care se numește a lui Daniil, aproape de biserica Sfîntului Mucenic Mochie. Pentru săvîrșirea bisericii Sfintei Irina, după moartea Cuviosului, a luat grija dreptcredincioasa împărăteasă Verina, soția împăratului Leon cel Mare (457-474), care a împărățit după Marchian și Pulheria și a săvîrșit-o, precum se cădea; iar acoperișul l-a făcut din aur și înăuntru a împodobit-o cu toată frumoasa cuviință, întru pomenirea Cuviosului Marchian și întru cinstea lui Hristos Dumnezeu, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.