Make your own free website on Tripod.com

Cuviosul Eustratie
(9 ianuarie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna ianuarie



Acest cuvios Eustratie era de neam din părțile Tarsului, născut din părinți drept-credincioși; tatăl său se numea Gheorghe și mama sa Megheti, care trăiau în îndestulare de bogăție. Ei crescînd bine întru învățătură pe copil, acesta, cînd a împlinit 20 de ani ai vîrstei sale, s-a aprins de dumnezeiasca rîvnă, și lăsîndu-și părinții, a fugit și s-a dus în părțile Olimpului, la mănăstirea Avgar, unde au strălucit sfinții Grigore și Vasile, unchii lui dinspre maică, în pustnicie și în toate celelalte fapte bune. Egumenul acelui lăcaș era atunci Grigore. Deci, fiind primit acolo, și tunzîndu-i părul, a intrat în viața cea ostenitoare și cinstită a monahilor. Dobîndind această dorire, slujea tuturor fraților, cu inima osîrdnică și cu cuget smerit. El nu se îngrijea de nimic din veacul acesta, pentru că nu avea decît o rasă și un cojoc, pe care se culca; și unde i se întîmpla, acolo se culca, pentru că el nu avea un loc spre odihnă.

Se zice despre dînsul că niciodată nu s-a culcat cu fața în sus, de cînd s-a lepădat de lume, nici pe partea stîngă a trupului său, în cei 75 de ani, de cînd a început a se nevoi în post. Dar sfîrșindu-se cuvioșii Grigore și Vasile - unchii lui dinspre maică, care povățuiau pe frați - i s-a încredințat acestui fericit Eustratie povățuirea lor, plecîndu-se la dorințele obștii.

Cînd cel cu nume de fiară, Leon Armeanul (813-820), care s-a ridicat asupra drept-credinciosului împărat grec Mihail (811-813), l-a izgonit din împărăție și se sîrguia iarăși a ridica eresul luptării contra sfintelor icoane, care eres de mult se stinsese, atunci drept-credincioșii, lăsînd casele și locașurile lor, acest cuvios, îndemnîndu-l marele Ioanichie, s-a dus în patria sa.

După ce Biserica iarăși și-a luat podoaba sa prin așezarea și închinarea la sfintele icoane, atunci sfinții părinți întorcîndu-se la locașurile lor, s-a întors și dumnezeiescul Eustratie în mănăstirea sa; și aici toată ziua se ostenea fără pregetare în lucrurile cele trupești, împreună cu frații; iar noaptea stătea la priveghere fără somn și întru plecările de genunchi. Rugăciunile erau în gura lui neîncetat.

Cînd se făcea cîntarea cea bisericească, stînd înăuntrul Sfîntului Altar, de la început pînă la sfîrșit zicea cu osîrdie în sine: "Doamne miluiește". Minunile făcute de dînsul fiind multe la număr, este cu neputință a le da auzului. Cînd a venit timpul să se ducă din cele de aici, chemînd pe frații cei de sub ascultarea sa, le-a zis: "Vremea vieții mele a sosit la sfîrșit; deci, iubiții mei fii, dați amanetul ce ați luat, știind că toate cele de față sînt vremelnice, iar cele viitoare vor fi veșnice; sîrguiți-vă a vă învrednici părții celor mîntuiți".

Zicînd acestea, s-a rugat; apoi binecuvîntîndu-i și ridicînd ochii spre cer, a zis: "În mîinile Tale îmi dau duhul!". Și a adormit întru Domnul, avînd toți anii vieții sale, 95.

Astfel, ducîndu-se la viața cea fără de sfîrșit, a fost numărat în cetele cuvioșilor.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.