Make your own free website on Tripod.com

Cuviosul Grigorie, făcătorul de minuni de la Pecersca
(8 ianuarie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna ianuarie



Nu numai Neocezareea se laudă cu făcătorul de minuni Grigorie, ci și Sfînta și făcătoarea de minuni lavră Pecersca se mărește cu cel care poartă același nume. Dumnezeu cînd a preamărit întru sfinții Săi pe Antonie și Teodosie ai Pecerscăi, care au strălucit prin tot felul de minuni, în aceeași vreme a ales și pe Cuviosul Grigorie, făcătorul de minuni, și în aceeași lavră l-a chemat.

Deci acest fericit, după ce s-a așezat Cuviosul Antonie în peșteră, a mers la Cuviosul Teodosie, povățuitorul mănăstirii, și luînd de la dînsul cinul monahicesc, s-a învățat sărăcia, smerenia, ascultarea, curăția, cum și celelalte bunătăți; iar la rugăciune mai mult se îndeletnicea. Și așa, după nevoințele cele multe, mai mult decît cele vremelnice s-a învrednicit a avea darul facerii de minuni. Mai înainte de toate a cîștigat biruința asupra diavolilor, încît aceștia de departe văzînd pe sfîntul, strigau: "O! Grigorie, ne îngrozești cu rugăciunea ta".

Pentru că Grigorie avea obicei ca, după orice cîntare, să facă rugăciuni pentru certarea celui viclean. Apoi biruitul vrăjmaș nesuferind gonirea ce i se făcea de sfîntul, se gîndea cu ce fel de răutate să-i facă supărare întru îmbunătățita sa viață. Dar, neputînd singur a-i face nimic, a îndemnat pe niște oameni răi ca să-l fure, dînsul neavînd altceva decît cărți de rugăciune și de citire.

Într-o noapte s-au dus tîlharii la chilia lui Grigorie și ascunzîndu-se, pîndeau pînă ce va ieși cuviosul la Utrenie în biserică, ca atunci să intre și să-i ia tot avutul lui. Însă fericitul a simțit venirea lor, pentru că nu dormea în toate nopțile, și stînd în chilie, se ruga lui Dumnezeu. Atunci s-a rugat pentru dînșii zicînd: "Dumnezeule, dă somn robilor tăi, care s-au ostenit în deșert". Și a fost auzit de Dumnezeu, căci au adormit tîlharii cinci zile și cinci nopți, pînă ce fericitul în fața mai multor frați i-a deșteptat, zicîndu-le: "Pînă cînd străjuiți în deșert, vrînd să mă furați? Duceți-vă acum la casele voastre!".

Aceștia, sculîndu-se, nu puteau să se ducă, fiindcă nu mîncaseră de atîta vreme. Iar fericitul le-a pus înainte bucate și, hrănindu-i, i-a liberat. Înștiințîndu-se despre aceasta, stăpînitorul cetății a poruncit să-i muncească. Grigorie, mîhnindu-se că pentru dînsul au fost dați la chinuire, a mers la stăpînitor, i-a dăruit niște cărți ale sale și a liberat pe tîlhari, apoi a vîndut alte cărți și prețul lor l-a dăruit la săraci, zicînd: "Nu cumva să mai cadă cineva în primejdie, vrînd să mă fure; căci Domnul a zis: Vindeți averile voastre și dați milostenie. Faceți-vă voua pungi care nu se învechesc și comoară nefurată în ceruri, unde nici furul nu se aproprie, nici molia nu o strică". Acei tîlhari, pentru minunea ce se făcuse asupra lor, nu se mai întoarseră la locurile lor cele dintîi, și cu pocăință mergînd în aceeași mănăstire a Pecerscăi, s-au dat în slujba fraților.

Însă vrăjmașul nu și-a părăsit viclenia lui cea rea, căci acest cinstit Grigorie mai avea o grădiniță mică, în care semăna verdețuri și sădea pomi roditori. Deci, într-altă vreme, îndemnîndu-i același vrăjmaș, s-au dus alți tîlhari și intrînd în acea grădină, și-au umplut sacii cu poamă; iar cînd și-au luat sarcina și au voit să plece, n-au putut și au rămas două zile și două nopți nemîncați, doborîndu-se de sarcini. Apoi începură a striga: "Părinte Sfinte, Grigorie, slobo-zește-ne, că ne pocăim de păcatul nostru și de acum nu vom mai face lucruri de felul acesta".

Auzind monahii, au alergat și au pus mîna pe ei, dar n-au putut să-i ducă din acel loc. Atunci i-au întrebat: "Cînd ați venit aici?". Tîlharii au răspuns: "Sînt două zile și două nopți de cînd stăm aici". Iar monahii au zis către dînșii: "Noi totdeauna umblăm pe aici și nu v-am văzut". Tîlharii au răspuns: "Și noi, dacă vă vedeam, am fi cerut de la voi mijlocire către stareț; dar acum, slăbiți am început a striga. Deci, vă poftim rugați pe Sfîntul făcătorul de minuni Grigorie, să ne slobozească".

Venind Grigorie, le-a zis: "De vreme ce în deșert v-ați petrecut viața voastră, furînd ostenelile străine, iar voi nevoind a vă osteni, de acum să stați aici ceilalți ani pînă la sfîrșitul vieții voastre". Iar ei cu lacrimi rugau pe stareț să-i libereze, făgăduind că de acum n-au să mai facă o greșeală ca aceasta. Starețului făcîndu-i-se milă de dînșii, le-a zis: "De veți voi să lucrați cu brațele voastre pe alții să-mi hrăniți, vă voi slobozi".

Tîlharii, cu jurămînt au zis: "Te vom asculta pentru totdeauna". Atunci Grigorie le-a zis: "Bine este cuvîntat Dumnezeul Cel ce v-a întărit, de acum veți lucra la sfinții frați și din osteneala voastră veți aduce cîte ceva la trebuințele lor". Și astfel i-a slobozit. Tîlharii, în schimbul faptei celei rele, au lucrat în grădinile mănăstirii, pînă la sfîrșitul vieții lor. Apoi înșelătorul ispititor l-a ispitit și a treia oară, ca prin tîlhari, asemenea să se aproprie de fericitul, cu acest chip de înșelăciune:

Au venit la Grigorie trei oameni necunoscuți, care nu păreau a fi tîlhari, ci arătîndu-se ca și cum le-ar trebui ajutor, vrînd însă a-l ispiti. Doi din ei rugau pe sfîntul pentru cel de-al treilea, zicînd: "Părinte, acest prieten al nostru este osîndit la moarte; te rugăm, grăbește a-l izbăvi pe el, dă-i ceva ca să se răscumpere de moarte". Fericitul văzînd îndată cu duhul că minciuna lor se va descoperi cu adevărul, a lăcrimat cu jale și a zis: "Vai omului acestuia, că i-a sosit ziua pieirii". Ei ziseră: "Părinte, dacă-i vei da tu ceva, atunci nu va muri". Însă aceasta ziceau, vrînd să ia ceva de la dînsul și să împartă între ei. Iar făcătorul de minuni fiind înainte-văzător, a zis: "Orice i-aș da, tot va muri; însă vă întreb: cu ce fel de moarte este osîndit?". Ei răspunseră: "Are să fie spînzurat pe lemn". Atunci înainte-văzătorul le-a grăit: "Bine l-ați judecat, că dimineață se va împlini aceasta".

Acestea zicîndu-le, s-a coborît în peșteră, unde ferindu-se de vederea și auzirea deșertăciunilor pămîntești, avea obiceiul a-și face rugăciunile; de acolo scoțînd carțile care îi rămăseseră, le-a dat lor, zicînd : "Luați acestea și de nu vă vor plăcea mi le veți înapoia". Ei au luat cărțile și au început a rîde, zicînd: "Le vom vinde și ceea ce vom lua, vom împărți"; apoi, văzînd la sfîrșit și pomii cei rodiți, ziseră între dînșii: "Vom veni în noaptea aceasta și vom aduna roadele".

Sosind noaptea, veniră cei trei tîlhari, iar Grigorie se ruga în peșteră. Atunci ei astupară pe dinafară ușa peșterii, unde era cuviosul și unul dintre dînșii, despre care s-a zis că va fi spînzurat, suindu-se într-un măr, a început a culege mere, dar iată că o creangă de care se ținea, s-a frînt și el a căzut; iar cei ce străjuiau, speriindu-se, au fugit amîndoi.

Atunci, cel ce căzuse cînd era în văzduh, agățîndu-se de altă creangă, și neavînd ajutor, s-a spînzurat, iar Grigorie fiind închis, n-a putut să fie cu frații la Utrenie, în biserică. Frații ieșind din biserică, s-au dus să vadă pricina nevenirii neobișnuite a celui sfînt bărbat; și iată văzură în pom un om spînzurat, și se înspăimîntară; apoi căutînd pe Grigorie, îl aflară încuiat în peșteră. El ieșind, a poruncit să coboare pe cel spînzurat, apoi a văzut și pe prietenii lui, cu alții care veniseră, și se uitau la cel mort.

După aceea, a zis: "Vedeți cum ticăloasa voastră minciună s-a răsplătit? Pentru că Dumnezeu nu se batjocorește; și dacă nu m-ați fi încuiat, eu i-aș fi ajutat să nu moară, dar de vreme ce vrăjmașul v-a învățat să urmați cele deșarte și minciuna, drept aceea ați pierdut și mila voastră". Batjocoritorii, văzînd împlinirea cuvintelor fericitului, căzură la picioarele lui, cerînd iertare. Grigorie i-a supus la slujba mănăstirii Pecersca, ca acolo ostenindu-se, prin sudoarea fețelor să-și mănînce pîinea, apoi să fie mulțumiți a hrăni și pe alții din osteneala lor. Astfel și aceia și-au sfîrșit viața, ca și ceilalți, slujind în mănăstirea Pecersca, robilor Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ucenicilor părinților noștri Antonie și Teodosie.

Acum se cuvine a spune și patima morții pe care a suferit-o sfîntul: s-a întîmplat odată de se spurcase un vas mănăstiresc, prin căderea unei vietăți necurate; deci, fericitul s-a coborît în Nipru, ca să scoată apa și să se spele. Voievodul Rostislav Vsevolodic a sosit acolo în aceeași vreme, voind să intre în Mănăstirea Pecersca pentru rugăciune și binecuvîntare, pentru că se ducea la război cu fratele său, Vladimir Monomahul (1113-1125), împotriva polovților; și văzînd slugile lui Rostislav pe cuviosul acesta, au început a-l batjocori și a-l defăima cu cuvinte de rușine, fiind povățuiți de înrăutățitul vrăjmaș.

Cuviosul îndată cunoscîndu-i, cu duhul său proorocesc, că sînt aproape de moarte, a zis către dînșii: " O! fiilor, cînd este trebuință să aveți umilință multă și să faceți rugăciuni, atunci săvîrșiți mai multe răutăți care nu sînt plăcute lui Dumnezeu; deci plîngeți a voastră pierzare și vă căiți de greșalele voastre, ca măcar o ușurare să luați în ziua cea înfricoșată, căci acum v-a ajuns judecata și vă veți îneca toți în apă, împreună cu domnul vostru".

Voievodul Rostislav auzind aceasta, n-a pus la inima sa cuvintele cuviosului, și părîndu-i că îi grăiește minciună, iar nu proorocie, s-a mîniat foarte și i-a zis: "Mie îmi spui că voi muri în apă, cel care știu a înota prin mijlocul ei? Poate tu singur vei gusta acea moarte". Deci, îndată, fără frică de Dumnezeu, a poruncit să lege mîinile și picioarele cuviosului, să-i atîrne de grumaz o piatră, și să-l arunce în apă; și astfel l-a înecat.

Frații l-au căutat două zile și nu l-au găsit; apoi a treia zi s-au dus în chilia lui, vrînd să ia de la el ceea ce a rămas; dar iată că au găsit în chilie pe cuviosul mort, avînd mîinile și picioarele legate, piatra spînzurată de grumaz, iar hainele îi erau încă ude și fața ca a unui om viu; atunci se mirară de cine și cum a fost adus, de vreme ce și chilia era încuiată.

Însă dînd laudă lui Dumnezeu, Celui ce face minuni întru sfinții Săi, au scos cu cinste moaștele făcătoare de minuni și le-au pus în peșteră, unde stau și pînă acum nestricate. Rostislav, nesoco-tind aceasta a fi păcat și cu groază suflînd, n-a intrat în mănăstire, precum se făgăduise, și n-a voit nici binecuvîntarea, care s-a și depărtat de la dînsul; numai Vladimir Monomahul, fratele lui, a fost în mănăstire, cerînd binecuvîntare. Cînd erau la Tripoli și au trecut rîul Stugna, făcură cetele lor război cu polovții și nu i-au biruit, dar domnii ruși au fugit din fața potrivnicilor; atunci Vladimir, fugind, a trecut rîul Stugna, prin rugăciunile și binecuvîntarea sfinților din Pecersca, iar Rostislav s-a înecat cu toată oastea.

Astfel, s-a împlinit proorocia sfîntului, deoarece cu ce măsură a măsurat răul ucigaș, i s-a măsurat și lui. Iar cel fără de răutate și făcător de minuni, Grigorie, a aflat izvorul vieții și cu rîul dulceții celei veșnice desfătîndu-se, la apele cele mai presus de ceruri, laudă numele Domnului, Căruia se cuvine slavă și laudă, acum și pururea și în nesfîrșiții veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.