Make your own free website on Tripod.com

Cuvînt despre cinstita mînă
a Sfîntului Ioan Botezătorul
(7 ianuarie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna ianuarie



După ce Irod, împăratul cel fără de lege, a tăiat capul Sfîntului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, cinstitul său trup a fost îngropat de ucenicii săi, aproape de mormîntul Sfîntului prooroc Elisei, în vestita cetate Sevastia din Samaria; pentru că în acest loc s-a săvîrșit ospățul cel fără de lege al lui Irod și necuratul dans al fiicei Irodiadei.

Sfîntul Evanghelist Luca propovăduia pe Hristos și înconjura multe cetăți și a ajuns și în cetatea Sevastia, iar de aici urma să se ducă în Antiohia, patria sa, și a vrut să ia cu sine trupul Sfîntului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul, care era nestricat și întreg, dar n-a putut, deoarece nu i s-a dat voie de locuitorii Sevastiei, care cinsteau foarte mult moaștele Botezătorului și cu dinadinsul le păstrau.

De aceea, Sfîntul Evanghelist Luca, luînd de la sfîntul numai mîna cea dreaptă, care a botezat pe Domnul și Stăpînul nostru Iisus Hristos, a dus-o în cetatea sa Antiohia și cu dînsa, precum cu o vistierie de mare preț, răsplătea cetății sale pentru creșterea ce a avut într-însa. Din acea vreme sfînta mînă a Botezătorului era la credincioșii antiohieni de mare cinste, căci printr-însa se săvîrșeau multe minuni.

Multe vremi și mulți împărați trecînd, a venit Iulian, călcătorul de lege, care pe față lepădîndu-se de Hristos și închinîndu-se idolilor, făcea mare rău Bisericii lui Dumnezeu, nu mai puțin decît chinuitorii care au fost mai înainte de el.

Nu numai pe credincioșii cei vii ai lui Hristos îi prigonea și-i ucidea, ci s-a ridicat și asupra morților cu tiranie și fără de omenie; pentru că, scoțînd din mormînt oasele sfinților celor care pătimiseră înainte, le dădea focului, iar bisericile lui Dumnezeu și toate lucrurile sfinte arzîndu-le, le prefăcea în cenușă.

Iulian acesta s-a dus și în Antiohia, pe de o parte ca să aducă jertfă înaintea cetății necuratului său zeu Apolon cel din Dafne, iar pe de alta ca și acolo să facă rău creștinilor și să ardă lucrurile sfinte.

Creștinii care erau în Antiohia, auzind despre venirea lui, au ascuns în taină sfînta mînă a Botezătorului, într-un stîlp oarecare al cetății, care se numea Gonia, ca astfel să nu fie necinstită și arsă de chinuitori. Ducîndu-se el în Antiohia și făcînd mari fărădelegi și chinuire, apoi căutînd cu sîrguință mîna Botezătorului, după ce n-a putut s-o afle, a trimis în Palestina, în cetatea Sevastia, ca tot trupul Botezătorului care era acolo, afară de cap și de mînă, precum și mormîntul și biserica lui, să se dea focului și risipirii. Acest lucru s-a și făcut, precum scriu Nichifor și Chedrin.

Fericitul Simeon Metafrast a scris acestea, că nu trupul Botezătorului, ci alt trup s-a ars în locul aceluia; pentru că patriarhul Ierusalimului, înștiințîndu-se mai înainte vreme de porunca chinuitorului, a luat în taină din mormînt moaștele Botezătorului și le-a trimis în Alexandria, cu pază; iar în locul acelora a pus oasele unui mort și acelea au fost arse în locul moaștelor Botezătorului, împreună cu mormîntul și cu biserica lui.

Pierind degrabă acel fără de lege împărat și dreapta credință iarăși strălucind, mîna Sfîntului Înaintemergător a fost scoasă din stîlpul de unde a fost ascunsă, ca o lumină de sub obroc, și se cinstea de credincioși, căci se săvîrșeau printr-însa minuni, ca și mai înainte, dintre care să spunem una.

Un balaur mare și înfricoșat se încuibase în hotarele Antiohiei, iar necuratul popor elin care era acolo, avîndu-l în numărul zeilor, îl cinstea cu jertfe în toți anii, iar jertfa se săvîrșea în acest chip: o fecioară fără prihană, păzită înadins pentru aceasta, se dădea balaurului, văzînd tot poporul din priveliștea ce era gătită nu departe de peștera acelui balaur. Ieșind de la locul său, balaurul, arătîndu-se foarte înfricoșat la vedere, se tîra șuierînd, căscînd gura, apoi lua jertfa care i se aducea și cu dinții rupînd-o, o mînca. Pentru aceasta se luau fiicele Antiohiei, după sorți.

Atunci s-a întîmplat, într-un an, de au căzut sorții pe unul din cetățenii de credință creștină ca să dea pe fiica sa balaurului spre jertfă. Iar el cu multe lacrimi ruga pe Hristos Dumnezeu și pe Ioan Botezătorul ca să se izbăvească fiica sa de moartea aceea cumplită. Deci, sosind vremea praznicului acelui balaur urît de Dumnezeu, tatăl fiicei striga către Dumnezeu cu tînguire și pe Sfîntul Ioan Botezătorul îl chema spre ajutor.

Ajungînd la biserica în care era mîna Botezătorului, a rugat pe chelar să-i deschidă și să-l lase să se închine la acea cinstită și sfîntă mînă. Aceasta o făcea cu un gînd tăinuit în inima sa, pentru care avea galbeni mulți în sînul său. Apoi, cînd făcea închinăciune în sfînta biserică, înaintea sicriului în care era sfînta mînă, a vărsat acolo galbenii din sîn. Chelarul fiind iubitor de aur, a început a-i aduna cu osîrdie, în care vreme creștinul acela, sărutînd sfînta mînă a Botezătorului, a mușcat în taină cu dinții încheietura degetului mic, ascunzînd-o la sine; apoi s-a rugat mult și a ieșit de acolo, cîștigîndu-și dorirea.

Deci, sosind acea cumplită zi în care era să se dea fecioara spre moartea cea nevinovată și adunîndu-se acolo poporul, în ceasul jertfei, a venit tatăl, ducîndu-și fiica spre mîncare balaurului, făcînd sărmanul rugăciuni din inimă și avînd nădejde spre Dumnezeu.

Pe cînd ieșea acel înfricoșat balaur din peștera sa, șuierînd și căscînd gura, și se apropia de fecioara aceea pregătită lui spre jertfă ca s-o mănînce, tatăl nu se depărta, chemînd în ajutor pe Atotvăzătorul și Mîntuitorul Hristos Dumnezeu și pe Botezătorul Lui.

Apropiindu-se balaurul și căscînd gura, tatăl fecioarei a aruncat încheietura sfințitului deget al Botezătorului în mijlocul gîtlejului balaurului și îndată acesta a căzut mort, mîntuindu-se fecioara de cumplita moarte. Tatăl ei, cu glas mare și cu lacrimi de bucurie, înălța mulțumire lui Dumnezeu Mîntuitorul, și Sfîntului Botezător spunînd la tot poporul lucrurile lui Dumnezeu cele minunate și preamărite.

Poporul care era de față, văzînd balaurul mort și pe fecioară vie, împreună cu tatăl lăudînd pe Dumnezeu, la început se mira și se înspăimînta foarte de acea minune; apoi, schimbîndu-se spaima în bucurie, într-un glas preamăreau pe Unul adevăratul Dumnezeu, Care întru cei de sus locuiește și spre cei smeriți privește. Deci, antiohienii au făcut prăznuire și mare veselie, pentru că mulțime nenumărată de necredincioși s-au adăugat la cei credincioși, crezînd în Hristos Dumnezeu. Iar în acel loc unde s-a făcut acea preamărită minune, au zidit o biserică frumoasă și mare, întru numele Sfîntului Ioan Botezătorul.

Apoi se mai povestește și aceasta, că în ziua praznicului Înălțării cinstitei Cruci a Domnului, se înălța de arhiereu și acea cinstită mînă a Botezătorului. Dar uneori se ridica în sus singură, iar alteori se lăsa în jos, prin aceasta însemnînd îndestularea roadelor pămîntului sau lipsa lor.

În adevăr, cînd se ridica, se făcea îmbelșugarea țarinilor, grădinilor, livezilor și viilor; iar cînd se lăsa în jos, urma lipsirea rodurilor și foamete. Cînd, cu voia lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre, năvălind agarenii, au luat Antiohia și toate hotarele ei și au început a o stăpîni, atunci acea vistierie de mare preț, adică preacinstita mînă a Sfîntului Ioan Botezătorul era ca într-o robie.

Drept-credincioșii împărați creștini puneau multă sîrguință, cum ar putea să ia acea cinstită mînă din stăpînirea agarenilor și s-o aibă într-a lor împărătească cetate, dar nu-și cîștigau dorirea; pentru că nu puteau nici cu aur, nici în alt chip s-o răscumpere de acolo.

Apoi, împărățind porfirogeneții, frații Constantin și Roman (913-959) - acel dar, mai scump decît toate vistieriile pămîntești, li s-a dăruit în felul următor: Unui bărbat cinstit din Antiohia, cu dregătoria diaconească, anume Iov, i-a venit un gînd din dumnezeiască insuflare, cum ar putea să scoată sfînta mînă a Botezătorului din stăpînirea agarenilor și s-o aducă în creștineasca stăpînire. Deci, se afla acea sfîntă mînă în cea mai frumoasă biserică ce era în Antiohia, adică a Sfîntului Apostol Petru; atunci Iov și-a făcut locuința sa lîngă acea biserică și s-a împrietenit cu păzitorul de vase al bisericii, ca astfel să poată săvîrși mai lesne ceea ce-și pusese în mintea sa.

A încercat de multe ori să înduplece pe păzitorul de vase la lucrul său cel cugetat, dar dacă acela n-a voit, atunci Iov a făcut astfel: a gătit cină bună și chemînd pe păzitorul de vase, l-a ospătat și l-a îmbătat; apoi, acela adormind greu, Iov a mers în taină în biserică și, deschizînd racla, a luat mîna Botezătorului și a ascuns-o. Dimineața, deșteptîndu-se din somn păzitorul de vase, n-a știut de lucrul ce se făcuse.

Iov, în acea vreme, a ieșit din Antiohia cu cinstita mînă și mergea degrabă spre hotarele împărăției creștinești, temîndu-se ca să nu se înștiințeze cetățenii Antiohiei despre ducerea sfintei mîini și să nu vină în urma lui; apoi, cu dumnezeiescul acoperămînt păzindu-se și cu rugăciunile Sfîntului Botezător fiind apărat, fără de vătămare și fără împiedicare, degrabă a ajuns în stăpînirea creștinească.

Deci, mergînd în Calcedon, a descoperit taina pe care o păstra, arătînd acea comoară neprețuită, adusă din Antiohia, și îndată a dat de știre credincioșilor împărați; iar ei, auzind de acea veste bună mai presus de nădejde, s-au umplut de negrăită bucurie și fără zăbavă au trimis la Calcedon corabia cea împărătească, cu preasfințitul patriarh și cu cîțiva cinstiți senatori, să întîmpine mîna Botezătorului, care se aducea la dînșii și s-o primească în cetatea împărătească cu cinste.

Întorcîndu-se de la Calcedon corabia, cu sfînta mînă pe care o ducea însuși patriarhul în mîinile sale, au ieșit la țărm împărații și tot poporul, ca și cum întîmpinau pe Sfîntul Botezător nevăzut, venind din cer și cu vrednică închinăciune o cinsteau cu osîrdie, în psalmi și în cîntări, cu lumînări și tămîie; apoi, sărutînd-o cu dragoste, au pus-o în împărăteasca biserică, care era în palat. S-a întîmplat acea aducere a sfintei mîini a Botezătorului chiar în seara dumnezeieștii Arătări, mai înainte de sfințirea apelor. Iar după acest praznic se făcea soborul Botezătorului cu multă veselie, în cinstea celui mai cinstit decît proorocii, a Sfîntului Ioan Botezătorul, și întru slava Unui Dumnezeu în Treime, Cel de toți slăvit și închinat, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna ianuarie


Copyright © 1999-2000 BullSoft. All Rights Reserved.