Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Cuvioșii Părinți Varsanufie și Ioan din Gaza
(29 februarie)
(Alcătuirea acestea vieți s-a făcut, după Sinaxarul Sfintei Mănăstiri Simon-Petra din Muntele Athos și după volumul XI din Filocalia românească a Părintelui Dumitru Stăniloae, de cel mai mic între preoți Constantin G.)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna februarie


Sfîntul Varsanufie era de origine din Egipt și a îmbrățișat viața ascetică încă din tinerețe. Trecînd într-o zi pe lîngă un hipodrom unde se desfășura una din acele deșarte întreceri care dezlănțuiau patimile privitorilor, el își zise: "Iată cum fiii diavolului luptă cu atîta zel; cu cît mai mult trebuie să alergăm noi, fiii Împărăției, pentru a cîștiga biruința!" Atunci el s-a dus în Palestina, unde a intrat sub ascultarea și călăuzirea unui bătrîn numit Marcel. Apoi, urcînd din treaptă în treaptă pe scara desăvîrșirii, se retrase prin diferite chilii singuratice pentru a se dedica, departe de oameni, rugăciunii contemplative. Ajungînd să dobîndească curăția inimii și desăvîrșita nepătimire, s-a dus în mănăstirea avei Serid, aproape de Gaza, și s-a așezat într-o chilie mai izolată, puțin în afara mănăstirii, fără să primească pe cineva timp de peste cinci-zeci de ani. Numai ava Serid venea și îi aducea, o dată pe săptămînă, Sfintele Taine și hrană: trei pîini și puțină apă.

Fericitul bătrîn era adesea dăruit cu lacrimile mîngîierii și înălțat la contemplări sfinte, încît de multe ori uita să mănînce și să bea pînă la săptămîna următoare. Grăia despre el însuși ca și cum ar fi vorbit despre altcineva: "Fiul lui Dumnezeu îmi este martor, știu de un om aici în mănăstire, care poate rămîne fără nici un fel de hrană sau băutură, și fără hrană pînă la venirea Domnului. Nu-i lipsește nimic din toate acestea, pentru că hrana lui, băutura lui, haina lui, veșmîntul lui, sînt Duhul Sfînt". Cu prilejul acestei vizite săptămînale a egumenului, el dicta lui Serid învățături pentru fiii lui duhovnicești, călugări și mireni, care, prin scrisoare întrebau spre lămurirea a tot felul de subiecte: despre viața duhovnicească, cum să se poarte în legăturile cu semenii, asupra unor înțelesuri tainice ale Sfintei Scripturi, despre sfintele dogme, sau chiar privind unele detalii ale vieții zilnice. Cînd Varsanufie începu să dicteze asemenea scrisori lui Serid, acesta neaducînd cu sine ceva de scris, se tulbură gîndind că nu va putea să-și aducă aminte atîtea cuvinte. Bătrînul îi ghici gîndul, fața îi străluci ca focul și îi spuse: "Mergi și scrie și nu te teme. Dacă ți-aș spune zeci de mii de cuvinte ca să le scrii, Duhul lui Dumnezeu nu te va lăsa să scrii nici mai multe, nici mai puține decît ți-am spus, chiar dacă ai voi; ci, îți va conduce mîna ca să scrii acestea întru aceeași rînduială" (Scrisoarea I-a).

Întemeiat pe piatra smereniei și avînd, prin neîncetată amintire a lui Dumnezeu, desăvîrșita seninătate a inimii, era plin de iubirea divină pe care, după chipul iubirii lui Dumnezeu-Tatăl, o revărsa din inima lui asupra tuturor celor care i se adresau. Retragerea lui nu însemna dispreț față de oameni, ci, dimpotrivă, se comporta față de toți cu atenția și purtarea de grijă a lui Dumnezeu însuși. El îi încuraja, prin cuvintele și sfaturile scrise care ajungeau la ei; îi mîngîia, îi mustra, împărtășindu-le bucuriile și durerile, acoperindu-le greșelile și luîndu-le asupra lui: "Eu socotesc drept ale mele cîștigurile și foloasele fiecărui om și ale fiecărui suflet - scria el -, de aceea cu bucurie și arzînd mă dăruiesc jertfelnic pentru sufletele voastre, cum bine știe Dumnezeu, singurul cunoscător al inimilor noastre" (Scrisoarea a 3-a). Prin rugăciunea și învățătura sa, Sfîntul Varsanufie le oferea fiilor săi duhovnicești viața cea adevărată, așa cum Dumnezeu-Tatăl dă viața Fiului Său, și le făgăduia că în ziua Judecății el se va înfățișa cu toată încredințarea înaintea Scaunului de judecată a lui Dumnezeu și va zice cu glas strălucitor, spre uimirea Îngerilor și a tuturor Puterilor Cerești: "Iată eu și fiii care Mi i-a dat Dumnezeu" (Scrisoarea 117).

Cu asemenea încredințare acest om dumnezeiesc dezlega în numele lui Dumnezeu păcatele celor ce i se mărturiseau lui. El vestea, de asemenea, viitorul și vindeca bolile ucenicilor săi. Numeroși au fost cei care și-au redobîndit astfel sănătatea ori au fost izbăviți în lupta cu patimile, punîndu-și pe cap acoperămîntul lui, sau atingînd lucruri pe care el le trimitea în dar. Însă dintre toate aceste daruri pe care i le împărtășea Duhul Sfînt, cel mai mare era acela al deslușirii gîndurilor sau al dreptei socotințe și al învățăturii duhovnicești, pentru că aceste daruri rămîn lucrătoare prin veacuri pînă în zilele noastre pentru toți cei care citesc cu evlavie cartea Scrisorilor lui de călăuzire duhovnicească. Duhul pe care Sfîntul Varsanufie îl comunica ucenicilor este acea lege a libertății care se dobîndește prin lepădarea de toată grija cea lumească, murind sieși precum și oricărei făpturi, pentru a se dărui pe de-a-ntregul sălășluirii lui Dumnezeu în minte, în bucurie și încredere.

Odată cu aceasta el îi învăța pe frați să nu se prețuiască sau să se măsoare pe ei înșiși, ci să aducă tot timpul rugăciuni de mulțumire înaintea lui Dumnezeu pentru întărirea și ridicarea din slăbiciunile noastre. El nu se rușina să-și mărturisească ucenicilor luptele pe care a trebuit să le ducă înainte să ajungă la starea de odihnă "față de grijile și necazurile produse de marea alipire de lume, care ne ține într-o agitație chinuitoare", dar rămînea întotdeauna într-o deosebită reținere în a-și mărturisi harurile pe care Dumnezeu i le încredința. Uneori totuși își îngăduia mărturia răpirilor și extazelor lui, spunînd, de pildă, că el cunoștea un om care suise pînă la al șaptelea cer, sau scriind: "Grăiesc înaintea Lui și nu mint, căci știu pe un rob al lui Dumnezeu între oamenii de acum, în această vreme și în acest loc binecuvîntat, care poate scula morți întru numele Stăpînului nostru Iisus Hristos, și poate alunga demoni și vindeca boli de nevindecat, care poate opri și războaie, poate închide și deschide cerul ca Ilie. Căci totdeauna are Domnul slugi adevărate, pe care nu le mai numește slugi, ci fii (Gal. 4,7). Și, precum a lucrat prin primii Săi ucenici, așa poate lucra și prin cei de acum" (Scrisoarea 90).

Astfel, cînd o ciumă teribilă avea să pustiască Imperiul Roman, în 542-543, s-a stăruit pe lîngă marele bătrîn să se roage pentru lumea în pericol. El descoperi atunci, tainic, că era unul din acei "trei bărbați desăvîrșiți înaintea lui Dumnezeu care au întrecut măsura omenească și au primit puterea să lege și să dezlege. Ei stau drepți, neclintiți mijlocitori, ca să nu nimicească dintr-o dată lumea, ci, prin rugăciunile lor, să o certe cu milostivire. Și li s-a spus lor că pentru puțin timp va mai dura mînia". Și adăugă: "Deci, rugați-vă împreună cu ei. Iar rugăciunile acestor trei, grăia el, se întîlnesc la intrarea în jertfelnicul de sus al Părintelui Luminilor. Și se bucură, veselindu-se împreună, în cele cerești. Dar cînd privesc la pămînt plîng și se tînguiesc și jelesc împreună pentru relele ce le fac, stîrnind mînia lui Dumnezeu. Aceștia sînt Ioan din Roma, Ilie din Constantinopol și un altul din eparhia Ierusalimului. Și cred că vor dobîndi mare milă. Da, vor dobîndi. Amin" (Scrisoarea 569).

Dar, cu toate aceste dovezi ale harului lui Dumnezeu, starea de retragere a sfîntului bătrîn atrăgea bănuielile unor călugări slăbănogi la rîvnă, care cugetau în sine că Serid inventase existența zăvorîtului pentru a-și așeza mai bine autoritatea lui. Atunci, Sfîntul Varsanufie hotărî să-și deschidă pentru o singură dată ușa chiliei. El îi primi pe toți frații cu blîndețe, le spălă picioarele și apoi se retrase. După cîțiva ani, Varsanufie lăsă chilia sa altui bătrîn credincios și desăvîrșit ucenic despre care el spunea: "Pentru viața fiului meu iubit, smerit și ascultător, care nu face decît una cu mine și care a renunțat întru totul, pînă la moarte, la toate voile sale, ce să spun? Domnul a zis: Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl (Ioan 14,9). Și el a zis: Orice ucenic desăvîrșit va fi ca Învățătorul său (Luca 6,40)".

Într-adevăr, Sfîntul Ioan ucenicul urma în toate felul de viață al lui Varsanufie. El dobîndise pînă la cea mai înaltă măsură, darul vederii duhovnicești și al profeției, încît nu mai avea nevoie să vadă sau să scrie părintelui său duhovnicesc pentru a comunica cu el și a-i împărtăși toate gîndurile. De aceea a fost supranumit profetul. Ca și Varsanufie, el comunica prin scrisori cu ucenicii săi, prin mijlocirea mai întîi a avei Serid și apoi a Sfîntului Dorotei (care se pomenește la 13 august). Păstrînd și el o pace netulburată, întemeiată pe sfînta smerenie și pe necontenite lacrimi, el nu învăță decît în umbra marelui său bătrîn, tîlcuind răspunsurile lui, dînd îndrumări mai practice sau întărind ucenicii într-o credință neclintită, zicîndu-le: "Bine vă este ca doi să se roage pentru voi, căci doi sînt mai puternici decît unul singur" (Scrisoarea 783). Dacă vreunul voia în chip ispititor să pună la încercare dreapta judecată a celor doi bătrîni adresîndu-i lui Ioan aceiași întrebare ca și lui Varsanufie, profetul păstra tăcerea sau îi sfătuia să urmeze în toate învățătura marelui bătrîn. Cînd era întrebat Varsanufie, el răspundea: "Fă cum ți-a spus fratele Ioan. Dumnezeul lui Varsanufie și al lui Ioan este Unul și Același" (Scrisoarea 224).

În al 18-lea an al retragerii lui Ioan, Părintele Serid s-a săvîrșit din această viață, lăsînd conducerea, în mod succesiv, tuturor fraților. Sfîntul Varsanufie s-a retras atunci la o mai desăvîrșită liniștire, iar Ioan vesti că și el își va sfîrși petrecerea pămîntească peste o săptămînă. Călugării, întrecîndu-se în smerenie, au renunțat rînd pe rînd la succesiune și, în sfîrșit, după rînduiala dată de Ioan - care tocmai confirma o prezicere a lui Varsanufie - a fost ales, într-un glas, un oarecare Elian, care de curînd părăsise lumea intrînd în cinul monahal. Înspăimîntat de sarcina care i se cerea, el îl rugă stăruitor pe Ioan să mai rămînă între călugări două săptămîni, pentru a-l învăța cu de-amănuntul cum să ocîrmuiască mănăstirea. Profetul se învoi și rămase încă două săptămîni în viață (Scrisoarea 576-598).

Scurgîndu-se acest soroc, chemă toți frații la el, îi îmbrățișă pe fiecare, apoi îi trimise în pace pentru a-și încredința tainic sufletul lui Dumnezeu. Nu se cunoaște cum și cînd Sfîntul Varsanufie și-a sfîrșit petrecerea sa pămîntească. Cum 50 de ani mai tîrziu se socotea că este încă în viață, Patriarhul Ierusalimului a dispus să se deschidă chilia sa; dar a izbucnit atunci un foc care a învăluit adunarea. (Cititorule, fă bunătate și mă pomenește în rugăciunile tale.)


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna februarie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2021 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.