Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pomenirea Cuviosului Tit din Pecersca
(27 februarie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna februarie


Cum se descoperă mînia lui Dumnezeu din cer asupra păgînătății oamenilor, asemenea și pacea lui Dumnezeu, care covîrșește toată mintea, păzește inima și înțelegerea, adică trupul și sufletul omului celui ce caută pacea. Aceasta ne-a adeverit Tit fericitul prin descoperirea sa. Pentru că acesta, tunzîndu-se monah, petrecea în mănăstirea Pecersca, fiind cinstit cu rînduiala preoției. El a fost povățuit la nevoințele cele vrednice ale fericirii sfinților, întîmplîndu-se un lucru ca acesta: "Acest presbiter Tit avea un frate duhovnicesc, monah din aceeași mănăstire, anume Evagrie, cu rînduiala diacon, către care acest fericit presbiter Tit avea dragoste mare și nefățarnică, încît toți se mirau de iubirea cea de un cuget și curată a lor. Iar vrăjmașul, urîtorul binelui, care s-a obișnuit a semăna neghină printre grîu, a semănat vrajbă între ei și atît de mult i-a întunecat cu mînia și cu ură, încît nici în față nu puteau să se vadă, ci cu totul s-au abătut unul de la altul. Căci pe cînd mergea unul din ei cu cădelnița prin biserică, atunci celălalt fugea de tămîie. Iar cînd nu fugea, atunci îl trecea cu vederea, necăjindu-l.

Și au petrecut multă vreme întru întunericul păcatului, cînd aduceau dumnezeieștile daruri. Și chiar au îndrăznit a se împărtăși, neîmpăcîndu-se între ei, nici cerîndu-și iertare, înarmîndu-i vrăjmașul la aceasta. Iar frații, de multe ori îi rugau să se împace între ei, dar ei nici nu voiau să audă de aceasta. Dar odată, după rînduiala lui Dumnezeu, s-a întîmplat acestui fericit preot Tit de s-a îmbolnăvit cumplit și acum era în deznădăjde de viață. Atunci a început a plînge cu amar al său păcat și a trimis la diaconul Evagrie, cu multă umilință, zicîndu-i: "Iartă-mă frate, pentru Domnul, că te-am mîhnit cu mînia mea". Iar acela nu numai că nu l-a iertat, dar l-a și blestemat cu cuvinte aspre.

Frații, văzînd însă pe Tit murind, au tras pe Evagrie cu sila ca să se ierte cu fratele său. Iar bolnavul, văzînd pe acela, îndată plecîndu-se, a căzut la picioarele lui, cu fața la pămînt, zicîndu-i cu lacrimi: "Iartă-mă, părinte, și binecuvîntează-mă". Dar Evagrie, fiind nemilostiv și fără de omenie, s-a întors de la fratele său și aceste cuvinte cumplite a zis: "Niciodată nu voiesc să am iertare cu el, nici în veacul acesta, nici în veacul ce va să vie!". Acestea zicînd, s-a desprins din mîinile fraților și îndată a căzut. Vrînd să-l ridice frații, l-au găsit fără suflet și nu putură nici mîinile să-i îndoaie, nici gura să-i strîngă, nici ochii să-i închidă, ca la un mort de demult. Iar cel bolnav, adică fericitul Tit, în vremea aceea s-a sculat și s-a însănătoșit, ca și cum n-ar fi fost bolnav.

Deci, pe toți i-a luat spaima de o moarte năpraznică ca aceea și de grabnica tămăduire a acestuia și începură a întreba pe acest fericit preot cum sa făcut aceasta? Iar fericitul Tit i-a răspuns cu de-amănuntul toate cele descoperite lui: "Cînd boleam, fiind cumplit stăpînit de mînie, am văzut îngerii depărtați de mine și plîngînd de pierderea sufletului meu, iar diavolii bucurîndu-se de mînia mea. Atunci am început a vă ruga pe voi ca, mergînd la fratele, să cereți iertare pentru mine. Iar cînd l-ați adus la mine și eu m-am închinat lui, iar el nu s-a întors la mine, atunci am văzut un înger nemilostiv, ținînd o suliță de foc cu care a lovit pe acela care nu m-a iertat și îndată a căzut mort; iar mie, același înger mi-a dat mîna, m-am sculat și acum sînt sănătos".

Frații, fiind înfricoșați, au plîns mult pe Evagrie cel mort și-l îngropară avînd gura deschisă, ochii asemenea, iar mîinile întinse. Atunci ei începură a se feri de mînie, iertîndu-se între dînșii; iar dacă avea cineva asupra cuiva pîră, luau bine aminte din cercetarea aceasta la cuvintele Domnului: Tot cel ce se mînie asupra fratelui său în deșert, este vinovat judecății. Pe lîngă acestea și Sfîntul Efrem a zis: "De s-ar întîmpla a muri cineva în vrajbă, nemilostivă judecată va afla unul ca acela". Și era atunci potrivite a grăi despre frații aceia: Pace multă celor ce iubesc legea Ta, Doamne. Dar mai ales acest fericit presbiter Tit, văzînd că pentru cercarea păcii cu fratele a aflat pace la Dumnezeu, prin care s-a ferit din moartea cea trupească și sufletească, de atunci nici nu gîndea să mai aibă mînie. Ci, dezrădăcinînd-o cu totul, a avut spre toți frații dragostea cea după Dumnezeu, care niciodată nu cade, care este legătura desăvîrșirii, ca o rădăcină a păcii. Adică dragostea cea din inimă curată, din bună știință și din credință nefățarnică, dragostea care îndelung rabdă, se milostivește, nu pizmuiește și pe toate celelalte fapte bune le cuprinde, iar mai ales pe acestea: "Întrega înțelepciune, postirea și rugăciunea cea de-a pururea". Pentru că asculta acest fericit presbiter scriptura aceasta: "Fiți cu mintea întreagă și vă treziți întru rugăciuni; iar mai înainte de toate unul spre altul să aveți dragoste, căci dragostea acoperă mulțimea păcatelor".

Astfel a săvîrșit pe lîngă ale sale jertfe preoțești și acel cuvînt hotărît de Evanghelie: "A iubi pe Dumnezeu și pe aproapele este mai mult decît toate prinoasele și jertfele". Apoi a aflat și pacea cea desăvîrșită, încît nu putea a se mîhni, acoperindu-se cu dragostea cea desăvîrșită și zicînd: "Nu este pace în oasele mele, de către fața păcatelor mele". Ci mai ales astfel era desăvîrșită pacea acestui pustnic, încît s-au împlinit fără minciună cele zise de apostolul: "Nu este împărăția lui Dumnezeu mîncarea și băutura, ci dreptatea și pacea". Drept aceea cu ea și la cer s-a aflat vrednic Tit cuviosul, pe care dorind-o după ostenelile cele mari, multe și plăcute lui Dumnezeu, a adormit întru Domnul și se odihnește cu trupul cel nestricat în peștera cea plină de sfinți, ca într-un cer de jos. Iar cu duhul, cel asemenea cu îngerii, în cerul cel de sus, la veșnica odihnă s-a înălțat, de mîinile îngerilor celor ce mai înainte s-au arătat lui. Căci acolo se bucură de el ca de cel ce era altădată păcătos, iar acum, cu sfîntă cuviință, s-a pocăit. Și ce aude? Numai cele zise de Sfîntul Pavel către Tit apostolul: "Ne-a mîngîiat Dumnezeu prin venirea lui Tit". Iar noi, bucurîndu-ne, ni se cade a răspunde către locuitorii cerești din aceeași scriptură astfel: "Ne-am mîngîiat de mîngîierea voastră, iar mai mult ne-am bucurat de bucuria lui Tit, căci s-a odihnit duhul lui cu voi, toți". Cu ale căruia sfinte rugăciuni să ne învrednicim și noi, ca scăpînd de mînie, iertare de păcate și odihnă vremelnică și veșnică să cîștigăm, în Domnul nostru Iisus Hristos, Care este Dumnezeul dragostei și al păcii, Căruia se cuvine slavă, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfînt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna februarie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.