Make your own free website on Tripod.com
Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pomenirea Sfîntului Mucenic Mavrichie și a celor șaptezeci de ostași împreună cu dînsul
(21 februarie)
(După Metafrast)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna februarie


Maximian, nelegiuitul și păgînul împărat, socotind că prin slujba sa cea făcută la zeii cei cu nume mincinos își va cîștiga ajutor și mai multă înălțare a împărăției sale, a poruncit ca toți cei ce sînt sub stăpînirea lui să aducă jertfe la idoli. El singur s-a sîrguit a fi săvîrșitor și slujitor diavolilor, silindu-i la necuratele jertfe ale acelora. Dar nu-i era lui destul ca să scrie ighemonilor cetății și țărilor, precum scriau și împărații cei ce erau mai înainte de el, ca să se îngrijească de cinstirea idolilor; ci singur, cu sîrguință, înconjura lumea, slujind cu osîrdie altarelor diavolești, nădăjduind ticălosul ca, oriunde, prin mergerea sa, să facă pe toți cei ce s-au lepădat de rătăcire și s-au apropiat de cunoștința lui Hristos, iarăși să se aducă la a lui rea credință.

Cu un gînd ca acela lăsînd el Roma și venind în părțile Răsăritului, a intrat în Apamia, cetatea Siriei unde, apropiindu-se de dînsul slujitorii idolești, au clevetit împotriva creștinilor: "Prea puternice împărate, deoarece zeii ne-au dat nouă liberă grăire către măria ta, drept aceea înștiințăm a ta nebiruită putere că toți cei ce sînt între noi cu frică cinstesc pe zeii părintești cei mari și mai ales pe tatăl Dia și pe minunatul Apolon, care sînt mai mari decît alți idoli; iar pe împărăția puterii tale o păzesc foarte mult și o apără. Dar Mavrichie și cei cu dînsul 70 de ostași ai tăi, îngîmfați cu cinstirile și îmbogățiți cu darurile tale cele mari, pe zei nu-i socotesc întru nimic și se împotrivesc împărăției tale celei mari și nebiruite, înșelați fiind de rătăcirea creștinească". Acestea auzindu-le, împăratul Maximian s-a mîniat foarte tare și s-a aprins mai mult decît cuptorul de foc, mai ales pentru că între ale lui cete se aflau niște ostași ca aceia.

Venind o zi anumită, a poruncit să gătească divan, la locul ce se numea Amaxic, la porțile cetății dinspre miazănoapte, ca tot poporul să privească la aceea. Acolo a poruncit să-i aducă pe sfinții mucenici. Șezînd pe acel divan înalt, Maximian, tiranul, și adunîndu-se toată cetatea și poporul de toată vîrsta la priveliște, încît nici fecioarele n-au rămas în căminele lor, au fost duși acolo purtătorii de arme, sfinții cei 70 de ostași ai lui Hristos, în frunte cu Sfîntul Mavrichie, mai marele lor, spre care, căutînd împăratul, a zis către povățuitorul lor: "Noi așteptăm, o! Mavrichie, ca voi, săturîndu-vă de darurile noastre și hrănindu-vă cu bunătățile împărătești și cea mai de frunte cinste și vrednicie de la noi luînd, să urmați dragostei noastre, iar pe cei ce s-ar abate de la a noastră lege plăcută lui Dumnezeu, pe aceia să-i întoarceți cu bărbăteștile lucruri și cu înțeleptele învățături la sănătoasa înțelegere, tămăduind toată neputincioasa părere și pe cea oloagă îndreptînd-o, iar pe cea rea, ce ridică război, îmblînzind-o. Dar voi, precum am auzit, faceți cele potrivnice, că nu numai nu întoarceți pe cei ce se scoală asupra legii noastre, ci și singuri împotriva prea puternicilor noștri zei, cu vrajbă vă sculați și strîmbătate le faceți lor, luîndu-le cinstea, jertfele și prinoasele. Încă v-ați făcut și altora povățuitori spre prăpastia pieirii, dacă sînt adevărate cele spuse nouă despre voi".

Grăit-a Sfîntul: "Împărate, strîmbătatea făcută de noi nesimțitorilor voștri zei, ne gătește cununa cea slăvită a biruinței la adevăratul nostru Dumnezeu. Noi nu defăimăm pe Dumnezeul cel ce ne-a făcut pe noi și nici nu-L socotim întru nimic, precum tu nebunește Îl socotești, ci preamărim pe Acela, Care este singur adevăratul Dumnezeu, Cel ce a zidit cerul, pămîntul, marea și toate cele ce sînt într-însele. Iar pe diavolii cei necurați, care aduc oamenilor pierzare și pe idolii cei surzi, orbi și nesimțitori, nu se cade a-i numi dumnezei". Zis-a împăratul: "O mulțumire ca aceasta dai tu zeilor, o! Mavrichie, tu care te-ai învrednicit de la dînșii de cinste și locul cel dintîi în oaste îl ai?" Grăit-a Sfîntul Mavrichie: "Niciodată n-am luat vreo cinste de la zeii voștri și nici nu voiesc să-i cinstesc pe ei, pentru că cine din oamenii care au cunoștință dumnezeiască au voit să cinstească lucrurile cele nesimțitoare, fără numai oamenii cei care n-au înțelegere și care s-au asemănat dobitoacelor celor fără de minte. Aceia fac dumnezei pietrele și lemnele, zicînd că acelea au înțelegere și ca pe niște dumnezei le cinstesc pe ele". Zis-a împăratul: "De vreme ce ai cîștigat întîiul loc în rînduiala celor ce ne slujesc nouă, pentru aceea ești îndrăzneț și fără temere răspunzi împotriva noastră?".

Zicînd aceasta, împăratul a poruncit să-l separe pe Sfîntul Mavrichie de cei 70 de ostași și a început a-i întreba cu momiri pe ei: "Cine v-a înșelat, fraților, ca să vă depărtați de la mîntuitorii dumnezei și să vă apropiați de rătăcirea oamenilor celor ce cinstesc pe un Om răstignit și făcător de rele?". Atunci fericiții Teodor și Filip, în numele tuturor sfinților mucenici, au grăit împăratului: "Noi, o! tiranule, atît de mult ne depărtăm de rătăcire, încît și pe tine dorim să te izbăvim de aceia de care noi ne-am izbăvit, închinîndu-ne adevăratului Dumnezeu, Tatălui celui atot puternic și Fiului celui Unul-Născut, adică Domnului nostru Iisus Hristos, Care este Dumnezeu adevărat, înțelepciunea lui Dumnezeu și Duhului celui Sfînt, Care a insuflat în noi cunoștința și înțelegerea, ca să mărturisim pe Treimea cea de o ființă. Apoi ne îngrețoșăm de necurata ta credință și lepădăm vremelnica ostășire, făcîndu-ne ostași ai lui Dumnezeu, Împăratul puterilor".

Zis-a Maximian: "Te văd, o! Filipe, că ai bătrîneți cinstite, dar înțelegerea îți este mai rea decît a tinerilor. Aleargă la zei și fii bun sfetnic și celorlalți prieteni ai tăi, împreună ostași, ca să cinstească pe zei, că de mai mare cinste și daruri te vei învrednici de la noi". Grăit-a Sfîntul Filip: "Să știi tu, împărate, că nu voi fi rău sfetnic celor ce de voie s-au pătruns de frica lui Dumnezeu, pentru că este scris: Amar celui prin care vine sminteala". Zis-a Maximian: "Blîndețile și răbdarea noastră, mai îndrăzneț te-au făcut, o! Filipe. Lăsați credința cea rea a voastră, ca să nu ne porniți spre mînie și iuțime, căci veți lua cumplite munci, îndrăznind a mărturisi pe Omul care se cinstește de voi între dumnezei".

Răspunzînd sfinții 70 de mucenici, au zis tiranului: "Deșartele îngroziri ale urîciunii tale, o! împărate, ne dau putere și tărie ca să nu ne temem de toate muncile, pentru că nu este frică în sufletele cele ce au bună minte și ale celor ce iubesc pe Dumnezeu". Mîniindu-se Maximian, a poruncit ca să le ia brîiele și hainele ostășești și a zis către dînșii: "Vedeți din cîtă cinste și slavă ați căzut și în ce fel de necinste ați ajuns pentru neascultarea voastră". Sfinții i-au zis: "Deși ne-ai luat rînduiala ostășească, dezbrăcîndu-ne de haine și de brîie, avem pe Dumnezeul nostru, în ceruri, pe Care Îl cinstim. Acela ne va îmbrăca cu hainele și brîiele slavei sale, celei nestricăcioase și veșnice, pe care tu nu ești vrednic a o vedea sau a auzi, pentru că satana este tatăl tău, acela care grăiește și lucrează în tine".

Atunci, împăratul mai mult s-a mîniat și a zis către sfinți: "O! blestemați și nevrednici de darul zeilor noștri, voi singuri ați adus vouă necinste, căci zeii cei mari fiind de noi cinstiți, i-ați necinstit și prietenia noastră ați defăimat-o. Primiți de acum cele vrednice, după faptele voastre". Sfinții au răspuns: "Împărate, această luptă a ta trece, fiind ca un nimic, iar cinstea ta este necinste, de vreme ce ai uitat pe Dumnezeu, Care ți-a dat putere împărătească, iar pe idolii cei deșerți și neînsuflețiți, care nu-ți folosesc la nimic, nici nu înțeleg dacă cineva îi cinstește sau îi necinstește, pe ei, nebunește și fără pricepere, îi socotești dumnezei". Zis-a împăratul: "Pentru bunătatea noastră cea împărătească, vrînd să feresc întreaga voastră viață, încă vă voi mai răbda". Și a poruncit să-i arunce în temniță, trei zile, ca, gîndindu-se, să aleagă cele de folos.

Sfinții, fiind legați cu lanțuri în temniță, au zis între dînșii: "Fraților iubiți, să ne pregătim toți sufletele prin rugăciune și cu dinadinsul să ne rugăm lui Dumnezeu, ca să ne dea înțelepciune prin Duhul Sfînt și să pună în gurile noastre ce vom răspunde împăratului, ca să se minuneze tiranul de credința noastră cea adevărată".

Începînd sfinții a se ruga, grăiau cu suflet: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Atotputernice, a Cărui stăpînire este veșnică și împărăție fără de sfîrșit, trimite nouă pe Sfîntul Tău Duh și prin Acela povățuiește-ne, ca să ne bucurăm și să ne veselim întru El, să biruim răutatea rătăcirii și să ne întărim cu adevărata credință, prin Duhul Tău cel Sfînt, Care grăiește în noi și se unește cu făgăduința Ta cea adevărată și nemincinoasă. Iar pentru lumeasca cinste ce s-a luat de la noi, să ne săvîrșim ostași în Sfîntă Cetatea Ta cea cerească și să fim rînduiți în numărul cetățenilor celor de sus, cu toți sfinții Tăi, care din veac bine Ți-au plăcut întru dreapta credință; căci Tu ești unul Dumnezeu și Ție Ți se cuvine slava și puterea, în veci. Amin".

După trei zile, Maximian împăratul, șezînd iarăși în acel loc de la poarta Amaxic, a pus înaintea judecății sale pe sfinții mucenici, adunîndu-se toată cetatea la priveliște.

Tiranul, amestecîndu-și mînia cu momiri, a zis către sfinți: "O! bărbaților, alegeți-vă cele de folos și, apropiindu-vă, aduceți zeilor jertfe și veți lua viață, iar nu moarte amară". Sfinții au răspuns: "Despre aceasta bine ne-am sfătuit, o! împărate. Ascultă-ne cu luare aminte și nu ne sili mai mult la jertfele voastre, pentru că am întărit sfatul nostru ca să urîm această viață vremelnică și să iubim moartea care este înaintea noastră, pentru dragostea lui Hristos, de la Care nădăjduim să cîștigăm viața cea veșnică. De acum fă degrab cu noi ceea ce voiești, căci noi nu ne vom lepăda de Dumnezeul nostru, iar diavolilor tăi niciodată nu ne vom închina, căci prin osîndirea la vremelnica moarte, ne eliberăm de veșnica osîndire".

Zicînd acestea sfinții, tiranul a văzut în mijlocul lor un tînăr și i-a zis: "Spune, tînărule, cum este numele tău și de ce neam ești?" Tînărul a răspuns: "Mă numesc Fotin, și numele meu e de la adevărata lumină și sînt ostaș al Hristosului meu, Care a rușinat pe tatăl tău, satana, iar de neam sînt roman. Ca fiu, după trup și după duh, sînt al prealuminatului Mavrichie, pentru că de dînsul sînt născut și de la dînsul am luat cunoștința lui Dumnezeu și sînt crescut în sfînta credință cea întru Iisus Hristos, Domnul, de Care tu, lepădîndu-te, o! împărate, te-ai alăturat cu dobitoacele cele fără de minte și te-ai asemănat lor". Zis-a tiranul: "Nebun ești, o! tînărule, și cuvintele tale sînt după anii tăi. Învață-te de acum a ști ce-ți este de folos și, apropiindu-te, jertfește zeilor, marelui Dia și cruță-ți tinerețea ta". Zis-a tînărul: "Fiindcă nu fac voia ta, nici nu mă închin idolilor, pentru aceea mă numești nebun. Eu însă sînt mai înțelept decît voi cei bătrîni, crezînd în Domnul meu, Iisus Hristos, în Care voi nu credeți și nici nu-L știți".

Zis-a iarăși tiranul către sfinți: "Pînă cînd vom răbda nebunia voastră, o! ticăloșilor? Oare credeți că fiind biruiți de nemăsurata noastră bunătate nu vă chinuim pe voi? Jertfiți zeilor, ca să nu întărîtați judecata noastră cea milostivă și dreaptă, ca să nu ne porniți spre nemilostivire și iuțime". Sfinții au răspuns: "Necuratule slujitor al diavolului, de ai avea ceva pricepere, ai cunoaște acum, de la Fotin, credința și puterea noastră. Dacă acela, fiind tînăr de ani, a rușinat păgînătatea ta prin dreapta credință și cunoștință a lui Hristos, cu atît mai mult noi dorim toate muncile, ca să rușinăm pe tatăl tău, diavolul, și să plăcem lui Hristos Dumnezeul nostru".

Atunci, umplîndu-se de mînie tiranul, a poruncit ca, dezbră-cînd pe sfinți, să-i bată cu vine de bou. Și au început slujitorii a săvîrși porunca, întinzînd pe fiecare din ostașii lui Hristos și bătîndu-i fără milă. Atît de mult bătură pe sfinți, pînă ce oasele lor s-au zdrobit și cu mulțimea sîngelui celui vărsat s-a înroșit pămîntul.

Sfinții fiind în munci, strigau lui Dumnezeu, cerînd ajutor de la El. Domnul, prin nevăzuta Sa putere, venind de față, le ușura durerile, le întărea inimile întru răbdare și în dragoste dumnezeiască. Slujitorii, ostenind și slăbind, împăratul a zis către sfinții mucenici: "Oare ați cunoscut, o! îndrăzneților și nesocotiților oameni, cît de ușor îmi este să pierd viața voastră? Jertfiți zeilor, ca să nu luați și mai cumplite munci". Sfinții au răspuns: "Să știi necuratule și străinule de Dumnezeul nostru, că așa cum tu nu cunoști dragostea și lumina lui Hristos, împăcat fiind cu întunericul diavoleștii rătăciri, așa nici noi nu simțim chinurile cele ce prin tine ni se dau nouă, avînd mintea luminată cu credința și cu dragostea lui Hristos, Dumnezeul nostru. Născocește, o! tiranule, și alte munci asupra noastră, mai noi și mai grele, pentru că însetează sufletele noastre și dragostea lui Hristos cea din noi dorește ca prin muncile tale sfîrșindu-ne să vedem pe Dumnezeul cel viu, Care împărățește în veci".

Auzind acestea, tiranul s-a umplut de și mai multă mînie și a poruncit să pregătească un foc mare, ca să arunce într-însul pe sfinții mucenici. Fiind aprins focul foarte tare, sfinții mucenici n-au așteptat să fie aruncați în focul acela de slujitorii tiranului, ci singuri, apropiindu-se ca de o apă, au intrat în mijlocul văpaiei și umblînd prin foc, nevătămați, ocărau pe tiran și pe zeii lui. Toți se mirau de acea minune preaslăvită. Însă tiranul, din început fiind vasul pierzării, nu cunoștea puterea lui Dumnezeu care era în sfinți și biruia focul și cu mare mînie tulburîndu-se se gîndea cum să-i piardă pe sfinți. Și a poruncit ca, legîndu-i de lemnele cele de tortură, cu unghii de fier să-i strujească amar.

Sfinții au răbdat cu tărie și acea chinuire cumplită, nebăgînd în seamă durerile trupești, încît se mira poporul de mînia și de nebunia împăratului. Sfîntul Mavrichie, rîzînd de el, i-a zis: "Nu-ți cunoști slăbiciunea și ticăloșia ta, o! necuratule tiran, că Fotin, tînărul acesta, atîtea și atîtea munci răbdînd, a sfărîmat și a zdrobit puterea împărăției tale de tiran. Cum vei putea să biruiești toată tabăra noastră, singur fiind, biruit de acest tînăr?" Maximian, căutînd cu ochi mari și aspri și scrîșnind din dinți, a poruncit să-l ucidă îndată pe tînărul sfînt Fotin înaintea tatălui său, cu sabia, vrînd ca să-i arate lui Mavrichie, socotind că va umple de mare mîhnire sufletul lui, prin moartea fiului. Dar Sfîntul Mavrichie se umplea însă de bucurie și de veselie, privind la moartea fiului său pentru Hristos și la sfîrșitul lui mucenicesc.

Fiind tăiat Sfîntul Fotin și ducîndu-se către Domnul, Sfîntul Mavrichie a zis către Maximian: "A noastră dorire ai împlinit-o, o! tiranule, trimițînd înainte pe Fotin către Hristos Dumnezeu. De acum grabnică este alergarea noastră spre cer, căci cine din ceata noastră va rămîne după Fotin, ostașul lui Hristos, cel ce s-a dus către Dumnezeu și a rușinat pe satana, tatăl tău? Scornește mai mari și mai amarnice munci asupra noastră și nimic să nu lași din cele ce ne încearcă pe noi, de păzim tare credința lui Hristos. Maximian, văzînd pe sfinții mucenici că rabdă toate muncile cu osîrdie și tărie și nicidecum nu se depărtează de credința lor, a chemat suita sa, cea fără de omenie și cu nărav de fiară. Apoi s-a sfătuit cu dînșii cu ce fel de moarte să-i piardă pe mucenici, spre înfricoșarea tuturor creștinilor care sînt în lume.

Sfătuindu-l pe el mulți, unul dintr-înșii mai cumplit și mai păgîn, rădăcină a răutății și a obrăzniciei, a zis către sfatul acela: "Acum, o! împărate, este vreme de vară, căci este luna iulie. Iată, se află afară din cetate, spre partea de apus, un loc de luncă și ierbos între două pîraie și bălți. Acolo sînt acum o mulțime de țînțari, tăuni, viespi și bărzăuni, încît abia poate cineva să treacă pe acolo; iar a zăbovi vreun ceas nu se poate. Poruncește să-i ducă acolo pe ei și, legîndu-i de copaci, să-i ungă cu miere, ca mîncîndu-i țînțarii, bărzăunii și toate muștele, să aibă mai greu chin decît toate celelalte chinuri și să cunoască că nu se cuvine a ocărî pe zeii noștri cei nebiruiți și veșnici".

Acestea zicîndu-le, acel sfat nedrept a plăcut păgînului împărat precum și la toată suita. Deci au fost osîndiți sfinții lui Hristos răbdători de chinuri, la cumplita tortură. Luîndu-i ostașii, i-au dus legați la locul mai sus pomenit și, legîndu-i de copaci, lîngă un izvor de apă și baltă mare, au uns cu miere trupurile goale, de la cap pînă la picioare. Acolo au aruncat și trupul fericitului Fotin înaintea feței tatălui său și s-au dus. Apoi, năvălind asupra lor tot felul de muște, țînțari, viespi și bărzăuni, i-au acoperit pe ei ca un nor, rănindu-le sfintele trupuri mucenicești.

Într-o nesuferită muncire ca aceasta au răbdat sfinții zece zile și zece nopți. Apoi, ridicîndu-și ochii spre Dumnezeu, s-au rugat: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai zidit după chipul și asemănarea Ta, Care ne-ai adus pe noi la adevărul Tău, la cunoștința dumnezeirii Tale, a unuia născut Fiului Tău și a Prea-sfîntului și făcătorului Tău Duh, Ție Îți încredințăm sufletele noastre și ne rugăm ca să le sălășluiești cu toți sfinții Tăi, cei ce din veac bine Ți-au plăcut Ție; căci Te-am iubit și Te-am dorit din tot sufletul nostru și pentru Tine la moarte ne-am dat. Tu ești Dumnezeu Însuți, bun și milostiv și Ție Ți se cuvine slava în veci. Amin".

Acestea zicînd și-au dat în mîinile lui Dumnezeu sfintele lor suflete. Astfel s-au învrednicit de cununile slavei celei veșnice. Nelegiuitul tiran, Maximian împăratul, chiar și după moarte se tulbura asupra sfinților mucenici celor ce locuiau în viața cea fără de moarte, pentru că viețuiesc lui Dumnezeu cei ce s-au sfîrșit în credință, deși s-au dus din cele de aici. Auzind el că acum au murit, a poruncit ca să le taie cinstitele lor capete și să-i lase neîngropați. Sfintele lor trupuri și capetele erau aruncate în luncă și în pădurea aceea, spre mîncarea păsărilor și a fiarelor. Unii frați credincioși, venind noaptea, cu frică și cu cutremur au adunat moaștele sfinților mucenici cele aruncate și acolo și le-au îngropat în pămînt, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh slăvit în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna februarie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.