Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Sfîntul Mucenic Sadoc, Episcopul Persiei, și cei 128 care au pătimit împreună cu dînsul
(20 februarie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna februarie


După sfîrșitul pătimirii Sfîntului Simeon, episcopul Persiei, a luat scaunul său Sfîntul Sadoc, în cetățile Persiei, care se numeau Salic și Ctisefon. Într-una din zile, Sfîntul Sadoc a văzut un vis înfricoșător și, sculîndu-se, a chemat clerul său, adică preoții și diaconii, căci se ascundeau toți de frica împărătească și a început a le spune: "Am văzut în această noapte în vis o scară, al cărei vîrf ajungea la cer și pe dînsa stătea Sfîntul episcop Simeon în mare slavă și a strigat cu mare glas către mine, care stăteam pe pămînt: "Suie-te la mine, Sadoc, suie-te și nu te teme, că eu m-am suit ieri, iar tu suie-te acum". Aceasta am văzut și am auzit și cred că voi fi prins și chinuit pentru Hristos; iar ceea ce zicea, că eu m-am suit ieri, iar tu suie-te acum, înseamnă că el a pătimit în anul trecut, iar eu în acest an voi fi muncit și ucis.

Atunci a început a învăța clerul său: "Frații mei cei iubiți și părinților, să iubim pe Dumnezeu din tot sufletul și pe Domnul nostru Iisus Hristos cu tot gîndul și, îmbrăcîndu-ne în zaua credinței, nu ne vom teme de nici un rău. Pentru că, de va veni asupra noastră moarte și junghiere, să nu ne spăimîntăm, ci fiecare din noi să stea ca un bun ostaș al lui Hristos; căci de vom muri, vom muri desăvîrșit, iar de vom trăi, vom trăi ca cei drepți, însă să murim pentru Mîntuitorul nostru. Iar de este sabia pricinuitoare vieții veșnice, apoi să nu ne temem de sabie, ca să primim viața veșnică; pînă ce este ziuă. Să ne nevoim la lucru ca să ne îmbogățim cu nestricăcioasele bunătăți și să cîștigăm cinstea și slava cea nesfîrșită în cereasca împărăție și să lăsăm celui de pe urmă neam creștinesc numele nostru slăvit. Fraților, să ne rugăm Dumnezeului nostru, ca degrab să aducă la împlinire vedenia mea; pentru că cel ce este duhovnicesc, acela cu bucurie, cu dorire și cu dragoste mare așteaptă muceniceasca moarte pentru Hristos și nu se teme, fiind gata. Iar pentru cel trupesc ceasul morții este înfricoșat și plin de spaimă. Oamenii care sînt îmbunătățiți caută singuri cu sîrguință și cu mărime de suflet o moarte ca aceasta, ca printr-însa să moștenească viața veșnică; iar cei ce sînt leneși și neîngrijiți, aceia, văzînd moartea, se ascund. Cei ce iubesc pe Dumnezeu, vin la Dumnezeu; iar cei ce iubesc lumea, în lume petrec. Deci, aceia se dezleagă din trup cu bucurie și veselie, iar aceștia rămîn în viața aceasta, pentru primejdii și pentru suspinuri".

În anul al doilea al prigonirii, a venit împăratul Persiei, Savorie, în cetățile Salic și Ctisefon, cele ce s-au supus mai înainte, și a fost clevetit la dînsul Sfîntul episcop Sadoc, al cărui nume se tîlcuiește "prieten împărătesc"; căci cu adevărat iubea pe cerescul împărat Hristos din tot sufletul și din toată tăria sa, fiind înfrînat desăvîrșit, plin de credință și de dreptate și următor Sfîntului Simeon, al cărui scaun arhieresc îl moștenise. Deci, trimițînd împăratul Savorie ostașii, a prins pe episcop cu clerul său și cu alți mulți creștini și monahi, 128 la număr, și pe toți legîndu-i împreună cu lanțuri de fier, i-au închis în temniță într-un loc întunecos și înfricoșător; acolo au pătimit mare necaz și torturi cinci luni, pentru că păgînii slujitori ai împăratului celui fără de Dumnezeu, legînd pe fiecare mucenic peste tot trupul cu frînghii subțiri, îl strîngeau cu lemne, încît le trosneau oasele și le crăpa pielea și sfinții răbdau durere mare. Iar cei ce îi chinuiau cu nemilostivire le ziceau: "Închinați-vă soarelui și focului, faceți voia împăratului și veți fi vii".

Sfîntul Sadoc le răspundea: "Noi, creștinii, ne închinăm lui Dumnezeu, făcătorul cerului și al pămîntului. Aceluia slujim din tot sufletul și cu toată puterea noastră, iar soarelui celui făcut de dînsul nu ne închinăm, nici nu cinstim focul, pentru că Dumnezeu, zidind acelea, le-a dat spre slujba oamenilor. Deci, nu vom asculta porunca împărătească și nu ne vom depărta de Dumnezeul nostru, nici nu ne temem de moarte, care ne trece pe noi din viața aceasta vremelnică și deșartă, la viața veșnică; deci nu zăboviți a ne ucide, nici nu cruțați sîngele nostru, care se varsă înaintea ochilor noștri".

După aceasta, împăratul a zis iarăși: "De nu ascultați porunca mea și de nu faceți voia mea, va veni asupra voastră răul ceas al pierzării voastre". Iar sfinții au răspuns într-un glas: "Nu vom pieri întru Dumnezeul nostru, nici vom muri întru Hristosul Lui, pentru că ne înviază întru fericita și veșnica viață și ne dă ca moștenire și odihnă împărăția cea fără de moarte. Sîntem gata să murim cu osîrdie pentru Dumnezeul nostru; pentru că nu ne vom închina soarelui și focului, nici nu vom asculta poruncile împărătești cele păgînești și pline de moarte și pierzanie".

Împăratul, văzînd statornicia lor cea tare în credință, a dat asupra lor hotărîre de moarte, ca toți să fie tăiați cu sabia. Iar sfinții, auzind osîndirea cea de sabie asupra lor, toți cu bucurie s-au pregătit de moarte mai înainte și-i duseră afară din cetate. Ei, mergînd, cîntau cu bucurie: "Judecă nouă, Dumnezeule, și alege judecata noastră și de la neamul cel necuvios și de la oamenii nedrepți și înșelători și băutori de sînge izbăvește-ne pe noi, că Tu ești, Dumnezeule, nădejdea noastră".

Sosind la locul de tăiere, cu un suflet deschizîndu-și gurile, au zis: "Bine ești cuvîntat, Dumnezeule, că ne-ai învrednicit acestui dar și n-ai trecut cu vederea rugăciunile noastre, ci ne-ai dat această preascumpă cunună a muceniciei. Căci știi, Doamne, cît am dorit-o și căutat-o și binecuvîntat este Dumnezeul nostru Unul născut, Fiul harului Tău, Cel ce ne-a mîntuit pe noi și ne-a chemat la viața cea veșnică. Deci, să nu ne lași, Doamne, să ne primejduim în lumea aceasta, ci întărește-ne înaintea Ta și ne spală prin sîngiuirile noastre de păcate; căci Tu Însuți ești Dumnezeu prea mărit și unul este Fiul Tău și Preasfîntul Tău Duh, în veci. Amin".

Astfel rugîndu-se sfinții, i-au tăiat necredincioșii și nu înceta doxologia lui Dumnezeu în gurile lor, pînă ce și cel de pe urmă a fost tăiat. Iar pe cinstitul și slăvitul răbdător de chinuri episcopul Sadoc, l-au dus legat în altă cetate ce se numea Vitlapat și acolo îi tăiară cinstitul și sfîntul său cap. Deci s-au sfîrșit toți sfinții și slăviții mucenici în pace, lăudînd și mărind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna februarie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.