Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața Cuviosului Părintelui nostru Dositei, ucenicul Cuviosului Dorotei
(19 februarie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna februarie


Fericitul și slăvitul părinte Dorotei, alegîndu-și monahiceasca viață de obște a lui Serida, unde a aflat pe mulți pustnici odihnindu-se, între care erau mai aleși doi stareți, sfințitul Varsanufie, ucenicul aceluia, și pustnicul Ioan, care s-a numit prooroc pentru darul cel mai înainte văzător pe care îl avea de la Dumnezeu. Dorotei s-a dat pe sine cu toată osîrdia pustnicilor acelora, întru supunere. Drept aceea, mergînd la marele stareț Varsanufie, care era cu Sfîntul Serida, vorbea cu el, iar părintele Ioan, proorocul, s-a învrednicit a-i sluji.

Petrecînd fericitul Dorotei în viața de obște a lui Serida și în nevoința sfintei ascultări silindu-se, au socotit sfinții bătrîni, de care s-a vorbit mai înainte, ca Dorotei să zidească bolniță și singur să aibă grijă de dînsa. Pentru că foarte mult se mîhneau frații cînd cădeau în boale și nu aveau pe nimeni care să-i îngrijească. Deci, au zidit bolnițe cu ajutorul lui Dumnezeu și cu al fratelui lor, după trup; pentru că acela îi da lui cele trebuincioase spre zidire, fiindcă bărbatul acela era foarte iubitor de Hristos și de monahi. Deci Dorotei slujea bolnavilor, împreună cu alți frați cucernici, ca unul ce avea acea slujbă poruncită lui.

Într-una din zile, l-a chemat egumenul Serida și, mergînd el, a găsit un tînăr foarte frumos la chip, cu port ostășesc, care venise atunci în mănăstire cu oameni din palaturile împărătești. Mergînd Dorotei, l-a luat de-o parte Serida și i-a zis: "Acești oameni l-au adus pe tînărul acesta, zicînd că voiește să rămînă în mănăstire, dar mă tem ca nu cumva să fie fiu al vreunui boier, care, sau a furat ceva, sau altceva rău a făcut și voiește să scape, iar noi să ne aflăm în supărare; pentru că nici chipul și nici căutarea lui nu este ca a unuia care vrea să se facă monah.

Tînărul acela era rudă cu un oarecare voievod, crescut în moliciune și în desfătări și care niciodată nu auzise cuvîntul lui Dumnezeu. Dar niște oameni ai voievodului spuneau cîndva, fiind el de față, cele despre Sfînta Cetate a Ierusalimului. De aceea a dorit tînărul să vadă cele ce erau acolo, apoi a cerut la voievodul, ca să-l trimită să privească sfintele locuri. Voievodul, nevrînd să-l mîhnească, a găsit pe un prieten al său de aproape, mergînd acolo, și i-a zis: "Să ai dragoste și să iei pe tînărul acesta cu tine, ca să vadă locurile sfinte. El, luînd de la voievod pe tînăr, îl avea în toată cinstea și odihna, mîncînd cu dînsul și cu femeia lui. Ajungînd în Sfînta Cetate și închinîndu-se la sfintele locuri, au mers la Ghetsimani și au văzut acolo închipuirea Înfricoșatei judecăți a lui Dumnezeu și diferitele feluri de munci ale iadului, pe care, văzîndu-le, tînărul stătea acolo, minunîndu-se. Apoi a văzut o femeie cinstită, îmbrăcată în porfiră, stînd aproape de el și arătîndu-i fiecare muncă a celor osîndiți și altele îi spunea, învățîndu-l.

Tînărul, ascultînd-o pe dînsa, tăcea și se minuna, pentru că niciodată, precum s-a zis, nu a auzit cuvîntul lui Dumnezeu și nici nu știa ceva de Înfricoșata judecată. Deci, întorcîndu-se către dînsa, i-a zis: "Stăpînă, ce să facă cineva ca să se izbăvească de muncile acestea?" Iar ea i-a răspuns: "Să postești și să nu mănînci carne; să te rogi adeseori și te vei izbăvi de ele". Aceste trei porunci dîndu-i femeia purtătoare de porfiră, s-a făcut nevăzută. El a înconjurat tot locul, căutînd-o zadarnic, căci era Preacurata și Preasfînta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu. De atunci a rămas tînărul acela umilit și păzea acele trei porunci, pe care i le dăduse Stăpîna cea văzută în Ghetsimani. Prietenul voievodului, după plecarea de la sfintele locuri, văzîndu-l pe dînsul postind și nemîncînd carne, se mîhnea pentru voievod, pentru că-l vedea pe tînăr foarte cinstit. Iar ostașii care erau cu dînsul, văzînd pe tînăr într-o nevoință ca aceasta, îi ziceau lui: "Fiule, acestea care le faci tu nu sînt ale cuiva din cei ce voiesc să fie în lume, ci de vei voi ca astfel să petreci, apoi mergi la mănăstire și-ți vei mîntui sufletul tău". El, neștiind despre Dumnezeu nimic și nici ce este mănăstire, păzea numai acele trei porunci pe care le auzise în Ghetsimani și le zicea lor: "Unde știți, duceți-mă, că eu nu știu unde să mă duc". Atunci unii din tineri, fiind iubiți lui Serida, mergînd în mănăstire, au dus pe acest tînăr cu dînșii. De aceea, egumenul a trimis pe fericitul Dorotei, ca să grăiască cu tînărul și să afle cele despre dînsul.

Întrebîndu-l Sfîntul Dorotei multe cuvinte, tînărul nu știa să zică nimic altceva decît numai: "Voiesc a mă mîntui". De aceea a mers Dorotei la Serida și i-a zis: "De vei voi să-l primești pe el, primește-l fără să te temi, că nimic rău nu are". Și i-a zis lui ava: "Să ai dragoste, părinte, și să-l primești pe el, ca să se mîntuiască". Iar el, fiind smerit cu mintea, se lepăda, zicînd: "Este mai presus de puterea mea ca să primesc greutatea cuiva și aceasta nu este a măsurii mele". Și i-a zis lui ava: "Eu port greutatea ta și a aceluia, iar tu de ce te mîhnești?". Atunci i-a răspuns fericitul Dorotei: "De vreme ce cu adevărat ai judecat, spune dar de aceasta marelui stareț Varsanufie". Și i-a făgăduit egumenul: "Bine, eu îi voi spune lui".

Deci a mers și a spus marelui stareț. Iar Sfîntul Varsanufie a zis lui ava Dorotei: "Să primești pe tînărul acesta, că prin tine Dumnezeu are să-l mîntuiască pe el". Atunci ava Dorotei l-a primit cu bucurie și-l avea cu sine în bolniță, iar numele lui era Dositei. Cînd a fost vremea mîncării, i-a zis ava Dorotei: "Mănîncă să te saturi, numai să îmi spui cît mănînci". Și a venit, spunîndu-i: "Am mîncat o pîine și jumătate". Pîinea era de patru litri și i-a grăit ava: "Îți ajunge, Dositei?" El răspunse: "Atîta îmi ajunge, stăpînul meu". Ava zise: "Oare ești flămînd?" El a răspuns: "Nu, stăpîne, nu sînt flămînd". Atunci i-a grăit: "Altă dată să mănînci o pîine și a patra parte din alta; apoi să desparți acea a patra parte în două și să mănînci jumătate". Dositei, făcînd așa, i-a zis ava: "Ți-e foame Dositei?" El răspunse: "Mi-e foame puțin, stăpînul meu".

Nu după multe zile i-a zis ava: "Cum te afli, Dositei? Ți-e foame?" Dositei răspunse: "Nu, stăpîne, cu rugăciunile tale sînt bine". Grăit-a lui ava: "Să scoți, dar, cealaltă jumătate din a patra parte și să mănînci o pîine și a patra parte". Dositei a făcut așa și după puține zile iarăși i-a grăit ava: "Cum te afli acum, fiule? Ți-e foame?" El răspunse: "Sînt bine, stăpîne". Grăit-a lui sfîntul: "Desparte și cealaltă parte a patra în două și mănîncă o jumătate și jumătate să o lași". Dositei a făcut așa și Dumnezeu, ajutîndu-i puțin cîte puțin, din șapte litre a venit la opt unghii, (24 grame), căci și în mîncare se face obișnuință și cît se obișnuiește cineva a mînca, atît și mănîncă.

Tînărul Dositei era liniștit și blînd în tot lucrul. Apoi slujea bolnavilor în bolniță și fiecare avea mulțumire de slujba lui, că toate le făcea curat. Iar dacă i se întîmpla ca din neputință să zică cu mînie vreun cuvînt către vreunul din bolnavi, apoi lăsa toate și intra în chiliuță plîngînd și, cînd intrau ceilalți slujitori ai bolniței să-l mîngîie, rămînea nemîngîiat. Deci se duceau și ziceau lui ava Dorotei: "Fă bine, părinte, și vezi ce are acest frate de plînge că nu știm pentru ce". Cînd a intrat ava, l-a găsit șezînd la pămînt și plîngea și i-a zis: "Ce-ți este, Dositei, de ce plîngi?" Dositei îi răspunse: "Iartă-mă, părinte, că m-am mîniat și am grăit cu răutate fratelui meu". Ava îi zise: "Așa, Dositei, te superi și nu te rușinezi să grăiești rele fratelui tău? Oare nu știi că acela este Hristos, pe Care Îl mîhnești?" Iar Dositei se pleca cu fața în jos, negrăind nimic.

Văzînd ava Dorotei că Dositei a plîns destul, a zis către dînsul încetișor: "Dumnezeu să te ierte, scoală-te de acum să punem început de îndreptare și să ne sîrguim mai înainte spre bine și Dumnezeu ne va ajuta". Dositei, auzind aceasta, s-a sculat îndată și a alergat cu bucurie la slujba sa, primind iertare ca de la Dumnezeu. Aflîndu-i obiceiul, cei ce slujeau în bolniță, cînd îl vedeau plîngînd, ziceau: "Dositei, oare a greșit iarăși ceva?" Apoi ziceau fericitului Dorotei: "Intră, avo, în cămăruță, că ai de lucru acolo!". Și, intrînd, găsea pe Dositei șezînd la pămînt și plîngînd. Deci, se cunoștea că a grăit iarăși vreun cuvînt rău și-i zicea: "Ce este, Dositei? Iarăși ai mîhnit pe Hristos și iarăși te-ai mîniat? Nu te rușinezi și nu te mai îndreptezi deloc?" El însă, stătea plîngînd. Apoi, cînd vedea ava că Dositei se sătura iarăși de plîns, îi zicea: "Scoală-te, Dumnezeu să te ierte, să pui iarăși început bun și să te îndreptezi de acum înainte".

Dositei, scuturînd cu credință mîhnirea aceea, se ducea la lucru și așternea bolnavilor pe paturi foarte bine. Și atît era de ales și sîrguitor în mărturisirea gîndurilor sale, încît de multe ori, cînd așternea bine paturile și vedea pe fericitul Dorotei mergînd alături, zicea către dînsul: "Ava, aștern bine?" Sfîntul Dorotei îi răspundea: "O bună slugă s-a făcut și ales așternător, dar nu s-a făcut bun monah". Niciodată nu-l lăsa Cuviosul Dorotei să aibă împătimire spre un lucru. Dar și fericitul Dositei primea toate cu credință și cu dragoste de la părintele său și îl asculta în toate cu osîrdie. Iar, cînd îi trebuiau haine, ava Dorotei îi dădea să-și coasă singur; iar el, ducîndu-se, le cosea cu luare aminte și după ce le săvîrșea, ava Dorotei îl chema și-i zicea: "Dositei, ai cusut haina aceea?" El răspundea: "Da, stăpîne, am cusut-o și-am săvîrșit-o bine". Ava îi grăia: "Du-te și dă-o cutărui frate - spunîndu-i numele -, sau acelui bolnav". Și se ducea și o dădea cu bucurie. Apoi ava îi dădea alta să o coase și, asemenea cusînd-o, îi zicea: "Dă-o acelui frate". Și îndată o dădea și niciodată nu s-a mîhnit nici a cîrtit, ci zicea: "Ia de la mine și dă altuia". Deci tot binele pe care îl auzea, îl făcea cu osîrdie.

Odată economul mănăstirii a adus de la un fierar un cuțit bun și frumos. Iar el, luîndu-l, l-a dus la ava Dorotei, zicînd: "Fratele iconom a adus un cuțit bun și eu l-am luat, să-l avem în bolniță, căci este foarte bun". Dar fericitul Dorotei niciodată nu avea ceva frumos în bolniță, decît numai vreun lucru vechi. Deci, i-a zis Dorotei: "Adu-l, să-l văd de este bun". El l-a dat, zicînd: "Da, părinte, este bun". Vedea și ava cu adevărat că este bun, dar de vreme ce nu voia ca ucenicul lui să aibă patimă pentru vreun lucru, nu i-a poruncit să poarte acel cuțit și a zis către dînsul: "Dositei, asta îți este cu plăcere: să fii rob cuțitului acestuia, iar nu rob al lui Dumnezeu? Oare voiești să te legi cu patimă de cuțitul acesta și nu te rușinezi să poftești ca cuțitul acesta să te stăpînească, iar nu Dumnezeu?" El, auzind acestea, tăcea, neridicîndu-și fața, ci o pleca în jos și, ocărîndu-l destul cu cuvintele, i-a zis: "Să te duci să-l pui la loc, dar să nu te atingi de el". Atît de mult s-a păzit fericitul Dositei să nu se atingă de cuțitul acela, încît nici n-a mai îndrăznit vreodată să-l dea cuiva. Deși alți slujitori îl luau; iar el nu s-a atins de dînsul niciodată și nu zicea în sine: "Pentru ce numai mie unul mi se poruncește aceasta și mă deosebește de alții? Oare eu nu sînt ca ceilalți?" N-a gîndit aceasta niciodată, ci toate cîte le auzea de la ava, le făcea cu bucurie.

Așa a săvîrșit toată vremea vieții sale în mănăstire. Dar nu a trăit multă vreme; pentru că după vreo cinci ani s-a săvîrșit în ascultare, nefăcîndu-și nici o voie a sa, în orice lucru, dar nici cu patimă n-a făcut nimic. Iar cînd a căzut în boală și scuipa sînge, pentru că a murit de plămîni, a auzit de la cineva că ouăle nerăscoapte sînt de folos celor ce scuipă sînge. Aceasta o știa și fericitul Dorotei, avînd grijă de tămăduirea lui, dar din neîndeletnicire nu i-a venit acea idee în minte. Deci i-a zis Dositei: "Părinte, voiesc să-ți spun că am auzit de un lucru care mi-ar folosi, dar nu voiesc să-mi dai acela de vreme ce mă supără gîndul". Ava Dorotei i-a zis: "Să-mi spui, fiule, care este acel lucru?". Iar Cuviosul Dositei a răspuns: "Dă-mi cuvîntul că nu-mi vei da lucrul acela ca să nu mă tulbur cu gîndul". Sfîntul Dorotei i-a zis: "Bine, voi face cum voiești".

Atunci bolnavul i-a zis: "Am auzit de la unii că ouăle nerăscoapte sînt de folos celor ce scuipă sînge; ci, pentru Domnul, de vreme ce singur n-ai apucat mai înainte ca de la tine să-mi dai, apoi acum să nu-mi mai dai, pentru gîndul meu". Părintele i-a zis: "Bine, fiule, de vreme ce nu voiești, nu-ți voi da, numai să nu te mîhnești". Apoi se sîrguia să-i dea alte lucruri ce-i foloseau în loc de ouă. Într-o boală ca aceea fiind, se nevoia să-și taie voia sa. Căci întotdeauna avea pomenirea lui Dumnezeu, pentru că ava îi poruncise ca neîncetat să zică: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă". Și iarăși: "Fiul lui Dumnezeu, ajută-mă!" Aceste rugăciuni erau de-a pururea în gura lui.

Cînd s-a îngreuiat de boală foarte mult, îi zicea părintele Dorotei: "Dositee, îngrijește-te de rugăciune; vezi să nu o pierzi!" Iar el răspundea: "Bine, părinte, roagă-te pentru mine!". Iar după ce s-a îngreuiat mai mult, i-a zis: "Ce este, Dositee? Cum este rugăciunea, este oare tot așa?" El i-a răspuns: "Da, părinte, cu rugăciunile tale". Apoi, venind boala și mai grea, încît era în așternut, ava i-a zis: "Cum este cu rugăciunea, Dositee?" Atunci el i-a zis: "Iartă-mă, părinte, căci de acum nu mai pot s-o țin". Ava i-a zis: "Lasă rugăciunea și pomenește numai pe Dumnezeu și socotește-te că ești înaintea Lui".

Chinuindu-se foarte greu cu boala, a vestit pe marele stareț Varsanufie, zicînd: "Slobozește-mă, părinte, căci de acum nu mai pot să viețuiesc". Dar marele stareț i-a răspuns: "Rabdă, fiule, că mila lui Dumnezeu este aproape". Fericitul Dorotei, văzîndu-l bolnav, tare îi era grijă să nu-și iasă din minte. Apoi, după cîteva zile, bolnavul Dositei a spus starețului: "Stăpîne al meu, nu mai pot să mai fiu între cei vii deloc". Atunci marele stareț i-a răspuns: "Mergi cu pace și stai înaintea Sfîntei Treimi și te roagă pentru noi!"

Auzind frații un răspuns ca acesta, al marelui stareț, au început a tînji și a zice: "Ce lucru mare a făcut Dositei, sau care este fapta lui, că a luat un răspuns ca acesta de la sfîntul stareț?" Căci cu adevărat nu vedeau pe Dositei nevoindu-se mult sau mîncînd a doua zi, precum făceau unii din cei ce erau acolo, sau priveghind mai înainte de obișnuita priveghere și nici la priveghere nu se scula, ci numai la a doua slujbă. Nici nu-l vedeau avînd vreo înfrînare, ci îl vedeau mai ales mîncînd puțin, de se întîmpla zeamă din rămășițele bolnavilor sau de rămîneau puține capete de pești sau altceva de acestea. Erau acolo unii care se înfrînau multă vreme, mîncînd a doua zi și făcînd îndoită priveghere și auzind ei de răspunsul ce s-a zis mai sus, dat de sfîntul și marele stareț Varsanufie tînărului bolnav, care abia avea cinci ani în mănăstire, se tulburau, neștiind lucrarea și ascultarea lui cea fără de cîrtire și fără de îndoire. Căci niciodată n-a făcut voia sa; iar de s-ar fi întîmplat cîndva ca fericitul Dorotei să zică către dînsul ceva, un cuvînt, ca în batjocură, poruncindu-i ava, îndată se ducea și făcea aceea fără îndoire.

La începutul venirii sale în mănăstire avea obiceiul de grăia puțin cam răstit. Fericitul Dorotei, vrînd să-l supere, i-a zis odată: "Dositee, voiești "vuc acraton"?" Du-te de ia". Iar el, cum a auzit, a alergat și a adus un pahar plin cu vin și pîine, căci aceasta însemna "vuc acraton" și cerea de la el binecuvîntare. Iar ava Dorotei, fiindcă uitase, stătea și privea la el mirîndu-se și i-a zis: "Ce voiești, Dositee?" El a răspuns: "Fiindcă ai poruncit să aduc aceasta, binecuvîntează-mă". Atunci ava i-a zis: "Nepriceputule, de vreme ce vorbești cu mare glas ca și tătarii - căci ei cînd se îmbată strigă cu glas mare - pentru aceasta ți-am zis să iei "vuc acraton", fiindcă și tu strigi ca un tătar beat". El auzind aceea, a făcut metanie și, ducîndu-se, a pus la loc cele ce adusese și de atunci vorbea încetișor.

Altădată, iarăși a venit la Cuviosul Dorotei, ca să-l întrebe un cuvînt din Sfînta Scriptură, pentru că începuse, pentru curăția minții sale, a înțelege oarecari dumnezeiești Scripturi. Iar ava Dorotei nu voia ca el să se îndeletnicească în Scripturi, ci mai ales să se păzească prin smerenie. Cînd Dositei l-a întrebat, i-a răspuns: "Nu știu". Apoi el iarăși a venit și îl întreba de o altă nedumerire a Scripturii și ava iarăși i-a răspuns: "Nu știu, dar mergi de-l întreabă pe părintele egumen". El s-a dus, neîndoindu-se de loc. Ava Dorotei spusese mai înainte egumenului: "De va veni Dositei la tine să te întrebe ceva din Scriptură, ceartă-l puțin". Apoi, Dositei, mergînd la egumen și întrebîndu-l, egumenul a început a-l ocărî: "De ce nu taci, fiindcă nu știi nimic. Oare tu îndrăznești să întrebi de aceasta? Tu nu te îngrijești de necurăția ta?" Și altele ca acestea zicîndu-le, l-a liberat, dîndu-i și două palme pe obraz. Apoi s-a întors la ava Dorotei arătîndu-i obrazul său înroșit de palme și zicînd: "Iată, am aflat ceea ce am căutat". Dar n-a zis fericitul Dositei părintelui său: "Pentru ce nu m-ai îndreptat tu, ci m-ai trimis la egumen?" Nimic de acestea n-a zis, ci pe toate cele de la dînsul le primea cu credință și le făcea neîndoindu-se.

Cînd întreba pe ava despre multe gînduri, după mărturisirea acelora, primea învățătură de îndreptare. Atît sfătuirea și învățătura părintelui le păzea cu dinadinsul, încît nu-l mai întreba a doua oară ceva, despre același gînd. Această minunată lucrare a lui Dositei, neînțelegînd-o ceilalți frați, cîrteau de acel răspuns al Sfîntului Varsanufie.

Cînd a voit Dumnezeu ca să arate slava cea pregătită lui Dositei, pentru sfînta lui ascultare, precum și darul care era în Cuviosul Dorotei, nu cu multe zile după moartea lui Dositei a venit în mănăstire un stareț mare și sfînt și a fost ospătat ca un străin. Dorind să vadă pe părinții cei mai înainte răposați într-acea viață de obște, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere pentru dînșii. Și a văzut pe toți părinții, împreună, la un loc luminos, stînd ca într-o ceată, iar în mijlocul lor era un tînăr, veselindu-se. După vedenia aceea, întreba cine este tînărul acela pe care l-a văzut în ceata Sfinților Părinți? După ce a spus asemănarea fețe lui, au înțeles toți că era Dositei. Atunci au preamărit pe Dumnezeu, minunîndu-se în ce măsură s-a învrednicit a ajunge în puțină vreme, deoarece a ținut ascultarea și și-a lăsat și tăiat voia sa, supunînd-o starețului său ca lui Dumnezeu. El a stat cu Sfinții Părinți înaintea Celui ce locuiește în cer și Care privește spre cei smeriți și ascultători, adică Tatăl, Fiul și Sfîntului Duh, Unul Dumnezeu, Căruia se cuvine slavă, în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna februarie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.