Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfîntului Mare Mucenic Teodor Tiron
(17 februarie)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna februarie


Împărățind Maximian și Maximin, împărați păgîni, mare primejdie era asupra neamurilor care credeau în Hristos. Căci au trimis porunci înfricoșătoare, iar împreună cu poruncile lor cele păgînești și fără de Dumnezeu, au trimis ighemoni, oameni tirani, cruzi și fără de omenie prin toată stăpînirea lor, poruncind ca oricare dintre creștini ar voi să se lepede de Hristos, mare cinste și dregătorii să aibă de la împărați. Iar dacă vor fi tari în credința lor și nu vor voi să jertfească zeilor elinești, au să pătimească munci, pedepse grozave și cumplite și cu amară moarte să se omoare.

Era mare frică și nevoie asupra creștinilor. Unii dintre dînșii, care erau mai mari la suflet și tari în credință, se duceau și mărturiseau la arătare și cu îndrăzneală înaintea tiranilor acelora, că Hristos este Dumnezeul cel adevărat. Apoi mureau cu multe și cumplite munci. Alții, de frică, vai! se duceau și se lepădau de Hristos și jertfeau idolilor. Iar cîți nu puteau să mărturisească pe Hristos înaintea tiranilor, nici să se închine idolilor, fugeau și se ascundeau prin munți și peșteri. Iar alții, temîndu-se a se descoperi că sînt creștini, se fățărniceau că sînt elini, dar într-ascuns erau creștini.

Unul dintre aceștia era și Sfîntul mare mărturisitor Teodor, creștin într-ascuns, din moși-strămoși, din cetatea Amasiei, care se numea Mialon. Nu că doară se temea a mărturisi că este creștin și că-i era frică de munci, dar avea în mintea sa că nu va fi încă pe voia lui Dumnezeu să mărturisească pe față. De aceea voia să ispitească de este voia lui Dumnezeu și ispitirea lui a fost astfel: vrînd să meargă cu ceata în care era numărat și sfîntul care se numea Tiron, pentru cunoștința și vitejia lui, în părțile Răsăritului pentru păzire, l-a pus pe el mai mare peste ceata ce se numea Legheon. Legheon era oastea cea mai aleasă din toate cetele, în care erau 893 de ostași, căci oamenii Legheonului atîta număr cuprindea.

Această ceată, pentru că era mai aleasă din toate cetele avea și numele deosebit și se numea Margariți, adică tari și puternici. Deci s-au ridicat din Amasia și au mers cu generalul lor Vringa în părțile Răsăritului, la locul ce se numea Evhlita. Aproape de locul acesta, ca de 40 de mile, era o pădure și în pădurea aceea era un balaur înfricoșător, încît nimeni nu mai îndrăznea să treacă pe acea cale. Prin tîrîrea acelei fiare, toate lemnele de prin jurul locului erau dezrădăcinate. Încă și mulți oameni de frica fiarei și-au lăsat țarinile și viile lor, pe care le aveau pe acolo pe aproape. Cînd șuiera acel balaur, toată latura din jur tremura de frica fiarei și multă frică aveau locuitorii de la el.

Sfîntul Teodor, vrînd să ispitească, precum am zis mai sus, și să cunoască de este voia lui Dumnezeu să mărturisească numele lui, s-a dus acolo în pădurea aceea și a căutat să afle balaurul. Umblînd cu calul său multă vreme, căutîndu-l, s-a dat în lături puțin și, descălecînd, se odihnea după osteneală și a adormit. Iar o femeie, anume Evsevia, s-a întîmplat să treacă în acel ceas prin locul acela și a văzut pe sfînt dormind. Ea, ca o iubitoare de oameni, s-a dus și l-a deșteptat, zicîndu-i cu lacrimi: "O! prea frumosule tînăr, dacă voiești să-ți dobîndești viața și să fii viu, fugi din locul acesta, căci aici s-a încuibat un balaur mare și înfricoșător, de a cărui frică nu îndrăznește nimeni să treacă pe aici. Cum ai îndrăznit de ai venit în locul acesta?" Atunci, sfîntul i-a zis: "Cine ești tu?" Femeia i-a răspuns: "Eu sînt creștină și am avut aici moșie de la părinții mei, dar acum, de frica acestei fiare, voiesc s-o părăsesc, căci am văzut cu ochii mei că pe mulți oameni i-a omorît, înaintea mea, balaurul acesta. Pentru aceasta, te jur pe tinerețile tale să nu întîrzii aici, să nu cumva să vie fiara aceea asupra ta și să te mănînce".

Sfîntul a zis: "O! femeie, nu te teme și nici nu plînge, căci astăzi te voi libera de această fiară, de vreme ce Domnul meu, Iisus Hristos, va surpa puterea lui și vă va izbăvi de ispită. Iar pentru binele ce mi-ai făcut, că m-ai deșteptat, Dumnezeu să-ți dea iarăși moșia pe care ai avut-o moștenire". Acestea a zis sfîntul, apoi îndată și-a făcut cruce, a încălecat pe cal și a pornit iarăși spre pădure. Și, numaidecît cum a auzit zgomotul fiarei, a alergat și a văzut că balaurul venea asupra lui cu totul înfricoșător, căci din ochii lui ieșea foc și șuiera foarte tare. Dar sfîntul, îndată și-a făcut cruce și a alergat asupra balaurului. Apoi, aruncînd tare cu sulița, l-a lovit în cap și l-a străpuns. Balaurul, de durere a șuierat foarte tare și cu coada se încolăcea și se zvîrcolea. Apoi, făcînd cîteva învîrtituri înfricoșătoare, a murit acolo. Atunci sfîntul a ieșit din pădurea aceea, bucurîndu-se, căci a cunoscut că este voia lui Dumnezeu ca să mărturisească pentru El. Căci pusese în mintea sa, că de vreme ce a biruit acea fiară înfricoșată, va birui și puterea diavolului, care este fiara cea gîndită. Și așa, locul acela s-a slobozit de ispita acelei fiare, iar sfîntul s-a dus iarăși la locul unde era adunată cealaltă oaste.

Dar a venit vremea în care oastea și Vringa, generalul ei, voiau să jertfească idolilor. Ceilalți ostași s-au dus și au jertfit, iar Sfîntul Teodor stătea în cortul său. Atunci s-a făcut cunoscut că este creștin. Vringa, mai marele oastei, înștiințîndu-se că sfîntul este creștin, a adunat toată oastea și a zis către el: "Teodore, pentru ce nu jertfești zeilor ca noi toți? Oare numai tu singur ești creștin?" Adevăratul ostaș al lui Hristos, Sfîntul Teodor, umplîndu-se de Duh Sfînt, cu multă îndrăzneală a răspuns: "Eu sînt creștin din început și cred în Hristosul meu și Lui voiesc să-I jertfesc, avînd pe Iisus Hristos Dumnezeu adevărat și împărat al tuturor, iar celor desfrînați zei, nicidecum nu le voi jertfi".

Atunci, Vringa prepozitul a zis: "Ascultă-mă, Teodore, ia toate armele tale și, ostășindu-te, vino și jertfește zeilor ". Sfîntul Teodor a răspuns: "Eu sînt ostaș Împăratului meu, Hristos, iar mai mult nu pot să slujesc altuia". Zis-a Vringa: "Și aceștia toți, care sînt acolo, sînt creștini și este ostaș împăraților Romei". Răspuns-a sfîntul: "Fiecare știe cui ostășește, iar eu ostășesc Stăpînului meu și Împăratului ceresc, Dumnezeu, și Unuia Născut Fiul său". Posidon sutașul, stînd de față, a zis: "Are și Fiu Dumnezeul tău, o! Teodore?" Sfîntul Teodor a zis: "Are cu adevărat fiu, pe Cuvîntul adevărului, prin care a făcut toate".

Prepozitul a zis lui: "Putem să-L cunoaștem și noi pe El?" Grăit-a sfîntul: "Aș fi voit de v-ar fi dat vouă Dumnezeu o înțelegere ca aceasta, ca să-L fi cunoscut pe El". Zis-a Posidon lui: "Chiar de L-am cunoaște pe El, apoi am putea oare să lăsăm pe împărații noștri și să ne apropiem de El?" Grăit-a Sfîntul Teodor: "Nimeni nu vă oprește pe voi ca să lăsați întunericul și pe vremelnicii împărați pămîntești și să vă apropiați de Dumnezeul cel viu, Împăratul și Stăpînul cel veșnic și să-I oștiți Lui ca și mine". Vringa a zis către sutaș: "Să-l lăsăm pe el cîteva zile ca să-și aleagă cele de folos". Apoi, luînd Sfîntul Teodor vremea cea dată lui, se ruga neîncetat și lăuda pe Dumnezeu. Iar păgînii cîrteau cu mînie asupra unora din cetățeni, pe care îi prinseseră și-i duseseră în temniță pentru Hristos. Sfîntul Teodor, mergînd în urma lor, striga, învățîndu-i pe ei calea cea mîntuitoare și răbdarea și să nu se lepede de Hristos Împăratul. Aceia fiind închiși în temniță, Sfîntul Teodor a aflat vreme lesnicioasă și a ars noaptea capiștea maicii zeilor. Dar un oarecare slujitor al capiștei, cu numele Cronid, văzuse pe sfînt cînd a dat foc capiștei și, temîndu-se să nu cadă vina pe dînsul, a prins pe Teodor și l-a dus la ighemonul Puplie, zicînd: "Domnul meu, acest om pierzător, din nou ales tiron, cu răutate venind în cetatea noastră, a ars capiștea maicii zeilor noștri și a necinstit pe zei. Deci, prinzîndu-l, l-am adus la măria ta, ca după poruncile împăraților și stăpînilor lumii, să ia vrednică pedeapsă pentru lucrul făcut cu îndrăzneală". Ighemonul, chemînd pe Vringa, prepozitul, i-a zis lui: "Tu ai dat putere acestuia ca să ardă capiștea maicii zeilor noștri?" El a răspuns: "Eu adeseori l-am sfătuit pe el, dîndu-i vreme ca să jertfească zeilor, iar de a făcut el acestea, apoi a defăimat cu totul pe zei și a trecut cu vederea împărăteștile porunci, dar tu, fiind judecător, fă ceea ce împărații au poruncit".

Atunci ighemonul, șezînd la judecată, a pus de față pe fericitul Teodor și i-a zis lui: "Pentru ce, cînd se cădea să aduci jertfă zeilor și tămîie zeiței, tu i-ai adus foc?" Grăit-a Sfîntul Teodor: "De ceea ce am făcut nu mă lepăd. Am aprins lemnele ca să ardă piatra, pentru că astfel este zeița voastră și puterea ei, căci focul se atinge de ea și o arde". Mîniindu-se, judecătorul a poruncit să-l bată, zicîndu-i: "Vorba mea cea blîndă te-a făcut îndrăzneț; nu-mi răspunde cuvinte multe, căci te așteaptă muncile cele mai cumplite, dacă nu te supui poruncilor împărătești". Grăit-a Sfîntul Teodor: "Nici de tine, nici de muncile tale nu mă tem, deși sînt foarte cumplite. De acum, fă ceea ce voiești - căci așteptarea bunătăților celor viitoare, care sînt pregătite de Dumnezeul meu, mă îndeamnă să îndrăznesc pentru nădejdea cea păstrată mie și pentru cununa cea împletită mie de la Dumnezeu".

Zis-a judecătorul: "Jertfește zeilor, Teodore, și te vei libera de chinurile ce te așteaptă; pentru că rău și cu amar ai să mori". Grăit-a Sfîntul Teodor: "Muncile cele aduse de tine asupra mea nu sînt chinuri; pentru că Domnul și Împăratul meu, Iisus Hristos, este înaintea feței mele, izbăvindu-mă de muncile tale și pe Care tu nu-L vezi, de vreme ce nu vezi cu ochii minții".

Apoi, judecătorul, umplîndu-se de mînie și răcnind ca un leu, a poruncit să-l arunce în temniță, să pecetluiască ușile și să-l lase acolo să moară de foame. Dar fericitul Teodor, fiind aruncat în temniță, era hrănit de Sfîntul Duh. Căci, în noaptea aceea, i s-a arătat Domnul, care i-a zis: "Îndrăznește, Teodore, iată Eu sînt cu tine. Să nu primești hrană sau băutură pămîntească, că vei avea altă viață nepieritoare și veșnică în ceruri". Acestea zicînd, Domnul S-a dus de la dînsul. Iar Sfîntul Teodor a început a cînta și a se veseli și-i slujeau o mare mulțime de îngeri. Străjerii, auzind acea dulce cîntare de laudă, au alergat la ușile temniței și, văzînd ușile încuiate și pecetea întreagă, au privit prin ferăstruie și au văzut mult popor cu haine albe, cîntînd împreună cu Sfîntul Teodor

Temîndu-se străjerii, au spus ighemonului Puplie. Iar el, sculîndu-se, a mers cu sîrguință la ușile temniței și, văzîndu-le încuiate, iar lanțul cel de fier cu pecetea întreagă, apoi auzind înăuntru glasul celor ce cîntau împreună cu Sfîntul Teodor, a poruncit ostașilor înarmați să înconjoare temnița, părîndu-i că și alți creștini sînt cu Teodor. Dar, intrînd înăuntru, n-a aflat pe nimeni, decît numai pe Teodor, sluga lui Hristos, legat în obezi. Atunci a căzut asupra ighemonului frică și cutremur, precum și asupra tuturor celor ce erau cu dînsul. Apoi, ieșind din temniță, a încuiat ușile iarăși și s-a dus. După aceea, judecătorul a poruncit, ca să-i dea în toate zilele o bucată mică de pîine și apă. Iar marele și credinciosul mucenic al lui Hristos, precum este scris - dreptul din credință va fi viu - nicidecum n-a voit să ia de la dînșii pîine și apă, zicîndu-le lor: "Pe mine mă hrănește Domnul și Împăratul meu, Iisus Hristos".

A doua zi, a poruncit judecătorului să-l scoată la divan. Deci, stînd înaintea lui, i-a zis: "Ascultă-mă și jertfește marilor zei, ca să scriu degrab pentru tine la stăpînii lumii, căci vei fi slujitor mare al zeilor și vei lua nu puțină cinste și pe același scaun pe care ședem noi, vei ședea și tu". Sfîntul Teodor, căutînd spre cer și cu semnul Crucii însemnîndu-se, a grăit către tiran: "Chiar și cu foc de ai arde trupul meu și cu felurite munci de l-ai rupe, cu săbiile de-l vei tăia, fiarelor spre mîncare de-l vei da, totuși, pînă ce duhul meu este în mine, nu mă voi lepăda de numele Hristosului meu".

Tiranul, sfătuindu-se cu prepozitul, a poruncit să-l spînzure pe lemn pe sfînt și cu unghii de fier să-i strujească trupul lui. Atît de mult a strujit pe mucenicul, pînă au rămas oasele goale. Însă fericitul Teodor nu răspundea nimic ighemonului, ci cînta: "Bine voi cuvînta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea". Tiranul mirîndu-se de atîta răbdare și bărbăție, i-a zis: "Oare nu te rușinezi, o! ticălosule, mai mult decît oamenii a nădăjdui spre Omul ce se cheamă Hristos, Care a fost omorît cu moarte silnică și pentru Dînsul te dai la chinuri și la pedeapsă, cu atîta nesoco-tință?" Sfîntul Teodor, mucenicul lui Hristos, i-a răspuns: "Necinstea aceasta să-mi fie mie și tuturor celor ce cheamă numele Domnului nostru, Iisus Hristos".

Atunci, poporul a strigat: "Să se ridice din mijloc, Teodor!" Ighemonul l-a întrebat pe Teodor, zicîndu-i: "Voiești să aduci jertfă zeilor sau te chinuiesc și mai mult?" Dar sfîntul mucenic i-a răspuns cu îndrăzneală: "Necuratule și plin de toată înșelăciunea, fiu al diavolului, nu te temi oare de Dumnezeu, Care ți-a dat atîta stăpînire și putere? Căci printr-Însul împărații împărățesc, iar puternicii stăpînesc pămîntul. Tu mă silești și pe mine să părăsesc pe Dumnezeul cel viu și să mă închin pietrei celei neînsuflețite?"

Judecătorul, gîndindu-se mult, a zis Sfîntului Teodor: "Spune, voiești să fii cu noi sau cu Hristos al tău?" Sfîntul i-a răspuns cu mare bucurie: "Cu Hristos al meu am fost, sînt și voi fi, iar tu, de acum, fă ceea ce voiești". Văzînd ighemonul că nimic nu-l poate ucide, nici chinurile împotriva răbdării lui Teodor nu fac nimic, a hotărît asupra lui condamnare la moarte, zicînd: "Pe Teodor, care nu s-a supus stăpînirii slăviților împărați și marilor zei și a crezut în Iisus Hristos, Care a fost răstignit pe vremea lui Pilat din Pont precum povestesc iudeii, poruncesc să-l dea focului". Hotărîrea fiind luată, se împlini grabnic. Îndată, slujitorii adunînd mulțime de lemne de pe la casele ce erau aproape, au adus pe fericitul Teodor la locul cel de moarte.

Ostașii au voit să-l pironească pe pămînt, dar sfîntul n-a voit și a zis: "Lăsați-mă nepironit, căci Hristos, Care mi-a dat putere să rabd celelalte torturi, mă va întări să rabd și focul". Deci nu l-au pironit. Atunci, sfîntul a ridicat mîinile spre cer către Dumnezeu și se ruga cu lacrimi, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule, Unule Născut al Tatălui Celui fără de moarte, Care pentru a noastră mîntuire Te-ai pogorît din cer și ai venit pe pămînt, Îți mulțumesc că m-ai învrednicit să rabd cazne și chinuri pentru sfîntul Tău nume. Te slăvesc că m-ai învrednicit să urmez patima Ta; mă mărturisesc Ție, că m-ai întărit să mărturisesc pentru dragostea Ta. Învrednicește-mă, Hristoase al meu și împărăției Tale și, precum am răbdat chinurile pentru dragostea Ta, așa și Tu, Dumnezeul meu, slăvește-mă în împărăția Ta. Apoi și pe ostașii care au fost cu mine, iar acum sînt în temniță pentru numele Tău, învrednicește-i și pe ei, să mărturisească și să ia moarte, pentru dragostea Ta, ca și mine".

Astfel a zis și era ascuns acolo un creștin, cu numele Cleonic, care vedea pe sfînt și lăcrima. Iar sfîntul i-a zis: "Frate Cleonic, te aștept, vino!" Acestea a zis sfîntul și iarăși a început a se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Hristoase al meu, Dumnezeule adevărat, Care ai arătat întîi această mucenicie Care ai răbdat cruce și moarte pentru mîntuirea noastră, ca să ne arăți drumul mîntuirii și cum să venim la împărăția Ta, primește această mică mucenicie a mea și ia sufletul meu în veșnica împărăție a Ta și-l rînduiește cu sufletele sfinților Tăi mucenici, căci, îndrăznind în Tine, am răbdat muncile și caznele și, nădăjduind spre slava Ta, voiesc să iau moarte". Acestea a zis sfîntul și îndată a sărit în mijlocul focului aceluia, lăudînd și slăvind pe Dumnezeu.

Dumnezeu, ca să arate minune și să slăvească pe sfîntul Său, a iconomisit un lucru ca acesta: văpaia aceea s-a făcut ca o lumînare, încît numai a înconjurat trupul sfîntului, dar nu l-a vătămat deloc. Sfîntul, mulțumind lui Dumnezeu, și-a dat sfîntul său suflet în mîinile lui Dumnezeu. "Și am văzut, zice scriitorul care a fost martor, cinstitul și sfîntul său suflet ridicîndu-se spre cer, ca un fulger!" Femeia aceea, Evsevia, de care am mai spus mai înainte că a deșteptat pe sfînt în pădure, a cumpărat moaștele lui cu multă bogăție și le-a dus în patria ei, Evhaita, și-l avea ajutător la toată nevoia. Nu numai ea, dar și toți bolnavii locului aceluia și lumea toată îl avea doctor sufletesc și trupesc și nu numai cîți erau aproape, dar și cei ce erau îndepărtați luau deasemenea, darurile lui. Întîiul semn este minunea pe care o voi povesti, cu puterea lui Dumnezeu.

Constantinopolul mai de mult se numea Bizanț și, pentru că marele Constantin a făcut zidurile cetății, s-a numit Constantinopol, adică cetatea lui Constantin. În această cetate a împărățit împăratul Constantin și în vremea aceea era întărită dreapta credință. Vrăjmașul adevărului, diavolul, văzînd că creștinătatea crește, căuta de-a pururea să afle un ceas rău și un om viclean, să facă voia lui. Apoi, căutînd necuratul, a aflat un ceas blestemat și pe Iulian împăratul. După moartea marelui Constantin, au împărățit cei trei fii ai lui Constantin: Constantie și Consta, iar după ei a împărățit necuratul Iulian. Cîte rele a făcut păgînul acesta, ce cuvînt de om le va povesti? Acela era elin, de trei ori blestematul, deși mai înainte de a lua împărăția era creștin, însă în ascuns era elin, căci se temea de moșul său, marele Constantin. După ce a murit marele Constantin și Iulian Apostatul a luat împărăția, a căutat să prigonească pe creștini. Aducîndu-și aminte, că în săptămîna întîi a marelui post, mai ales creștinii au post, a vrut să spurce bucatele întregii cetăți cu sîngele de la jertfe. Atunci, a chemat pe eparhul cetății și i-a zis: "Ascultă, eparhule, zeii cei mari mi-au adus aminte că creștinii nazarineni și galileeni nu ne ascultă bine, ci ne fac rău. Să facem și noi ceva ca să ne asculte de silă. Poruncește să nu se vîndă în cetate altă mîncare decît numai cele împărătești, dar acestea să fie îmbibate cu sîngele jertfelor, căci așa făcînd, se vor împărtăși creștinii cu sila și ni se vor supune. Dar acestea să se facă pe ascuns, ca să nu știe creștinii și să se păzească". Aceasta a zis necuratul împărat și eparhul a răspuns: "Pe puterea marilor zei, acesta este sfat dumnezeiesc, iar nu omenesc". Și îndată a poruncit de s-a îndeplinit porunca împăratului. Însă, creștinii nu cunoșteau nicidecum gîndul cel rău al păgînului împărat.

Dar ochiul cel atotvăzător al lui Dumnezeu, care poticnește pe cei răi și meșteșugurile lor și poartă grijă robilor Săi, Domnul a stricat meșteșugul cel tăinuit și înșelător al călcătorului de lege, pentru că a trimis la Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe răbdătorul Său de chinuri, Sfîntul marele mucenic Teodor, care era din rînduiala tironilor în oaste și se chema Tiron. Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: "Degrab sculîndu-te, să aduni turma lui Hristos și să poruncești cu tărie ca nimeni să nu mănînce bucatele și băuturile cele ce se vînd în tîrg, căci toate sînt întinate cu sînge din jertfele idolești, după porunca păgînului împărat". Arhiereul întrebă: "Cum s-ar putea ca cei săraci să nu cumpere bucate din tîrg?" Atunci i-a grăit sfîntul: "Să li se dea colivă și se va mîngîia neajungerea lor".

Apoi, nepricepîndu-se ce este coliva, i-a zis marele Teodor: "Coliva este făcută din grîu fiert și așa ne-am obișnuit noi a numi grîul fiert în Evhaita".

Arhiereul a întrebat iarăși pe cel ce i s-a arătat: "Cine ești tu, sfinte al lui Dumnezeu, care ai venit la mine? Spune-mi numele tău ca să-l știu". Sfîntul i-a răspuns: "Eu sînt mucenicul lui Hristos, Teodor, care am mărturisit în Evhaita și m-a trimis Dumnezeu să-ți descopăr sfatul păgînului împărat Iulian. Pentru aceasta fă cum îți zic! Și s-a făcut nevăzut.

Patriarhul, sculîndu-se îndată, a adunat toată lumea creștinilor și le-a spus ceea ce a văzut și a auzit. Deci, făcînd colivă, a ferit turma lui Hristos nevătămată de meșteșugul vrăjmașului. Nimeni n-a cumpărat din bucatele împărătești, încît toate s-au stricat în săptămîna aceea și le-au aruncat în mare. Nelegiuitul împărat, văzînd că tăinuita lui cursă s-a vădit și nimic n-a sporit, foarte tare s-a rușinat. El a poruncit ca iarăși să se vîndă în tîrg obișnuitele bucate. Iar poporul lui Hristos, sfîrșindu-se săptămîna întîia a marelui post, în Sîmbăta aceea a făcut pomenirea Sfîntului Mucenic Teodor, cu colivă, mulțumind lui Dumnezeu și cinstindu-l pe sfîntul Său rob, Teodor. De atunci pînă acum, cei dreptcredincioși din toată lumea, în sîmbăta întîia a marelui post, săvîrșesc pomenirea minunii ce s-a făcut în zilele cu coliva și cinstesc pe răbdătorul de chinuri al lui Hristos, ca să nu se uite milostivirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru creștini și ajutorul Sfîntului Marelui Mucenic Teodor.

Dar și alte minuni preaslăvite, a făcut sfîntul și acesta: pe cei robiți i-a eliberat, bolnavii i-a vindecat și pe fiul unei văduve l-a eliberat din robia perșilor. În Constantinopol era o biserică a lui, care se numea Fanerotis (adică arătătoare). Oricine ar fi pierdut pe robul său, numai dacă ar fi venit într-acea biserică îl afla, orișiunde ar fi fost. Unii au furat din mijlocul bisericii niște bani și cu toate acestea sfîntul i-a arătat pe dînșii. Pe niște ostași i-a certat să se ferească de răpire. Apoi, pe un prunc l-a dăruit celor ce-l căutau; și pe niște oameni, care se primejduiau în mare, i-a scăpat de la moarte. Și multe alte minuni mari și preaslăvite a făcut spre slava Tatălui și a Fiului și a Sfîntului Duh, a unei dumnezeiri și Împărății. Prin a căreia iubire de oameni să dobîndim veșnicele bunătăți, întru nemărginiții veci fără de sfîrșit. (Istoria despre uciderea balaurului în cărțile rusești se află pusă la Sfîntul marele mucenic Teodor Stratilat, în ziua a șapte a acestei luni, iar în cele grecești este la celălalt mucenic, Teodor Tiron, care pătimise cu puțin mai înainte. Deci, sau că este vreo greșeală, sau că s-a făcut minunea aceasta a uciderii balaurilor de amîndoi Teodorii, pentru că la Stratilat se arată că l-a ucis într-un cîmp pustiu, iar la Tiron într-o pădure, tot lîngă Evhaita. Tot despre aceeași dreptcredincioasă femeie, Evsevia, se vorbește la amîndoi, care și moaștele lor le-a îngropat)


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna februarie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.