Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Viața Cuviosului Părinte Isachie, închisul de la Pecersca
(14 februarie)
(Din Patericul Pecerscăi)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna februarie


Cu neputință este a nu veni ispitele la oameni. Căci dacă ispititorul a îndrăznit a se apropia chiar de Domnul în pustie, cu atît mai mult îndrăznește a ispiti pe robii Săi. Însă, precum aurul lămurit în foc se vede luminos înaintea oamenilor, așa și omul cel lămurit prin ispitele vrăjmașului se va lumina ca soarele înaintea lui Dumnezeu, prin lucruri bune. S-a înștiințat acest lucru prin Cuviosul părintele nostru Isachie, închisul Pecerscăi, pentru că acest cuvios, de neam toropcean, era neguțător bogat în viața mirenească. Dar, cugetînd a se face monah, și-a împărțit toată averea la săraci și la mănăstiri, apoi s-a dus în peșteră la Cuviosul Antonie, rugîndu-se să-l primească întru rînduiala monahicească.

Cuviosul Antonie, văzînd mai înainte că el voiește să îmbrățișeze viața îmbunătățită, cea întocmai ca îngerii și cu totul vrednică de îngerescul chip, i-a împlinit rugămintea. Deci, Cuviosul părintele nostru Isachie, făcîndu-se monah, a început viață și mai aspră, căci nu-i era destul că se îmbrăcase în rasa de păr, ci a poruncit să-i cumpere o piele de capră pe care a pus-o peste rasă. Așa s-a închis într-o uliță a peșterii, într-o mică chilie ca de patru coți, și acolo se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi. Mîncarea lui era o prescură și aceea după o zi și bea apă cu măsură. Acestea i le aducea Cuviosul Antonie și i le dădea pe o ferestruică, pe care abia încăpea mîna.

Pe lîngă acestea, niciodată nu se culca pe coaste, ci avea puțin somn. Și a petrecut șapte ani într-o viață ca aceasta, neieșind din chilie. Dar odată, sosind seara, a început, după obicei, a face metanii, cîntînd psalmi pînă la miezul nopții, iar după ce s-a ostenit, stingînd lumînarea, a șezut la locul său. Și iată, deodată, a strălucit în peșteră o lumină mare, ca de soare, luînd vederea omenească. Apoi veniră la dînsul doi diavoli în chip de tineri frumoși, cu fețe ce străluceau ca soarele și ziseră lui: "Isachie, noi sîntem îngeri".

Isachie, sculîndu-se, a văzut o mulțime de diavoli, ale căror fețe erau ca soarele, iar unul dintre dînșii strălucea mai mult decît toți și din fața lui ieșeau raze. Și a zis sfîntului: "Isachie, acesta este Hristos, închină-te lui". Dar Isachie, neînțelegînd diavoleasca lucrare și nici aducîndu-și aminte să-și facă semnul Crucii, s-a închinat aceluia ca lui Iisus Hristos, iar diavolii îndată au făcut zgomot mare, strigînd: "Al nostru ești, Isachie!" Deci, punîndu-l să șadă și ei așezîndu-se împrejurul lui, iar chilia, cum și intrarea peșterii, fiind plină de diavoli, unul din ei, cel părut Hristos, a zis: "Luați fluiere, timpane, viori și cîntați, iar Isachie să joace". Și îndată cîntară din fluiere, timpane și viori, iar pe Isachie, luîndu-l, începură cu dînsul a sări și a juca multă vreme, încît, obosindu-l, îl lăsară abia viu. După aceea, îl batjocoriră și pieriră.

A doua zi, sosind gustarea pîinii, a mers Cuviosul Antonie, după obicei, la fericitul și i-a zis: "Binecuvîntează, părinte Isachie". Dar nu i-a dat răspuns. Neștiind deci ce să fie, a zis întru sine: "Oare acum a murit?" Atunci a trimis în mănăstire la Cuviosul Teodosie și la frați. Venind frații, au săpat acolo unde era ușa astupată și luară pe Isachie, care li se părea că este mort și l-au pus înaintea peșterii, dar văzură că era viu. Și a zis Cuviosul Teodosie: "Cu adevărat din diavoleasca lucrare i se făcu lui aceasta". Deci îl puseră pe pat și slujea Sfîntul Antonie.

În acele zile domnul Kievului, Iziaslav, s-a întors în Kiev din pămîntul leșesc și a început a se mînia asupra Sfîntului Antonie, pentru Vseslav, domnul poloveților, care, în zilele cuviosului, a domnit o vreme la Kiev. De aceea a trimis noaptea voievodul Sviatoslav din Cernigov după Sfîntul Antonie. Acesta, mergînd la Cernigov, i-a plăcut locul ce se numește muntele Voldiniei, apoi, săpîndu-și o peșteră, s-a sălășluit acolo, unde chiar și acum este mănăstire.

Cuviosul egumen Teodosie, înștiințîndu-se că Sfîntul Antonie s-a dus la Cernigov, a mers cu frații la peșteră și, luînd pe Isachie, l-au dus în chilia sa și-i slujeau, căci acela era slab la minte și la trup, încît nu putea nici să șadă, nici să se întoarcă pe altă parte, fiind foarte bolnav. Cuviosul Teodosie singur cu mîinile sale îl spăla și îl îngrijea. Astfel, zăcînd doi ani, îi slujeau lui.

Asta este de mirare, căci în acești doi ani n-a gustat nici pîine, nici apă, nici poame, nici altă hrană, dar era viu, însă mut și surd. Cuviosul Teodosie făcea rugăciune pentru el, ziua și noaptea, pînă ce, în al treilea an, a grăit și dorea să fie ridicat pe picioare. Apoi, ca pruncul a început a umbla, însă încet, pînă a mers și la biserică. După aceasta a început a veni la masă și îl punea pe el deosebit de frați și-i aducea dinainte pîine, dar nu voia să o ia. Frații o puneau în mîinile lui, însă cuviosul Teodosie le zicea: "Puneți pîinea înaintea lui, ca singur să o mănînce. Iar el, privind la ceilalți, gusta pîine și astfel s-a învățat a mînca și, prin acest chip, l-a izbăvit Cuviosul Teodosie de meșteșugul diavolesc și de înșelăciunea lui.

Murind Cuviosul Teodosie și fericitul Ștefan făcîndu-se în locul lui egumen, Isachie iarăși a luat viața cea aspră, zicînd către ispititorul: "Iată, acum m-ai înșelat, diavole, șezînd în peșteră și în singurătate. De acum nu mă voi mai închide, ci te voi birui cu darul lui Dumnezeu, ostenindu-mă în mănăstire". Atunci iarăși s-a îmbrăcat în rasă de păr, iar peste rasă a pus o haină strîmtă și a început a ajuta bucătarilor și a sluji fraților. La Utrenie intra mai înainte de toți și stătea nemișcat. Cînd a sosit iarna și gerul era cumplit, el stătea la Utrenie în călțuni, încît de multe ori îi înghețau picioarele pe piatră, dar nu le mișca, pînă nu se cînta Utrenia. După Utrenie intra înaintea tuturor în bucătărie și mai înainte gătea focul, lemnele și apa. Apoi veneau și ceilalți frați bucătari.

Odată, unul din bucătari, cu numele tot Isachie, a zis fericitului, zîmbind: "Isachie, iată corbul șade, mergi de-l prinde". El, închinîndu-se pînă la pămînt și mergînd, a prins corbul și l-a adus înaintea tuturor bucătarilor. Iar ei s-au spăimîntat de ceea ce făcuse, apoi au spus egumenului și fraților care începuseră a-l cinsti. După aceea, el nevrînd cinste de la oameni, a început a face supărare, uneori egumenului sau fraților, alteori oamenilor mireni, umblînd prin lume, încît și bătăi primea de la mulți. Astfel, prefăcîndu-se nebun, iarăși s-a sălășluit unde era mai înainte peștera Cuviosului Antonie, căci acum acesta murise. Și a început a aduna la sine tineri, peste care punea haine monahicești. Atunci, uneori lua de la fericitul egumen Nicon certare, iar alteori de la părinții copiilor acelora lua bătăi, iar el, toate le răbda cu bucurie, suferind lipsa, golătatea și răceala ziua și noaptea.

Într-o noapte, fericitul, aprinzînd cuptorul în peșteră și cuptorul fiind crăpat, a început văpaia a ieși în sus prin crăpături iar el, neavînd cu ce să astupe crăpăturile, a pășit cu picioarele desculțe peste văpaie și a stat pînă ce a ars cuptorul; apoi, s-a coborît nevătămat.

Acestea și multe alte lucruri de mirare făcea el. Astfel a luat biruință asupra diavolilor și întru nimic nu socotea amenințările și nălucirile lor. Pentru că de multe ori îi făceau supărare diavolii și-i ziceau: "Al nostru ești, Isachie, fiindcă domnului nostru te-ai închinat". Iar el le zicea lor: "Domnul vostru cel diavolesc este Belzebul, de care nu mă tem ca de idolul Muh, (precum era numele lui) nici de voi, slugile lui, căci, deși m-ați înșelat întîi, fiindcă nu știam meșteșugurile și vicleșugurile voastre, iată, de acum, cu puterea Domnului meu Iisus Hristos și cu rugăciunile Cuvioșilor părinți Antonie și Teodosie, vă voi birui pe voi". Apoi se însemna cu semnul Crucii și așa gonea nălucirile acelea ale lui Belzebul. Odată se făcu groază fericitului din nălucirile diavolești, căci veneau la dînsul noaptea ca un popor mare, cu sape și cazmale, zicînd: "Să săpăm peștera aceasta, iar pe acesta aici să-l astupăm". Dar unii ziceau către dînsul: "Ieși, Isachie, căci vor să te astupe". Iar el le zicea: "De ați fi oameni atunci ați umbla ziua, dar voi sînteți întuneric și de aceea umblați în întuneric". Atunci se însemna cu crucea, precum și la toate nălucirile, iar diavolii îndată piereau.

Uneori îl înfiorau în chip de urs sau de leu și de alte cumplite fiare. Alteori ca șerpii se tîrau spre dînsul, ca broaștele, ca șoarecii și ca toate jivinele, dar nu putură nimic să-i facă și-i ziseră: "O! Isachie, ne-ai biruit". Iar el răspundea: "Și voi m-ați biruit pe mine, arătîndu-vă în chipul lui Iisus Hristos și al îngerilor, nevrednici fiind de o cinste ca aceea. Iată, acum, cu adevărat vă arătați în chip de fiare și de dobitoace, de șerpi și de jivine, precum singuri sînteți necurați". De atunci nu i se făcea nici o supărare de diavoli, cu care trei ani avusese război. Apoi, a doua oară, s-a sălășluit în peșteră precum singur a mărturisit. După aceea, a început a viețui cu mai mare înfrînare, postire și priveghere.

Astfel viețuind, i-a sosit sfîrșitul vieții și s-a îmbolnăvit în peșteră. Apoi frații l-au adus, fiind bolnav, în mănăstire, unde a bolit opt zile și s-a dus pe calea Domnului, întru bună mărturisire. Ioan, care acum era egumen și toți frații sprijinindu-i trupul, l-au îngropat cu cinste în peșteră. Acest bun ostaș al lui Hristos, care mai întîi a fost biruit de către vrăjmaș, mai pe urmă a luat biruință și a cîștigat Împărăția cerurilor. Cu ale lui sfinte rugăciuni să ne învrednicim și noi să împărățim împreună cu Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Preasfîntul și bunul și de viață făcătorul Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna februarie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.