Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Pătimirea Sfintei Mucenițe Fausta Fecioara, a lui Evilasie, a lui Maxim și a celor împreună cu dînșii
(6 februarie)
(După Sfîntul Simeon Metafrast)

Versiune fara diacritice | Viețile Sfinților pe luna februarie


Această sfîntă fecioară, Fausta, mireasă neîntinată a Stăpînului Hristos, născută în zilele lui Maximian, păgînul împărat, a fost crescută în bună credință în cetatea Cizicul, de părinți de neam bun, bogați și credincioși, care după ce au răposat și și-au dat sufletele lor către Domnul, fecioara a rămas singură, cînd avea treisprezece ani. Ea se îndeletnicea în post și rugăciuni și întru citirea dumnezeieștilor cărți. Apoi trecînd cu vederea toată înșelăciunea lumii acesteia - bogăția, dulcețile și plăcerile trupului și umblînd pe calea cea strîmtă și grea a vieții, s-a făcut cunoscută și slăvită tuturor, pentru că nu puteau să tăinuiască atîtea fapte bune ale ei, după cuvîntul Domnului: Nu poate cetatea să se ascundă, stînd deasupra muntelui, ci a ajuns vestea despre dînsa pînă la împăratul Maximian care, îndată, a trimis din palatul său împărătesc pe cel întîi slujitor idolesc, anume Evilasie, în cetatea Cizicul, să caute și să afle pe mireasa lui Hristos, Fausta poruncindu-i astfel: de se va îndupleca să aducă jertfe zeilor, bine îi va fi ei, iar de nu, apoi să o arunce în adîncul apei.

Mergînd Evilasie în Cizic, a aflat-o ca ani tînără, dar cu credința și înțelepciunea bătrînă; apoi aducînd-o la judecata sa, o silea să jertfească zeilor. Sfînta i-a răspuns: "Eu nu voi jertfi zeilor acelora care sînt surzi, orbi și nu au nici o simțire, fiind lucruri de mîini omenești, pentru că am ca Mire pe Iisus Hristos în cer și nu pot să-l las pe Acela, nici nu voiesc a pierde moștenirea pe care o am de la Domnul meu". Evilasie a zis: "Jertfește, Fausto, zeilor, ca să nu mori chinuită și cu amar". Răspuns-a sfînta: "Să nu mă socotești că sînt ca o femeie de cele fără de minte, căci, deși sînt tînără cu anii, însă dorința mea este mai mare înaintea Domnului". Iar Evilasie, umplîndu-se de mare mînie, a poruncit să-i tundă părul capului spre ocară și batjocură și, spînzurînd-o de un lemn, să o bată tare.

Sfînta Fausta, fiind foarte chinuită, și-a ridicat ochii spre cer și se ruga lui Dumnezeu. Deci, rugîndu-se ea destul, s-a pornit un trăznet atît de înfricoșător, încît mulți au murit. Evilasie, văzînd aceea s-a temut foarte și, chemînd pe Sfînta Fausta, a zis către dînsa: "Femeie, spune-mi, cine ești tu? Pentru că eu te văd făcînd lucruri de farmece". Iar sfînta a zis: "Ascultă-mă, Evilasie, poruncește unui zugrav să zugrăvească chipul meu". Și, făcîndu-se aceasta degrabă a poruncit ostașilor să sfîșie icoana ei. Apoi a zis către stăpînitor: "Viu este Domnul Dumnezeu, precum eu nu simt nici cea mai mică durere pentru cîte ați făcut icoanei acesteia, care este chipul și asemănarea mea. Astfel și sufletul meu nu simte nicidecum muncile ce le dați trupului meu. Ci, cît mă chinuiți, eu am în minte pe Stăpînul meu, Hristos, Care îmi micșorează durerile".

Atunci a poruncit ca, punînd-o într-un sicriu de lemn și întărind cu piroane de lemn sicriul, să taie sicriul cu ferăstrăul. Pe cînd slujitorii făceau cu sîrguință cele poruncite lor, sfînta în sicriu cînta, slăvind pe Dumnezeu. Și s-au ostenit slujitorii multă vreme, dar nimic nu puteau să sporească, pentru că nu putea ferăstrăul să o taie și nici să vatăme pe sfînta fiind ca un diamant vîrtos. Slăbind slujitorii, au rămas ca morți. Apoi, mergînd la Evilasie, îi ziceau: "Stăpîne, femeia pe care ne-ai dat-o spre chinuire, din ceasul întîi pînă la al șaselea ferestruind-o în sicriu, nimic n-am sporit, pentru că șase ferăstraie schimbînd, n-am putut să ne atingem de ea. Apoi și foc am pus lîngă raclă, ca s-o ardem, dar n-a ars racla. Iar ea cînta zicînd: "De voi merge prin mijlocul focului, nu mă va arde și văpaia nu mă va vătăma".

Atunci Evilasie s-a mîhnit foarte și, punînd de față pe sfînta, i-a zis: "O! femeie, mă înspăimînți, făcînd aceste minuni. Am 80 de ani și niciodată n-am văzut unele ca acestea, deci, te jur pe Dumnezeul tău, în care crezi, să-mi spui tot adevărul". Sfînta i-a răspuns, zicînd: "Rogu-mă ție, stăpînul meu, să asculți într-adins cele ce-ți voi spune. Puterea lui Dumnezeu este aceea care mă păzește în chinuri, precum singur ai văzut. De vei asculta cu luare aminte cuvintele mele, te vei îndupleca degrabă ca să te faci prieten credinței mele".

A zis tiranul: "Spune-mi degrabă adevărul și eu voi asculta cu luare aminte". Grăit-a sfînta: "Dumnezeu este fără de moarte și veșnic și lucrurile Lui sînt adevărate, iar judecata Lui este sfîntă și dreaptă. Acela păzește în tot locul pe robii Săi cei ce viețuiesc cu dreptate și cu cuvioșie. Ei rușinează pe diavolul, lepădînd pe idolii cei ce se cinstesc de voi ca niște dumnezei, apoi lucrurile cele rele ale lumii acesteia biruindu-le și defăimînd cele pămîntești, ei doresc cele cerești și, viețuind în curăție, păzesc poruncile lui Dumnezeu fără prihană. Pe aceștia Dumnezeu cel preaînalt îi păzește de tot răul, de vreme ce ei Îl știu pe El că este Unul Dumnezeu și că nu este altul afară de Dînsul, Care S-a pogorît pe pămînt și sălășluindu-Se întru Preasfînta și Preacurata Fecioară - precum El singur știe -, S-a născut dintr-însa negrăit. După aceea, pe scurt, după ce a făcut multe și prea slăvite minuni, învățînd pe oameni, a venit de bună voie la cruce și a pătimit ca să ne mîntuiască pe noi. Apoi, fiind îngropat, a înviat a treia zi și întru slavă S-a înălțat la ceruri, de unde iarăși va veni la sfîrșitul veacurilor, să judece viii și morții și să-i răsplătească fiecăruia după faptele lui. Drept aceea, și noi, urmîndu-L, ne dăm la bătăi și la chinuri pentru împărăția cerurilor, ca să nu pierim în veci, pentru că aici murim, iar acolo înviem, în viața cea nesfîrșită".

Auzind acestea, Evilasie a început a cunoaște puterea cea mare a lui Dumnezeu cel viu și, umplîndu-se de Duhul Sfînt, se întorcea spre bine, iar pe Sfînta muceniță Fausta, dezlegînd-o din legături, a lăsat-o liberă. Atunci, una din slugile lui, alergînd la împăratul Maximian, i-a zis: "Stăpîne împărate, Evilasie a părăsit dragostea ta și voiește să se facă creștin; deci sîrguiește să-l răpești de la înșelăciunea creștinească, mai înainte de a primi creștineasca desăvîrșire". Împăratul, mîniindu-se foarte mult, a chemat degrabă pe Maxim, eparhul său, care era foarte aspru și fără de omenie, și jurîndu-i pe zeii săi, l-a trimis în Cizic, la Evilasie. Acesta, sosind mînios la Cizic l-a întrebat pe fericitul Evilasie, zicînd: "Spune-mi, răule, cum ai îndrăznit a lăsa pe zeii cei mari și a-i defăima, crezînd nebuniilor creștinești și a te apropia de dînșii?" Evilasie răspunse: "Mă jur pe capul meu că și tu, de vei asculta pe fecioara Fausta, degrab vei cunoaște pe Dumnezeul cel viu și vei fi fericit". Eparhul Maxim, mîniindu-se foarte, a poruncit să-l spînzure pe lemn și să-l bată cumplit. Fiind bătut mult, striga către Hristos Dumnezeu, zicînd: "Stăpîne, Dumnezeule Atotputernice, Care ai ajutat roabei tale Fausta în toate chinurile ei și ai arătat ochilor mei minunile Tale, izbăvește-mă pe mine, smeritul, de acest amar și preacumplit eparh, deoarece pe Tine Te-am dorit Doamne, pentru minunile Tale cele multe și mari".

După aceasta, eparhul a poruncit să ardă coastele mucenicului cu făclii aprinse. Și, cînd se ardea, pătimitorul a rugat pe Sfînta Fausta, care sta acolo și privea la pătimirea lui, să se roage pentru dînsul către Domnul. Sfînta, milostivindu-se de dînsul, a început a se ruga, zicînd: "Doamne, Dumnezeul meu, arată-Ți darul Tău și mă ascultă pe mine, roaba Ta, primește pe Evilasie în staulul turmei Tale celei cuvîntătoare și-l rînduiește în numărul drepților Tăi, că bine ești cuvîntat în veci, amin". Atunci eparhul a poruncit ca și pe Sfînta Fausta s-o pună înaintea nedreptei sale judecăți, fiindcă povățuise pe Evilasie să se facă creștin. Și a zis către dînsa Maxim: "Necuratule chip, cum ai îndrăznit tu să abați pe cinstitul slujitor Evilasie de la zeii cei mari și să-l aduci la Dumnezeul tău?" Sfînta Fausta răspunse: "Nădăjduiesc spre bunul și milostivul Dumnezeul meu, Care a chemat pe Evilasie să fie fiu al adevărului și Care și pe tine te va chema El întru a Sa cunoștință și închinăciune dumnezeiască". Eparhul zise: "Fausto, să nu mă socotești că sînt nebun ca Evilasie care te-a ascultat". Și îndată a poruncit s-o lege și să-i bată piroane de fier în picioare.

Făcîndu-se aceasta cu sîrguință de către slujitori, sfînta nu simțea dureri deloc și văzînd eparhul Maxim că mucenița nu bagă în seamă un chin ca acela, a chemat o ceată de ostași și le-a poruncit să înceapă asupra ei mai mare și mai cumplit chin. Unul din ostași, al cărui nume era Claudie a zis: "Stăpîne, de voiești s-o omori repede, apoi dă-o spre mîncare fiarelor". Deci, îndată a poruncit eparhul să se facă așa, și sfînta a fost dusă goală la locul acela unde era să fie mîncată de fiare.

Apoi, sloboziră la dînsa o leoaică, dar aceea, alergînd, s-a închinat sfintei. Slobozind și pe celelalte fiare, toate cădeau la picioarele ei și se închinau. Eparhul, văzînd o minune ca aceea, se miră foarte și porunci să o lege de picioare cu o funie și s-o tîrască pe pămînt, așa goală. Atunci, sfînta a strigat către Domnul, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, acopere făptura Ta, ca ochii celor fără de rușine și necurați să nu privească goliciunea trupului miresei Tale". Îndată, pogorîndu-se un nor de sus, a acoperit pe sfînta ca cu o haină aleasă. După aceasta, un alt ostaș, anume Eusebiu, a zis lui Maxim eparhul: "Va voi strălucirea ta să mi-o dea mie în stăpînire?" Eparhul zise: "Ia-o și chinuiește-o cum poți și voiești". El, luînd pe sfînta muceniță, a dus-o la un fierar care, făcînd o mulțime de piroane de fier lungi, i le-a bătut în cap, în frunte, în ochi, în piept, în fluierele picioarelor și în tot trupul. Iar sfînta se ruga în sine: "Mulțumesc Doamne, Iisuse Hristoase, că Tu ești cunoscătorul inimilor, slava și cununa drepților. Învrednicește-mă, dar, și pe mine, smerita și nevrednica roaba Ta, ca să mă aflu în calea ce duce la limanul neviforat, iar pe Maxim, eparhul, adu-l la sfînta credință și la dragostea Ta. Întărește-l în frica Ta și-l rînduiește cu cei ce te mărturisesc pe Tine, adevăratul Dumnezeu, ca toți să Te știe, că ești unul Dumnezeu și că Ți se cuvine cinste și slavă dumnezeiască, în vecii vecilor. Amin".

Eusebiu, văzînd că o fecioară tînără ca ea care, fiind străpunsă cu piroanele și sîngele curgîndu-i, nu băga în seamă un chin ca acela - nesimțind de fel durerile -, a poruncit să aducă o căldare mare și s-o umple cu smoală și pucioasă. Apoi, fierbînd-o tare, au aruncat într-însa pe Sfînta Fausta, împreună cu Sfîntul Evilasie, și au pus foc mare dedesubt. Sfinții mucenici stînd în căldarea aceea ca într-un loc verde și răcoros, cîntau și preamăreau pe Dumnezeu. Îndată, focul s-a stins și căldarea s-a răcit. Atunci, Maxim eparhul, văzînd credința și răbdarea sfinților, a zis : "Dumnezeule veșnic, Cel ce ai făcut pe Evilasie a fi părtaș patimilor roabei Tale Fausta, primește-mă și pe mine, ticălosul și păcătosul și mă rînduiește cu acești doi ca și eu, mai micul, să împlinesc numărul de trei, în chipul Sfintei Treimi. Cu adevărat Doamne Dumnezeul puterilor, arată-Ți bunătatea Ta spre mine, nevrednicul robul Tău și fă degrab cu mine după milostivirea Ta, ca și în mine să Te proslăvești mai mult".

Acestea zicînd, s-au deschis cerurile și el a văzut pe Fiul lui Dumnezeu cu cetele sfinților, îngeri și arhangheli și cu adunările tuturor sfinților strălucind ca o lumină. Văzînd Maxim o înfricoșată și înspăimîntătoare taină ca aceea, a strigat cu glas mare către Dumnezeu: "Doamne, primește-mă precum ai primit pe robul Tău Evilasie, și nu pomeni fărădelegile și nedreptățile mele. Iartă pe păcătosul și nevrednicul robul Tău, și mă primește precum ai primit pe tîlhar, odată".

După aceasta, îndată a alergat la căldarea în care erau Sfînta Fausta și Sfîntul Evilasie și, ridicîndu-și ochii spre cer, și-a făcut semnul crucii, zicînd: "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfîntului Duh; și eu sînt cu voi". Atunci dezbrăcîndu-se de hainele sale și iarăși însemnîndu-se cu semnul crucii peste tot trupul, s-a aruncat în căldare. Atunci Sfînta și fericita Fausta s-a umplut de mare bucurie și veselie căci a ascultat-o Dumnezeu și a adus și pe Maxim la dreapta credință. Și a zis: "Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, că nu voiești să piară nimeni, ci toți să se mîntuiască și să vină la cunoștința adevărului. Căci iată mă aflu între acești doi robi ai Tăi, ca o viță de vie ce are struguri. Apoi fă treimea aceasta nedezlipită, de vreme ce ai zis, Doamne: Unde sînt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sînt și Eu în mijlocul lor.

Astfel grăind sfînta cu veselie, s-a auzit un glas din cer zicînd: "Veniți la Mine cei osteniți întru nevoință și însărcinați cu pătimirile, pentru numele Meu, și vă voi odihni pe voi întru împărăția cerească". Sfinții, auzind acest glas, s-au umplut de negrăită bucurie și, mulțumind lui Dumnezeu, și-au dat sufletele în mîinile Lui în șase zile ale lunii februarie. Cu ale căror rugăciuni, Doamne, iertîndu-ne greșelile noastre, învrednicește-ne și pe noi, pe toți, milostivirii Tale, fă-ne părtași vieții celei veșnice, căci ești binecuvîntat, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh și preamărit în veci. Amin.


La începutul paginii | Viețile Sfinților pe luna februarie

Home | Vietile Sfintilor | Calendar | Predici ale Parintelui Cleopa | Acatistier | Links | Cauta in site

Copyright © 1999-2016 Pagini Ortodoxe Românesti. Toate drepturile rezervate.